Strugurelu

Spre rușinea mea, prin anii ‘70, pe când eram deja licean la Slatina (adică mult prea târziu!), am descoperit că în comuna Șerbănești, unde eu mă născusem, unde copilărisem și unde îmi mai petreceam încă vacanțele, exista un sat ce se numea Strugurelu, sat despre care eu nu auzisem încă... Datorită unei curiozități aparte față de locurile natale, curiozitate ce m-a marcat, se pare, încă din anii copilăriei, am descoperit această informație, răsfoind întâmplător, într-o librărie slătineană, paginile unei cărți intitulată ”Județele României Socialiste” [1]⁾. Am cumpărat cartea în cauză, cu mare bucurie, deși era străină de profilul meu profesional pe care-l îmbrățișasem la acea vreme, acela de metalurg, și cu toate că prețul ei însemna, cred, cam jumătate din bursa mea de licean. Când m-am dus, după aceea, acasă, la Șerbănești, am luat cartea cu mine și, prima mea grijă a fost aceea să îl întreb pe tatăl meu, Călie, care este acel sat Strugurelu de care eu nu auzisem încă. Știam că, prin preocupările lui, el era bine informat, întotdeauna, despre tot ce privea comuna Șerbănești. Și, într-adevăr, așteptările mele nu m-au înșelat! Răspunsul lui a fost unul scurt și puțin zeflemistic, în maniera comunicativă ce în caracteriza: „Așa i să zâce, acu, la Jarcaleț’. Da’ ce, Jarcalețu’ e sat?! E un cătun al susenilor! P-acolo stau ai lu’ Bădălan și d-aia...” De-atunci, un lucru mi-era clar: satul Strugurelu era, de fapt, cătunul Jarcaleți, așa cum îl cunoaște încă și azi mai toată lumea... Dar să vedem, în cele ce urmează, care este istoria ciudată a acestui sat plăsmuit scriptic de circa două veacuri! Și totuși, mai întâi de toate, mă simt dator, parcă, să mai fac o destăinuire: dacă stau să mă gândesc bine, pe când eram elevi la cursul gimnazial și când ne întâlneam, în aceeași clasă, elevi din toate satele comunei, unii dintre noi ne consideram joseni (cum eram și eu), alții suseni iar câțiva, pe care noi, josenii, îi știam că provin tot de la Școala de la Sus, se considerau a fi jarcalețeni... Copil fiind, nu am dat importanță acestui amănunt, că doar și eu eram lisean, dacă ar fi fost să ne arondăm fiecare cătunului de care aparțineam! În plus, nu îmi spunea nimic, atunci, arhaismul jarcalete... Acum, încercând să înțeleg și să dezleg istoria acestui sat constituit într-un mod oarecum artificial, tind să cred că Jarcaleții (acum, Strugurelu) are, totuși, menirea unui sat și vom vedea de ce.

Origini. De la bun început, trebuie menționat că originile și existența satului Jarcaleți (acum, Strugurelu), au o oarecare legătură cu Ai lu’ Bădălan, așa cum lăsa de înțeles tatăl meu, dar despre această informație și despre acest neam vom mai vorbi, în cele ce urmează... Totuși, originile acestui sat sunt legate mult mai profund, după cum vom vedea, de numele boierilor Caracostea. Astfel, prin anul 1791 gealepul Constantin Ioan, străbunicul lui Dumitru Caracostea, se plângea domnitorului Mihai Șuțu de faptul că, având pământ în arendă la Șerbănești și având aici o ”odaie”, nu se mai poate folosi de această ”odaie” deoarece în ea s-a mutat polcovnicul Anton, „cumpărătorul venitului moșiei Șerbănești” [2]⁾. De-aici s-a născut, probabil, ideea năstrușnică a acestuia de a-și face un conac boieresc în ”inima” câmpului, între Șerbăneștii de Sus și Floru, acolo unde își avea marea parte a moșiilor pe care le cumpărase între timp. Ca urmare, în hotărnicia comunei Șerbănești, făcută în 1803, se vorbește deja de moșia Negrenilor, moșie care „în valea Stârcului se lovește în cap cu moșia Șerbănești” și, după mai multe ocolișuri, „trece prin lacul Vediței, tot spre apus, trece și pe drum, tot înjugată cu moșia Negreni, până dă cu capul în lacul cu plopi, în coastele moșiei Momicenilor” ²⁾. Și-aici, fără a avea, deocamdată, dovezi scrise, aș face o ipoteză pe care o voi și argumenta într-un anume fel! Moșia Negreni despre care se amintește în acest document aparținea atunci, de ani buni, boierilor Caracostea și spun aceasta deoarece știm, de pildă, că la sfârșitul secolului al XIX-lea, se spunea că la nord-vest de fosta pădure Albota „pe dealul Stârcului, între Șerbănești și cătunul Jarcaleți, se văd încă ruinele casei proprietarului Caracostea, prădată și distrusă de Turci, la 1821, în timpul zaverei.” [3]⁾. Acesta fusese conacul de care vorbeam ceva mai ‘nainte… De unde provenea însă, în acest caz, toponimul Negreni? Tot de la boierii Caracostea, aș spune eu! Aceștia fiind mai închiși la culoare, localnicii i-au poreclit, se pare, Negreni, așa cum turcii îl porecliseră pe Costea (zis Constantin Bălan, apoi Constantin Ioan) ”Kara-Kostea”, adică Costea cel Negru, “kara” însemnând, în limba turcă “negru”, fiind ceva mai brunet decât fratele său Gheorghe [4]⁾. Și dacă, pornind de la această poreclă dată de turci, ei și-au schimbat numele din Bălan în Caracostea, este de presupus că fraților Caracostea nu le-a displăcut nici porecla de Negreni ce le-a fost atribuită de șerbăneșteni, consemnând-o ca atare în documentele lor de proprietate. În plus, înainte ca boierii Caracostea să devină proprietari ai acestor ținuturi, nu se vorbea de această moșie și nu exista acest toponim… Susțineam această ipoteză prin 2016, când difuzam pe Internet, pentru prima dată, acest documentar. Acum, în 2018, descoperind un document de prin 1605 în care se face referire la un sat numit Negrenii, întărit de domnitorul Radu Șerban boierilor ”Badea postelnic din Greci și lui Tudor postelnic fiul lui Ivan din Ruda” [5]⁾, parcă am devenit ceva mai reticent, vorbind despre această supoziție a mea... Pentru că acest sat Negreni a fost vândut boierilor amintiți ”de bună voia lor, pentru 10000 de aspri”, de către sătenii ce-l deținuseră, vânzându-se chiar și ei acestor boieri, devenind astfel iobagi (”vecini”) aserviți acestora... Interesant moment istoric al modului în care se consolida feudalismul românesc! Din țăran independent să devii, de bună voie, țăran dependent, după care să strigi ”Noi vrem pământ!” pare ceva inexplicabil... Dar să ne mai întoarcem, puțin, la acel sat Negreni! Ce m-a descumpănit și m-a pus pe gânguri, după această descoperire documentară? Păi, de exemplu, mi-ar fi fost ușor să consider că acel sat, la care se referă documentul în cauză, ar fi, de fapt, satul Negreni, care acum aparține de orașul Scornicești, dar din contextul acestui document prea se desprind o serie de sate vecine sau destul de apropiate cu fosta moșie Negreni a fraților Caracostea: Greci, Momiceni, Lisa, Mierlești... Sperând că, între timp, voi mai descoperi ceva informații care să mă ajute la consolidarea unui punct de vedere clar, privind acest enigmatic sat Negreni, promit să revin asupra acestui subiect. Poate (cine știe?!) o fi vorba chiar de actualul sat Șerbăneștii de Sus, care, pe la începutul secolui XX, se mai numea încă, neoficial, și Negreni [6]⁾...

Pe de altă parte, prin vara anului 1935, șerbăneșteanul Anton Radu Iordache, din Jarcaleți, a fost intervievat de filologul german Ernst Gamillscheg (prieten cu Dumitru Caracostea), în scopul realizării unui studiu lingvistic asupra graiului specific acestei zone. Potrivit spuselor acestui jarcalețean, al cărui tată „a fost ca logofăt și ca vizitiu la domnu Cristudor Caracostea, șapte-opt ani”, întemeierea cătunului Jarcaleți s-ar fi produs astfel [7]⁾:

„Cătunul Jarcaleți este compus din oameni de mai multe comuni. Gherghe Catargiu, cel dântâi uom care a fost întemeat cătunul Jarcaleț, ieste venit din comuna Bârca, județul Olt, și cu Tudor Bădălan, venit din comuna Didești, județul Teleorman. Ast-a-fost înainte dă 1864. Proprietare a fost domnu Cristudor Caracostea, care le făcuse case pă moșia dumnialui, până la-mproprietărirea din 1864. Atuncea li s-a dat și lor pământ de fruntaș. Care avea patru boi, i să da doosprezece pogoane de pământ arabil. Care avea doi boi îi zicea toporaș și l’împroprietărea cu uop[t] pogoane. După aceștea a venit și Gligore Truică, Stan Țucă din comuna Căldăraru, Tilorman. După Stan Țucă a venit Tudor Bălțoi, din comuna Didești. Iei [hei,] înainte dă ar veni împroprietărirea, iei [hei!], ierea cătunu Jarcaleț mai mare, dar când venea dă-i pusăse la bir, iei atuncia avea bordee și numai decât, când îi punea la bir aicia, iel fărâma buordeiu și se ducea noaptea în altă comună ca să nu mai plătească biru, până când s’a stabilit uo dată la un loc.” Adică, cei care au întemeiat cătunul Jarcaleți ar fi fost Gherghe Catargiu (venit din satul Bârca, comuna Valea Mare, jud. Olt) și cu Tudor Bădălan (venit din Didești, o comună din nord-vestul județului Teleorman). Deci tatăl meu, când făcea aluzie la neamul lui Bădălan, se pare că ceva reținuse el, ca informație transmisă, din gură în gură, peste timp... Întâmplător sau nu, atât neamul lui Gherghe Catargiu, cât și cel al Bădălanilor au dovedit, de-a lungul timpului, că-și merită statutul de întemeietori și fruntași, neavând nicio legătură cu acei jarcaleți despre care vom vorbi ceva mai încolo... Pe de altă parte, Anton Radu Iordache mai spunea: „Jarcaleț a fost atunci un sat foarte mic. Fete ierea șapte, opt; băieți, iou cu Andrei Gherghe, numa doi am fost în anul o mie optsute nouștrei [la recrutare]. Andrei Gherghe ieste to cu mine la câmp și noi sântem păzitori la iele. M’am căsătorit în cătunu Jarcaleț. Nevasta-me ie de la Floru. Trăește și băeți numa doi am făcut, doi am. Nevasta, Sanda lui Anton R. Iordache e bună și vrenică. Copiii sân’ cu casili lor acușa. S’a însurat amândoi; unu’l chiamă Iuon, și unu Georgie.”

Tot cu aceeași ocazie, profesorul neamț de care aminteam mai sus a stat de vorbă și cu Ispas L. Gherghe, în vârstă de 43 de ani, care era nepotul lui Gherghe Catargiu. Tatăl lui Ispas L. Gherghe era născut, evident, în Jarcaleți iar mamă-sa provenea din Greci ⁷⁾.

Șerbănești-Negreni. Pe 13 februarie 1840, cei doi fii ai lui Constantin Ioan (Caracostea), Gheorghe și Hristodor, s-au prezentat la Judecătoria județului Olt pentru „a împărţi periosia noastră mişcătoare şi nemişcătoare” [8]⁾. Ei au hotărât, atunci, ca Gheorghe Caracostea să primească „Moşia Negreni ce-i zice şi Şerbăneşti cu toate împrejurimile şi calităţile după dânsa până în drumul pietrişului ce intră în Hotarul Creţulescului dreptu pe lângă casele cele mari (care rămân pe moşia Floru) dreptu pe drum pe la perişoru totu drumul până în hotarul Tâmpenilor până în valea Ivănesii, care aceste semne de acum înainte să facă capul moşii Negrenilor şi hotarul despărţitor între moşia Floru şi a Negrenilor, fiind-că se taie capul Negrenilor cel despre răsăritu şi să întrupează de acum înainte cu moşia Floru”; Hristodor primea, în schimb, „Moșia Floru după sineturile ei, cu clădirile şi calităţile ei după dânsa şi nişte stânjeni din moşia Dumbrăviţa ce se termină la zăgazul morii precum şi capul moşiei Negreni dinspre Răsărit ce se tae şi se întrupează cu moşia Floru până în drumul ce vine de la Pietriş” ⁸⁾. De aici se pot trage trei concluzii interesante:

1. Din anul 1840, frații Caracostea au decis ca Negreni să se numească doar partea vestică a moșiei, ce se numea și Șerbănești (actual, Șerbăneștii de Sus); în ce privește partea estică a moșiei lui Costea (Constantin) Caracostea, cei doi fii ai lui au decis să se numească moșia Floru, în care erau prinse și ”clădirile” (conacul) familiei Caracostea;

2. Hotarul dintre moșia Negreni și moșia Floru s-a decis să fie acel Drum al Pietrișului, care mai exista încă în toponimia locului și la începutul secolului XX, drum care trecea pe lângă casele familiei Caracostea și ieșea în locul unde Hristodor avea să construiască, ceva mai târziu, Fântâna lu’ Caval, fântână care mai există încă și astăzi (v. Fig 1);

3. La acea vreme, nu se vorbește nimic despre vreun cătun sau alte case aflate pe moșia boierilor Caracostea.

În 1883 însă, Hristodor Caracostea, bunicul academicianului Dumitru Caracostea, declara că are domiciliul în „comuna Floru, cătunul Negreni-Şerbăneşci, plasa Mijlocu, judeţul Olt” [9]⁾. Așadar, între timp, imediat după 1840, Hristodor Caracostea își pusese în aplicare un plan, înființând pe moșia Floru, ce îi rămăsese moștenire, cătunul Negreni-Șerbănești (sau Șerbănești-Negreni), cătun ce integra și conacul familiei Caracostea... Chiar și după acest moment însă partea de moșie a lui Gheorghe Caracostea a continuat să se numească tot Șerbănești-Negreni sau Negreni, deși ea începuse deja să se fărâmițeze. Astfel, înainte de 1898, parte din moșia Șerbănești-Negreni aparținuse lui Gheorghe Rădulescu, mai bine spus, zona de nord-vest a satului Șerbănești de Sus, de-o parte și de cealaltă a actualului drum județean ce merge la Potcoava [10]⁾.

Știm, de asemenea, că, în 1890, partea de moșie a lui Mihail H. Caracostea, însemnând vreo 300 de pogoane, avere moștenită de la tatăl său, Hristodor Caracostea, se învecina, spre sud, „cu Șerbănesci-de-Jos, proprietatea D-nei C. Manu și cu locuitorii Șerbănesci-Negreni, ce-i zice și Ja[r]caleți” [11]⁾.

Pe de altă parte, potrivit unui act de învoială dintre frații Caracostea și jarcalețeni, în 1885, statutul locuitorilor de pe moșia Șerbănești-Negreni (numită, mai apoi, Jarcaleți) era acela de ”chiriaș” și, tot atunci, se vorbea deja de un consilier al cătunului Șerbănești-Negreni, care îi reprezenta în cadrul Primăriei de la Floru ²⁾.

Jarcaleți. După cum rezultă din citatul de mai sus, denumirea de Jarcaleți a apărut, inițial, ca o poreclă a cătunului Șerbănești-Negreni, pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Într-un interviu dat folcloristului Ion Nijloveanu în anul 1963 [12]⁾, Dumitru Caracostea declara, în legătură cu bunicul său, Hristodor Caracostea: „Îmi aduc aminte [că la] cătunul Jarcaleți, așezat și întemeiat de el la circa 300 – 400 de metri de curtea lui, avea și cîțiva țigani – de unde și numele de Jarcaleți”. Așadar acest cătun, devenit mai apoi sat, este clar că a fost întemeiat de Hristodor Caracostea, care era poreclit de săteni Caval. Să vedem însă de unde provine numele de Jarcaleți, mai ales că, la începuturi, așa cum am văzut, acest cătun s-a numit Negreni-Șerbănești...

Fig. 1. Drumul Pietrișului – hotarul dintre moșiile Negreni și Floru

Știm, de pildă, că în decursul secolului al XIX-lea, Jarcaleți era numele unei mahalale rău famate din București, un „sălaş de scripcari” [13]⁾, dar și o mahala a bătăușilor ce a fost demolată prin anii '80 [14]⁾, în timpul regimului comunist, și se afla pe locul actualului cartier Ferentari [15]⁾. De asemenea, pe la începutul secolului XX, în București, exista o stradă numită, oficial, strada Caracaș I dar care purta și porecla Jarcaleți-Țigănia [16]⁾. Chiar până aproape de zilele noastre, în zona Rahova-Ferentari, sectorul 5 din București, mai exista încă o străduță numită Jarcaleți ¹⁴⁾.

Sub această influență, în 1864, când apărea legea comunală, a lui Cuza, cătunul acesta a fost prins ca sat aparținând de comuna Floru, numai că numele i-a fost stâlcit rău, în textul legii apărând ”Iarcalețu” [17]⁾. Ca urmare, și în prima lucrare enciclopedică dedicată României, în 1872, găsim satul Jarcaleți numit în același mod, adică Iarcalețu [18]⁾... Mai apoi, în 1882, când se făcea hotărnicia moșiei Tâmpenii de Jos, se consemna deja următoarea vecinătate a acesteia cu moșia Șerbănești-Negreni, numită, de acum, Jarcaleți [19]⁾: „prin valea Rogojinei până în punctul B (lacul Oanei), semn de hotar despre moşia Jarcaleţi; iar de aici, despre miază-zi, precum se vede pe plan, prin punctele şi moşoroaiele ce mi s-au arătat de proprietar şi locuitori, trecând prin văile Ivănesei, Benga şi Smerdioasa mică până la lacul (lit. C), din Smerdioasa mare; iar de aici prin valea Smerdioasei mari în lung pe hotarul natural despre moşiile învecinate până la punctul din răspântie (lit. D), semn de hotar despre moşia Statului, Schitu Greci”. Și, tot cu acea ocazie, „despre vecinătata cu moșia Jarcaleți a D-lui Caracostea” se consemna că:

„D-nul Cristodor Caracostea prezentându-se la faţa locului, în ziua fixată prin citaţiune, şi cerându-i-se de subsemnatul [inginer hotarnic, Al. Poenaru] actele de posesiune a moşiei Tâmpeni de Jos (a monastirei Glavaciocul); făcută de 12 boeri, cu data de 7204 [1695, stil nou] Maiu 6 şi care servă de bază pentru regularea hotarelor dintre moşiile Tâmpeni de Jos a D-lui Vasile Gugiu şi Negreni, din al cărui trup face parte moşia D-sale Jarcaleţi. Pe lângă aceasta D-sa, în lipsă de alte acte, mi-a mai pus în vedere şi o carte în formă de hotărnicie, împreună cu un plan, al moşiei Negrenilor lucrat de inginerul Cateluza, din anul 1856 Septemvrie 20, lucrare ce se vede a fi numai un început de hotărnicie, nefiind cunoscută şi confirmată de Onor Tribunalul Olt. Prin punctele de hotare din care se menţionează într-ânsa nu numai că se depărtează cu totul de hotarul fixat prin hotărnicia celor 12 boeri, dar se încearcă a stabili despre vecinătate cu Tâmpeni de Jos, în loc de o linie dreaptă din lacul Oanei până în lacul Smerdioasa Mare, 13 linii de hotar trecând prin nişte puncte fictive în zic-zac, pe moşia Tâmpeni, pe unde după declaraţiunea locuitorilor bătrâni, nu a existat niciodată posesiune prin aceste puncte, nici cunosc numirea unor asemenea pretinse moşoroaie de care se vorbeşte în acea hotărnicie, precum lacul cu Osiacu, la Oscâi, biserica Giugiuveanului şi altele. Chemând apoi pe locuitorii bătrâni din Tâmpeni, şi anume: Andrei Chitucu, Petre Dochin, Andrei Bădoiu şi alţii, şi întrebându-i dacă cunosc pe unde a existat adevăratul hotar între Moşia Negreni şi Tâmpeni de Jos la 1833, pe când s-a făcut hotărnicia posterioară de Inginerul Prededici, precum şi semnele, sau moşoroaiele după care se stăpânesc astăzi, mi-au declarat în conştiinţă că ei au pomenit din vechime hotarul între aceste două moşii; o linie dreaptă începând din lacul Oanei (lit. B), ce se află în vale spre miază-zi unde se împreună valea de lângă drum cu valea Rogojinei, până în lacul Smerdioasa Mare, trecând pe lângă Braniştea moşiei Negreni şi de aci pe lângă cumpăna unui puţ din valea Smerdioasa, şi că de atunci şi până astăzi s-ar fi mutat cu încetu pe moşia Tâmpeni, astfel că acum posesiunea de o parte şi de alta, se urmează mai mult, sau mai puţin prin moşoroaiele şi semnele de hotare, precum şi prin răzoarele însemnate pe plan No. 1, 2, 3, în ceea ce priveşte despre moşia Jarcaleţi, iar de aci înainte prin punctele No. 4, 5, consecutiv până la No. 13, din capul lacului Smerdioasa, precum se vede pe plan, însemnate cu ţifre albastre. Stabilind la punctul B, lacul Oanei, D-nu Caracostea contestă a fi acolo, susţinând că lacul Oanei ar fi mai în sus la (lit. Y), însemnat şi pe plan; de unde apoi hotarul ar merge, după D-sa, peste capul piscului la moşoroiul (lit. Z), dintre moşia Bădeşti şi Floru; dar această aserţiune, neputând-o proba, sau susţine prin vreun act formal, sau drept de posesiune, nici prin mărturisirea vreunui locuitor, iar pe de alta la punctul Y, fiind terenul mai sus şi în pantă şi neexistând vreo urmă de lac, nu i s-a putut lua în consideraţiune, şi pentru aceste motive lacul Oanei s-a stabilit la punctul B, începând cu măsurătoarea din moşoroiul din curături (lit. A), în linie dreaptă în sens oblic până unde s-a împlinit suma de 622 stânjeni, unde se întâlnesc cele două văi în valea Rogojinei. Astfel dar, conform celor două vechi hotărnicii, hotarul despre Negreni, sau Jarcaleţi fiind determinat printr-o linie dreaptă din lacul Oanei până în lacul Smerdioasa, este evident că nu poate exista o altă linie de hotar că cea propusă de D-nu Caracostea, trecând din punctul X, peste capul piscului până la Z, din cauză că această linie nu este prelungirea liniei de hotar însemnată pe plan cu lit. B (lacul Oanei şi punctul No. 3).” Adică, vecinătatea Jarcaleților și a fostei moșii Șerbănești-Negreni cu Movilenii (fost Tîmpeni) era o problemă!? Păi, deocamdată, nu mi-am propus să comentez despre acest subiect dar, cândva, o voi face-o, cu siguranță...

Pe scurt însă, pentru că tot am dat aici un ditamai citatul, parcă aș face, totuși, câteva remarci importante referitoare la acest document, și anume:

1. Pe undeva, pe valea Rogojinei, se afla, în decursul secolelor XVIII – XIX, un lac ce se numea lacul Oanei. Pe harta militară prezentată în Fig. 2 [20]⁾ [21]⁾, am încercat să figurez locația acestui lac, așa cum era ea dovedită cu acte de hotărnicie legalizate și cum era recunoscută, cu martori, în 1882, când lacul dispăruse deja... Hristodor Caracostea, stăpânul de atunci al Jarcaleților, susținea că lacul ar fi fost ceva mai sus iar punctul de graniță chiar și mai sus, cam pe la intersecția văii Rogojina cu drumul ce leagă Bacea de Bădești, bazându-se pe o documentație cadastrală care nu era autentificată însă de Tribunalul Olt, așa cum era procedura de atunci.

2. Hotarul dintre moșiile Jarcaleți și Negreni, pe de o parte, și moșia Tâmpenii de jos, pe de altă parte, începea de la Lacul Oanei și continua, în linie dreaptă, până în lacul Smerdioasa Mare, lac care, după cum arăta topografia locului (v. Fig. 2), se pare că se afla pe valea care acum se numește Catargia. Susțin acest lucru bazându-mă, pe de o parte, pe faptul că lina dreaptă a hotarului despre care se vorbește în documentul citat, se termină în această vale, chiar și în zilele noastre, iar, pe de altă parte, paralel cu valea Catargia există o altă vâlcea numită valea Smerdioasa Mică, de unde s-ar subînțelege că, pe vremuri, a existat și o vâlcea numită Smerdioasa Mare, care nu ar putea fi decât valea Catargia, care a fost redenumită de către săteni, de pe vremea când boierii Caracostea se stabiliseră prin acele locuri și își creșteau catârii, pe acea vale, în apropiere de Momiceni, catârii fiind mijlocul lor de transport tradițional, în negoțul pe care îl practicau între Țara Românească și Grecia. Și, într-adevăr, în harta lui Szathmari [22]⁾, hartă realizată înainte de 1864 (v. Fig. 3), se poate observa că actuala vale Catargia se numea valea Smerdioasa Mare...

3. Despre ”braniștea moșiei Negreni”, ce se pomenește în acest document, s-ar putea bănui că ar putea fi actuala pădure Benga, pe lângă care trece și acum hotarul dintre Șerbănești și Movileni. După cum se poate observa însă din Fig. 3, acest hotar, pe vremuri, mai trecea pe lângă alte două păduri: pădurea Rogojina și pădurea Catargia... Știind însă că, în trecut, ”braniște” însemna fie ”luncă împrejmuită de arbori”, fie ”pădure rară sau parte de pădure cu arbori bătrâni în care este interzisă tăierea lemnelor” [23]⁾, parcă tot spre pădurea Benga ne-ar duce gândul... Rămâne, totuși, să ne edificăm mai bine asupra acestui aspect, pe măsură ce vom avea și alte dovezi documentare!

