Curs 21.
Neoclasicii secolului 20
Capitolul 1
Compozitori și Compoziții
Max Reger, 1873-1916 (Germania)
Max Reger, Variațiuni și Fugă pe o temă de Mozart
Ottorino Respighi, 1879-1936 (Italia)
Suita nr. 1 de arii și dansuri vechi pentru lăută, orchestrate de Respighi
George Enescu, 1881-1955 (România), A se vedea și: (Curs 24. George Enescu)
George Enescu, Menuet lent (p.II) din Suita nr. 1 pentru orchestră
Bela Bartók, 1881-1945 (Ungaria)
Bela Bartók, Mikrokosmos nr. 146. Ostinato
Bela Bartók reprezintă un caz unic de neoclasic. El nu s-a inspirat din limbajul tradiționa.
El și-a creat sisteme proprii de organizare melodică, ritmică, plurimelodică, în forme și chiar în genuri muzicale.
Latura neoclasică se manifestă la Bartók în estetică și în expresie. Ilustrative sunt în acest sens Muzica pentru coarde, percuție și celestă (1936) și antologia celor 153 de piese pentru pian Mikrokosmos grupate în 6 caiete (1926, 1932-1939), create cu scop didactic.
Igor Stravinski, 1882-1971 (Rusia/SUA)
Baletul Pulcinella, pe muzică de Pergolesi
În 1920, Stravinski a compus, la sugestia prietenului său Serghei Diaghilev, o lucrare care a căpătat în scurt timp mai multe versiuni: Pulcinella, pe muzică de G.B. Pergolesi. Elementele neoclasice constau în evocarea teatrală și prin limbaj muzical a unei epoci trecute (Barocul de mijloc, începutul sec. 18), precum și folosirea citatului muzical (din muzica lui Pergolesi). Versiunile au fost create, una după alta, până în 1934:
1920, Balet vocal-instrumental pentru: 2 fl, 2 ob, 2 fg, 2 corni, 1 trp, 1 trb, 4 vl I, 4 vl II, 4 vla, 3 vcl, 3 cb, grup concertino (2 vl, vla, vcl, cb), soprană, tenor, bas.
1922, Suită de concert
1925, Suită pentru vioară și pian
1933, Suita italiană pentru vioară și pian
1934, Suita italiană pentru violoncel și pian
Dimitrie Cuclin, 1885-1978 (România)
Dimitrie Cuclin, Simfonia nr. 1 p.I
Serghei Prokofiev, 1891-1953 (Rusia/URSS)
Serghei Prokofiev, Simfonia Clasică (nr. 1), p. III, Gavotta
Simfonia clasică reprezintă o glumă muzicală adresată de compozitor înapoi în timp, confratelui său austriac Haydn.
Menuetul din simfonia tradițională clasică este înlocuit aici tot cu un dans francez lent, doar că ritmul este binar (în loc de ternar) - gavotta.
Mihail Andricu, 1894-1974 (România)
Mihail Andricu, Sinfonietta No. 1 Op. 36 (1945)
Paul Hindemith, 1895-1963 (Germania)
Paul Hindemith, Simfonia Mathis der Maler (Mathis Pictorul)
1933-1936 – Opera și apoi Simfonia „Mathis der Maler” (Matthias Pictorul), care evocă viața pictorului german renascentist Matthias Grünewald (1470-1528).
Simfonia cuprinde 3 părți:
Engelkonzert (Concertul Îngerilor)
Grablegung (Îngropăciunea)
Versuchung des heiligen Antonius (Ispita Sfântului Anton)
Carl Orff, 1895-1982 (Germania)
Carl Orff, Cantata Carmina burana p. I
Compozitorul german a devenit celebru datorită Cantatei scenice Carmina burana (Cântări profane, 1937), lucrare inclusă în trilogia intitulată Trionfi, alături de Catulli carmina și Trionfo di Afrodite. Muzica acestor lucrări se bazează pe texte și cântece profane cu conținut erotic din Evul Mediu târziu (sec. al XIII-lea), descoperite de compozitor la o mănăstire din Bavaria. Textele sunt scrise în latina vulgară, germana și franceza veche.
Dmitri Șostakovici, 1906-1975 (Rusia/URSS)
Dmitri Șostakovici, Preludiul și Fuga nr. 7 în la major, op. 87
Sigismund Toduță, 1908-1992 (România)
Sigismund Toduță, Concertul nr. 1 pentru orchestră de coarde
Paul Constantinescu, 1909-1963 (România)
Paul Constantinescu, Concertul pentru pian și orchestră, p.I
Paul Constantinescu, Oratoriul bizantin de Paști (fragment)
Benjamin Britten, 1913-1976 (Anglia)
Variațiuni și Fuga pe o temă de Henry Purcell sau Ghid de orchestră pentru un tânăr.
Britten preia o temă din muzica de scenă Abdelazer de compozitorul britanic baroc Henry Purcell, o variază punând, totodată în evidență orchestra simfonică în ansamblul ei precum și fiecare grupă de instrumente în parte.