Curs 43. Muzica Contemporană „Clasică”


Muzica spectrală

= „muzica bazată pe rezonanţa naturală având o fundamentală prelungită ”

vezi Octavian Nemescu, Istoria muzicii spectrale, în Revista Muzica nr. 5/2015

Rezonanța naturală/ Spectrul armonic/ Armonicele naturale ale sunetului Do

ex. de mai sus: frecvența diferită cu care vibrează o coardă și segmentele ei componente

„Orice prezenţă sonoră emite o plajă de armonice a unei fundamentale, care este accesibilă parţial urechii umane, timpanului, urechii fizice a omului. Particularitatea timbrală a vocilor noastre şi, de asemenea, a instrumentelor muzicale se datorează faptului că fiecare dintre aceste emiţătoare sonore (vocale sau instrumentale) are o componenţă unică de armonice [asemenea amprentei degetelor, a.m.*]. Din această structură spectrală rezultă unicitatea timbrală a respectivei emisii. Aşadar, timbrul sunetului este determinat de spectrul lui de armonice. Spre exemplu, flautul are în componenţa sa armonicele impare: 3, 5, 7, 9, în timp ce clarinetul are atât armonice pare cât şi impare, ceea ce face ca sunetul său să pară mai bogat, etc. Deci, fiecare prezenţă acustică (instrumentală sau vocală) are armonice într- o structură nonrepetabilă.”

[...]. Nemescu numește această „amprentă” spectrală arhetip natural.


* a.m. = adăugirea mea

„Cultura europeană a ultimilor 2000 de ani, a fost cea mai dinamică dintre cele cunoscute până acum, în sensul că a fost cea mai frământată, mai neastâmpărată cultură. Ea a dat naştere mai multor epoci: Evul Mediu, Renaştere, Baroc, Clasicism, Romantism, Impresionism, Expresionism, toate modernismele primei jumătăţi a secolului XX, a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, până la Postmodernism. 

Deci, iată o nestatornicie fără precedent, ce a evoluat cu o viteză accelerată, pe care nu o întâlnim la culturile asiatice, africane şi de pe alte continente.”

Observație: Afirmația muzicianului O. Nemescu nu vizează întreaga cultură europeană, ci mai curând cea occidentală.

„Istoria muzicii europene a fost aşadar, o aventură, cu deplasarea pe şirul armonicelor de rezonanţă, care a pornit de la: 

celelalte fiind, în marea lor majoritate, repetări ale armonicelor anterioare.” 

trison major
arm. 4-5-6

septima de dominantă
arm. 4-5-6-7

nona de dominantă
arm. 4-5-6-7-9

Modul de 6 tonuri sau Scara hexatonică
arm. 8-9-10-11-13-14-16

Edgar Varèse (1883-1965), Ionisation (1929-1931)

Ionisation. Compoziție muzicală pentru 13 percuționisti, scrisă de Ed. Varèse în perioada 1929-1931. A fost printre primele lucrări pentru ansamblu de percuție destinate sălii de concert, după cea inclusă  de compozitorul rus Alexandr Cerepnin ca parte din prima sa Simfonie op. 42 (1927).

Percuționistul Brian Holder nota în revista Tempo, în 2013: 

„Lucrarea a pus în evidență faptul că percuția (exceptând pianul și alte instrumente acustice care intră la sfârșit) ar putea susține singură lucrări serioase de muzică de concert - un concept relativ neexplorat până în acel moment.”

Prima audiție a lucrării Ionisation a avut loc la Carnegie Chapter Hall, o anexă la cunoscutei Carnegie Hall din New York, la 6 martie 1933, sub conducerea lui Nicolas Slonimsky, căruia i-a fost dedicată ulterior piesa. 

Un critic a descris spectacolul ca „o șosetă în maxilar”!

Instrumentele din lucrarea Ionisation

„Dacă se cultivă numai armonicele superioare, începând cu armonicul 17 se ajunge la aşa-numitul cluster. Îl practică Bartók şi Varèse (în Ionisation) şi mai ales, în a doua jumătate a secolului XX, Xenakis şi şcoala poloneză de compoziţie a anilor 1960.”

sistem muzical

= „Ce se înţelege prin sistem muzical? Modul cum se ordonează sunetele în cadrul unei cântări. Sunt cunoscute: sistemele modale (de-a lungul istoriei şi geografiei muzicii), sistemul tonal, major-minor (ca un caz particular), atonalismul (antiteza tonalismului), aleatorismul, spectralismul. ”

Serialism

„ [...] estetica combinatorie [...] a stat la baza serialismului. Conform acestei estetici, sunetul era considerat ca un obiect sonor (în terminologia unui compozitor de muzică electro-acustică precum Pierre Schaeffer) pretabil la tot felul de combinaţii cu alte obiecte acustice. De unde a rezultat gândirea structuralistă, la modă în anii 1960. Compozitorul avea atunci, ca obiectiv, doar combinaţiile între sunete, nu şi semantica şi expresia, ethosul lor. Era un mod de a trata sunetul din exterior.”

