Curs 30. Concertul
Capitolul 1
Capitolul 1
Gen concertant apărut în ultimele 2 decenii ale sec. 17, în care „dialoghează” 2 grupuri instrumentale – concertino (soliști) și ripieni (ansamblul, tutti) – concomitent cu grupul continuo (clavecin sau orgă, 1-2 instrumente cu coarde grave), care asigură suportul armonic.
Părți concertante de tip concerto grosso apar și în suitele baroce. Ex. Muzica apelor și Foc de artificii de Händel.
Concerto grosso are structura similară suitei baroce –
nr. variabil de părți (dar preferabil 3),
unitate tonală,
contrast de tempo și de caracter între părți.
J.S. Bach
Concertul pentru 2 viori, coarde și continuo, în re minor, 1720?
Vivace
Largo ma non tanto
Allegro
J.S. Bach
Concertul brandenburgic nr. 2 în fa major, 1722
[fără indicație de tempo] (de obicei Allegro)
Andante
Allegro assai
concertino: trompetă F, recorder, oboi, vioară
ripieni: vioara I, vioara 2, viola, violone
continuo: clavecin, violoncel
Arcangelo Corelli
Concerto grosso în re major, op. 6 nr. 1, 1714
Largo – Allegro
Largo – Allegro
Largo
Allegro
Allegro
concertino: 2 viori, violoncel
ripieni, continuo: coarde, clavecin
Tomaso Albinoni
Concert pentru 2 oboi în do major, op. 9 nr. 9, 1722
Allegro
Adagio
Allegro
G.Fr. Händel
Concerto grosso op. 6 nr. 7 în si bemol major, 1739-40
Largo
Allegro
Largo, e piano
Andante
Hornpipe *
2 viori, violoncel, coarde, continuo
Tip concertant apărut în primele decenii ale sec. 18. A apărut după concerto grosso, ca o variantă a acestuia și a coexistat cu acesta în perioada Barocului târziu.
Nr. părților se stabilizează la 3.
Structura timbrală: solist, ansamblu (ripieni, cel mai frecvent ansamblu de coarde), continuo (clavecin / orgă, violoncel)
Antonio Vivaldi
Anotimpurile - Iarna, 1723
J.S. Bach
Concertul pentru clavecin, coarde și continuo în fa minor, 1738