Iannis Xenakis

... este considerat un artist de avangardă deopotrivă în sfera muzicală și în cea a arhitecturii. Creațiile sale sunt incitante prin împreunarea realului cu imaginarul, a timpului cu spațiul și la acestea aș adăuga: îmbinarea dintre vizual și auditiv, dintre arhaic și neologic. 

Însăși individualitatea sa constituie o întâlnire peste timp și spațiu a două culturi diferite – poate chiar divergente – cea greacă (antică, meridional-răsăriteană) și cea franceză (modernă, occidentală). 

În filmul alăturat am pornit pe urmele acestor disjuncții* ale personalității și creației sale, acum, la împlinirea celor o sută de ani de la nașterea artistului în târgul Brăilei începutului de veac 20. 

De la Metastasis și Pithoprakta la Polytopi, Xenakis a creat punți între sfere greu de reunit, care tocmai de aceea au reprezentat provocări pentru mulți artiști de-a lungul timpului. 

Pentru Xenakis, muzica reprezintă inefabilul care, în raport cu materialul, cu concretul poate stabili suprafețe de contact variabile, dar care își păstrează totodată propriul ambient. O experiență de viață marcată de evenimente tragice și-a pus amprenta deopotrivă asupra fizionomiei sale și asupra propriei personalități artistice, a filozofiei sale de viață și de creație.

1922,  29 mai

Iannis Xenakis s‑a născut la Brăila, din părinți greci. Tatăl, Klearchos Xenakis, conducea o agenție engleză de import-export; mama, excelentă vorbitoare de franceză și germană și o bună pianistă, a fost cea care i-a deschis dragostea pentru muzică. Și‑a petrecut primii 10 ani în România, cunoscând tradițiile folclorice și religioase locale.

1932

Familia a emigrat în Grecia; Iannis a urmat cursurile unei școli particulare și a făcut primii pași în202 studiul muzicii, începând cu perioada de la Beethoven la Brahms.

1938

Reușește la Institutul politehnic din Atena, dar nu mai apucă să înceapă școala, care este închisă după intrarea trupelor lui Mussolini în Grecia. Iannis se implică în mișcarea de rezistență, participând la manifestații împotriva ocupanților; din acest motiv este arestat de italieni și mai apoi de germani.

1944, dec. – 1945, 1 ian.

După înfrângerea puterilor Axei (Germania, Italia, Japonia), primul ministru britanic Winston Churchill instituie în Grecia legea marțială și trimite trupe britanice pentru a reinstaura monarhia. În perioada 1944-1949, are loc războiul civil între trupele guvernului monarhic, susținut de britanici și Armata Democratică Greacă – ramura militară a Partidului Comunist din Grecia (sprijinit de sovietici, de Iugoslavia, Albania și Bulgaria), care dorea instaurarea Republicii.

Iannis Xenakis, care era membru în organizația studenților comuniști, participă la lupte de stradă împotriva trupelor britanice. Este rănit grav de un obuz, este desfigurat și-și pierde ochiul stâng; totuși, odată ieșit din spital, se implică mai departe în activități politice clandestine.

1947

Reușește să absolve Institutul politehnic.

Guvernul grec începe arestări ale foștilor membri comuniști ai Rezistenței. Xenakis se ascunde și părăsește Grecia clandestin. Tot restul vieții va fi apăsat de sentimentul vinovăției de a-și fi părăsit țara.*

* „Ani de zile am fost chinuit de sentimentul vinovăției de a-mi fi părăsit țara pentru care     m-am luptat. Mi-am părăsit prietenii – unii erau în închisoare, alții erau morți, unii au reușit să scape. Am simțit că sunt dator față de ei și că trebuie să-mi plătesc această datorie. Astfel am simțit că am o misiune. A trebuit să fac ceva important pentru a-mi recâștiga dreptul de a trăi. Nu era doar o chestiune de muzică – era ceva mult mai important.” [1] 

Totodată, în Grecia, Xenakis este condamnat la moarte (în absență) de administrația regimului de dreapta. În 1951, sentința a fost comutată la 10 ani de închisoare, iar în 1974, după căderea dictaturii militare din Grecia, pedeapsa a fost anulată.[2]

La 11 noiembrie Xenakis sosește la Paris. Va reveni în Grecia abia după treizeci de ani. La Paris îi întâlnește pe A. Honegger, D. Milhaud și O. Messiaen.

Deși imigrant ilegal, reușește să lucreze în atelierul celebrului arhitect Le Corbusier/ Charles-Édouard Jeanneret (1887-1965).

1947‑1959

Colaborează cu Le Corbusier.

1951

Student la Conservatorul din Paris. Urmează cursuri de estetică și analiză muzi­cală cu Olivier Messiaen. Acesta îl încurajează în precizarea unui drum componistic propriu, bazat pe calculul matematic.

1954

Începe experimentele în domeniul muzicii stocastice[3].

1957

Este distins cu Premiul Fundației Europene pentru Cultură.

1958

Proiectează Pavilionul companiei olandeze Philips de la Expoziția Mondială de la Bruxelles

1963

I se decernează Premiul Manos Hadjidakis, acordat de Fundația Ford și de Sena­tul din Berlin.

1965

Devine cetățean francez. Primește Marele Premiu al Discului din partea Acade­miei Discului Fran­cez.

1966

Fondează Echipa de Matematică și de Automatică Muzicală (Equipe de Mathé­matique et d’Automatique Musicales) pentru cercetări în domeniul teoriei mu­zicii.

1966‑1972

Predă la Universitatea Indiana (SUA). Fondează Centrul pentru Matematici și Automa­tică Muzicală (Center for Musical Mathematics and Automation).

1967

Prezintă la Montreal unul din spectacolele sale de muzică și lumină, intitulat Polytope de Montréal.

1975

Prima vizită în Grecia a muzicianului, după evadarea din 1947

1979

Creează pe computer programul UPIC, de „traducere” a combinațiilor grafice în complexe so­nore.

Violența, tensiunile pe care le transmite muzica lui Xenakis în ansamblul ei constituie, se pare, un efect al traumelor psihologice căpătate în tim­pul războiului, de care a fost urmărit tot restul vieții. Una din ultimele sale lucrări – Dämmerschein (1994) – stă mărturie în acest sens.

De‑a lungul carierei sale, Iannis Xenakis este distins cu numeroase alte premii și titluri. Este un compozi­tor și un teoretician deosebit de prolific. Între cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt articolele Criza muzicii seriale și În căutarea unei muzici stocastice și volumele Musiques formelles și Arts / Sciences. Alliages, acesta din urmă reprezentând teza sa de docto­rat în litere și științe umaniste.

1993

Primește titlul de doctor honoris causa al Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca.

2001,  4 februarie

Xenakis a murit la Paris. 

În discursul său de condoleanțe, Președintele Jacques Chirac declara: „Franța pierde unul dintre cei mai străluciți artiști ai săi.”

[1] Bálint András Varga, Conversations with Iannis Xenakis, Faber and Faber, London 1996, p. 47, în https://en.wikipedia.org/wiki/Iannis_Xenakis#Varga  accesat 11.06.2019

[2] James Harley, Xenakis: His Life in Music, Taylor & Francis, London 2004, p. 92, apud

https://en.wikipedia.org/wiki/Iannis_Xenakis#Harley  accesat 11.06.2019

[3] stocastic = care se produce întâmplător, care este legat de hazard. Aplicare a calculului probabilităților la rezultatele obișnuite prin statistică. DEX online

Metastaseis, 1953-1954

piesă pentru 61 interpreți

Titlul: Meta (după sau dincolo) + stază (imobilitate), se referă la contrastul dialectic dintre mișcare sau schimbare și nondirecționalitate. Conform descrierii proprii a compozitorului, „Meta = după + staseis = o stare de impas → transformări dialectice.  

Aïs, 1980 

pentru voce de bariton amplificată,
percuție solo și orchestră mare

Aidos = (gr.) tărâmul morților

Iannis Xenakis
sau jocul dintre real și imaginar, dintre spațiu și timp

Articol de Carmen Chelaru

Rezumat: Iannis Xenakis este considerat un artist de avangardă deopotrivă în sfera muzicală și în cea a arhitecturii. Creațiile sale sunt incitante prin împreunarea realului cu imaginarul, a timpului cu spațiul și la acestea aș adăuga: îmbinarea dintre vizual și auditiv, dintre arhaic și neologic. Însăși individualitatea sa constituie o întâlnire peste timp și spațiu a două culturi diferite – poate chiar divergente – cea greacă (antică, meridional-răsăriteană) și cea franceză (modernă, occidentală). În intervenția de față am pornit pe urmele acestor disjuncții ale personalității și creației sale, acum, la împlinirea celor o sută de ani de la nașterea artistului în târgul Brăilei începutului de veac 20. De la Metastasis și Pithoprakta la Polytopi, Xenakis a creat punți între sfere greu de reunit, care tocmai de aceea au reprezentat provocări pentru mulți artiști de-a lungul timpului. Pentru Xenakis, muzica reprezintă inefabilul care, în raport cu materialul, cu concretul poate stabili suprafețe de contact variabile, dar care își păstrează totodată propriul ambient. O experiență de viață marcată de evenimente tragice și-a pus amprenta deopotrivă asupra fizionomiei sale și asupra propriei personalități artistice, a filozofiei sale de viață și de creație.