Curs 31. Cvartetul de coarde
Introducere
Introducere
a) Trio Sonata barocă = piesă instrumentală în 3 părți, interpretată de 2 viori și continuo (violoncel / viola da gamba, clavecin); la începutul sec. 18 apare și al 3-lea instrument solist; adesea se renunță la clavecin, basso continuo fiind asigurat de violoncel.
Astfel apare ansamblul în creația lui Alessandro Scarlatti: Sonata à Quattro per due Violini, Violetta [viola], e Violoncello senza Cembalo
Al. Scarlatti
Sonata à Quattro
b) Adaptarea unor piese pentru ansamblu de coarde, la doar 4 instrumente: 2 viori, violă, violoncel
Bach
Arta Fugii, Fuga 9
Germano-austriecii au manifestat mereu preferințe pentru muzica instrumentală, tot astfel cum iubesc italienii muzica vocală și francezii – dansul.
Educația germană includea învățarea unui instrument muzical. De aici, existența unei vieți muzicale private – muzică de cameră – interpretată de amatori.
În clasa nobililor devine o obișnuință întreținerea unei capele – ansamblu / grup de instrumentiști profesioniști – condusă de un muzician de curte, capelmaistru.
La întâlnirile muzicale private participau adesea, ca instrumentiști, înșiși nobilii, acestea constituind una din frecventele forme de divertisment din înalta societate germană a secolelor 17-18.
(cum se poate observa, concepțiile față de muzică și de practicarea/interpretarea muzicii sunt diferite în Vest față de Estul european: în Vest, nobilii tratau cu mândrie practicarea unui instrument și interpretarea muzicală în public, în vreme ce în Est, boierii considerau practicarea muzicii o ocupație dezonorantă, rezervată doar lăutarilor (țigani robi sau nomazi).
Ignaz Schuppanzigh, 1776-1830
În timpul vieţii lui Beethoven a apărut şi primul ansamblu de cvartet de coarde considerat profesionist.
Ignaz Schuppanzigh (1776-1830) a fost violonist, prieten apropiat şi profesor al lui Beethoven, de asemenea prim-violonist al Cvartetului de la curtea contelui Andrei Kirilovici Razumovsky, ambasadorul rus la Viena. Acestui ansamblu – cunoscut în istorie şi sub denumirea de Cvartetul Razumovsky, care a activat în perioada 1794–1830 – i se datorează primele audiţii ale majorităţii cvartetelor beethoveniene, în special ale celor de maturitate.
Primul violonist – Ignaz Schuppanzigh – şi violistul Franz Weiss au rămas mereu aceiaşi.
Conform diverselor mărturii ale vremii, violonistul secund şi violoncelistul s-au schimbat de mai multe ori:
Louis Sina, Joseph Mayseder şi Karl Holz – vioara a II-a;
violonceliştii Josef Linke, Anton Kraft (interpret virtuoz, căruia Haydn i-a dedicat Concertul în re major) şi nepotul său Nikolaus Kraft.