Judecătoria Șerbănești

Spuneam cu ceva timp în urmă, într-un alt context publicistic [1]⁾, că cu greu am reușit să adun la un loc câteva repere calendaristice, cât de cât relevante, evenimente și nume, mai mult sau mai puțin cunoscute, din istoria fostei judecătorii de la Șerbănești, instituție ce și-a desfășurat activitatea către sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, timp de circa o jumătate de veac. Și multe erau lucrurile pe care nu le înțelegeam, până nu demult, când primind o fotografie a acestei instituții arhaice - fotografie provenită din arhiva de familie a preotului Gheorghe C. Popescu (alias Popa Gică), m-am simțit motivat și obligat să scriu acest istoric, fie și așa, cu multe sincope documentare... Că pare de necrezut, totuși, cum niște magistrați în toată regula, îmbrăcați la costum și cravată, judecau la Șerbănești într-o coșmelie bine păzită - de un jandarm - și bine îngrijită - de un camerier! Iar eu, printre altele, mă tot întrebam, unde o fi fost localizată acea judecătorie, pe care mi-o imaginam în fel și chip, dar în niciun caz așa cum o s-o vedem descrisă în acest documentar...

Puțini sunt însă cei care știu că la Șerbănești, pe vremuri, a existat o judecătorie, și nu doar așa pentru vreun an-doi, ci timp de câteva decenii! E drept, cu ceva mici întreruperi... Aici se judecau, în primă instanță - pentru satele din zonă - plângerile de hoții, insulte, bătăi, înșelătorii, stricăciuni etc. Și tot aici, la această instituție arhaică, au venit, au slujit și s-au stabilit în Șerbănești funcționari din alte sate, cum a fost cazul grefierului Constantin M. Crângeanu, venit din Stoicănești și căsătorit cu fata cea mare – Alexandrina – a preotului Ioan Angelescu (alias Popa Niță). Dar hai să vedem, mai bine, care a fost conjunctura istorică în care a apărut această judecătorie, care a fost evoluția ei și cum a dispărut, ireversibil, în cele din urmă!

Conjunctura istorică favorizantă. Potrivit Regulamentului organic din 1831, instituit sub influența și ocupația rusească, judecătoriile județelor erau împărțite în „judecătorii de întâia cercetare și în judecătorii du prin sate sau de împăciuire” [2]⁾. Că pân-atunci, doar Domnul făcea dreptatea, umblând țăranul cu jalba în proțap! În virtutea acestei prime legi fundamentale a țării, s-a înființat și la Șerbănești acea judecătorie de împăciuire, „spre a nu fi siliți lăcuitorii satelor a se duce pe la orașele scaunelor Ocârmuitorilor duprin județe pentru jeluiri de prea puțin preț, care mai multe ori se întâmplă între dânșii și spre a nu se cheltui pentru acest fel de lucruri” ²⁾. Corect! Această judecătorie de împăciuire era „întocmită de preotul și de trei jurați ce se vor alege de lăcuitorii satului”, care jurați erau aleși pentru un an „fiecare din una din trei trepte ale sătenilor, osebiți după treapta și starea avuturilor lor” ²⁾. Adică treapta socială era dată de avutul sătenilor, dar nu prea se știe cum... Potrivit aceluiași regulament, se statua că „jurații să vor aduna în toate duminicile și cele lalte sărbători după eșirea bisericii la casa propietarului, sau a epistatului său iar în lipsa acestora, în casa preotului, ca să cerceteze față cu dânșii și subt supravegherea proprietarului, toate prigonirile ce se vor fi întâmplat pă o săptămână între săteni silinduse a împăca prigonitoarele părți” ²⁾. Adică dreptatea o făcea, până la urmă, tot un domn! Că proprietarul la care se face referire în lege era nimeni altul decât boierul, adică un domn de la oraș care stăpânea satul, iar epistatul era administratorul moșiei acestuia. Totuși, pentru cei care nu puteau fi împăciuiți de această judecătorie sătească rudimentară, atunci li se dădea „la mână prigonitoarelor părți carte doveditoare că nu s-au putut împăca, cu care să se arate el la judecătoria de întâia cercetare” ²⁾. Adică mergeau la județ, la Slatina, să se judece, că acolo era judecătoria de întâia cercetare. Și acest sistem juridic a durat până la reformele lui Cuza. Dar nici reformele lui Cuza nu au venit de la sine, cu știința și voința românilor, ci forțați de Comisia europeană dispusă de Conferința de la Paris, în 1856. Că la noi – se pare - numai așa se poate urni ceva din loc, cu ajutor străin... Printre multe altele, Comisiunea europeană, ce-și fixase sediul la București, „luând în discuțiune dezideratele divanurilor ad-hoc din Muntenia și Moldova, propune cu privire la organizarea justiției: independența ramurei judecătorești față de cea administrativă și inamovibilitatea judecătorilor” [3]⁾. Iar divanurile ad-hoc, potrivit clauzelor Tratatului de la Paris semnat la 30 martie 1856, pentru a pune capăt Războiului Crimeii, fuseseră convocate de „Majestatea Sa Sultanul” [4]⁾, că doar eram sub dominație otomană, normal! Aceste divanuri ad-hoc însă, în calitatea lor de adunări consultative mandatate, au comis și prima speculație juridică - devenită celebră -, din istoria jurisdicției române, pe seama prevederilor actelor normative ale Congresului de pace de la Paris: „Profitând ingenios de o greșeală generată de frazeologia juridică a timpului, (era impusă alegerea a doi domni, dar nu împiedica o persoană să candideze simultan în ambele țări), adunările ad-hoc au ales în loc de doi domni, pe același, Alexandru Ioan Cuza, dar de două ori, la 5 ianuarie, respectiv 24 ianuarie 1859.” ⁴⁾ Astfel, cu chiu și vai – deși direcțiile erau trasate clar, după vreo 6 ani, pe 4 iulie 1865, domnitorul Alexandru Ioan Cuza reușea să promulge, în sfârșit, și Legea nr. 982/1865 pentru organizarea judecătorească, potrivit căreia urmau să se înființeze judecătoriile de plăși. Iar plasa Șerbănești exista, la acea vreme, de aproape un veac, fără întrerupere. Se statua, de asemenea, prin această lege, că „În fiecare plasă, plaiu sau ocolu se va institui unu singuru judecătoru sau judeţu de plasă cu unu adjutoru” [5]⁾. Competența acestor judecătorii de plăși urma să fie stabilită prin Codul de procedură civilă [6]⁾ decretat la 9 septembrie 1865, promulgat la 11 septembrie 1865 şi prevăzut a fi pus în aplicare la 1 decembrie 1865 [7]⁾. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, prevederile Legii nr. 982/1865 nu s-au putut aplica, astfel încât, prin Legea din 21 aprilie 1867 [8]⁾, „atribuţiile judecătorilor de plasă, au fost preluate de subprefecţi iar, în oraşe de poliţai” ⁸⁾. De fapt, legea în cauză făcea referire la judecătorii ”de plăși și plaiuri” ⁸⁾. Totodată, urmare a nominalizării și clasificării judecătoriilor prin Legea lui Cuza din 1865, „în mod tacit (implicit) au fost desfiinţate judecătoriile de împăciuire (săteşti), dar acestea au fost reînfiinţate, în anul 1879” [9]⁾. Sub această nouă formă, „Judecătoriile de împăciuire săteşti se compuneau din primarul comunei, în calitate de preşedinte şi doi juraţi aleşi de locuitorii comunei respective. Atribuţiile de grefier erau îndeplinite de notarul comunei.” ⁹⁾ Numai că, pe 28 aprilie 1866 – de pildă –, Locotenența Domnească, instituită după abdicarea forțată a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, transmitea Adunării Constituante că „Organizarea noastră judecătorească lasă încă mult de dorit” și că „judecătorii de plăși nu sunt încă înființați” [10]⁾. Ei, dar potrivit primei Constituții a țării, instituită de regele Carol I, în 1866, imediat după preluarea puterii – ca domnitor adus din afară, nu ca rege – se legifera clar că: „Puterea judecătorească se esercită de Curți și Tribunale. Hotărârile și sentințele lor se pronunciă în virtutea legei și se esecută în numele Domnului” [11]⁾. Adică tot Domnul era invocat în toate hotărârile judecătorești, iar judecătoriile erau doar așa, o formă de triere a plângerilor, atâta timp cât, constituțional, ele nu exercitau putere judecătorească...

Judecătoria de plasă, de ocol sau de pace. Potrivit Legii nr. 982/1865 pentru organizarea judecătorească, judectoriile de plăși, numite și judecătorii de ocol, se împărţeau în trei clase: „Clasa înteiu va fi pentru oraşele Bucuresci, Iaşi, Craiova, Galaţi, Brăila, Focșani, Botoșani, Giurgiu, Ismailu, Ploesci, Bârlad, Turnu-Severin; Clasa a doua va fi pentru celelalte residențe de judeţe; Clasa a treia pentru celelalte residențe de plăși”. La Șerbănești, evident, avea să se înființeze o judecătorie de ocol de clasa a treia. De ce era denumită de ocol, și nu de plasă? Răspunsul pare, oarecum, simplu: pentru că nu întotdeauna comunele arondate reflectau întocmai subordonarea administrativă a plășii și voi evidenția acest lucru, ceva mai jos. Tot prin această lege se prevedea că „în fiecare plasă, plaiu sau ocolu, se va institui unu singuru judecătoru sau județu de plasă și unu ajutoru” [12]⁾. Și, tot așa, se stipula că „residenția judecătorilor de plasă din comunele rurale, va fi așezată în comuna unde se află sub-prefectura”, iar judecător de plasă era numit „acela care se va distinge prin bunele sale purtări, va avea oarecare cunoscință de legi şi etatea de 25 ani, celu puținu.” Adică, așa s-ar justifica – poate – de ce Constituția de la 1866 nu dădea putere judecătorească judecătoriilor; fiindcă judecătorii de plasă nu prea erau școliți... Codul de procedură civilă, promulgat pe 11 septembrie 1865, face referire – ca terminologie –, de asemenea, la ”judecătoriele de plăși (ocoale)”. În orice caz, pe 8 februarie 1866, această instituție nu luase încă ființă la Șerbănești, având dovadă, în acest sens, judecarea la Slatina a plângerii unui „bătrânu proprietaru” din Șerbănești împotriva arendașului lui Constantin Manu – prefectul județului Olt, pe atunci, și proprietarul (prin dota soției) al moșiei Șerbăneștii de Jos. Că este notoriu acest „faptu barbaru”, fiind făcut cunoscut de către un bucureștean – Nae Șerbulescu (posibil pseudonim), care dezvăluia ziarului „Românul” următoarele ¹²⁾: „La 7 Februarie trecându la Craiova pentru Orașiulu Slatina și mînîndu acolo, dimineața la 8 mersei către ospelulu judecătoriei, avându trebuință a căuta uă persoană, se judeca procesulu ce avea unu proprietaru bătrânu cu unu arendașiu al său. Văzui chiaru pe d. Prefectu C. Manu și Sub-Prefecți[i] săi că ședeau în dosulu reclamațiloru. Curiozitatea mă împinse a rămânea și eu spectatoru la acelu procesu. Am fostu surprinsu Domnule Redactore, modul cumu D. Presidentu Săulescu trata pe proprietari oprindu-lu d'a spune păsulu său, suptu pretestu c'are să înceapă a vorbi procurorulu. Bătrânulu proprietaru, fu datu chiaru afară din sala ședinței. D-nulu Prefectu rămase spectatore impasibile. Plecai daru cu inima strânsă. Peste câte-va zile întorcându-mă înapoi de la Craiova și trecându cu birjea pe drumulu celu vechiu, într'uă Duminică, stătui la hanulu de la Șerbănesci, văzui la casele proprietarului D. C. Manu uă mulțime de boeri judecători și doi Sub-Prefecți, cu lăutari cântându și jucându pentru sănătatea isbănditului arendașu. D. Procuroru, și sub-Prefectu Niță Polihrone erau în capulu lăutariloru și se preumblau din hanu pănă la Curtea proprietarului. D-le Redactore aceste purtări și fapte judecătoresci și administrative suntu învederatu triste. Vă rogu de a le supune la cunoscința Guvernului și națiunii, suntu mulțime de Comune în Districtulu Oltu ce se plângu ne încetatu de administrațiune și care ceru schimbarea oameniloru ce-i apasă și comisiei spre a constata totu răulu.” Sărmanul bătrân, el chiar crezuse că reforma judecătorească se făcuse ca să-i apere și pe ei, cei de rând, și să facă dreptate!

De prin 1868, preluându-se terminologia rusă, legislația juridică românească începe să facă referiri oficiale la justiția de pace și la judecătorul de pace [13]⁾ [14]⁾. Existau deja, de acum, trei denumiri pentru judecătoriile de la sate, denumiri sinonime, totuși: judecătorii de plasă, de ocol sau de pace... Și fluctuația acestor denumiri s-a manifestat continuu, confuz și aleatoriu, după cum vom vedea, fără a ne lămuri însă, în vreun fel, asupra logicii și a cadrului legislativ ce a determinat această fluctuație.

Judecătoria de pace. Pe 17 mai 1875, judecătoriile rurale (clasa a III-a) au fost desființate, atribuțiile lor fiind trecute, provizoriu, în sarcina subprefecților [15]⁾. Această perioadă de provizorat a durat însă foarte puțin, astfel că, peste doar câteva luni - pe 22 noiembrie 1875 -, „judele de pace al Plăși[i] Șerbănesci” legaliza, „sub No. 1”, contractul de căsătorie al lui Michail Demetrescu cu Aglaia Vlădescu, ambii din Comani [16]⁾; deci, la Șerbănești, în acel moment, funcționa o judecătorie de pace. La fel, în anul următor, pe 18 martie 1876, se înregistra plângerea lui Dinu Diaconu Crăciun din satul Bîrseşti, adresată judecătoriei de pace a plăşii Şerbăneşti – Olt [17]⁾. Din partea a doua a anului 1876, ne vom întâlni însă cu o nouă denumire...

Judecătoria de ocol. Pe 14 august 1876, era înregistrată plângerea aceluiași Diaconu Dinu Crăciun din satul Bîrseşti, comuna Beciu, judeţul Olt, adresată Judecătoriei de Ocol Şerbăneşti, prin care chema în judecată pe Coman Neacşu şi pe fiul său pentru tulburare de posesie [18]⁾. Pe 6 martie 1879, se aprobă Legea pentru judecătoriile comunale și de ocol [19]⁾. În această conjunctură destul de nebuloasă, în 1883, plasa Șerbănești era arondată Judecătoriei de Ocol Slatina [20]⁾. În mod paradoxal însă, tot în 1883, se spune că „se înfiinţa la Drăgăneşti-Olt Judecătoria de ocol a plăşii Şerbăneşti” [21]⁾... În 1884, Judele ocolului Șerbănești emitea cartea de judecată nr. 128 pentru o anume Safta Plopeanu [22]⁾.

Prin Decretul Regal nr. 1850 din 13 iunie 1888, C. Degeanu este numit judecător la Judecătoria de ocol Șerbănești, în locul lui C. Drăgoescu, destituit [23]⁾. La acea vreme, Constantin C. Degeanu (n. 1868) [24]⁾ avea doar 20 de ani și venea de pe o poziție asemănătoare, de judecător la ocolul Olt [25]⁾. Peste câțiva ani însă, în 1883, el devenea „licențiat al facultăței juridice”, mai precis al Facultății de Drept din București [26]⁾. Asta înseamnă că, de ceva vreme, judecătoria de ocol de la Șerbănești se reînființase. Astfel, pe 25 iulie 1888, Judecătoria Ocolului Şerbăneşti, districtul Olt, emitea sentinţa nr. 267 privind respectarea posesiunii de pământ de către Radu Diaconu, Petre Comanu și Florea Zamfirache [27]⁾, iar pe 18 august 1888, Costache Dumitrescu şi Ioan Cocioranu erau trimişi, ca inculpați, ”înaintea judelui ocolului Șerbănesci” [28]⁾. Ca o confirmare a faptului că denumirea de judecătorie de plasă nu era nimerită și, de aceea, s-a folosit, oficial, denumirea de judecătorie de ocol, ar fi, de pildă, faptul că, tot în 1888, fosta comună Buzești, jud. Olt, ținea de administraţia plăşii Potcoava, dar de Judecătoria Ocolului Şerbăneşti [29]⁾. Pe 23 noiembrie 1888, în dezbaterile Adunării Deputaților, se ia în discuție solicitarea ajutorului de judecător V. A. Demetrescu de la Judecătoria ocolului Șerbănești, care solicita ca ”prin o lege și ajutoarele de judecătorii, substituților de procuror și judecătorilor practicanți” să li se acorde „dreptul de a fi trecuți în tablourile de advocați”. Concluzia: „Comisiunea opiniază a nu se da nici un curs petițiunei, până când se va presenta un nou proiect de lege pentru organisarea judecătorească.” [30]⁾ În anul următor, pe 15 aprilie 1889, Judecătoria ocolului Șerbănești emitea cartea de judecată nr. 141, prin care își declina competența în rezolvarea cazului Costache Dumitrescu - Ioan Cocioranu [31]⁾ și, tot așa, în 1890, judele ocolului Șerbănești emitea cartea de judecată nr. 221 pentru un anume M. Constantinescu [32].

Începând cu 1 septembrie 1890, se modifica din nou Legea de organizare judecătorească și se dispunea ca numirile de judecători și procurori să nu se facă decât pentru cei ce posedă licența în drept. Începea deja o nouă etapă în devenirea justiției române! În 1891 însă, Judecătoria Ocolului Șerbănești avea reședința la Drăgănești-Olt și îi era circumscrisă întreaga plasă Șerbănești [33]⁾. Pe 4 martie 1894, apare Legea pentru judecătoriile de pace, pusă în aplicare începând cu 1 iunie 1894. Conform acestei legi, „judecătoriile de pace sunt de două trepte: judecătoriile comunale și judecătoriile de ocol” [34]⁾.

Judecătoria de pace. Cu ocazia revizuirii legii de organizare judecătorească, așa cum menționam mai sus, revine la Șerbănești sediul judecătoriei, sub denumirea de Judecătoria de pace Șerbănești. Astfel, pe 14 aprilie 1895, Judecătoria de pace Șerbănești emitea două citații de chemare în judecată, pentru insultă, a două persoane din comuna Ursoaia, chemări publicate în Monitorul Oficial [35]⁾. Și, tot așa, în lunile următoare mai apăreau și alte citații emise de aceeași judecătorie de pace, printre care una era de chemare în judecată pentru Sultana Servitoarea din comuna Icoana [36]⁾ [37]⁾.

Prin Legea judecătoriilor de pace ce intra în vigoare începând cu 1 iulie 1896 se reînființau judecătoriile de împăciuire sătești [38]⁾, instituindu-se, totodată, noi precizări referitoare la cele „două trepte” ale judecătoriilor de pace, astfel: judecătoriile comunale „se constituiesc și funcționează sub controlul și supraveghiarea judecătorilor de ocol respectivi”, în timp ce judecătoriile de ocol „își exercită atribuțiunile lor sub controlul și supreveghiarea președinților tribunalelor de județ.” [39]⁾ La Șerbănești va continua să existe judecătoria de ocol.

Judecătoria de ocol. De la 1896 și până în 1900, nu avem, deocamdată, documente doveditoare de continuitate a activității judecătoriei de la Șerbănești. În 1900 însă, știm că judele ocolului Șerbănești își declina competența pentru un delict de lovire persoane [40]⁾. Mai apoi, pe 6 octombrie 1901, știm că magistratul Mihail Rădulescu era judecător la Judecătoria de ocol din Șerbănești [41]⁾ și, începând cu aceeași dată, Emil Râureanu - licențiat în drept, născut în comuna Săruleşti (jud. Ilfov), în ziua de 25 iulie 1875 - devenea ajutor de judecător la Judecătoria de ocol Șerbănești [42]⁾. Mai târziu, în perioada 1938 – 1940, Râureanu avea să devină primar al orașului Slatina ⁴²⁾. Dar, la judecătoria ocolului Șerbănești el a rămas, ca ajutor judecător, până la 1 ianuarie 1906, când a fost promovat ca judecător, în cadrul aceluiași ocol, cu mențiunea că, din 1904, aceasta își mutase reședința la Drăgănești-Olt ⁴²⁾. El va activa, în continuare, ca judecător la Judecătoria Ocolului Șerbănești până pe 23 iunie 1907, când s-a mutat la Judecătoria Ocolului Slatina ⁴²⁾. Iar din 29 ianuarie 1905, Emil Râureanu l-a avut ca ajutor de judecător pe nimeni altul decât Ion N. Bellu, care și el va deveni primar la Slatina în perioada 1911 – 1913. Bellu fusese avocat, până la data mai sus menționată, când ajungea la Șerbănești și când intra în magistratură [43]⁾. Pe aceeași funcție, de ajutor de judecător la ocolul Şerbăneşti, îl găsim şi la 1 ianuarie 1907. Ion N. Bellu (v. Fig. 1) s-a născut pe 18 ianuarie 1880, în comuna Oporelu, jud. Olt, fiind fiul lui Nae şi al Ecaterinei Bellu. S-a căsătorit pe 1 iulie 1910 cu Lizica (Eliza), fiica avocatului Constantin Popoviceanu, iar - din 1904 - devenea licenţiat al Facultăţii de drept din Bucureşti ⁴³⁾ .

După data de 2 iulie 1905, când Legea judecătoriilor de pace suporta o nouă modificare [44]⁾, reședința Judecătoriei Ocolului Șerbănești revenea, de la Drăgănești, la Șerbănești. Iar pe 30 octombrie 1907, se aproba noua Lege pentru judecătoriile de ocoale [45]⁾, conform căreia, din 30 decembrie 1907 se desființau definitiv judecătoriile de împăciuire sătești.

Judecătoria rurală. În data de 14 februarie 1908, se aproba Decretul Regal nr. 372 de punere în practică a Regulamentului de aplicare a Legii judecătoriilor de ocoale din 30 decembrie 1907. Potrivit acestui decret, judecătoriile de ocoale rurale, cum era cazul judecătoriei din Șerbănești, pe lângă judecător și magistrat stagiar, mai avea dreptul la următoarele categorii de personal: „doi copiști-grefieri, dintre cari unul va compune judecătoria în celelalte comune din ocol, un copist athivar și un camerier” [46]⁾. Așa se face că, în februarie 1910, Constantin M. Crângeanu (v. Fig. 2) era grefier la Judecătoria rurală Șerbănești, lucrând alături de magistratul stagiar C. Alexandrescu [47]⁾. Crângeanu era, de fel, din comuna Stoicănești și, așa cum aminteam la începutul acestui documentar, el a devenit șerbăneștean prin căsătoria cu Alexandrina Angelescu, fata cea mare a lui Popa Niță (preotul Ioan Angelescu), ce locuia în cătunul Miculești. Despre povestea tristă de viață a acestuia, am mai scris câte ceva în documentarul dedicat lui Popa Gică – ginerele său, pe care nu l-a cunoscut - și mi-am propus să scriu, și mai multe, atunci când voi vorbi despre eroii comunei Șerănești. Căci sergentulul Constantin M. Crângeanu a fost unul dintre eroii primului război mondial, numele său găsindu-l gravat, pentru posteritate, pe monumentul eroilor din Șerbăneștii de Jos...

În imaginea alăturată (v. Fig. 3) este prezentată o fotografie-document din arhiva de familie a preotului Gheorghe C. Popescu (zis Popa Gică), fotografie datorată doamnei Ecaterina Oprișan – una dintre fetele lui Popa Gică – și domnului Călin Popescu - unul dintre nepoții lui Popa Gică. Aici, în această fotografie, putem vedea întreg personalul care deservea prăpădita de judecătorie Șerbănești, în 1910, printre care și pe grefierul Constantin Crângeanu, cel mai înalt și cu un registru în mâini, căruia i-a aparținut această fotografie. Toți funcționarii judecătoriei au mâna dusă la piept, ca expresie a devotamentului lor față de popor și a profundei devoţiuni față de Cel de Sus. Cu mâna stângă în șold, în dreapta fotografiei, îl recunoaștem pe ajutorul de judecător Ion N. Bellu, fost avocat, cel care, în anul următor, avea să devină primar al Slatinei. Tot în 1908, se înființa Judecătoria comunală Perieţi, care „funcţiona sub controlul şi supravegherea Judecătoriei de Ocol Şerbăneşti”, iar „după primul război mondial, această instanţă de judecată este desfiinţată, cauzele civile fiind preluate de Judecătoria de ocol Şerbăneşti, iar mai târziu, de Judecătoria mixtă Slatina.” [48]⁾ Era, se pare, perioada de vârf a judecătoriei de la Șerbănești, ca importanță juridică.

În cealaltă fotografie (v. Fig. 4), având aceeași proveniență - ca o antiteză ușor jenantă -, putem vedea casa grefierului Constantin Crângeanu, casă pe care și-o construise la Șerbăneștii de Jos chiar în acea perioadă, la poalele dealului Măgura, pe un teren atribuit de obștea sătească – nu departe de jalnicul „local”, de la Școala Veche, unde funcționa judecătoria. Potrivit învățătorului Marian Neaga – nepotul lui Ciorcobaie, „Judecătoria din Șerbănești, pentru faptul că nu a avut un sediu care să-i aparțină, a funcționat o bună perioadă de timp în casa lui Ioniță Neaga (Ciorcobaie). Din acea perioadă moștenesc un godin (sobă din fier turnat) ce a aparținut judecătoriei. Îl păstrez cu sfințenie, ca pe o piesă de muzeu! Toate acestea le știu din poveștile bunicilor mei!” [49]⁾ Evident că acest lucru se întâmpla în perioada din urmă a existenței acestei judecătorii; mai precis, în perioada interbelică. În fotografia alăturată (v. Fig. 5), datorată aceluiași inimos și întreprinzător învățător – Marian Neaga, putem vedea acest godin deosebit de robust și de interesant, ca mărturie vie a existenței acestei instituții șerbăneștene demult apuse...

Judecătoria de ocol. Pe 15 aprilie 1910, prin Decret regal, se aproba „Tabloul pentru determinarea numărului, întinderii ocoalelor și reședințele judecătoriilor de ocoale”. Prin acest decret se aproba și Judecătoria de ocol Șerbănești, fiind una dintre cele șase judecătorii de ocol autorizate pentru județul Olt. Aceasta avea reședința la Șerbănești și îi erau subordonate 13 comune: Șerbănești, Bărcănești, Buzești, Crâmpoaia, Floru, Mierlești, Mihăeștii-de-Sus, Mihăeștii-de-Jos, Perieți, Seaca, Sinești, Tâmpeni și Văleni [50]⁾. De fapt, este vorba despre anumite modificări aduse mai vechiului decret, având același obiect, decret aprobat pe 17 aprilie 1908. Aceste ultime modificări erau datorate Legii din 7 aprilie 1910. Separat, exista și Judecătoria rurală Drăgănești ⁵⁰⁾.

Și, ca o nouă argumentare a denumirii de judecătorie de ocol, în loc de judecătorie de plasă, comuna Sinești ținea atunci, în 1910, de Administraţia plăşii Potcoava, dar de judecătoria ocolului Şerbăneşti [51]⁾. Cu aceleași 13 comune în subordine, în 1911, Judecătoria Ocolului Șerbănești îi avea, ca magistrați, pe I. Grigoriu – judecător și I. Dobrescu – magistrat stagiar [52]⁾. Pe 27 iulie 1911, judecătorul ocolului Șerbănești făcea un proces-verbal de constatare a unei fapte contestate la curtea de apel, iar în anul următor, pe 19 martie 1912, Judecătoria ocolului rural Șerbănești - Olt emitea o carte de judecată civilă în cazul disputei dintre Ilie Stancu Achim cu Nicolae Dragomirescu [53]⁾.

Judecătoria ocolului rural. Peste vreo 10 ani, pe 13 august 1922, comisiunea de expropriere de pe lângă judecătoria rurală Șerbănești, județul Olt, încheia procesul-verbal de expropriere a proprietarului Constantin G. Caracostea. Judecător era Ioan I. Jianu iar secretar-grefier, P. Drăghicescu [54]⁾. Știm, de asemenea, că - în 1924 - „Exista în comună judecătorie de ocol care avea în componența sa 18 comune. Iar judecător era I. Jianu și ajutor I. Săvulescu.” [55]⁾

Judecătoria de pace. La 1 decembrie 1924, Judecătoria de pace Șerbănești era arondată Tribunalului Olt și Curții de Apel Craiova. Judecător era același Ioan I. Jianu, iar ajutor de judecător - Nicolae P. Nițeanu [56]⁾. Oficial, însă, titulatura se schimbase, revenindu-se la denumirea mai veche, de judecătorie de pace. Pentru a treia oară!

Judecătoria rurală. După doi ani, la 1 ianuarie 1926, Judecătoria Șerbănești devenea judecătorie rurală și era arondată, de asemenea, Tribunalului Olt și Curții de Apel Craiova [57]⁾. Judecător nu era încă alocat (Ioan I. Jianu devenea prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt), iar ajutor de judecător era același Nicolae P. Nițeanu [58]⁾.

O primă desființare. Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească cu modificările din 1928, se statua, printre altele, că:

„Pe ziua de 1 Aprilie 1928, se fac următoarele modificări în numărul și compunerea instanțelor judecătorești și a reședințelor lor: […] Reședința judecătoriei Șerbănești din județul Olt se strămută în comuna Crâmpoaia.” [59]⁾ Și n-a fost păcăleală de 1 aprilie! Judecătoria Șerbănești și-a mutat sediul la Crâmpoia... Dar nu numai sediul, că potrivit aceleiași legi, tot începând cu 1 aprilie 1928, judecătoria rurală Șerbănești, practic, dispare complet, luând naștere Judecătoria rurală Crâmpoaia, așa cum rezultă din Tabloul instanțelor judecătorești, cu noile modificări ⁵⁹⁾. Astfel, în Anuarul Magistraturii pe 1929, figurează doar Judecătoria rurală Crâmpoia [60]⁾, dar – în anul următor, pe 6 octombrie 1930 - regele Carol al II-lea promulgă Legea nr. 3380 pentru strămutarea reședinței Judecătoriei rurale Ghioca, judetul Olt, din satul Ghioca în satul Șerbăneștii-de-Jos, denumindu-se Judecătoria rurală Șerbănești [61]⁾. Așadar, judecătoria de la Șerbănești reînvia, pentru alți câțiva ani!

A doua și a treia desființare. Prin Legea pentru modificarea unor dispozițiuni din Legea pentru organizarea judecătorească și din Legea pentru Curtea de Casație și Justiție din 3 iulie 1934, se dispunea: „Reședința judecătoriei rurală Șerbănești din județul Olt se strămută în comuna Negreni, luând denumirea de judecătoria Negreni rurală.” [62]⁾ Cu toate acestea, comuna Șerbănești nu era arondată acestei nou-înființate judecătorii [63]⁾. Era a doua oară când se încerca o desființare a judecătoriei de la Șerbănești! Pe data de 31 martie 1937, prin Legea pentru modificarea unor articole din legea pentru organizarea judecătorească se dispunea însă că „Reședința judecătoriei Șerbănești din județul Olt se strămută în comuna Crâmpoaia.” [64]⁾ Asta înseamnă, desigur, că – între timp – judecătoria Șerbănești fusese reînființată pentru a doua oară! După această dată, practic, nu mai avem niciun document, deocamdată, cum că judecătoria s-ar mai fi întors vreodată la Șerbănești. Cu toate acestea, o sursă demnă de încredere, fiind vorba de Arhivele Naționale, ne spune că „Judecătoria a funcţionat până în anul 1934 apoi s-a desfiinţat iar comunele au intrat în componenţa Judecătoriei Drăgăneşti.” [65]⁾ N-a fost, se pare, chiar așa! Potrivit legii menționate, a treia și ultima desființare a judecătoriei de la Șerbănești s-a întâmplat, totuși, în 1937.

Concluzii. Pe toată durata existenței sale, judecătoria de la Șerbănești s-a numit, s-a redenumit și s-a tot „organizat” în fel și chip, potrivit confuziilor și ezitărilor iscate de nenumăratele revizuiri ale legii organizării judecătorești. Dar cel mai trist lucru a fost faptul că niciodată această instituție nu a avut propriul ei local, fiind găzduită fie în localul primăriei, care nici ea nu avea un local propriu - până prin anii ‘70 -, fie în cel al Școlii Vechi – din Șerbăneștii de Jos -, care era, oricum, neîncăpător și impropriu învățământului. Dat fiind acest neajuns, mai toți judecătorii, care veneau fie de la București – la începuturi, fie de la Slatina – mai târziu, doreau să scape de această locație, mai ales că, între timp, vechiul drum al poștei se desființase, apărând calea ferată și devenind principal drumul de la Slatina, prin Pitești, spre București; deci legăturile lor spre Șerbănești deveneau din ce în ce mai dificile... Cu toate acestea, la Șerbănești au slujit ani buni, în aceste condiții vitrege, magistrați de valoare, cum au fost Emil Râureanu și Ion N. Bellu, care au ajuns – după stagiul de neuitat de la Judecătoria Șerbănești – primari la Slatina. Grație acestei instituții, multe drumuri duceau, pe vremuri, spre Șerbănești dar și mult ocărâte osânde pilduitoare. Și-acele nefericite sincope documentare, care umbresc - cumva, acum - trecutul acestei vremelnice instituții șerbăneștene ne fac să conchidem, fără a ne lumina, că urâte vremuri și nelegiuite orânduieli au mai fost!

Craiova, 5 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. IVAȘCU, A. - Istoricul fostei judecătorii de la Şerbăneşti. În revista „Memoria Oltului și Romanaților” nr. 9 (103), Găneasa, septembrie 2020, pp. 87-98.

[2]. * * * - Regulamentul organic. Tiparul Z. Karkaleki, București, 1847, p. 218.

[3]. PETRESCU, Gh. – Evoluțiunea organizării judecătorești în România. Tipografia „Bucovina” I. E. Torouțiu, București, 1942.

[4]. * * * - Adunările Ad-Hoc (7 – 8 octombrie 1857). Uniți Schimbăm, https://www.unitischimbam.ro/adunarile-ad-hoc/, accesare 14 noiembrie 2020.

[5]. * * * - Legea nr. 982/1865 pentru organizarea judecătorească. Lege Online, Ministerul Justiției, https://lege5.ro/ Gratuit/heztqnbx/legea-nr-982-1865-pentru-organizarea-judecatoreasca?pid=20077695#p-20077695, accesare 5 octombrie 2020.

[6]. * * * - Istoric. Judecătoria Călărași, http://portal.just.ro/202/SitePages/prezentare.aspx, accesare 9 noiembrie 2020.

[7]. * * * - Codul de procedură civilă din 1865. Portal Legislativ, Ministerul Justiției, http://legislatie.just.ro/Public/ DetaliiDocumentAfis/39374, accesare 9 noiembrie 2020.

[8]. BUJOREANU, I. - Collecțiune de legiuirile României vechi și noui. Noua Tipographie a Laboratorilor Români, București, 1873.

[9]. BURLEANU, C. Șt. – Privire specială asupra organizării puterii judecătorești și a consacrării principiului independenței juecătorului în România modernă și contemporană. Vasile Sorin CURPĂN, https://sorincurpan.ro/carti/privire_speciala_asupra_organizarii_puterii_judecatoresti_si_a_consacrarii_principiului_ independentei_judecatorilor_in_romania.pdf, accesare 15 noiembrie 2020.

[10]. STURDZA, D. - Domnia Regelui Carol I. Tomul I, 1866 -1876. Institutul de Arte Grafice «Carol Göble», București, 1906.

[11]. * * * - Constituția României din 1866, http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=37755, accesare 31 ianuarie 2021.

[12]. * * * - Românulu, București, 16 aprilie 1866.

[13]. * * * - Decret No. 491 din 22 Martie 1868 prin care se aprobă Regulamentul de cheltuieli pentru esperți, martori și cercetări în fața locului prin judecători misionați de tribunale și curți în materii civile. În „Collecțiune de Legiuirile Romaniei vechĭ şi nuoĭ”, vol. 1, Noua Tipographie a Laboratorilor Români, București, 1873.

[14]. * * * - Bulletinulu hotărâriloru Curței de Cassațiune date în materie civilă. Tomul VIII, No. 1 - ianuariu 1869. Imprimeria Statului, București, 1870.

[15]. GUSTI, D. - Enciclopedia României, vol. 1. Editura Imprimeria Național, București, 1938.

[16]. * * * - Ecstract act căsătorie. Dosar nr. 859 - Creditul Funciar Român, Proprietatea Dobrotinetu-Pietrișu, Fila 82. Biblioteca Academiei Române, București.

[17]. * * * - OT-F-00750-2-6-59 Plângerea lui Dinu Diaconu Crăciun din satul Bîrseşti. Fond Ioniță R. Diaconu, Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=1800740, accesare 31 decembrie 2020.

[18]. * * * - OT-F-00750-2-6-60 Plângerea lui Diaconu Dinu Crăciun din satul Bîrseşti, comuna Beciu, județul Olt. Fond Ioniță R. Diaconu, Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=1800741, accesare 15 noiembrie 2020.

[19]. TANOVICEANU, I. - Tratat de drept și procedură penală, vol. V. Tipografia „Curierul Judiciar”, București, 1927.

[20]. TEODORU, I. - Anuarul justiției 1883-1884. Tipografia modernă Gregorie Luis, București, 1883.

[21]. * * * - OT-F-00060 JUDECĂTORIA POPULARĂ RURALĂ DRĂGĂNEŞTI, 1869-1968 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270278, accesare 3 ianuarie 2021.

[22]. * * * - Dreptul: legislațiune, doctrina, jurisprudenția, economie politică. Tipografia Curții Regale, București, 1888, p. 471.

[23]. * * * - Ziarul „Epoca” nr. 773, București, 19 iunie 1888.

[24]. * * * - Bibliografia românească modernă. Autori - Litera D. Biblioteca Academiei Române, București, https://biblacad.ro/bnr/ brmautori.php?aut=d&page=0&&limit=3016769, accesare 1 ianuarie 2021.

[25]. * * * - Monitorul Oficial nr. 61, București, 18 iunie 1888.

[26]. * * * - Curierul judiciar: doctrină-jurisprudență-legislaţiune-economie politică-finanțe-sociologie. Editura Codreanu & Săvoiu, București, 1924.

[27]. * * * - OT-F-00750-2-6-63 Sentinţa nr. 267 a Judecătoriei Ocolului Şerbăneşti, districtul Olt. Fond Ioniță R. Diaconu, Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=1800744, accesare 15 noiembrie 2020.

[28]. * * * - Dreptul: jurisprudenta, doctrina, legislație. Tipografia Curței Regale, București, 1889.

[29]. * * * - OT-F-00087 PRIMĂRIA COMUNEI BUZEŞTI, 1915-1955 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270305, accesare 15 noiembrie 2020.

[30]. * * * - Desbaterile Adunărĕii Deputaţilor: sesiunea1888/89, No. 1, 8 noiembrie 1888, București, p. 101.

[31]. * * * - Dreptul: legislațiune, doctrina, jurisprudenția, economie politică. Tipografia Curții Regale, București, 1889, p. 549.

[32]. * * * - Buletinul deciziunilor, vol. 33, partea 1. Imprimeria Statului, București, 1895, p. 613.

[33]. TEODORU, I. - Anuarul justiției pe 1891. Tipografia modernă Gr. Luis, București, 1891.

[34]. DUȚU, M. - Unificarea juridică și experiențele sale. În revista „Studii și cercetări juridice”, Anul 7 (63), nr. 3, București, iulie – septembrie 2018.

[35]. * * * - Monitorul Oficial nr. 15, București, 20 aprilie 1895.

[36]. * * * - Monitorul Oficial nr. 97, București, 1 august 1895.

[37]. * * * - Monitorul Oficial nr. 107, București, 12 august 1895.

[38]. BURLEANU, C. Șt. – Privire specială asupra organizării puterii judecătorești și a consacrării principiului independenței juecătorului în România modernă și contemporană. Vasile Sorin CURPĂN, https://sorincurpan.ro/carti/privire_speciala_asupra_organizarii_puterii_judecatoresti_si_a_consacrarii_ principiului_independentei_judecatorilor_in_romania.pdf, accesare 15 noiembrie 2020.

[39]. * * * - Lege pentru judecătoriile de pace. Monitorul Oficial nr. 47, București, 1 iunie 1896.

[40]. * * * - Buletinul deciziunilor, Vol. 41. Inalta Curte de Casație și de Justiție, Monitorul oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, București, 1905.

[41]. * * * - Națiunea română: idealuri și realități istorice: acad. Cornelia Bodea la 90 de ani. Editura Academiei Române, București, 2006.

[42]. MANOLESCU, C. - Conducătorii orașului Slatina (VII). În revista „Memoria Oltului și Romanaților” nr. 2(48), Găneasa, februarie 2016.

[43]. MANOLESCU, C. - Conducătorii orașului Slatina (IV). În revista „Memoria Oltului și Romanaților” nr. 11(45), Găneasa, noiembrie 2015.

[44]. * * * - Codul General al României, vol. 1. Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1907.

[45]. * * * - Legea pentru judecătoriile de ocoale din 30.10.1907. Lege5.ro, https://lege5.ro/Gratuit/heztqnjx/legea-pentru-judecatoriile-de-ocoale-din-30101907, accesare 16 decembrie 2020.

[46]. * * * - Decret regal nr. 72/14 februarie 1908 privind aprobarea Regulamentului pentru punerea în aplicare a Legiii judecătoriilor de ocoale. Monitorul Oficial nr. 252, București, 15 februarie 1908.

[47]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 262, Bucureşti, 23 februarie 1910.

[48]. * * * - OT-F-00484 JUDECĂTORIA COMUNALĂ PERIEŢI, 1906-1946 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270707, accesare 3 ianuarie 2021.

[49]. NEAGA, M. – Postare. Facebook, Șerbănești, 15 februarie 2021.

[50]. * * * - Codul General al României, vol. 6. Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1910.

[51]. * * * - OT-F-00938 PRIMĂRIA COMUNEI SINEŞTI, 1910-1949 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=271313, accesare 15 noiembrie 2020.

[52]. * * * - Anuarul magistraturii - 1 octomvrie 1911. Editura „Minerva”, București, 1912.

[53]. * * * - Curierul judiciar: doctrină-jurisprudență-legislaţiune-economie politică-finanțe-sociologie. Editura Curierului Judiciar, București, 1913.

[54]. * * * - Monitorul Oficial nr. 148, București, 7 octombrie 1922.

[55]. ILIE, D. - Șerbănești. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[56]. * * * - Anuarul magistraturii - 1 decemvrie 1924. Editura „Curierul Judiciar”, București, 1925.

[57]. * * * - Legea pentru organizarea judecătorească cu modificările ulterioare. Editura „Curierul Judiciar”, București, 1926.

[58]. * * * - Anuarul magistraturii - 1 ianuarie 1926. Editura „Curierul Judiciar”, București, 1926.

[59]. * * * - Legea pentru organizarea judecătorească cu modificările din 1928. Editura „Curierul Judiciar” S.A., București, 1928.

[60]. * * * - Anuarul magistraturii - 1 ianuarie 1929. Tipografia și Legătoria Închisorii Centrale „Văcărești”, București, 1929.

[61]. * * * - Monitorul Oficial nr. 227, București, 9 octombrie 1930.

[62]. * * * - Codul General al României. Editura Monitorul Oficial, București, 1934, p. 439.

[63]. * * * - OT-F-00596 JUDECĂTORIA NEGRENI, 1934-1952 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270935, accesare 3 ianuarie 2021.

[64]. * * * - Codul General al României. Editura Monitorul Oficial, București, 1937, p. 856.

[65]. * * * - OT-F-00594 JUDECĂTORIA RURALĂ ŞERBĂNEŞTI, 1921-1934 (niv.Fond). Arhivele Naționale - Serviciul Județean Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270933, accesare 25 noiembrie 2020.

Accesați fișierul în format pdf: