Lucrare muzicală de mari proporții (peste 60 min.), cu caracter dramatic, pentru voci și instrumente, divizată în mai multe părți, fără desfășurare scenică.
oratorio (it.) = elocvență, amvon
„Termenul provine de la tipul de servicii muzicale ținute în biserica Oratoriei San Filippo al Neri din Roma (Confederazione dell'Oratorio di San Filippo Neri ) în a doua jumătate a În secolul al XVI-lea”.
Oxford English Dictionary, Wikipedia„Oratoriul a fost creat de clericul italian Filippo Neri*, fiind caracteristic ambianței spirituale re nascentiste din sec. al XVI-lea, din Italia. Genul nu avea o structură rigidă, dimpotrivă, era flexibil. Născut în cadrul întâlnirilor religioase conduse de Neri, în locuința sa de la San Girolamo, în 1552, ca un ansamblu de lecturi şi conversații spirituale, într-un grup restrâns de prieteni, oratoriul a devenit în scurt timp tot mai cunoscut. Numărul participanților a crescut treptat, făcând necesară desfășurarea într-un spațiu mai larg.
Reuniunile s-au mutat astfel mai întâi într-un hambar aflat deasupra aceleiași biserici San Girolamo, apoi într-o încăpere din apropiere, în continuare în biserica San Giovanni de pe malul Tibrului şi în final la Vailicella, atrăgând o lume pestriță, compusă din nobili de la curte, dar şi din mulți oameni de rând şi meșteșugari.
Oratoriul începea cu citirea unor cărți sfinte şi a vieții unor sfinți; apoi aveau loc predicile. Urmau cântări de slavă, trecând treptat de la monodia simplă la discursul polifonic.
Oratoriul ca gen muzical nu se născuse încă. Evenimentul va avea loc în jurul anului 1600, odată cu opera. Dar rădăcinile sale se află fără îndoială în acele întâlniri spirituale organizate şi conduse de Filippo Neri, în jurul anului 1552.
*Filippo Neri (1515-1595) cleric italian, născut la Florența şi mort la Roma, sanctificat de Biserica Catolică în anul 1622. Moaștele sale au fost aduse în biserica Santa Maria della Vallicella din Roma şi apoi răspândite în numeroase lăcașuri creștine din Italia şi din afara ei.
Bibliografie:
C. Chelaru, Cui i-e frică de Istoria muzicii, vol. 2, ediția a doua, pp. 33-35
Dicționar de termeni muzicali, Ed. Enc. Buc. 2010
G. Denizeau, Să înțelegem și să identificăm genurile muzicale, Ed. Meridiane, Buc. 2000, pp. 81-82
http://users.libero.it/luigi.scrosoppi/santi/ filippo.htm
Tema – cel mai adesea este religioasă
Subiectul – poate proveni din Vechiul sau din Noul Testament, poate înfățișa întâmplări din viața lui Iisus, a Mariei, a altor sfinți (Händel: Israel în Egipt, Samson, Judas Maccabhaeus), poate evoca personaje biblice (Händel: Messiah, Saul) sau sărbători creștine (Bach: Weihnachts Oratorium – Oratoriul de Crăciun).
Personajele – de obicei există: un povestitor (solist – Evanghelistul); un comentator (corul, personaj colectiv, asemenea corului din teatrul antic grecesc; corul poate apărea şi multiplicat, în grupuri corale) şi personajele propriu-zise (în Matthäuspassion, personajele sunt: Iisus, Iuda, Pilat, Petru, soția lui Pilat, două slujnice).
uvertura
componente solistice - arii, recitative, arioso
componente de grup
duet, terțet...
coruri
Curs 36. Oratoriul