Curs 17. Verismul

Orientare în Opera italiană de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20.

Opera veristă a apărut ca influență a curentului literar italian cu același nume, care a preluat influențe ale Naturailsmului din literatura franceză, reprezentat de Émile Zola și Guy de Maupassant.

Dacă scriitorii veriști nu au depășit valoarea națională și istorică, muzicienii acestui curent și-au câștigat notorietate internațională, numărându-se și astăzi între preferințele melomanilor.

Cum era de așteptat pentru o artă care nu poate descrie „fotografic” realitatea - cum este muzica - verismul operei italiene s-a abătut de la caracteristicile definitorii ale curentului.

Compozitorul Giacomo Puccini, de pildă, a creat opera-basm Turandot, care, nu numai că abordează fantasticul, dar se situează în ambianța unei povești orientale.

Totuși, legătura operei veriste cu realitatea, cu cotidianul, constituie modul în care compozitorii conturează caracterele, personajele controversate, intensitatea maximă a pasiunilor și trăirilor, finalurile tragice.

Personajele operei veriste sunt expresii ale temperamentului meridional, care își exteriorizează fără rețineri sentimentele.

Cel mai cunoscut compozitor verist, prieten apropiat al Haricleei Darclée, căreia i-a dedicat rolul Tosca.

Cele mai cunoscute opere de Puccini:

• Manon Lescaut - premiera 1893

• La bohème - premiera 1896

• Tosca - premiera 1900, cu Haricleea Darclée în rolul titular

• Madama Butterfly - premiera 1904

• Turandot - rămasă neterminată, completată de Franco Alfano, premiera 1926

La bohème

Acțiunea se petrece în Cartierul Latin din Paris, la sfârșitul secolului 19.

Patru prieteni - poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline - își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac, își mărturisesc iubirea și pleacă împreună spre cafenea.

Sărbătoarea Crăciunului este în toi la cafeneaua Momus. Mimi se integrează perfect în grupul de prieteni. Comportamentul gălăgios al Musettei, fosta iubită a lui Marcello și actuala amantă a bătrânului Alcindoro, tensionează puțin atmosfera. Musetta îl recucerește pe Marcello și totul reintră în normal.

Mimi, nemulțumită de evoluția relației sale cu Rodolfo, se confesează lui Marcello, pentru ca mai apoi, ascunsă în apropiere, să afle adevărata cauză a atitudinii iubitului său. Grav bolnavă de plămâni, la un pas de moarte, Mimi ar trebui (în concepția lui Rodolfo) să-și găsească un protector bogat pentru a se salva. Trista despărțire a celor doi este întreruptă de inerentele dispute dintre Marcello și Musetta.

Rodolfo și Marcello încearcă să se dedice creației, dar gândul le zboară spre iubitele lor. Veselia produsă de apariția celorlalți doi amici, Colline și Schaunard, se va stinge odată cu venirea muribundei Mimi, adusă de Musetta. Cu toate eforturile afective și materiale ale prietenilor, Mimi își dă sfârșitul în locul unde a fost fericită odinioară, înconjurată de cei dragi. 

(cf. Wikipedia)

Tosca

Acțiunea se petrece la Roma în sec. 19.

Cesare Angelotti, fostul Consul al Republicii Romane, evadat din închisoarea „Sant’Angello”, se ascunde în biserica „Sant'Andrea della Valle” din Roma. Aici, pictorul Mario Cavaradossi lucrează la o frescă reprezentând-o pe Maria Magdalena. Sacristanul este surprins de asemănarea dintre imaginea pictată și o fizionomie pe care o văzuse de curând. Când pictorul rămâne singur, Angelotti iese din ascunzătoare și recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul. Pictorul promite că-l va ajuta să fugă. Se aude vocea Floriei Tosca, iubita lui Mario, și Angelotti este nevoit din nou să se retragă. Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-și trădează prietenul. Floria recunoaște asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti și îsi manifestă gelozia. Mario o calmează și ea pleacă după ce îl invită la concertul de la palat. Pictorul pleacă împreună cu Angelotti. În timp ce ei se îndreaptă spre o ascunzătoare mai sigură, sosește baronul Scarpia, șeful poliției, în căutarea evadatului. Scarpia găsește un evantai în capela familiei Attavanti și, înainte de a asista la „Te Deum”-ul care celebrează înfrângerea lui Napoleon, strecoară în sufletul Floriei Tosca bănuiala ca a fost mințită.