Revenind însă la spusele lui Dumitru Caracostea și asociindu-le cu celelalte informații enumerate mai sus, rezultă clar că ”jarcaleții” erau țigani bătăuși, care își ”jărcuiau” (băteau) victimele, cel mai adesea, la comandă ¹⁵⁾. Pe deasupra, conform definițiilor de dicționar, ”jarcalete” este un regionalism de prin Oltenia, însemnând haimana sau vlăjgan [24]⁾; ori, potrivit academicianului Iorgu Iordan, la aceaste definiții ale cuvântului în cauză ar trebui adăugat și „înțelesul peiorativ cu semnificație socială, mult mai răspândit în vorbirea curentă a unor regiuni (Moldova, Buzău) de ”Țigan”; golan (în general)” [25]⁾. Iar dacă ne raportăm la înțelesul pe care i-l atribuia, în 1936, profesorul Gamillscheg, Jarcaleți ar însemna nomazi fără adăpost sau vagabonzi ⁷⁾. De reținut ar fi însă că și mai noul toponim bucureștean, acela de Ferentari în loc de Jarcaleți, înseamnă cam același lucru, numai că acesta a fost debarasat, oarecum, de numele de țigan, care era asociat, întotdeauna, ca înțeles, cuvântului jarcalete. De ce spun acest lucru? Pentru că ferentari se numeau, în decursul secolului al XIX-lea, soldații de infanterie ușoară, care aveau ca principală armă de luptă lancea și sabia... Da’ parcă, mai nou, aceste arme le-am văzut deja utilizate în răfuielile sângeroase dintre clanurile acelor fost jarcaleți! Atunci care-i diferența?! Din fericire, totuși, la Șerbănești, diferența a venit și s-a adeverit și, deși satul se numește acum Strugurelu, jarcalețenii se numesc tot așa, deși ar trebui să se numească strugureleni sau cam așa ceva.... Dar nici vorbă! Și bine e că nimeni nu-și mai aduce aminte de acei țigani, care au fost aduși, cândva, în acest sat de Hristodor Caracostea! Pentru că ei, în fapt, au dispărut de mult de aici...

După spusele tatălui meu, Călie, până pe la jumătatea secolului XX, satul Jarcaleți era ocolit cu grijă de joseni și de suseni, deopotrivă. Aici erau bătuți, fără motiv, toți cei care nu erau de-ai locului... Era cazul, în special, al flăcăilor, care plecau, seara, prin sat după fete. Dar să nu uităm ce credeau și jarcalețenii despre cei de la Jos, prin 1935, așa cum reiese din spusele lui Ispas L. Gherghe, jarcalețeanul de care aminteam, în treacăt, ceva mai sus ⁷⁾: „Oamenii ăștia din comuna Șerbănești de jos, iei sânt nește oameni foarte răi, au fapte de hoție, uomoruri șî nu puoț să te’ncrezi prin vorba lor, că niciodată iei nu lucrează cu adevărat, chiar dacă să’mvoiește la proprietar, caută pă toată calea ca pământu să’i dea cam peste ochi cu munca, și iei, toamna, le pare rău cân’ văd uoameni cinstiți, care ș’a văzut de muncă, are bucate multe, grâu, porumb, lor le pare rău și caută ca anu viitor iei să strice recolta uoamenilor cu caii… ” Adică și unii și alții aveau argumente!

Fig. 2. Disputa hotarului dintre Jarcaleți și Tîmpeni, în 1882

În 1895, Jarcaleții era un cătun ce aparținea de comuna Floru, conform hotarului pe care îl stabiliseră frații Gheorghe și Hristodor Caracostea încă din 1840 și avea o populație de 120 de locuitori, dintre care 20 erau împroprietăriți, conform reformei agrare din 1864, din moșia lui Hristodor Caracostea ³⁾. Cam aceeași situație era și pe la 1905. Și, legat de acest aspect, în 1942, învățătorul Grigore Șerban, autorul primei lucrări monografice a Școlii din Șerbăneștii de Sus, spunea că „am dat de o curiozitate administrativă a acelei vremi. Cătunul Jarcaleți, care azi formează o comună cu satul Negreni sub denumirea de azi, atunci aparținea de comuna Floru. Ce greutăți pe bieți locuitori! Se duceau la primărie la o distanță de 8 km, pentru micele nevoi. Autoritatea școlară a fost mai înțelegătoare cu locuitorii, înființând circumscripție școlară în Șerbăneștii de sus la care s’a adăugat și satul Jarcaleți.” ⁶⁾.

În harta militară din 1907, la Șerbăneștii de Sus, apare deja conturat cătunul Jarcaleți, vizavi de conacul familiei Caracostea (v. Fig. 4) și, după acest an, denumirea de Jarcaleți devine deja consacrată și, mai ales, devine denumirea oficială a satului nou înființat, că – până atunci – am văzut, oficial (în 1864), satul fusese numit (greșit) Iarcalețu...

Astfel, în 1919, în timpul exproprierilor făcute din moșiile boierilor Caracostea, în baza Legii de expropriere a proprietăţilor rurale pentru cauză de utilitate naţională, lege datată din 14 decembrie 1918, se pomenește de vecinătatea, spre sud, a terenului expropriat ”cu cătunul Jarcaleți” [26]⁾. În 1921, de asemenea, una dintre moșiile boierilor Caracostea se învecina, spre sud, ”cu delimitarea locuitorilor foști clăcași din cătunul Jarcaleți, comuna Șerbănești” [27]⁾. Aceeași situație o regăseam și în anul următor, în 1922 [28]⁾.

Conform împărțirii administrative a județului Olt din anul 1939, se vorbește deja de satul Jarcaleți care făcea parte, alături de satul Șerbăneștii de Sus, din comuna Șerbăneștii de Sus [29]⁾. La fel, în 1942, învățătorul Grigore Șerban, în lucrarea sa monografică dedicată Școlii de la Sus, spunea despre fosta comună Șerbăneștii de Sus că era „formată din două sate care au 100 m depărtare între ele și care se numesc: Negreni și Jarcaleți” ⁶⁾.

Fig. 3. Transpunerea hotarului dintre moșiile Jarcaleți, Negreni și Tîmpeni peste harta lui Szathmari din 1864

Fig. 4. Cătunul Jarcaleți potrivit hărții militare ridicată în teren în anul 1907

Strugurelul. Prin Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964, privind schimbarea denumirii unor localități, decret semnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care era președintele Consiliului de Stat de atunci, satul Jarcaleți, ca și multe alte comune și sate din toată țara, considerate a avea o sonoritate puțin jenantă sau de-a dreptul pudică, a fost redenumit... Astfel, conform acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 1965, satul Jarcaleți, comuna Șerbănești, s-a numit, oficial, Strugurelul (nu Strugurelu, precum acum!) [30]⁾. Dar să vedem, din curiozitate, de ce i s-a zis acestui sat Strugurelul și nu altfel! Am tot căutat o explicație scrisă sau transmisă prin viu grai și a fost, deocamdată, imposibil să o descopăr... De aceea, nu îmi rămâne decât să apelez, din nou, la o ipoteză speculativă, ipoteză bazată pe toponimia locului. Așadar, după cum se poate observa în harta militară prezentată în Fig. 1, hartă întocmită pe la începutul secolului XX, în apropierea actualului sat Strugurelu (atunci, Jarcaleți) apare o vâlcea numită Valea Strugurelui, afluent al Rogojinei. Probabil că prin acea zonă, pe vremuri, se plantau vii și, prin anii 1960, zona se numea (tot probabil!), chiar Strugurelul... Cineva din acea parte a comunei Șerbănești, mai știutor decât mine, ne va lămuri, poate, mai bine, cândva, în această privință...

Strugurelu. După doar câțiva ani, mai precis începând cu data de 17 februarie 1968, când intră în vigoare Legea nr. 2/1968 privind noua organizarea administrativă a țării [31]⁾, denumirea oficială a Jarcaleților devine Strugurelu în loc de Strugurelul. De atunci, denumirea acestui sat întemeiat de Hristodor Caracostea a rămas, oficial, aceea de Strugurelu (nearticulat!) și, deși legea în sine a mai fost republicată și revizuită în mai multe rânduri, acest sat a rămas separat de Șerbăneștii de Sus, voindu-se, parcă, să se transmită, peste timp, istoria sa tristă dar, din fericire, biruitoare... Această ultimă modificare de nume nu este, cu siguranță, o greșeală de tipar ci o corectură impusă de anumite reguli ale ortografiei toponimice și, ca atare, nu voi insista asupra acestui aspect.

Din punct de vedere administrativ, trebuie reținut, așadar, că satul Jarcaleți, actual numit Strugurelu, a aparținut, inițial, de comuna Floru (1864–1930), apoi de comuna Șerbăneștii de Sus (1930–1950) și, în cele din urmă, începând din 1950 și până în zilele noastre, de comuna Șerbănești. Greu de crezut, dar cam așa au stat lucrurile!

Fig. 5. Satul Strugurelu, vedere din satelit (2018, stg.) și plan urnanistc (2004, dr.)

Prin planul urbanistic actual al comunei Șerbănești, satului Strugurelu i s-a extins considerabil vatra (v. Fig. 5, dr.) [32]⁾ și, comparând cu situația existentă în august 2018 (v. Fig. 5, stg.) [33]⁾, se pot observa lesne zonele în care s-au prevăzut aceste extinderi de intravilan. Mai mult decât atât, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 27/29.06.2010, strada principală pe care se află amplasat satul Strugurelu, în mod inspirat, a fost denumită strada Jarcaleți, amintind de istoria acestor locuri. Problema ar fi că, prin această nomenclatură stradală, s-a instituit, deocamdată, o singură stradă, ca și când Strugurelu ar fi satul cu o singură stradă, lucru care – privind în planul urbanistic din Fig. 5 –, n-ar părea a fi chiar așa... Că, de fapt, strada Jarcaleți, începe din strada Dumitru Caracostea, colț cu actualul magazin Metaltrans, nu de la Dumitru Bădălan, cum menționeză documentul în cauză [34]⁾. Dar regretatul inginer Dumitru Bădălan, consilier local la acea vreme ²⁾ și om cu bun simț, s-a făcut -probabil – că nu observă această anomalie, mai ales că ulița pe care locuia neamul lui Bădălan, de pildă, neam ce întemeiase

acest cătun ­– după cum am văzut –, se desprinde chiar din actuala stradă Jarcaleți...

Fig. 6. Satul Strugurelu - vedere din satelitul Maxar (2018)

Fig. 7. Satul Strugurelu - vedere din satelitul Copernicus (1985)

Fig. 8. Drumul spre satul Strugurelu – intrarea din str. Dumitru Caracostea

Fig. 9. Intrarea în satul Strugurelu, între cer și pământ – imagine surprinsă de la Fântâna lu’ Caval (26.09.2015)

Fig. 10. Strada Jarcaleți, acum asfaltată – intrarea din str. Dumitru Caracostea (octombrie 2019)

Statistici. În 1941, satul Jarcaleți avea 32 de clădiri și 168 de locuitori [35]⁾, adică în fiecare casă locuiau peste 5 suflete. Conform recensământului din 2011, satul Strugurelu avea 137 de locuitori, adică cu doar 17 locuitori mai mult decât în 1895 și cu 19 locuitori mai mult decât indica recensământul din 1930 ²⁾ [36]⁾, dar cu 31 mai puțin decât la recensământul din 1941… Pe de altă parte, o imagine din satelit a acestui sat (v. Fig. 6, 2018) ne spune clar că Strugurelu se află acum, ca suprafață construită, într-o perioadă de dezvoltare, comparativ cu perioada comunistă (v. Fig. 7, 1985). O fi mult, o fi puțin ce s-a întâmplat cu acest sat de-a lungul scurtei sale existențe?!... Păi dacă privim la drumul pietruit din Fig. 8 și Fig. 9, care trece peste valea Rogojinei legând, parcă, cerul de pământ, poarta rău famată spre Jarcaleți pare, acum, larg deschisă și nimeni nu se mai teme a intra pe ea. Și totuși, ce păcat că inginerul Dumitru Bădălan, consilier local fiind și jarcalețean din tată în fiu, a dispărut, rapid și mult prea devreme, pe suișul fără întoarcere al acestui drum prăfuit, că strada Jarcaleți s-a asfaltat abia prin 2019 (v. Fig. 10), la vreo patru ani după plecarea lui dintre noi …

Craiova, 3 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * - Judeţele României socialiste. Editura Politică, Bucureşti, 1972.

[2]. ILIE, D. – Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[3]. ALESSANDRESCU, C. și SFINȚESCU, I.G. – Dicționar geografic al județului Oltu. Tipografia și Fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1895.

[4]. IONAŞCU, I. – Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. 1. Editura Ramuri, Craiova, 1934.

[5]. * * * - Documente privind Istoria României. Veacul XVII. B. Țara Românească, 1601-1610. Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1951.

[6]. ȘERBAN, Gr. – Monografia Școalei Șerbăneștii de Sus – Olt. ANR – București, Ministerul Culturii Naționale, 1942.

[7]. GAMILLSCHEG, E. - Die Mundart von Serbanesti-Titulesti (Gerichtsbezirk Olt, Kreis Vedea). În “Berliner Beitrage zur Romanischen Philologie”, vol. VI, Jena şi Leipzig, Editura Wilhelm Gronau, 1936.

[8]. BARBU, M. – Moșia Floru – Proprietate a fraților Ioan și Constantin Gh. Massu. În revista ”Memoria Oltului și Romanaților” nr. 40, Găneasa, iunie 2015.

[9]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 135, Bucureşti, 23 septembrie 1883.

[10]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 139, București, 24 septembrie 1921.

[11]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 212, București, 21 decembrie 1890.

[12]. CARACOSTEA, D. - Mărturisiri. În revista "Philologica", Vol. I, mărturisiri culese şi publicate de Ion Nijloveanu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970.

[13]. BRUNEA-FOX, Filip – Prietenul meu cizmarul. În revista „România literară” nr. 5, București, ianuarie–martie 1973, p. 18.

[14]. MAJURU, Al. – Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență. Editura Compania, București, 2003.

[15]. * * * - Zonele sângeroase ale Capitalei. Evenimentul zilei, București, http://www.evz.ro/zonele-sangeroase-ale-capitalei-704204.html, accesare 28 ianuarie 2018.

[16]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 286, București, 28 martie 1906.

[17]. * * * - Indicele comuneloru României după noua organisare a Legei comunale. Ministeriulu de Interne, Agricultură și Lucrări Publice, Imprimeria Statului, Bucuresci, 1865.

[18]. FRUNZESCU, Dimitrie - Dicționaru topograficu și statisticu alu României. Tipografia Statului, București, 1872

[19]. BARBU, I. M. și BARBU, M. – ”Hotărnicia moşiei Tâmpeni de Jos, plasa Mijlocu, judeţul Olt (I)”. În revista ”Memoria Oltului și Romanațilo” nr. 11(69), Găneasa, noiembrie 2017.

[20]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 1 februarie 2018.

[21]. * * * - Icoana. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1953, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=1934, accesare 1 februarie 2018.

[22]. SZATHMÁRI, C. P. – Charta României meridionale – 1864. Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, http://www.charta1864.ro/charta.html, accesare 2 februarie 2018.

[23] * * * - DEX Online. Dicționare ale limbii române, http://dexonline.ro/, accesare 2 februarie 2018.

[24]. CANDREA, I. A. - Dicţionarul enciclopedic ilustrat “Cartea Românească”. Partea 1: H-L. Editura ”Cartea Românească”, București, 1931.

[25]. IORDAN, I. – Nume de locuri românești în Republica Populară Română, vol. 1. Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1952.

[26]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 14, București, 3 Mai 1919.

[27]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 139, București, 24 septembrie 1921.

[28]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 140, București, 27 septembrie 1922.

[29]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 100, București, 2 mai 1939.

[30]. * * * - Decret nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități. Consiliul de stat, București, Monitorul Oficial nr. 20 din 18 decembrie 1964.

[31]. * * * - Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată în 1981. Wikisource, http://ro.wikisource.org/wiki/Legea_nr._2/1968, _republicat%C4%83_%C3%AEn_1981, accesare 28 ianuarie 2018.

[32]. * * * - Plan Urbanistic General (preliminar). Comuna Şerbăneşti. Primăria Şerbăneşti, 2004.

[33]. * * * - Strugurelu. Google Earth Pro, dată imagini 17 august 2018.

[34]. * * * – Hotărâre cu privire la: atribuire de denumiri străzilor din Localitatea Şerbăneşti, Judeţul Olt. HCL nr. 27/29.06.2010, Consiliul Local Şerbăneşti.

[35]. * * * - Indicatorul localităților din România. Institutul Central de Statistică, Imprimeria Institutului Statistic, București, 1943.

[36]. * * * - Strugurelu. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Strugurelu,_Olt, accesare 28 ianuarie 2018.

Accesați fișierul în format pdf: