Descoperiri din neolitic

Pe la sfârșitul anului 2011, când realizam primul documentar al Enciclopediei comunei Șerbănești,  documentar intitulat «”Dalta” din piatră», cuvântul ”daltă” îl puneam între ghilimele pentru că eu făceam, atunci, niște dezvăluiri bazate doar pe propriile amintiri. Ceva mai târziu, fără prea multe argumente, cu ocazia unor revizuiri, am eliminat acele ghilimele, ca să constat acum, în 2017, că nu am făcut rău deloc. Păi da, că dalta din piatră pe care eu o găsisem atunci și, mai apoi, i-am pierdut urma, pe lângă ceea ce există, de ani buni, neștiut de nimeni, la câțiva locuitori din Șerbănești, mă lasă acum mut de uimire și m-a determinat să public, în grabă și cu mare drag, un material inedit în revista de istorie ”Memoria Oltului și Romanaților”, promițând, totodată, că am să revin cu mai multe detalii în paginile Enciclopediei [1]).

Dalta din piatră. Așadar, în documentarul ”Dalta din piatră”, povesteam eu că, prin vara anului 1970, copil fiind, am găsit o daltă din piatră șlefuită pe undeva, în apropiere de Momiceni, pe creasta dealului dintre valea Bungetului și valea Eleșteului, pe unde fusese, cândva, pădurea Bungetul. Și cum tocmai învăţasem la şcoală despre perioadele din istoria omenirii, printre altele, îmi rămăseseră în minte, din cartea de istorie, imaginea  de muzeu  a unor unelte din piatră. Iar această piatră pe care eu o găsisem semăna destul de mult cu o daltă șlefuită dintr-acelea din carte. De aceea, am hotărât să iau cu mine acea piatră, acasă. Și deoarece mă marca, oarecum, teama ca nu cumva să mă fac de râs în faţa copiilor sau a profesorilor, dezvăluindu-le „descoperirea” mea, am pus, spre „păstrare”, acea piatră, pentru a mă documenta mai bine asupra ei... De documentat, evident, că nu m-am putut documenta dar cert e că i-am pierdut urma acelei dălți!

Documentarul în cauză, fiind publicat pe Internet, a avut, se pare, un impact nesperat asupra anumitor șerbăneșteni, care simțeau, probabil, tristețea dezamăgirii mele, că pierdusem, pentru totdeauna, acea daltă, norocoasă totuși... Spun ”norocoasă” pentru că, altfel, nu aș fi scris acel documentar și nici nu s-ar fi aflat prea curând, probabil, și despre alte mărturii certe, venind din neolitic, neinvestigate încă de nimeni dar menite să aureoleze trecutul multimilenar al actualei comune Șerbănești, județul Olt.

Ciocanele din piatră ale lui nea Niculae. Așadar, prin aprilie 2017, m-a contactat un tânăr șerbăneștean, Ionuț Preda, fiul lui Anghel Preda (zis Anghel a-lu Tăldare) cu care eu am copilărit, cu câteva decenii în urmă, în cătunul Lisa al Șerbăneștilor de Jos. De la el am aflat o mulțime de lucruri inedite și incredibile. În primul rând, Ionuț mi-a mărturisit că, prin 2007, a găsit și el, nu o daltă, ci un ciocan de piatră, tot pe valea Bungetului, dar ceva mai lăturalnic, la hotarul cu Buta. Adică la vreo 3-4 kilometri în aval, față de locul unde găsisem eu dalta dar, din păcate, acest ciocan a avut aceeași soartă ca dalta mea... Și stăruind eu să aflu cât mai multe detalii despre acest ciocan găsit de Ionuț Preda, am aflat că el avea o formă rotunjită și puțin alungită, precum un ou, și era făcut dintr-o piatră șlefuită deosebită. Dar, ca printr-o minune, în timp ce tot îl iscodeam eu, Ionuț și-a amintit, deodată, un lucru deosebit: ”Dar mai are cineva o daltă sau ciocan, cred! Nea Niculae a-lu Didea. Mâine îl întreb. Mă duc la el să-i fac poză.” A doua zi, pe 7 aprilie 2017, Ionuț s-a ținut de cuvânt și l-a căutat pe nea Niculae. Numele lui este, de fapt, Mara Nicolae și locuiește în cătunul Dumitrănești, cătun devenit, acum, strada Dumitrănești... L-am cunoscut și eu pe nea Niculae, copil fiind, și mi-l amintesc ca pe un om deosebit de ingenios, priceput la toatea și cunoscător de foarte multe lucruri dar niciodată nu mi-am imaginat că el ar deține, în casa sa, și anumite obiecte cu valoare inestimabilă, de muzeu. Ionuț Preda îl caracterizează, acum, pe nea Niculae, ca pe ”un bătrân super înțelept” dar cam bolnav (din păcate!),  care ”poate furniza multe date extrem de importante”... Ce a găsit Ionuț, la nea Niculae, este ceva ce a întrecut cu mult așteptările noastre! O adevărată comoară de obiecte din piatră, unele găsite chiar de el, altele cumpărate, din pasiune și interes, cu ani în urmă, de la alți săteni, după cum vom vedea imediat, în cele ce urmează.

Text Box: Fig. 1. Ciocanele din piatră ale lui Nicolae Mara  Și să începem cu niște ciocane din piatră pe care nea Niculae le-a așezat cu grijă, pe aleea betonată din fața casei sale, ca să le fotografieze Ionuț! După cum se poate observa din fotografia alăturată (v. Fig. 1), ciocanele din piatră ale lui Nicolae Mara sunt în număr de trei, cu forme oarecum asemănătoare, dintre care unul este spart pe la jumătate, pe direcția găurii pentru coadă. Ciocanele de culoare mai negricioasă (cel spart și cu cel din partea dreaptă a fotografiei) au fost găsite de nea Niculae a-lu Didea pe valea Dorofeiului, în apropiere de dealul Tomoaica, ”în timp ce săpa să care niște pământ[2]). Nu știm însă, deocamdată, dacă aceste ciocane au fost găsite în același timp și în același loc. Și, ca să lămurim, mai bine, despre ce e vorba aici, trebuie știut că, la Șerbănești, pământul galben și nisipos este folosit, dintotdeauna, în construcții diverse, existând doar anumite locuri de unde acesta poate fi extras. La poalele dealului Tomoaica se mai află încă o astfel de râpă de unde se scoate pământ galben dar și nisip galben, pentru diverse întrebuințări gospodărești. Ciocanul de culoare mai deschisă, maronie, a fost cumpărat de Nicolae Mara de la un alt șerbăneștean, Dumitru Preda (zis Mitică a-lu Sădilă). Ionuț Preda mi-a promis că are să vorbească cu Mitică și să-l întrebe pe unde a găsit acel ciocan, de care nea Niculae s-a lăsat atras. Și a vorbit! Mitică i-a spus că acest ciocan de culoare maronie l-a găsit în fosta vie a CAP-ului, de lângă cătunul Lisa, ”unde are el un petec de pământ, după ce a arat ceva mai adânc cu un tractor mare; lângă rădăcina unui pom”. Piatra și modul de șlefuire al acestui ciocan maroniu, descoperit de Mitică a-lu Sădilă, seamănă leit cu constituția dălții din piatră pe care am găsit-o  eu. Dar, demn de remarcat ar mai fi un lucru: la insistențele mele, Ionuț mi-a spus clar că niciunul dintre aceste ciocane nu seamănă cu cel pe care el l-a Text Box: Fig. 2. Ciocanele din piatră (Preda vs. Mara), diferențe și asemănări  găsit în urmă cu 10 ani. Și, după ce am aflat toate acestea de la Ionuț, stăteam și mă întrebam: Or mai exista, oare, și alte asemenea unelte din piatră pe la diverși șerbăneșteni? Și tot eu îmi răspundeam: Cu siguranță că da, atâta vreme cât Ionuț Preda, îmi spunea, de pildă, că Genu lu’ Pisăru (Eugen Pisăru, zis Vânătoru, care, din păcate, a murit) ”avea multe obiecte vechi1)

Ceea ce m-a frapat, în mod deosebit, la aceste ciocane (v. Fig. 2), la o primă analiză, este forma perfect cilindrică a găurii care perforează piatra, în întregime, și diametrul acestei găuri, care, la toate cele trei ciocane pare să fie același... S-au scris multe despre tehnica perforării pietrei în neolitic, cea mai eficientă metodă citată fiind aceea a arcului de găurit, folosind un burghiu tubular, din os sau trestie [3]), care se umplea cu nisip abraziv umed, aș adăuga eu, prin raportare la alte descrieri de acest gen. Oricum, munca de a crea o astfel de sculă presupunea un efort fizic de lungă durată și, întrebarea e: Cui și la ce ar fi folosit aceste unelte? Răspunsul logic la această întrebare îl găsim tot în sursa mai sus citată 3): Acestea foloseau, deopotrivă, ca unelte și arme dar, ceea ce este demn de reținut, erau și ”însemne de prestigiu”. Adică, nu oricine își permitea asemenea lux! Arheologul teleorrmănean Ion Torcică spune, pe bună dreptate, că «Piesele din piatră perforată reprezintă atât „minuni” ale tehnologiei cât şi simboluri ale unor lumi în care piatra, alături de metal, reprezenta materia primă pentru exprimarea bogăţiei, prestigiului şi ale posibilităţilor tehnice ale acestor popoare» 3). Nu cumva însă, tot de aici și de atunci, a început și exploatarea omului de către om? Pentru că eu tind să cred că cei ce dețineau aceste obiecte aveau nu numai prestigiu, ci și putere. Nu cred că ei erau trudnicii făurari ai acestor obiecte de fală... Pentru că, doar ca să dai în cap la un animal sau la un semen de-al tău, nu ai nevoie de-o piatră șlefuită și nici perforată cu mare chin! Așadar, comuna primitivă nu a însemnat, cu siguranță, doar muncă în comun și, după aceea, împărțirea egală a rezultatelor muncii, fără exploatarea omului de către om, așa precum ne mai spun încă toate dicționarele și cărțile de istorie. Hai să fim serioși: exploatarea omului de către om, sub o formă sau alta, a existat din toate timpurile și nu trebuie să ne iluzionăm, sub nicio formă, că ar fi fost altfel!

Jumătatea de ciocan din piatră a lui Nicolae Raicu. Și, după ce tocmai dădusem spre publicare materialul  despre care vorbeam la început, iată că siguranța mea, cum că astfel de obiecte litice mai există și pe la alți șerbăneșteni, s-a adeverit deja. Un alt șerbăneștean, Nicolae Raicu (zis Nicu lu’ Bilă), cu care am intrat în legătură pentru o altă temă, despre care vom vorbi puțin mai jos, mi-a spus, așa într-o doară, că ar avea și el o jumătate de ciocan din piatră, despre care însă nu-și mai amintește pe unde a găsit-o [4]). L-am rugat să-mi trimită o fotografie cu această jumătate de ciocan din piatră și, în scurt timp, Nicu mi-a trimis câteva fotografii, așa cum îi solicitasem. În colajul din Fig. 3, am redat, așadar, două dintre fotografiile transmise de Nicolae Raicu și, analizând pe toate fețele, acest fost ciocan aș face următoarele remarci:

1.       Piatra de culoare ușor maronie și șlefuirea sunt asemănătoare ciocanului descoperit de Dumitru Preda, în via sa de lângă fostul drum al Drăgăneștilor, dar și cu dalta din piatră descoperită de mine, în apropiere de Momiceni;

2.       În apropierea găurii pentru coadă, se pot observa două amprente de forma unor arce de cerc, semne ale perforării neatente sau indecise cu acel ”burghiu” tubular, despre care vorbeam ceva mai sus;

3.       După descoperirea ei inițială, în urmă cu mulți ani, acestei jumătăți de ciocan se pare că i s-a dat o folosință casnică inedită: aceea de gresie pentru ascuțit coasa, sapa sau cuțitele; spun acest lucru, judecând după dârele lăsate de frecarea cu un metal pe una dintre fețele pietrei...

Text Box: Fig. 3. Jumătatea de ciocan aflată la Nicolae Raicu, în Dealul Papii  Și m-aș opri, deocamdată, aici cu speculațiile mele, tehnice și istorice, referitoare la ciocanele din piatră de la Șerbănești. Dar, înainte de a trece la un alt subiect inedit, trebuie să menționăm clar că descoperirea ciocanelor din piatră, despre care tocmai am relatat aici, nu are nimic de-a face cu acel ”frumos ciocan de piatră” pe care la găsit ”domnul Hristide, de la Șerbănești”, la finele secolului al XIX-lea. El găsise acel ciocan, nu la Șerbănești, ci în zona măgurii Mihai Vodă, pe malul Vedei, între Ghioca și Ghimpețeni [5])...

Text Box: Fig. 4. Pietrele de praștie de la Șerbănești  Pietrele de praștie. Pe lângă cele trei ciocane din piatră, despre care am vorbit ceva mai sus, nea Niculae a-lu Didea mai deține și patru ”pietre de praștie”, unelte de vânătoare despre a căror existență, prin aceste locuri, nu s-a prea auzit până acum. După cum putem observa din fotografia alăturată (v. Fig. 4), realizată de același Ionuț Preda și pe aceeași  alee-muzeu a lui nea Niculae, aceste pietre au mărimea unor mingi de tenis, forme cvasi-sferice și culori brun-roșcate, ușor diferite. Demn de reținut este însă faptul că aceste pietre au fost găsite de Nicolae Mara grupate în același loc, ca pe un cuib cu ouă, ”chiar pe albia râului” Dorofei, și tot în apropierea dealului Tomoaica. Probabil că, după ce a găsit primul ciocan, interesul lui de a investiga zona a crescut... Din păcate, nu și al altora, mai îndreptățiți să o facă! Sugestia că aceste obiecte ”par să fie un fel de piatră pentru praștie” vine chiar de la Ionuț Preda 2), care mi-a mărturisit că pe el îl fascinează astfel de lucruri și le înțelege valoarea istorică. Și, ca să fie bine înțeles, Ionuț Preda, ca și mine, nu are nimic de-a face cu subiectul în cauză. El este fermier, sportiv și tânăr familist, pasionat însă de oamenii, locurile și obiceiurile șerbăneștenilor. Și după ce l-a vizitat, în treacăt, pe nea Niculae, Ionuț a rămas cumva dezamăgit, totuși. Nea Niculae a-lu Didea, bătrân fiind și bolnav, i-a cerut lui Ionuț să-i găsească clienți, că vrea să-și vândă ”colecția” de pietre... Păcat, am gândit noi! Dar are și nea Niculae informațiile lui! Păi da, că astfel de obiecte se vând, pe piața amatorilor de lucruri rare și foarte vechi, cu câteva sute de euro!

Medievistul francez Olivier Trotignon, prin 2010, numea niște pietre asemănătoare descoperite în Franța, ”molete sferice”, considerându-le, în același timp, ”o curiozitate locală, care merită un studiu special[6]). Aceste ”molete sferice”, despre care vorbește specialistul francez, au fost descoperite însă în locuri diferite și, de aceea, s-a susținut, inițial, că ele ar fi folosit la măcinarea semințelor de tot felul, prin rostogolirea lor, peste semințe, într-o piuă tot din piatră. Dar, dacă aceste pietre descoperite de nea Niculae ar fi fost din categoria ”moletelor sferice”, atunci întrebarea e: Ce căutau, în același loc, patru astfel de bile, aproape identice? Așadar, după mine, această ipoteză pică, mai ales că nu s-a descoperit, încă, la Șerbănești, acea piuă din piatră, în care se măcinau semințele. Pornind însă de la unele observații făcute de același iscusit specialist francez, s-ar putea spune, despre ”pietrele de praștie” de la Șerbănești, cel puțin două lucruri, șocante prin enigmaticul lor conținut:

Text Box: Fig. 6. Principiul de funcționare al ipoteticei râșnițe cu bile  Text Box: Fig. 5. ”Bilele de praștie” descoperite în ”Casa cerbului” de la Parța  1. Forma cvasi-sferică și diametrele aproape identice, ne-ar determina să credem că arma de luptă ar fi trebuit să fie nu o praștie precum o știm noi, ci una ce folosea, probabil arcul cu sfoară, ca sistem de percuție, și un calibru ce direcționa piatra spre ținta dorită;2. Pe aproape toate pietrele se pot observa urmele unor ciocniri violente, care ar dovedi că ele au fost folosite, fiind aruncate, probabil, cu un sistem percutor destul de eficient. Ca urmare, această ipoteză este ceva mai credibilă decât prima, aceea cu ”moletele sferice”, dar nu cunoaștem încă ingenioasa ”armă” ce putea folosi aceste bile litice... Cât despre faptul că ele au fost găsite într-un același loc, precum un cuib cu ouă, să zicem că, acolo unde au fost decoperite, era un fel de fortăreață menită să apere comunitatea de la poalele dealului Tomoaica sau, poate chiar un atelier care producea astfel de obiecte... Bazându-ne însă pe un detaliu interesant, dintr-o descoperire asemănătoare ce a avut loc, în 2005, pe șantierul arheologic de la Parța, județul Timiș, când s-a declarat, oficial, că s-au descopeirit, printre multe alte obiecte și obiective, și niște ”bile de praștie, de mari dimensiuni[7]), parcă ar mai fi ceva de comentat, totuși... Așadar, după cum se poate observa în fotografia alăturată (v. Fig. 5) 6), acele așa-numite ”bile de praștie”, descoperite în obiectivul arheologic numit Casa cerbului al așezării neolitice de la Parța, erau grupate într-un mod asemănător cu pietrele sferice descoperite de Nicolae Mara pe valea Dorofeiului, la poalele dealului Tomoaica. Iar cercetătorii ce au analizat acele ”bile de praștie” de la Parța spun că erau amplasate ”sub podeaua încăperii” parterului, obiectivul Casa cerbului fiind o clădire neolitică cu etaj, realizată din chirpici, pari și nuiele 6). Și, tot din contextul vag descriptiv al acestor cercetători, ar rezulta că aceste ”bile de praștie” ar fi făcute din lut ars, deoarece, într-o altă locație, ei povestesc, așa în treacăt, că au descoperit o altă «mare bilă de praștie, din seria celor de ”război”. Bila nu a fost arsă, doar uscată.» Acum, aș avea și  eu o întrebare: Dacă acele obiecte neolitice descoperite sub podeaua Casei cerbului erau ”bile de praștie”, de ce aveau nevoie de o locație de acest gen? Mai ales că, aceiași cercetători ne dau, așa într-o doară, câteva detalii deosebit de interesante; anume, că ”deasupra lor nu au fost urme de podea” dar că ”este posibil să fi fost o deschidere în podea deoarece în vecinătatea lor au fost găsite fragmentele unui disc de lut rupt în 3, care foarte probabil acoperea deschiderea6). Pornind de la aceste detalii norocoase, eu aș lansa o nouă ipoteză: aceste obiecte litice, atât cele de la Parța cât și cele de la Șerbănești, sunt, de fapt, componentele unei mori cu bile de sorginte neolitică sau, mai degrabă, ale unei râșințe cu bile... Bilele din piatră erau, de fapt, niște molete sferice, cum le numea cercetătorul francez amintit mai sus. Ele erau amplasate însă într-un locaș circular cu fundul gros, confecționat din lut ars, și peste aceste bile era rotit un disc, confecționat din lut ars. Împreună (piuă, bile și disc) formau un sistem asemănător rulmentului axial. Semințele de dimensiuni mici (mei sau grâu), ce trebuiau măcinate, erau alimentate printr-un orificiu central al acelui disc, iar uruiala (făina) rezultată era evacuată, centrifugal, prin lateralul pivei circulare al râșniței. În Fig. 6 este prezentată schema de principiu al unei astfel de râșnițe, așa cum am gândit-o eu, fără a avea însă, deocamdată, suficiente dovezi ale existenței, în neolitic, pe valea Dorofeiului, a unui astfel de sistem tehnic... Eu am figurat un mâner pentru acționarea acestui sistem rudimentar de măcinare, ceea ce ar face trimitere la o râșniță, dar faptul că aceste pietre au fost găsite de Nicolae Mara ”chiar pe albia râului” Dorofei 2), ne-ar face să credem, totuși, că aceste molete sferice ar fi fost, de fapt, componentele unei mori preistorice, antrenată fiind de un vad special amenajat al Dorofeiului de-altă dată... Greu de crezut dar nu imposibil! Și aruncându-ne încă o privire, mai în detaliu, asupra ”bilelor” litice ale lui Nicolae Mara (v. Fig. 7), putem ușor observa că parcă acestea nu sunt, totuși, chiar așa de sferice iar suprafețele lor parcă ar fi făurite voit rugoase (adică moletate!)... Ce să însemne, oare, aceste mici detalii? Să fie vorba doar despre nepriceperea meșterilor sau de o erodare normală, datorată vremii? Să vedem, totuși, ce vor spune specialiștii!

Altfel, despre asemenea pietre sferice, bazându-mă pe diverse documentări, nerelevante, s-ar mai putea face și alte ipoteze, care dintre care mai năstrușnice: obiecte de cult (fără argumente!), ouă de dinozaur pietrificate (ușor de investigat!), însemne ale prestigiului (greu de crezut!), role pentru deplasarea unor greutăți mari (nu sunt dovezi în zonă!) sau bani litici (păstrați cu grijă!). Să lăsăm însă și pe alții să judece, mai pe îndelete și mai cu știință, această descoperire, plină de enigmatic, a lui nea Niculae a-lu Didea...

Așezarea neolitică de la poalele dealului Tomoaica. Un alt lucru inedit relatat de același Ionuț Preda:

Text Box: Fig. 7. Micile imperfecțiuni ale ”bilelor” litice  Prin 2014 sau 2015, ”niște băieți de aici de la noi cărau nisip din Dealu Tomoaicei și [..] au găsit un fel de vatră de așezare umană. Eu nu am văzut treaba asta pentru că acolo s-a format o gaură, luând mereu din ea nisip, și pământul vine la vale. M-am uitat dar, probabil, se surpase!” Insistând să aflu cât mai multe detalii, în legătură cu acest subiect inedit, Ionuț mi-a mai spus că acei băieți, care i-au povestit despre descoperirea lor sunt ”Nicu lui Bilă [Nicolae Raicu] și Iordache Sorin, zis Găină”. Între timp, am intrat în legătură cu Nicolae Raicu, pentru a afla mai multe detalii despre această descoperire a lor. Acesta mi-a confirmat descoperirea și mi-a promis că o să-mi dea ceva detalii mai târziu. Și pe 21 mai 2017, când a avut răgazul necesar (fiind sărbătoare!), Nicu a revenit, într-adevăr, cu detaliile pe care le așteptam!

Am aflat, astfel, că el, de fapt, a ”zărit în urma excavațiilor” făcute de diverși săteni ”niște cărămidă arsă” și, curios fiind, s-a adresat unor prieteni care-l însoțeau, îndemnându-i: ”Hai să vedem ce este acolo!” Și, scârmând ei în malul de pământ al acelei râpe, au ”văzut că este o vatră de cărămidă”. Amplasarea cărămizilor era ”pe semirotund” și, după ce au scos o cărămidă, ”sub ea” au ”găsit cenușă”. Și terminânu-și ei repede cercetarea, au conchis, clar și sigur: Este o ”vatră”! Voind să aflu cât mai multe detalii, l-am întrebat pe Nicu dacă acea cărămidă au păstrat-o, cumva, sau dacă arăta chiar ca o cărămidă obișnuită. El mi-a spus că ”este chiar cărămidă, dar este cărămidă ca la biserică, mai lată și mai lungă”. Și comparația făcută de Nicu, cu cărămida de la biserică, nu este întâmplătoare! Atunci când noi discutam despre acest subiect, el tocmai lucra la restaurarea bisericii din Dealul Papii. Dar cărămida nu au păstrat-o; a rămas acolo, însă Nicu mi-a promis că va merge într-o zi în acel loc, la poalele dealului Tomoaica, pentru a ”recupera o cărămidă” și să facă ceva fotografii, pe care, mai apoi, să mi le trimită 4). După discuția de am avut-o cu Nicu, sunt convins că el își va respecta promisiunea făcută, numai că are și el preocupări zilnice de tot felul, ca și noi toți, de altfel... Aceasta este lumea în care trăim! Dar și Ionuț Preda mi-a făcut aceeași promisiune. Dacă își vor uni forțele, cei doi bravi șerbăneșteni vor reuși, cu siguranță, să arate lumii o fărâmă din adevărul istoric ce se ascunde acolo, pe valea Dorofeiului și la poalele dealului Tomoaica... Eu am început deja campania de evocare a strădaniei lor de a pune în valoare lucruri neștiute, până acum, depre istoria foarte veche a Șerbăneștilor.

Analizând, atât cât am putut eu reține și percepe, spusele lui Nicu, aș concluziona, fără dubii, că descoperirea sa este un semn al existenței, în acel loc, al unei așezări neolitice sau poate al unui atelier neolitic. Utilizarea focului și a cuptoarelor sau vetrelor, în acel loc, sunt elementele-cheie ale unei civilizații preistorice, despre care merită să aflăm mai multe. Este știut că sunt încă multe elemente enigmatice ale acestei perioade istorice a omenirii. Așa, de pildă, acele pietre din granit (după cum par!), din care s-au confecționat uneltele aflate la Nicolae Mara, nu prea aveau ce căuta pe la Șerbănești... Despre rocă vulcanică nu poate fi vorba nici atât! Oricum, demn de remarcat este faptul că locația acestui așezământ provenind, probabil, din neolitic, este aceeași cu cea unde nea Niculae a-lu Didea a găsit ciocanele din piatră și ”pietrele de praștie”. Despre această așezare neolitică stabilă de pe valea Dorofeiului sper însă să se scrie, de acum înainte, într-un mod mult mai profesionist și mai în detaliu. Și mai sper ca actuala locație, pe care am încercat să o figurez în vederea din satelit alăturată (v. Fig. 8), să se transforme, în curând, într-un șantier arheologic, până ce ”excavațiile” șerbăneștenilor nu o transformă încă într-o imensă groapă de gunoi, așa cum se obișnuiește acum...  Eu și, mai ales, Ionuț Preda și Nicolae Raicu am făcut doar preambulul unor dezvăluiri, destul de echivoce dar demne de luat în seamă...

Text Box: Fig. 8. Locația presupusei așezări neolitice de la poalele dealului Tomoaica  Text Box: Fig. 9. Arealul uneltelor din piatră descoperite la Șerbănești

Arealul uneltelor din piatră descoperite la Șerbănești. Încercând să reprezint pe o harta a zonei Șerbănești locurile în care au fost descoperite diferitele unelte din piatră despre care am relatat mai sus (v. Fig. 9), s-ar putea spune că acestea sunt plasate de-a lungul principalelor cursuri de apă ce străbat comuna Șerbănești: Dorofeiul și Bungetul. Doar locația ciocanului descoperit de Dumitru Preda se află, undeva, la mijlocul distanței dintre valea Bungetului și valea Dorofeiului, la circa 2 km de-o parte și de cealaltă. Totuși, la poalele dealului Tomoaica, aproape de confluența văii Ghenei cu Dorofeiul, au fost descoperite cele mai multe unelte neolitice dar și urmele unei așezări umane, ce merită a fi investigată.

Și, pentru a avea o imagine, cât mai completă, a focarului de civilizație de unde au emanat toate aceste unelte din piatră, pe vederea luată din satelit (v. Fig. 8) am figurat și locația fostei fabrici de cărămidă de la Șerbănești. Prin anii ’70, când fusese construită această fabrică, din câte îmi amintesc eu, s-au făcut niște analize de sol și de locație a acestui fost obiectiv economic al comunei Șerbănești și, de aceea, poate că nu întâmplător, vechea civilizație de pe malurile Dorofeiului s-a dezvoltat într-o locație imediat învecinată, așa precum se poate observa... Calitățile solului și resursele minerale pe care le mai ascunde încă și acum dealul Tomoaica au fost, cu siguranță, doar câteva dintre argumentele acestei locații. Pentru că, dacă e să vorbim despre presupusa (deocamdată!) așezare neolitică de aici, a mai fost, desigur, un alt argument major: existența, la îndemână, a apei. Dorofeiul constituia oaza de speranță și de bucurie a oamenilor, asigurându-le nu numai apa necesară existenței zilnice dar și peștele, fără de care viața le-ar fi fost mult mai amară...

Concluzii. Dacă până acum se spunea că ”localitatea Șerbănești este considerată una dintre cele mai vechi așezări din Câmpia Boianului, dintre Olt și Vedea” dar că ”nu avem date despre așezările umane din perioada preistoriei[8]), de aici înainte vom avea multe de auzit și de povestit despre preistoria comunei Șerbănești. Sper ca specialiștii Muzeului Județean Olt dar și oficialitățile comunei Șerbănești să intervină, în termen util, pentru salvarea acestui patrimoniu istoric și pentru punerea lui în valoare. ”Pietrele” lui nea Niculae trebuie să ajungă acolo unde le e locul, nu la colecționari sau la alți amatori, ”pasionați” de istorie... Și, mai ales, nu trebuie să li se piardă identitatea locului unde acestea au fost descoperite și făurite: la Șerbăneștii de Olt, pe valea Dorofeiului! Comisia Națională a Monumentelor Istorice sper, de asemenea, să se autosesizeze, în urma acestor dezvăluiri, și să aibă în vedere, după documentări la fața locului, ca așezarea neolitică de la

Șerbănești să fie inclusă în lista monumentelor istorice. Altfel, nu vom mai afla niciodată ce zace sub acea groapă de gunoi, în devenire, a șerbăneștenilor... Iar dacă pentru șantierul arheologic de la Parța, despre care vorbeam ceva mai sus, s-au găsit câțiva inimoși care să acceseze, pe bază de proiect, anumite fonduri de cercetare, poate se va găsi cineva interesat să facă același lucru și în cazul Șerbăneștilor. Sunt convins că va merita efortul!

Și pentru că Ionuț Preda îmi promisese că va lua legătura cu băiatul lui Genu lu’ Pisăru, sperând să aflăm lucruri noi despre istoria mai veche a Șerbăneștilor, iată că, în cele din urmă, a reușit să-l convingă pe Valerică să îi arate o parte din obiectele istorice moștenite de la Genu, tatăl său… Este șocant și impresionant ce a reușit să fotografieze Ionuț, acasă la Valerică, în Stârcu! Dar despre obiectele din ”colecția” lui Eugen Pisăru, voi scrie câteva pagini separate de istorie locală și voi încerca, atât cât voi putea, să fac cunoscute lumii aceste lucruri... 

Craiova, 15 octombrie 2018


Referințe documentare:


[1].  IVAȘCU, A.Descoperiri din neolitic pe teritoriul comunei Șerbănești. În revista ”Memoria Oltului și Romanaților” nr. 5 (63), Găneasa, mai 2017.

[2].  PREDA, I.Convorbiri. Messenger, Șerbănești, aprilie 2017.

[3].  TORCICĂ, I.Observații privind perforarea pietrei în preistorie. În revista ”e – Buletin semestrial de informare” nr. 1 (11), Muzeul Județean Teleorman, ianuarie 2017.

[4].  RAICU, N.Convorbiri. Messenger, Șerbănești, mai 2017.

[5].  ALESSANDRESCU, C. și SFINȚESCU, I.G.Dicționar geografic al județului Oltu. Tipografia și Fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1895.

[6].  TROTIGNON, O. Un outil préhistorique singulier: la molette sphérique. http://le-livre-de-meslon.over-blog.com/article-un-outil-prehistorique-singulier-la-molette-spherique-46053978.html, accesare 30 aprilie 2017.

[7]. LAZAROVICI, Gh. ș.a. - Șantierul arheologic Parța. Casa Cerbului, 1-15 iulie 2005. Prehistory Knowledge, http://www.prehistory.it/sitoromeno/ parta/parta_archaeological_excavations01.htm, accesare 2 mai 2017.

[8]ILIE, D. - Șerbănești. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

   


Notă: Accesați fișierul pdf: https://drive.google.com/open?id=0B2jV85cAaQ4oX1RxS2IxZ1djb2c

Comments