„... De remarcat este că pentru sublinierea atmosferei pestriţe a locului în care se petrece acţiunea (crâşma din Podeni), compozitorul valorifică în debutul partiturii „hora duminicală şi taraful local‟ (Vasile, 2005, p. 255), trimiterea evidentă fiind la maniera amalgamată de concepţie stravinskiană a sonorităţii în plan scenic universal, iar în viziune autohtonă, la baletul lui Mihail Jora, Demoazela Măriuţa, compus câţiva ani mai târziu, în 1940.”

(fragment dintr-un text de publicat)

”... In order to highlight the mottled atmosphere of the place where the action develops (the pub / tavern from Podeni), the composer brings to the fore/in foreground, at the beginning of the score, “the Sunday hora and the local folk / traditional fiddler music band” (Vasile, 2005, p. 255), making an obvious reference, at global / European level, to Stravinsky’s amalgamated manner of creating stage music and, at local level, to Mihail Jora’s ballet, Demoazela Măriuţa [translation], composed several years later (1940).”

„... În mod surprinzător, Alexandru Zirra, după efortul de a finaliza partitura complicată, de un dramatism deosebit, Alexandru Lăpuşneanu, îşi va concentra atenţia asupra operei basm, compunând la Iaşi, în 1938, o muzică inedită, inspirată de data aceasta din lumea poveștilor lui Ion Creangă, Capra cu trei iezi. Ei bine, compozitorul respectă în general firul narațiunii, aducând și în acest caz, la nivelul libretului, câteva modificări. În cuprinsul celor trei acte, ursul, personaj inventat devine povestitorul care intervine în desfăşurarea prologului şi epilogului. Acțiunea este construită alternativ, în mediul rural sau urban, limbajul conţine expresii diverse, ironia devenind un procedeu de stil folosit frecvent. Bunăoară, când mama capră se desparte de copii, rugându-i să repete referenul arhicunoscut Trei iezi cucuieţi, ei intonează distorsionat, protagonista considerând că aceştia încearcă să redea „muzică modernă‟ (Vasile, 2005, p. 270). Lupul se adresează iezilor printr-o expresie în vogă a epocii dar simplificată în context, „Bonjour copii‟ (Vasile, 2005, p. 270), provenienţa fiind cunoscută din modalitatea celebră de salut a regelui – „Bonjour popor‟ (Vasile, 2005, p. 270). De asemeni, în momentul în care iedul cel mare şi cel mijlociu devin prizonierii lupului, acesta exclamă triumfător „Veniţi, copii după mine, căci ora mesei a sosit” (Vasile, 2005, p. 273), în orchestră fiind intonată tema Marsiliezei, o altă ironie la adresa „idealurilor revoluţiei franceze‟ (Vasile, 2005, p. 273). Cum explicăm însă această tendinţă a compozitorului către ironie, parodie, satiră usturătoare la adresa unei societăți plină de moravuri, de franțuzisme și alte -isme, în contextul temperamentului artistic al lui Alexandru Zirra de o mare sensibilitate, înclinat eminamente către zona dramatică? Să nu uităm că deşi opera a fost finalizată în 1938, abia în anul 1941 va fi montată, alături de prima sa creaţie scenică Alexandru Lăpușneanu. ”

”... Suprisingly, after the effort to finalize the complicated, dramatic score for Alexandru Lăpuşneanu, Alexandru Zirra focused on opéra féerie. Thus, in Iaşi, in 1938, he composed original music, inspired by Ion Creangă’ the stories writted by Ion Creangă, particularly by Capra cu trei iezi. The composer respected / followed the main story line, but made some changes at the level of the libretto. In the three acts, the Bear, a character invented by the composer, becomes the storyteller who intervenes in the development of the prologue and epilogue. The action is built alternatively in the rural and urban environment, the language contains many idioms, irony being the most frequently used figure of speech. For example, when the Mother Goat leaves her kids home, asking them to repeat the famous chorus Three kids with growing horns, they chant it in a distorted manner, the protagonist thinking that they are trying to render "modern music" (Vasile, 2005, p. 270). The Wolf addresses the kids by means of an expression that was fashionable at the time, but was simplified in the context “Bonjour, Kids!” (Vasile, 2005, p. 270), the origin of which was the King’s famous way of greeting the people - “Bonjour, People!” (Vasile, 2005, p. 270). Similarly, when The Elder and The Middle kids become the woolf’s prisoners, the latter triumphantly exclaiming “Come after me, kids, it’s lunch time” (Vasile, 2005, p. 273), the orchestra plays the Marseillaise, another irony addressed to the “ideals of the French Revolution” (Vasile, 2005, p. 273). But how can we explain the composer’s propensity for irony, parody, satire, addressed at a society which exagerates in manners, in the use of French words, and other such ridiculus things, in the context of Alexandru Zirra’s sensitive artistic temperament, eminently inclined to the dramatic genre. Let us remember that, even though the opera was completed in 1938, it was staged in 1941, together with his first stage creation Alexandru Lăpușneanu. ”

”... Although the texts with a musical profile are quite few and the social aspects raise, first of all, the interest of the commentators, by combining the information provided by general sources - literary / historical / social, with those included in the specialized articles, we can create a new perspective of the Iasi compositions in the second half of the nineteenth century.”