Curs 38. Händel și Vivaldi

Vivaldi a rămas mult timp necunoscut în viața muzicală europeană, chiar și după ce, la începutul veacului al XIX-lea, Felix Mendelssohn-Bartholdy l-a reașezat pe Bach pe locul cuvenit în galeria marilor nume ale istoriei muzicii. Redescoperirea lui Vivaldi i se datorează compozitorului italian din sec. XX, Alfredo Casella, care, în 1939, a organizat Săptămâna Vivaldi, manifestare devenită istorică, ce a cuprins prima audiție mondială a lucrării Gloria in excelsis. 

Vasta creație a lui Vivaldi continuă să se dezvăluie și în prezent. Un manuscris intitulat Nisi Dominus a fost, de pildă descoperit în anul 2003, într-o bibliotecă germană. A fost interpretată și înregistrată în 2005. 

Celebritatea compozitorului italian a cunoscut o creștere spectaculoasă în special după cel de-al doilea război mondial. În 1947, omul de afaceri venețian Antonio Fanna a fondat Institutul Italian „Antonio Vivaldi”, avându-l pe Gian Francesco Malipiero ca director artistic, iar ca principal obiectiv de activitate descoperirea, lansarea și editarea creației marelui preclasic. 

Trei filme despre viața și personalitatea muzicianului au fost realizate începând din anul 2005.

În urma acestei intense redescoperiri, muzica lui Vivaldi s-a dovedit extrem de accesibilă, devenind preferată de un public tot mai numeros și divers. A fost inclusă, alături de cea a lui Mozart, Ceaikovski și Corelli, cu efecte terapeutice deosebit de benefice asupra comportamentului uman. 

Lui Vivaldi i se datorează stabilirea structurii genului de concert solistic preclasic la 3 părți – repede/lent/repede. Tot el, se pare, a fost printre primii care a introdus cadența solistică de virtuozitate. 

De-a lungul activității sale creatoare, muzicianul a evoluat de la stilul concertant cu un singur solist, către cel cu grup de soliști (concertino), ce contrastează timbral, dinamic și prin structura discursului muzical, cu ansamblul coardelor. În pofida acestei evidente apropieri mai mari de tipul de concerto grosso din perioada sa de maturitate, Vivaldi creează o ingenioasă sinteză între cele două tipuri de concert, prin acordarea soliștilor rol individual de virtuozitate, procedeu specific concertului solistic. 

Genul de lucrare compusă din momente de ritornelli [1] orchestrale, alternând cu pasaje solistice, cu parte lentă mediană în caracter de arie (monodie acompaniată) – specific creației lui Vivaldi – a inspirat numeroși compozitori preclasici, între care pe J. S. Bach. Compozitorul german a prelucrat mai multe concerte pentru vioară de Vivaldi pentru clavecin, înscriindu-le astfel între capodoperele proprii.

Lui Vivaldi i se datorează de asemenea evoluția tehnicii violonistice, atât pentru mâna stângă, cât și pentru cea dreaptă.

Vivaldi utilizează adesea fraze asimetrice în construcția discursului melodico-ritmic. De asemenea, pasaje cu caracter improvizatoric și combinații coloristice pline de spontaneitate și fantezie, care dau muzicii prospețime și umor. Mai presus de orice, în interpretarea muzicii lui Vivaldi trebuie sesizată și redată întreaga diversitate de expresii și stări subiective, de la lirism și melancolie, dinamism, chiar grotesc – produse de o inspirație genială asociată cu o personalitate complexă și deosebit de puternică. 

***

[1] ritornello = piesă sau fragment instrumental ce face legătura între două momente principale sau solistice.

Vivaldi, opera L'Olimpiade (1733) - aria Siam Navi all'onde algendi

libret de Pietro Metastasio

Vivaldi, opera Griselda (1735) - aria Agitata da due venti 

libret de Carlo Goldoni