Biserica din Dealul Papii

Biserica din Dealul Papii mi-a marcat, oarecum, copilăria și de aceea, poate, am considerat că ar fi util să pun pe hârtie, cât mai e vreme, o parte din mulțimea de aminitiri legate de acest lăcaș de cult și nu numai atât... Așadar, ulița copilăriei mele a început de aici, din imediata apropiere a acestei biserici, unde m-am născut, și s-a continuat, trecând valea Pojorâtei, până în cătunul Lisa, unde părinții mei aveau să se stabilească, câțiva ani mai târziu. Amintirile cele mai vii legate de această biserică provin însă din perioada de mai apoi când, trecând de anii fragedei copilării, petreceam foarte mult timp la bunica mea, Budicoaia, în Dealul Papii, care era o femeie bisericoasă și care avea un dar deosebit de a povesti. Dar hai să apelăm, mai întâi, la documente și, la momentul potrivit, voi face uz și de aceste amintiri!

Locație. Trebuie spus, în primul rând, că actualul amplasament al Bisericii din Dealul Papii are o istorie multiseculară iar bisericile ridicate aici au fost cel puțin trei, succedându-se una alteia, așa cum voi încerca să expun în acest documentar. Și, de la bun început, se pune o întrebare aproape firească: Cum de a fost aleasă această locație, destul de ciudată, avându-se în vedere depărtarea față de centrul comunei și drumurile destul de greu accesibile, pe vremuri, datorită noroaielor și a vulnerabilității podurilor de peste Dorofei? Este destul de greu de dat un răspuns documentat la această întrebare și, de aceea, nu putem face, deocamdată, decât niște supoziții bazate pe argumente sociologice și topografice, cum ar fi:

1. S-a căutat un loc ferit de frecventele revărsări de ape ale Dorofeiului, loc unde șerbăneștenii să se roage la Dumnezeu și să-și îngroape morții; ori, centrul comunei, se știe, a fost dintotdeauna inundat de apele Dorofeiului;

2. S-a dorit ca bătaia clopotului și a toacei să se facă auzite din tot satul iar locul unde s-a ridicat biserica avea, la acea vreme, cea mai înaltă altitudine (143,6 m) din întreaga zonă locuită a satului (v. Fig. 1[1]⁾);

3. Ca în toate localitățile, s-a dorit, în mod firesc, ca cimitirul satului să fie amplasat, undeva, la margine, dar și în imediata apropiere a bisericii;

4. Distanța față de toate cătunele satului trebuia să fie, cât de cât, echilibrată;

5. Cineva trebuia să doneze terenul bisericii și terenul în cauză având, inițial, forma unui clin, în pantă fiind și la marginea satului, s-a putut renunța ușor la el, satul aparținând, la cea vreme, cel mai probabil, lui Iordache Crețulescu, ca zestre primită din partea soției sale, Safta, fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Fig. 1. Locația Bisericii din Dealul Papii în anul 1907

Și, având în vedere toate aceste cerințe, obștea sătească a decis atunci, cu secole în urmă, că locul cel mai bun ar fi acesta din Dealul Papii... Dar dealul acesta, pe atunci, nu se numea, cu siguranță, Dealul Papii și nici Dealul Baboieștilor, însă biserica și cimitirul erau localizate, într-adevăr, la marginea satului. Dacă privim cu atenție harta topografică din Fig. 1, se poate observa, de pildă, că, chiar și în 1907, când au fost efectuate ridicările în teren ¹⁾, partea populată a actualului cătun Dealu’ Papii era încă destul de restrânsă. În plus, în prejma bisericii nu prea erau case, precum acum; ba, mai mult, prin spatele cimitirului, spre răsărit, trecea un drum, paralel cu actuala stradă Dumitrănești, drum care acum a dispărut, fiind nevoie, probabil, să se extindă cimitirul (v. Fig. 2 [2]⁾). Tot din aceleași considerente, drumul de pe latura nordică a cimitirului a fost deviat mult către proprietățile familiilor celor din neamul lui Drugă. Din acest context, se poate deduce că, până pe la începutul secolului XX, intrarea în curtea bisericii se putea face direct din actuala stradă Dealul Papii.

Fig. 2. Locația Bisericii din Dealul Papii în anul 2014 (vedere din satelit)

De-a lungul anilor, pe raza satului Șerbănești (de Jos), s-au făcut anumite descoperiri arheologice ce au scos la iveală existența unor cimitire mult mai vechi decât cimitirul bisericii din Dealul Papii: unul amplasat pe dealul Măgura, unde este de presupus că era amplasat mormântul princiar Măgura-Frumoasă despre care vorbește cercetătoarea Silvia Păun [3]⁾, și altul pe dealul Țigăniei, cunoscut sub numele de cimitirul gepizilor [4]⁾. Despre o altă locație a unei alte biserici, în satul Șerbănești, nu avem însă nicio dovadă și, probabil, că nici nu a mai existat o altă locație, decât cea actuală, din Dealul Papii...

Biserica din lemn. În vara anului 1747, mitropolitul Țării Românești, Neofit Cretanul (v. Fig. 3 [5]⁾), într-una din vizitele canonice efectuate prin eparhia sa, a făcut un popas și la Șerbănești. Cu această ocazie, un cleric ce-l însoțea a consemnat în jurnalul lor de călătorie următoarele [6]^{) [7])}:

”...și luni în 3 [august] după liturghie am plecat [de la schitul Greci] și mergând ca la un ceas și jumătate, am ajuns la Șerbănești, la satul dumnealui vornicului Crețulescu și am mas seara acolea. Iaste sat mare și biserică mare de lemn și a doao zi, marți, au făcut părintele liturghie și au pomenit pă d-l vornec și pă domnița Safta. Și conăcirea părintelui au fost la casa lui Vlad căpitanul și după ce am mâncat de prânzu, apoi am plecat și mergând cale de un ceas, am ajuns la Ungurei la casa dumnealui clucerului Matei…”

Fig. 3. Mitropolitul Neofit Cretanul, cel ce a ajuns la Biserica din Dealul Papii în 4 august 1747

Aceasta este prima atestare documentară despre Biserica din Dealul Papii, cât despre ctitorii acestei biserici mari de lemn și despre hramul pe care îl purta, lucrurile nu sunt deloc clare. În lucrarea sa monografică dedicată comunei Șerbănești ⁴⁾, profesorul Dumitru Ilie lasă de înțeles că această biserică ar fi fost ”construită de vornicul Crețulescu”. Cert este că la data când mitropolitul Neofit făcea liturghie la această biserică și când îi pomenea pe vornicul Iordache Crețulescu și pe soția sa, Safta, aceștia erau recent morți: Iordache Crețulescu murise în toamna anului 1746 și Safta, în aprilie 1747, cu doar câteva luni înainte de sosirea mitropolitului aici. Pe de altă parte, trebuie știut că ”satul Șerbăneștii cu rumânii” fusese dat zestre de către domnitorul Constantin Brâncoveanu fiicei sale, domnița Safta, în anul 1700, atunci când ea se căsătorea cu Iordache Crețulescu ⁷⁾. Și dacă mai avem în vedere și faptul că primul preot din Șerbănești (popa Oprian) este amintit în documente încă din 1689 ⁴⁾, aceasta ar însemna că biserica din lemn fusese construită încă din secolul al XVII-lea, de pe vremea când satul Șerbănești făcea parte din domeniul domnesc al Brâncovenilor... Dar aceste indicii contradictorii ne permit și o altă ipoteză: aceea că, mai înainte, aici fusese o altă biserică din lemn, cu mult mai veche! Cât despre hramul acestei prime biserici din lemn, mai mult ca sigur, aceasta nu putea să aibă decât tot hramul Sf. Ioan Botezătorul, conform uzanțelor bisericești de la acea vreme, care preluau hramul inițial al bisericii, de câte ori lăcașul de cult era refăcut din temelii...

