Drumul Drăgăneștilor

La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna Şerbăneşti era legată direct de orăşelul Drăgăneşti printr-un drum pietruit, drum ce traversa câmpia Boianului, printre comuna Stoicăneşti şi satul Alimăneşti (comuna Izvoarele), scurtându-se, astfel, distanţa Şerbăneşti - Drăgăneşti de la 50 kilometri, cât se înregistrează pe actuala rută (via Văleni), la numai 25 kilometri. Acest drum, astfel definit, figurează în harta căilor de comunicaţie din judeţul Olt, hartă apărută în Atlasul Căilor de Comunicaţii publicat de Ministerul Lucrărilor Publice în 1897 [1]⁾. După cum se poate observa, în fragmentul din această hartă prezentat în Fig. 1, drumul acesta era încadrat în categoria Căi Comunale Şoseluite şi, probabil în mod eronat, este indicat că drumul pornea din satul Şerbăneşti de Sus, chiar din intersecţia de unde se desparte drumul ce duce la Slatina de drumul ce duce la Potcoava. În realitate, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, vechiul drum al Drăgăneştilor pornea chiar din vechiul centru al comunei Şerbăneşti, de la Monument, traversa Dorofeiul şi îşi continua traseul spre Boianu şi Drăgăneşti, ieşind din satul Şerbăneşti prin actualul cătun Lisa, fiind posibile însă – de-a lungul vremii – și alte trasee alternative...

Fig. 1. Vechiul drum al Drăgăneștilor cf. Atlasului Căilor de Comunicații (1897)

Acest drum se regăseşte însă şi în hărţi ceva mai vechi, cum ar fi harta austriacă prezentată în Fig. 2, hartă datând din 1856 [2]⁾. Aici, traseul drumului este definit chiar mai corect decât în harta oficialităţilor române… El pornea din centrul vechi al Şerbăneştilor şi se continua cu drumul ce merge la Floru. Din acest drum se desprindea drumul ce mergea la Vîlcele și Bărcănești (în hartă, numite – impropriu – Vaicelle și, respectiv, Birkanești).

Pornind, se pare, de la această hartă austriacă, prezentată în Fig. 2, câţiva ani mai târziu, în 1864, pictorul şi graficianul maghiar Carol Popp de Szathmári (născut la Cluj, în 1812) a realizat o hartă mult mai completă, în care drumul Drăgăneştilor este pus în evidenţă cu şi mai multe detalii (v. Fig. 3 [3]⁾). Astfel, în această hartă se poate observa că, în zona Boianu – în apropierea acestei drum, figurau vreo trei hanuri (ospătării): Corbu de Sus (amplasat chiar pe drumul Drăgăneştilor), Corbu de Jos (amplasat pe drumul Alimăneşti-Văleni) şi La Coandă (pe drumul Crâmpoia-Drăgăneşti). Toate aceste hanuri erau construite pe valea Călmăţuiului, între pădurea Corbu şi pădurea de la Drăgăneşti.

Fig. 2. Fragment din harta austriacă publicată în 1856, unde apare figurat drumul Drăgăneştilor

Ziarul România liberă din 24 decembrie 1880 [4]⁾ anunța, la rubrica Cronica zilei, că ”între comunele Comani și Șerbănești din județul Olt se va deschide o șosea, în scop de a lega comunicația cu stația Corbu”. Era vorba aici de o nouă utilitate ce îi revenea vechiului drum al Drăgăneștilor, aceea de legătură cu gara Corbu a satelor din zona Drăgănești, știut fiind că, la acea vreme, nu se dăduse în funcțiune decât calea ferată Craiova – Slatina – Pitești. Astfel, gara Corbu devenea cea mai apropiată gară, pentru aceste sate...

Despre contextual socio-economic în care a apărut acest drum, s-ar putea spune cel puţin trei lucruri, toate demne de o analiză mai atentă:

1. Legislaţia drumurilor abia atunci se năştea. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, transportul rutier era dominat de căruţa cu cai şi de carul cu boi, iar drumurile erau, cu puține excepții, de pământ și practicabile doar vara, când nu erau ploi, majoritatea fiind dificile și adesea periculoase dar nu existau alternative terestre, întrucât prima cale ferată din România a fost dată în folosinţă abia în 1859 (linia Oraviţa – Baziaş [5]⁾). Dezvoltarea căilor rutiere se făcea aleatoriu şi, în mod natural, adică se croiau şi dăinuiau numai acele drumuri mai des circulate, pe unde trecătorilor le era mai directă calea şi mai accesibilă. Prima Lege a drumurilor, apărută în 1868 [6]⁾, pe timpul regelui Carol I, avea să reglementeze însă cadrul de dezvoltare sistematică şi durabilă a reţelei de drumuri şi, în inerţia acestui avânt binevenit, a fost cuprins în programul de “şoseluire” şi drumul comunal Şerbăneşti – Drăgăneşti. Conform acestei legi, totuşi, acest drum ar fi trebuit să fie încadrat în categoria drumurilor vecinale, el punând “în legătură diferitele comune între ele sau cu reşedinţa sub-prefecturei”. Spun acest lucru deoarece, la acea dată, reşedinţa sub-prefecturii de care aparţinea comuna Şerbăneşti era la Drăgăneşti iar drumul despre care vorbim aici făcea o legătură directă cu un alt drum comunal, în curs de execuţie atunci, în 1897, drumul Stoicăneşti – Alimăneşti (v. Fig. 1). Motivul subclasării acestui drum a fost, probabil, acela al banului, avut fiind în vedere faptul că legea spunea, despre categoria de drumuri comunale, că “se vor construi şi întreţine de comuna respectivă pe al cărei teritor sau rază administrativă cade”.

Fig. 3. Drumul Drăgăneştilor cf. hărţii lui Szathmári (1864)

2. Organizarea administrativ-teritorială viza în mod favorabil comuna Şerbăneşti. La acea vreme (1897), comuna Şerbăneşti era reşedinţa plășii Şerbăneşti iar oraşul Drăgăneşti era reşedinţa sub-prefecturii din această plasă ¹⁾. Aşadar, nevoia de a avea o legătură rapidă cu Drăgăneştiul, ca reşedinţă a sub-prefecturii, era mai importantă, atunci, decât aceea cu prefectura judeţului Olt, care era, ca şi acum, la Slatina. Prefectura având control direct doar asupra sub-prefecturilor, deplasările cele mai multe trebuiau făcute, de autorităţi, între reşedinţa sub-prefecturii şi reşedinţa plasei. Era firesc, deci, ca autorităţile locale de atunci să decidă pietruirea drumului, dar cu ce mijloace? Piatra trebuia adusă cu căruţa fie de la Vede, fie, pentru extremitatea dinspre Drăgăneşti a drumului, de la râpa/rusca Dogăreştilor (v. Fig. 1), adică de la peste 10 km distanţă...

3. Drăgăneştiul era, la acea vreme, un pol de atracţie pentru şerbăneşteni. Copil fiind, prin anii şaizeci, am apucat să fac acest drum cu căruţa la Drăgăneşti, împreună cu părinţii, mergând la un doctor (cred!). În orice caz, din tot drumul acela nu mi-a rămas în memorie decât nişte râpe imense, care se înşirau în culori maronii pe marginea drumului. Analizând, acum, harta din Fig. 1, îmi dau seama că ar putea fi vorba de rusca Dogăreştilor, o carieră de pietriş din apropierea Drăgăneştilor. Drumul acesta era parcurs însă de şerbăneşteni nu numai pentru a merge la doctor dar şi pentru a face rost de vin sau ţuică de calitate pentru sărbători sau pentru a-şi face diverse alte cumpărături, în special cu ocazia târgului ce avea loc de Cârstovul viilor, pe 14 septembrie. La Drăgăneşti erau podgorii renumite, la acea vreme, iar strugurii ce rodeau acolo erau mari „cât purcelul”, cum spuneau localnicii, dar şi cei mai dulci şi mai aromaţi din toată zona Boianului.

Aşadar, de voie – de nevoie, drumul Drăgăneştilor a fost „presărat”, se pare, pe la sfărşitul veacului al XIX-lea şi începutul veacului XX, cu câteva căruţe de piatră, dar cred că nu pe toată lungimea lui, că s-ar mai fi văzut ceva urme de piatră şi pe vremea copilăriei mele, când făceam drumul acesta zi de zi, locuind pe el. Vorbesc, desigur, despre zona din sat a drumului, care străbătea cătunul Lisa, nu de porţiunea imensă care străbătea Câmpia Boianului... Acolo, nici vorbă de piatră!

Potrivit cartografierilor făcute de armata austro-ungară înainte de anul 1892 [7]⁾, deci mai devreme cu câţiva ani faţă de apariţia atlasului despre care am vorbit mai sus, acest drum (v. Fig. 4) este figurat ca fiind şoseluit doar pe porţiunea de la Drăgăneşti până la intersecţia cu drumul Alimăneşti – Stoicăneşti, în rest drumul era neamenajat în vreun fel.

Deşi, conform sursei citate ⁷⁾, harta prezentată în Fig. 4 ar fi fost publicată în anul 1912, următoarele indicii ne spun clar că ridicarea în teren s-a făcut înainte de anul 1892:

- În hartă este figurată pădurea Bungetul, pădure care, conform Marelui Dicţionar Geografic al României [8]⁾, a fost tăiată în anul 1892. Sursa bibliografică citată este mai mult decât credibilă deoarece a fost editată în 1899, bazându-se pe date culese din teritoriu chiar din jurul anului 1892.

- Drumul vecinal Stoicăneşti – Drăgăneşti nu avea încă traseul indicat în Atlasul Căilor de Comunicaţii (v. Fig. 1), adică (aproximativ) cel care există şi în zilele noastre, ci avea un traseu ocolitor, care conducea către drumul Şerbăneşti – Drăgăneşti, împreunându-se cu acesta undeva, înainte de intrarea în Drăgăneşti.

- Un alt indiciu, necuprins în Fig. 4 dar regăsit în harta completă publicată de aceeași sursă ⁷⁾, este acela că peste Olt nu apare podul de la Stoeneşti, pod care în 1901 era deja construit [9]⁾ şi argumentele, în acest sens, ar putea continua.

Fig. 4. Drumul Drăgăneştilor cf. cartografierii armatei austro-ungare (înainte de 1892)

Dacă analizăm cu atenţie traseul acestui drum care mergea la Drăgăneşti, înainte de 1892, şi avându-se în vedere faptul că această hartă se bazează pe o ridicare în teren destul de precisă, se pot constata următoarele detalii demne de luat în seamă:

1. Drumul spre Drăgăneşti pornea din Şoseau Mare (acum, str. Dumitru Popovici), de la ieşirea sudică din satul Şerbăneşti, înainte de a se trece Dorofeiul, cum se merge spre Buta. Pe vremea când eu eram copil, rămăsese din acel drum de racordare la strada principală doar o uliţă strâmtă pe care nu se putea circula decât pe jos; acum, a dispărut definitiv şi acea uliţă (v. Fig. 5 [10]⁾) dar o certitudine a rămas: acel drum traversa Dorofeiul, ieşea în valea Cojocarului şi urmărea cursul acestei văi, în amonte, până ce ajungea în izlaz, încadrându-se, apoi, în traseul cunoscut al actualului drum al Drăgăneştilor. Acest traseu, se pare, că a fost stabilit pe baza unor criterii economice specifice acelei perioade şi anume:

· Drumul traversa Dorofeiul şi valea Cojocarului, printr-o zonă unde revărsarea apelor, în caz de inundaţii, era mai mică. În cazul traseului prin cătunul Lisa, drumul traversa atât Dorofeiul căt şi Pojorâta, întinzându-se, în plus, pe malul Pojorâtei pe o lungime de circa 300 m şi, atunci când apele se revărsau, inundarea drumului avea loc pe o distanţă destul de mare.

· Lungimea drumului ce trebuia amenajat era mai scurtă cu circa o jumătate de kilometru şi, în plus, se evita urcarea dealului Miculeştilor, care era mult mai abrupt decât dealul Cojocarului, în zona pe unde drumul era croit atunci.

· Piatra trebuia adusă fie de la Vede, pe drumul ce merge la Floru, fie să se exploateze piatra cu humă din râpele existente la poalele dealului Cojocarul şi, în ambele variante, acesta era traseul cel mai scurt.

2. După ce ieşea, probabil, în izlazul din marginea de sud-vest a satului Şerbăneşti de Jos, în zona heleşteului, venind pe versantul sudic al văii Cojocarul, drumul îşi continua traseul, de-a lungul izlazului până ce ajungea în pădurea Bungetul. Drumul prin pădurea Bungetul, se întindea pe circa un kilometru, după care, trecând de valea Bungetului, pădurea se termina, şi acesta îşi continua, apoi, aventura prin Câmpia Boianului.

3. Prima intersecţie cu un drum inter-comunal important era aceea din vârful dealului Bungetul, unde drumul Drăgăneştilor se încrucişa cu drumul Bărcăneşti – Ungurei, drum care asigura o legătură rapidă, de asemenea, şi pentru comunele Vâlcele şi Crâmpoia, într-un sens sau celălalt (v. Fig. 4). Urma, la distanţă de circa 2 km, intersecţia cu următorul drum intercomunal, care făcea legătura între satul Alimăneşti şi comunele Crâmpoia, respectiv Ungurei. Aceste drumuri, spre deosebire de drumul Drăgăneştilor, erau drumuri din pământ, nepietruite.

Fig. 5. Posibilul traseu, pe valea Cojocarului, a drumului Drăgăneştilor (vedere din satelit)

4. Traversând cele două ramuri ale Călmăţuiului (ramura de vest şi ramura de est), drumul Drăgăneştilor ajungea, mai întâi, la intersecţia cu drumul ce lega satul Alimăneşti de comuna Văleni şi, după aceea, ajungea la interesecţia cu drumul Alimăneşti – Stoicăneşti, ambele fiind drumuri neamenajate (v. Fig. 4).

5. Între cele două ramuri ale Călmăţuiului, se poate observa, ca referinţe topografice, trupul de moşie Corbul (de sus şi de jos), moşie aparţinând statului, care, mai demult, fusese subordonată bisericii Sărindari din Bucureşti şi, după aceea, în perioada 1889-1894, a fost arendată pentru o arendă anuală de 6900 lei [11]⁾.

6. Drumul duce apoi pe lângă Pădurea Stăneasca şi este de reţinut aici, ca detaliu (v. Fig. 4), că el trecea atunci, înainte de 1892, pe partea nordică a pădurii, nu pe partea sudică, aşa cum o să vedem că se va întâmpla ceva mai târziu, după anul 1900.

7. În final, drumul ajungea la Drăgăneşti pe actuală stradă a Boianului din oraşul Drăgăneşti-Olt, terminându-se în drumul judeţean ce vine de la Slatina (DJ 546).

Să vedem însă cum se prezenta drumul Drăgăneştilor la începutul secolului XX, aşa cum este el definit în cartografierile detaliate efectuate de Direcţia Topografică Militară în perioada 1906-1910 [12]^{) [13]) [14]) [15])}. Aşa cum rezultă din Fig. 6 ¹⁵⁾, în 1907, drumul Drăgăneştilor figura, de asemenea, ca fiind o şosea comunală pietruită ce pornea însă, de data aceasta, din centrul satului Şerbăneştii de Jos, de la Monument, ieşea din sat prin actualul cătun Lisa şi îşi continua traseul, în linie dreaptă, spre Boianu, în direcţia sud-vest, traversând (cu greu!) valea Bungetului, o vale mărginită de versanţi destul de abrupţi şi cu o adâncime de circa 15 m... Acesta avea să rămână traseul cvasi-consacrat al vechiului drum al Drăgăneştilor pentru porţiunea de circa 6 km, cât acesta se întindea pe teritoriul comunei Şerbăneşti.

După ce ajungea la hotarul Boianu-Ungurei (v. Fig. 7 ¹⁴⁾), drumul trecea pe lângă Troiţa lui Popa Soare, după care o cotea, în direcţia sud-est, până la Lacul lui Iancu Jordel, revenind, după aceea, către direcţia iniţială. Această deviere de la direcţia iniţială nu se poate observa însă în harta austriacă din Fig. 4 şi ea poate avea două raţiuni:

1. În 1907, apăruseră, în Boianu, Conacul Oporan şi Conacul Anghelescu (v. Fig. 8 ¹²⁾) şi drumul Drăgăneştilor a fost deviat, în mod voit, printre cele două conace şi pe la sud de Pădurea Corbul;

2. Probabil tot apariţia acestor conace, care se aprovizionau cu cele trebuincioase, cel mai frecvent, direct de la Drăgăneşti, a condus la găsirea unui traseu mai scurt de a ajunge la Drăgăneşti şi, probabil, mai puţin prăpăstios decât cel dinainte de 1892. Acest traseu trecea acum, după cum se poate vedea din Fig. 8, prin partea sudică a pădurii Stăneasca, după ce mai făcea încă o uşoară deviaţie în zona intersecţiei cu drumul Alimăneşti-Stoicăneşti.

De remarcat că, la acea vreme, în 1907, atât drumul Drăgăneştilor cât şi drumul Alimăneşti-Stoicăneşti figurau ca şosele comunale ¹²⁾, deci erau drumuri pietruite şi, în direcţiile Boianu-Drăgăneşti, Boianu-Alimăneşti şi Boianu-Stoicăneşti, drumul chiar a fost pietruit.

După ce trecea de Pădurea Stăneasca, care era în domeniile Mitropoliei, drumul Drăgăneştilor ajungea la hotarul cu Stoicăneştii şi, trecând pe lângă Lacul cu Telegari, se apropia, încet-încet, de Drăgăneşti... Intrarea în Drăgăneşti (v. Fig. 9 ¹³⁾) se făcea prin partea de nord-vest a oraşului, separat de intrarea dinspre Stoicăneşti-Văleni, ca şi în Atlasul Căilor de Comunicaţii din 1897 (v. Fig. 1).

În 1936, conform Anuarului județului Olt, citat de regretatul publicist Costel Vasilescu-Dodină, vorbind despre Câmpia Boianului, se spunea că „acest spaţiu cu pământ negru şi roditor” este „străbătut de două şosele: Drăgăneşti – Stoicăneşti şi Drăgăneşti – Şerbăneşti”[16]⁾. Adică, drumul Drăgăneștilor era unul dintre cele două drumuri principale ce brăzdau Boianul.

Din harta sovietică realizată în secret în perioada războiului rece (v. Fig. 10 [17]⁾) putem trage, de asemenea, nişte concluzii interesante referitoare la drumul Drăgăneştilor, aşa cum apărea el, probabil, înainte de 1949. Susţin că harta în cauză a fost realizată înainte de 1949 deoarece nu apar nici unde consemnate GAC-urile (Gospodăriile Agricole Colective), ci numai GAS-urile (Gospodăriile Agricole de Stat). Ori, de exemplu, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri (HCM) nr. 914 din 18 august 1949 se decidea că [18]⁾:

“Se aprobă trecerea din patrimoniul Statului (Ministerul Agriculturii), în folosinţă pe veci a Gospodăriilor Agricole Colective, a bunurilor menţionate în dreptul fiecăreia:

……………………………………………………………………………………………………………

n) Gospodăriei Agricole Colective "6 Martie" din comuna Stoicăneşti, jud. Olt: 9,5678 ha, teren arabil; 2 ha livadă şi clădirile existente pe suprafaţă de 0,5350 ha, cuprinzând: o casă de locuit cu 5 camere, o magazie, un pătul pe două părţi, un grajd şi o casă de locuit cu 2 camere, toate provenite din patrimoniul G.A.S. Stoicăneşti;

o) Gospodăriei Agricole Colective "Ştefan Ţugui" din com. Crâmpoaia, jud. Olt: 47,4014 ha, teren arabil din patrimoniul Statului şi de la G.A.S., un imobil compus din o casa cu 5 încăperi, o remiză, un pătul, 2 magazii pentru cereale, un grajd, o cocină şi un coteţ pentru păsări;”

Fig. 6. Drumul Drăgăneştilor pe teritoriul comunei Şerbăneşti în 1907

Fig. 7. Drumul Drăgăneştilor în zona Boianu, ridicare pe teren în 1907

Fig. 8. Drumul Drăgăneştilor în zona Boianu, ridicare pe teren în anii 1906-1910

Fig. 9. Drumul Drăgăneştilor la intrarea în Drăgăneşti, ridicare pe teren în anii 1909-1910

Fig. 10. Drumul Drăgăneşti-Şerbăneşti, potrivit hărţii sovietice secrete realizată înainte de 1949

Aşadar, în august 1949 existau deja GAC-urile de la Stoicăneşti şi Crâmpoia iar în harta sovietică prezentată în Fig. 10 apare menţionat doar fostul GAS „Scânteia” din Stoicăneşti şi alte câteva GAS-uri: Boianul, Momiceni, Văleni, Ghimpeţeni etc.

Dar să vedem, totuşi, cum arăta drumul Drăgăneştilor la acea dată! În primul rând, se poate observa (v. Fig. 10) că drumul de la Şerbăneşti până la intersecţia cu drumul Alimăneşti-Stoicăneşti apare ca fiind, în continuare, un drum pietruit dar, de la această intersecţie şi până la Drăgăneşti, vechiul drum al Drăgăneştilor nu mai este decât un drum de pământ, neamenajat în vreun fel. Folosirea vehiculelor motorizate, care apăruseră deja la acel moment, impunea, probabil, circulaţia prin Stoicăneşti, deşi era o rută ocolitoare, dar starea drumului era mult mai bună, fiind mai des circulat. În al doilea rând, de la intersecţia cu drumul Alimăneşti-Stoicăneşti, drumul Drăgăneştilor nu mai pornea direct către colţul sud-estic al Pădurii Stăneasca, precum în 1906-1910 (v. Fig. 8), ci se abătea puţin, urmând drumul spre Stoicăneşti, după care îşi schimba direcţia pe lângă Pădurea Stăneasca (v. Fig. 10), motivul fiind, desigur, tot acela invocat mai sus dar, probabil, şi acela al salvării de teren arabil, eliminându-se drumul pe scurtătură şi folosindu-se, în schimb, un drum care exista şi înainte dar care era mai puţin folosit (drumul direct pe lângă pădure). În final, drumul ajungea în Drăgăneşti urmând acelaşi traseu, ca şi în anii 1906-1910, mai spre Comani, separat de drumul ce venea de la Stoicăneşti.

Fig. 11. Drumul Drăgăneşti-Şerbăneşti, potrivit hărţii militare americane din perioada 1937-1940

Americanii, cam în aceeaşi perioadă cu ruşii, au făcut şi ei o cartografiere a acestor locuri, cartografiere pe care au finalizat-o în 1954 dar, aşa cum rezultă din harta zonei Piteşti [19]⁾, de unde am extras porţiunea prezentată în Fig. 11, această hartă s-a bazat, de fapt, pe cartografierile făcute de Institutul Geografic Militar român în perioada 1937-1940, compilate cu harta (sumară) efectuată de Serviciul de Cartografiere al Armatei americane (AMS) în 1950.

Conform hărţii americane amintite mai sus (v. Fig. 11), drumul Drăgăneştilor avea acelaşi traseu ca în 1907 (v. Fig. 6...9) şi apare ca fiind, în întregime, pietruit. În schimb, drumul Alimăneşti-Stoicăneşti este pietruit doar până la intersecţia cu drumul Şerbăneşti-Drăgăneşti, ceea ce ne-ar arăta că harta americană este făcută, într-adevăr, după nişte ridicări pe teren dinainte de perioada războiului rece (înainte de 1945; pentru perioada de după 1945, v. Fig. 10). Un lucru demn de remarcat, în această hartă, este faptul că drumul Drăgăneştilor începea din locul unde acum este intersecţia de la Şcoala Nouă, trecea prin cătunul Dumitrăneşti şi ieşea, după aceea, în traseul normal, ce duce spre ieşirea din sat, prin cătunul Lisa. Drumul acesta avea, de asemenea, o legătură directă, din intersecţia de la Şcoala Nouă, cu drumul ce merge la Floru, trecând pe lângă fostul loc al târgului, de peste drum de fostul CAP. Acest drum, dacă îmi aduc eu bine aminte, prin anii 1960, încă mai exista, ca uliţă sau potecă de mers cu piciorul, şi trecea pe la nord de fosta Alimentară, alimentară devenită, mai târziu, casa lui Bonghiţă (vizavi de Şcoala Nouă).

Într-o hartă schematică a fostei comune Șerbăneștii de Jos, realizată de învățătorul Petre Ghimișescu prin 1942 (v. Fig. 12), de la Monument, se vede că este indicată direcția spre Drăgănești [20]⁾, acela fiind, evident, drumul care mergea la Drăgănești. În legătură cu acest drum, tot în 1942, se făcea mențiunea expresă că „de Drăgănești unde este și Judecătorie de pace” legătura se face „printr-un drum cu nămol nepetruit” ²⁰⁾.

Fig. 12. Drumul Drăgăneştilor indicat în harta înv. Petre Ghimișescu (1942)

O hartă mai recentă, accesată pe Internet în 2010, hartă dinamică online realizată de firma Stiefel Eurocart SRL România, o filială a grupului multinaţional Stiefel din Germania [21]⁾, venea să ofere un fel de ghid turistic al României dar (mare atenţie!), harta conţine multe inadvertenţe sau omisiuni. Astfel, potrivit acestei surse, porţiunea de drum dintre Şerbăneşti şi drumul Alimăneşti-Stoicăneşti (DJ 653) apare ca fiind drum amenajat din categoria drumurilor judeţene (bine ar fi!). În schimb, de la DJ 653, drumul Drăgăneştilor urmează două alternative posibile, ambele pe drum comunal neamenajat, ieşind la colţul sud-estic al pădurei Stăneasca. Ca localizare, în Fig. 13, colţul pădurii ar începe cam la intersecţia celor două variante de mers desprinse din DJ 653 (una ocolitoare, alta directă). Concluzia, vizavi de această hartă, ar fi să nu vă faceţi planuri prea mari, studiind traseele indicate aici, până nu aruncaţi o privire asupra ceea ce însemnă, de fapt, acum, acest drum, văzut din satelit. Şi realitatea este cea prezentată în Fig. 14, unde drumul nu prea mai apare în reţeaua rutieră a României [22]⁾... Cu excepţia ieşirilor din Şerbăneşti şi Drăgăneşti, care sunt amenajate ca străzi de către primăriile celor două localităţi, în rest drumul este un drum de pământ, plin de şleauri şi vai de el. Nici măcar urme de piatră de pe vremuri nu se mai pot descoperi pe acest drum... În zona Boianu se poate observa chiar că şi parcelările terenului s-au făcut altfel, fără a se mai ţine cont de traseul fostului drum al Drăgăneştilor. Ba mai mult, Pădurea Stăneasca se regăseşte acum (probabil ditr-o eroare!) pe valea Oltului (v. Fig. 14, colţul stânga-jos), în timp ce pădurea pe lângă care trece fostul drum al Drăgăneştilor se numeşte, în hărţile mai noi, Pădurea Stoicăneşti!

În zona Boianului, nici măcar drumul Alimăneşti-Stoicăneşti, care face parte din DJ 653, nu pare să arate mai bine... Totuşi, ceva putea să schimbe în bine decorul şi soarta acestor locuri: Canalul Olt-Argeş (v. Fig. 14). Început în anii 80, acest canal era unul dintre proiectele lui Ceauşescu, fiind destinat atât irigării dar şi transportului fluvial de mic tonaj ori călătoriilor de agrement cu vaporaşul. Canalul avea, ca lăţime, la partea superioară 30 m şi la cea inferioară, 8 m. Din păcate, imediat după revoluţie, în 1990, lucrările acestui canal au fost oprite [3], acum acesta devenind un fel de ruină amintind, cu regret parcă, de perioada comunistă. Dacă regimul comunist ar mai fi rezistat până în 1992, acest canal ar fi fost finalizat; aşa, au rămas realizaţi doar 20 km de canal, din cei 80, cât trebuia să aibă canalul în final, dar nici măcar acest tronson nu a fost dat în exploatare...

Fig. 13. Drumul Drăgăneşti-Şerbăneşti, potrivit hărţii judeţului Olt publicată de Stiefel, 2010

În final, s-ar putea spune că povestea vechiului drum Şerbăneşti-Drăgăneşti este una amară, peste care istoria a trecut nemiloasă... În orice caz, trebuie reţinut că acest drum a fost gândit, întotdeauna, ca o legătură directă Drăgăneşti-Floru şi nu doar Drăgăneşti-Şerbăneşti, în trei variante de bază: Floru – Stârcu - Şoseaua Mică – Şoseaua Mare - Valea Cojocarului – Boianu – Drăgăneşti (v. Fig. 4); Floru – Stârcu - Şoseaua Mare - Dumitrăneşti – Miculeşti – Boianu – Drăgăneşti (v. Fig. 11); Floru – Stârcu – Şoseaua Mare – Cătunul Lisa – Boianu – Drăgăneşti (v. Fig. 6 şi Fig. 13). Acest drum a fost considerat, timp de câteva secole, drumul vinului. Că aşa a fost, pe lângă amintirile mele la care făceam referire mai înainte, o confirmă, în 1931, profesorul Ion S. Floru (născut în comuna Floru, 1864) în cartea sa „Un copil, un sat...” [23]⁾. Făcând referire la obiceiul nunţii în Floru, la vremea copilăriei sale, el spune: „Vinul de nuntă se cumpără dela locurile de producţie, dela Drăgăneşti, dela Drăgăşani, rachiu se consumă mai puţin”. Deci cei din Floru, ca şi şerbăneştenii, făceau frecvent drumul Drăgăneştilor, în special pentru a cumpăra vin, cu ocazia petrecerilor de amploare sau a sărbătorilor mari din cursul anului (Crăciun şi Paşte).

Fig. 14. Drumul Drăgăneşti-Şerbăneşti, potrivit hărţii văzute din satelit, 2012

Oricum, mai rău ca acum acest drum nu pare a fi fost croit şi întreţinut nici măcar înainte de 1868, când a apărut prima Lege a drumurilor, deşi nişte premize favorabile fuseseră create încă de pe atunci. Astfel, acest drum, pe toată lungimea lui, cât străbate satul Şerbăneşti de Jos, are o lăţime de peste 10 m, conform legii menţionate, iar prin anii 1960 a ratat din nou şansa de a deveni un drum pietruit de-adevăratelea. Atunci se începuse lucrul la o sondă de petrol, la circa 2 km de sat, spre Boianu, pe partea dreaptă a drumului. Acest şantier al sondei din izlaz, cum îi ziceau sătenii, a început cu aducerea unei reţele telefonice proprii, tot drumul până la sondă fiind mărginit, atunci, de stâlpi de telegraf, după care, toată lumea aştepta pietruirea acestui drum, măcar până la acea sondă. Şantierul a durat, probabil, vreo doi ani, după care s-a închis, nu se ştie din ce considerente, drumul nu a fost pietruit nicicum iar utilajele şenilate ale sondorilor au făcut nişte şleauri greu de imaginat, care au rămas ca o emblemă şocantă a acestui drum... Aşadar, acest drum a avut încă o şansă ratată! Ce va urma? Să sperăm că va urma numai de bine. Câmpia Boianului este mare şi bogată şi va trebui exploatată eficient, sub toate aspectele...

Craiova, 8 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * - Atlasul Căilor de Comunicaţii. Ministerul Lucrărilor Publice, Diviziunea I, Poduri și Șosele, Stabilimentul de Arte Grafice „C. Ghiulea”, Bucureşti, 1897.

[2]. * * * - Sheet XV: Karte des Oesterreichischen Kaiserstaates, 1856. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/rumsey/0879.020, accesare 16 iunie 20193.

[3]. SZATHMÁRI, C. P. – Charta României meridionale – 1864. Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, http://charta1864.ro/charta.html, 2014.

[4]. * * * - România liberă nr. 1067, București, 24 decembrie 1880.

[5]. * * * - Căile Ferate Române. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83ile_Ferate_Rom%C3%A2ne, accesare 16 iunie 2019.

[6]. HAMANGIU, C. – Codul General al României, vol. II, Legi uzuale 1860-1900. Editura Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, 1903.

[7]. * * * - A Monarchia III. Katonai felmerese / 3rd Military Mapping Survey of Austria-Hungary. http://lazarus.elte.hu/hun/digkonyv/topo/3felmeres.htm, accesare 18 iunie 2019.

[8]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 2. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1899.

[9]. NEFERU, A. - Topul podurilor rutiere: doar cinci dintre cele mai lungi 20 au fost construite după ’89. România încă se bazează pe podurile de la 1900. Eveniment, 12 februarie 2012, http://www.zf.ro/eveniment/topul-podurilor-rutiere-doar-cinci-dintre-cele-mai-lungi-20-au-fost-construite-dupa-89-romania-inca-se-bazeaza-pe-podurile-de-la-1900-9248843, accesare 18 iunie 2019.

[10]. * * * - Harta Şerbăneşti, Olt. SearchRomania.net, http://www.searchromania.net/harta_harti/ olt/serbanesti/, 2012.

[11]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 3. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1900.

[12]. * * * - Planul de tragere - Alimăneşti. Direcţia Topografică Militară, 1957. http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=439, accesare 20 iunie 2019 .

[13]. * * * - Planul de tragere - Dăneasa. Direcţia Topografică Militară, 1957. http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=438, accesare 20 iunie 2019.

[14]. * * * - Planul de tragere - Stoicăneşti. Direcţia Topografică Militară, 1952. http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=471, accesare 20 iunie 2019.

[15]. * * * - Planul de tragere - Şerbăneştii de Jos. Direcţia Topografică Militară, 1952. http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 20 iuli 2019.

[16]. VASILESCU-DODINĂ, C. și VASILESCU, E.S. – Rădăcini. Monografia comunei Vîlcele (Bărcănești). Editura Hoffman, Caracal, 2019.

[17]. * * * - Hărți sovietice 1:100000 reproiectate în Stereo70. Geo-spatial.org. http://www.geo-spatial.org/download/hartile-sovietice-50k, accesare 24 iunie 2019.

[18]. * * * - HCM nr. 914 din 18 august 1949 privind trecerea din patrimoniul Statului, în folosinţă pe veci la Gospodăriile Agricole Colective, a mai multor bunuri. Buletinul Oficial nr. 54 din 20 august 1949.

[19]. * * * - Piteşti. Hărţi militare americane (1954), Eastern and Western Europe, Series N501, Scara 1:250000, U.S. Army Map Service, 1954,

http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/western_europe/txu-oclc-6472044-nl35-10.jpg, accesare 25 iunie 2019.

[20]. GHIMIȘESCU, Petre și GHIMIȘESCU, Paula – Monografia comunei Șerbăneștii de jos, Lucrare de cercetare pentru promovarea ca învățători grad I. ANR – București, Ministerul Culturii Naționale -1942, Direcția Învățământ Primar, mapa 24, fascicola 43, litere G-L.

[21]. * * * - Harta Olt. JudeţeOnline.ro. Ghid despre România. Stiefel Eurocart România, http://judeteonline.ro/harti/harti-de-judete/harta-olt.html, accesare 2010.

[22]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 2012.

[23]. FLORU, I. - Un copil, un sat... Editura Socec, Bucureşti, 1931.

Accesați fișierul în format pdf: