Biserica de la Sus

Cele mai vechi amintiri ale mele, în legătură cu Biserica de la Sus, le-am păstrat, profund ascunse în suflet, la umbra unei tristeți juvenile greu de descris în cuvinte... Iar despre această biserică, evident că, până acum, nu știam mare lucru, eu fiind născut la Jos, lângă Biserica din Dealul Papii. După cum vom vedea însă, istoria acestei biserici, devenită deja monument istoric, este una deosebit de interesantă, ce merită a fi cunoscută de către toți șerbăneștenii...

Ctitori. Povestea bisericii din satul Șerbăneștii de Sus, comuna Șerbănești, biserică cunoscută de șerbăneșteni sub denumirea de Biserica de la Sus, este una de dată relativ recentă și îi are, ca eroi principali, pe boierii Caracostea, ea fiind construită pe banii acestora în decursul secolului al XIX-lea. Citându-l pe doctorul în drept Iancu St. Toma cu al său valoros manuscris intitulat De la Bacea la Titulești – pagini de istorie, profesorul Dumitru Ilie prezintă, în lucrarea sa monografică dedicată comunei Șerbănești [1]⁾, următoarele detalii privind realizarea acestei biserici:

”La împărțirea moșiei, în 1842, cei doi frați [Caracostea], Hristodor și Gheorghe, s-au angajat să construiască câte o biserică pe moșia fiecăruia. Lucrările vor începe în 1851 și se vor termina în 1853 și suprafața construită va fi de 83 mp. Pentru construcție au fost folosite 200000 de cărămizi făcute pe plan local cu pământ din Buta, deoarece cel din Șerbănești era necorespunzător. Șița s-a adus de la Pitești și Câmpulung, iar căpriorii bisericii și legăturile celor două turle proveneau din pădurea Rogojina din apropierea satului.”

Și, într-adevăr, pe 14 februarie 1842, cei doi frați Caracostea (Gheorghe și Hristodor) se adresau Judecătoriei județului Olt pentru ”a împărţi periosia noastră mişcătoare şi nemişcătoare”, adică să-și împartă averea ce le revenea drept moștenire de la părinți [2]⁾. În finalul acestui act de partaj succesoral, ”cei doi frați făgăduiesc să facă biserica de zid pe moșia Șerbăneștilor cu toate cele trebuincioase și să dea pentru sufletele părinților lor pe la rudele sărace și alți săraci, cărora le suntem datori pentru această periosie. Iară care din noi nu va urma acest daru să fie anatema asupra lui.”

În tabloul votiv al ctitorilor, în dreapta ușii de la intrare, privind din interior, apar însă, drept ctitori, Hristodor Caracostea și soția sa, Despina, bunicii dinspre tată ai academicianului Dumitru Caracostea. De aceea, se pare că între cei doi frați, Gheorghe și Hristodor, au apărut, între timp, anumite neînțelegeri în legătură cu împărțirea averii, așa precum fusese ea consemnată în actul din 14 februarie 1842, și, ca urmare, pe 21 iunie 1844, ei se prezintă din nou la judecată, unde au hotărât câteva învoieli adiționale, una dintre acestea referindu-se din nou la biserica ce urma să se construiască la Sus: ”Cheresteaua cea trebuincioasă pentru biserică să se taie din pădurea ce se află pe moșia lui Gheorghe Caracostea, fără a pretinde de la Hristodor niciun ban” ²⁾. Așadar, se pare că, în cele din urmă, cei doi frați au hotărât, totuși, ca de construirea bisericii să se ocupe Hristodor, pe cheltuiala sa, iar cheresteaua, într-adevăr, provenea din pădurea Rogojina, care era, la acea dată, proprietatea de drept a lui Gheorghe Caracostea... Cât despre Despina, soția lui Hristodor Caracostea, se poate spune că a avut un rol important în toată această istorie, ea fiind ctitorul moral, cea care l-a îndemnat pe Hristodor să ia pe cont propriu ridicarea acestei biserici. Că așa a fost, nu trebuie decât să reflectăm puțin asupra spuselor lui Dumitru Caracostea, nepotul Despinei: ”Bunică-mea era o fire cu totul deosebită de el [de bunicul său, Hristodor]. Din folclor ea reţinuse – după câte mi-aduc aminte – unele maxime, unele norme de conduită, conţinute în proverbe. Ea fusese destinată de părinţi să intre în tagma călugărească, însă bunicu-meu, întâlnind-o tocmai cînd o ducea familia la mănăstire, a oprit convoiul şi l-a transformat în convoi de nuntă. Ea a păstrat însă cuta călugărească, pentru că în biserica clădită de bunicu-meu la Şerbăneşti ea a ţinut să fie zugrăvită ca ctitoră, în haină de călugăriţă” [3]⁾.

Fig. 1. Locația Bisericii de la Sus pe moșia boierilor Caracostea în 1907

Fig. 2. Locația Bisericii de la Sus, în 1942, și locația fostelor conace Caracostea

Fig. 3. Locația Bisericii de la Sus, în 2014, și locația fostelor conace Caracostea

Locație. Terenul pe care avea să se construiască Biserica de la Sus era, se pare, al lui Hristudor Caracostea (poreclit de săteni Caval), conacul acestuia fiind situat, la acea vreme, undeva în apropiere, spre Jarcaleți (v. Fig. 1 [4]⁾), la câteva sute de metri de biserică și de locul unde se mai află încă și azi fântâna lui Caval, fântână pe care tot el o construise ³⁾. Tot pe lângă fântâna lui Caval, pe ulița Jarcaleților, câteva decenii mai târziu, și-a construit conacul Eufrosina Caracostea, mama lui Dumitru Caracostea (v. Fig. 2 ⁵⁾). Potrivit primei lucrări monografice dedicate satului Șerbăneștii de Sus, ”înainte de a fi biserică în sat, locuitorii mergeau la biserică în satul Șerbăneștii-de-jos” [5]⁾. Acum, strada pe care se află biserica poartă numele academicianului Dumitru Caracostea iar împrejurimile ei au cunoscut, în decursul anilor, modificări substanțiale (v. Fig. 3 [6]⁾).

Arhitectură. Conceptual, construcția Bisericii de la Sus se bazează pe un plan cruciform, simbol al jertfei Mântuitorului. Turlele ei sunt în număr de două, au secțiune octogonală, fiind amplasate una pe naos (mai mare) și alta pe pronaos (mai mică). Aceste turle sunt așezate pe postamente pătrate și fiecare dintre ele se încheie, la partea superioară, cu căte o calotă cvasi-sferică sprijinită pe un postament octogonal. Stilul acesta arhitectonic este foarte asemănător cu cel al bisericii din Dealul Papii. Ambele turle sunt înfundate (oarbe), deși pe turla mare, de pe naos, până la restaurările din perioada 2012 – 2014, se putea vedea, spre sud, locația unei ferestre obturate (v. Fig. 11 ¹⁵⁾). După reparația amintită, această fereastră a devenit funcțională (v. Fig. 12 [7]⁾).

Fig. 4. Hristodor Caracostea și soția sa Despina, ctitorii Bisericii de la Sus, pictura originală și cea actuală

Biserica de la Sus are un pridvor închis (tindă), care precedă pronaosul, pridvor sprijinit pe patru coloane libere, în față, și două semicoloane lipite de pronaos. Inițial, tinda bisericii era deschisă și pe aceste coloane se sprijineau cinci arcade deschise (acum, închise) ¹⁾. Pictura murală a bisericii este executată în frescă iar sfintele icoane de pe catapeteasmă sunt icoane de patrimoniu, fiind pictate de către ucenicii pictorului Gheorghe Tăttărescu [8]⁾. Fotografia alb-negru redată în Fig. 4 provine de pe la începutul anilor ’30 și, deși reflectă o avansată stare de degradare a picturii murale a bisericii la acea dată, ea este importantă ca valoare istorică, redând imaginea originală a ctitorilor amintiți mai sus [9]⁾. În aceeași figură, alăturat, este redată, color, imaginea actuală (din 2016) a acestora, rezultat al mai multor restaurări intervenite de-a lungul anilor ²¹⁾. Diferențele sunt (din păcate!) destul de multe, după cum se pot ușor observa:

1. Portretul lui Hristodor este complet disproporționat, având un cap mult prea mic în comparație cu trunchiul și cu picioarele, care par că nu se mai termină, truc făcut parcă intenționat, pentru a interfera, în mod disgrațios, cu un colț de ușă și cu întrerupătoarele electrice;

2. Hristodor Caracostea nu avea mâna stângă în buzunar, ci pe lângă corp;

3. Mantaua lui Hristodor avea o linie stilistică și o croială complet diferită, terminându-se, la poale, cu o broderie de culoare deschisă;

4. Chipul lui Hristodor nu prea seamănă, decât vag, cu originalul și nici podoaba capilară;

5. Înscrisurile inițiale erau plasate deasupra portretelor celor doi, consemnându-se pe un singur rând: HRISTUDOR CARACOSTEA ȘI SOȚIIA [SA DESPINA]; acum, avem înscrisul pe două rânduri: sus, CTITORI, și pe rândul de jos, HRISTUDOR ȘI DESPINA CARACOSTEA;

6. Atât Hristodor cât și Despina au fost pictați, inițial, din cap până în picioare; acum, picioarele lor au dispărut, în mod lamentabil, prin trucul amintit mai sus...

Și dacă vom arunca o simplă privire, numai, și asupra portretelor celor doi ctitori, de după restaurarea din 1984, mai putem observa un mic amănunt: parcă fusese ceva mai bine realizată, totuși, această pictură, cu mai mult patos (v. Fig. 5 [10]⁾).

Fig. 5. Potretele lui Hristodor Caracostea și al soției sale, Despina, evoluția picturală

Trebuie remarcat, totuși, că ceea ce a rezistat, ca o minune, peste ani și ani, este privirea celor doi, care a rămas, dintotdeauna, ațintită asupra naosului, ca parte centrală a bisericii (v. Fig. 5). Lipsesc, deocamdată, imaginile ctitorilor de după restaurarea din 1955 a picturii.

Din aceleași considerente ale restaurării și renovării, ușile împărătești și catapeteasma, nu putem spune cu exactitate dacă păstrează sau nu aspectul lor inițial, dominând culoarea albastru (v. Fig. 6 [11]⁾).

Fig. 6. Ușile împărătești și catapeteasma Bisericii de la Sus

Hramul bisericii. Biserica de la Sus are hramul Adormirea Maicii Domnului și, în 1929, parohia aferentă acestei biserici avea, ca filială, biserica din satul Buta ¹⁾. La fel se întâmpla și în 1943 [12]⁾.

Adormirea Maicii Domunului sau Sfânta Maria Mare este prăznuită pe 15 august. Despre Adormirea Maicii Domnului, însemnând moartea și înălțarea ei cu trupul la cer, nu se găsesc date în Sfintele Evanghelii, ci doar în tradiția bisericească, acest subiect fiind tratat de patru părinți orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin [13]⁾. Așa se face că, în cântările și imnurile religioase de la Vecernia și Utrenia sărbătorii, povestea aceastei minuni divine este prezentată astfel [14]⁾:

”Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viața cea cerească. Deci, înștiintându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Și a împărțit văduvelor sărace veșmintele sale. Și a luat, apoi, iertăciune de la toți și, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii și pentru viețuirea în pace. Și, binecuvântând pe toti cei de față, și-a dat sufletul în mâinile Fiului și Dumnezeului ei. Și multe vindecări s-au împărțit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Și, s-a făcut, atunci, tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Și, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, încă trei zile, așteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiască rânduială, lipsea.

Și, sosind, Toma Apostolul era întristat, că nu se învrednicise să vadă, și el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca și ceilalti Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obște, mormântul, pentru el. Și, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup și era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere și mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.”

Așadar, pe scurt, aceasta este istoria hramului Bisericii de la Sus...

În Fig. 7 [15]⁾ este prezentată pictura murală centrală de pe frontispiciul bisericii, pictură care imortalizează o secvență din istoria hramului și anume acel moment când Maica Domnului, culcându-se pe pat și pregătindu-se pentru mutarea ei de pe pământ la ceruri, ”s-a făcut, atunci, tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos”.

Scena hramului bisericii este încadrată de chipurile sfinților mari mucenici Dimitrie și Gheorghe, ambii purtând la piept sulițele de care a depins, la un moment dat, destinul lor lumesc (v. Fig. 8 ¹⁵⁾).

Reparații. Potrivit Anuarului Eparhiei Argeșului pe anul 1929, citat de sursa ¹⁾, Biserica de la Sus a fost reparată, pentru prima dată, în 1887 iar în 1929 se afla într-o ”stare bună”. Asta înseamnă că, până la acea dată, cel puțin, biserica a fost acoperită cu șiță, așa cum rezultă din documentul citat ceva mai sus. În 1942, sub îngrijirea preoților Gheorghe Dutchevici și Alexandru Nițulescu, se fac reparații la biserică și, în 1943, se extinde cimitirul ¹⁾. Pentru această ultimă acțiune, în data de 16 mai 1943, s-a făcut o listă de subscripții, donându-se sume de bani după cum urmează: Cacionea (pe numele său adevărat, Dumitru Caciona) – proprietar, 5000 lei; Văcăreșteanu – proprietar, 2000 lei; Gheorghe Caracostea – proprietar, 2000 lei, Baillavoine – proprietar, 1000 lei; Rădulescu – proprietar, 1000 lei; Dutchevici – preot, 500 lei; Alexandru Nițulescu – preot, 300 lei; Anghel Crângeanu – cârciumar, 500 lei; Constantin Crângeanu – agricultor, 200 lei, lista continuând cu mulți alți agricultori, care au donat câte 100 sau 50 lei ¹⁾.

Fig. 7. Pictura murală a hramului bisericii de pe frontispiciu (Foto: 26 septembrie 2015)

Fig. 8. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în septembrie 2015, vedere din față

Judecând după grămezile de nisip din fața bisericii, fotografia-document prezentată în Fig. 9 ar data cam din acea perioadă, a reparației din 1943. Această fotografie provine din familia profesorului universitar Dumitru Caracostea, mai precis de la fiica sa, Lucia, care, atunci când a plecat definitiv din țară, stabilindu-se în Germania, a lăsat mai multe amintiri de familie în grija doamnei Elena Niculescu din București, cu care era vecină și prietenă [16]⁾.

Dacă vom face referire însă la lucrarea monografică a învățătoarei Ioana Gr. Șerban ⁵⁾, pentru această perioadă, lucrurile par că au fost puțin altfel, în ce privește reparațiile. Astfel, în lucrarea menționată, se spune că: ”Reparațiuini s’au făcut în anul 1899, 1922 și 1942. Reparațiunile s’au făcut la fundație și acoperiș. Ultima reparație s’a datorit mai mult cutremurului din 1940 Noembrie 10. Construcția este de cărămidă. Numai catapeteasma este de scândură. Fondurile necesare reparațiunilor sus arătate s’au strâns dela enoriași și cea mai mare parte au fost date tot de familia Caracostea”.

În perioada 1954-1955, toată pictura bisericii a fost refăcută, iar în 1984, potrivit pisaniei, pictura a fost din nou restaurată ^{1) 11)}. Până atunci, pictura fusese cea ”dela întemeiere” ⁵⁾. Probabil că în timpul reparației din 1954-1955 au fost realizate și picturile murale de pe frontispiciul bisericii. Fac această afirmație deoarece, așa precum se poate observa în fotografia din Fig. 9, până atunci, aceste picturi nu existau. Conform pisaniei, în anul 1984, pictura bisericii a fost restaurată din nou. Pe de altă parte, din pisania bisericii rezultă clar că, în 1955, a avut loc prima restaurare a picturilor.

Imediat după Revoluția din Decembrie 1989, în perioada 1991-1992, această biserică a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România (LMI), atribuindu-i-se codul 29B0527 [17]⁾. După aceea, în acord cu prevederile Legii 422/2001, noul cod LMI al acestui lăcaș de cult a devenit OT-II-m-B-09049 ¹¹⁾.

Potrivit pisaniei, între anii 2002 și 2004, cu ajutorul credincioșilor acestei parohii și sub îndrumarea preoților Mitran Aurel și Nicușor Popescu, s-a făcut o nouă reparație a bisericii și o restaurare a picturii.

Fig. 9. Biserica de la Sus pe la mijlocul secolului XX

După finalizarea acestei reparații, în 2004, a avut loc sfințirea bisericii, în prezența P.S. Gherasim Cristea, episcop al Râmnicului și Oltului ¹⁾. Înfățișarea Bisericii de la Sus, după această reparație, este cea prezentată în Fig. 10 ¹¹⁾ și Fig. 11 ⁶⁾. Fotografia din Fig. 11 este făcută în august 2012 și se poate observa că biserica era racordată deja la rețeaua de gaze, într-un mod destul de inestetic, dar te pui cu regulile absurde ale Distrigaz-ului?!...

Peste câtiva ani, în 2012, Consiliul Județean Olt aproba însă acordarea unui sprijin financiar în valoare de 10000 lei pentru Parohia Șerbănești de Sus [18]⁾. Acesta era începutul ultimei renovări a Bisericii de la Sus, renovare ce s-a întins pe perioada 2012-2014, sub îndrumarea preotului Nicușor Popescu, și a presupus, în principal, repararea acoperișului, ornamentarea cu lemn a streșinilor și refacerea completă a sistemului de colectare a apelor pluviale (v. Fig. 12 ⁷⁾) dar și realizarea unui nou gard, mai estetic, la strada principală (v. Fig. 13 ¹⁵⁾), înlocuindu-l pe cel din plăci de beton. Și dacă vom compara imaginea de acum, din 2015, a Bisericii de la Sus (v. Fig. 13) cu imaginea de acum aproape un secol (v. Fig. 9), vom trage o concluzie mai mult decât încurajatoare: aceea că biserica a prosperat, în tot acest timp. Cinste, așadar, sătenilor, preoților și tuturor celor ce au contribuit la această evoluție înfloritoare!

Odată cu această ultimă renovare a Bisericii de la Sus a fost renovat și monumentul eroilor din satul Șerbăneștii de Sus, monument aflat în curtea bisericii (v. Fig. 11 și Fig. 13). Dar despre monumentul eroilor de la Șerbăneștii de Sus mi-am propus să relatez mai multe într-un documentar separat, special dedicat.

Fig. 10. Biserica de la Șerbăneștii de Sus, după reparația din 2004, vedere din nord-vest

Fig. 11. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în august 2012

Fig. 12. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în decembrie 2o17

Fig. 13. Biserica de la Șerbăneștii de Sus în septembrie 2015, vedere sud-est

Fig. 14. Pisania Bisericii de la Sus în august 2016

Pisania. După reparația din 2004, a fost refăcută și pisania Bisericii de la Sus (v. Fig. 14 ²¹⁾), folosindu-se litere românești stilizate în vechiul scris bisericesc. După cum se poate observa, această pisanie consemnează următoarele:

”Această biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1853 de către ctitorii Hristudor Caracostea și soția sa Despina. În anul 1955, prin stăruința preotului Ghe. Dutchevici și a locuitorilor, s-a făcut pictura din nou iar în anul 1984, prin stăruința acelorași, s-a restaurat ace[e]ași pictură. Consilieri: Vasile Ghe, Zmarandache Olanu, Ilie Călin, cântăreț Ilie F. Ene. În anul 2002, s-a început restaurarea picturii sub îndrumarea preotului Mitran Aurel și terminată prin stăruința preotului Popescu Nicușor în anul 2004, împreună cu locuitorii și consilierii: Voinea Marin, Rîcîială Andrei, Neacșa Radu, Matei Ghe, cântăreț Preda Dumitru. Pictor Pascaru C-tin Cristian”

Pictorul Pascaru Constantin Cristian este, de fel, din Brebeni și, prin 2009, apărea a fi autorizat de Patriarhia Română doar ca restaurator monumente de epocă [19]⁾. Iar despre ”harul” său artistic vorbesc cel mai bine picturile realizate...

Clopotnița Bisericii de la Sus era construită, până în 2016, pe o structură din lemn și avea un acoperiș piramidal învelit cu tablă. Locația ei era în fața bisericii, în imediata apropiere a porții, accesul în curtea bisericii făcându-se chiar pe sub această clopotniță (v. Fig. 15 ⁶⁾). În vârful acoperișului era instalată o cruce asemănătoare celor de pe turlele bisericii. Așa cum se poate vedea și în fotografia din Fig. 9, datând de pe la jumătatea veacului XX, locația clopotniței se pare că a fost întotdeauna aceeași. Totuși, clopotnița de atunci parcă era ceva mai înaltă, ieșind în evidență mai mult decât biserica, deși ambele par umbrite și adăpostite într-o pădurice de salcâmi...

Fig. 15. Clopotnița bisericii de la Șerbăneștii de Sus în august 2012

Capela. Într-o zi de ”duminică, 13 noiembrie 2016, pe un frig pătrunzător, accentuat de un vânt puternic, în comuna Șerbănești a avut loc, la biserica ce poartă Hramul Adormirii Maicii Domnului, slujba religioasă, de sfințire a noii capele, ridicată prin strădania inginerului Longin Drăghicescu, susținut îndeaproape de familia sa” [20]⁾. Această știre apărea, în presa locală, imediat după sfințirea capelei realizată în cadrul Bisericii de la Sus, pe cheltuiala și cu strădania inginerului Mircea Longin Drăghicescu și a familiei acestuia. Cu vreo două luni mai devreme, când se mai lucra încă la pavaje și spații verzi, respectabilul meu colaborator, bărcăneșteanul Costel Vasilescu, îmi transmisese deja câteva fotografii deosebit de interesante, unele dintre ele dezvăluindu-mi, pentru prima dată, imaginea acestei capele (v. Fig. 16 [21]⁾)... Și, într-adevăr, ceea ce ne arată, la momentul sfințirii, ”Ziarul de Olt” (v. Fig. 17) este ceva demn de toată lauda. Vechea clopotniță, după cum se vede, a dispărut, locul ei fiind luat de una nouă, zidită, integrată în capela dăruită susenilor de neamul lui Drăghicescu... Iar intrarea în curtea bisericii a căpătat o nouă înfățișare, de neimaginat cu vreun an în urmă, oferind ”o nouă încadrare peisagistică a bisericii” ²⁰⁾. Pentru reușita acestei lucrări, ctitorie a familiei Drăghicescu, preotul Nicușor Popescu a fost răsplătit de episcopul Sebastian al Slatinei și Romanaților cu titlul onorific de iconom stravofor, cu drept de a purta brâu roșu și cruce ²⁰⁾.

Fig. 17. Capela bisericii de la Șerbăneștii de Sus la 13 noiembrie 2016, în ziua sfințirii

Fig. 16. Capela bisericii de la Șerbăneștii de Sus în august 2016

Ca o remarcă interesantă, semn al unei bune-stări evidente a ctitorilor acestei capele, pe frontispiciu, deasupra intrării principale (v. Fig. 16), a fost pictat Sf. Ierah Nicolae. De ce Nicolae? Alegerea este una bine inspirată și deosebit de interesantă. Pentru că, în primul rând, Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi sfinţi, fiind iubit, în special, de copiii ”cărora le aduce cadouri, dar şi de cei mai sărmani, pe care îi păzeşte şi îi ajută” [22]⁾; în al doilea rând, Nicolae se numea și tatăl inginerului Mircea Longin Drăghicescu dar și fiul acestuia, Dragoș Nicolae Drăghicescu. Oricum, toată această realizare este un bun omagiu și prilej de veșnică aducere aminte legendarului Nicu Drăghicescu, tatăl inginerului Mircea Longin Drăghicescu! Pentru că ”Lucrările sunt durabile, făcute să țină secole de acum încolo. S-au folosit materiale de calitate, structuri armate din beton, finisaje din granit, menite să câștige competiția cu timpul. Nu a existat o limită bugetată, care să afecteze calitatea construcției.” ²⁰⁾ Normal!

Fig. 18. Capela și crucea de temelie ale bisericii de la Șerbăneștii de Sus (Foto: 3 decembrie 2017)

Pe 3 decembrie 2017, fiind și eu pe-acolo, această capelă veghea, sub sunet țipător de clopot, tristețea unei înmormântări creștinești tradiționale, așteptând încă depășirea oricăror reticențe pentru a-și găsi trebuința (v. Fig. 18 ⁷⁾). Pentru că, altfel, în conformitate cu normele Uniunii Europene, persoanele decedate nu mai pot fi ținute acasa timp de trei zile, ci doar la capela bisericii sau a cimitirului. Dar legislația din România nu interzice, deocamdată, acest lucru. [23]⁾ Și, dincolo de aleea frumos pavată, față în față cu capela, se află crucea de temelie a Bisericii de la Sus (v. Fig. 18), având pe ea încrustată, cu scris chirilic, deviza cultului orthodox: IC - XC HИ – KA (”Iisus Hristos biruiește”).

Cimitirul. Înainte chiar de a se construi Biserica de la Sus, susenii își aveau pe acest loc propriul cimitir, rezervând, spre stradă, locul bisericii pe care și-o doreau dar care avea să vină mult mai târziu, așa cum aminteam mai sus. După extinderea spre nord-vest, extindere survenită în 1943, așa cum aminteam mai sus, cimitirul acestei biserici a devenit mult mai încăpător, satisfăcând, timp de câteva decenii, nevoile lumești ale susenilor. Și totuși, acum, biserica este deja împrejmuită de morminte.... De vină sunt poate cavourile, care acum s-au înmulțit în mod considerabil! Încă un semn de bunăstare.

Preoți și cântăreți. Primul preot al acestei biserici a fost Gheorghe Răsurescu, fiul preotului Ghioca de la biserica din Șerbăneștii de Jos, iar primul cântăreț a fost Gheorghe Stan Marin ¹⁾. Conform unei alte surse, acest prim preot s-ar fi numit, de fapt, Răsureanu ⁵⁾, nu Răsurescu. După preotul Răsurescu/Răsureanu (urmează să ne edificăm, consultând și alte surse!), Biserica de la Sus a fost deservită, se pare, de preotul Vișinescu ⁵⁾.

Din 1 februarie 1914 era cântăreț practicant la această biserică Constantin Popescu, născut la 6 iulie 1886 în localitate. El a slujit la această biserică, cu statut de angajat, până pe 1 august 1946, când a fost pensionat pentru limită de vârstă [24]⁾. Începând cu 1 septembrie 1917, este numit preot Alexandru Nițulescu, care era originar din Bacea și venea, pentru a se apropia de casa părintească, de la parohia Nenciulești, județul Teleorman ¹⁾. Totuși, potrivit unor surse oficiale, trebuie reținut că preotul Alexandru Nițulescu apărea ca preot la parohia Șerbăneștii de Sus încă din iunie 1909 [25]⁾. Începând cu 1 ianuarie 1920, a fost numit cântăreț D. Grigorescu, născut la 4 noiembrie 1890, absolvent al școlii de cântăreți bisericești ¹⁾.

După preotul Nițulescu, la parohia Bisericii de la Sus a urmat preotul Gheorghe Dutchevici (popa Georgică). Acesta era născut la 4 ianuarie 1914 în Șerbăneștii de Sus ¹⁾ și a fost hirotonit aici la 5 septembrie 1935 [26]⁾. Potrivit învățătoarei Ioana Șerban, ”Pr. Răsureanu, Pr. A. Nițulescu și Pr. Gh. Dutchevici sunt dintr’o familie.” ⁵⁾ Tot din aceeași sursă aflăm că, până în anul 1942, ”Cântăreți bisericești au fost: Marin Popescu, Stan Popescu și Const. Popescu, toți dintr’o familie.” ⁵⁾

Pentru o scurtă perioadă de timp, în anul bisericesc 1943-1944, cel puțin scriptic, preotul Gheorghe Popescu (popa Gică) a slujit ca preot ajutător la această biserică, desființânu-se parohia Buta, unde fusese titular până atunci [27]⁾. După pensionarea lui popa Georgică, în perioada 1988-1997, a urmat preotul Ciobanu Leandru, apoi preotul Beică Florin, în perioada 1997-1999, urmat de preotul Mitran Valentin Aurel, în perioada 1999-2004. Din 2004, slujește la această biserică preotul Nicușor Popescu, care este născut în satul Șerbănești de Sus ¹⁾ și, conform pisaniei, în acel an, îl avea cântăreț pe Preda Dumitru (zis Mitică a-lu’ Sădilă), de fel din Șerbăneștii de Jos.

Veniturile bisericii. În anul bisericesc 1940/1941, veniturile Bisericii de la Sus proveneau din vânzarea ierbii ce creștea prin curtea bisericii și prin cimitir – 150 lei, din vânzarea lumânărilor – 1121 lei și din cutia milei – 9 lei. Acest venit total de 1880 lei era cheltuit după cum urmează: 1160 lei – abonamente la reviste, 1% pentru fondul bisericesc (20 lei), 5% pentru trebuințele Sfintei Episcopii (100 lei) și restul, de 600 lei, erau cheltuieli neprevăzute ¹⁾. Pe lângă aceste venituri bănești, Biserica de la Sus mai dispunea de o sesie parohială de 5 ha teren arabil, la care se mai adăuga 1,5 ha teren arabil sesie cantorală ¹⁾.

Fig. 19. Preasfințitul Părinte Sebastian în timpul Sfintei Liturghii din 2012, la Biserica de la Sus

Viața religioasă. În 1942, Ioana Șerban, învățătoare la Școala de la Sus, spunea despre enoriașii Bisericii de la Sus că ”sunt în număr de 858. Sectanți nu există. Un singur locuitor e catolic. Locuitorii nu se prea duc la biserică. Permanent se duc la biserică, în medie, 20 enoriași. Majoritatea dintre aceștia o formează femeile. Slujbe la ei acasă nu fac decât la moarte. Dacă n’ar fi moartea și zile tradiționale, când preotul trebue să umble cu botezul, la majoritatea preotul nu le-ar călca casa. Preotul depune eforturi să-i atragă la învățătura bisericii.” ⁵⁾ Și, tot așa, ea vorbește, în continuare, despre rolul preotului și al bisericii în viața regioasă a satului: ”Având în vedere că în biserică se lucrează numai cu suflet, după mine, cultura trebue să fie o anexă a sufletului preoțesc. Numai cine va poseda iubirea și blândețea Mântuitorului, acela va fi cu adevărat apostol al lui Hristos. Biserica prin slujitorii ei se amestecă în viața locuitorilor, mai ales în ultimul timp, când preotul este singurul intelectual, care are o ședere permanentă în sat, făcând parte din orice consiliu ce funcționează în comună. Chemarea cea mare pe care o are biserica în ultimul timp este rolul ce-l are în sfatul de împăciuire. Preotul este președinte. Al lui este cuvântul din urmă.

Prin aceasta, biserica creștină realizează practic cuvintele Domnului «Fericiți făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.» Misiunea care o are biserica în sfaturile de împăcăciune, este foarte bine venită azi, când lumea întreagă își caută prin lupte crâncene, noi forme sociale neamul nostru se întoarce la biserică să pună capăt sfadei.” ⁵⁾

Fig. 20. PS Părinte Sebastian în timpul Sfintei Liturghii din 2012, printre enoriași aflându-se și primarul Titi Peligard

Fig. 21. Oficialitățile prezente la slujba de sfințire a capelei (Foto: 13 noiembrie 2016)

Doi ani mai târziu, în 1944, Parohia Șerbăneștii de Sus avea 210 familii cu 880 de locuitori, dintre care unul singur era înregistrat greco-catolic. Tot pe atunci, biserica avea o bibliotecă parohială conținând 150 de volume, cele mai vechi datând din anul 1874 ¹⁾. Asta ar însemna fie că preotul Gheorghe Răsurescu/Răsureanu a slujit, la început, după niște cărți bisericești proprietate personală, pe care nu a dorit să le doneze bisericii, fie că aceste cărți, dinainte de 1874, au dispărut fără urmă... Oricum, interesant ar fi să știm ce a mai rămas acum, ca inventar, din toate acele cărți vechi!

Pe 19 februarie 2012, într-o zi de duminică, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica de la Sus (v. Fig. 19 [28]⁾). Printre participanții la acest eveniment se poate observa și primarul Titi Peligrad dar și mulți copii (v. Fig. 20 ²⁸⁾). Și, tot așa, pe 13 noiembrie 2016, cu ocazia sfințirii capelei, ”biserica, dintr-o dată neîncăpătoare, a fost un bun prilej de reuniune a comunității aparținătoare lăcașului de cult” (v. Fig. 21) pentru că, atunci, ”la Șerbănești, au mai venit invitați de seamă din localitățile limitrofe, cei care se consideră buni vecini în administrare și liniște între comunități”. ²⁰⁾

Asta înseamnă că viața religioasă a sătenilor de la Sus a reînviat. Să fie într-un ceas bun și Doamne ajută!

Craiova, 4 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. ILIE, D. – Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[2]. BARBU, M. – Moșia Floru – Proprietate a fraților Ioan și Constantin Gh. Massu. În revista ”Memoria Oltului și Romanaților” nr. 40, Găneasa, iunie 2015.

[3]. CARACOSTEA, D. - Mărturisiri. În revista "Philologica", Vol. I, mărturisiri culese şi publicate de Ion Nijloveanu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970.

[4]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Planul director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 14 februarie 2018.

[5]. ȘERBAN, I. – Monografia Comunei Șerbăneștii-de-sus, Județul Olt. ANR – București, Ministerul Culturii Naționale, 1942.

[6]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 2014.

[7]. IVAȘCU, A. – Reveniri la obârșie. Șerbănești, 3 decembrie 2017.

[8]. * * * - Monografia comunei. Primăria Șerbănești – Județul Olt, http://www.primariaserbanesti. ro/ro/static/monografia-comunei, accesare 2015.

[9]. IONAŞCU, I. – Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. 1. Editura Ramuri, Craiova, 1934.

[10]. * * * - Hristudor Caracostea-Bălan. Geneanet, http://gw.geneanet.org/bala?lang=en; pz=savinien+mihai;nz=caracostea+balan;ocz=0;p= hristudor;n=caracostea+balan, accesare 18 septembrie 2014.

[11]. * * * - Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”. Programul Operațional Regional – Regio, Mănăstiri și biserici din Olt, http://www.monument-istoric.ro/pdf/olt/ 185_SerbanestiiDeSus_Serbanesti_AdormireaMaiciiDomului.pdf, accesare 2 martie 2018.

[12]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 263, Bucureşti, 10 noiembrie 1943.

[13]. * * * - Adormirea Maicii Domnului. CrestinOrtodox.ro, http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/adormirea-maicii-domnului/, accesare 2015.

[14]. * * * - Luna august în 30 de zile: pomenirea celui dintre Sfinți, Părintele nostru Alexandru, patriarhul Constantinopolului (+340). http://www.ortodoxism.ro/, accesare 2015.

[15]. IVAȘCU, A. – Reveniri la obârșie. Șerbănești, 26 septembrie 2015.

[16]. BARBU, C. și BARBU, M. – Contribuții la genealogia familiei Caracostea. În revista ”Memoria Oltului și Romanaților” nr. 45, Găneasa, noiembrie 2015.

[17] * * * - Proiectul Listei Monumentelor Istorice din 1992, elaborat de Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI). Institutul de Memorie Culturală, http://www.cimec.ro/Monumente/ListaMonumentelorIstorice/LMN/Olt/otb.pdf, accesare 2 martie 2018.

[18]. * * * - Hotărâre privind: acordarea sprijinului financiar de la bugetul propriu al Consiliului Județean Olt, pe anul 2012, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase din Județul Olt, recunoscute în România. Consiliul Județean Olt, Slatina, HCJ nr. 41 din 29.03.2012.

[19]. * * * - Pictori bisericești și restauratori autorizați de Patriarhia Română - 2009, https://www.scribd.com/doc/136639594/Tabel-Pictori-de-Biserici-Autorizati-de-CPB-2009, accesare 3 martie 2018.

[20]. DOROBANȚU, A. – Trainică zidire! Capelă nouă, la Șerbănești! În săptămânalul ”Ziarul de Olt”, Slatina, 17 noiembrie 2016.

[21]. VASILESCU, C. – Corespondență. Caracal, 12 august 2016.

[22]. POPA, C. - Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Nicolae. Ce este total neindicat să le dăruim celor dragi şi ce se întâmplă dacă ninge în 6 decembrie. În ”Adevărul de Oradea”, http://adevarul.ro/locale/oradea/traditii-obiceiuri-sf-nicolae-total-neindicat-daruim-celor-dragi-intampla-ninge-6-decembrie-1_5a2515825ab 6550cb8d56750/index.html, accesare 3 martie 2018.

[23]. * * * - Depunerea la capelă a decedatului. Eva Funerare, București, https://www.evafunerare.ro/servicii%20funerare,%20inmormantare/depunerea-la-capela-decedatului, accesare 5 martie 2017.

[24]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 123, Bucureşti, 29 mai 1946.

[25]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 70, Bucureşti, 26 iunie 1909.

[26]. * * * - OT-F-00465 Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” Șerbăneștii de Sus 1940-1944 (niv. Fond), ANR Olt.

[27]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 263, Bucureşti, 10 noiembrie 1943.

[28]. DUCĂ, L. - Dragostea contează mai mult decât credința. În ziarul ”Lumina”, 21 februarie 2012, http://ziarullumina.ro/dragostea-conteaza-mai-mult-decat-credina-72056.html.

Accesați fișierul în format pdf: