Los derechos humanos, abreviado como DD. HH.,1​ son aquellos «instrumentos fundamentados en la dignidad humana que permiten a las personas alcanzar su plena autorrealización».2​ En consecuencia subsume aquellas libertades, facultades, instituciones o reivindicaciones relativas a bienes primarios o básicos3​ que incluyen a toda persona, por el simple hecho de su condición humana, para la garantía de una vida digna y la satisfacción de sus necesidades, «sin distinción alguna de raza, color, sexo, idioma, religión, opinión política o de cualquier otra índole, origen nacional o social, posición económica o cualquier otra condición».4​5​

Para los autores iusnaturalistas, los derechos humanos son derechos independientes o que no dependen exclusivamente del ordenamiento jurídico vigente, por lo que son considerados fuente del derecho; sin embargo desde el positivismo jurídico la realidad es que solamente los países que suscriben los Pactos Internacionales de Derechos Humanos o Pacto Internacional de Derechos Civiles y Políticos (PIDCP) y el Pacto Internacional de Derechos Económicos, Sociales y Culturales (PIDESC) y sus Protocolos —Carta Internacional de Derechos Humanos— están obligados jurídicamente a su cumplimiento.6​ Así, por ejemplo, en relación con la pena de muerte, contraria al Segundo Protocolo Facultativo del Pacto Internacional de Derechos Civiles y Políticos, destinado a abolir la pena de muerte, no ha sido firmado por países como China, Irán, Estados Unidos, Vietnam, Japón e India.7​

Desde un punto de vista más relacional, los derechos humanos se han definido como las condiciones y normas básicas que procuran crear una relación integrada de la persona con la sociedad y que permite a los individuos ser personas jurídicas, identificándose consigo mismos y con los demás.8​ En este sentido, los derechos individuales, que un individuo posee en calidad de sujeto jurídico por el simple hecho de haber nacido, se diferencia de los derechos colectivos, cuyo sujeto es un grupo social.9   

(2005 bytes)

Drepturile omului, prescurtat ca DD. HH.,​ sunt acele „instrumente bazate pe demnitatea umană care permit oamenilor să-și realizeze deplina autorealizare.”​ În consecință, ele însumează acele libertăți, facultăți, instituții sau pretenții legate de bunuri primare sau de bază, care includ fiecare persoană, pt. simplul fapt al condiției lor umane, pentru a garanta o viață demnă și satisfacerea nevoilor lor, „fără nicio deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine națională sau socială, poziție economică sau orice altă opinie. alta conditie.

Pentru autorii de drept natural, drepturile omului sunt drepturi independente sau care nu depind exclusiv de sistemul juridic actual, motiv pentru care sunt considerate izvor de drept; Totuși, din pozitivismul juridic, realitatea este că numai țările care subscriu la Pactele internaționale privind drepturile omului sau la Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (ICCPR) și la Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (ICESCR) și la protocoalele acestuia. — Declarația Internațională a Drepturilor Omului — sunt obligați din punct de vedere legal să o respecte. Astfel, de exemplu, în ceea ce privește pedeapsa cu moartea, contrar celui de-al Doilea Protocol Opțional la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, destinat abolirii pedepsei cu moartea , nu A fost semnat de țări precum China, Iran, Statele Unite ale Americii, Vietnam, Japonia și India.​

Dintr-un punct de vedere mai relațional, drepturile omului au fost definite ca fiind condițiile și normele de bază care urmăresc să creeze o relație integrată între persoană și societate și care permit indivizilor să fie persoane juridice, identificându-se cu ei înșiși și cu ceilalți.​ în sens, drepturile individuale, pe care un individ le posedă ca subiect juridic prin simplul fapt de a se naște, diferă de drepturile colective, al căror subiect este un grup social.

Drepturile de om, abreviate ca "DUDO",​ sunt acele „instrumente fundamentate în demnitatea umană care permit persoanelor atingerea deplina a propriei lor autorealizari.”​ În consecință, ele însumează acele libertăți, facultăți, instituții sau revendicari relative la bunuri primare sau bazice, care includ fiecare persoană, pentru simplul fapt al condiției lor umane, pentru a garanta o viață demnă și satisfacerea nevoilor/necesitatilor lor, „fără nicio deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă forma de opinie, origine națională sau socială, poziție economică sau orice altă conditie.

Pentru autorii iusnaturalisti, drepturile omului sunt drepturi independente sau care nu depind exclusiv de sistemul juridic in vigoare, motiv pentru care sunt considerate izvor de drept; totuși, prin optica pozitivismului juridic, realitatea este că numai țările care se subscriu la Pactele Internaționale privind Drepturile de Om sau la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice (ICCPR) și la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale (ICESCR) și la protocoalele sale — Declarația Internațională a Drepturilor Omului — sunt obligați din punct de vedere juridic să le respecte. Astfel, de exemplu, în ceea ce privește pedeapsa cu moartea, contrara celui de-al Doilea Protocol Opțional la Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, destinat abolirii pedepsei cu moartea, el nu a fost semnat de țări precum China, Iran, Statele Unite ale Americii, Vietnam, Japonia și India.​

Dintr-un punct de vedere mai relațional, drepturile de om au fost definite ca fiind condițiile și normele bazice care urmăresc să creeze o relație integrată a persoanei cu societatea și care permite indivizilor să fie persoane juridice, identificându-se cu ei înșiși și cu ceilalți.​ In acest sens, drepturile individuale, cele pe care un individ le posedă ca subiect juridic prin simplul fapt de a se fi nascut, diferă de drepturile colective, al căror subiect este un grup social.