Biserica de la Sus

Ctitori. Istoria bisericii din satul Șerbănești de Sus, comuna Șerbănești, biserică cunoscută de șerbăneșteni sub denumirea de Biserica de la Sus, este legată de numele boierilor Caracostea, ea fiind construită pe banii acestora în decursul secolului al XIX-lea. Citându-l pe doctorul în drept Iancu St. Toma cu al său valoros manuscris intitulat De la Bacea la Titulești – pagini de istorie, profesorul Dumitru Ilie prezintă, în lucrarea sa monografică dedicată comunei Șerbănești [5], următoarele detalii privind realizarea acestei biserici:

La împărțirea moșiei, în 1842, cei doi frați [Caracostea], Hristodor și Gheorghe, s-au angajat să construiască câte o biserică pe moșia fiecăruia. Lucrările vor începe în 1851 și se vor termina în 1853 și suprafața construită va fi de 83 mp. Pentru construcție au fost folosite 200000 de cărămizi făcute pe plan local cu pământ din Buta, deoarece cel din Șerbănești era necorespunzător. Șița s-a adus de la Pitești și Câmpulung, iar căpriorii bisericii și legăturile celor două turle proveneau din pădurea Rogojina din apropierea satului.

Și, într-adevăr, pe 14 februarie 1842, cei doi frați Caracostea (Gheorghe și Hristodor) se adresau Judecătoriei județului Olt pentru a împărţi periosia noastră mişcătoare şi nemişcătoare”, adică să-și împartă averea ce le revenea drept moștenire de la părinți, [2]. În finalul acestui act de partaj succesoral, ”cei doi frați făgăduiesc să facă biserica de zid pe moșia Șerbăneștilor cu toate cele trebuincioase și să dea pentru sufletele părinților lor pe la rudele sărace și alți săraci, cărora le suntem datori pentru această periosie. Iară care din noi nu va urma acest daru să fie anatema asupra lui.

În tabloul votiv al ctitorilor, în dreapta ușii de la intrare, privind din interior, apar însă, drept ctitori, Hristodor Caracostea și soția sa, Despina, bunicii dinspre tată ai academicianului Dumitru Caracostea.  De aceea, se pare că între cei doi frați, Gheorghe și Hristodor, au apărut, între timp, anumite neînțelegeri în legătură cu împărțirea averii, așa precum fusese ea consemnată în actul din 14 februarie 1842, și, ca urmare, pe 21 iunie 1844, ei se prezintă din nou la judecată, unde au hotărât câteva învoieli adiționale, una dintre acestea referindu-se din nou la biserica ce urma să se construiască la Sus: ”Cheresteaua cea trebuincioasă pentru biserică să se taie din pădurea ce se află pe moșia lui Gheorghe Caracostea, fără a pretinde de la Hristodor niciun ban”, [2]. Așadar, se pare că, în cele din urmă, cei doi frați au hotărât, totuși, ca de construirea bisericii să se ocupe Hristodor, pe cheltuiala sa, iar cheresteaua, într-adevăr, provenea din pădurea Rogojina, care era, la acea dată, proprietatea de drept a lui Gheorghe Caracostea... Cât despre Despina, soția lui Hristodor Caracostea, se poate spune că a avut un rol important în toată această istorie, ea fiind ctitorul moral, cea care l-a îndemnat pe Hristodor să ia pe cont propriu ridicarea acestei biserici. Că așa a fost, nu trebuie decât să reflectăm puțin asupra spuselor lui Dumitru Caracostea, nepotul Despinei: ”Bunică-mea era o fire cu totul deosebită de el [de bunicul său, Hristodor]. Din folclor ea reţinuse – după câte mi-aduc aminte – unele maxime, unele norme de conduită, conţinute în proverbe. Ea fusese destinată de părinţi să intre în tagma călugărească, însă bunicu-meu, întâlnind-o tocmai cînd o ducea familia la mănăstire, a oprit convoiul şi l-a transformat în convoi de nuntă. Ea a păstrat însă cuta călugărească, pentru că în biserica clădită de bunicu-meu la Şerbăneşti ea a ţinut să fie zugrăvită ca ctitoră, în haină de călugăriţă”, [3].

Locație. Terenul pe care avea să se construiască Biserica de la Sus era, se pare, al lui Hristudor Caracostea (poreclit de săteni Caval), conacul acestuia fiind situat, la acea vreme, undeva în apropiere, spre Jarcaleți (v. Fig. 1, [20]), la câteva sute de metri de locul unde se mai află încă și azi fântâna lui Caval, fântână pe care tot el o construise, [3]. Tot cam la aceeași distanță dar pe strada principală, ca și biserica, câteva decenii mai târziu, și-a construit conacul Eufrosina Caracostea, mama lui Dumitru Caracostea. Acum, strada pe care se află biserica și pe care s-a aflat, până pe la jumătatea secolului XX, conacul Eufrosinei Caracostea, poartă numele academicianului Dumitru Caracostea. Locația bisericii, desigur, a rămas aceeași dar împrejurimile ei au cunoscut, în decursul anilor, modificări substanțiale (v. Fig. 2, [19]). 

Fig. 1. Locația Bisericii de la Sus pe moșia boierilor Caracostea în 1907

Fig. 2. Locația Bisericii de la Sus, în 2014, și a fostelor conace Caracostea

Arhitectură. Construcția Bisericii de la Sus se bazează pe un plan cruciform, simbol al jertfei Mântuitorului. Turlele, în număr de două, au secțiune octogonală, fiind amplasate una pe naos (mai mare) și alta pe pronaos (mai mică). Aceste turle sunt așezate pe postamente pătrate și fiecare dintre ele se încheie, la partea superioară, cu căte o calotă cvasi-sferică sprijinită pe un postament octogonal. Ambele turle sunt înfundate (oarbe), deși pe turla mare, de pe naos, se poate vedea, spre sud, locația unei fereste, acum obturată (v. Fig. 7).

Fig. 3. Hristodor Caracostea și soția sa Despina, ctitorii  Bisericii de la Sus

Fig. 4. Potretele lui Hristodor Caracostea și al soției sale Despina, înainte de renovarea din 2004

Fig. 5. Ușile împărătești și catapeteasma Bisericii de la Sus 

Biserica de la Sus are un pridvor închis (tindă), care precedă pronaosul, pridvor sprijinit pe patru coloane libere, în față, și două semicoloane lipite de pronaos. Inițial, tinda bisericii era deschisă și pe aceste coloane se sprijineau cinci arcade deschise (acum, închise), [5]. Pictura murală a bisericii este executată în frescă iar sfintele icoane de pe catapeteasmă sunt icoane de patrimoniu, fiind pictate de către ucenicii pictorului Gheorghe Tăttărescu, [17]. Fotografia alb-negru redată în Fig. 3 provine de pe la începutul anilor 30 și, deși reflectă o avansată stare de degradare a picturii murale a bisericii la acea dată, ea este importantă ca valoare istorică, redând imaginea, cât mai aproape de original, a ctitorilor amintiți mai sus, [7]. În aceeași figură, alăturat, este redată, color, imaginea actuală (din 2012) a acestora, rezultat al mai multor restaurări intervenite de-a lungul anilor, [5]. Diferențele sunt (din păcate!) destul de multe, după cum se poate ușor observa:

1.    Portretul lui Hristodor este complet disproporționat, având un cap mult prea mic în comparație cu trunchiul și cu picioarele, care par că nu se mai termină;

2.    Hristodor Caracostea nu avea mâna stângă în buzunar, ci pe lângă corp;

3.    Mantaua lui Hristodor avea o linie stilistică și o croială complet diferită, terminându-se, la poale, cu o broderie de culoare deschisă;

4.    Chipul lui Hristodor nu prea seamănă, decât vag, cu originalul și nici podoaba capilară;

5.    Ca și Hristodor, Despina ținea la piept doar mâna dreaptă, stânga fiind, probabil, tot pe lângă corp;

6.    Înscrisurile inițiale erau plasate deasupra portretelor celor doi, consemnându-se pe un singur rând: HRISTUDOR CARACOSTEA ȘI SOȚIIA [SA DESPINA]; acum avem înscrisul pe două rânduri: sus, CTITORI, și pe rândul de jos, HRISTUDOR ȘI DESPINA CARACOSTEA;

7.    Atât Hristodor cât și Despina au fost pictați, inițial, din cap până în picioare; acum, picioarele au dispărut...

Și dacă vom arunca o privire, numai, și asupra portretelor celor doi ctitori, soț și soție, dinainte de reparația din 2004, mai putem observa câteva mici amănunte, de pildă înscrisurile, care erau amplasate complet diferit (v. Fig. 4, [11]).

Trebuie remarcat, totuși, că ceea ce a rezistat, ca o minune, peste ani și ani, este privirea celor doi, care a rămas, dintotdeauna, ațintită asupra naosului, ca parte centrală a bisericii.

Din aceleași considerente ale restaurării și renovării, ușile împărătești și catapeteasma, nu putem spune cu exactitate dacă păstrează sau nu aspectul lor inițial (v. Fig. 5, [9]).

Hramul bisericii. Biserica de la Sus are hramul Adormirea Maicii Domnului și, în 1929, avea, ca filială, biserica din satul Buta, [5]. La fel se întâmpla și în 1943, [15].

Adormirea Maicii Domunului sau Sfânta Maria Mare este prăznuită pe 15 august. Despre Adormirea Maicii Domnului, însemnând moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu se găsesc date în Sfintele Evanghelii, ci doar în tradiția bisericească, acest subiect fiind tratat de patru părinți orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin, [8]. Așa se face că, în cântările și imnurile religioase de la Vecernia și Utrenia sărbătorii, povestea aceastei minuni divine este prezentată astfel, [13]:

”Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viața cea cerească. Deci, înștiintându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Și a împărțit văduvelor sărace veșmintele sale. Și a luat, apoi, iertăciune de la toți și, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pentru viețuirea în pace. Și, binecuvântând pe toti cei de față, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei. Și multe vindecări s-au împărțit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Și, s-a făcut, atunci, tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Și, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, încă trei zile, așteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiască rânduială, lipsea.

Și, sosind, Toma Apostolul era întristat, că nu se învrednicise să vadă, și el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca și ceilalti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obște, mormântul, pentru el. Și, dacă s-a deschis, s-au minunat, ca au aflat mormântul fără sfântul ei trup și era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.”

Așadar, pe scurt, aceasta este istoria hramului Bisericii de la Sus...

În Fig. 7 [6] este prezentată pictura murală centrală de pe frontispiciul bisericii, pictură care imortalizează o secvență din istoria hramului și anume acel moment când Maica Domnului, culcându-se pe pat și pregătindu-se pentru mutarea ei de pe pământ la ceruri, ”s-a făcut, atunci, tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos”.

Scena hramului bisericii este încadrată de chipurile sfinților mari mucenici Dimitrie și Gheorghe, ambii purtând la piept sulițele de care a depins, la un moment dat, destinul lor lumesc (v. Fig. 10).

Reparații. Potrivit Anuarului Eparhiei Argeșului pe anul 1929, citat de sursa [5], Biserica de la Sus a fost reparată, pentru prima dată, în 1887 iar în 1929 se afla într-o ”stare bună”. În 1942, sub îngrijirea preoților Gheorghe Dutchevici și Alexandru Nițulescu, se fac reparații la biserică și, în 1943, se extinde cimitirul, [5]. Pentru această ultimă acțiune, în data de 16 mai 1943, s-a făcut o listă de subscripții, donându-se sume de bani după cum urmează: Cacionea (pe numele său adevărat, Dumitru Caciona) – proprietar, 5000 lei; Văcăreșteanu – proprietar, 2000 lei; Gheorghe Caracostea – proprietar, 2000 lei, Baillanave – proprietar, 1000 lei; Rădulescu – proprietar, 1000 lei; Dutchevici – preot, 500 lei; Alexandru Nițulescu – preot, 300 lei; Anghel Crângeanu – cârciumar, 500 lei; Constantin Crângeanu – agricultor, 200 lei, lista continuând cu mulți alți agricultori, care au donat câte 100 sau 50 lei, [5].

Judecând după grămezile de nisip din fața bisericii, fotografia-document prezentată în Fig. 6 ar data cam din acea perioadă. Această fotografie provine din familia profesorului universitar Dumitru Caracostea, mai precis de la fiica sa, Lucia, care, atunci când a plecat definitiv din țară, stabilindu-se în Germania, a lăsat mai multe amintiri de familie în grija doamnei Elena Niculescu din București, cu care era vecină și prietenă, [1]. 

Fig. 6. Biserica de la Sus pe la mijlocul secolului XX 

În perioada 1954-1955, toată pictura a fost refăcută, iar în 1984, potrivit pisaniei, pictura a fost din nou restaurată (v. [4] și [9]). Probabil că în timpul reparației din 1954-1955 au fost realizate și picturile murale de pe frontispiciul bisericii. Fac această afirmație deoarece, așa precum se poate observa în fotografia din Fig. 6, până atunci, aceste picturi nu existau. 

Fig. 7. Pictura murală a hramului bisericii de pe frontispiciul bisericii (foto, 26 septembrie 2015)

Imediat după Revoluția din Decembrie 1989, în perioada 1991-1992, această biserică a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România (LMI), atribuindu-i-se codul 29B0527, [18]. După aceea, în acord cu prevederile Legii 422/2001, noul cod LMI al acestui lăcaș de cult a devenit OT-II-m-B-09049, [9].

Între anii 2002 și 2004, cu ajutorul credincioșilor acestei parohii și sub îndrumarea preotului paroh Nicușor Popescu, s-a făcut o nouă reparație a bisericii și o restaurare a picturii, [4].

Astfel, în 2004, a avut loc sfințirea bisericii, în prezența P.S. Gherasim Cristea, episcop al Râmnicului și Oltului, [5]. Înfățișarea Bisericii de la Sus, după această reparație, este cea prezentată în Fig. 8 și Fig. 9 (cf. surselor [9] și, respectiv, [19]). În 2012, Consiliul Județean Olt aproba acordarea unui sprijin financiar în valoare de 10000 lei pentru Parohia Șerbănești de Sus, [10]. Acesta era începutul ultimei renovări a Bisericii de la Sus, renovare ce s-a întins pe perioada 2012-2014, tot sub îndrumarea preotului Nicușor Popescu, și a presupus, în principal, repararea acoperișului, ornamentarea cu lemn a streșinilor și refacerea completă a sistemului de colectare a apelor pluviale (v. Fig. 10, [6]) dar și realizarea unui nou gard, mai estetic, la strada principală (v. Fig. 11, [6]). Și dacă vom compara imaginea de acum, din 2015, a Bisericii de la Sus (v. Fig. 11) cu imaginea de acum aproape un secol (v. Fig. 6) vom trage câteva concluzii mai mult decât încurajatoare. Cinste sătenilor, preoților și tuturor celor ce au contribuit la această evoluție înfloritoare!

Odată cu această ultimă renovare a Bisericii de la Sus a fost renovat și monumentul eroilor din satul Șerbănești de Sus, monument aflat în curtea bisericii (v. Fig. 9 și Fig. 11). Dar despre monumentul eroilor de la Șerbănești de Sus mi-am propus să relatez mai multe într-un documentar separat, special dedicat.

Fig. 8. Biserica de la Șerbăneștii de Sus, după reparația din 2004, vedere din nord-vest

 Fig. 9. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în august 2012, vedere din sud-est 

            Fig. 10. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în septembrie 2015, vedere din față 

Fig. 11. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în septembrie 2015, vedere sud-est

Clopotnița Bisericii de la Sus este construită pe o structură din lemn și are un acoperiș piramidal acoperit cu tablă. Locația ei actuală este în fața bisericii, în imediata apropiere a porții, accesul în curtea bisericii făcându-se chiar pe sub această clopotniță (v. Fig. 12, [19]). În vârful acoperișului este instalată o cruce asemănătoare celor de pe turlele bisericii. Așa cum se poate vedea și în fotografia din Fig. 6, datând de pe la jumătatea veacului XX, locația clopotniței se pare că a fost întotdeauna aceeași. Totuși, clopotnița de atunci era ceva mai înaltă, ieșind în evidență mai mult decât biserica, deși ambele par umbrite parcă de o pădure de salcâmi...

Cimitirul. Înainte chiar de a se construi Biserica de la Sus, susenii își aveau pe acest loc propriul cimitir, rezervând, spre stradă, locul bisericii pe care și-o doreau dar care avea să vină mult mai târziu, așa cum aminteam mai sus. După extinderea spre nord-vest, extindere survenită în 1943, așa cum aminteam mai sus, cimitirul acestei biserici a devenit mult mai încăpător, satisfăcând, timp de câteva decenii, nevoile lumești ale susenilor.

Preoți și cântăreți. Primul preot al acestei biserici a fost Gheorghe Rusănescu, fiul preotului Ghioca de la biserica din Șerbănești de Jos, iar primul cântăreț a fost Gheorghe Stan Marin. Din 1 februarie 1914 era cântăreț practicant la această biserică Constantin Popescu, născut la 6 iulie 1886 în localitate. El a slujit la această biserică, cu statut de angajat, până pe 1 august 1946, când a fost pensionat pentru limită de vârstă, [16]. Începând cu 1 septembrie 1917, este numit preot Alexandru Nițulescu, care era originar din Bacea și venea, pentru a se apropia de casa părintească, de la parohia Nenciulești, județul Teleorman, [5]. Totuși, potrivit unor surse oficiale, trebuie reținut că preotul Alexandru Nițulescu apărea ca preot la parohia Șerbăneștii de Sus încă din iunie 1909, [14]. Începând cu 1 ianuarie 1920, a fost numit cântăreț D. Grigorescu, născut la 4 noiembrie 1890, absolvent al școlii de cântăreți bisericești, [5].

Fig. 12. Clopotnița Biserica de la Șerbăneștii de Sus în august 2012

După preotul Nițulescu, la parohia Bisericii de la Sus a urmat preotul Gheorghe Dutchevici (popa Georgică). Acesta era născut la 4 ianuarie 1914 în Șerbăneștii de Sus, [5]. Pentru o scurtă perioadă de timp, în anul bisericesc 1943-1944, cel puțin scriptic, preotul Gheorghe Popescu (popa Gică) a slujit ca preot ajutător la această biserică, desființânu-se parohia Buta, unde fusese titular până atunci, [15]. După pensionarea lui popa Georgică, în perioada 1988-1997, a urmat preotul Ciobanu Leandru, apoi preotul Beică Florin, în perioada 1997-1999, urmat de preotul Mitran Valentin Aurel, în perioada 1999-2004. Din 2004, slujește la această biserică preotul Nicușor Popescu, care este născut în satul Șerbănești de Sus, [5].

Fig. 13. Preasfințitul Părinte Sebastian în timpul Sfintei Liturghii din 2012, la Biserica de la Sus

Veniturile bisericii. În anul bisericesc 1940/1941, veniturile Bisericii de la Sus proveneau din vânzarea ierbii ce creștea prin curtea bisericii și prin cimitir – 150 lei, din vânzarea lumânărilor – 1121 lei și din cutia milei – 9 lei. Acest venit total de 1880 lei era cheltuit după cum urmează: 1160 lei – abonamente la reviste, 1% pentru fondul bisericesc (20 lei), 5% pentru trebuințele Sfintei Episcopii (100 lei) și restul, de 600 lei, erau cheltuieli neprevăzute, [5]. Pe lângă aceste venituri bănești, Biserica de la Sus mai dispunea de o sesie parohială de 5 ha teren arabil, la care se mai adăuga 1,5 ha teren arabil sesie cantorală, [5].

Viața religioasă. Parohia Șerbăneștii de Sus avea, în 1944, 210 familii cu 880 de locuitori, dintre care unul singur era înregistrat greco-catolic. Tot pe atunci, biserica avea o bibliotecă parohială conținând 150 de volume, cele mai vechi datând din anul 1874, [5]. Asta ar însemna fie că că preotul Gheorghe Rusănescu a slujit, la început, după niște cărți bisericești proprietate personală, pe care nu a dorit să le doneze bisericii, fie că aceste cărți, dinainte de 1874, au dispărut fără urmă... Oricum, interesant ar fi să știm ce a mai rămas acum, ca inventar, din toate acele cărți vechi!

Fig. 14. PS Părinte Sebastian în timpul Sfintei Liturghii din 2012, printre enoriași aflându-se și primarul Titi Peligard

Pe 19 februarie 2012, într-o zi de duminică, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica de la Sus (v. Fig. 13, [4]). Printre participanții la acest eveniment se poate observa și primarul Titi Peligrad dar și mulți copii (v. Fig. 14, [4]). Să fie într-un ceas bun și Doamne ajută!

Ediția: 28.11.2015
Enciclopedia comunei Serbanesti (EcS), jud. Olt
  Web-Stat web tracking Real Time Web Analytics

Clicky

Comments