2.7 Prof. Dr. ing. ec. Cristian DOICIN

Șef de Catedră / Director de Departament 2008 - 2012

În anul 2008 ca Șef de catedră a fost ales Prof. Dr. ing. ec. Cristian DOICIN. Catedra Tehnologia Construcţiilor de Maşini s-a dezvoltat continuu în această perioadă, reuşind să îmbine tradiţia academică şi cercetarea ştiinţifică în soluţii inovatoare, ca răspuns la nevoile reale ale societăţii, furnizând studenţilor cunoştinţe tehnico–ştiinţifice cu pronunţată aplicabilitate practică şi mândrindu-se cu rezultatele lor de după absolvire.

Membrii comunităţii catedrei Tehnologia Construcţiilor de Maşini şi-au diversificat permanent domeniile de competenţă ştiinţifică, de la tehnologiile clasice la cele neconvenţionale, de la matematicile teoretice la cele aplicate, de la ştiinţele inginereşti la ştiinţele economice, de la experimentele empirice la modelarea şi simularea asistată a proceselor tehnologice.

La finalul anului universitar 2011–2012, conform noii legi a învăţământului, au fost schimbate numele de Catedră și Șef de Catedră în Departament și, respectiv, Director de Departament. Departamentul TCM a ajuns să aibă în coordonare la această dată trei programe de studii de licență (Inginerie Economică Industrială, Tehnologia Construcţiilor de Maşini și Nanotehnologii şi Sisteme Neconvenţionale) și opt programe de studii de masterat, toate cu durata de patru semestre (Inginerie Economică şi Managementul Afacerilor, Calitate în Inginerie şi Managementul Afacerilor, Inginerie Avansată Asistată de Calculator, Ingineria Proiectării şi Fabricării Produselor, Ingineria Nanostructurilor şi Proceselor Neconvenţionale, Design Industrial, Produse Inovative și Ingineria şi Managementul Proiectelor Complexe şi Inovation and Integrative Technology - limba engleză, cu taxă).

Conform legislaţiei din 2011 fiecare dintre aceste programe de studii de masterat au fost acreditate ARACIS, fapt ce a implicat un efort enorm la nivelul departamentului (opt echipe care au realizat opt dosare, opt vizite ARACIS etc.).

În cele ce urmează sunt reproduse câteva dintre ideile care au jalonat mandatul Profesorului Cristian DOICIN.

„…problemele Planuri de învăţământ, Fişe de disciplină şi Conţinutul activităţilor sunt extrem de importante în perioada următoare astfel ca, după stabilizarea structurii planurilor de învăţământ, să se treacă la îmbunătăţirea conţinuturilor. Departamentul are capacitatea de a elabora şi susţine noi planuri de învăţământ şi fişe de disciplină, precum şi de a realiza conţinutul necesar al activităţilor didactice, inclusiv în sistem internaţional. Este necesară instituirea unui sistem stabil şi coerent de evaluare a conţinutului activităţilor...”

„…este important să se modernizeze continuu activităţile didactice aplicative, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul de informatizare. De asemenea, este vital ca, progresiv, în laboratoare şi în atelierul de prototipuri să se asigure condiţiile care să permită extinderea programului de lucru pentru studenţi - în vederea realizării de activităţi individuale, în afara orarului obligatoriu.

În anul 2012 Departamentul TCM coordona 15 laboratoare didactice și de cercetare, dar și trei Centre de cercetare de înalt nivel, în care erau implicate persoane juridice românești și străine.

„Organizarea, de către departament, în continuare, a unor manifestări ştiinţifice importante, care să devină de tradiţie, și prin care să se asigure promovarea unor realizări ştiinţifice de valoare, este un deziderat realizabil.”

Potrivit cerințelor învățământului superior modern, au fost actualizate și îmbogățite programele de studii de licență și masterat, astfel încât să satisfacă exigențele privind calificarea și competitivitatea absolvenților pe piața internațională a forței de muncă. Totodată, în această perioadă s-a trecut de la învăţământul de lungă durată la cel bazat pe ciclul Bologna, de 4+2+3 ani (licenţă + masterat + doctorat). În acest context s-a ales o dezvoltare pe mai multe direcţii, urmărindu–se:

• Reproiectarea planurilor de învăţământ, în sensul unei corelări pertinente între cunoştinţele predate şi competenţele care definesc cariera profesională;

• Revizuirea fişelor disciplinelor în vederea asigurării necesarului de cunoştinţe specifice specializării respective, a evitării suprapunerilor şi, nu în ultimul rând, în vederea actualizării cunoştinţelor predate. În acest context au apărut discipline noi, moderne ca urmare a necesităţii integrării învăţământului românesc cu cel european;

• Extinderea profilurilor multidisciplinare pentru a evita specializări înguste unde studenţii întâmpină greutăţi în găsirea locurilor de muncă (în special pentru studenţii de la studii de masterat: Ingineria şi Managementul Proiectelor Complexe, Design Industrial şi Produse Inovative); • Dezvoltarea unor specializări moderne, atât la studiile de licenţă (Nanotehnologii şi Sisteme Neconvenţională) cât şi la studiile de masterat (Design industrial şi produse inovative, Ingineria şi managementul proceselor complexe etc.);

• Dezvoltarea unor programe de masterat în parteneriat cu agenţi economici, cu alte universităţi sau cu alte instituţii publice. În acest sens s-a dezvoltat şi funcţionează cu succes programul de masterat Ingineria şi managementul proceselor complexe, în colaborare cu societăţile Automobile Dacia şi Renault Technologies Roumaine

• Creşterea numărului de programe de studii de masterat (au apărut opt specializări noi: Design industrial şi produse inovative, Ingineria şi managementul proceselor complexe etc.). În prezent, departamentul coordonează trei specializări de licenţă şi opt de specializări de masterat

• Organizarea practicii, pentru pregătirea profesională, în perioade compacte, în cadrul unor companii, pentru acomodarea studenţilor cu mediul în care vor lucra după absolvire

Activitatea de cercetare ştiinţifică studenţească s-a desfăşurat urmare a efortului unor cadre didactice, al căror număr s–a mărit spre sfârşitul perioadei. Pe lângă cele trei secţiuni tradiţionale dedicate studiilor de licenţă - „Procese, echipamente şi tehnologii de fabricare”, „Inginerie integrată şi managementul producţiei” şi „Ingineria proceselor de muncă” - s-a acordat o atenţie deosebită secţiunii dedicate elevilor de liceu - „Știință şi tehnică pentru viitor”, care are drept obiectiv central promovarea Facultăţii IMST şi atragerea unor absolvenţi de liceu foarte bine pregătiţi pentru specializările catedrei. În anul 2009 numărul de lucrări şi de participanţi a fost atât de mare, încât Departamentul TCM a împărţit această secţiune în patru subsecţiuni, iar susţinerea lucrărilor a fost organizată împreună cu departamentul de Tehnologia Materialelor şi Sudare. Este de prisos să adăugăm că mulţi dintre elevii participanţi au devenit studenţi ai Facultăţii IMST…

În paralel au luat naştere două secţiuni pentru programele de studii de masterat: „Ingineria şi managementul dezvoltării de proiecte şi produse inovative” și „Ingineria şi managementul dezvoltării de produse inovative”.

Activitatea complexă a personalului catedrei a condus la realizări importante privind: promovarea pe linie didactică şi ştiinţifică; dezvoltarea specializărilor, a planurilor de învăţământ, inclusiv a unor noi programe de studii şi de discipline; elaborarea şi publicarea de manuale, îndrumare şi lucrări ştiinţifice; efectuarea de activităţi de cercetare-dezvoltare pe bază de contract; modernizarea spaţiilor etc.

Contribuţia catedrei la realizarea de structuri şi activităţi de învăţământ superior şi de cercetare-dezvoltare recunoscute internaţional constituie un obiectiv continuu. Programele şi proiectele de cercetare aflate în derulare în cadrul catedrei ofereau premisa menţinerii tendinţei acelei perioade, de evoluţie permanentă în timp, a Departamentului TCM.

„A fost vizibilă influența anilor anteriori, de pregătire a terenului de către fostul Șef de Catedră, Prof. Marian GHEORGHE, materializată în definitivarea și corelarea de către Prof. Cristian DOICIN a programelor analitice ale tuturor disciplinelor aflate în Statele de Funcții ale Departamentului TCM” 29).

În 2012 Prof. Cristian DOICIN a fost reales ca director de departament cu unanimitate de voturi dar, la scurt timp, a fost ales decan al facultăţii IMST. Era pentru prima dată, după mai bine de 25 de ani, când decanul facultăţii era ales de la departamentul TCM. Alegerea Prof. Cristian Doicin ca decan a reprezentat pentru facultatea IMST un mare pas înainte şi începutul unei deschideri extraordinare către spaţiul european şi internaţional. În primul rând, în calitate de decan, Prof. Doicin a transformat cele trei catedre (TCM, MSP, TMS) din catedre concurente, între care existau numeroase puncte de vedere divergente, în catedre partenere. Alături de noua conducere a facultăţii, Prof. Doicin a conceput şi înfiinţat programul de studii Industrial Engineering (în limba engleză), administrată în comun de cele trei departamente, specializare care constituie un adevărat liant în acest parteneriat. Sarcina înfiinţării acestui nou program de studii nu a fost aşa simplă cum pare la prima vedere. În anul 2013 legislaţia era (şi este şi în prezent) foarte restrictivă cu privire la înfiinţarea de noi programe de studii de licenţă. Astfel, a fost realizată mai întâi o autorizare la Autoritatea Națională pentru Calificări, pe baza realizării unui dosar complex care a dovedit necesitatea, utilitatea şi oportunitatea pentru piaţa muncii şi apoi a fost realizat dosarul şi autorizarea de către ARACIS care, la rândul sau, implică un efort deosebit….

Înființarea acestui nou program de studii a reprezentat o deschidere internaţională necesară pentru facultatea IMST. În prezent, la programul de studii Industrial Engineering există studenţi din Turcia, Croaţia, Vietnam etc..

În calitate de decan, Prof. Cristian Doicin are o seamă de realizări importante, dintre care socotim că merită să fie menționate:

• Organizarea la nivel de facultate a unor activităţi care până atunci se făceau la catedre fără alocare de resurse (sesiunile științifice studențești etc.)

• Crearea unui climat propice înfiinţării de noi programe de studii de masterat la toate departamentelor (numărul total al programelor de studii de masterat în Facultatea IMST este în prezent de 28)

• Renovarea şi dezvoltarea laboratoarelor

• Organizarea unor manifestări de mare amploare şi asigurarea participării facultăţii la manifestări importante (DemoMetal, ExpoPlast, Polifest, aniversarea a 50 de ani de existenţă a facultăţii IMST/TCM etc.)

• Asigurarea condiţiilor pentru atragerea unui număr impresionant de proiecte (POSDRU, PN 2 etc.)

• Creșterea vizibilității facultăţii prin participarea în numeroase comisii, inclusiv în CNATCDU, alături de Prof. univ. Dr. ing. Marian Gheorghe