7.7 Configurarea mașinii și proiectarea sculelor


Configurația mașinii trebuie determinată sau cunoscută înainte ca sculele să poată fi proiectate:

• Distanța verticală dintre arbori trebuie setată pentru fiecare suport de formare. Depinde de înălțimea profilului final format.
• Distanța orizontală dintre suporturile de
formare prin laminare.
• Diametrul sculelor de jos și de sus.
• Raportul de transmisie dintre arborii superior și inferior. Depinde de diferența de viteză dintre scula de sus și cea de jos în punctul antrenat și de distanța verticală dintre arbori și diametrele rolei.
• Lungimea a
rborelui.
• Numărul stațiilor de formare.
• S
uporturi verticale și un suport de îndreptare.

Există câteva aspecte generale și practice de luat în considerare la proiectarea
sculelor. Sculele trebuie să poată fi produse în mod natural într-un strung vertical și să fie montate pe arbori și să fie ușor de aliniat. De asemenea, ar trebui să fie ușor de verificat spațiul de rulare. Modelul de floare oferă profilul de ieșire ideal după fiecare pas, dar va exista și o oarecare revenire elastică. Trebuie să se asigure că marginea frontală a profilului lovește rola într-un loc care să permită ghidarea lină a foii în zona de contact.

Figura 12 prezintă prima stație de formare pentru profilul-C. Spațiul dintre sculele de sus și de jos este același cu grosimea foii din interiorul lor și, de asemenea, pentru partea cea mai exterioară a sculelor. Această ultimă regiune nu este în contact cu foaia, dar acest lucru facilitează măsurarea distanței dintre role la instalarea sculelor. Forma sculelor superioară și inferioară este proiectată astfel încât să fie împiedicată mișcarea laterală.

Fig.12 În stânga, sculele de sus și de jos pentru stația 1. În dreapta, o mărire a zonei cu un unghi mic de îndoire care ghidează foaia astfel încât să se miște fără probleme spre interior

Sculele blochează foaia (vezi mărirea în partea dreaptă a Fig. 12). Aceste scule, împreună cu partea exterioară a sculelor inferioare, vor forța foaia să se miște spre interior, în același timp, scula de sus îndoaie colțul. Profilul de sus are un unghi în sus, unghi de așezare, care este cu 0,5–1 mai mare decât scula de jos. Acest lucru asigură că punctul antrenat se află pe banda pe foaie și nu pe flanșă. Rolele vor avea același diametru în punctul antrenat și aceeași viteză unghiulară. Astfel, vor avea aceeași viteză tangenţială la bandă, dar nu la flanșe. Distanța dintre sculele de sus și de jos în afara flanșelor, zona în care sculele forțează foaia spre interior, este de aproximativ 20 % din grosimea foii, făcând imposibilă trecerea foii în această zonă. Modelul de mai sus este adaptat la următoarele două stații. Unghiul de îndoire crește în fiecare stație. Lățimea totală a sculelor din stațiile 1–3 ar trebui să fie aceeași, deoarece aceasta facilitează alinierea sculelor atunci când sunt instalate.

Stația patru este stația în care se face prima formare a colțului interior. Este, de asemenea, stația în care are loc supraîndoirea colțului exterior. În acest caz, acest colț este imposibil de atins cu o sculă de sus, deoarece este un așa-numit colț orb (vezi Fig. 13).

Fig. 13 Scule în stațiile 4 și 6. Mărirea arată formarea colțului oarb ​​interior și exterior al profilului-C. Atât sculele de sus, cât și cea de jos constau din două role

Scula superioară este formată din două role. Rola interioară face imposibilă mișcarea laterală a flanșei. Sculele de sus apasă în jos partea superioară a flanșei, iar acest lucru va crea o forță pe colțul îndoit și va fi format la o rază mai mică. Această îndoire trebuie să țină cont și de revenirea elastică și, prin urmare, este necesară o oarecare îndoire excesivă. Dezavantajul acestei abordări este imposibilitatea de a controla în mod independent raza interioară a colțului. Scula interioară superioară are și o teșitură, deoarece este posibil ca flanșa să înceapă să se miște spre interior înainte de a părăsi stația de formare curentă. Flanșa va aluneca pe această parte a sculei dacă această teșitură este sărită. Sculele sunt, de asemenea, proiectate cu un unghi de așezare în această regiune de formare pentru toate stațiile. Spațiul de laminare este același cu grosimea foii din bandă unde este situat punctul de antrenare. Acest model este baza pentru toate stațiile ulterioare până când nu mai este posibil de accesat colțul interior cu scula de sus. Va deveni un colț orb după aceea. Cel mai bine este să proiectați modelul de floare astfel încât unghiul din colțul interior să fie cât mai aproape posibil de acest unghi limită, ultima dată când scula superioară ajunge la colț (vezi Fig. 14).

Fig. 14 Ultima stație înainte ce colțul interior va fi un colț orb. Scula superioară interioară acoperă doar raza

Fig. 15 Rolele laterale care formează colțul orb. În acest caz, pasul de supraîndoire

Proiectarea posturilor ulterioare necesită role laterale sau role accesorii pentru a da colțului interior o rază specifică (vezi Fig. 15). Majoritatea mașinilor de profilat nu au suporturi de scule pentru role laterale sau role accesorii, deoarece este dificil de știut exact unde ar trebui să fie amplasate. Acest tip de role depinde de profilul specific. Suporturile de scule fac parte din procesul de proiectare. Suporturile de scule pentru rolele laterale exterioare sunt simple, în timp ce poate fi o problemă să le proiectați pentru rolele laterale interioare din cauza lipsei de spațiu. De asemenea, este benefic dacă rolele laterale sunt oarecum reglabile în direcții verticală și orizontală.

Stația finală trebuie să creeze un profil cu supraîndoire, Fig. 15, pentru a compensa revenirea elastică. Este mai bine să proiectați sculele cu prea multă decât prea puțină îndoire excesivă, deoarece un unghi prea mare poate fi ușor compensat ulterior.

Sculele proiectate vor avea caracteristici suplimentare, atribute de rulare, decât profilul lor. Au nevoie de găuri pentru arbori, găuri pentru rulmenți în rolele laterale, inele de reținere etc. Figura 16 prezintă un desen generat de COPRA RF (COPRA RF, data M Sheet Metal Solutions GmbH). In final se realizează desenele de asamblare si fabricatie. Însă, devine din ce în ce mai obișnuit să se utilizeze simularea cu elemente finite pentru a verifica proiectarea înainte de fabricarea sculelor. Acest lucru este descris în secțiunea următoare.

Fig. 16 Figura arată modul în care sculele sunt împărțite în bucăți și arată atributul rolei și sistemul de numerotare pentru a ține evidența sculelor