Curs 12. Secolul 19 și Opera

Capitolul 7

Richard Wagner, 1813-1883 

Richard Wagner (1813-1883), creator romantic de geniu, complex om de teatru, poet și eseist, este autorul unui tip de dramă de dimensiuni monumentale, gândită ca o sinteză între poezie, teatru, arte vizuale și muzică – gesamtkunstwerk (opera totală)

Aspecte de limbaj

În partiturile sale, orchestra, amplificată și sub aspect numeric, capătă rol principal – substitut al corului antic din tragedia greacă – și, simfonizată, „povestește”, caracterizează și evocă.

Melodica - Armonia - Tonalitatea

...dominată de leit-motiv este unică și neegalată sub aspectul supleței, expresiei și, mai cu seamă, al legăturii intime între text și muzică, iar armonia sa deschide căi noi, spre limita tonalității și lumea atonalismului - tonalitatea lărgită.

Personajele

Wagner a ilustrat supremația și victoria Binelui și Frumosului, în întruchipări ideale, simbolice, intrând astfel, fără rețineri, în lumea fantasticului. Eroii dramelor sale dețin fie numai calități, fie numai defecte. Așa s-a născut simbolul arian al frumuseții fizice și umane, întruchipat de Siegfried - personajul central al Tetralogiei Inelul Nibelungilor.

Siegfried trezind-o pe walyria Brünnhilde (Otto von Richter, 1892)

Tristan și Isolda (Edmund Blair-Leighton)

Parsifal descoperă Sfântul Graal (Franz Stassen)

Piticii Nibelungi certându-se pe corpul uriașului Fafner (Siegfried și Amurgul Zeilor, Arthur Rackham, 1911)

Zeul Odin sau Wotan pe Tronul său

Cavalcada walkyriilor (The Ride of the Valkyrs, John Charles Dollman, 1909)

Lungimea Operelor

Wagner conduce arcul dramatic de la pași foarte mici (tehnica leit-motivelor), ajungând, în celebra Tetralogie, la o desfășurare muzical-teatrală de aproximativ 17 ore! Dramele wagneriene din perioada de maturitate a compozitorului - Tristan și Isolda, Maeștrii cântăreți din Nürenberg, cele 4 drame ale Inelului Nibelungilor (Aurul Rinului, Walkyria, Siegfried și Amurgul Zeilor) și Parsifal - durează între 4 și 5 ore fiecare.

Libretele

Wagner și-a scris propriile librete – îndelung elaborate, de mare valoare poetică și filozofică – prelucrări ale vechilor legende și mituri germanice, despre zei precum Wotan, super-eroi – Siegfried, creaturi legendare – uriașul Fafner și piticul nibelung Alberich, cai zburători, walkyrii – însoțitoarele războinice ale lui Wotan, dragoni ș.a.m.d.

Wagner și contemporanii săi

Personalitate egocentristă, Wagner a avut și o incontestabilă putere de influențare asupra celor din jurul său, trăsătură de care s-a folosit fără reținere. Unul dintre admiratorii fanatici ai muzicianului german a fost regele Ludwig al II-lea al Bavariei (1864-1886, în imagine), care i-a finanțat construcția Teatrului de la Bayreuth. Unul din efectele dramatice ale concepțiilor muzicale, dar mai ales estetice și filozofice wagneriene – pe care cu certitudine muzicianul nu l-a prevăzut! – a fost re-interpretarea dată de ideologia național-socialistă germană, în perioada ascensiunii și dominației lui Adolf Hitler. Acesta a folosit dramele muzicale wagneriene ca instrumente de propagandă în sprijinul teoriei rasei superioare.

Wagner mai adesea a primit, decât a oferit și a fost marcat de datorii financiare cea mai mare parte a vieții sale. Comportamentul său moral a fost cel puțin controversat: a acceptat o legătură mai mult decât prietenească cu Mathilde Wesendonck, soția bancherului elvețian, care-i oferise ospitalitate în casa sa, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru muzician. 

Vila soților Wesendonck de la Zürich 

Cosima von Bülow, născută Liszt și devenită Wagner

De asemenea a întreținut relații extraconjugale cu Cosima – fiica prietenului său Franz Liszt (și a contesei Marie d’Agoult) și soția unui alt prieten și devotat admirator, dirijorul Hans von Bülow. După nașterea a două fiice și un fiu (Siegfried), toți trei ai lui Richard Wagner, Cosima divorțează și se recăsătorește cu muzicianul. În tot acest timp, Bülow continuă să-i dirijeze operele. 

În imagine: Bayreuth, Festspielhaus, Auditoriul (Sala, 1925 locuri) 

Bayreuth, Festspielhaus, fosa orchestrei - complet ascunsă privirii publicului 

Bayreuth Festspielhaus

Wagner a conceput planurile Teatrului de la Bayreuth - edificiu unic în lume - pentru a găzdui „drama totală”, formă de artă supremă în concepția compozitorului.

Arhitectura pornea de la principiile amfiteatrului grec, în care totul trebuia să fie subordonat eficienței mesajului artistic transmis către public. Ornamentele sălii au rol acustic mai mult decât estetic.




Orchestra este complet ascunsă privirilor, iar scena era dotată cu cele mai noi mijloace tehnice de regie.

Wagner a supravegheat personal lucrările, care au durat între 1872-1876, și a condus organizarea și desfășurarea primului Festival închinat propriei sale creații - inaugurarea edificiului cu Tetralogia, în 1876.

Sala este un exemplu unic de adaptare a spațiului la tipul de spectacol. Muzicianul german acordă publicului o atenție specială: din clipa ridicării cortinei, spectatorii sunt incluși în atmosfera spectacolului. În același timp însă, zona destinată auditorilor este prevăzută cu toate măsurile de prevenire a unei catastrofe.

Castelul Neuschwanstein  (Castelul Lebedei)

construit de regele Ludwig II al Bavariei - rezultat impresionant și aberant al idolatriei sale față de compozitorul german.

Interiorul castelului este acoperit cu picturi înfățișând personaje și scene din dramele wagneriene.

Parsifal

Tristan și Isolda

Cavalerul Lohengrin

Grotă în interiorul Castelului, reprezentând lacul, peștera și luntrea lui Lohengrin, în care se plimba uneori regele

Tannhäuser, corul pelerinilor

1845 

Tannhäuser, act 3, aria lui Wolfram, O du mein Hilder Abendstern (O, tu, dulce stea a serii

Lohengrin

1848 

Tristan și Isolda, 1865

Moartea Isoldei - versiune cu voce

Preludiul și finalul dramei - Moartea Isoldei (fără vocea solistă) - au devenit piesă simfonică.

În înregistrarea inclusă aici, Moartea Isoldei începe la min. 11:57”

Maeștrii cântăreți din Nürnberg 

Parsifal

1882 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Inelul_Nibelungilor 

Tetralogia lui Richard Wagner urmărește aventurile zeilor, uriașilor, gnomilor și oamenilor, care luptă cu lăcomia și trădarea pentru a ajunge la un final izbăvitor. 

În prima dramă (Aurul Rinului - Das Rheingold), nibelungul pitic Alberich renunță la iubire pentru a câștiga aurul Rinului, din care își face un inel care îi conferă puteri magice. În acest timp, Wotan, stăpânul zeilor, regretă promisiunea de a o da pe Freia, zeița tinereții și frumuseții, uriașilor, în schimbul ajutorului acestora pentru reconstrucția Valhallei. Wotan îl înșală pe Alberich și fură inelul magic, dându-l uriașilor în locul zeiței Freia. Dar, piticul Alberich blestemase inelul, iar oricine îl atingea atrăgea asupra sa și a celor din jur nenorocirea.

La începutul celei de a doua drame (Walkiria - Die Walküre), Siegmund ajunge la coliba în care Sieglinde așteaptă credincioasă întoarcerea lui Hunding, pe care a fost obligată să-l ia de soț. Cei doi se îndrăgostesc, fără să știe că amândoi sunt de fapt copiii umani ai lui Wotan. Acesta o trimite pe fiica sa favorită, Brunhilde, din rândul neînfricatelor Valkirii, pentru a-l apăra pe Siegmund, dar soția sa, zeița Fricka, îi amintește că Siegmund a încălcat căsătoria lui Hunding și ca atare trebuie să moară. Zdrobit de durere și aflat încă sub blestemul inelului, Wotan îi cere Valkiriei Brunhilde să îl ajute pe Hunding. Deși Brunhilde se opune, Wotan intervine și provoacă moartea fiului său. Pentru a o pedepsi pe Brunhilde, care nu îl ascultase, o adoarme pe Brunhilde, înconjurată de un inel de foc, de care doar un erou adevărat va putea sa treacă. Dar, înainte de a fi întemnițată, Brunhilde le spune zeilor că Sieglinde este ascunsă în pădure, unde va da naștere lui Siegfried, care îi va ajuta mai târziu pe zei să-și înfrângă dușmanii. 

Drama a treia (Siegfried). Piticul nibelung Mime (fratele lui Alberich) reface sabia ruptă a lui Siegmund. Tânărul Siegfried povestește cum copilul Sieglindei și al lui Siegmund a fost salvat de lângă mama sa moartă și crescut de Mime, piticul nibelung, ce plănuiește ca în viitor Siegfried să-l ucidă pe uriașul Fafner și să recupereze astfel inelul magic. Siegfried ajunge să lupte cu uriașul Fafner, folosind sabia ruptă a tatălui său și îl învinge. Dar apoi, îl ucide și pe piticul Mime pentru trădarea lui, totul sub privirile satisfăcute ale piticului Alberich. Între timp, Wotan, obosit, renunță să mai fie stăpânul zeilor, abandonând lumea în sarcina iubirii omenești. O pasăre îl duce pe Siegfried la Valkiria Brunhilde adormită, pe care o trezește. Brunhilde renunță la puterile ei și cei doi îndrăgostiți ajung împreună, fiind reuniți de inelul magic.

Dar, răzbunarea zeilor îi așteaptă în cea de a patra dramă (Amurgul ZeilorGötterdämmerung). Hagen, fiul maleficului Alberich, pune la cale un plan pentru a-l ucide pe Siegfried și a fura inelul magic de pe degetul Brunhildei. O convinge pe sora sa vitregă, Gutrune, să-i dea lui Siegfried o poțiune care o va șterge din amintirea eroului pe iubita sa Brunhilde. Astfel, Siegfried ajunge să promită că o va răpi pe fosta sa iubită, pentru ca aceasta să se mărite cu Gunther, fratele lui Gutrune. În timpul luptei dintre cei doi, Siegfried reușește să ia inelul magic de pe mâna Brunhildei. Când aceasta îl acuză că a trădat-o, Siegfried nu își poate aminti nimic, așa că neagă totul. După căsătorie, fecioarele Rinului, moștenitoarele de drept ale inelului magic, îi cer lui Siegfried să-l returneze, dar acesta refuză, din cauza vrăjii. Dorindu-și inelul, Hagen îl înjunghie pe la spate pe Siegfried. Dar, când încearcă să ia inelul prețios de pe degetul eroului mort, mâna acestuia se ridică pentru a-l împiedica. În acest moment apare și Brunhilde, care ia inelul magic și se aruncă împreună cu acesta într-un rug funerar, pentru a-l distruge pentru totdeauna. Sacrificiul ei aduce inelul înapoi în apele Rinului și purifică lumea, pentru o nouă eră a iubirii.

Tetralogia Inelul Nibelungilor 

Aurul Rinului 

Tetralogia Inelul Nibelungilor 

Walkyria 

La începutul actului 3, wakyriile, însoțind fiecare câte un erou mort în luptă, se îndreaptă triumfătoare către muntele lor, cu strigăte triumfătoare.

Acest marș - Cavalcada Walkyriilor - a devenit (fără voci) pagină simfonică de mare popularitate.

Tetralogia Inelul Nibelungilor 

Siegfried - Siegfried ucide dragonul

Tetralogia Inelul Nibelungilor 

Amurgul zeilor - Moartea lui Siegfried 

Scena Morții lui Siegfried reprezintă o altă pagină wagneriană devenită piesă simfonică independentă (fără voce solistă).

Bayreuth Festspielhaus - Teatrul de Operă de la Bayreuth

Curs 12. Secolul 19 și Opera