Cătunul Lisa

Cătunul Lisa este unul dintre cele mai noi cătune ale satului Şerbăneşti (de Jos), avându-şi originile la sfârşitul anilor ’50, în perioada de început a colectivizării. Iniţial, acest cătun se întindea de la Vasâle a-lu’ Goaie (Preda Vasile, zis Tăldare) până la Florea lu’ Cârstea (Micu Florea) şi s-a conturat, încet-încet, pe parcursul a circa 5 – 10 ani. Părinţii mei (Ivaşcu M. Ilie şi Ivaşcu Ecaterina) au fost printre primii şerbăneşteni instalaţi aici, fâcâdu-şi casa pe mirişte, aşa cum spuneau ei... Copii fiind, eu şi fratele meu, mi-aduc aminte că Ghilă, de câte ori ne vedea trecând pe drum, prin faţa casei lui, striga după noi, parcă în semn de batjocură „lisenii, lisenii!” iar noi nu ştiam ce să zicem sau să pricepem... Până la urmă am înţeles că, tot el, fusese cel care poreclise acest cătun Lisa, după numele unui sat lăturalnic, ce aparţine acum de comuna Schitu. Lisa era perceput atunci, de către toţi cei ce mergeau spre Slatina, ca un sat „aruncat” departe de lumea civilizată. Aşa eram şi noi, lisenii, consideraţi atunci deoarece, de exemplu, ca să aducem apă de băut trebuia să mergem cu găleata în mână până la fântâna de la Ghilă, adică circa 300 m, iar caii trebuiau adăpaţi tocmai la fântână la Poaşcă, adică la peste 1 km distanţă. Centrul comunei, unde erau magazinele, şcolile şi toate celelalte instituţii ale comunei, era însă la circa 2 km distanţă, lucru neobişnuit la acea perioadă, când satul îşi avea vatra mult mai restrânsă.

Porecla s-a dovedit, până la urmă, a fi de bun augur pentru că nimeni n-ar fi crezut atunci, de exemplu, că acel cătun Lisa se va transforma, în timp, în strada Lisa [1]⁾... Dar, culmea ironiei, acest cătun, include acum, conform nomenclaturii stradale şi conform tradiţiilor formate în decursul ultimilor decenii, şi zona limitrofă, unde îşi avea casa Ghilă!

Ce înseamnă, însă, cuvântul „lisă”? În limbajul mai vechi al locuitorilor zonei, lisa era un câmp necurăţat [2]⁾, năpădit de buruieni. Poate că şi acesta a fost un motiv, în plus, pentru care porecla Lisa a prins printre localnici, aşa cum profeţise Ghilă (pe numele său adevărat, Preda Gheorghe), mai toţi lisenii mutându-se aici pe un loc, practic, nedesţelenit...

Fig. 1. Configuraţia din 1907 a locului pe care avea să se dezvolte cătunul Lisa

Ca altitudine maximă (v. Fig. 1), conform ridicărilor topografice militare efectuate în 1907 [3]⁾, cătunul Lisa se situează la 148 m deasupra nivelului mării, mai sus cu circa 4 m decât amplasamentul bisericii din Dealul Papii, fiind localizat pe versantul nord-vestic al dealului Miculeşti, între valea Pojorâtei şi valea Cojocarului.

De-a lungul scurtei sale istorii, cătunul Lisa a cunoscut trei perioade importante de dezvoltare: perioada pre-comunistă (1900-1947), perioada comunistă (1948-1989) şi perioada post-decembristă (1990-prezent). Voi încerca, în cele ce urmează, o scurtă prezentare a acestor perioade, așa cum le-am trăit sau le-am perceput eu...

Perioada pre-comunistă a prevestit, oarecum, formarea cătunului Lisa, fără a i se atribui însă această denumire. Cele câteva case construite aici, anterior anului 1948, erau atribuite cătunului Miculeşti şi acopereau zona de la Tânjală până la Luchian a-lu’ Babaroi, pe drumul Drăgăneştilor, de la Ghilă până la Purcea, pe uliţa de la Purcea spre Dealul Papii, până la Pojorâta, şi de la Moţoi până la Piteşteanu, pe uliţa de la Piteşteanu (v. Fig. 2 ³⁾). Casele construite aici, în perioada pre-comunistă, erau case din paiantă acoperite cu ţiglă, cu două sau trei camere şi prispă mare, amplasată pe toată partea din faţă a casei.

