Curs 32. Sonata

Capitolul 3

Curs 32. Sonata

Sec. 18/2 Sonata beethoveniana

Introducere

Secolul 19

Genul de sonată

Secolul 20

Sec. 18/2 Clasicismul vienez

Forma de sonată

Secolul 18 – a doua jumătate / Clasicismul vienez

Sonata beethoveniană

Sonatele pentru pian

Sonata nr. 4 în mi b major op. 7

Allegro molto e con brio
Largo, con gran espressione, C major
Allegro, Trio E♭ minor
Rondo: Poco allegretto e grazioso

Sonata nr. 8 în do minor, op. 13 Patetica

Grave – Allegro di molto e con brio
Adagio cantabile
Rondo: Allegro

Sonatele de maturitate

(traducerea textului în l. eng.)

După ce Beethoven a compus primele 13 sonate (până la Op. 28), el îi scria lui Wenzel Krumpholz (prieten, violonist în orchestra Operei imperiale vieneze): „De-acum încolo voi alege o cale nouă”.

Sonatele beethoveniene din această perioadă sunt foarte diferite de cele timpurii. Încercările în modificarea formei de sonată haydniană și mozartiană devin mult mai îndrăznețe, ca și profunzimea expresivă a muzicii.

Cele mai multe sonate din viitoarea perioadă romantică vor fi influențate de lucrările de gen ale lui Beethoven.

După 1804, compozitorul nu mai publică cicluri de sonate, ci doar piese singulare.

Sonata nr. 12 în la b major op. 26

Andante con variazioni Lab
Scherzo, allegro molto Lab-Reb-Lab
Maestoso andante, marcia funebre sulla morte d'un eroe lab-Lab
Allegro, Rondo form Lab

Sonata nr. 14 în do# minor, op. 27 nr. 2 Quasi una fantasia

I. Adagio sostenuto - do#

II. Allegretto - Reb

III. Presto agitato - do#

Sonata nr. 15 în re major, op. 28 Pastorala

Allegro
Andante in D minor
Scherzo: Allegro vivace
Rondo: Allegro ma non troppo

Sonata nr. 21 în do major op. 53 Waldstein

Allegro con brio
Introduzione: Adagio molto (F major)
Rondo. Allegretto moderato — Prestissimo

Sonata nr. 23 în fa minor, op. 57 Appassionata

Allegro assai
Andante con moto
Allegro ma non troppo – Presto

Sonatele târzii

(traducerea textului în l. eng.)

Sonatele târzii ale compozitorului se numără printre cele mai dificile lucrări chiar și în repertoriul pianistic actual.

Iarăși, muzica acestor sonate urmează un nou drum, adoptând frecvent tehnici de fuga, de asemenea procedee componistice radical diferite față de forma convențională a sonatei clasice.

Sonata Hammerklavier (nr. 29, în sib major, op. 106) este considerată ca fiind cea mai dificilă tehnic - în primii 15 ani după publicarea lucrării a fost caracterizată ca imposibil de interpretat. În 1836, Franz Liszt a dovedit contrariul, interpretând sonata la Paris, în Sala Erard.

Sonata nr. 28 în la major, op. 101

Sonata nr. 29 în si b major op. 106 Hammerklavier

I. Allegro (Sib) - II. Scherzo. Assai vivace (Sib) - III. Adagio sostenuto - IV. Introduzione: Largo... Allegro – Fuga: Allegro risoluto

Sonata nr. 31 în la b major op. 110

Sonata nr. 32 în do minor, op. 111 (ultima)

Câteva detalii despre sonatele pentru pian de Beethoven

Cele 32 Sonate pentru pian compuse între 1802-1827 (perioadele II-III) sunt diverse, originale și non-conformiste:

14 sonate au 3 părți;
11 sonate au 4 părți;
7 sonate au 2 părți;
oscilează între scherzo și menuet;
părțile interne apar uneori inversate (partea lentă cu scherzo);
acolo unde apar numai 2 părți, acestea sunt mai lungi și cuprind secțiuni contrastante: Ex Sonata nr. 21 în do major, op. 53 „Waldstein” – p. I Allegro con brio; p. II Introduzione. Molto adagio. Rondo. Allegretto moderato;
pe măsură ce se apropie de ultimele, sonatele devin tot mai singulare ca structură și limbaj.

În cele 32 de Sonate pentru pian apar următoarele forme muzicale:

sonată – de 45 de ori
lied – de 29 de ori
rondo-sonată – de 8 ori
rondo – de 7 ori
temă cu variațiuni – de 5 ori
fuga – de 3 ori
rondo-lied-sonată – de 2 ori
lied-rondo – de 2 ori
lied-sonată – o dată
lied- variațiuni – o dată
rondo-variațiuni – o dată
sonată-fugă – o dată

Sonatele pentru pian și vioară

Cele 10 Sonate pentru pian și vioară, compuse între 1799–1812 (perioadele I-II) sunt cele mai „clasice”:

oscilează între 3 (7 sonate) și 4 părți (3 sonate);
cele cu 4 părți au invariabil partea III Scherzo;
respectă raportul de tempo dintre părți – repede–lent– (scherzo)–repede;
raportul tonal între părți: T– SD; T–O (omonimă); 3țăM descendentă (do-lab, sol- mib, la-fa).