Curs 23.Compozitori români din secolul 20


Sacru - Religios - Ortodox

Ștefan Niculescu, 1927-2008

* Irina Nițu, Un aspect inedit descoperit în creaţia pentru saxofon a lui Ştefan Niculescu
https://no14plusminus.wordpress.com/2013/02/10/un-aspect-inedit-descoperit-in-creatia-pentru-saxofon-a-lui-stefan-niculescu/

Ștefan Niculescu, Ison I, 1971

14 soliști sau orchestră mare

Ștefan Niculescu, Ison II, 1975

14 soliști sau orchestră mare

"Ison II a fost scris în 1975 pentru un ansamblu format din
4 flaute, 4 trompete, 4 corni, 4 tromboni și 4 percuționisti.

Trei tipuri de structuri muzicale, reînnoite cu fiecare apariție, se succed sau se suprapun:

  • melodiile flautelor,

  • armonia alămurilor

  • și ritmul percuției.

Ideea Isonului (sunetul susținut ca suport pentru o melodie) este, de asemenea, dezvoltată în sensul continuității pe tot parcursul lucrării a acelorași idei muzicale."

Ștefan Niculescu, Axion, 1992

cor de femei și saxofon

Lucrarea „Pomenire – un recviem românesc”, denumită de Ştefan Niculescu „o meditaţie muzicală pe texte rituale româneşti, alese din milenara tradiţie cultă ortodoxă şi din tradiţia orală arhaică a ţăranului”, este, aşa cum sugerează şi titlul, o reluare a ideii de bază a celebrului Ein deutsches Requiem „după cuvinte din Sfânta Scriptură“ al lui Johannes Brahms, în care compozitorul german a creat o lucrare originală, ce nu mai prezintă succesiunea tradiţională a secvenţelor missei funebre.

Compusă la invitaţia lui Karsten Witt – director al Festivalului Wien Modern – lucrarea este alcătuită din 7 părţi distincte – număr cu rezonanţă sacră – suportul textual fiind bazat pe fragmente din ritualul ortodox al înmormântării şi parastasului, cântece funebre prezente încă în tradiţia orală ţărănească, precum şi cântecul medieval citat de Monteverdi în Sonata sopra Sancta Maria ora pro nobis.

Cele 7 părţi sunt:

  1. Odihneşte Mântuitorule (cor mixt şi orchestră, corespunzând secvenţei Requiem aeternam din ritualul catolic),

  2. Doamne miluieşte (Kyrie eleison, cor mixt şi orchestră),

  3. Cântecul zorilor (cor mixt şi orchestră, cântec ritual funebru al cărui text a fost publicat de Constantin Brăiloiu în anul 1936 în „Ale mortului“ din Gorj),

  4. Stihirile glasurilor (cor mixt şi orchestră, din ritualul ortodox al înmormântării),

  5. Strigătul Atotţiitorului (o adaptare a secvenţei Dies irae, pentru cor mixt şi orchestră),

  6. Evanghelia (pentru bas solo, cor şi orchestră) şi

  7. Pomenirea (pentru cor şi orchestră).

Limbajul modal în care coexistă scări cu structură octaviantă şi suboctaviantă trădează sursele de inspiraţie bizantine şi arhaice şi este pus în valoare de sintaxa eterofonică, de asemenea cu rădăcini în tradiţia orală.

Poate cel mai edificator exemplu în acest sens este cel oferit de Cântecul Zorilor care debutează în unison, pentru ca din ms. 29, eterofonia să-şi facă simţită prezenţa în aproape acelaşi fel în care apare în melosul popular (bineînţeles, în cazul de faţă fiind controlată în modul cel mai sever).

Lucrarea este însă polisintactică, fiind folosite deopotrivă monodia, polifonia şi omofonia.

Evoluând de la unison la textură, construcţia sonoră este monumentală, în realizarea ei fiind folosite maniere de cânt din practica liturgică: responsorială şi antifonică. [...]

Aşa cum sublinia compozitorul Liviu Dănceanu în scurtul său discurs, elementele limbajului muzical au, fiecare dintre ele sensuri sacre: folosirea scărilor scări neoctaviante reprezentând năzuinţa oamenilor spre absolut, eterofonia – existenţa umană multifuncţională în raport cu Divinitatea, iar structura simetrică a operei simbolizează perfecţiunea.

Viorel Munteanu, n. 1944

Oratoriul Chemări spre mântuire (Pelerini la Sfânta Parascheva)