O legendă locală pe care mi-o aduc aminte de la mamare (Ioana Ivașcu, zisă Budicoaia), în legătură cu această biserică din lemn, spunea că aceasta ar fi luat foc într-o zi de Paști, când era plină de lume, și că, dintre toate rămășițele trupești ale victimelor acelui incendiu, doar mâna dreaptă a preotului, cu care binecuvânta, a rămas neatinsă de foc. Acest legendar incendiu devastator ar fi trebuit să se întâmple, oricum, după anul 1747 și înainte de anul 1790, când avem informații că, la Șerbăneștii de Jos, exista deja o biserică zidită, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”. Citând surse de dată mai recentă, în harta militară austriacă realizată de generalul Specht, în perioada 1790-1791, se arată că localitatea Șerbănești avea ”case risipite, iar biserica de zid, solidă, construită pe malul drept al văii Dorofei domină regiunea” ⁴⁾. E adevărat că biserica era pe partea dreaptă a Dorofeiului dar nu chiar pe malul acestuia, de la Dorofei și până la biserica din Dealul Papii fiind vreo 300 de metri, pe puțin, chiar dacă, în decursul secolului trecut, albia sa s-a mai apropiat de Dealul Papii, cu circa 100 m, atât spre est, cât și spre nord, urmare a unor amenajări intevenite prin anii 1980 (v. Fig. 4 și Fig. 5 ²⁾)… Oricum, demn de reținut din această relatare ar fi faptul că, în 1790, biserica din lemn dispăruse și, în locul ei, apăruse o biserică nouă, zidită. O altă informație, provenind de la sfârșitul secolului al XIX-lea, spune că în comuna Șerbăneștii de Jos erau ”2 biserici, din care una ruinată, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, clădită la 1747 de Safta Crețulescu și reparată la 1838 de Comisul Costache Crețulescu; și cealaltă cu hramul Sf-ții Împărați și Sf. Ioan, clădită la 1880 de obștea locuitorilor și cu ajutorul Doamnei Zinca C. Crețulescu, așezată pe o culme din Dealul Baboieștilor” [8]⁾. Coroborând informațiile provenind din sursele deja menționate, se poate spune, cu certitudine, următoarele:

- Înainte de 1790 și după 1747, în Dealul Papii s-a construit o ”biserică de zid, solidă”, biserică purtând hramul Sf. Ioan Botezătorul;

- Această biserică nu avea cum să fie clădită de Safta Crețulescu în 1747 pentru că, așa cum arătam mai sus, în aprilie 1747 Safta deja murise iar, în august 1747, mitropolitul Neofit Cretanul slujise într-o ”biserică mare de lemn”;

- Biserica ruinată a dăinuit, în perioada 1874-1880, împreună cu actuala biserică, ce se afla încă în construcție.

Fig. 4. Vedere din Șoseaua Mare, din apropierea Dorofeiului, a Bisericii din Dealul Papii

În Catagrafia Eparhiei Argeș pe anul 1824, este menționat faptul că biserica avea, într-adevăr, hramul Sf. Ioan Botezătorul iar, drept ctitori, sunt menționați boierii Crețulești ⁴⁾. Devine deci o certitudine faptul că această biserică a fost ridicată de boierii Crețulești, fără a se ști însă, cu precizie, care dintre aceștia au fost adevărații ctitori.

Fig. 5. Locația primei biserici zidite în Dealul Papii (vedere din satelit)

Potrivit celor auzite de la bunica mea, se spunea că acea biserică se prăbușise datorită unor cutremure. Și, dacă ne referim la reparația intervenită în 1838, cu siguranță că ea a fost o consecință a cutremurului violent ce avusese loc în 23 ianuarie1838. Probabil că această reparație, realizată de un anume Nicolae Silvestru ⁴⁾, nu a fost suficient de eficientă și durata de viață a bisericii a fost una destul de scurtă, pentru un astfel de edificiu, de nici un veac. Ruinele acestei biserici au rezistat însă până în zilele noastre, eu însumi aducându-mi aminte de anumite resturi de ziduri groase rămase printre morminte, localizate undeva în spatele actualei biserici, nu departe de aceasta (v. Fig. 5 ²⁾). Acum, aceste ruine au devenit doar o simplă aducere aminte, și ar trebui păstrate cu grijă. Prin bunăvoința colaboratorului meu, Nicolae M. Raicu, am reușit să includ în paginile acestui documentar și ceea ce a mai rămas din fosta biserică [9]⁾: ”altarul”, așa cum îi zice Nicu, acesta fiind, de fapt, o bucată mare de zid ce a mai rezistat pe locul fostei biserici, fără a se mai atinge cineva de el (v. Fig. 6), și o cruce din piatră, plină de licheni, ”cea mai veche din cimitir”, cruce ce s-ar afla ”în partea dreaptă a altarului de la biserica veche” și ar data din 1780 (v. Fig. 7). Aceasta ar trebui să fie crucea de temelie a primei biserici zidite din Dealul Papii și anul indicat de Nicolae M. Raicu se leagă foarte bine cu remarca făcută de mine ceva mai sus, putând fi, într-adevăr, anul întemeierii acestei biserici...

Fig. 6. ”Altarul” de sub ramurile unui corcoduș sau ceea ce a mai rămas din vechea biserică zidită (Foto: 21 mai 2017)

Fig. 7. Crucea de temelie a vechii biserici zidite din Dalul Papii (Foto: 21 mai 2017)

Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” și ”Sf. Împărați Constantin și Elena”. În 1880, apare o a doua biserică din zid în Dealul Papii, cea veche fiind abandonată și ruinându-se încetul cu încetul. Acestă biserică avea să poarte două hramuri: Sf. Ioan (hramul mai vechii biserici) și Sfinții Împărați (hramul noii biserici), fiind ctitorită, așa cum citam și mai sus, de către obștea Baboieștilor cu ajutorul financiar al Doamnei Zinca Crețulescu, cost estimat la 3000 de galbeni ^{4) 8)}. Conform altor surse, această biserică ar fi fost ”ctitorită de preoții Ilie și Scarlat pe la anul 1874” [10]⁾, ”sub arhipăstorirea Prea Sfințitului Episcop Ghenadie” [11]⁾. Aceste două informații se cam contrazic una pe alta și, de aceea, dacă luăm de bună informația cum că această biserică ar fi fost inaugurată în timpul când Prea Sfințitul Ghenadie Petrescu era episcop la Episcopia Argeșului (1876-1893 [12]⁾), episcopie de care aparținea, într-adevăr, parohia de la Șerbănești la acea vreme, reiese, clar, că actuala biserică din Dealul Papii a fost sfințită în 1880, cum indică primele surse citate, iar construcția ei a fost începută, probabil, în 1874, cum indică aceste ultime surse la care s-a făcut referire.

Conform aceleiași surse ¹¹⁾, care, din păcate, nu face referire, la rândul ei, la nicio altă sursă, această biserică ar fi fost ”reparată în anii 1925, la inițiativa preoților Scarlat și Constantin, respectiv 1954-1961, prin stăruința preotului Ioan Anghelescu și al consiliului parohial, condus de Anăstase Șăruescu. Reparațiile s-au făcut atât în interior, cât și la exterior. Între anii 1998-2002, a mai avut loc o altă reparație la nivel general, prin care s-a refăcut exteriorul bisericii de la cărămidă cu mozaic și praf de piatră, a fost restaurată pictura în aceeași tehnică fresco și s-a zidit din temelii o nouă clopotniță.” La o primă vedere, o serie de inadvertețe se pot remarca și aici, după cum urmează:

1. Preoții Scarlat și Constantin erau morți deja, de ani buni, în 1925 (v. lista preoților din acest documentar); ei erau însă preoți, cu siguranță, în perioada 1874-1880, când s-a ridicat actuala biserică (nu avem însă, deocamdată, indicii clare în ce privește preotul Ilie citat de sursa [13]⁾;

2. Preotul Ioan Anghelescu (sau Angelescu) a murit în anul 1927 ⁴⁾ și, ca urmare, el nu putea fi implicat decât în reparația din 1925;

3. Consiliul parohial din 1925 (nu 1954-1961, cum se menționează) era condus de Anastasie Sardescu (nu Șăruescu); îmi amintesc, cu certitudine de acest lucru, consemnat și în pisania de după reparația din 1954-1961, Anastasie Sardescu fiind bunicul meu dinspre mamă, pe care nu am apucat să-l cunosc…;

Reparația din 1954-1961 s-a făcut, cu certitudine, prin stăruința preotului Gheorghe Popescu (popa Gică), aminitirile mele spunându-mi că ceva este în neregulă.

Din pisania bisericii, care (din păcate!) nu mai este lizibilă în bună parte (v. Fig. 8), necesitând și ea o restaurare, ar trebui să rezulte clar informațiile corecte referitoare la hramul, ctitorii și istoricul acestui așezământ de cult.

Fig. 8. Pisania Bisericii din Dealul Papii (foto: 26.09.2015)

Astfel, în 1961, după reparația din perioada 1954-1961, a avut loc o mare serbare religioasă de sfinţire a lăcaşului complet renovat. Eu realizez, acum, că la vremea aceea nu aveam nici măcar 4 ani împliniți dar, ca prin vis, mi-au rămas în memorie anumite frânturi de amintiri, unele reînnoite și întregite de bunică-mea, Budicoaia, de care pomeneam și la începutul acestui documentar. Mi-amintesc, de pildă, că picturile, care au fost, evident, partea finală a lucrărilor de restaurare, au fost realizate de un pictor priceput, venit dintr-o altă localitate, care era ajutat de soția sa și care, împreună, au locuit, pe toată durata lucrărilor, la Dumitru Pena (Dumitru Floarii), care avea casa vizavi de biserică. Sfințirea bisericii a avut loc pe 21 mai 1961, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, când se prăznuiește al doilea hram al bisericii. Erau trandafirii în floare și, așa cum îmi povestea bunică-mea, care a fost de față la acest eveniment, unic în viața ei, toată biserica era plină de trandafiri și petale de trandafiri. Au fost de față și au participat la slujbă o mulțime de preoți, în frunte cu Iosif Gafton, episcopul Eparhiei Râmnicului și Argeșului, eparhie de care aparținea, la acea vreme, parohia de la Șerbănești. Ungerea cu Sfântul Mir a Sfintei Mese și a pereților biserii, așa cum cerea ritualul, asociată cu parfumul acelor petale de trandafiri, a fumului de tămâie și a aromelor din uleiurile sfințite, lăsaseră o amprentă de neuitat în amintirile bunicei mele, povestindu-mi, de fiecare dată, cu multă emoție despre acel moment încărcat de parfumul mirului sfânt… După cum se poate constata, această reparație capitală s-a făcut în perioada de început a regimului comunist și a durat 7 ani. Tot în timpul regimului comunist și sub păstorirea lui popa Gică fusese făcut și gardul din plăci de beton, jur împrejur, care constituise o mare realizare la acea vreme...

Reparația din 1998-2002 a intervenit în perioada de început a perioadei post-comuniste, a fost mult mai sumară și a durat 4 ani. Despre această reparație s-au scris, în mass-media vremii, și lucruri bune și mai puțin bune. Oricum, ce este demn de reținut e faptul că, în perioada 1991-1992, această biserică fusese inclusă în Lista Monumentelor Istorice din România (LMI), atribuindu-i-se codul 29B0526 [14]⁾. După aceea, în acord cu prevederile Legii 422/2001, noul cod LMI al acestui lăcaș de cult a devenit OT-II-m-B-09048 ¹⁰⁾. Așadar, la momentul acelei reparații, această biserică era deja declarată monument istoric iar regulile renovării trebuiau să fie unele clar definite, în sensul respectării cât mai stricte a arhitecturii originale. Ce a ieșit, în ce privește exteriorul, se poate vedea în Fig. 9 ¹⁵⁾ și Fig. 10 [15]⁾; eu mi-aș permite să fac doar câteva umile observații:

1. Acel ”mozaic și praf de piatră”, la care se referă sursa citată mai sus, nu prea îmi aduc aminte să fi existat înainte;

2. Streșinile cu ”țurloaie”, în loc de burlane coborâte până jos, așa cum erau cândva, ies în evidență într-un mod grotesc (v. Fig. 9 și Fig. 10 ⁴⁾);

3. Soclul vopsit în negru, ca un doliu sinistru ce se desprinde din tindă, ne spune că ceva este în neregulă, că nu a fost așa (v. Fig. 9);

4. Branșamentul electric aerian (moștenire mai veche!) a rămas la fel de inestetic, înțepând, haotic și fără milă, peretele sudic al pronaosului (v. Fig. 9);

5. Ușa din partea de sud-est ce dădea din altar direct afară a dispărut (v. Fig. 12); era o ușă cu deschidere destul de mică, realizată din lemn masiv, frumos prelucrat, vopsită în culoare maro închis, în ton cu toată tocăria. Oare teama de hoți să fi fost motivul? Poate, dar la ieșirea de urgență, în caz de incendiu, nu s-o fi gândit nimeni?

6. Grilajul de la ușă (mai mult decât inestetic!) nu a existat și nu ar trebui să existe (v. Fig 7 și Fig. 9); bisericile nu ar trebui să aibă gratii, pentru paza lor existând sisteme mult mai sigure și mai estetice (în afară de frica de Dumnezeu!);

7. Ușa de la intrare (v. Fig. 10), deteriorându-se cea originală, care era din lemn masiv și cu deschidere în două părți, a fost înlocuită cu una albă de tip termopan (?!), înlocuire care, se pare, că survenise deja chiar înainte de demararea acestei reparații (v. Fig. 11 ¹¹⁾);

8. Neonul din fața tinzii, mai mult decât inestetic și amplasat aiurea, a rămas, probabil, moștenire de pe vremea lui popa Gică, de când s-a făcut electrificarea bisericii;

9. Ornamentele efectuate, în ”mozaic și praf de piatră”, pe frontispiciul tindei sunt adaosuri nereușite cu multe deficiențe supărătoare de poziționare, simetrie etc. (v. Fig. 10);

10. Crucea din turla de pe pronaos a fost strâmbă (v. Fig. 12), stând să cadă spre sud, și a rămas tot strâmbă (v. Fig. 11)…

Și, pentru a nu părea rău intenționat, mă opresc aici cu observațiile mele! Oricum, în 2003, biserica astfel renovată s-a sfințit cu participarea PS Irineu Slătineanu ⁴⁾ și atât...

În ce privește interiorul bisericii, cred că s-au păstrat în forma lor inițială, în bună parte, atât picturile murale dar și icoanele, catapeteasma și ușile împărătești (v. Fig. 13 ¹¹⁾). Demn de remarcat este faptul că toți sfinții pictați pe pereții și icoanele Bisericii din Dealul Papii poartă în jurul capului nimbul auriu al slăvirii. Rău e că, la doar 10 ani de la această reparație, tencuiala de pe pereții interiori au început să cadă (v. Fig. 14 [16]⁾), biserica aflându-se, în 2014, într-o altă reparație ajunsă într-un impas din cauză de fonduri insuficiente [17]⁾.

Reparația demarată în 2012 a fost demarată în baza adresei nr. 934/11.04.2012, prin care Institutul Național al Patrimoniului (INP) informa Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național (DCPN) Olt că județul Olt figurează în Programul Național de Restructurare (PNR) cu cinci monumente istorice, printre care și Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Șerbănești, satul Șerbăneștii de Jos ¹⁷⁾. La cererea INP, s-au făcut mari eforturi ca, într-un timp foarte scurt, să se elaboreze documentația cerută pentru contractarea serviciilor de elaborare a proiectelor de consolidare și restaurare, în condițiile în care nu existau documente de proprietate și, evident, nici carte funciară ¹⁷⁾. Printr-un alt document oficial, înregistrat sub numărul 5538/26.10.2012, INP înștiința că au fost alocate deja sumele necesare restaurării și consolidării, la nivelul a 50000 lei pentru fiecare monument istoric. Cu ajutorul acestor bani alocați, au fost demarate lucrările de restaurare-consolidare la Biserica din Dealul Papii. Din păcate, când nimeni nu se aștepta, ministrul liberal al culturii de atunci, Daniel Barbu, a sistat finanțarea lucrărilor deja începute și, în 2013, lucrările s-au oprit și la Biserica din Șerbănești, deși fuseseră realizate în proporție de peste 80% ¹⁷⁾. Preotul Valentin Bălănescu susținea, în 2014, că a adresat memorii peste memorii la toate instituțiile responsabile pentru ca lăcașul de cult să nu fie abandonat din punct de vedere financiar, el fiind aproape de finalizarea restaurării. Lucrările au fost sistate tocmai când ajunseseră la turlă (v. Fig. 14 și Fig. 15 ¹⁶⁾), edificiul fiind astfel lipsit de ”cireașa de pe tort”, cum spunea preotul Bălănescu ¹⁷⁾. Între timp, cu ocazia acestei ultime restaurări, probabil că ceea ce am văzut eu, au mai văzut și alții și, în 2014, acele ”țurloaie” de la streșini dispăruseră deja (v. Fig. 16 ¹⁶⁾) dar și acele ”ornamente” de pe frontispiciul tindei și multe altele... Din păcate însă, în septembrie 2015, lucrările acestei ultime restaurări erau încă în faza descrisă de preotul Bălănescu, cu un an în urmă, ploile toamnei degradând atât acoperișul cât și pereții proaspăt reparați (v. Fig. 17 și Fig. 18). Un lucru demn de remarcat, la nivelul acoperișului, este noul design al streșinilor (v. Fig. 17), design care va aduce bisericii un plus de frumusețe și de grandoare. Să dea Domnul ca acest acoperiș, astfel început, să ajungă la bun sfârșit! Iar în 2017 apăruseră deja și alte uși, la intrarea principală (v. Fig. 19): uși din lemn masiv, amintind cumva de ușile originale și având încrustată, pe fața exterioară, monograma lui Isus Hristos (XP), căreia îi sunt alăturate literele Alfa (A) și Omega (Ω), litere simbolizând începutul și sfârșitul, dumnezeirea și veșnicia lui Isus Hristos [18]⁾.

Fig. 9. Biserica din Dealul Papii după reparația din 2002, vedere sud-vest

Arhitectura Bisericii din Dealul Papii se bazează pe un plan cruciform (v. Fig. 19), simbol al jertfei Mântuitorului. Turlele, în număr de două, au secțiune octogonală pe exterior și interior, fiind aplasate una pe naos și alta pe pronaos. Aceste turle sunt așezate pe postamente pătrate și fiecare dintre ele se încheie, la partea superioară, cu câte o calotă cvasi-sferică sprijinită pe un postament octogonal. Turla de pe pronaos este înfundată (oarbă), în timp ce turla de pe naos este deschisă, fiind prevăzută cu patru fereste amplasate câte una spre fiecare punct cardinal. Atât turlele cât și întreg acoperișul au suportat anumite retușuri destul de reușite, după restaurarea demarată în 2012. Astfel că, în 2017, aceste turle arătau deja mult mai interesant, înlocuindu-se placarea cu tablă galvanizată a suprafețelor verticale (v. Fig. 12) cu zidărie finisată și vopsită în alb, ca și ceilalți pereți exteriori ai bisericii (v. Fig. 23).

Fig. 10. Biserica din dealul Papii după reparația din 2002, vedere frontală

Fig. 11. Biserica din dealul Papii în timpul reparației începută în 2012

Fig. 12. Biserica din dealul Papii după reparația din 2002, vedere sud-est

Fig. 13. Detalii interioare din Biserica din dealul Papii

Fig. 14. Detaliu din interiorul Bisericii din Dealul Papii în 2014

Fig. 15. Detaliu din interiorul Bisericii din Dealul Papii, zona turlei din naos, în 2014

Fig. 16. Detaliu din exteriorul Bisericii din Dealul Papii în 2014

Fig. 17. Noul design al streșinilor rezultat al ultimei restaurări (foto: 26 septembrie 2015)

Fig. 18. Stadiul restaurării Bisericii din Dealul Papii în septembrie 2015

Fig. 19. Noile uși de la intrarea principală a bisericii, montate în 2017

Fig. 19. Planul organizatoric cruciform al Bisericii din Dealul Papii

Fig. 20. Icoanele (stânga și dreapta) de delimitare a pronaosului de naos

Tinda a fost concepută ca o încăpere deschisă susținută de șase coloane și două semicoloane. Patru coloane sunt dispuse frontal, pe latura vestică, și alte două, câte una pe laturile de sud și de nord (v. Fig. 9 și Fig. 10). Cele două semicoloane sunt amplasate pe laturile de sud și de nord, la joncțiunea cu pronaosul. Legătura coloanelor, la partea superioară, se face cu arcade susținute de un soclu pătrat. Acoperișul tindei este în trei ape, la un nivel mult mai jos decât acoperișul principal al bisericii, având ancorată pe coama față, spre colțul de întâlnire al celor trei ape, o cruce metalică asemănătoare celor din vârful celor două turle. Deasupra acestui acoperiș, pe frontispiciul pronaosului, sunt trei picturi murale, toate referitoare la hramul bisericii, după cum urmează (v. Fig. 11):

- În pictura din stânga, spre nord, este reprezentat Sf. Ioan Botezătorul având aripi de înger, semn al importanței sale în ordinea cerească, și ținând în brațe cinstitul său cap, ca o dovadă a oribilei crime a cărui victimă a fost.

- În pictura centrală este reprezentat Sf. Constantin împreună cu mama sa, Elena, și cu Sfânta Cruce a Domnului.

- În pictura din dreapta, spre sud, este reprezentat Sf. Nicolae, cel care a fost eliberat din temniță de către Sf. Împărat Constantin, temniță în care zăcea împreună cu alți creștini pentru că propovăduise cu îndrăzneală credința în Hristos.

Tot în tindă, la intrarea în biserică, de-o parte și de cealaltă a ușii, sunt pictați Sfinții Apostoli Petre și Pavel, ocrotitorii celor lipsiți de libertate.

Pronaosul a fost conceput ca o încăpere separată, față de tindă, comunicând cu aceasta printr-o ușă masivă, în două canate (alta decât cea actuală!). Despărțirea de naos se face printr-o deschidere unică, mărginită de doi stâlpi desprinși direct din pereți și uniți de o arcadă masivă. Lângă cei doi stâlpi, tot ca o delimitare a pronaosului, au fost amplasate două icoane imense, special concepute, încadrate de două semicoloane din lemn sculptat și iluminate de câte o candelă fiecare (v. Fig. 20 [19]⁾). Pe latura de vest a pronaosului, deasupra intrării în biserică, se află un cafas (balcon) din lemn (v. Fig. 21 ¹⁹⁾), unde se urcă pe o scară, tot din lemn, aflată în colțul nord-vestic. Prezența acestui cafas, potrivit tradiției, vine să ne amintescă de două uzanțe demult uitate: pe de o parte, aici cânta, cândva, corul bisericii și, pe de altă parte, de aici ascultau slujba religioasă ctitorii și oficialitățile vremii.

Naosul are forma obişnuită cu cele două abside laterale, semirotunde la interior și poligonale la exterior. Acest spațiu are deasupra o turlă pătrunsă, prevăzută, precum evidențiam și ceva mai sus, cu patru ferestre orientate către cele patru puncte cardinale. Această turlă se sprijină, prin intermediul a patru pandative, pe patru arcade egale ce unesc colțurile dinspre pronaos cu cele dinspre altar. Pe bolta acestei turle este pictat Sfântul Ioan Evanghelistul ținând în mână apocalipsa sa deschisă simbolic la capitolul 22 și sugerând versetul 13 [20]⁾: ”Eu sunt Alfa şi Omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”. Din excelenta fotografie făcută de același inimos șerbăneștean, Nicolae M. Raicu, în timpul renovărilor din 2017 se poate observa, de asemenea, și faptul că ferestrele din turlă tocmai fuseseră înlocuite, cu altele de tip ”termopan”, păstrându-se culoarea maro dar nu și numărul de ochiuri: în loc de opt ochiuri de geam, după această restaurare ușor novatoare, au rămas doar patru... Iar în jurul Sfântului Ioan Evanghelistul, tot pe boltă, pe un contur circular, este înscrisă rugăciunea proorocului David (v. Fig. 23): ”Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta care a zidit-o dreapta Ta şi desăvârşeşte pe ea!” Ce transmit cuvintele acestei rugăciuni rostite chiar înainte de a se citi Evanghelia? Slujitorul bisericii ”îl roagă pe Domnul să nu lase Biserica, ci să-Şi arunce privirea din cer, să se îndure de noi. Şi dacă creştinii au slăbiciuni şi răutăţi, şi se aseamănă viţelor neroditoare, să nu le dezrădăcineze, ci să le lase şi să le mai îngrijească, cu nădejdea că vor deveni şi acestea într-o zi viţe aducătoare de roadă” [21]⁾. La fiecare dintre cele opt colțuri, se poate observa, de asemenea, inscripția IIS.HR, abreviere consacrată pentru Iisus Hristos.

Fig. 21. Cafasul situat în pronaos, deasupra intrării în biserică

Fig. 22. Catapeteasma a cărei cruce a fost ruptă în timpul reparațiilor din 2017

Fig. 23. Pictura de pe bolta turlei principale a naosului și rugăciunea proorocului David

Altarul este circular la interior și poligonal la exterior, fiind despărțit de naos printr-o catapeteasmă din lemn sculptat și pictat (v. Fig. 13). Din păcate, în 2017, în timpul reparațiilor începute încă din 2012, frumoasa crucea de pe catapeteasmă a fost ruptă (v. Fig. 22) și nu ne rămâne decât să sperăm într-o restaurare cât mai reușită a acesteia... Că remușcările se văd!

Așa cum remarcam și puțin mai înainte, construcția originală a bisericii prevăzuse și o ușă de urgență ce dădea din altar direct afară, spre sud-est, așa cum este evidențiat și în planul din Fig. 19. Prin anii 1960, din curtea bunicii priveam direct spre această ușă, pe unde ieșea afară din altar, din când în când, popa Gică să mai ia o gură de aer prospăt… Din fericire, cu ocazia ultimei restaurări, demarată în 2012, această ușă a fost reamplasată la locul ei, într-o formă ușor stilizată, care o face ceva mai interesantă, atrăgând atenția privitorului (v. Fig. 24). Poza aceasta este făcută de Nicolae M. Raicu chiar din locul în care eu, copil fiind, priveam din curtea bunicii. Cele două turle și cafasul din pronaos sugerează o putere financiară a ctitorilor și o dorință a acestora de a crea ceva inedit în această zonă iar restaurarea lor este una mai mult decât reușită.

Fig. 24. Fațada sud-estică a Bisericii din Dealul Papii în 2017

Hramul bisericii. După cum este cunoscut, hramul unui lăcaș de cult este numele său de botez, nume atribuit de către un arhiereu atunci când se face târnosirea acestuia (inaugurarea și sfințirea). Odată cu această sfințire a noului lăcaș, hramul devine îngerul său păzitor. Sf. Ioan Botezătorul este hramul inițial al primei biserici zidite din Dealul Papii, hram preluat și de actuala biserică, adăugânu-i-se însă și un al doilea, acela de Sf. Împărați Constantin și Elena, probabil că la cererea ctitorilor acesteia. Sfântul Ioan Botezătorul este considerat de biserica creştină a fi cel mai mare dintre sfinţi, lui fiindu-i dedicate trei sărbători religioase importante: Soborul Sf. Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul (29 august), care este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc ce se încheie pe data de 31 august, pe 1 septembrie începând noul an bisericesc. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în Iudeea, ca fiu al preotului Zaharia și al Elisabetei, descendentă din neamul lui Aaron, fratele mai mare al lui Moise, cea mai impunătoare figură a Vechiului Testament. El s-a născut cu șase luni înaintea nașterii lui Hristos, nașterea sa fiind vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Deoarece Zaharia nu a dat crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia a rămas mut până la botezul fiului său. Despre o lungă perioadă din viața Sf. Ioan Botezătorul nu avem informații, se știe însă că el s-a retras în pustiu, unde a rămas până în momentul când a primit porunca să înceapă să predice. Așa a devenit el predicator și botezător pe malurile râului Iordan. Evangheliile relatează cum Ioan Botezătorul l-a botezat și pe Hristos, care a venit la el pentru a împlini planul lui Dumnezeu. După aceea, rolul său a fost acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos și de a-l descoperi lumii ca Fiu al Duhului Sfânt. Tot din evanghelii aflăm că, prin predicile sale, Ioan îl mustrase pe Irod, regele Iudeei, pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ca urmare, Irod l-a întemnițat pe Sf. Ioan în castelul său de la Maherus. La un ospăț ocazionat de ziua de naștere a lui Irod, Irodiada, care îl ura de moarte pe Ioan, a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și, îndeosebi, lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată. Astfel, Irod a cerut tăierea capului Sfîntului Ioan.

După tradiția Bisericii, capul Sf. Ioan Botezătorul a avut o istorie mai aparte, el fiind pierdut și găsit de trei ori. Biserica prăznuiește prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan pe 24 februarie și a treia aflare, pe 25 mai. Tot potrivit tradiției, Sfânta Ioana, soția unuia dintre dregătorii regelui Irod, ar fi luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. După ceva timp, un bogătaș vestit a crezut în Hristos și, lepădându-se de poziția sa socială și de toată deșertăciunea acestei lumi, s-a călugărit, luându-și numele de Inochentie. Dorind să ducă o viață de sihastru, acesta și-a ales sălaș, fără să știe, chiar pe locul unde se afla îngropat capul Sfântului Ioan. Vrând să-și zidească aici o chilie și o bisericuță, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin revelație dumnezeiască, Inochentie a aflat că acest cap era chiar capul lui Ioan Botezătorul. Când monahului i se apropia ceasul morții, pentru a nu fi găsit și pângărit de păgânii ce se înmulțiseră în zonă, el l-a ascuns iar în pământ, în același loc. Astfel, capul Sfântului Ioan Botezătorul a rămas ascuns aici, în muntele Eleonului, până în vrema Sfinților Împărați Constantin și Elena. Atunci, Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări, cărora le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta este socotită a fi cea dintâi aflare a sfântului cap. În timp ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Dând dovadă de lene, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă și să scape de cei doi călugări. Ajuns acasă, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenței, în casa lui, a capului sfânt. Când a simițit însă că i se apropie sfârșitul, olarul a pus capul Sfântului Ioan într-o raclă și l-a dăruit sorei sale. De la aceasta, racla va ajunge în grija monahului arian Eustațiu, care locuia într-o peșteră. Deoarece la acea peșteră se petreceau multe minuni, din nefericire, Eustațiu spunea că datorită puterilor sale apăreau acele minuni, oamenii neștiind ce se ascunde în peștera sa. După un timp, monahul Eustațiu va fi trimis în exil și, înainte de a pleca, el îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul în acea peșteră. Imediat după plecarea sa, aici se vor instala niște monahi credincioși, ce vor ridica, în apropiere, o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peșteră, chiar în timpul cântării psalmilor. Așa a aflat, printr-o minune, capul sfânt, aceasta fiind considerată a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului. În decursul secolului al VIII-lea, pe vremea luptei împotriva icoanelor sfinte, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, cetate aflată la hotarele Armeniei. De aici, capul a fost adus la Constantinopol, în anul 860, de către Sfântul Ignatie, pe vremea împăratului Mihail, aceasta fiind cea de-a treia, și ultima, aflare a cinstitului cap [22]⁾.

Am rezumat aici legenda biblică a Sf. Ioan Botezătorul din cel puțin două considerente:

1. Pentru a înțelege mai bine cum interferă între ele atât cele două hramuri ale Bisericii din Dealul Papii, cât și ”filozofia” picturilor murale de pe frontispiciul pronaosului;

2. Pentru a transmite mai departe, peste generații, istoria înțeleaptă a hramului Bisericii din Dealul Papii, istorie pe care eu (recunosc!) nu am cunoscut-o decât în mică măsură...

Despre cel de-al doilea hram al Bisericii din Dealul Papii, acela de Sfinții Împărați Constantin și Elena, aș vrea să spun doar că, întâmplător sau nu, acesta are legătură, pe de o parte, cu Sfântul Ioan Botezătorul, deoarece, așa cum arătam mai sus, pe vremea acestora a avut loc prima aflare a sfântului cap și, pe de altă parte, cu Constantin/Costache Manu (1837-1907), cel care, pe vremea când s-a construit actuala biserică, era proprietarul moșiei Șerbănești, ca zestre primită pentru soția sa, Ecaterina, din partea tatălui acesteia, Constantin/Costache Crețulescu ⁴⁾. La vremea când acesta se căsătorea cu Ecaterina Crețulescu (cu care era văr de-al treilea), el era prefectul județului Olt, om cu mare influență pe plan local, devenind, prin timpul războiului de independență, senator de Ilfov [23]⁾. Este de presupus, de aceea, că acel ajutor financiar, fie că venea din partea Zincăi/Zoe Crețulescu (soția lui Constantin), fie din partea Ecaterinei (fiica sa), el le oferea acestora calitatea de ctitor și, ca urmare, hramul al doilea putea fi impus prin dorința acestora, numele de Constantin având o rezonanță mai mare în timp, în sânul familiei lor, pornind de la proprietarul de atunci (Constantin Manu), trecând pe la Constantin Crețulescu (socrul său, ce îi oferise satul drept zestre) și ajungând, tot așa, până la Constantin Brâncoveanu…

Clopotnița, așa cum am cunoscut-o eu, era o clopotniță din lemn, acoperită cu tablă galvanizată, ca și biserica. Inițial, această clopotniță din lemn era amplasată la intrarea în incinta bisericii, tot cam pe unde este amplasată și actuala clopotniță zidită, cu deosebirea că poarta mare a bisericii, care era tot pe actuala locație, se deschidea chiar pe sub clopotniță. Pe la începutul anilor 1970, cred, când s-a înlocuit și vechiul gard din ulucă, cu un alt gard din plăci de beton, acea clopotniță, puțin reconsolidată, a fost mutată la câțiva metri de latura nordică a bisericii, acolo unde, până atunci, erau plantați niște pruni bătrâni ce făceau, an de an, o sumedenie de prune popești, brumării, cum nu mai erau în alt loc în sat. Motivul acestei reamplasări, din câte îmi aduc eu aminte, a fost acela că dintr-o anumită parte a satului nu se auzea prea bine clopotul și toaca din cauza bisericii, care obstrucționa. Acum peste acel loc s-a extins cimitirul... Clopotnița s-a reîntors, în 2002, pe vechiul ei amplasament, deși puțin mai spre nord, sub o altă formă însă, zidită și finisată în ton cu noua înfățișare a bisericii (v. Fig. 25 [24]⁾, Fig. 26 [25]⁾ și Fig. 27 [26]⁾). Tot cu această ocazie, s-a reconstruit, în întregime, gardul din fața bisericii, renunțându-se la plăcile de beton, și s-au refăcut porțile (v. Fig. 25).

Cimitirul. Cimitirul Bisericii din Dealul Papii a fost, dintotdeauna, localizat în spatele bisericii, extinzându-se, mai apoi, și către zona nord-vestică a curții bisericii, deviindu-se drumul ce vine dinspre Ai lu’ Drugă, așa cum arătam mai sus (v. Fig. 2). În Fig. 28 [27]⁾ este prezentat planul cadastral al actualei locații a Bisericii din Dealul Papii, plan pe care am încercat să figurez limitele cimitirului, așa cum l-am cunoscut eu. În colțul de sud-est al curții bisericii era localizat, la loc de cinste, cimitirul eroilor (v. Fig. 28). Din păcate, în ultimii ani, curtea bisericii a început, încetul cu încetul, să devină, în întregime, un cimitir, înglobând, deopotrivă, și acel cimitir al eroilor (v. Fig. 29 ¹⁶⁾). Motivul este unul greu de explicat, atâta timp cât, din anul 2011 [28]⁾, a fost înființat un al doilea cimitir, tot în Dealul Papii, dar la marginea satului, nu lângă biserică (v. Fig. 30 ²⁷⁾). Oricum, cimitir mai aglomerat și fără nicio regulă de parcelare și amplasare a mormintelor, decât acesta de lângă Biserica din Dealul Papii, este greu de imaginat! Aici, călcatul peste morminte este ceva normal ca să poți să ajungi la o destinație anume (v. Fig. 31 ²⁵⁾). Îmi amintesc că această problemă apăruse deja de pe vremea lui popa Gică, el fiind primul care a încercat (fără succes!) să facă o aliniere a crucilor și a mormintelor. Ce s-ar fi întâmplat însă cu osemintele celor ce rămâneau pe sub aleile plănuite de popa Gică? Nimeni nu își asuma o reînhumare a osemintelor din mormintele afectate de această sistematizare și, mai ales, nimeni nu avea o soluție de alocare a unui nou loc de veci, în aceeași zonă, creându-se, în același timp, și locuri de trecere, printre morminte, suficient de largi…

Fig. 25. Clopotnița, porțile și gardul din fața Bisericii din Dealul Papii în 2011

Fig. 26. Clopotnița și porțile Bisericii din Dealul Papii în 2015

Fig. 27. Clopotnița Bisericii din Dealul Papii în 2011

Fig. 28. Cimitirul din Dealul Papii din prejma bisericii

Fig. 29. Cimitirul eroilor, în dreapta Bisericii din Dealul Papii, în iarna anului 2014

Fig. 30. Cele două cimitire din Dealul Papii: cimitirul vechi (12) și cimitirul nou (13)

Fig. 31. Cimitirul din Dealul Papii, 26 septembrie 2015

Preoți și cântăreți. Despre preoții și cântăreții ce s-au perindat pe la bisericile din Dealul Papii, nu s-au scris prea multe până acum și, cu vrerea Domnului, unora dintre aceștia, mi-am propus deja să le dedic documentare separate, fiind multe de povestit și de luat aminte. În cele ce urmează, mi-am propus să fac doar o cronologie a slujirii acestora pentru acest lăcaș, așa cum rezultă din documentele consultate până la această dată. Așadar:

1689 – Preot, popa Oprian ⁴⁾;

1784 – Preot, Alexandru grămătic sin popa Mihai ⁴⁾;

1785 – Preot, Dan grămătic sin popa Badea ⁴⁾;

1785 – Preot, Stan diaconul sin popa Sandu ⁴⁾;

1787 – Preot, Alexandru sin popa Miu ⁴⁾;

1790 – Preot, Petcu grămătic sin popa Radu ⁴⁾;

1803 – Preot, popa Ioan ⁴⁾;

1803 – Preot, Radu grămătic sin popa Ghioca ⁴⁾;

1809 – Preot, popa Ioniță [29]⁾;

1815 – Preot, Ion sin popa Ion ⁴⁾;

1815 – Preot, Radu sin popa Ion ⁴⁾;

1815 – Preot, Marin sin diaconu Ion ⁴⁾;

1815 – Preot, Ion sin popa Radu ⁴⁾;

1824 – Preot, Gheorghe Radu ⁴⁾;

1824 – Preot, diaconul Ioan ⁴⁾;

1824 – Preot, diaconul Radu ⁴⁾;

1828 – Preot, popa Ghioca ⁴⁾;

1828 – Preot, popa Gheorghe ⁴⁾;

1828 – Preot, diaconul Ioan ⁴⁾;

1832 – Preot, Anghelache sin preotu Ion ⁴⁾;

1835 – Preot, popa Gheorghe sin popa Pârvu Popescu ⁴⁾;

1835 – Preot, popa Anghelache ⁴⁾;

1835 – Preot, diaconul Nicolae ⁴⁾;

1838 – Preot, popa Anghelache ⁴⁾;

1838 – Preot, Ghiță sin Nicolae Popescu ⁴⁾;

1838 – Preot, popa Scarlat, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești, abia înființată, fiul cel mare al lui popa Ghioca ⁴⁾ [30]⁾;

1839 - Preot, popa Scarlat, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești ³⁰⁾;

1840 - Preot, popa Scarlat, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești ³⁰⁾;

1841 - Preot, popa Scarlat, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești ³⁰⁾;

1842 – Preot, popa Scarlat ⁴⁾, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești ³⁰⁾;

1843 - Preot, popa Scarlat, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești ³⁰⁾;

1843 - Preot, Gheorghe Ghioca, fiul cel mic al preotului Ghioca, frate cu popa Scarlat ⁴⁾;

1844 - Preot, Gheorghe Ghioca, candidat de învățător la școala din satul Șerbănești, care își luase, încă din 1843, numele de Gheorghe Popescu, la fel ca și fratele său, Scarlat ⁴⁾;

1852 – Preot, popa Constantin, care, fiind originar din Șerbănești, și-a luat, mai târziu, numele Constantin Șerbănescu ⁴⁾;

1874 – Preot, popa Scarlat ¹³⁾;

1874 – Preot, popa Ilie ¹³⁾;

1875 – Preot, popa Anghel ⁴⁾;

1875 – Preot, popa Scarlat ⁴⁾;

1875 – Preot, popa Constantin Șerbănescu ⁴⁾;

1893 – Preot, popa Scarlat ⁴⁾;

1893 – Preot, popa Constantin ⁴⁾;

1893 – Preot, popa Ion Angelescu, fiul lui popa Anghel ⁴⁾;

1903 – Cântăreț, Nicolae Popescu ⁴⁾;

1907 – Preot, Ion Angelescu (numit, uneori, și Ioan sau Anghelescu) [31]⁾;

1909 – Preot, Ioan Angelescu [32]⁾;

1909 – Preot, Constantin Șerbănescu [33]⁾;

1912 – Preot, popa Constantin Șerbănescu, în acest an el moare ⁴⁾;

1914 – Cântăreț, Ilie D. Ghiocheanu ⁴⁾;

1919 – Preot, Ion Angelescu [34]⁾;

1920 - Preot, Ion Angelescu [35]⁾;

1920 – Cântăreț, Dumitru Grigorescu, care, în același timp, a devenit cântăreț și la Biserica de la Sus ⁴⁾; el fusese numit cântăreț la Biserica din Dealul Papii începând cu data de 1 ianuarie 1920 ⁴⁰⁾;

1924 – Preot, Gheorghe I. Popovici (popa Gogu), hirotonisit pe seama acestei biserici pe 24 aprilie 1924 ⁴⁰⁾;

1927 – Preot, popa Ion Angelescu, în acest an el moare ⁴⁾;

1927 – Preot, Gheorghe Popescu (popa Gică) ⁴⁾;

1929 – Cântăreț, Ilie D. Ghiocheanu ⁴⁾;

1929 – Cântăreț, Nicolae Popescu ⁴⁾;

1936 - Preot, Gheorghe Popescu (popa Gică) ⁴⁾;

1940 – Preot, Apolinaire Sicinschi, ajutor de preot, refugiat din Basarabia ⁴⁾;

1940 – Cântăreț, Strătilă Chirilă, refugiat din Basarabia [36]⁾;

1943 - Preot, Gheorghe Popescu (popa Gică) ⁴⁾;

1944 – Preot, Gheorghe Popescu (popa Gică), transferat de la parohia Buta ca preot ajutător [37]⁾;

1987 – Preot, Marinel Vâșcu ⁴⁾;

1988 – Preot, Marinel Vâșcu ⁴⁾;

1989 – Preot, Marinel Vâșcu ⁴⁾;

1990 – Preot, Marinel Vâșcu ⁴⁾;

1991 – Preot, Marinel Vâșcu ⁴⁾;

1992 – Preot, Nicușor Popescu, născut la Șerbăneștii de Sus ⁴⁾;

1994 - Preot, Nicușor Popescu ⁴⁾;

1995 - Preot, Nicușor Popescu ⁴⁾;

1996 - Preot, Nicușor Popescu ⁴⁾;

1997 - Preot, Nicușor Popescu ⁴⁾;

1998 - Preot, Nicușor Popescu ⁴⁾;

1999 - Preot, Nicușor Popescu;

2000 - Preot, Nicușor Popescu;

2001 - Preot, Nicușor Popescu;

2001 – Preot II, Grigore Sami Dumitrel ⁴⁾;

2002 - Preot, Nicușor Popescu;

2002 - Preot II, Grigore Sami Dumitrel ⁴⁾;

2003 - Preot, Nicușor Popescu;

2003 - Preot II, Grigore Sami Dumitrel ⁴⁾; transferat la biserica din com. Schitu (Greci), jud. Olt [38]⁾;

2003 – Preot II, Marius Drugă ⁴⁾;

2004 – Preot I, Nicușor Popescu ⁴⁾;

2004 – Preot II, Marius Drugă ⁴⁾;

2004 – Preot, Aurel Valentin Mitran ⁴⁾;

2005 – Preot I, Aurel Valentin Mitran ⁴⁾;

2006 – Preot II, Valentin Bălănescu ⁴⁾;

2007 - Preot, Valentin Bălănescu;

2008 - Preot, Valentin Bălănescu;

2009 – Preot, Valentin Bălănescu [39]^{) 19)};

2010 - Preot, Valentin Bălănescu;

2011 - Preot, Valentin Bălănescu;

2012 - Preot, Valentin Bălănescu;

2013 - Preot, Valentin Bălănescu;

2014 – Preot, Valentin Bălănescu ^17);

2015 - Preot, Valentin Bălănescu;

2016 - Preot, Valentin Bălănescu;

2017 - Preot, Valentin Bălănescu.

În legătură cu titulatura primilor preoți amintiți în această cronologie, trebuie spus, pe de o parte, că ea a fost preluată întocmai din sursele citate și, pe de altă parte, că semnificația unora dintre termenii folosiți ar fi după cum urmează: grămătic - secretar de cancelarie domnească/boierească (acel popă avea și acest rang); sin – „fiul lui” (termen de cancelarie domnească/boierească); diacon – primul grad preoțesc. Fără a avea, deocamdată, o listă completă și foarte clară a tuturor preoților ce au slujit la Biserica din Dealul Papii, se poate estima, totuși, că numărul acestora, este de peste 35…

Sesia parohială. După reforma agrară din 1864, se știe că Parohia ”Sf. Ioan Botezătorul” din Șerbăneștii de Jos a fost împroprietărită cu 8 ha și 1690 m², ”teren arabil aflat în folosința personalului bisericii” [40]⁾. Așa cum rezultă însă dintr-o situație financiară a Bisericii din Dealul Papii pe anii 1940-1943, la acea dată, biserica deținea o sesie parohială de 6 ha și una cantorală de 2 ha ⁴⁾. Nu știm ce s-o fi întâmplat, între timp, cu cei 1690 m² dar, poate, e doar o omisiune... Pe lângă această avere proprie, biserica era ajutată, totuși, și de locuitorii comunei. Astfel, pentru perioada amintită, bugetul de venituri și cheltuielui al bisericii, pentru fiecare an fiscal, fusese după cum urmează ⁴⁾:

1940-1941: venituri - 4870 lei; cheltuieli – 3681 lei;

1941-1942: venituri – 7092 lei; cheltuieli – 7092 lei;

1942-1943: venituri – 13000 lei; cheltuieli – 13000 lei.

Potrivit toponimiei locului, această moșie a bisericii (locurile Popii) era amplasată în zona numită Comună, locul fiind numit la Popi (v. Fig. 32 ²⁾). După cum se poate observa, această moșie era amplasată în prelungirea drumului numit Dealul Papii (acum, str. Dealul Papii), dincolo de valea Pojorâtei, spre Momiceni.

Fig. 32. Locația fostei moșii a Bisericii din Dealul Papii

Biblioteca parohială. În 1936 a fost înființată o bibliotecă parohială, în cadrul Bisericii din Dealul Papii, care avea un număr de 208 volume ⁴⁰⁾. Nu știm, deocamdată, ce s-a întâmplat cu această bibliotecă, dacă ea mai există sau dacă a crescut de-a lungul anilor, dar sper ca vreunul dintre preoții ce au slujit sau slujesc la acestă biserică să ne spună câte ceva în acest sens...

Casa parohială. Despre o casă parohială s-a tot discutat, la nivelul comunei Șerbănești, mai ales în perioadele când veneau să slujească aici preoți din afara comunei. Acest lucru a devenit însă o realitate abia spre sfârșitul secoulului XX! Astfel, în perioada 1994-1996, preotul Nicușor Popescu a ridicat o casă parohială în zona centrală a satului Șerbănești, în timp ce s-au făcut și o serie de reparații la Biserica din Dealul Papii, așa cum aminteam ceva mai sus. Pe 13 decembrie 1996 a fost înregistrată, ca persoană juridică, Parohia Șerbănești de Jos [41]⁾, proprietarul de drept al acestei case. În 1998, casa parohială a fost sființită în prezența PS Gherasim, Episcopul Râmnicului ⁴⁾. Istoria acesteia este, din păcate, una destul de controversată, o istorie pe care nu mi-am propus să o comentez aici în vreun fel…

Fig. 33. Slujba arhierească din 7 ianuarie 2009 oficiată de PS Părinte Sebastian

Viața religioasă. În 1940, când satul Șerbănești de Jos avea 2559 de locuitori, un singur locuitor era înregistrat ca musulman (bragagiul Nebi Ismail ⁴⁾), restul fiind ortodocși. Viața religioasă a localității era una deosebit de activă, cea mai bună participare la slujbe înregistrându-se primăvara și toamna (circa 200 de persoane) iar cea mai slabă, iarna (circa 150 de persoane) ⁴⁾. Aceasta înseamnă că biserica era, întotdeauna, plină de credincioși. Și dacă mă gândesc la harul preoțesc pe care îl avea popa Gică, cel care, printre alții, era preot, la acea vreme, nu mă miră deloc această participare, eu însumi prinzând apusul acelor vremuri…

Dintr-un raport către Protoierie, din 1943, al preotului Gheorghe Popescu (popa Gică), rezultă că, la acea vreme, ”elevii au venit în grup la slujbele religioase de 22 de ori și corul școlii a cântat de 12 ori la liturghii” ⁴⁾. Pe de altă parte, tot din aceeași sursă, aflăm că biserica sprijinea și răsplătea elevii cu rezultate bune la învățătură, acordând premii la sfârșit de an școlar. În 1943, biserica alocase pentru premii 1270 lei. Educația religioasă a elevilor, dar și cea morală, era realizată tot de preotul satului (anual: 84 de ore - educație religioasă și 60 de ore - educație morală). Iată o pildă demnă de reținut și de urmat!

De remarcat ar fi, de asemenea, faptul că, la acea vreme, corul școlii era îndrumat de familia de învățători, Iordache și Iulia Nicolae, despre care voi mai avea ocazia să scriu, ei fiind implicați activ în viața culturală și religioasă a comunei timp de aproape trei decenii.

Fig. 34. Slujba arhierească din 7 ianuarie 2009 oficiată de PS Părinte Sebastian

De atunci și până în zilele noastre, lucrurile s-au mai schimbat, desigur, viața religiosă din comună luând o întorsătură ciudată, nedorită. Odată cu instalarea la putere a regimului comunist, educația ateistă din școli a condus, pas cu pas, la o îndepărtare tacită față de tradițiile religioase. O speranță a renăscut, totuși, după decembrie 1989, când s-a dat frâu liber cugetului și credinței fiecăruia, biserica devenind, uneori, chiar agresivă, în dorința sa de a-și atrage cât mai mulți enoriași. Oricum, este îmbucurător faptul că, de pildă, în 2009, de ziua hramului bisericii, pe 7 ianuarie, preotul Valentin Bălănescu a reușit să umple biserica de credincioși (v. Fig. 21), în ciuda gerului de afară. Aceștia veneau, de fapt, în frunte cu primarul Titi Peligrad (v. Fig. 21 ¹⁹⁾), să asiste la slujba arhierească ținută de Preasfințitului Părinte Sebastian împreună cu un sobor de preoți și diaconi (v. Fig. 33 ¹⁹⁾). Iar, pe 21 mai 2016, se spune că «a fost sărbătorit hramul Bisericii ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” la care au participat Titi Peligrad, primarul localității, deputații Virgil Delureanu și Florin Iordache, dar și sute de credincioși din localitate și din satele vecine» (v. Fig. 34) [42]⁾. Păi da, dar să nu uităm că pe 11 decembrie 2016 au fost alegeri parlamentare și parcă această sărbătorire seamănă mai mult a campanie electorală făcută așa, fără frică, printre schelele unei renovări începute, cum spuneam, încă din 2012! Și totuși, harul preoțesc ar trebui să fie mai presus decât orice ierarhie bisericească sau ranguri de demnitari politici…

Craiova, 4 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Planul director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 14 februarie 2018.

[2]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 2014.

[3]. BĂLAŞA, D. – Dacii de-a lungul mileniilor. Editura Orfeu 2000, Bucureşti, 2012.

[4]. ILIE, D. – Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[5]. CHIȚULESCU, P. – Un mare iubitor al cărții, mitropolitul Neofit Cretanul. În ziarul ”Lumina”, București, 12 ianuarie 2011.

[6]. * * * - Călători străini despre Țările Române, vol. IX. Editura Academiei Române, București, 1997.

[7]. IONAŞCU, I. – Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. 1. Editura Ramuri, Craiova, 1934.

[8]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 5. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1902.

[9]. RAICU, N. – Corespondență Messenger. Șerbănești, 21 mai 2017.

[10]. * * * - Lista monumentelor istorice 2010 – Județul Olt. Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, http://lege5.ro/Gratuit/gq4dimbr/lista-monumentelor-istorice-2010-judetul-olt, accesare 2015.

[11]. * * * - Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul”, sat Șerbănești, comuna Șerbănești - Monument istoric. LMI 2010 OT-II-m-B-09048. Fundatia „Cuvântul care zidește”, Craiova, http://www. monument-istoric.ro/pdf/olt/ 184_Serbanesti_Serbanesti_SfIoanBotezatorul.pdf, accesare 22 februarie 2018.

[12]. * * * - Ghenadie Petrescu. Wikipedia, http://ro.wikipedia.org/wiki/Ghenadie_Petrescu, accesare 2015.

[13]. * * * - Monografia comunei. Primăria Șerbănești – Județul Olt, http://www.primariaserbanesti. ro/ro/static/monografia-comunei, accesare 2015.

[14]. * * * - Proiectul Listei Monumentelor Istorice din 1992, elaborat de Direcția Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor Istorice (DMASI). Institutul de Memorie Culturală, http://www.cimec.ro/Monumente/ListaMonumentelorIstorice/LMN/Olt/otb.pdf, accesare 2015.

[15]. * * * - Imagini din comuna Șerbănești. Primăria Șerbănești, http://www.primariaserbanesti.ro/ ro/galerie-foto/imagini-din-comuna, accesare 2015.

[16]. PAVEL, M. – Un preot, acuzat de enoriași că s-a îmbogățit din cutia milei. Reporter NTV, http://www.reporterntv.ro/stire/un-preot-acuzat-de-enoriasi-ca-s-a-imbogatit-din-cutia-milei, 7 februarie 2014.

[17]. MIREA, C. – Liberalii au lăsat Oltul fără banii alocaţi pentru restaurarea monumentelor istorice. În cotidianul „Gazeta nouă”, http://gazetanoua.ro/index.php?mod=stiri&id=26262&title=Liberalii-au-lasat-Oltul-fara-banii-alocati-pentru-restaurarea--monumentelor-istorice.html, Slatina, 29 aprilie 2014.

[18]. * * * - Monograma lui Isus Cristos. Wikipedia, https://ro.wikipedia.org/wiki/Monograma_lui_Isus_Cristos, accesare 26 februarie 2018.

[19]. * * * - Slujbă arhierească la Parohia Șerbăneștii de Jos. Episcopia Slatinei și Romanaților, 20 ianuarie 2009.

[20]. * * * - Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. BibliaOrtodoxa.ro, http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=22&id=4, accesare 25 februarie 2018.

[21]. * * * - PREDICĂ LA DUMINICA A XIII-A DUPĂ RUSALII: VIA LUI DUMNEZEU. Pelerin Ortodox, http://acvila30.ro/predica-la-duminica-a-xiii-a-dupa-rusalii-via-lui-dumnezeu/, accesare 25 februarie 2018.

[22]. COCOȘILĂ, A. – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. CrestinOrtodox.ro, http://www.crestinortodox.ro/sarbatorile/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul-121005.html, 29 august 2014.

[23]. * * * - Familia Manu. Mari familii boierești și domnitoare române, Genealogia lui Lovendal, http://www.genealogie.lovendal.ro/familia-manu/, accesare 23 februarie 2018.

[24]. VLAICU, A. – Fotografii din Șerbănești. Panoramio, http://www.flickriver.com/search/serbanesti/, accesare 24 februarie 2018.

[25]. IVAȘCU, A. – Reveniri la obârșie. Șerbănești, 26 septembrie 2015.

[26]. VLAICU, A. – Fotografii din Șerbănești. Panoramio, http://www.panoramio.com/photo/ 59670976, accesare 2015.

[27]. * * * - Plan Urbanistic General (preliminar). Comuna Şerbăneşti. Primăria Şerbăneşti, 2004.

[28]. * * * - Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirului Comunal din Comuna Şerbăneşti, Sat Şerbăneşti. HCL nr. 45/23.11.2011.

[29]. TRUŢĂ, C.T. şi BARBU, M. – Perieţi – file de istorie. În revista „Memoria Oltului” nr.3 (24), Slatina, februarie 2014.

[30]. MIHAI, Gh. ş.a. – Dumitru Popovici: Omul şi opera. Editura Fundaţiei “Universitatea pentru toţi”, Slatina, 2002.

[31]. STOENESCU, A. M. – Istoria loviturilor de stat în România, vol. 2. Editura RAO, București, 2010.

[32]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 70, Bucureşti, 26 iunie 1909.

[33]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 70, Bucureşti, 26 iunie 1909.

[34]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 36, Bucureşti, 1 iunie 1919.

[35]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 150, Bucureşti, 9 octombrie 1920.

[36]. PETRE, F. – Informații transmise prin corespondență din Timișoara, 2015.

[37]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 21, Bucureşti, 26 ianuarie 1944.

[38]. * * * - Preot acuzat că a vândut clopotul bisericii. Gazeta de Sud, Craiova, 24 ianuarie 2008.

[39] * * * - Întâlnirea coordonatorilor filialelor L.T.C.O.R. din judeţul Olt. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, http://www.episcopiaslatinei.ro/2009/01/29/intalnirea-coordonatorilor-filialelor-ascor-ltcor-din-judetul-olt/, 29 ianuarie 2009.

[40]. * * * - OT-F-00464 Parohia ”Sf. Ioan Botezătorul” Șerbăneștii de Jos 1929-1943 (niv. Fond), ANR Olt.

[41]. * * * - Firme Info. Informaţii firme, http://www.firme.info, accesare 2012.

[42]. RAICU, G. – ”Sf. Constantin și Elena” prăznuiți la Șerbănești de hramul bisericii. În ”Semnalul Oltului, Râmnicului și Argeșului”, Slatina, 23 mai 2016.

Accesați fișierul în format pdf: