Curs 31. Cvartetul de coarde

Béla Bartók (1881-1945)

Cele șase cvartete de coarde se constituie într-un sistem componistic propriu, bazat pe moduri de sinteză, simetrii în formă și conținut, influențe folclorice.

„Conceptul bartokian a luat ființă în urma scrutării orizonturilor clasic- romantice, în urma redescoperirii unor legi și conjugarea treptată a acestora cu aspirațiile de înnoire legitimă, prin împrospătarea substanței și problematicii muzicale. Printr-o particulară vitalitate și densitate asigurate cântului acestui ansamblu, Bartók a ajuns să modeleze o formă originală, solidă, statică, prin coroborarea mulțimilor de elemente intens dinamice, progresiv monumentală prin congruența desfășurărilor sonore în timpul adecvat și necesar acestora. Aici se află de fapt sâmburele rațional și marele secret care transgresează întregul sistem de compoziții, format din cele șase cvartete de coarde.”

(Berger, Cvartetul de coarde de la Reger la Enescu, p. 71)

Cvartetul nr. 6, 1939

• Mesto – Più Mosso, pesante – Vivace

• Mesto – Marcia

• Mesto – Burletta*

• Moderato, Mesto

*burletta = operă scurtă, cu caracter comic

Octuorul op. 7, 1900

• cele patru părți ale lucrării „alcătuiesc împreună o uriașă formă-sonată, în care prima parte constituie ceea ce numim expoziția, următoarele două oferă dezvoltarea, iar finalul conține repriza (…).”

• Deși este un cvartet de coarde dublat, vasta arhitectură polifonică creează impresia de amploare orchestrală, ce depășește cadrul muzicii de cameră.

Enescu: „Începând această lucrare, mi-am propus un țel, care urmărea mai puțin personalitatea stilului decât echilibrul arhitectural. Eram preocupat de o problemă de construcție, voind să scriu acest Octet în patru mișcări înlănțuite, respectând însă autonomia fiecăreia, în așa fel încât ansamblul să formeze o singură mare mișcare de sonată, extrem de lărgită. Totul dura patruzeci de minute.” 

Compozitorul Pascal Bentoiu marchează câteva trăsături stilistice generale ale capodoperei enesciene 

• Înrudirea tuturor temelor prin celule motivice comune. Astfel, diversitatea și multitudinea temelor este compensată prin unitatea motivică.

• Frecvența treptelor mobile, cu precădere terța mobilă, care produce efectul alternanței major–minor.

• Preferința pentru mersul melodic treptat.

• „restrânsa întrebuințare a resurselor armoniei”;

• „enorma dezvoltare și diversificare a contrapunctului”.

• Deși măsurile se schimbă foarte puțin, structura ritmică este liberă.

• Instrumentația este desăvârșită, eficacitatea timbrală – maximă. „Ideile sunt născute în coarde, (…) corpul sonor își găsește o întrebuințare intensivă. (…) De aici culoarea cu totul aparte a acestui Octet exploziv.”

George Enescu, Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2, 1951

• principiul ciclic,

• apar cu precădere polifonia și heterofonia

• melodica conține specificul național în esența lui,

• sistem tono-modal,

• asimetria

• Melodica, dimensiune primordială, construită pe celule, motive, fraze tratate ciclic și caracterizată prin variație, dezvoltare.

• Ritmul – deosebit de pregnant, variat și unitar în același timp, implicat în dramaturgia lucrării.

• Polifonia este aproape omniprezentă.

• Armonia cu totul remarcabilă, subliniază Pascal Bentoiu. Ea rezidă aici din mobilitatea treptelor și dintr-o „splendidă lipsă de prejudecăți în ceea ce privește conducerea vocilor.”

• Se impune atenției heterofonia.

• „Cât privește culoarea timbrală, ea se află creată în bună măsură datorită veritabilei voluptăți a autorului întru utilizarea coardelor libere (…) și a unei mari cantități de sunete armonice naturale.”

• Le acestea se adaugă bogăția dinamică și agogică – devenite distinctive pentru ultimele capodopere enesciene.

Igor Stravinski (1882-1971), Trei piese pentru cvartet de coarde, 1914 / rev. 1918

1. (ulterior intitulată "Danse" în Quatre études)

2. (ulterior intitulată "Eccentrique" în Quatre études)

3. (ulterior intitulată "Cantique" în Quatre études)

Theodor Grigoriu (1926-2014), Suita Pe Argeș în sus, 1953

• I. Balada, II. Joc din fluier, III. La izvoare, IV. Sălcioara

• Caracteristica proeminentă în acest caz este desigur apelul la specificul popular, în forme stilizate.

• La aceasta se adaugă un stil clar, limbaj modal-diatonic, tratare neo-clasică a formelor și o bogată coloristică timbrală.