1960-1965. Spectralismul 

„s-a născut ca antiteză la atonalismul serial şi la aleatorism, curente care predominau atunci. 1965 reprezenta cam 60 de ani de practicare a atonalismului serial şi vreo 10 ani de aleatorism.” 

„ [...] este o antiteză la direcţia componistico muzicală care avea ca doctrină principală nongravitaţia, deci lipsa centrului, a fundamentalei şi a armonicelor apropiate ei, a ierarhiei sonore având drept consecinţă uitarea stării de consonanţă în muzică.”

„Ca atare, muzica pe armonicele naturale este antiteza cultivării disonanţei excesive.”

„Noua estetică spectrală practică aşa numita plonjare în interiorul sunetului. Aceasta este chiar teza spectralismului. „Jocul” cu armonicele înseamnă un baleiaj pe spectrul de rezonanţă, cu armonice mai apropiate sau mai îndepărtate ale unei singure fundamentale. Una dintre primele subdirecţii ale spectralismului este aceea în care fundamentala se păstrează de-a lungul întregii piese.”

„Apariţia spectralismului marchează începuturile postmodernismului în muzică. Modernism înseamnă, de fapt, negarea tradiţiei sau a tradiţiilor, în ideea lansării unui curent nou, a unui limbaj inedit. Postmodernismul, din contra, mizează pe recuperarea unei (unor) tradiţii uitate.”

1965-1990. Sub-curente ale Spectralismului

„Spectralismul s-a născut aici, în România! Cel care a iniţiat acest curent a fost compozitorul, artistul multilateral, Corneliu Cezar. În contextul regimului comunist, în perioada 1963 - 1971, a existat un scurt interval de liberalizare ideologică în România.”

„S-au născut curente artistic-muzicale purtând o amprentă românească: eterofonia, spectralismul românesc, curentul procesualităţii morfogenetice, direcţia arhetipală, cea metastilistică şi ritualistă.”

1. Spectralismul isonic (1965-1977)

= bazat „pe armonicele apropiate ale unei singure fundamentale.”

Corneliu Cezar, Octavian Nemescu, Lucian Meţianu, Ştefan Niculescu,
Aurel Stroe, Costin Cazaban 

Corneliu Cezar (1937-1997)

AUM (1965-1967) - muzică electroacustică

„Peste pedala unei fundamentale Do, cu armonicele apropiate, având o sonoritate solară, se desfăşoară, precum trecerea unor nori, fulgere, tunete, muzici mai mult sau mai puţin disonante, care par că vor să astupe şi să ascundă fundamentul armonic, după care, spre sfârşit, acesta reapare luminos. Peste spectrul armonic se aude intonată vocabula hindusă, cu funcţie de mantră, AUM precum şi un text fonetic, creat de autor, într-o utopică limbă universală.”

** Politemporalitate = discurs muzical multidirecţionat din punct de vedere temporal, altfel spus, polifonie de timpuri, cu alte cuvinte POLITEMPORALITATE: sinteza timpului linear, continuu şi discontinuu, cu cel circular, închis şi\sau deschis, de factură spiralică, şi cu atemporalitatea).

*** Metastilism = O. Nemescu abordează, în câteva creaţii, aspecte legate de procesele memoriei, ale raportului  Natură-Cultură sau Natură, Cultură, Transcultură. Anticipează, împreună cu Anatol Vieru, apariţia direcţiei procesualităţii morfogenetice în creaţia muzicală, direcţie consacrată, ulterior, de Aurel Stroe. Plasează actul de exprimare estetică, de tip recuperator, într-un plan METASTILISTIC, ca replică la tendinţele care abundă în perioada postmodernă.

Plasează diferite tipuri de cadenţe şi intervale muzicale în ipostaze de arhetipuri (culturale). Utilizează moduri de sunete constituite din toate tipurile de acorduri trisonice, ale tradiţiei europene,  întruchipând arhetipuri culturale cât şi psihice: bucuria, tristeţea, fragilitatea (instabilitatea) angoasei (anxietăţii) şi respectiv conştiinţa dilatată. Este autorul „Spectacolelor pentru o clipă” 1974, ce întruchipează problematica operei de artă în stare implozivă, condensată, de absorbţie (resorbţie), a timpului şi a spaţiului muzical. Rezultă practicarea unei estetici a sunetelor foarte scurte (scurtisime), aflate într-o stare hiperdensă. 

Octavian Nemescu (1940-2020)

Concentric (1969) pentru cvintet instrumental şi mediu electronic 

„este o muzică constituită din 3 straturi suprapuse: A, B, C. Primele două se află pe bandă, iar al treilea este pus în evidenţă de activitatea acustică instrumentală. 

Stratul profund A (în p-pp) este constituit din mulţimea sunetelor de rezonanţă (din armonicele naturale) ale unui sunet fundamental DO. Această realitate sonoră se constituie ca arhetip natural, reprezentând Nonevoluţia, Atemporalitatea şi, în plan simbolic, Inconştientul (străfundul unui ocean).

Stratul median B (în mp-p) constă dintr-o succesiune de cadenţe ale unor muzici ce se succed în ordinea cronologiei istorice reprezentând, mai întâi, 

Aceste cadenţe sunt „construite” tot pe armonicele fundamentalei Do, având-o ca centru comun. Însuşi titlul lucrării scoate în evidenţă arhetipul Centru (Sinele Superior). Le-am denumit arhetipuri culturale, întrucât reprezintă permanenţele şi esenţele muzicale ale unor perioade istorice şi ale unor contexte geografice. 

Stratul respectiv reprezintă timpul lung (ca o apă curgătoare), discontinuu, Subconştientul colectiv. 

Al treilea strat C (în f-ff) reprezintă realitatea instrumentală, în ipostaza unor „valuri”, unor efemeride constituite ca dezvoltări şi punţi ale stratului B. El semnifică Conştiinţa individuală cât şi timpul scurt, continuu. 

Lucrarea este o muzică spectralo-arhetipală, un caz particular de „World music” (pe dimensiunea istorică) de Politemporalitate** şi Metastilism***, curente aflate atunci în faza iniţială. 

Prima audiţie a avut loc la Bucureşti în 1969 şi apoi la Darmstadt în 1972.”

Ștefan Niculescu (1927-2008), Ison II (1975)

„(...) LA-ul este sunetul fundamental, isonic, aflat în prima secţiune în registrul grav. Linia melodică a flautelor este ţesută pe un mod acustic [v. ex. alăturat] format, în bună parte, pe armonicele acestei fundamentale-ison. 

În secţiunea a doua isonul dispare, făcând loc activităţii sonore a instrumentelor de percuţie. 

În secţiunea a treia, isonul lui LA reapare, de data asta în registrul acut, într-o răsturnare a poziţionării sale.”

Modul acustic 1

2. Spectralismul în jurul unui acord 

Karlheinz Stockhausen (1928-2007)

Stimmung (1968)

„Lucrarea de referinţă a acestei practici este Stimmung (1967) a compozitorului german Karlheinz Stockhausen. Aici este vorba de un acord de SI bemol major, cu octava, cvinta, terţa, septima şi nona (fiind folosite numai primele 9 armonice). 

Această piesă este încadrabilă în sintagma „În jurul unui acord” şi nu „pe un acord”, pentru că discursul sonor (care durează o oră şi 10 minute) glisează spre exprimări verbale, râsete, dialoguri, invocaţii ale unor nume sacre etc. ce ies, pe scurte perioade de timp, din spectrul armonic. 

Opus-ul respectiv este singular în creaţia lui Stockhausen.”

3. Spectralismul monocordic, improvizatoric, empiric (după 1970)

= „jocul armonicelor mai multor fundamentale auzite simultan şi/sau succesiv. Armonicele pot fi apropiate sau îndepărtate. ”

Horaţiu Rădulescu, 

Iancu Dumitrescu 

„evenimentele spectrale, în acest caz, se realizează prin improvizaţia instrumentiştilor, care sunt îndemnaţi să obţină unele efecte speciale, 

cum este bunăoară flautando-ul ponticello, unde cântarea se obţine cu arcuşul lângă căluş, pe o coardă liberă, în aşa fel încât să se emită armonice la instrumentele de coarde. Se poate cânta pe aceeaşi coardă un timp îndelungat. 

La instrumentele de suflat se obţin armonice prin efectele multisonice. 

Iar la pian, prin frecarea corzilor cu diferite sfori impregnate cu sacâz. 

Dezideratul estetic al acestui subcurent era obţinerea unor sonorităţi instrumentale inedite sau, cu alte cuvinte, transfigurate, sublimate (în care pianul să sune a drâmbă, vioara să aibă acustica fluierelor, violoncelele şi contrabaşii să repereze sonoritatea buciumului etc.). Se evocă, astfel, instrumentele autohtone străvechi, strămoşeşti. Prin urmare, miza acestei muzici este factorul timbral.”

Horaţiu Rădulescu (1942-2008)

Credo op. 10 (Paris, 1969/1976)

„Horaţiu Rădulescu declară că în lucrarea sa „Credo” (1969-70), (al cărui original însă nu l-a putut obţine nimeni) fiecare armonic al unei fundamentale devine, la rândul său, o fundamentală ce emite armonice. 

El a compus în acest mod din 1971 până în 1990, după care şi-a schimbat radical estetica.”

„Muzica lui Horaţiu Rădulescu este foarte originală dar comportă anumite observaţii. Datorită prezenţei disonanţelor şi a dezacordajului (ca urmare a armonicelor îndepărtate ale mai multor fundamentale, auzite simultan), sonorităţile sale evocă o acustică naturalistă, vecină cu bruitismul, de junglă, ce pare a fi aidoma emisiilor vocale ale unor vieţuitoare sălbatice. Iar, alteori, muzica sa pare să sugereze ritualurile mayaşe, incaşe, închinate unor zeităţi sângeroase, cărora li se ofereau sacrificii umane. El mai poate fi considerat, sub acest aspect, un continuator al esteticii barbare în muzica cultă, practicată, la început, în perioada interbelică (început de sec.XX) de Stravinski şi Bartok, şi, în cea postbelică, de Stockhausen (în „Gruppen”) şi Xenakis. De asemenea, discursul său sonor are un caracter static, nonevolutiv, atemporal. Din acest punct de vedere se aseamănă cu cel de tip minimal nonevolutiv al lui LaMonte Young, cu cel de tip minimal arhetipal al lui Corneliu Dan Georgescu şi cu cel repetitiv, în nuanţa piano a lui Morton Feldman. ”

Iancu Dumitrescu (n. 1944)

Perspectives au movemur (1968)

„ (...) discursuri acustice în care se succed mai multe fundamentale ce emit armonice. Este situaţia lucrării „Au Dela De Movemur” (1990) pentru orchestră de coarde, unde instrumentiştii cântă, pe rând (improvizând), pe corzile libere: La, Re, Sol, Do, cu efecte de fluiere, tulnice, etc. prin efecte flautando-sul ponticello. Rezultă o muzică de mare poezie ce evocă instrumentele arhaice (de origine dacică).”

4. Spectralismul deductiv, calculat, structuralist (francez)

= „armonice ale mai multor fundamentale succesive, fără prezenţa fundamentalei (cu alte cuvinte, aceasta fiind ocultată sau rareori prezentă), cu armonice îndepărtate până la zona inarmonicelor, cu calculul foarte riguros al prezenţei unui anumit spectru de armonice care să repereze un anumit timbru. Respectivele calcule erau realizate în laboratoarele IRCAM, foarte performante în anii 1970. In consecinţă, în partiturile compozitorilor, care au servit cauza mai sus enunţată, sunt notate riguros alteraţiile de sferturi şi optimi de ton, foarte greu de executat de către instrumentiştii europeni, cu auzul bine-temperat.”

„Spectralismul francez începe în 1975 (10 ani mai târziu decât cel românesc) şi durează aproximativ până în 1990. 

Protagoniştii acestei direcţii sunt: Gérard Grisey, Tristan Murail, Michaël Lévinas, Jean-Claude Risset şi Hugues Dufourt, grupaţi în jurul formaţiei „Itinéraire”. 

S-au raliat subcurentului respectiv şi compozitori din alte ţări: Kaija Saariaho (Finlanda), Jonathan Harvey (Anglia), Claude Vivier (Canada), Aldo Brizzi (Italia), Claudio Ambrosini (Italia, cu câteva piese considerate spectrale, după modelul francez).”

Tristan Murail (n. 1947), Gondwana (1980)

„Aşa este cazul lucrării „Gondwana” (1980) de Tristan Murail, ce îşi propune să deducă riguros, în scriitura de orchestră, spectrul sunetului de clopot. 

Din păcate pariul lui este în parte pierdut, întrucât sonorităţile instrumentelor europene, fiind ele însele foarte complexe, din punct de vedere spectral, nu pot reproduce întocmai sonoritatea clopotului. În schimb, rezultatul are o forţă primitivă, sugerată de titlu.”

Gondwana = supercontinent care a existat din Neoproterozoic (acum 550 de milioane de ani) până în Carbonifer (acum 320 de milioane de ani).

5. Spectralismul sintetic (după 1980)

= „sinteza între subdirecţiile 1, 2, 3 şi 4, mai cu seamă între 1 (isonic) şi 4 (cel francez).”

Călin Ioachimescu 

Fred Popovici 

(parțial) Liviu Dănceanu

Călin Ioachimescu  (n. 1949), Oratio II (1981)

„Oratio II” (1981) pentru flaut, oboi, clarinet, corn, trompetă, trombon, percuţie, bandă magnetică şi dispozitiv electroacustic în timp real este lucrarea ce propune un parcurs în interiorul sunetului,desfăşurând spectrele armonice a 5 centrii sonori (5 fundamentale). Deci este vorba de spectralismul cu mai multe fundamentale succesive (3 şi 4), la fiecare spectru armonic fundamentala fiind tratată isonic (1).”

Curs 43. Muzica Contemporană „Clasică”