Fig. 2. Configuraţia cătunului Lisa în perioada pre-comunistă (1900 – 1947)

Configuraţia (aproximativă) prezentată în Fig. 2 scoate în evidenţă trei lucruri:

- În perioada pre-comunistă, fără a se numi Lisa, acest cătun avea deja circa 10 case;

- Se conturau, de asemenea, trei căi de acces ale acestui cătun: drumul/şoseaua Drăgăneştilor, uliţa de la Purcea şi uliţa de la Piteşteanu;

- Până prin anii 1970, în cătunul Lisa existau trei clinuri de pajişte (poieni): clinul de la Moţoi (mai mare fiind şi cu iarbă deasă şi măruntă, era folosit de copii ca loc de joacă; aici băteam țurca și sclimpușul!), clinul de la Malacu (mai mic şi mai îmburuienat) şi clinul de la Florea lu’ Cârstea (folosit, uneori, de copii ca loc de joacă; atfel, era străbătut, în toate direcţiile, de căruţe, animale şi tractoare, folosit fiind ca scurtătură între drumul Drăgăneştilor şi cleata ce mergea spre cătunul Miculeşti).

Tot din această perioadă ar trebui să dateze şi fântâna de la Ghilă, una dintre primele fântâni forate de pe teritoriul satului Şerbăneşti (diametru, 40 cm şi adâncime, peste 25 m). Cum era obişnuinţa locului, fântâna a fost construită de către cei ce urmau să o folosească, la acea vreme, dar şi cu resurse băneşti sau materiale primite, ca ajutoare, de la ceilalţi săteni.

Perioada comunistă a consacrat denumirea cătunului Lisa şi a contribuit, în mod decisiv, la dezvoltarea edilitară a acestuia. O primă etapă favorabilă acestei dezvoltări a fost aceea de până la 1970. Atunci s-au construit majoritatea caselor din cătunul Lisa şi, ca o ordine aproximativă a apariţiei acestora (v. Fig. 3 ³⁾), ar putea fi considerată cea de mai jos, ordine bazată, deocamdată, doar pe propriile amintiri:

1. Casa Preda Vasile, zis Tăldare (1959);

2. Casa Raicu Constantin, zis Tite a-lu’ Malacu (1959);

3. Casa Preda Gheorghe, zis Ghilă (1959), construită spre vest, în aceeaşi curte cu casa părintească;

4. Casa Raicu Dumitru, zis Câs (1959);

5. Casa Baboi Ilie, zis Ilie a-lu’ Neacă (1960);

6. Casa Ivaşcu M. Ilie, zis Călie (1960);

7. Casa Ştefan Marin, zis Mime (1960);

8. Casa Micu Florea, zis Florea lu’ Cârstea (1960);

9. Casa Olanu Marin, zis Preaşă (1961);

10. Casa Dumitrana Ilie, zis Ilie a-lu’ Bufoi (1961);

11. Casa Ciobanu Dumitru, zis Dumitru lu’ Tudorică (1961);

12. Casa Murgea Constantin, zis Titiţă sau Costică a-lu’ Bobonete (1961);

13. Casa Comănescu Constantin, zis Costică a-lu’ Misalau (1962);

14. Casa lui Bidică Gheorghe, zis Grozea (1963);

15. Casa lui Aştoc (1964);

16. Casa lui Babilon (1965), demolată după vreo câţiva ani, Babilon mutându-se în cătunul Miculeşti, vizavi de învăţătorul Petrică Popovici;

17. Casa Rotaru Ilie, zis Stângă (1965);

18. Casa Neagu Dumitru, zis Mitică a-lu’ Moţoi (1966); prima casă o construise pe cleata Miculeşti (1963);

19. Casa Mara Alecu (1972);

20. Casa Murgea Marin, Minel al Furniguţii (1975), mutat aici după inundaţiile din 1975;

21. Casa Comănescu Floarea, zisă Misaloaica (1975), mutată aici după inundaţiile din 1975.

Fig. 3. Configuraţia cătunului Lisa în perioada comunistă (1948 – 1989)

După cum se poate observa şi din Fig. 3, unul dintre polii care au conturat cătunul Lisa a fost fântâna de la Ghilă, ca sursă de apă necesară existenţei zilnice. Aici oamenii se întâlneau, la început, venind din cel puţin patru direcţii: de pe drumul Drăgăneştilor, de la Goagă şi până la Tite a-lu’ Malacu, de pe toată uliţa de la Purcea, toată uliţa de la Piteşteanu şi, cei mai mulţi, lisenii, de la Florea lu’ Cârstea şi până la Tăldare. În plus, timp de câţiva ani, Mitică a-lu’ Moţoi a avut prima sa casă pe cleata Miculeştilor (v. Fig. 3) şi, iarnă sau vară, o potecă blestemată lega casa sa de casa părintească, a lui Moţoi, traversând grădinile din zona în cauză, nu numai pentru a se viziva reciproc, părinţi şi fiu, ci şi pentru a lua apă tot de la fântâna de la Ghilă, care, pe scurtătură, era, totuşi, cea mai apropiată sursă de apă şi pentru Mitică. Al doilea pol, care l-a atras şi pe Tânjală către acest cătun, a fost faptul că aproape toţi copiii acestuia şi-au făcut case în acest cătun: Mărin, căsătorit cu Leana lu’ Botea, a rămas în casa părintească; Ioana, căsătorită cu Minel al Furniguţii, şi-a făcut casă alături de casa bătrânească a lui Tânjală, spre Lisa (ceva mai târziu, e drept!); Fica, după căsătoria cu Tăldare (Vasile a-lu’ Goaie), şi-a făcut casă în cătunul Lisa, care abia se contura, iar Didina, căsătorită cu Preaşă, şi-a făcut casă tot în Lisa, peste drum de Fica. Doar Stanca s-a măritat și și-a făcut casă în Stârcu, parcă...