Scarpia așteaptă cu nerăbdare întoarcerea agenților sai. Prin fereastra apartamentului aude muzica serbării de la Palatul Farnese. Spoletta îi raportează că, deși au urmărit-o pe Tosca și au perchiziționat vila lui Cavaradossi, agenții de poliție nu au reușit să-l găsească pe Angelotti; de aceea l-au arestat pe Cavaradossi. 

Cu toate torturile la care este supus, Mario nu furnizează nici un amănunt. Tosca refuză și ea să răspundă întrebărilor lui Scarpia dar, auzind chinurile iubitului ei, cedează și dezvăluie locul unde s-a ascuns Angelotti. Este anunțată vestea victoriei lui Napoleon la Marengo. Scarpia ordonă încarcerarea lui Cavaradossi, care urmează să fie executat în zorii zilei pentru trădare. În zadar Tosca se roagă; Scarpia nu-l va ierta pe Mario decât în schimbul favorurilor ei. Tosca acceptă după ce obține o execuție simulată pentru iubitul ei și un permis de părăsire a Romei. În momentul în care Scarpia vrea s-o îmbrățișeze, Tosca îl ucide.

În zorii zilei, pe o terasă a castelului „Sant'Angello”, Mario își așteaptă execuția. Cu emoție, într-o ultimă scrisoare, evocă chipul iubitei sale. Aceasta sosește fericită că i-a obținut iertarea, după o execuție simulată. Vestea morții lui Scarpia îl face pe Mario să pășească fără teamă în fața plutonului de execuție, cu gândul că va putea pleca împreună cu persoana iubită. Plutonul îl ucide însă pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis. (cf. Wikipedia)

Turandot

Lângă Palatul Imperial din Peking, un Mandarin citește un decret imperial: oricare prinț care aspiră la căsătoria cu Prințesa Turandot trebuie să răspundă la trei ghicitori; cei care nu răspund corect sunt decapitați. Ca rezultat al acestui decret, Prințul Persan (cel mai recent dintre pretendenți) urmează să fie decapitat la ora când va răsări luna. Cetățenii îl cheamă pe călăul Pu Tin-Pao. O sclavă, Liu, cere ajutor fiindcă bătrânul ei stăpân a căzut. Un tânăr vine să-l ajute pe bătrân și îl recunoaște ca fiind tatăl lui, Timur, fostul rege al Tătarilor care a luat calea exilului după ce dușmanii l- au înfrânt. Așadar, tânărul străin este de fapt un prinț despre care s-a crezut că a fost ucis în război. 

Paiațe

Prologul este expus de unul din personajele operei, comediantul Tonio. El subliniază că subiectul acțiunii ce va urma este inspirat din viața reală. Actorii care vor apărea pe scenă nu trebuie considerați simpli comedianți, al căror rol ar fi doar să distreze publicul; ei sunt în primul rând oameni, cu sentimentele lor firești.

