Curs 26. Sinteze stilistice
în secolul 20
Capitolul 1
Aleksandr Skriabin, 1872-1915
Aleksandr Skriabin, 1872-1915
Creația
1887-1912
26 de Studii pentru pian – de la op. 2 (1887) până la op. 65 (1912)
12 Sonate pentru pian publicate postum
Piese pentru pian: preludii, nocturne, impromptu-uri, poeme, mazurka, valsuri
3 Simfonii, dintre care Nr. 3 (1902) intitulată Poemul divin op. 43
Concertul pentru pian
1904-1907
Poemul Extazului op. 54
1908-1910
Prometeu sau Poemul Focului, op. 60
Schiță biografică
1871, 25 dec./ 1872, 6 ian. S-a născut la Moscova Alexandr Nikola evici, fiul lui Nikolai Alexandrovici Skriabin – absolvent al Facultății de drept a Universității moscovite – și a pianistei Liubov Petrovna Scetina.
1873 Moare mama sa. Tatăl își termină studiile universitare și pleacă la Skt. Petersburg.
Alexandr Nikolaevici este crescut de bunica și de mai multe mătuși. Se manifestă ca un talent muzical precoce. Primele lecții de pian le ia la vârsta de 7 ani, de la mătușa sa Liubov Alexandrovna.
1882 Intră la Școala de cadeți din Moscova. Participă la concertele publice organizate de școală. La vârsta de 11-12 ani scrie primele compoziții.
1883 Începe să studieze sistematic pianul, între alții cu prof. N. Zverev, fiind coleg cu S. Rahmaninov.
1888 Intră la Conservator. Studiază contrapunctul cu Serghei Ivanovici Taneev.
1890 Intră la clasa de compoziție a lui A. Arenski.
1892 Absolvă Conservatorul, împreună cu Rahmaninov.
1894 Debut concertistic la Skt. Petersburg. Aici îi cunoaște pe Rimski- Korsakov, Glazunov, Liadov.
1895 Își începe cariera de solist internațional.
1898 Devine profesor la Conservatorul din Moscova.
1903 Renunță la catedră și pleacă în Elveția.
1905 Are loc la Paris prima audiție a Simfoniei nr. 3 „Poemul divin”, sub bagheta lui Arthur Nikisch, aducând după sine creșterea renumelui internațional al compozitorului.
1906 Pleacă într-un turneu de concerte în Statele Unite.
1907 Revine în Europa, la Paris, unde Diaghilev îi organizează un ciclu de concerte.
1909 Se întoarce în Rusia.
1912 Se stabilește la Moscova, unde rămâne până la sfârșitul vieții. A continuat totodată turneele de concerte în Germania, Olanda, Anglia.
1915 La 15 aprilie susține în Sala Conservatorului din Skt. Petersburg ultimul său concert.
La 27 aprilie moare de septicemie la Moscova. A fost înmormântat două zile mai târziu în cimitirul Mănăstirii Novodevici.
(informații preluate din M. Mihailov, Skriabin, Ed. muz. București 1972)
Acordul de cvarte al lui Skriabin
Skriabin, Studiu op. 42 nr. 5.
Suprapunere de planuri sonore; figurații armonice, diversitate dinamică.
Limbajul componistic
Skriabin – fără a considera aceasta ca pe o „vină” ! – rămâne ancorat în stilistica și estetica romantică.
„Cum în marea lor majoritate (Berlioz fiind unica mare excepție) compozitorii clasici, romantici și contemporani au făcut din pian un câmp de explorare, agentul improvizațiilor lor, confidentul efuziunilor lor, laboratorul intuițiilor lor, chiar vectorul unic al geniului lor (Chopin), acest instrument ocupă în istoria muzicii un loc unic, de neînlocuit. […] Nu este, așadar, deloc surprinzător să descoperim în repertoriul pianistic al secolului al XIX-lea, partea în același timp cea mai intimă și cea mai universală a patrimoniului muzical, manifestată în genuri noi sau complet regândite: studiu, baladă, scherzo, impromptu, rapsodie etc.”
(Gérard Denizeau, Să înţelegem şi să identificăm genurile muzicale, Ed. Meridiane, Bucureşti 2000, pp. 193-194.)
Skriabin (ca și Chopin) își întemeiază gândirea muzicală pe sistemul armonic. Și într-un caz și în celălalt este vorba de sistemul armonic tonal. Chiar dacă Skriabin aduce ca noutate armonică celebrul său acord de cvarte, precum și unele elemente modale deduse din gândirea „verticală”, „este exagerat a vedea în [compozitorul rus] un modalist propriu-zis… Cu atât mai puțin el nu poate fi considerat ca atonalist, sub motiv că limbajul său armonic ar atenta la integritatea sistemului major-minor clasic.”
(Adrian Raţiu, Sistemul armonic al lui Skriabin, în rev. Muzica nr. 2 / 1972, p. 18)
Tonalitatea sa reprezintă un sistem de relații în multe privințe „ameliorate”, în sensul unei stricteți mult mai mici în tratarea disonanțelor – a apariției, frecvenței și rezolvării acestora – ce face loc incertitudinilor tonale, aluziilor modale și chiar atonale.
Gama de culori a lui Skriabin
Poemul simfonic Prometeu. În zilele noastre, acolo unde există condiții, interpreții adaugă muzicii indicațiile de culori incluse de compozitor în partitură.
Skriabin a dezvoltat o filozofie bazată pe „împrumuturi” extrem-orientale,
de asemenea pe corespondența dintre sunete și culori – sintestezie.