Plasa Șerbănești

Cu ocazia reformei administrative demarată de domnitorul Constantin Mavrocordat în 1739, au luat ființă plășile, ca subdiviziune a județului, după modelul administrativ al Olteniei din timpul ocupației austriece (1718-1739). Totuși, prima împărțire administrativ-teritorială a țărilor române, bazată pe acest model, o regăsim, documentar, abia la primul recensământ al populației, făcut între anii 1773-1774, în timpul ocupației rusești (1769-1774) [1]⁾. Potrivit acestui recensământ, județul Olt era format din patru plăși: plasa Oltul de Sus, plasa Vezii, plasa Plapcea și plasa Șerbănești. Aceasta este, deocamdată, prima atestare documenatră a plășii Șerbănești, ceea ce ne îndreptățește să credem că această plasă a existat, totuși, încă de la reforma lui Mavrocordat...

Organizarea administrativă. În prima ei formă organizatorică, la 1773, plasa Șerbănești era constituită din 13 sate, după cum urmează ¹⁾: Floru, Tîmpeni, Șerbănești, Crîmpoaia, Buta, Văleni, Icoana, Plopi, Schitu Greci, Mierlești, Ungurei și Slobozia Cîrligați. Potrivit diplomatului rus Ignati Iakovenko (stabilit în Țara Românească), în iunie 1820, plasa Șerbăneștilor avea în componență 15 sate și era una dintre cele șapte plase, câte avea județul Olt la acea vreme (Oltului de Sus, Vezii, Plapcea, Mijlocului, Șerbăneștilor, Călmățuiului, Marginea și Oltului de Jos) [2]⁾.

În 1824, plasa Șerbănești se extindea, ca suprafață administrativă, și cuprindea deja 25 de sate [3]⁾: Alimănești, Berindeiu Nou, Bârsești de Sus, Buta, Bălănești, Văleni, Viespești, Viișoara, Vâlcele, Gostavăți, Greci, Drăgănești, Icoana, Comani, Crâmpoia, Crăciuneii de Sus, Izvoarele de Jos, Mieștii de Sus, Peretu, Stoicănești, Mierlești, Tâmpenii de Sus, Frunzari, Floru și Șerbănești.

Peste alți 7 ani, în 1831, plasa Șerbănești avea 35 de sate în componență ³⁾ [4]): Buta (45 familii), Mihăiești de Jos (54 familii), Mihăiești de Sus (51 familii), Vâlcelele (143 familii), Bărcănești (41 familii), Alimănești (60 familii), Izvoarele de Sus (52 familii), Tâmpenii de Jos (28 familii), Titulești (33 familii), Crâmpoia (156 familii), Bacea (31 familii), Crăciuneii de Sus (66 familii), Stoicănești (119 familii), Băsești (136 familii), Adunați ot Crângeni (99 familii), Putineiu (110 familii), Dorobanțu (194 familii), Caravaneți (170 familii), Văleni (273 familii), Mihăiești de Mijloc (17), Floru (73 familii), Mierlești (103 familii), Bratcovu (104 familii), Șerbănești (160 familii), Izvoarele de Jos (68 familii), Tâmpenii de Sus (54 familii), Grecii (125 familii), Moșteni (16 familii), Icoana (44 familii), Crăciuneii de Jos (194 familii), Crângeni (139 familii), Adunați ot Băsești (62 familii), Salcia (111 familii), Băneasa (148 familii) și Cârligați (105 famili). De menționat ar fi că aceste informații provin din tabelele întocmite de ”marele vistier din 1831” (luna iulie ⁴⁾), și se referă, așadar, la sate și familii supuse dărilor către stat. Pe lângă aceste 3384 de familii de dajnici (care plăteau dări la stat), plasa Șerbănești mai avea, la acea vreme, și alte 395 de familii de nedajnici (scutiți de dări), dintre care 21 de familii erau din comuna Șerbănești ⁴⁾. Am făcut această mențiune pentru că, potrivit Catagrafiei obștești a Țării Românești (recensământ) din 1831, deci în același an, informațiile nu prea bat de niciun fel, așa precum se poate constata ușor, comparând informațiile de mai sus, referitoare la satele din componența plășii Șerbănești și numărul de familii aferente acestora, cu cele din Tabelul 1. În ce privește numărul satelor componente, diferența apare de la faptul că recensământul s-a făcut înainte de 1 iulie 1831, când intrase în vigoare noul Regulament Organic din Țara Românească. Potrivit acestei noi organizări teritoriale, 11 sate din plasa Călmățuiului, județul Teleorman, dintre cele 35 enumerate mai sus, au fost subordonate plășii Șerbănești ^{3) 4)}: Adunați ot Crângeni, Crângeni, Băsești, Adunați ot Băsești, Putineiu, Băneasa, Dorobanțu, Caravaneți, Crăciuneii de Jos, Cârligați și Salcia. Se pregătea astfel acea extindere a județului Olt către sud-est, spre Turnu Măgurele, acolo unde se dorea să se mute capitala județului Olt, de la Slatina, așa cum avea să prevadă un proiect de lege lansat în dezbatere publică în 1835 [5]⁾. Această subordonare administrativă nu a durat însă decât câțiva ani, până în 1838, când proiectul de lege a fost respins de Camera Deputaților, care statua, printre altele ⁴⁾: ”Satele din plasa Șerbăneștilor ce alcătuiau mai nainte plasa Călmățuiului […] să se întrupeze cu județul Teleormanul.”

Despre cei ce stăpâneau moșiile în 1831 (v. Tabelul 1 ³⁾) informațiile sunt, pe de o parte, deosebit de interesante și, pe de altă parte, destul de dubioase, atunci când se consemnează, de pildă, că anumiți ”moși” (minim doi și întotdeauna fără nume), ar fi stăpânit (chipurile!) sate întregi... Trebuie înțeles, totuși, că acei ”moși” despre care se vorbea atunci, la 1831, că ar deține sate întregi, erau, de fapt, ”moșneni”, adică țărani liberi, proprietari de pământ, transmis prin moștenire, pe care îl lucrau independent. Cât despre nepotrivirile ce apar, ca număr de familii existente în fiecare sat, este mai greu de dat explicații plauzibile după atâta vreme, fiind vorba de mai multe cauze, unele banale și logice, altele nici măcar bănuite...

Tabelul 1. Satele plășii Șerbănești și moșierii lor, potrivit recensământului din 1831

În Tabelul 2 sunt prezentate satele din componența plășii Șerbănești după 1 iulie 1831 ⁴⁾ și până la 24 mai 1838 ⁵⁾. În ce privește numărul familiilor din fiecare sat, acesta este indicat pentru iulie 1831, așa cum aminteam mai sus, și, comparativ, patru ani mai târziu, conform unei hărți rusești din 1835 ³⁾.

Tabelul 2. Satele componente ale plășii Șerbănești după 1 iulie 1831 și până la 24 mai 1838

Referindu-mă la harta rusească din 1835, o singură remarcă aș vrea să fac: în pofida interesului istoric pe care l-a iscat în jurul ei, harta conține, totuși, o serie întreagă de omisiuni și inexactități și, ca atare, trebuie abordată cu multă precauție.

În 1842, plasa Șerbănești avea o componență nouă ³⁾: Alimănești, Berindeiu Nou, Bârseștii de Sus, Buta, Bălănești, Văleni, Viespești, Viișoara, Vâlcele, Gostavățu, Greci, Drăgănești, Icoana, Comani, Crâmpoia, Crăciuneii de Sus, Izvoarele de Jos, Mieștii de Sus, Peretu, Stoicănești, Titulești, Mierlești, Tâmpenii de Sus, Frunzari, Floru și Șerbănești; în total, 26 de sate.

Câțiva ani mai târziu, în timpul Revoluției române de la 1848, plasa Șerbănești era constituită din următoarele 34 de sate [6]⁾: Bălănești, Titulești, Alimănești, Izvoarele de Sus, Izvoarele de Jos, Văleni, Miescii de Sus, Miescii de Jos, Miescii de Mijloc, Drăgăneștii de Sus, Ruptura, Peretu, Comanii, Gheoca (Crâmpoia), Mărunței, Viișoara, Stoicăneşti, Crăciuneii de Sus, Crăciuneii de Jos (Radomireşti), Buta, Şerbăneşti, Berindeii Vechi (sau Pestra), Gostavăţ, Berindeiu Nou, Frunzaru, Zănoaga, Dudu, Plăviceni, Beciu, Bârseştii de Sus, Creţeştii, Vespeştii, Bârlaţi și Sprâncenata. După circa 16 ani, în 1864, componența plășii Șerbănești era aproximativ aceeași, întinzându-se de la Vedea până la Olt peste toată partea de sud a județului Olt, așa cum rezultă din hărțile realizate de maiorul Dimitrie Papazoglu în perioada 1863-1864 (v. Fig. 1 [7]⁾), cu o remarcă: în această hartă apăreau deja două sate Șerbănești (de Jos și de Sus). În 1865 apărea noua organizare administrativă a României (Legea comunală) și, conform acesteia, plasa Șerbănești avea în componența sa 26 de comune (v. Tabelul 3 [8]⁾).

Fig. 1. Plasa Șerbănești în 1864

Tabelul 3. Componența Plasei Șerbănești conform Legii comunale din 1865 ⁸⁾

La 1 ianuarie 1871, plasa Șerbănești avea aceeași componență ca în 1865, cuprinzând 26 de comune ²⁴⁾. Era, la acea vreme, plasa din județul Olt cu cea mai numeroasă populație: 33927 locuitori, față de 115413 locuitori, cât avea întreg județul [9]⁾. În 1895 însă, plasa Șerbănești se restrângea și mai mult, ca suprafață, fiind alcătuită doar din 9 comune [10]⁾: Crîmpoaia, Mihăești-de-sus, Mihăești-de-jos, Seaca, Șerbănești-de-sus, Șerbănești-de-jos, Tîmpeni, Titulești și Văleni. În 1897, plasa Șerbănești se mărea din nou, fiind alcătuită din 26 de comune și se întindea, potrivit tradiției, de la Vedea până la Olt. Astfel, conform hărții publicate de Ministerul Lucrărilor Publice [11]⁾, comunele ce intrau în componența plașii Șerbănești erau următoarele (v. Fig. 2): Șerbănești de Sus, Șerbănești de Jos, Crâmpoia, Titulești, Izvoarele, Alimănești, Bălănești, Viișoara, Văleni, Mărunței, Comani, Stoicănești, Drăgănești, Seaca, Crăciuneii de Sus, Crăciuneii de Jos, Dăneasa, Mihăeștii de Sus, Mihăeștii de Jos, Poiana, Gostavățu, Frunzaru, Vespești, Bârsești, Beciu și Dudu. Reședința plășii se afla însă la Drăgănești, așa precum se poate observa. Aceleași comune se aflau în plasa Șerbănești și la recensământul din decembrie 1899, situația demografică a acestora fiind cea prezentată în Tabelul 4 [12]⁾.

Tabelul 4. Situația demografică a plasei Șerbănești conform recensământului din decembrie 1899

În 1900, județul Olt avea 8 plăși, fiecare plasă fiind condusă de câte un subprefect. În același an însă, datorită unei crize financiare, numărul plășilor este redus de la 8 la 3: Urși, Perieți și Drăgănești [13]⁾. Așadar, în acest an, pe fondul crizei amintite, plasa Șerbănești a dispărut, pentru prima dată, după mai bine de un secol de existență... Această dispariție a fost, se pare, de scurtă durată, pentru că, în 1902, plasa Șerbănești se reînființase deja, sub o altă configurație, știut fiind că, de pildă, cărturarul Dumitru Popovici s-a născut pe 25 octombrie 1902 în comuna Dăneasa, plasa Şerbăneşti, judeţul Olt, cf. extras stare civilă nr.51/1902, eliberat de com. Dăneasa [14]⁾. Totuși, în 1904, în urma reformei administrative, plasa Șerbănești se desființează din nou [15]⁾ dar nu definitiv, nici de această dată... Pentru că, de pildă, prin Legea „pentru modificarea circuscripțiunilor mai multor comune rurale și plăși” din 28 martie 1909, se reglementa că: „Plasa Potcoava se desființează; dintre comunele ce o compun: Bălțați, Bircii și Potcoava să se treacă la plasa Perieți; Buzești, Floru și Sinești la plasa Văleni, a cărei reședință să se fixeze în comuna Șerbănești, iar comuna Mogoșești să se treacă în plasa Tătulești.” [16]⁾ La fel, în 16 septembrie 1918, de exemplu, se vorbește, din nou, de plasa Șerbănești [17]⁾ și cam aici se oprește, deocamdată, firul istoric al acestei plase. Și, totuși, recensământului general al populației din 19 decembrie 1912 găsea comuna Șerbănești în subordinea plasei Perieți [18]⁾.

Fig. 2. Plasa Șerbănești în 1897

În orice caz, după acest moment, comuna Șerbănești a aparținut, rând pe rând, de plasa Perieți, plasa Vedea (cu reședința la Crâmpoia), plasa Mijlocul (cu reședința la Perieți), plasa Potcoava (începând cu 9 octombrie 1925) [19]⁾ sau plasa Văleni.

Împărțirea României în comune, plăși și județe a rezistat până la 6 septembrie 1950, când Marea Adunare Națională a votat Legea nr. 5 pentru împărțirea administrativ-teritorială a Republicii Populare Române, potrivit căreia teritoriul țării era împărțit în regiuni, orașe, raioane și comune [20]⁾.

Așadar, în ce privește organizarea administrativă, se poate concluziona că plasa Șerbănești, ca și județul Olt, a suportat nenumărate modificări, unele destul de bizare, potrivit intereselor de moment ale unor persoane influente aflate la putere. Dar despre organizarea administrativ-teritorială a comunei Șerbănești, de-a lungul timpului, vom mai avea prilejul să discutăm și cu ocazia altor documentare...

Reședința plășii Șerbănești a fost, de-a lungul vremii, cel mai adesea, la Șerbănești. Astfel, în 1831, reședința subocârmuirii se afla în comuna Șerbăneștii de Jos ¹⁵⁾. În 1856 știm, de asemenea, că administrația districtului Olt comunica subadministrației de Șerbănești ordinul nr. 6856 privind arestarea lui Tănase Constantin, dacă „nu se va părăsi din întreprinderile sale” de a strânge ”iscălituri” în favoarea unirii [21]⁾. În 1872 însă reședința plășii (sub-prefectura) era stabilită la Comani [22]^{) 24)}, iar în 1883 reședința se mută la Drăgănești ³⁾. De altfel, încă din 1 decembrie 1872 sub-prefectura plășii Șerbănești își înființase la Drăgănești un birou poștal propriu [23]⁾. Totuși, în 1895, plasa Șerbănești avea reședința în comuna Șerbăneștii de Jos ¹⁰⁾, după care, în 1896, se mută din nou la Drăgănești ¹⁵⁾. Iar despre denumirea plășii se spunea că provine de la „pîrăulu cu assemenea numire ce curge prin ea” [24]⁾. Pentru că Dorofeiul, pe vremuri, s-a numit și Șerbănești, printre alte multe denumiri avute (v. Dorofeiul).

Instituția administrativă a plășii, imediat după intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, care a fost o lege cvasi-constituțională promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești, atât în Țara Românească cât și în Moldova ¹⁵⁾, se numea subocârmuire și era condusă de subocârmuitorii de plăși, subocârmuitori care erau aleși de către nobilii și proprietarii de moșii de la nivel de județ [25]⁾. Subocârmuitorul plășii Șerbănești era subordonat direct Ocârmuirii județului Olt ¹⁵⁾ și, printre atribuțiile acestuia, era și aceea „să apere pe săteni de orice năpăstuire și sâlnică luare, ce li se va face din partea trecătorilor sau a vericăruia altul. Pentru aceasta vor înștiința ocârmuitorul județului și dacă nu se va face cuviincioasa îndreptare, să vor adresa la ministrul Trebilor din Lăuntru” ²⁵⁾.

Din 1861, instituția administrativă a plășii și-a schimbat denumirea în Subprefectura Șerbănești ¹⁵⁾. Trebuie amintit, de asemenea, că în 1909, pe când comuna Șerbănești aparținea de plasa Văleni, reședința plășii Văleni s-a mutat la Șerbănești, odată cu alipirea la această plasă a comunelor Buzești, Sinești și Floru [26]⁾. Acesta a fost sfârșitul perioadei de reședință de plasă al comunei Șerbănești… Cât despre locația fostei reședințe a plășii Șerbănești, nu avem, deocamdată, niciun indiciu, însă este de presupus că aceasta se afla undeva în zona centrului vechi al comunei, pe la Monumentul eroilor din Șerbăneștii de Jos. O altă variantă ar fi, prin zona actualei Primării a comunei Șerbănești, acolo unde era și locația stației de poștă și a căpităniei… Sau, poate, în fosta Școală Veche… Vom vedea!

Conducerea plășii Șerbănești. La început, până în 1831, plasele erau conduse de căpitani de plase, care spre sfârşitul secolului al XVIII-lea s-au numit zapcii [27]⁾. Apoi, așa cum am văzut, plasele erau conduse, până în 1861, de subocârmuitori și, după aceea, de subprefecți. Potrivit reglementărilor legilslative din 1864 (Legea nr. 394 din 31 martie 1864 pentru comunele urbane şi rurale şi Legea nr. 396 din 31 martie 1864 pentru consiliile judeţene), județele și comunele aveau personalitate juridică, în timp ce plășile erau subdiviziuni ale judeţelor, fără personalitate juridică, conduse de subprefecţi [28]⁾. Conform art. 110 din Legea nr. 396/1864, „Sub-prefectulu visitează toate comunele plasei sale, inspectă registrele statului civilu şi verifică starea caseloru comunale, celu puţinu de două ori pe anu, şi ori cându va găsi de cuviintiă, reportendu Comitetului ori ce neregularitate, neîngrijire sau abusu ar descoperi.”

Despre numele acestor căpitani, zapcii, subocârmuitori sau subprefecți, care au condus, de-a lungul timpului, plasa Șerbănești, informațiile sunt, deocamdată, destul de sărace. Știm, totuși, de pildă, că în 1866 era subprefect Niță Polihronie, cel care fusese văzut de un bucureștean, pe nume Nae Șerbulescu, „în capulu lăutariloru, preumblând din hanu până la Curtea proprietarului„ Constantin Manu. Mulțimea de boieri judecători sărbătorea, atunci, „cu lăutari cântându și jucându pentru sănetatea isbânditului arendașu” [29]⁾. Era vorba de un proces rușinos pe care un bătrân șerbăneștean îl pierduse nemeritat în lupta sa cu arendașul prefectului de Olt, Constantin Manu, știut fiind că Manu deținea la acea vreme, ca zestre din partea soției sale, Ecaterina Crețulescu, moșia Șerbănești și conacul din dealul Primăriei (fostul CAP). Niță Polihronie era fiul pitarului Ioan Polihronie, care avea case și averi atât în Slatina cât și în Drăgănești de Olt [30]⁾. La un an după acest denunț, începând cu 23 aprilie 1867 este numit subprefect al plășii Șerbănești un anume Vasile Varlam [31]⁾. Conform ziarului „Lupta” din 24 martie 1891, în administrația județului Olt se anunța înlocuirea subprefectului George D. Jupaniotu [32]⁾ de la plasa Șerbănești cu Mihai Vulturescu, care venea de pe postul de subprefect de la plasa Vedea-Oltu; George Jupaniotu urma să fie numit într-o altă funcție [33]⁾. Tot în 1891, ajutorul sub-prefectului Jupaniotu era Anghelache Ungurelu ³²⁾. Știm, de asemenea, că în ianuarie 1899, pe când reședința plășii Șerbănești era la Drăgănești, subprefect era C. Periețeanu, cel care a fost bătut „măr”, împreună cu ajutorul său, de către țăranii răsculați din Șerbăneștii de Sus, care cereau pământ și micșorarea dijmei, întărâtați fiind de către agitatorii socialiști [34]⁾. Probabil că despre același subprefect este vorba și în monografia fostei comune Șerbăneștii de Jos a soților Ghimișescu [35]⁾, care afirmau că „între anii 1895-1899 subprefect a fost Gh. Periețeanu iar Tache Ungurelu îndeplinea funcțiunea de pomojnic”, adică era ajutor de subprefect.

Prin decizia nr. 25617 din 20 septembrie 1918 a Ministerului de Interne „D-nii Gr. A. Vasiliu, administratorul plășei Slatina și D. Voinescu, administratorul plășei Șărbănești, judetul Olt, se transferă prin consimțământ unul în locul celuilalt.” ¹⁷⁾ Așadar, în această perioadă subprefectul de plasă devenise deja administrator... Era o denumire care se dorea să sune ceva mai bine, deși funcția – ca atare – era tot una atribuită politic.

Funcționari ai plășii Șerbănești, alții decât conducătorii acesteia, au fost destul de mulți de-a lungul timpului și aceștia erau, în general, numiți de către Ministerul de Interne. Astfel:

- Prin decretul regal nr. 1109 din 21 aprilie 1888, la propunerea Ministerului de Interne, era numit I. Mândrulescu în funcția de ajutor la subprefectura plășii Șerbănești, în locul lui C. Minulescu, care rămânea în disponibilitate [36]⁾.

- În baza decretului regal nr. 3216 din 16 noiembrie 1888, era numit ajutor de subprefect al plasei Șerbănești, Anghelache A. Ungurelu, în locul lui Ion Costantinescu, care trecea în altă funcție [37]⁾. Acest Anghelache Ungurelu ar trebui să fie același cu pomojnicul Tache Ungurelu, boier din satul Ungurei, la care făceau referire învățătorii Ghimișescu, așa cum îi citam ceva mai sus ³⁵⁾.

- Prin decizia nr. 47697 din 22 octombrie 1899, Gheorghe Atanasescu era confirmat în funcția de registrator-archivar-copist la subprefectura plășii Șerbănești, în locul lui Atanase F. Bădescu, care fusese destituit [38]⁾.

Fig. 3. Sigilul Subprefecturii plășii Șerbănești (1862-1864)

Matrițe sigilare. La Arhivele Naționale din București se află câteva matrițe sigilare, care au aparținut, în perioada 1862-1872, subprefecturii Șerbănești [39]⁾. Cu aceste matrițe se aplica sigiliul suprefectului plășii Șerbănești, ca principal mijloc de garantare a secretului unor înscrisuri sau bunuri valorice și de autentificare a documentelor emise. Ele au o formă rotundă și sunt confecţionate din alamă gravată în excizie (în relief). Cea mai veche dintre aceste matrițe (v. Fig. 3) are diametrul de 40 mm și include „în câmp două scuturi de tip francez modern, poziţionate oblic şi acolate la câte un colţ superior, încărcate ceI din dextra cu o întâlnire de zimbru, reprezentată cu capul animalului văzut din faţă, având între coarne o stea cu şase raze, iar cel din senestra cu acvila redată din faţă, cu aripile deschise şi cu zborul în jos, cu capul conturnat, ţinând în cioc o cruce latină şi în gheare iataganul şi sceptrul. Scuturile sunt timbrate de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc încrustat cu pietre prețioase, surmontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de sus cu un glob crucifer, cu cruce latină. Sub scuturi este gravat anul 1862. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda: * PRINCIPATELE UNITE * SUB-PREFECTURA PLĂŞI ŞERBĂNEŞTI JUD. OLTU.” ³⁹⁾

O altă matrice sigilară a plășii Șerbănești, cu diametrul de 39 mm (v. Fig. 4), are gravat ”în câmp un scut de tip francez modern, despicat, încărcat în cartierul din dreapta cu acvila cruciată, cu capul conturnat, iar în cel din stânga cu o întâlnire de zimbru, reprezentată cu capul animalului văzut din faţă, având între coarne o stea cu şase raze. Scutul este timbrat de o coroană princiară, cu toca purpurie, compusă dintr-un cerc albastru presărat cu hermină, surmontat de două arce de cerc ornate cu perle, care se termină în partea de sus cu un glob crucifer, cu cruce latină. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda: * PRINCIPATELE UNITE ROMÂNE * SUP.PREFECTUL * PLASA ŞERBĂNEŞTII * DISTRICT.OLTU.” ³⁹⁾

Fig. 4. Sigilul Subprefecturii plășii Șerbănești (1864-1866)

Urmează, cronologic (v. Fig. 5), o ”matrice sigilară rotundă (42 mm), din alamă, gravată în excizie, având în emblemă un scut francez modern, scartelat, încărcat în cartierul 1, pe albastru, cu acvila cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos, flancată în partea stângă superioară de soare cu 16 raze, în 2, pe albastru, cu capul de bour cu stea între coarne, flancat în partea dreaptă superioară de semilună, în 3, pe roșu, cu capul de bour cu stea între coarne, în 4, pe aur, cu acvila cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos. Peste tot, armele familiei de Hohenzollem: scut polonez, dreptunghiular, cu marginea superioară şi cea inferioară în acolade orientate cu vârful în sus, respectiv, în jos, sfertuit, având în cartierele 1 şi 4 argint, în 2 şi 3 negru. Scutul mare, aşezat cu vârful pe două arabescuri, timbrat de o coroană închisă, fără tocă, compusă dintr-un cerc împodobit cu pietre preţioase, surmontat de opt cruciuliţe (dintre care cinci sunt vizibile), intercalate de perle, din vârful cărora pornesc opt arce ornate cu perle care se reunesc în partea de sus şi se termină printr-un glob crucifer, cu cruce labată (cu braţele de formă concavă), are ca tenanţi: la dextra o femeie dacă redată din faţă, cu capul întors spre stânga şi privind la coroana care timbrează scutul, stând pe un arabesc, purtând veşminte lungi, ţinând în mâna dreaptă sica aşezată

în pal, cu mâna stângă pe marginea de sus a scutului, iar la senestra un leopard lionat, stând cu piciorul stâng posterior pe un arabesc, cu cel drept sprijină partea de jos a scutului, ţinând cu laba stângă anterioară scutul de flancul stâng, pătrunzând în dreptul liniei orizontale despărţitoare, iar pe cea dreaptă o ţine pe marginea de sus a scutului. Sub scut, deviza NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Întreaga compoziţie este inclusă sub un pavilion căptuşit cu hermină, dotat cu franjuri şi ciucuri, prins, în partea de sus, sub o coroană închisă asemănătoare cu cea care timbrează scutul, dar de dimensiuni mari decât aceasta.

Fig. 5. Sigilul Subprefecturii plășii Șerbănești (1867-1872), modelul vechi

În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda: *SUBPREFECTURA* PLAS(a) ŞERBĂNEŞTI DIST(rictul). OLTU.” ³⁹⁾ Tot cam din aceeași perioadă datează și matrița sigilară din Fig. 6 (42 mm), care este descrisă, de aceeași sursă ³⁹⁾, ca având ”în emblemă un scut francez modern, scartelat, încărcat în cartierul 1, pe albastru, cu acvila cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos, flancată în partea stângă superioară de soare cu 16 raze, în 2, pe albastru, cu capul de bour cu stea între coarne, flancat în partea dreaptă superioară de semilună , în 3, pe roşu, cu capul de bour cu stea între coarne, în 4, pe aur, cu acvila cruciată, redată din faţă, cu capul conturnat, cu aripile deschise şi orientate în jos. Peste tot, armele familiei de Hohenzollem: scut polonez, dreptunghiular, cu marginea superioară şi cea inferioară în acolade orientate cu vârful în sus, respectiv, în jos, sfertuit, având în cartierele 1 şi 4 argint, în 2 şi 3 negru. Scutul mare, aşezat cu vârful pe două arabescuri, timbrat de o coroană închisă, fără tocă, compusă dintr-un cerc împodobit cu pietre preţioase, surmontat de opt cruciuliţe (dintre care cinci sunt vizibile), intercalate de perle, din vârful cărora pornesc opt arce ornate cu perle care se reunesc în partea de sus şi se termină printr-un glob crucifer, cu cruce labată (cu braţele de formă concavă), are ca tenanţi: la dextra o femeie dacă redată din faţă, cu capul întors spre stânga şi privind la coroana care timbrează scutul, stând pe un arabesc, purtând veşminte lungi, ţinând în mâna dreaptă sica aşezată în pal, cu mâna stângă pe marginea de sus a scutului, iar la senestra un leopard lionat, stând cu piciorul stâng posterior pe un arabesc, cu cel drept sprijină partea de jos a scutului, ţinând cu laba stângă anterioară scutul de flancul stâng, pătrunzând în dreptul liniei orizontale despărţitoare, iar pe cea dreaptă o ţine pe marginea de sus a scutului. Sub scut, deviza NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU). Întreaga compoziţie este inclusă sub un pavilion, căptuşit cu hermină, dotat cu franjuri şi ciucuri, prins, în partea de sus, sub o coroană închisă asemănătoare cu cea care timbrează scutul, dar de dimensiuni (mai) mari decât aceasta. În exergă, mărginită de un cerc liniar la exterior, legenda: * SUBPREFECTURA * PLAS(a) ŞERBĂNEŞTI DIST(rictul). OLTU.”

Fig. 6. Sigilul Subprefecturii plășii Șerbănești (1867-1872), modelul nou

Tănase Constantin. O figură marcantă legată de existența plășii Șerbănești a fost învățătorul Constantin Tănase, originar din satul Izvoarele de Jos, fiu de clăcaș pe moșia boierilor Izvorani. Citâdu-l pe profesorul Ioan N. Ionașcu [40]⁾: „Tănase Constantin şi-a trăit copilăria şi adolescenţa muncind, desigur, alături de părinţi şi de obştea clăcaşilor pe moşia boierească

[…] Tânărul învăţător de 18 ani şi-a dezvoltat modestele cunoştinte de carte, în lunile de vară, la cursurile şcoalei normale din Slatina, condusă în anii 1841-1848 de profesorul C. Stanciovici, o interesantă figură înaintată a epocii, care a dus o vie activitate, sprijinind dezvoltarea învăţământului rural şi orăşenesc. Apreciindu-l atât pentru zelul depus la învăţătură, cât mai ales pentru firea îndrăzneaţă […], Stanciovici îI numeşte, în toamna anului 1845, subrevizor şcolar al plăşii Şerbăneşti, în care situaţie Tănase Constantin umbla din sat în sat, sta de vorbă cu sătenii […], asculta plângerile învăţătorilor [...].”

Fig. 6. Tănase Constantin în divanul ad-hoc al Țării Românești

După înăbușirea revoluției de la 1848, când școlile sătești se închid, postul de sub-revizor al lui Tănase Constantin se desființează, în 1851 apărând ca învățător la școala de fete din Slatina. În 1853 este îndepărtat însă și de la această școală, el reîntorcându-se, probabil, la casa părintească de la Izvoarele ⁴⁰⁾. În august 1856, subadministrația plășii Șerbănești l-a arestat pe învățătorul Tănase Constantin, acuzat fiind că „s-ar fi ivit în satul Viișoara cu niște hârtii făcând propagandă printre locuitori să le iscălească”. Peste câteva luni, la 1 noiembrie 1856, subadministrația plășii Mijlocul raporta administrației județului Olt că Tănase Constantin își desfășura activitatea propagandistică nu doar în plasa Șerbănești, ci și în alte plase din județ, arătând țăranilor „niște hârtii tipărite, făcându-le propagandă ca să-i dea iscălituri […] cerând unirea Principatelor” ³⁾ [41]⁾.

Cu ocazia alegerilor din 1857 pentru divanul ad-hoc al Țării Românești, Tănase Constantin este ales ca delegat al plășii Șerbănești pentru țăranii clăcași din județul Olt și, după mai multe contestații ale boierimii înfuriate, este validat, în cele din urmă, ca deputat al clăcașilor olteni ⁴⁰⁾. În şedinţa divanului ad-hoc din 7 decembrie 1857, deputaţii ţăranilor, văzând că un amendament al lor la memorandumul premergător Unirii Principatelor Române, prin care cereau ca viitoarea adunare legislativă să fie compusă „din reprezentanţi aleşi din toate straturile sociale ale ţării’’, fusese respins şi problema ţărănească a fost omisă, au decis ca Tănase Constantin să citească de la tribuna divanului (v. Fig. 4 [42]⁾) o memorabilă jalbă a clăcașilor, aceasta spunând, printre altele: ,,Noi vedem cu adâncă durere că cu cât ţara se îndreaptă prin munca şi sudoarea noastră, cu atât soarta noastră a ţăranilor, ajunge de plâns şi de nesuferit’’ ⁴⁰⁾. În 1866, după un lung șir de destituiri, arestări și umiliri, Tănase Constantin, este numit, în cele din urmă, subrevizor peste patru județe și, după trei ani, în martie 1869, se retrage din învățământ, după o experiență de dascăl de circa 30 de ani ⁴⁰⁾.

Cluburile socialiste. În perioada 1898-1899, în județul Olt existau 39 de cluburi socialiste la sate, dintre care 27 de cluburi (o majoritate absolută) erau numai în plasa Șerbănești, în condițiile în care această plasă avea în componență, atunci, 26 de comune. Asta înseamna că se organizaseră cluburi socialiste și la nivel de cătune [43]⁾. Adică mai ceva decât avea să etaleze, ceva mai târziu, Partidul Comunist Român! La acea vreme, Partidul Social-Democarat din România conta, pentru răspândirea ideilor socialiste la sate, îndeosebi, pe învățători [44]⁾. Unul dintre acești învățători a fost și Ioan Popovici din Șerbănești, tatăl criticului literar Dumitru Popovici (v. documentarul Dumitru Popovici). După înființarea clubului socialist din fosta comună Șerbăneștii de Sus, „delegați ai acestuia au mers la București, la Clubul muncitorilor. Ingerințele și persecuțiile autorităților, vizînd desființarea clubului au dat naștere unor vii împotriviri, care s-au transformat în răscoală. Subprefectul C. Periețeanu, precum și ajutorul său au fost bătuți măr de către țărani. Venit în comună spre a ancheta cele întîmplate, prefectul nu și-a putut îndeplini sarcina și, huiduit de către țărani, a trebuit să fugă înapoi la Slatina. Primarul de aci, pe considerentul că menajase și ascunsese agitațiile, a fost revocat. După 12 februarie 1899 clubul din Șerbăneștii de Sus își continua încă activitatea.” ³⁴⁾

Răscoalele țărănești din iarna anului 1898-1899, întreținute fiind de mulțimea cluburilor socialiste din plasa Șerbănești, au dat de gândit, cu siguranță, mai marilor țării de la acea vreme. Acest posibil pretext precum și dispariția vechiului drum al poștei, ce lega Șerbăneștiul direct, atât de capitala țării (București) cât și de capitala județului Olt (Slatina) au condus, în cele din urmă, la dispariția definitivă a plășii Șerbănești, după aproape două secole de existență...

Craiova, 3 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * – Populaţia şi împărţirile administrativ-teritoriale ale Vâlcii, din Paleoliticul mijlociu până la Epoca modernă. http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=225: popula%C5%A3ia-%C5%9Fi-%C3%AEmp%C4%83r%C5%A3irile-administrativ-teritoriale-al-v%C3%A2lcii-din-paleoliticul-mijlociu-p%C3%A2n%C4%83-%C3%AEnainte-de-epoca-modern%C4%83&Itemid=203&limitstart=30, accesare 3 februarie 2018.

[2]. * * * – Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, vol. 1. Editura Academiei Române, București, 2004, pp. 857-858.

[3]. ILIE, D. – Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[4]. * * * – Analele Parlamentare ale României, Tomul II. Obicinuita Obșteasca Adunare a Țerei Românești, Legislatura I, Sesiunea I, 1831-1832. Imprimeria Statului, București, 1892.

[5]. * * * – Analele Parlamentare ale României, Tomul VIII. Partea I. Obicinuita Obșteasca Adunare a Țerei Românești, Legislatura II, Sesiunea II (VII) - 1838. Partea II. Obicinuita Obșteasca Adunare a Moldovei, Legislatura II, Sesiunea I (VI) – 1837-1838. Imprimeria Statului, București, 1897.

[6]. BRĂTIANU, I.C. – Anul 1848 în Principatele Române: 1848 Iunie 21 – 1848 Iulie 27. Institutul de Arte Grafice ”Carol Göbl”, București, 1902.

[7]. PAPAZOGLU, D. – Atlasul geografic și statistic al României. Imago Romaniae, http://imagoromaniae.ro/imagini/harta-districtului-olt.html, 2015.

[8]. * * * – Indicele comunelorŭ Românieĭ după noua organisare a Legei comunale. Bucuresci, Imprimeria Statului, 1865.

[9]. SFINȚESCU, G. Ion – Geografia judeçiului Oltulu. Tipografia „Ignoranticidulu”, Slatina, 1886, p. 191.

[10]. ALESSANDRESCU, C. și SFINȚESCU, I.G. – Dicționar geografic al județului Oltu. Tipografia și Fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1895.

[11]. * * * – Atlasul Căilor de Comunicaţii. Ministerul Lucrărilor Publice, Diviziunea I, Poduri și Șosele, Stabilimentul de Arte Grafice „C. Ghiulea”, Bucureşti, 1897.

[12]. * * * – Recensământul general al Populațiunei României din decembre 1899. Institutul de Arte Grafice „Eminescu”, București, 1905, pp. 422-423.

[13]. RADIAN, V. – Comuna Brebeni – aspecte ale evoluției administrative. În revista ”Memoria Oltului” nr. 9 (19), Găneasa, septembrie 2013.

[14]. NASTASĂ, L. – Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viaţa privată a universitarilor “literari” (1864-1948). Editura Limes, Cluj – Napoca, 2010.

[15]. * * * – Subprefectura plășii Șerbănești, 1831-1839. Arhivele Naționale, Centru Regional București, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270220, accesare 9 februarie 2017.

[16]. * * * – Codul general al României, Suplimentul II 1909, vol. V. Editura Librăriei Leon Alcalay, București, 1909, p. 308.

[17]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr, 141, București, 16 septembrie 1918.

[18]. BARBU, Ileana Monica și BARBU, Mihai Barbu – Plasa Mijlocu – Importantă unitate administrativ-teritorială a județului Olt. În revista „Memoria Oltului și Romanaților” nr. 1 (83), Găneasa, ianuarie 2019, p. 36.

[19]. * * * – Decizia nr. 87615 a Ministerului de Interne. Publicată în Monitorul Oficial nr. 223, București, 10 octombrie 1925.

[20]. * * * – Regiunile Republicii Populare Române. Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/ Regiunile_Republicii_Populare_Rom%C3%A2ne, accesare 9 februarie 2017.

[21]. * * * – Documente privind Unirea Principatelor, Vol. I - Documente interne 1854-1857, Editura Academiei RPR, București, 1961.

[22]. DEMETRIESCU, A. – Elemente de geografie. Tipografia Naționale, București, 1873.

[23]. * * * – Dare de seamă a Direcțiunei Generale a Poștelor și Telegrafelor pe anii 1881 și 1882 împreună cu statistica acestor ani. Tipografia Curții Regale, București, 1883.

[24]. FRUNDESCU, Dimitrie – Dicționaru topograficu și statisticu alu României. Tipografia Statului, București, 1872.

[25]. * * * – Regulamentul organic. Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Regulamentul_organic, accesare 9 februarie 2017.

[26]. * * * – Lege pentru modificarea circumscripțiunilor mai multor comune rurale și plăși. Monitorul Oficial nr. 290, București, 28 martie 1909.

[27]. * * * – Populaţia şi împărţirile administrativ-teritoriale ale Vâlcii, din Paleoliticul mijlociu până la Epoca modernă. http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=225: popula%C5%A3ia-%C5%9Fi-%C3%AEmp%C4%83r%C5%A3irile-administrativ-teritoriale-al-v%C3%A2lcii-din-paleoliticul-mijlociu-p%C3%A2n%C4%83-%C3%AEnainte-de-epoca-modern%C4%83&Itemid=203&limitstart=30, accesare 9 februarie 2017.

[28]. VASILESCU, B. – Organizarea administrativ-teritorială și evoluția legislației în domeniul administrației publice locale. În ”Buletin de informare legislativă” nr. 4/2013, București, Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A.

[29]. * * * – Ziarul ”Românul”, București, 16 aprilie 1866.

[30]. ZORZOLIU, T. – Muzeul Câmpiei Boianului. Muzeul Câmpiei Boianului, Drăgănești-Olt, 2011.

[31]. * * * – Ziarul ”Românul”, București, 27 aprilie 1867.

[32]. * * * – Anuarul naţional al României 1891-92. Editor Ch. Delattre, București, 1891, p. 604.

[33] . * * * – Ziarul ”Lupta”, Ediția a doua. București, 24 martie 1891.

[34]. MATEI, Gh. şi DAMASCIN, M. – Despre mişcările ţărăneşti din 1899. În revista “Studii” nr. I, anul 6, ianuarie – martie 1953, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1953.

[35]. GHIMIȘESCU, Petre și GHIMIȘESCU, Paula – Monografia comunei Șerbăneștii de jos: Lucrare de cercetare pentru promovarea ca învățători grad I. ANR – București, Ministerul Culturiii Naționale -1942, Direcția Învățământ Primar, mapa 24, fascicola 43, litere G-L.

[36]. * * * – Monitorul Oficial al României, nr. 25, Bucureşti, 3 mai 1888.

[37]. * * * – Monitorul Oficial al României, nr. 184, București, 19 noiembrie 1888.

[38]. * * * – Monitorul Oficial al României, nr. 172, Bucureşti, 2 noiembrie 1899.

[39]. SZEMKOVICS, L.Șt. – Matrice sigilare aparținând subprefecturilor unor plase din județul Olt (1862-1872). În anuarul ”Muzeul Oltului” nr. 3, Slatina, 2013.

[40]. IONAȘCU, I. – Tănase Constantin, un învățător înaintat, la mijlocul veacului al XIX-lea. În revista ”Memoria Oltului” nr. 2(24), Găneasa, februarie 2014.

[41]. * * * – Istoricul Județului Olt. Muzeul Județean Olt, Slatina, http://www.mjolt.ro/muzeul-olt/articole/istoricul-judetul-olt, accesare 10 februarie 2017.

[42]. TÂLVĂNOIU, I. – Gânduri de ziua învățătorului. În revista ”Memoria Oltului” nr. 6(16), Găneasa, iunie 2013.

[43]. MATEI, Gh. și Damaschin, M. – Cluburile socialiste la stae (1898-1899). Repertoriu micromonografic. În ”Revista de istorie”, vol. 28. Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1975.

[44]. CRISTEA, Gh. – Idei asociaționiste în România. Forme de asociere ale țărănimii. Obștea sătească de arendare a pământului (1864-1907). În ”Revista de istorie”, tom 35, București, februarie 1982.

Accesați fișierul în format pdf: