Confruntați cu legislații de mediu stricte și motivați de conștientizarea crescândă a clienților cu privire la problemele de mediu, multe organizații și companii au adoptat practica dezvoltării durabile. Pentru a obține durabilitatea, trebuie să se formeze un flux de material în buclă închisă. Reutilizarea, refabricarea și reciclarea sunt în prezent cele mai frecvent adoptate strategii de end-of-life (EOL) într-un sistem cu buclă închisă. Printre aceste strategii, refabricarea câștigă popularitate.
Faced with stringent environmental legislations and motivated by growing customers’ awareness of environmental issues, many organizations and companies have adopted the practice of sustainable development. To achieve sustainability, a closed-loop material flow needs to be formed. Reusing, remanufacturing, and recycling are currently the most commonly adopted end-of-life (EOL) strategies in a closed-loop system. Among these strategies, remanufacturing is gaining popularity.

Refabricarea este procesul de readucere a produselor la starea bună de funcționare, prin procesul de dezasamblare, sortare, inspecție, curățare, recondiționare, reasamblare și testare, așa cum se arată în Fig. 1 (Lund 1984). Ideea refabricării ca subiect de cercetare academică a început să apară abia la începutul anilor 1980, odată cu studiul original de refabricare al lui Robert Lund. De atunci, a crescut interesul academic pentru refabricare, care decurge din beneficiile recunoscute și rolul potențial în schimbarea societății noastre.
Remanufacturing is the process of bringing products back to sound working status, through the process of disassembly, sorting, inspection, cleaning, reconditioning, reassembly, and testing, as shown in Fig. 1 (Lund 1984). The idea of remanufacturing as an academic research topic began to emerge only in early 1980s, with Robert Lund’s original remanufacturing study. Since then, there has been increasing academic interest in remanufacturing arising from its recognized benefits and potential role in changing our society.

Studiile anterioare de cercetare au indicat că barierele în calea procesului de refabricare pot fi urmărite de la etapa inițială de proiectare a produsului (Amezquita și Bras 1996).
Previous research studies have indicated that barriers to the remanufacturing process can be traced to the initial product design stage (Amezquita and Bras 1996).

Caracteristicile produsului pot avea impact pozitiv sau negativ asupra eficienței refabricării, în funcție de deciziile luate în timpul procesului de proiectare (Charter și Gray 2008). Acestea au amorsat conceptul de Design for Remanufacturing (DfRem) ca activitate de proiectare mult urmărită (Sundin 2004). Imperativul pentru conectarea proiectării și refabricării este întărit în continuare de Nasr și Thurston (2006), care au afirmat că beneficiile societale complete ale refabricării nu pot fi atinse decât dacă DfRem este integrată în procesul de dezvoltare a produsului.
Product features and characteristics may have positive or negative impacts on the efficiency of remanufacture, depending upon decisions made during the design process (Charter and Gray 2008). These have ignited the concept of Design for Remanufacturing (DfRem) as a much pursued design activity (Sundin 2004). The imperative for connecting design and remanufacture is further reinforced by Nasr and Thurston (2006), who stated that the full societal benefits of remanufacturing cannot be achieved unless DfRem is integrated with the product development process.