Familia, data și locul nașterii

M–am născut în comuna Comana județul Giurgiu (fost Vlașca) la 15 aprilie 1935. Era primăvară, când luna lui Florar își risipește cu dărnicie mulțimea de flori parfumate, încărcate de polen, în care umblă neobosite harnicele albine, strângând nectarul pentru miere. Probabil că era în apropierea Floriilor, și de aceea mi s–a pus numele de Florian.
Comana se află la 40 de km la sud de București. Un loc minunat, lăsat de Dumnezeu pe marginea Neajlovului, în a cărui baltă, între dealuri, crește stuf și pește și atrage nenumărate păsări, de crezi că ești în Delta Dunării, lângă o pădure minunată de tei, stejar, arțar, salcâmi, în care cresc tot felul de flori ca ghiocei, micșunele, brebenei, bujori, rodul pământului și multe altele, o rămășiță a Codrilor Vlăsiei. Când înflorește teiul te îmbată parfumul care plutește în aer - crezi că ești în rai.
Pe lângă toate aceste frumuseți ale naturii, Comana este și un loc istoric ce amintește de Vlad Țepeș, dar și de cel de al doilea Război mondial. În lunca Neajlovului au avut loc lupte crâncene între români, pe de o parte, și bulgari și nemți pe de alta.
Tot în Comana se află și vechea Mânăstire, a cărei biserică, construită de Radu Șerban pe locul unei biserici de lemn din timpul lui Vlad Țepeș, are o vechime venerabilă.
Părinții mei au fost Dumitru Iacob Drăgănescu și Maria Drăgănescu (născută Jipa). Au fost agricultori, au lucrat pământul și au cultivat grâu, porumb, sfeclă de zahăr, bumbac, cânepă, cartofi. Au avut vie de strugure hibrid, din care făceau vin și țuică, de beam tot anul. Au avut casă și gospodărie în comuna Comana cu doi cai și căruță, au avut vacă, oi, porc și păsări. În scriptele de la primărie au fost trecuți ca țărani mijlocași. Pentru că nu aveau prea mult pământ, mai munceau în parte pământ de la cei care aveau mai mult sau nu–și puteau munci pământul pe care–l aveau. Erau foarte harnici părinții mei. Pe toți cei trei băieți pe care i–au avut i–au învățat să fie la fel.
Din câte am aflat, cel mai vechi strămoș din partea tatălui a fost Ion Drăgănescu, născut la 8 septembrie 1833 (pe stil vechi). El a avut mai mulți copii, printre care și unul Radu Drăgănescu. Acesta a avut doi băieți și o fată, pe Vasile, Ștefania și Iacob, ultimul fiind bunicul meu. Acesta a avut cinci băieți, pe Petre, Sterea, Traian, Ion și Dumitru. Ultimul, cel mai mare, a fost tatăl meu care, la rândul său, a avut trei băieți, pe mine, Vasile și Petre, eu fiind cel mai mare.
Vasile a avut tot trei băieți, pe Sorin, Florin și Gheorghe, Petre a avut doi băieți, pe Stefan și Cornel, iar eu am un băiat, pe Bogdan. Acesta are o fată, pe Ana Maria Cara și un băiat, pe nume David.
Tata–mare era un om bun și de câte ori veneam acasă de la București mă întreba: „Măi Florică tată, nu mai vin americanii ăia odată să ne scape de ăștia?”. Sau îmi spunea: „Mare om e Stalin ăsta dacă știe și câte oi am eu...
Dintre toți strămoșii mei, cel mai important, și despre care am ceva mai multe date, ar fi străbunicul Ion Drăgănescu. Acesta a fost „cântăreț defteriu pentru toată slujba” la biserica Mânăstirii Comana și poet. A scris câteva poezii patriotice, îndemnat de războiul ruso–turc, pe care le–a publicat în 1878 într–o broșură care se află la Biblioteca Academiei Române, donată de ilustrul publicist francez Jean-Henri-Abdolonyme Ubicini.
În 1902 tipărește o nouă broșură intitulată „Nedreptatea în țara noastră și suferințele țărănimii” care cuprinde șase poezii referitoare la războiul de independență și o serie de poezii satirice. Iată titlurile a două dintre ele: „Alegerea de primar” și „Comuna și alesul ei”.
Despre el am scris mai pe larg în Monografia Promoției 1961 a Facultății de Mecanică la semicentenar, București 2011.
Soția mea se numește Monica Drăgănescu - născută Lupea - pe 10 noiembrie 1941 în orașul Orăștie din județul Hunedoara. Școala generală și liceul le–a făcut la Orăștie, după care a venit la București, unde a făcut Academia de Științe Economice, Facultatea de Comerț Interior. În prezent este pensionară, dar a ocupat o serie de funcții începând cu cea de economist la Fabrica de conserve de la Valea Roșie, Oltenița, apoi la Uzina de țevi Republica din București, director economic la Centrul de Cercetări și Proiectări de pe lângă Fabrica de țevi Republica, director economic în Ministerul Metalurgiei și terminând cu cea de director economic la societatea Romtub SA.
Fiul meu, Bogdan Drăgănescu este născut pe 7 august 1973 în București, unde a făcut școala generală și liceul. A terminat Universitatea POLITEHNICA în 1996, secția de Inginerie Economică. A făcut doctoratul în cotutelă la Universitatea POLITEHNICA din București și Universitatea din Limerick, Irlanda. S–a specializat în Ecologie și, mai nou, în Managementul proiectelor pentru clădiri ecologice - case verzi. A ocupat diverse funcții de conducere în cadrul unor firme naționale și internaționale, ultima fiind cea de Director General la WSP Group România. Și–a înființat o firmă proprie Smart & Pepper Consulting, cu activități în domeniul clădirilor ecologice. Este căsătorit și are o fetiță de 13 ani și un băiețel de doi ani și jumătate.

Școala

După ce am împlinit vârsta de cinci ani, adică în anul 1940, am fost dat la grădinița din comuna Comana, unde am făcut doi ani. Educatoare era domnișoara Băltăceanu, o domnișoară tînără și foarte frumoasă. Era bine făcută, avea un păr negru ca abanosul și de la dânsa am învățat foarte multe lucruri bune. Locuia cu mama sa, doamna Băltăceanu, în aceeași clădire în care se afla și grădinița. Am aflat că veneau de la Crevedia. Când am împlinit 7 ani, adică în anul 1942, am trecut la școala primară, într–o clădire alăturată, unde am făcut cele patru clase, până în 1946. Aici am avut norocul să o am ca învățătoare pe doamna Băltăceanu pe toată durata școlii primare.Eram un elev cuminte și sârguincios - preferatul doamnei învățătoare. Aceasta, împreună cu fica sa, aveau oarecare gospodărie în curtea grădiniței. Îmi amintesc, printre altele, cum un coleg de clasă cu care am fost botezat în aceeași apă, Ilie Grozea, se ducea cu curcile doamnei învățătoare ca să i le calce curcanul unui vecin, astfel încât acestea să scoată pui.Atât grădinița cât și școala primară funcționau în clădiri separate, în centrul comunei Comana. Ele mai există și acum, deși s–a construit și o școală nouă, modernă, pentru 10 clase. După terminarea celor patru clase primare am mers la Gimnaziul Unic Comana, care funcționa în clădirea Mânăstirii Comana. Aici aveam profesori de la București, care făceau naveta cu trenul.După terminarea gimnaziului în 1949, neavând posibilități financiare să merg la o școală medie, am fost dat la Școala profesională metalurgică nr. 1 de pe lângă Uzinele 23 August din București. După absolvirea acestei școli în 1952, al 35–lea din 232 de elevi, am obținut Diploma de absolvire a scolii profesionale și Certificatul de calificare de strungar și m–am angajat la Uzinele 23 August din București. În anul 1951 m–am înscris la Școala Tehnică de Mecanică nr. 2 din strada Sborului nr. 7, București, cursuri serale, pe care am absolvit–o în 1955. Aceasta m–a ajutat mult, atât în domeniul culturii generale cât și al culturii tehnice.În 1953 am intrat la Facultatea Muncitorească, la cursuri de zi, care funcționa în cadrul Institutului Politehnic din București, fiind trimis de Uzinele 23 August, unde lucram și mă remarcasem ca muncitor sârguincios. Am terminat–o în anul 1955. Facultatea muncitorească m–a ajutat la consolidarea și aprofundarea cunoștințelor de matematici, fizică, chimie, având profesori de la Politehnică.În 1955, în urma concursului de admitere, am reușit să intru la Institutul Politehnic din București, Facultatea de Mecanică. Am absolvit–o în anul 1961, după șase ani, pentru că am întrerupt medical cursurile facultății în anul doi.În anul 1982 am obținut titlul științific de Doctor inginer, după o muncă susținută de cercetare documentară în numeroase domenii care au legătură cu tema tezei de doctorat. Activitatea la doctorat am început–o în anul 1971 când am fost admis de profesorul doctor docent Emil Botez. La colocviul de admitere am propus profesorului o serie de teme din domeniile în care făcusem cercetări în cei zece ani de când lucram în Catedra TCM ca: fabricarea melcilor globoidali sau laminarea continuă din bandă a melcilor transportori ș.a., dar profesorul nu a fost de acord cu nici una dintre temele propuse de mine.Dânsul mi–a propus să mă ocup de regimurile de așchiere la frezarea aliajelor de aluminiu produse in România. Eu, care nu avusesem nici o preocupare în acest domeniu am obiectat, la care profesorul a spus „aceasta este tema pe care eu pot să o conduc, dacă–ți convine, bine, dacă nu, eu nu te pot conduce”. Când am auzit așa, am înghițit în sec și am acceptat. Nu puteam să pierd această șansă, după ce am așteptat zece ani ca să intru la doctorat, pentru că, la data aceea, profesorul Botez era singurul conducător de doctorat cu drept de conducere și în specialitatea TCM; profesorul Popovici care avusese acest drept decedase în 1965. Astfel tema tezei de doctorat a fost: „Contribuții la determinarea regimurilor de așchiere la frezarea aliajelor de aluminiu produse în țară”.Am terminat teza în 1980, dar pentru că între timp profesorul Botez a decedat, am fost preluat de către profesorul Voicu Tache. Am susținut–o în anul 1981, în cel mai mare amfiteatru al Politehnicii (AN-010), care a fost plin, fapt ce m–a bucurat mult. Titlul de DOCTOR însă mi–a fost atribuit abia la începutul lui 1982, din auza birocrației, a neglijenței celor care aveau atribuții în acest sens, dar și dinalte cauze.

Activitatea profesională

În parcursul profesional, începutul l–a constituit practicarea meseriei de strungar la Uzinele 23 August din București, secția Mecanică Ușoară, unde am lucrat în acord și am primit un salariu cu care m–am întreținut. Aici am lucrat un an, până la admiterea in Facultatea Muncitorească și am învățat foarte multe lucruri din domeniul tehnicii, al mecanicii, dar și de viață.
După absolvirea Facultății de Mecanică în 1961, am fost angajat ca preparator la Catedra de Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM), șeful catedrei fiind profesorul Constantin Popovici. Aici am lucrat 44 de ani, până în anul 2005 când am fost pensionat.
După pensionare am fost reținut la catedră ca Profesor consultant. Ulterior mi s–a acordat titlul de Profesor Universitar Emerit. Am desfășurat activități didactice la aproape toate disciplinele tehnologice care s–au predat în catedra TCM în acea perioadă. Activitatea didactică a constat din ținerea de cursuri, conducerea de proiecte și lucrări de laborator la disciplinele: Tehnologia presării la rece, Mașini pentru prelucrarea metalelor, Ingineria produselor, Proiectarea produselor, Proiectarea integrată a produselor, Dezvoltarea produselor, la cursurile de ingineri zi și seral și la cursurile de masterat.

Conducerea de doctoranzi

Din 1996 sunt conducător de doctorat și în prezent este singura activitate pe care o mai am în Departamentul TCM al Facultății IMST. Am îndrumat în total peste 25 de doctoranzi dintre care patru au obținut deja titlul științific de doctor.

Familie și hobby-uri

Ca activități extraprofesionale menționez că, mai ales după pensionarea din 2005, merg la Comana, unde am o grădină cu viță de vie, pomi fructiferi - printre care și doi smochini -, flori și, mai ales, vreo 16 familii de albine. De toate acestea mă ocup cu plăcere pentru că mă recreează, făcând muncă fizică în mijlocul naturii.

Din anul 1967 sunt vânător și continui să practic și în prezent vânătoarea sportivă. Nu practic vânătoarea pentru vânat, neapărat, ci pentru cel puțin alte trei motive:

• Mișcare în mijlocul naturii - într–o zi de vânătoare la iepuri am făcut și 30.000 de pași, adică aproape 20 de km

• Plăcerea de a admira peisajul foarte variat oferit de natură, de la verdele copt al lunii august la ruginiul toamnei și albul imaculat al iernii în zile cu soare, nori, ploaie, vânt, ninsoare, cu noroi sau cu zăpadă

• Atmosfera plăcută în mijlocul grupului de vânători, glume, întâmplări deosebite (adică „povești vânătorești”) și mai ales masa de după terminarea vânătorii. Iar dacă se întâmplă să ai în tolbă, la plecarea acasă, și un șoldan, atunci satisfacția este deplină...

Aș incheia această prezentare cu versurile pe care mi le–a adresat pe 14 aprilie 2000 fostul meu prieten și coleg de catedră, profesorul Aurel Brăgaru.

„Tinereţe” fără bătrâneţe
La cea de a 65–a aniversare a apreciatului meu coleg și prieten Prof. univ. Dr. ing. Florian DRĂGĂNESCU:

Ani mulți și fericiți eu îți doresc,
Iar cei prezenți s–alătură–n urare
Cu iepurilă înecat în vin
Să ne cinstești și data viitoare...