Pascal Bentoiu (1927-2016), Cvartetul nr. 2 op. 19 al consonanțelor - replică la Cvartetul disonanțelor KV 465 de Mozart

1. Adagio–Allegretto

2. Giusto

3. Larghetto

4. Allegro molto moderato

Autorul comenta: „Am vrut să verific dacă într-adevăr nu se mai poate scrie tonal. Am scris deci tonal. Am căutat să mă conving dacă – așa cum se spune adesea – formele clasice sunt definitiv îngropate, fosilizate de mersul istoriei. Am scris deci în cele mai clasice dintre forme. Pentru a fi perfect consecvent, am adoptat o unitate de pulsație ritmică pentru toate cele patru mișcări ale lucrării mele, iar celula melodică ce se află la baza compoziției e derivată din acordurile perfecte, major și minor. Cu toate aceste constrângeri înfășurate în juru-mi ca niște odgoane, am scris un cvartet despre care ascultătorul – și numai el – trebuie să decidă dacă îi place sau nu. (…) Am scris cvartetul privind către viitor, stăpânit însă și de sentimentul ciudat că în zilele noastre acordurile perfecte s-ar putea dovedi – pentru unele urechi, cel puțin – la fel de iritante pe cât erau în vremea lui Mozart câteva false relații armonice.”

(Valentina Sandu-Dediu, Muzica românească între 1944-2000, Ed. Muz. Buc. 2002, pp. 150-151)

Vasile Spătărelu (1938-2005)

Cvartetul nr. 1, 1961

Cvartetul nr. 2, 1974

Cvartetul nr. 3, 1982

Vasile Spătărelu a considerat cvartetul de coarde unul din genurile de mare provocare și rafinament componistic, care presupune îndeplinirea a cel puțin trei condiții:

stăpânirea meșteșugului, cunoașterea tradiției și maeștrilor genului, har creator.

Presupunem de asemenea că autorul a considerat prima compoziție din această serie drept un produs al tinereții, poate chiar o lucrare de școală, în consecință nu a propus-o spre interpretare publică.

Fiecare din cele trei cvartete aparține unei etape – de tinerețe, de afirmare a personalității creatoare (36 de ani), de maturitate (44 de ani). Structurarea genului prezintă de aceea deosebiri, dar și evidente asemănări.

• partituri de dificultate tehnică;

• autentică inspirație, cu precădere în zona melodicii, dar și în ritmică, timbre, dinamică;

• expresivitate subtilă, mai curând umbrită decât jovială;

• evitarea efectelor facile (înveșmântări de tip folcloric, de pildă, care conferă un plus de accesibilitate, dar și de superficialitate);

• ironia, umorul sunt poate cel mai greu de găsit în muzica lui Vasile Spătărelu, cu excepția aluziei mai sus comentate

• În privința expresiei muzicale, cele trei cvartete prezintă o dominantă comună: tendință depresivă, pe alocuri tensiuni, contraste de tip expresionist.

Marșul „Porniți înainte, tovarăși!” 

În revista electronică „People’s World it’s your World”, autorul David Bester publica, în 19 mai 2011, o scurtă istorie a cântecului[1], din care reproducem câteva fragmente.

Cântecul a fost compus în 1896, de Leonid Radin, deținut pe atunci în închisoarea țaristă Taganka din Moscova, ca membru al grupării Uniunea Muncitorilor. El pornise ca simpatizant al Narodnicilor – mișcare a clasei de mijloc, care susținea emanciparea țăranilor. Ulterior a aderat la marxismul european, aflat în ascensiune. Cântecul lui Radin a pătruns în cercurile radicale din Rusia, ajungând în 1898, până în satul Șușenskoie din Siberia, unde se afla în exil Vl.I. Lenin. Lenin a fost, se pare, cucerit, acest cântec devenind preferatul său. Leonid Radin a murit de tuberculoză, în 1900. Dacă ar fi trăit, ar fi fost copleșit de bucurie văzând că marșul său revoluționar era cel mai cântat la Petrograd, în zilele revoluției din 1917.

În același an 1917, dirijorul german Hermann Scherchen a auzit melodia. Se afla în Letonia, fiind persecutat de regimul țarist și nu și-a ascuns simpatia față de revoluția bolșevică. Noua putere sovietică i-a adus eliberarea și, reîntors la Berlin, a introdus cântecul, cu text în limba germană – Brüder, zur Sonne, zur Freiheit (Fraților, către lumină, către libertate) – în repertoriul corurilor muncitorești. Melodia și caracterul fuseseră păstrate, textul însă – radical modificat.

În atmosfera tensionată din Germania sfârșitului de război, cântecul a câștigat o imensă popularitate. În perioada interbelică, apoi în epoca celui de-al treilea Reich a continuat să circule, ca marș nazist, cu text adaptat – Brüder, in Zechen und Gruben. În pofida acestei amprente, melodia și-a menținut circulația și după război, textul fiind, desigur readaptat.

[1] David Bester, Song and struggle: “Bravely Comrades, In Step”,