Piața satului Montalto din Calabria. Țăranii întâmpină cu mare bucurie sosirea trupei de comedianți. Conducătorul trupei, Canio, anunță mulțimea că în această seară se va organiza un spectacol de comedie, la care invită pe toată lumea. Atunci când Tonio, care din cauza sluțeniei sale joacă întotdeauna rolurile bufonului din comedie, încearcă s-o ajute pe Nedda să coboare din căruță, este dat la o parte cu brutalitate de Canio, care în gelozia lui feroce nu lasă pe nimeni să se apropie de soția sa. Umilit, Tonio își ascunde cu greu poftele de răzbunare. Țăranii îi invită pe comedianți la un pahar de vin, la care atât Canio cât și Beppo răspund bucuroși. Numai Tonio ramâne de o parte. Țăranii remarcă, în glumă, că probabil de aceea nu vine și el, ca să rămână singur cu Nedda. La auzul acestor cuvinte, Canio devine dintr-o dată serios. El acceptă să se faca glume pe socoteala sa numai atunci când joacă pe scenă, dar în viață, în realitate, este gelos pe Nedda, pe care chiar o amenință, căci în ultimul timp ea s-a înstrăinat. Se aud clopotele satului și țăranii se îndreaptă spre casele lor. Nedda, rămasă singură, este tulburată de cuvintele lui Canio, dar curând se liniștește și sufletul ei este curpins din nou de bucurie. Tonio a așteptat tot timpul clipa în care s-o găsească singură pe Nedda; acum el se apropie și- i face declarații înfocate de dragoste, dar ea își bate joc de el. Atunci când Tonio devine agresiv și încearcă s-o cuprindă în brațe, Nedda îl alungă cu lovituri de bici. Tonio, în culmea furiei, pleacă, jurând că se va răzbuna. Apare acum Silvio, un tânăr țăran care o iubește pe Nedda. Cei doi îndrăgostiți își jură credință. Într-adevăr, Nedda este sătulă de viața nesigură a comedianților și, după o scurtă șovăire, primește propunerea iubitului ei de a fugi împreună chiar în noaptea aceea. Întâlnirea lor însă a fost observată de Tonio, care aleargă la Canio spre a-i putea surprinde. Se reîntorc chiar în clipa când Nedda îi promite lui Silvio că la noapte va fi pentru totdeauna a lui. Canio se aruncă furios asupra lui Silvio, dar acesta reușește să dispară fără a putea fi recunoscut. Deoarece, cu toate amenințările, Nedda refuză să divulge numele iubitului ei, Canio scoate un cuțit s-o ucidă. Este împiedicat de Tonio și Beppo, care-i smulg cuțitul din mână. Totuși, Tonio îl sfătuiește în șoaptă pe Canio s-o supravegheze îndeaproape pe Nedda, căci tânărul țăran va veni desigur la reprezentație și va putea fi recunoscut. Canio rămâne singur. Deși sufletul său este răvășit de durere din cauza necredinței soției, va trebui totuși să-și joace rolul de comedie, să distreze publicul și să râdă.

Un intermezzo orchestral, bazat pe tema din aria lui Canio și pe tema principală din prolog, prevestește deznodământul tragic. Același decor. Sătenii s-au adunat în fața scenei înjghebate de comedianți și așteaptă nerăbdători începerea spectacolului. Comedia începe, iar acțiunea ei se aseamănă cu cele întâmplate în realitate: Colombina (jucată de Nedda), știind că soțul ei este plecat, își așteaptă iubitul, pe Arlechino (jucat de Beppo). Acesta îi cântă o serenadă, la auzul căreia Colombina îi face semne pe fereastră ca să intre. Dar în locul său își face apariția prostul Taddeo (interpretat de Tonio care o plictisește cu declarațiile sale caraghioase de dragoste, până ce este alungat de Arlechino). Întâlnirea celor doi iubiți este întreruptă prin venirea Paiaței (rol jucat de Canio), soțul Colombinei, care sosește chiar în clipa când Colombina îi promite iubitului ei Arlechino că la noapte va fi pentru totdeauna a lui (aceleași cuvinte pe care Nedda i le spusese lui Silvio). La început, Canio își stăpânește sentimentele, dar asemănarea situației din comedie cu propria sa dramă sufletească îl face să-și uite rolul de comediant și jocul se transformă brusc în realitate. El cere cu insistență ca Nedda să-i divulge numele iubitului ei. Nedda refuză acest lucru și încearcă sa joace mai departe rolul Colombinei din comedie, prefăcându-se că nu înțelege situația. Cuprins de furie, Canio o amenință cu un cuțit, apoi, văzând refuzul ei hotarât, precum și încercările disperate de a fugi de pe scenă, îi împlântă cuțitul în piept. La strigătele ei de ajutor, tânărul Silvio - aflat în rândurile spectatorilor - se repede spre scenă, dar Canio îl ucide și pe el. Țăranilor, îngroziți de cele întâmplate, Canio le spune cu o voce sinistră: „La commedia è finita!” („Comedia s-a terminat!”)... (cf. Wikipedia)