În muzică, Impresionismul a fost impus de francezul Claude Debussy, în ultimele decenii ale sec. 19, pentru a se delimita de sentimentalismul și izbucnirile temperamentale ale romanticilor, în mod special de stilul wagnerian. Compozitorul a cultivat muzica de atmosferă și culoare timbrală. Deși apelează mereu la programatism, ca și romanticii, programatismul impresioniștilor evocă nu descrie - păstrează caracteristica picturii și poeziei: exprimă stări, reacții spontane, imediate.

Limbajul muzical impresionist

• Sistem modal pentatonic, alături de cel tonal și de alte moduri

• Melodică de tip arioso = discurs melodic continuu

• Ritmică subordonată melodicii și textului literar. Caracter rubato

• Dinamică bogată, dar fără treceri bruște, contrastante

• Mare bogăție timbrală; timbre rezultante (suprapuneri sau succesiuni de 2 sau mai multe timbre intonând aceeași melodie); folosirea vocilor cu vocalize, pentru culoare timbrală în cadrul orchestrei

• Polifonie liniară; heterofonie

• Forme libere

• Genuri improvizatorice

1862, 22 august. Claude Debussy se naște la St. Germain-en-Laye (Franța). Părinții erau proprietarii unui magazin de produse exotice.

Prima sa profesoară de pian, d-na Mauté de Fleurville, elevă a lui Chopin, i-a remar­cat talentul, recomandându-l pen­tru Con­ser­vatorul din Paris.

1872-1884. Studiază la Conservatorul din Paris, clasa de compoziție a prof. Ernest Guiraud. Cantata sa L’enfant prodigue este distinsă cu Premiul Romei (bursă de studii timp de 2 ani în Italia).

1879-1882. Este angajat ca pianist la reședința contesei Nadejda von Meck, excentrica prietenă a compozitorului P. I. Ceaikovski [1]. La castelul Chenonceau de pe Loire, Contesa von Meck angajase un trio de tineri muzicieni: pian, vioară, violoncel. În anul 1879, Debussy l-a înlocuit pe colegul său Antonio Jimenez [2] în acest trio. Se cunoaște foarte puțin despre perioada petrecută de muzician în serviciul doamnei Von Meck.

Într-una din călătoriile la Viena, asistă pentru prima dată la un spectacol cu drama Tristan și Isolda de Wagner, sub bagheta dirijorului Hans Richter. Lucrarea – cunoscută deja în Germania de peste 15 ani – produce o impresie adâncă asupra lui Debussy.

1885-1887. Studii în Italia.

După 1887. Se dedică compoziției și acceptă rar să apară în public ca dirijor sau ca pianist.

1888, 1889. Asistă la Bayreuth, la reprezentarea dramelor lui Wagner, fiind fascinat mai ales de Parsifal. Ulterior, entuziasmul său se va transforma într-o vehementă opoziție față de limbajul și estetica wagneriană.

1889. Asistă la Expoziția universală de la Paris, fiind fascinat de culturile extrem-orientale.

1890-1900. Reprezintă deceniul cel mai prolific din creația lui Debussy, culminând cu opera Pelléas și Mélisande, după drama poetului belgian simbolist Maurice Maeterlinck. În pofida reacției unor critici ai vremii, opera s-a bucurat de succes, intrând definitiv în repertoriul internațional.

După Pelléas, Debussy devine celebru, fiind invitat în mari orașe muzicale ale Europei pentru a-și dirija lucrările sau pentru a conferenția despre muzică. Devine de asemenea cunoscut ca un foarte „acid” critic muzical, mai ales pe teme privind noile orientări în componistica europeană.

Din cercul său de prieteni nu făceau parte muzicieni, ci mai ales pictori, poeți, literați – majoritatea reprezentanți ai Impresionismului și Simbolismului, grup ce se întâlnea în mod obișnuit în casa poetului Stéphane Mallarmé. Pornind de la versurile acestuia, Debussy va compune prima sa lucrare simfonică importantă Prélude à „L’après-midi d’un faune”.

1905. Se naște Claude-Emma, fiica lui Debussy și a Emmei Bardac, creatore de modă (croitoreasă) – „Chou-Chou” – căreia tatăl său îi dedică suita Colțul copiilor (1906-1908).

După 1914. Muzicianul este marcat profund de război, nemaifiind în stare să compună.

1917, septembrie. Apare pentru ultima oară în public, la St. Jean-de-Luz, interpretând la pian Sonata nr. 4 pentru vioară și pian.

1918, 25 martie. Debussy moare la Paris de cancer intestinal, în timp ce avioanele și tunurile germane bombardau capitala.

Creația

• 1872 Cantata sa L’enfant prodigue (Fiul risipitor) este distinsă cu Premiul Romei

• 1888 Cantata La damoiselle élue (Cea aleasă) – lucrare cu evidente influențe wagneriene.

• 1889 Cinq poèmes de Baudelaire – lucrare cu evidente influenţe wagneriene

• 1890 Suite bergamasque pentru pian

• 1893–1902 Opera Pelléas et Mélisande, după Maurice Maeterlinck

• 1892-1894, Prima audiţie: 22 dec. 1894 Prélude à „L’après-midi d’un faune” (Preludiu la „După- amiaza unui faun”) după Stéphane Mallarmé - prima lucrare în limbaj autentic impresionist.

• 1899 3 Nocturnes

• 1902, 30 aprilie Premiera operei Pelléas şi Mélisande, la Opéra-Comique din Paris.

• 1903-1905 La mer (3 Schiţe simfonice Marea)

• 1906-1909 Images – 2 volume de piese pentru pian.

• 1906-1908 Suita „Children’s Corner” (Colţul copiilor).

• 1910-1913 2 volume de Preludii pentru pian

• 1911 Drama liturgică Le martyre de St. Sébastien (Martiriul Sfântului Sebastian)

• 1912 Images (Imagini)

• 1913 Baletul Jeux (Jocuri)

• 1915 Două volume de Studii (Études) pentru pian şi Suita En blanc et noir (În alb şi negru) pentru 2 piane, lucrări în care se simt unele influenţe din partea tânărului compozitor Igor Stravinski.

• 1917 Compune ultima sa lucrare, Sonata nr. 4 pentru vioară şi pian.

Preludii pentru pian