Anton Pann a murit în 1854 fără să-și fi revendicat paternitatea acestei muzici. E greu de crezut că n-a cunoscut imnul, despre care Ucenescu declară că a circulat intens după 1848; singura explicație acceptabilă este că s-a ferit ca numele său să fie asociat cu acest cântec. De altfel, un secol mai târziu (în anii 1950–1960) caracterul lui subversiv a fost perceput într-atât, încât simpla intonare a adus ani grei de temniță celor care îndrăzneau s-o facă. O atitudine similară s-a instaurat și în ultimul deceniu dinainte de 1989, când suspiciunea propagandei ceaușiste luase proporții paranoice. 

Știm mai puține detalii privind circulația [imnu]lui în ultimele decenii ale sec. XIX și prima jumătate a sec. XX. Părinții și bunicii noștri însă – mai precis generațiile care și-au trăit tinerețea în perioada ultimului război și în cea imediat următoare – s-au confruntat în mod tragic cu opțiunea de a cânta acest imn. Foarte curând după instaurarea comunismului, el a devenit interzis de facto, mai ales în perioada ocupației sovietice. A urmat aproximativ un deceniu de relaxare (anii ’70–’80), apoi imnul a intrat din nou sub embargo [= interdicție] nedeclarat. Un nou argument îl constituie alegerea acestui cântec (și nu a altuia) în timpul demonstrațiilor de stradă din iarna lui 1989. În fine, amplele proteste din iarna 2017 au repus imnul în postura de protest, îndemn și înfrățire.

A fost așadar o muzică cu o puternică încărcătură subiectivă și de istorie colectivă, care i-a conferit o aură tragică și ofensivă totodată; o muzică adecvată inițiativei, acțiunii imediate și dinamice, în vremuri tulburi, de amenințare și nesiguranță și mai puțin potrivită într-o ambianță social-politică ce se dorește stabilă, echilibrată, veritabil democratică, în special ca imn oficial, reprezentativ. 

La 30 aprilie 1971, membrii Comitetului Planificării Regionale și Autorităților Locale din cadrul Adunării Consultative au convenit asupra adoptării temei principale din Oda Bucuriei de Beethoven drept muzica Imnului Europei, urmând ca textul să fie desemnat ulterior. La 10 iunie, Adunarea Consultativă a Consiliului Europei emite Raportul preliminar (draft) privind simbolurile Europei Unite: steagul, ziua și imnul. În unanimitate, membrii Adunării Consultative decid:

a)       „să propună acceptarea de către țările membre, ca Imn European, Preludiul la Oda Bucuriei din partea a patra a Simfoniei a Noua de Beethoven;

b)      să recomande folosirea lui în toate ocaziile europene în care este necesară intonarea unui imn;

c)       să ceară Comitetului parlamentar și de relații publice, Comitetului Planificării Regionale și Autorităților Locale, precum și Conferinței Europene a Autorităților Locale să parcurgă toți pașii necesari pentru implementarea prezentei rezoluții.”[2]

[2] Doc. 2957 and Order No. 872 of 14 May 1971, p. 2,  https://rm.coe.int/16806abf14  

Istoria e printre noi!

Este în lucru și o formă a paginii în limba engleză. Chiar dacă, departe de a fi termintă, am decis să să fie publică tocmai pentru că 

sugestiile, observațiile, criticile 

sunt importante, așteptate și binevenite!