2.5 Prof. Dr. ing. Marian GHEORGHE
Șef de Catedră 1990 - 2004

Anul 1989 a adus profunde schimbări în viaţa socială, politică şi economică a României.

În ianuarie 1990, funcţia de Şef de catedră a fost încredinţată de către Colectivul Catedrei TCM, cu entuziasm şi speranţe, d-lui Şef lucr. univ. dr. ing. Marian GHEORGHE.

În perioada 1990 - 2004, în condiţiile generale favorabile din facultate şi universitate, urmare şi a contribuţiei definitorii din partea dlui Profesor Marian Gheorghe, Colectivul Catedrei TCM s-a manifestat prin realizări importante, dintre care se remarcă cele ce urmează.

• Schimbarea denumirii facultăţii, de care aparţine catedra, în Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice IMST (din Tehnologia construcţiei de maşini / TCM), prin care se exprimă mai potrivit, naţional şi internaţional, profilul şi conţinutul programelor de studii şi de cercetare ştiinţifică.

• Crearea unor noi programe de studii universitare şi postuniversitare/ aprofundate:

Inginerie Economică, Tehnologii şi Echipamente Neconvenţionale şi, respectiv, Inginerie Asistată de Calculator, Ingineria Proiectării şi Fabricării Produselor, Tehnologii Avansate pentru Noile Materiale etc., modernizarea planului de învăţământ al specializării de referinţă TCM, concepţia structurii şi conţinutului planurilor de învățământ ale noilor specializări, dezvoltarea structurii şi conţinutului noilor discipline aferente - de tip proiectare / inginerie asistată, dezvoltare de produs, tehnologie avansată de fabricare / control / asamblare, proiect de an interdisciplinar, inginerie şi management de proces, analiză financiară, modelare şi simulare, dezvoltare durabilă, comunicare etc. - toate acestea în acord şi cu structuri similare de la universităţi de prestigiu din străinătate.

• Concepţia, participarea la competiţii şi derularea a numeroase proiecte de dezvoltare ştiinţifică, tehnologică, didactică, finanţate prin programe naţionale de ANSTI, CNCSIS, INVENT etc. şi, respectiv, internaţionale PHARE, TEMPUS, FP7 etc.

• Dezvoltarea și dotarea laboratoarelor şi a celorlalte spații de lucru ale catedrei, din resursele unor proiecte naţionale sau internaţionale implementate de catedră.

• Crearea unor noi structuri de cercetare şi studii: Centrul de Tehnologii Avansate pentru Noile Materiale, Laboratorul de Tehnologii Materiale Plastice, Departamentul de Cooperare U-E-O, Filiala Bucureşti a Asociaţiei Române pentru Tehnologii Neconvenţionale, Asociaţia Absolvenţilor TCM etc..

• Dezvoltarea ştiinţifică, profesională şi numerică a Colectivului catedrei, prin eforturi individuale şi ale catedrei, în cadrul unor activităţi complexe de cercetare ştiinţifică, proiectare, microproducţie, în raport şi cu evoluţia programelor de studii şi de cercetare, precum şi a numărului de studenţi.

• Recunoşterea evoluţiei nivelului valoric al tuturor cadrelor didactice şi al altor specialişti din catedră, prin crearea condiţiilor de participare la concursurile de ocupare a numeroase poziţii universitare de asistent, şef de lucrări, conferenţiar, profesor organizate de catedră.

• Dezvoltarea programelor de doctorat - conducători ştiinţifici, problematică, doctoranzi din catedră şi din industrie, în cadrul specializării de doctorat TCM şi, ulterior, al domeniului de doctorat Inginerie Industrială.

• Întărirea relaţiilor de cooperare existente şi dezvoltarea de noi parteneriate cu întreprineri industriale, firme şi alte instituţii din ţară, în proiecte comune de dezvoltare tehnologică, de practică a studenţilor.

• Amplificarea şi întărirea relaţiilor de cooperare didactică şi ştiinţifică ale catedrei cu departamente/ catedre de profil din ţară şi străinătate - Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea POLITEHNICA din Timişoara, Universitatea „Transilvania” din Braşov, Universitatea din Galaţi etc. şi, respectiv, de la London South Bank University, Universidad de Sevilla, TU Braunschweig, Linköping University etc. Astfel, numeroşi colegi din catedră au devenit cunoscuţi în mediile universitare străine, au inițiat și susţinut relații stabile cu cadre didactice și cercetători din străinătate, au obținut recunoaștere internațională.