Într-o fotografie veche (v. Fig. 4 [4]⁾), de prin anii de dinaintea colectivizării, putem să-i identificăm (așa, cât de cât!), pe Tânjală cu copiii lui. În centrul fotografiei se află, evident, Tânjală ținându-și de căpăstru, de-o parte și de alta, boii, cu care era foarte mândru și care erau principala lui avere, alături de copiii săi... Potrivit spuselor lui Ionuț Preda ⁴⁾, unul dintre mulții și bravii strănepoți ai lui Tânjală, sus, în dreapta lui Tânjală, se află Stanca și, în stânga – Ioana iar jos - Mărin (zis Căpățână) și cu Didina. Lipsesc din fotografie Tânjeloaia, soția lui Tânjală, care încă mai trăia atunci, și cu Fica (Floarea)...

Prin anul 1964, cred, lisenii au hotărât să-şi facă propria lor fântână, care să le scurteze drumul făcut zilnic după apă, până la fântâna de la Ghilă. Banii necesari i-au strâns din vânzarea de grâu sau porumb, cu care contribuiseră fiecare, dar şi din ce reuşiseră să adune de prin sat, inclusiv din satele vecine, ca danie, aşa cum era obiceiul locului, când se construia o fântână nouă, de utilitate publică. Şi au hotărât lisenii, atunci când au strâns cele necesare, să arvunească pe Mincu lu’ Doagă şi să le foreze o fântână cu diametrul de 40 cm, de tipul celei de la Ghilă. Fântâna aceasta a fost amplasată pe drumul Drăgăneştilor, între Dumitru lu’ Tudorică şi Mime, pe terenul lui Dumitru (v. Fig. 3, poz. A) şi a fost forată până la o adâncime de 25 m, după care au dat de calcar şi nu au mai putut săpa mai în jos. În aceste condiţii, lisenii de atunci au fost nevoiţi să finalizeze fântâna în această stare, deşi nu avea decât vreo 3 m de rezervă de apă, ceea ce nu îi mulţumea de la bun început. Au folosit această fântână, totuşi, timp de 2-3 ani, după care, din cauza apei care devenea insuficientă de la o zi la alta, atât datorită colmatării cu nisip cât şi ca urmare a creşterii numărului de utilizatori, au fost nevoiţi să mute fântâna într-un alt loc, recuperând de la fântâna veche tuburile şi tot ce s-a mai putut recupera. Acest al doilea loc, ales de liseni pentru a-şi face propria fântână, a fost în spatele casei lui Ilie a-lu’ Neacă, adică peste drum de prima fântână (v. Fig. 3, poz. B). Şi aici au dat însă de acelaşi strat de calcar şi, nereuşind să depăşească, în adâncime, prima fântână, au hotărât să renunţe, de la bun început, şi la această a doua locaţie, încercând o a treia, în spatele casei lui Mitică a-lu’ Moţoi, adică vreo 30 - 40 m mai la vale (v. Fig. 3, poz. C).

Fig. 4. Tânjală cu copiii lui, în curtea casei, pe când cătunul Lisa abia prindea contur

Aici, locul a fost puţin mai norocos, reuşindu-se forarea la o adâncime ceva mai mare, şi, ca urmare, aici a rămas, pentru mai mulţi ani, fântâna lisenilor, care, totuşi, nu îi mulţumea, mai ales vara, când voiau să ude, şi fântâna devenea, din nou, seacă sau îşi tulbura apa. În aceste condiţii, cam de prin anul 1970, unul câte unul, lisenii au început să-şi foreze propriile fântâni şi, chiar dacă apa nu era mai multă decât la fântâna din drum, era totuşi suficientă pentru folosinţa unei singure gospodării. Fântâna aceasta a mai rezistat până pe la începutul anilor 1980, după care a fost părăsită, nemaiocupându-se nimeni de ea.

În perioada comunistă a intervenit, în topografia zonei, şi o transformare interesantă în ce priveşte unele drumuri. Astfel, aşa precum se vede în Fig. 3, înainte de 1960, dispăruse deja drumul ce venea dinspre Miculeşti, prin spatele grădinilor lui Tânjală şi Malacu, şi ieşea în drumul Drăgăneştilor la răscrucea de la Preaşă. În schimb, drumul ce trece acum prin spatele casei lui Preaşă a fost, iniţial, cu peste 50 m mai în spate, spre Miculeşti, fiind deplasat mai spre vest, odată cu desfiinţarea drumului amintit mai înainte. Uliţa de la Piteşteanu pornea direct de la Luchian a-lu’ Babaroiu, pe marginea nordică a clinului de la Moţoi (v. Fig. 2), dar, după 1975, odată cu construirea casei Misaloaicii (Floarea lu’ Misalau), mutată din fostul cătun Comăneşti din cauza inundaţiilor, intrarea pe această uliţă a fost deviată mai spre vest, printre casa lui Tăldare şi a Misaloaicii.

La începuturile perioadei comuniste, după înfiinţarea CAP-ului Şerbăneşti, în cătunul Lisa, la marginea izlazului, de-o parte şi de cealaltă a drumului ce duce la Boianu (fostul drum al Drăgăneştilor), se puseseră bazele unei ferme de păsări şi a uneia de creştere a oilor (v. Fig. 5 ³⁾). Ferma de păsări a funcţionat, aproximativ, în perioada 1965-1969, avea vreo două corpuri de clădiri, tip grajd din paiantă, acoperite cu ţiglă. Se creşteau aici găini de rasă, din cele cu penele roşii şi foarte corpolente, în comparaţie cu găinile de curte pe care le aveau pe atunci sătenii. Erau şi câţiva cocoşi bătăuşi, uriaşi şi aceştia, cărora le ştiam de frică toţi copiii ce treceam prin zonă, pentru că ne săreau direct în cap şi ne răneau de-a binelea dacă nu era un om matur lângă noi ca să ne apere. Datorită condiţiilor precare în care trebuia să funcţioneze această fermă (fără curent electric şi cu încălzire cu sobe, iarna) dar şi din considerente veterinare şi economice, în scurt timp, această fermă şi-a încetat activitatea, grajdurile în cauză demolându-se.

Cam în acelaşi timp cu ferma de păsări şi-a început activitatea şi ferma de oi. Cu toate condiţiile precare, această fermă a rezistat, totuşi, în această locaţie până prin anul 1980, când au dispărut şi aceste saivane, ferma de oi mutându-se în anexele zootehnice ce se ridicaseră în satul Şerbăneştii de Sus. Pentru adăpatul oilor era folosită o fântână ce fusese special săpată, lângă fostul drum al Drăgăneştilor. Aceasta era o fântănă cu diametrul de 1 m şi apa era scoasă din adâncuri, de la peste 20 m, cu ajutorul unor curele din pâslă antrenate de un motor pe benzină. Programul de adăpare a oilor era respectat cu stricteţe şi singurul care ştia să pornească motorul şi să aducă apa la suprafaţă era Mărin a-lu’ Tânjală (Mihai Marin). Acesta avea o formă de paralizie infantilă la picioare şi nu putea merge decât sprijinându-se într-un ciomag, însă, iarnă sau vară, el făcea drumul de circa 1 km de la el de-acasă şi până la saivane, de câteva ori pe zi, totdeauna la ore fixe, pentru a porni motorul în cauză. Din când în când se mai nimerea şi îl lua câte cineva cu căruţa de îi mai uşura drumul, altfel, el nu se bizuia decât pe propriul ciomag şi pe propriile puteri, încercând să fie totdeauna punctual. Acest ciomag, nelipsit din viața lui, se poate observa și în fotografia din Fig. 4, fiind așezat undeva, în fața sa, lângă picioare. Demn exemplu de voinţă! Poate că, vreodată, o să am ocazia să vorbesc mai mult despre acest om şi faptele lui supra-omeneşti pentru că merită să rămână drept pildă uluitoare (de bine!) pentru urmaşii urmaşilor noştri şerbăneşteni…

Fig. 5. Configuraţia fermelor CAP din cătunul Lisa în perioada comunistă

Prin 1965, cred, când s-a înfiinţat linia de înaltă tensiune ce merge la Uzina de aluminiu de la Slatina, s-a nimerit ca aceasta să treacă chiar pe deasupra acestei fântâni şi ea a fost astupată cu beton, la suprafață, săpându-se o altă fântână, asemănătoare, pe drumul din spatele saivanelor, mai precis, pe cleata ce vine în prelungirea uliţei de la Piteşteanu (v. Fig. 5). În spatele saivanelor, se adunau, vara şi toamna, şire uriaşe de paie, baloţi și coceni, ca rezervă de nutreţ pentru oi, în perioada de iarnă. Până prin anii 1970, când au apărut combinele trase de tractor, apoi combinele Gloria, autopropulsate, tot aici, în spatele saivanelor, era amenajată aria unde se treierau cerealele. Batoza era antrenată de un motor termic prin intermediul unei curele iar grâul era adus de pe toată zona Boianului în acest loc, legat în snopi. Seceratul şi, apoi, treieratul, erau munci istovitoare, făcute în miezul verii, de care îmi aduc aminte cu groază şi spun aceasta gândindu-mă doar la ţepile miriştilor pe care le călcam, copil fiind, desculţ, în picioare, numai aşa, din curiozoitate, ca să văd tot alaiul pe care îl presupuneau aceste munci…

Trecând aceste perioade scurte de înflorire şi dezvoltare a cătunului Lisa, după anul 1970 au început să apară tot felul de restricţii în ce priveşte construcţiile, terenurile date în folosinţă gospodărească, creşterea animalelor în ograda proprie şi multe altele. Astfel, abia în 1975, cătunul Lisa a fost electrificat, deşi prin centrul comunei electrificarea ajunsese, cred, din 1970. O problemă a fost însă şi cu această electrificare târzie pentru că proiectul liniei electrice era prevăzut, iniţial, să acopere doar zona până la Tăldare, adică atât cât era cuprins cătunul Lisa, în planul de urbanism de la acea vreme, ca vatră de sat construibilă. Din spusele tatălui meu, Călie, după multe discuţii aprinse avute de el, atunci, cu conducerea locală, amenințând chiar cu demisia din partidul comunist, în cele din urmă, zona electrificată s-a extins până la Titiţă, rămânând departe de reţea şi de iluminatul public doar Florea lu’ Cârstea şi saivanele, care încă mai existau la acea vreme.

După această electrificare târzie şi cu destul de multe peripeţii, în perioada comunistă, cătunul Lisa nu a mai cunoscut alte transformări edilitare semnificative în afară, poate, de faptul că aproape toţi lisenii, în această perioadă, şi-au renovat şi mărit casele, puţin câte puţin, astfel încât să nu se observe transformarea şi să deranjeze cumva autorităţile locale, care nu mai aveau voie să dea autorizaţii de construire de nici o formă pentru această zonă. Ar fi, de asemenea, de amintit faptul că, tot în această perioadă, prin 1979, pe Pojorâta, în vecinătatea cătunului Lisa (v. Fig. 5) a fost construit un baraj care a creat un lac de acumulare cu un luciu de apă destul de mare, lac din care urma să se irige, pe timp de secetă, zonele adiacente. Nu îmi aduc aminte dacă s-au făcut sau nu irigaţii din acest lac, astfel creat, dar ştiu că, în scurt timp, lacul avea să fie populat, natural, cu peşte, devenind o atracţie pentru pescarii amatori. După inundaţiile din 2005, acest baraj s-a rupt în mod grosolan, lacul devenind acum mult mai mic și, de la an la an, amenințat cu dispariția...

Fig. 6. Configuraţia cătunului Lisa în perioada post-decembristă

Perioada post-decembristă. Începând cu anul 1990, cătunul Lisa şi-a revenit rapid din amorţeala anilor din urmă ai perioadei comuniste şi, deblocându-se restricţiile de autorizare a construcţiilor în această zonă, au început să apară case noi, unele construite în locul celor vechi, altele construite din temelii (v. Fig. 6). Cătunul Lisa a început să se dezvolte pe strada principală (acum strada Lisa), către marginea satului, până s-a ajuns la casa lui Florea lu’ Cârstea, dar s-au construit câteva case şi pe cele două uliţe principale ale cătunului: uliţa de la Purcea şi uliţa de la Piteşteanu. Ca noutate, după anul 2008, au apărut şi primele case de pe uliţa de la Preaşă, uliţă aflată acum în intravilanul comunei.

Prin anii ’90, la câţiva ani după revoluţie, drumul principal al cătunului, fostul drum al Drăgăneştilor, a fost, în sfârşit, pietruit. Și acest lucru părea deja o mare realizare! Dar ceva incredibil s-a întâmplat însă în 2007, când printr-un proiect SAPARD, drumul acesta a fost betonat si amenajat după toate standardele europene, în acelaşi an introducându-se şi reţeaua de apă potabilă, apă provenind din puţuri forate la mare adâncime.

Ca obiective economice post-decembriste în cătunul Lisa, s-ar putea aminti doar că, prin anul 2000, a avut loc prima încercare de prăvălie în cătun, este vorba de un magazin alimentar deschis de Anghel Preda (Anghel a-lu’ Tăldare) într-o clădire construită pe fosta locaţie a casei lui Moţoi, casă pe care o cumpărase prin anii ’90. Se poate spune, de asemenea, că în 2004, fratele meu, Marcel Ivaşcu (Marcel a-lu’ Călie), a început un proiect ambiţios, pentru acea vreme, dezvoltând o reţea de cablu TV împreună cu soţia sa, Rodica Ivaşcu, mai întâi în comuna Şerbăneşti, extinzându-se apoi şi prin comunele învecinate. Sediul acestei mici afaceri era în curtea casei părinteşti (v. Fig. 8 [5]⁾), casa lui Călie, unde Marcel a construit un pilon de antenă (releu) cu o înălţime de circa 40 m [6]⁾ (v. Fig. 7 [7]⁾). Acest releu a devenit, acum, emblematic pentru cătunul Lisa şi constituie, cred eu, şi la ora aceasta, cea mai înaltă construcţie de pe teritoriul comunei Şerbăneşti. Pentru că, în ultimii ani, de pildă, multe s-au mai schimbat! Acum Ilie a-lu’ Neacă nu mai locuiește în cătunul Lisa, lângă Călie, ambii mutându-se, prematur, în Dealul Papii; acum, Beacă locuiește pe ”str. Lisa, următoarea casă după releu, pe stânga” [8]⁾...

În data de 11.06.2010, Prefectura Olt a avizat favorabil proiectul de hotărâre al Consiliului Local Şerbăneşti având ca obiect atribuirea de denumiri străzilor din comună [9]⁾. Atunci s-a hotărât, printre altele, ca o parte din fostul drum al Drăgăneştilor, care trece prin cătunul Lisa, să se numească strada Lisa. Conform acestei hotărâri, strada Lisa (v. Fig. 9) se întinde de la Comănescu Constantina (soţia lui Gheorghe a-lu’ Fante) până la Micu Ginel Ionuţ (nepotul lui Florea lu’ Cârstea, care a moştenit casa acestuia). Dacă ar fi însă să ţinem cont de adevărata istorie a acestei străzi, aşa cum este ea descrisă în documentarul Drumul Drăgăneştilor, cred că era mai nimerită, pentru aceasta, denumirea de strada Drăgăneşti, cu întindere de la Monument şi până la ieşirea din sat, către Boianu... De altfel, în fapt, şi strada Lisa începe tot de la Monument, aşa preum se poate vedea în Fig. 11 [10]⁾ şi nu de la Fante... Poate, cândva, autorităţile comunei se vor gândi, totuşi, la acest aspect şi vor repara această dublă nedreptate: pe de o parte, pentru a respecta istoria acestor locuri şi, pe de altă parte, pentru a nu îi face pe toţi cei ce locuiesc pe această stradă să se simtă liseni. Totuşi, cătunul Lisa are limitele descrise în acest documentar iar titulatura de lisean ştiu că nu era prea bine percepută de cei ce se dădeau, pe bune, drept miculeşteni din moşi-strămoşi...

Conform hărţii Google [11]⁾ (vedere din satelit), în 2012, cătunul Lisa avea o configuraţie precum cea prezentată în Fig. 9, în care se pot distinge, deja, două etape de extindere a acestuia: o extindere conjuncturală şi alta administrativă.

Fig. 7. Pilonul antenei CaTV ridicat în 2004 în cătunul Lisa

Fig. 8. Sediul reţelei CaTV-Şerbăneşti al SC Ivaşcu Rodica SRL Slatina

Fig. 9. Configuraţia cătunului Lisa în 2012

Despre cătunul Lisa iniţial (v. Fig. 9), care se întindea de la Tăldare până la Florea lu’ Cârstea, şi despre partea din cătunul Miculeşti care s-a adăugat, conjunctural, de la Tânjală până la Purcea şi Piteşteanu, cătunului Lisa, tocmai am vorbit în cele de mai sus. Interesant este de văzut, însă, ce se va întâmpla cu mentalitatea acelor cvasi-miculeşteni, după reforma administrativă din 2010, când au apărut în comuna Şerbăneşti, pentru prima dată, denumirea străzilor, şi ei s-au văzut că locuiesc, vrând-nevrând, pe strada Lisa...

În Fig. 10 se poate observa cum se preconizează, în următorii ani, dezvoltarea cătunului Lisa, conform Planului Urbanistic General [12]⁾ iniţiat de Primăria Şerbăneşti în 2004. Demn de remarcat aici ar fi următoarele tendinţe de dezvoltare strategică a acestui cătun:

- Cleata Miculeştilor va deveni o stradă a cătunului Lisa, toate loturile de pământ de aici, de-o parte şi de cealaltă a drumului, fiind prinse în intravilanul comunei;

- Uliţa de la Preaşă este cuprinsă, de asemenea, în întregime, în intravilan, aici apărând deja şi primele construcţii, aşa cum aminteam şi mai sus;

- Graniţa de nord a cătunului rămâne (deocamdată!) pe limita vechilor aşezăminte (proprietăţile iniţiale, de drept şi de fapt, ale lui Titiţă şi Piteşteanu). Sper ca această limitare să nu fie cauzată de acea discutabilă rampă de gunoi a comunei, care se pare că ia contur în această zonă (v. Fig. 9)! Dacă va fi nevoie, voi reveni asupra acestui subiect, fără a-mi face însă plăcere... Deşi a făcut, încă de la început, victime (prin înec), era parcă mai de dorit, totuşi, în această zonă, barajul de pe Pojorâta...

- Având în vedere configuraţia locului şi a proprietăţilor cuprinse între cleata Miculeşti şi cleata Cojocarul, limitarea fizică a cătunului Lisa, spre sud, este făcută de cleata Cojocarul, incluzând, desigur, şi zonele de extravilan aferente;

- Fără a aparţine de cătunul Lisa dar aflat fiind în vecinătatea acestuia, la capătul cătunului Dealul Papii, se poate vedea amplasamentul cimitirului nou. Acest cimitir este în administrarea Consiliului Local Şerbăneşti şi funcţionează aici din 2011, în baza Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aprobat prin H.C.L. nr. 45/23.11.2011 [13]⁾.

Fig. 10. Configuraţia cătunului Lisa în perspectiva PUG - 2004

Și dacă-n primăvara lui 2015, pomii înfloreau trist în spatele porților închise ale casei părintești din cătunul Lisa (v. Fig. 13 [14]⁾), în toamna aceluiași an, ploua cu melancolie (v. Fig. 14), în fața acelorași porți închise (pentru câtă vreme?!) de fratele meu, Marcel... Că viața merge înainte, cu sau fără noi! Andreea Bidică, fetița care apare în imaginea din Fig. 13 și căreia îi datorăm această fotografie, ne dă speranța că așa va fi... Ea încă mai revine, din vecini, în locul unde-o știa pe ”țața Catirina”, mama noastră – a copiilor lui Călie, trăindu-și ultimii ani ai bătrâneții...

Și, ca o altă pildă a perpetuării și înfloririi vieții în aceste locuri, în anul următor, alaiul alegerilor locale l-a adus pe candidatul liberal la postul de primar, Marian Neaga, până în izlazul comunal de la marginea cătunului Lisa (v. Fig. 15 [15]⁾), locație pe care am recunoscut-o (e drept!), tot după releul ce apare în imagine, releu aflat, cum spuneam, în curtea casei părintești. Și, chit că Marian zicea că e la ”La iarbă verde cu prietenii, într-o minunată zi de 2 Mai”, cam bătea vântul de lua pe sus focul de sub ceaunele cu friptură... Dar deghizatul dascăl și prosper om de afaceri nu s-a supărat nici pe vreme și nici pe sătenii care nu l-au votat în număr suficient! Că nu doar în liseni îi era speranța, ci mai ales în ”prietenii” pentru care încerca să-și pună în valoare abilitățile de bucătar șef al comunei...

Uneori, timpul ne ține, parcă, prea apăsați, sub talpa sa nemiloasă, și nu ne dăm seama, decât prea târziu, de mutilarea survenită, în fizionomia noastră, odată cu trecerea anilor. Dar sufletul? Să nu uităm că viața noastră, în fond, e doar un joc meschin de-a ”marca-banu’”, vorba lui nea Ghilă. Important e nu cine-am fost, ci ce-a rămas în urma noastră...

Fig. 11. Strada Lisa, intrarea din Şoseaua Mare (str. Dumitru Popovici)

Fig. 12. Strada Lisa în ”viziunea” din 1978 a tatălui meu – Ilie M. Ivașcu

Fig. 13. O nouă primăvară, alături de Andreea, în poarta-nchisă a casei părintești din cătunul Lisa

Fig. 14. Marcel, într-o zi de toamnă ploioasă și tristă, în poarta-nchisă a casei părintești din cătunul Lisa

Fig. 15. Marian Neaga, într-o zi de 2 mai 2016, cu prietenii la o friptură la ceaun în izlazul din marginea cătunului Lisa

Fig. 16. Cătunul Lisa sub semnul ceresc al binelui și prosperității

Pe de altă parte, conform zonării fiscale aprobate de Consiliul Local al comunei Șerbănești, începând cu anul 2010, strada Lisa a fost inclusă în zona A [16]⁾, de la Tomescu Anghel și până la Cocoșatu Ion [17]⁾. Adică un impozit mai mare pe teren și pe locuințe, ca și pentru cei din centrul comunei, avându-se în vedere, probabil, rețelele edilitare care au afectat în mod favorabil valoarea acestor imobile...

Eu, ca fost lisean, mă bucur de câte ori văd sau aud lucruri bune despre acest cătun. Sper, de aceea, ca şi apariţia străzii Lisa (v. Fig. 11 ¹¹⁾), precum şi extinderea din sud-est a intravilanului să fie un prim pas spre o nouă eră, mai bună, şi (de ce nu?) spre un nou statut, acela de viitor cartier al viitorului oraş Şerbăneşti... De altfel, tatăl meu, Călie, fiind parcă în asentimentul actualilor edili ai comunei, încă din 1978, preconiza (vorba vine!) apariția străzii Lisa, consemnând-o, în mod regulat, la adresa expeditorului, atunci când îmi trimitea scrisori la Pitești, pe vremea când eram student (v. Fig. 12 [18]⁾)... Glumesc amar, desigur, dar ceva adevăr se ascunde aici! Și, pentru a lumina, parcă, speranța spuselor mele, vă propun să reflectăm puțin și la mesajul ceresc surprins într-o imagine superbă, în septembrie 2014, de inginerul agronom Constantin Peligrad (v Fig. 16 [19]⁾). Dacă am face uz de credința biblică potrivit cărei curcubeul este ”semnul unei noi creaţii, ocrotită de bunăvoinţa divină” [20]⁾, atunci cătunul Lisa se află deja sub semnul ceresc al binelui și prosperității.

Despre acest subiect însă am să mai vorbesc şi cu alte ocazii pentru că, de acum, comuna Şerbăneşti are, cu siguranţă, multe premize favorabile să poată deveni, cât de curând, un mic orăşel oltenesc...

Craiova, 5 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * - Atribuirea de denumiri străzilor din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt. Prefectura Olt, Comisia de Atribuire de Denumiri, Avizul nr. 93 din 11.06.2010.

[2]. BULGĂR, GH. şi CONSTANTINESCU DOBRIDOR, GH. – Dicţionar de arhaisme şi regionalisme. Editura Saeculum Vizual, Bucureşti, 2002.

[3]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 1 februarie 2018.

[4]. PREDA, I. – Corespondență. Messenger, Șerbănești, 11 aprilie 2017.

[5]. IVAŞCU, M. – Staţia CaTV Şerbăneşti, SC Ivascu Rodica SRL Slatina, fotografii, 2013.

[6]. * * * - Documentaţie MMDS Şerbăneşti. CANAD Systems, 2004.

[7]. VLAICU, A. – Şerbăneşti, Pilonul antenei de cablu TV. Flickr.com, http://www.flickr.com/photos/ cosconor/5234994552/in/photostream/ , accesare 2008.

[8]. * * * - Serbanesty City, Jud. Olt. Facebook Group, 17 decembrie 2017.

[9]. * * * - Atribuirea de denumiri străzilor din comuna Şerbăneşti, judeţul Olt. Prefectura Olt, Comisia de Atribuire de Denumiri, Avizul nr. 93 din 11.06.2010.

[10]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 16 martie 2018.

[11]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, 2012-2015.

[12]. * * * - Plan Urbanistic General (preliminar). Comuna Şerbăneşti. Primăria Şerbăneşti, 2004.

[13]. * * * - Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirului Comunal din Comuna Şerbăneşti, Sat Şerbăneşti. HCL nr. 45/23.11.2011.

[14]. BIDICĂ, A. – Fotografii. Facebook, accesare 2015.

[15]. NEAGA, M. – Fotografii. Facebook, https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1681981768729059&set=a.1642102952716941.1073741827. 100007517566206&type=3&theater, accesare 7 aprilie 2018.

[16]. * * * - Hotărâre cu privire la aprobarea Nomenclatorului Stradal în localitatea Şerbăneşti, judeţul Olt. HCL nr. 31/30.07.2010, Consiliul Local Şerbăneşti.

[17]. * * * - Hotărâre cu privire la delimitarea zonelor în intravilanul și extravilanul comunei Şerbăneşti, judeţul Olt. HCL nr. 20/24.05.2010, Consiliul Local Şerbăneşti.

[18]. IVAȘCU, I. - Corespondență către fiul lui, Aurel. Șerbănești, 1978-1985.

[19]. PELIGRAD C. – Fotografii: Curcubeu. Facebook, https://www.facebook.com/photo.php?fbid=707741359319788&set=pb.100002517909735.-2207520000.1523002503.&type=3&theater, accesare 2015.

[20]. APOPEI, L. - Biblia - verset cu verset: Curcubeul, puntea de legătură între două lumi. În ”Ziarul Lumina”, 14 februarie 2009.

Accesați fișierul în format pdf: