Strugurelu

Spre rușinea mea, prin anii 70, pe când eram deja licean la Slatina (adică mult prea târziu!), am descoperit că în comuna Șerbănești, unde eu mă născusem, unde copilărisem și unde îmi mai petreceam încă vacanțele, exista un sat ce se numea Strugurelu, sat despre care eu nu auzisem încă... Datorită unei curiozități aparte față de locurile natale, curiozitate ce m-a marcat, se pare, încă din anii copilăriei, am descoperit această informație, răsfoind întâmplător, într-o librărie slătineană, paginile unei cărți intitulată ”Județele României Socialiste”, [14]. Am cumpărat cartea în cauză, cu mare bucurie, deși era străină de profilul meu profesional pe care-l îmbrățișasem la acea vreme, acela de metalurg, și cu toate că prețul ei însemna, cred, cam jumătate din bursa mea de licean. Când m-am dus, după aceea, acasă, la Șerbănești, am luat cartea cu mine și, prima mea grijă a fost aceea să îl întreb pe tatăl meu, Călie, care este acel sat Strugurelu de care eu nu auzisem încă. Știam că, prin preocupările lui, el era bine informat, întotdeauna, despre tot ce privea comuna Șerbănești. Și, într-adevăr, așteptările mele nu m-au înșelat! Răspunsul lui a fost unul scurt și puțin zeflemistic, în maniera comunicativă ce în caracteriza: ”Așa i să zâce, acu, la Jarcaleț. Da ce, Jarcalețu’ e sat?! E un cătun al susenilor! P-acolo stau ai lu’ Bădălan și d-aia...” De-atunci, un lucru mi-era clar: satul Strugurelu era, de fapt, cătunul Jarcaleți, așa cum îl cunoaște încă și azi mai toată lumea... Dar să vedem, în cele ce urmează, care este istoria ciudată a acestui sat plăsmuit scriptic de circa două veacuri! Și totuși, mai întâi de toate, mă simt dator, parcă, să mai fac o destăinuire: dacă stau să mă gândesc bine, pe când eram elevi la cursul gimnazial și când ne întâlneam, în aceeași clasă, elevi din toate satele comunei, unii dintre noi ne consideram joseni (cum eram și eu), alții suseni iar câțiva, pe care noi, josenii, îi știam că provin tot de la Școala de la Sus, se considerau a fi jarcalețeni... Copil fiind, nu am dat importanță acestui amănunt, că doar și eu eram lisean, dacă ar fi fost să ne arondăm fiecare cătunului de care aparțineam! În plus, nu îmi spunea nimic, atunci, arhaismul jarcalete... Acum, încercând să înțeleg și să dezleg istoria acestui sat constituit într-un mod oarecum artificial, tind să cred că Jarcaleții (acum, Strugurelu) are, totuși, menirea unui sat și vom vedea de ce.

Origini. De la bun început, trebuie menționat că originile și existența satului Jarcaleți (acum, Strugurelu), au o oarecare legătură cu Ai lu Bădălan, așa cum lăsa de înțeles tatăl meu, dar despre această informație și despre acest neam vom mai vorbi, în cele ce urmează... Totuși, originile acestui sat sunt legate mult mai profund, după cum vom vedea, de numele boierilor Caracostea. Astfel, prin anul 1791 gealepul Constantin Ioan, străbunicul lui Dumitru Caracostea, se plângea domnitorului Mihai Șuțu de faptul că, având pământ în arendă la Șerbănești și având aici o ”odaie”, nu se mai poate folosi de această ”odaie” deoarece în ea s-a mutat polcovnicul Anton, ”cumpărătorul venitului moșiei Șerbănești”, [6]. De-aici s-a născut, probabil, ideea năstrușnică a acestuia de a-și face un conac boieresc în ”inima” câmpului, între Șerbăneștii de Sus și Floru, acolo unde își avea marea parte a moșiilor pe care le cumpărase între timp. Ca urmare, în hotărnicia comunei Șerbănești, făcută în 1803, se vorbește deja de moșia Negrenilor, moșie care ”în valea Stârcului se lovește în cap cu moșia Șerbănești” și, după mai multe ocolișuri, ”trece prin lacul Vediței [acum, Dorofei, n.a.], tot spre apus, trece și pe drum, tot înjugată cu moșia Negreni, până dă cu capul în lacul cu plopi, în coastele moșiei Momicenilor”, [6]. Și-aici, fără a avea, deocamdată, dovezi scrise, aș face o ipoteză pe care o voi și argumenta într-un anume fel! Moșia Negreni despre care se amintește în acest document aparținea atunci, de ani buni boierilor Caracostea și spun aceasta deoarece știm, de pildă, că la sfârșitul secolului al XIX-lea, se spunea că la nord-vest de fosta pădure Albota ”pe dealul Stârcului, între Șerbănești și cătunul Jarcaleți, se văd încă ruinele casei proprietarului Caracostea, prădată și distrusă de Turci, la 1821, în timpul zaverei.”, [1]. Acesta fusese conacul de care vorbeam ceva mai ‘nainte… De unde provenea însă, în acest caz, toponimul Negreni? Tot de la boierii Caracostea, aș spune eu! Aceștia fiind mai închiși la culoare, localnicii i-au poreclit, se pare, Negreni, așa cum turcii îl porecliseră pe Costea (zis Constantin Bălan, apoi Constantin Ioan) ”Kara-Kostea”, adică Costea cel Negru, “kara” însemnând, în limba turcă “negru”, fiind ceva mai brunet decât fratele său Gheorghe, [7]. Și dacă, pornind de la această poreclă dată de turci, ei și-au schimbat numele din Bălan în Caracostea, este de presupus că fraților Caracostea nu le-a displăcut nici porecla de Negreni ce le-a fost atribuită de șerbăneșteni, consemnând-o ca atare în documentele lor de proprietate. În plus, înainte ca boierii Cracostea să devină proprietari ai acestor ținuturi, nu se vorbea de această moșie și nu exista acest toponim…

Pe de altă parte, prin vara anului 1935, șerbăneștenul Anton Radu Iordache, din Jarcaleți, a fost intervievat de filologul german Ernst Gamillscheg (prieten cu Dumitru Caracostea), în scopul realizării unui studiu lingvistic asupra graiului specific acesei zone. Potrivit spuselor acestui jarcalețean, al cărui tată ”a fost ca logofăt și ca vizitiu la domnu Cristudor Caracostea, șapte-opt ani”, întemeierea cătunului Jarcaleți s-ar fi produs astfel, [5]:

”Cătunul Jarcaleți este compus din oameni de mai multe comuni. Gherghe Catargiu, cel dântâi uom care a fost întemeat cătunul Jarcaleț, ieste venit din comuna Bârca, județul Olt, și cu Tudor Bădălan, venit din comuna Didești, județul Teleorman. Ast-a-fost înainte dă 1864. Proprietare a fost domnu Cristudor Caracostea, care le făcuse case pă moșia dumnialui, până la-mproprietărirea din 1864. Atuncea li s-a dat și lor pământ de fruntaș. Care avea patru boi, i să da doosprezece pogoane de pământ arabil. Care avea doi boi îi zicea toporaș și l’împroprietărea cu uop[t] pogoane. După aceștea a venit și Gligore Truică, Stan Țucă din comuna Căldăraru, Tilorman. După Stan Țucă a venit Tudor Bălțoi, din comuna Didești. Iei înainte dă ar veni împroprietărirea, iei, ierea cătunu Jarcaleț mai mare, dar când venea dă-i pusăse la bir, iei atuncia avea bordee și numai decât, când îi punea la bir aicia, iel fărâma buordeiu și se ducea noaptea în altă comună ca să nu mai plătească biru, până când s’a stabilit uo dată la un loc.” Adică, cei care au întemeiat cătunul Jarcaleți ar fi fost Gherghe Catargiu (venit din satul Bârca, comuna Valea Mare, jud. Olt) și cu Tudor Bădălan (venit din Didești, o comună din nord-vestul județului Teleorman). Deci tatăl meu, când făcea aluzie la neamul lui Bădălan, se pare că ceva reținuse el, ca informație transmisă, din gură în gură, peste timp... Întâmplător sau nu, atât neamul lui Gherghe, cât și cel al Bădălanilor au dovedit, de-a lungul timpului, că-și merită statutul de întemeietori și fruntași, neavând nicio legătură cu acei jarcaleți despre care vom vorbi ceva mai încolo... Tot cu aceeași ocazie, profesorul neamț de care aminteam mai sus a stat de vorbă și cu Ispas L. Gherghe, în vârstă de 43 de ani, care era nepotul lui Gherghe Catargiu. Tatăl lui Ispas L. Gherghe era născut, evident, în Jarcaleți iar mamă-sa provenea din Greci, [5].

Șerbănești-Negreni. Pe 13 februarie 1840, cei doi fii ai lui Constantin Ioan (Caracostea), Gheorghe și Hristodor, s-au prezentat la Judecătoria județului Olt pentru a împărţi periosia noastră mişcătoare şi nemişcătoare”, [4]. Ei au hotărât, atunci, ca Gheorghe Caracostea să primească ”Moşia Negreni ce-i zice şi Şerbăneşti cu toate împrejurimile şi calităţile după dânsa până în drumul pietrişului ce intră în Hotarul Creţulescului dreptu pe lângă casele cele mari (care rămân pe moşia Floru) dreptu pe drum pe la perişoru totu drumul până în hotarul Tâmpenilor până în valea Ivănesii, care aceste semne de acum înainte să facă capul moşii Negrenilor şi hotarul despărţitor între moşia Floru şi a Negrenilor, fiind-că se taie capul Negrenilor cel despre răsăritu şi să întrupează de acum înainte cu moşia Floru”; Hristodor primea, în schimb, ”Moșia Floru după sineturile ei, cu clădirile şi calităţile ei după dânsa şi nişte stânjeni din moşia Dumbrăviţa ce se termină la zăgazul morii precum şi capul moşiei Negreni dinspre Răsărit ce se tae şi se întrupează cu moşia Floru până în drumul ce vine de la Pietriş”, [4]. De aici se pot trage trei concluzii interesante:

1.    Din anul 1840, frații Caracostea au decis ca Negreni să se numească doar partea vestică a moșiei ce se numea și Șerbănești (actual, Șerbăneștii de Sus); în ce privește partea estică a moșiei lui Costea (Constantin) Caracostea, cei doi fii ai lui au decis să se numească moșia Floru, în care erau prinse și ”clădirile” (conacul) familiei Caracostea;

2.    Hotarul dintre moșia Negreni și moșia Floru s-a decis să fie acel Drum al Pietrișului, care mai exista încă în toponimia locului și la începutul secolului XX, drum care trecea pe lângă casele familiei Caracostea și ieșea în locul unde Hristodor avea să construiască, ceva mai târziu, Fântâna lu’ Caval, fântână care mai există încă și astăzi (v. Fig 1);

3.    La acea vreme, nu se vorbește nimic despre vreun cătun sau alte case aflate pe moșia boierilor Caracostea.

Fig. 1. Drumul Pietrișului – hotarul dintre moșiile Negreni și Floru, [23] 

În 1883 însă, Hristodor Caracostea, bunicul academicianului Dumitru Caracostea, declara că are domiciliul în ”comuna Floru, cătunul Negreni-Şerbăneşci, plasa Mijlocu, judeţul Olt”, [16]. Așadar, între timp, pe moșia Floru, ce îi rămăsese moștenire lui Hristodor Caracostea apăruse cătunul Negreni-Șerbănești (sau Șerbănești-Negreni), cătun ce integra și conacul familiei Caracostea... Chiar și după acest moment însă partea de moșie a lui Gheorghe Caracostea a continuat să se numească tot Șerbănești-Negreni sau Negreni, deși ea începuse deja să se fărâmițeze. Astfel, înainte de 1898, parte din moșia Șerbănești-Negreni aparținuse lui Gheorghe Rădulescu, mai bine spus, zona de nord-vest a satului Șerbănești de Sus, de-o parte și de cealaltă a actualului drum județean ce merge la Potcoava, [20].

Știm, de asemenea, că, în 1890, partea de moșie a lui Mihail H. Caracostea, însemnând vreo 300 de pogoane, avere moștenită de la tatăl său Hristodor Caracostea, se învecina, spre sud, ”cu Șerbănesci-de-Jos, proprietatea D-nei C. Manu și cu locuitorii Șerbănesci-Negreni, ce-i zice și Ja[r]caleți”, [17].

Jarcaleți. După cum rezultă din citatul de mai sus, denumirea de Jarcaleți a apărut, inițial, ca o poreclă a cătunului Șerbănești-Negreni, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea. Într-un interviu dat folcloristului Ion Nijloveanu în anul 1963 [4], Dumitru Caracostea declara, în legătură cu bunicul său, Hristodor Caracostea: ”Îmi aduc aminte [că la] cătunul Jarcaleți, așezat și întemeiat de el la circa 300 – 400 de metri de curtea lui, avea și cîțiva țigani – de unde și numele de Jarcaleți”. Așadar acest cătun, devenit mai apoi sat, este clar că a fost întemeiat de Hristodor Caracostea, care era poreclit de săteni Caval. Să vedem însă de unde provine numele de Jarcaleți, mai ales că, la începuturi, așa cum am văzut, acest cătun s-a numit Negreni-Șerbănești...

Știm, de pildă, că în decursul secolului al XIX-lea, Jarcaleți era numele unei mahalale rău famate din București, o mahala a bătăușilor ce a fost demolată prin anii '80 [5], în timpul regimului comunist, și se afla pe locul actualului cartier Ferentari, [23]. De asemenea, pe la începutul secolului XX, în București, exista o stradă numită, oficial, strada Caracaș I dar care purta și porecla Jarcaleți-Țigănia, [18]. Chiar și în zilele noastre, în zona Rahova-Ferentari, sectorul 5 din București, mai există încă o străduță numită Jarcaleți, [10].

Asociind spusele lui Caracostea cu celelalte informații enumerate mai sus, rezultă clar că ”jarcaleții” erau țigani bătăiuși, care își ”jărcuiau” (băteau) victimele, cel mai adesea, la comandă, [23]. Pe deasupra, conform definițiilor de dicționar, ”jarcalete” este un regionalism de prin Oltenia, însemnând haimana sau vlăjgan, [3]; ori, potrivit academicianului Iorgu Iordan, la aceaste definiții ale cuvântului în cauză ar trebui adăugat și ”înțelesul peiorativ cu semnificație socială, mult mai răspândit în vorbirea curentă a unor regiuni (Moldova, Buzău) de ”Țigan”; golan (în general)”,  [8]. Iar dacă ne raportăm la înțelesul pe care i-l atribuia, în 1936, profesorul Gamillscheg, Jarcalți ar însemna nomazi fără adăpost sau vagabonzi, [5]. De reținut ar fi însă că și mai noul toponim bucureștean, acela de Ferentari în loc de Jarcaleți, înseamnă cam același lucru, numai că acesta a fost debarasat, cumva, de numele de țigan, care era asociat, întotdeauna, ca înțeles, cuvântului jarcalete. De ce spun acest lucru? Pentru că ferentari se numeau, în decursul secolului al XIX-lea, soldații de infanterie ușoară, care aveau ca armă de luptă lancea și sabia...

După spusele tatălui meu, Călie, până pe la jumătatea secolului XX, satul Jarcaleți era ocolit cu grijă de joseni și de suseni, deopotrivă. Aici erau bătuți, fără motiv, toți cei care nu erau de-ai locului... Era cazul, în special, al flăcăilor, care plecau prin sat după fete.

În 1895, Jarcaleții era un cătun ce aparținea de comuna Floru, conform hotarului pe care îl stabiliseră frații Gheorghe și Hristodor Caracostea încă din 1840 și avea o populație de 120 de locuitori, dintre care 20 erau împroprietăriți, conform reformei agrare din 1864, din moșia lui Hristodor Caracostea, [1]. Cam aceeași situație era și pe la 1905. Și, legat de acest aspect, în 1942, învățătorul Grigore Șerban, autorul primei lucrări monografice a Școlii din Șerbăneștii de Sus, spunea că ”am dat de o curiozitate administrativă a acelei vremi. Cătunul Jarcaleți, care azi formează o comună cu satul Negreni sub denumirea de azi, atunci aparținea de comuna Floru. Ce greutăți pe bieți locuitori! Se duceau la primărie la o distanță de 8 km, pentru micele nevoi. Autoritatea școlară a fost mai înțelegătoare cu locuitorii, înființând circumscripție școlară în Șerbăneștii de sus la care s’a adăugat și satul Jarcaleți.”, [11].

În harta militară din 1907, la Șerbăneștii de Sus, apare deja conturat cătunul Jarcaleți, vizavi de conacul familiei Caracostea (v. Fig. 2) și, după acest an, denumirea de Jarcaleți devine, se pare, deja consacrată și, mai ales, devine denumire oficială a satului nou înființat...

Astfel, în 1919, în timpul exproprierilor făcute din moșiile boierilor Caracostea, în baza Legii de expropriere a proprietăţilor rurale pentru cauză de utilitate naţională, lege datată din 14 decembrie 1918, se pomenește de vecinătatea, spre sud, a terenului expropriat ”cu cătunul Jarcaleți”, [19]. În 1921, de asemenea, una dintre moșiile boierilor Caracostea se învecina, spre sud, ”cu delimitarea locuitorilor foști clăcași din cătunul Jarcaleți, comuna Șerbănești”, [20]. Aceeași situație o regăseam și în anul următor, în 1922, [21].

Conform împărțirii administrative a județului Olt din anul 1939, se vorbește deja de satul Jarcaleți care făcea parte, alături de satul Șerbăneștii de Sus, din comuna Șerbăneștii de Sus, [21]. La fel, în 1942, învățătorul Grigore Șerban, în lucrarea sa monografică dedicată Școlii de la Sus, spune despre comuna Șerbăneștii de sus că era ”formată din două sate care au 100 m depărtare între ele și care se numesc: Negreni și Jarcaleți”, [11].


Fig. 2. Cătunul Jarcaleți potrivit hărții militare ridicată în teren în anul 1907, [23]

Fig. 3. Satul Strugurelu - vedere din satelit, [13]

Strugurelul. Prin Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964, privind schimbarea denumirii unor localități, decret semnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care era președintele Consiliului de Stat de atunci, satul Jarcaleți, ca și multe alte comune și sate din toată țara, considerate a avea o sonoritate puțin jenantă sau de-a dreptul pudică, a fost redenumit... Astfel, conform acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 1965, satul Jarcaleți, comuna 

Fig. 4. Drumul spre satul Strugurelu – intrarea din str. Dumitru Caracostea, [13]

Fig. 5. Intrarea în satul Strugurelul, imagine surprinsă de la Fântâna lu’ Caval (26.09.2015), [9]

Șerbănești, s-a numit, oficial Strugurelul (nu Strugurelu, precum acum!), [12]. Dar să vedem, din curiozitate, de ce i s-a zis acestui sat Strugurelul și nu altfel! Am tot căutat o explicație scrisă sau transmisă prin viu grai și a fost, deocamdată, imposibil să o descopăr... De aceea, nu îmi rămâne decât să apelez la o ipoteză speculativă, ipoteză bazată pe toponimia locului. Așadar, după cum se poate observa în harta militară prezentată în Fig. 1, hartă întocmită pe

la începutul secolului XX, în apropierea actualului sat Strugurelu (atunci, Jarcaleți) apare o vâlcea numită Valea Strugurelui, afluent al Rogojinei. Probabil că prin acea zonă, pe vremuri, se plantau vii și, prin anii 1960, zona se numea (tot probabil!), chiar Strugurelul... Cineva din acea parte a comunei Șerbănești, mai știutor decât mine, ne va lămuri, poate, mai bine, cândva, în această privință...

Strugurelu. După doar câțiva ani, mai precis începând cu data de 17 februarie 1968, când intră în vigoare Legea nr. 2/1968 privind noua organizarea administrativă a țării [15], denumirea oficială a Jarcaleților devine Strugurelu în loc de Strugurelul. De atunci, denumirea acestui sat întemeiat de Hristodor Caracostea a rămas, oficial, aceea de Strugurelu (nearticulat!) și, deși legea în sine a mai fost republicată și revizuită în mai multe rânduri, acest sat a rămas separat de Șerbăneștii de Sus, voindu-se, parcă, să se transmită, peste timp, istoria sa tristă dar, din fericire, biruitoare... Această ultimă modificare de nume nu este, cu siguranță, o greșeală de tipar ci o corectură impusă de anumite reguli ale ortografiei toponimice și, ca atare, nu voi insista asupra acestui aspect.

Conform recensământului din 2011, satul Strugurelu avea 137 de locuitori, adică cu doar 17 locuitori mai mult decât în 1895 și cu 19 locuitori mai mult decât indica recensământul din 1930 (v. [6] și [23])… Pe de altă parte, o imagine din satelit a acestui sat (v. Fig. 3) ne spune clar că Strugurelu se află acum, ca suprafață construită, într-o perioadă de dezvoltare. O fi mult, o fi puțin ce s-a întâmplat cu acest sat de-a lungul scurtei sale existențe?!... Păi dacă privim la drumul pietruit din Fig. 4 și Fig. 5, care trece peste valea Rogojinei legând, parcă, cerul de pământ, poarta rău famată spre Jarcaleți pare, acum, larg deschisă și nimeni nu se mai teme a intra pe ea. Și totuși, ce păcat că inginerul Dumitru Bădălan, consilier local fiind și jarcalețean din tată în fiu, a dispărut, rapid și mult prea devreme, pe suișul fără întoarcere al acestui drum prăfuit numit, acum, str. Jarcaleți…


Ediția: 30.03.2016
Enciclopedia comunei Serbanesti (EcS), jud. Olt
  Web-Stat web tracking Real Time Web Analytics

Clicky

Comments