Documente vechi - 1883

transcrise și adnotate

1883 – Contestația prințului Grigore Basarab Brâncoveanu referitoare la sechestrul pus pe veniturile moșiei Coteana, pentru despăgubirea lui Scarlat Momiceanu [1]) (manuscris datat în acord cu înșiruirea evenimentelor descrise în documentele din 15 mai 1883 și 28 iulie 1883; 1 pagină, v. Fig. 1, document electronic din arhiva Costel Vasilescu - Caracal)

Domnule Preşedinte,

Fac contestaţie asupra executărei actului de transacţie autentificat de acest onor Trib. la No 488/77 executare urmărită şi aplicată prin sequestrarea fructelor moşii mele Coteana - Ipoteşti după cererea Dlui S.E. Momiceanu. Cer desfiinţarea urmărirei şi a sequestrului pentru motivul că suma ce are a priimi D. S.E. Momiceanu este mult mai mică de cât ceia-ce pretinde prin executare urmând a fi silit judecătoresce D. Momiceanu să recunoască că a priimit spre scăderea datoriei creanţei încă 6500 franci din care 3500 în acţiuni şi 3000 în numerariu iar restul l-am depus la casa depuindu-l asigurându-l la casa depuneri voi depune recepisa la ziua înfățișări recepisa la dispoziția Dlui Momiceanu invitând pe Dl Momiceanu a-l primi şi nevoind a răspunde, sunt silit a-l consigna la casa de depuneri a cărui recipisă voi pune-o la dispoziţia Dlui Momiceanu la ziua înfăţişări. Allătur copie spre comunicare.

Ceru ca D. S.E. Momiceanu să fie condemnat la daune interese pentru pagubile provenite din sequestrulu pusu pe productele moşiei Coteana.

Comentarii:

- Deoarece prințul Grigore Basarab Brâncoveanu întârzia cu plățile privind cumpărarea părții din moșia Momiceni ce aparținuse lui Scarlat E. Momiceanu și acestea nu decurgeau conform tranzacției încheiate în 1877, se subânțelege, din contextul acesui document, că pe la începutul anului 1883, Scarlat Momiceanu ceruse și obținuse executarea silită a veniturilor moșiei Coteana, care aparținea prințului;

- La rândul lui, prințul Brâncoveanu a contestat în instanță această măsură de constrângere, considerând că banii ce îi avea de primit Momiceanu erau mult mai puțini decât ceea ce acesta pretindea; mai mult decât atât, prințul solicită condamnarea lui Scarlat Momiceanu la daune-interese pentru recuperarare prejudiciilor produse ca urmare a acestui sechestru;

- Despre bâjbâiala cu restul de bani pe care mai trebuia să îi mai dea lui Momiceanu spune totul, pe de o parte, acele corecturi făcute în documentul în cauză și, pe de altă parte, actul de lichidare a datoriei în cauză, din 28 iulie 1883;

- Dorința prințului Grigore Brâncoveanu de a recupera, înainte de moarte, măcar o parte din fostele moșii ale Brâncovenilor era atât de mare încât ar fi făcut, se pare, orice compromis.

15 mai 1883 – Dovada de primire a avansului de către Scarlat E. Momiceanu, din partea prințului Grigore Basaran Brâncoveanu, pentru cumpărarea moșiei Momiceni [2]) (manuscris, 1 pagină, v. Fig. 2, document electronic din arhiva Costel Vasilescu - Caracal)

Măria ta

Convenidu astăzi cu Dnu Platon Nicolau am primitu lei noi două-zeci-mii din suma de patru-zeci-mii ce am a primi de la Măria Voastră totu o dată am primitu şi dobânda la restulu de două-zeci-mii ce am a mai primi care restu mi-lu veţi răspunde la 13 iunie ‘883 şi atunci veţi rămâne deplinu stăpânu pe moşia Momiceni după cum am stabilitu şi în actu de transacţie.

‘883 Mai 15. - Mai

Bucuresci

Scarlatu E Momiceanu

Principelui Basaraba de Brâncoveanu

Comentarii:

- Conform actului de tranzacție ce fusese încheiat între Scarlat E. Momiceanu și prințul Grigore Basarab Brâncoveanu încă din 13 iunie 1877, partea din moșia Momiceni ce aparținuse lui Scarlat trebuia să fie achitată de prinț în termen de trei ani, adică Scarlat trebuia să primească cei 40000 lei noi conveniți, încă din 1880;

- În 15 mai 1883, Scarlat Momiceanu primea un avans de 20000 lei noi, diferența de alte 20000 lei, plus dobânzile aferente, urmând să o primească pe 13 iunie 1883; și totuși, pe 15 mai 1882, acesta mai semnase un act asemănător!

28 iulie 1883 – Notă a avocatului lui Scarlat Momiceanu în urma procesului de lichidare, de către prințul Gr. Basarab Brâncoveanu, a părții din moșia Momiceni ce aparținuse lui Scarlat (manuscris, 2 pagini, v. Fig. 3 și Fig. 4, document electronic din arhiva Costel Vasilescu - Caracal)

Afacerea cu S.E. Momiceanu liquidată înaintea Tribun. de Notariat Ilfov azi 28 Julliu 1883.

Momiceanu a voit a se împăca; avocaţii lui nu l-au lăsat pe motiv că mai trebue a se adăoga o sumă de bani, 114 franci, pentru acoperirea capetelor şi procentelor datorate. Tribunalul a judecat pricina, a admis contestaţia prinţului Brâncoveanu, suspendând urmărirea. Apoi Momiceanu a cerut ertare; s-a plâns că n’are de cheltuială şi s-a rugat de mine a repara consequinţele încăpăţânării avocaţilor săi deoarece tribunalul poprise recepisa la dânsul până va trece termenul de apell.

Iată calculul sumelor la care avea drept Momiceanu dupe contract şi dupe lege.

20,000 L.n. capital datorat la 13 Iuniu 1883.

Din carii se scad:

2610 L. Valoarea a scrisurilor urbane 5% de lei 3000 socotit pe cursul de 87% cum a fost neîntrerupt de 15 zile.

450 L. Idem a scrisului de 500 fonciar rural socotit pe cursul de 90%.

3060

3060 Scad valoarea scrisurilor nominale de 3500.

16,940 rămân capete.

3000 Scad numerariul priimit de Momiceanu.

13,940 Rămân capete datoriţi cu % de la 13 Iunie ’83.

174 adaos procentele pe 1 ½ lună de la 13 Iuniu până la 28 Iuliu sau 45 zille.

14.114

14.000 Depuşi prin Dl Eulonghiu Gheorghief la casă.

114 Rămân ca rest nedepus, plus cheltuelile pretinse de Momiceanu.

Momiceanu avea drept la 114 fr. dar nu avea drept la nici o queltuială alte.

Aceşti 114 fr. i-am refuzat pe motiv că şi noi am făcut spese de contestaţie.

În urma hotărârei însă Momiceanu a priimit recepisa de 14,000 lei;

A dat declaraţie scrisă la Tribunal că şi’a priimit toţi bani[i] pe deplin şi nu mai are de primit nimic;

Mi-a dat actul original înapoi, pe care la sfârşit a scris cu slova lui că s’a aquitat şi l-a înnapoiat.

Tribunalul a încheiat Jurnal să desfiinţeze urmărirea şi sequestrul.

(ss) indescifrabil

P.S. Toate actele de mai sus cât şi înscrisul lui Momiceanu se allătură aci.

(ss) indescifrabil

Comentarii:

- În 15 mai 1882, prințul Grigore Basarab Brâncoveanu plătise deja jumătate din valoarea moșiei Momiceni ce aparținuse lui Scarlat Momiceanu;

- Pe 28 iulie 1883 principele Brâncoveanu a făcut plata diferenței de bani pentru intrarea în deplină posesie asupra moșiei Momiceni ce aparținuse lui Scarlat Momiceanu;

- Din cei 20000 lei noi ce îi mai avea de primit, Scarlat s-a ales doar cu vreo 14000, restul fiind cheltuieli de judecată de tot felul...; oricum, el a acceptat ca litigiul dintre el și prinț să se încheie aici, declarând că nu mai are nimic de primit și, în acest fel, moșia devenea proprietatea lui Brâncoveanu...

Craiova, 10 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * - Contestația prințului Grigore Basarab Brâncoveanu referitoare la sechestrul pus pe veniturile moșiei Coteana, pentru despăgubirea lui Scarlat Momiceanu, [1883]. Acte speciale ale Primei Societăți de Credit-funciar Român, Documentele Moșiei Momicenii de Câmp, Arhivele Statului, Vol. 643, Principele Gr. Bassaraba de Brâncovénu.

[2]. * * * - Dovada de primire a avansului de către Scarlat E. Momiceanu, din partea prințului Grigore Basaran Brâncoveanu, pentru cumpărarea moșiei Momiceni, 15 mai 1883. Acte speciale ale Primei Societăți de Credit-funciar Român, Documentele Moșiei Momicenii de Câmp, Arhivele Statului, Vol. 643, Principele Gr. Bassaraba de Brâncovénu.



Accesați fișierul în format pdf: