Embedded Files
A trebuit să treacă ceva vreme până ce aveam să aflu că gârla ce trecea prin mijlocul comunei Şerbăneşti se numea, de fapt, Dorofei... Eram deja elev de gimnaziu şi, întâmplător sau nu, cea de la care am aflat că gârla noastră are şi un alt nume a fost aceeaşi respectabilă profesoară de limba română, Peligrad Gherghina, care îmi era şi dirigintă şi la care am făcut referire şi cu o altă ocazie, când vorbeam despre Atestarea documentară a comunei noastre. La una din serbările de sfârşit de an, ea ne-a învăţat să cântăm în cor, toţi copiii, un cântec ce lăuda oamenii şi frumuseţile locului. Primele versuri ale acestui cântec, ticluite, probabil, chiar de profesoara Peligrad, îmi aduc aminte că sunau cam aşa:
Dorofei ce curgi la vale,
Pe cine-ntâlneşti-n cale,
Te-am ruga să-i povesteşti
Ce-i mai mândru-n Şerbăneşti...
Şi tare ne-am mai minunat noi copiii, când am aflat că acel Dorofei pe care noi îl cântam era chiar gârla ce trecea prin spatele şcolii! S-a întâmplat aşa pentru că nimeni din comună, la acea vreme, nu vorbea despre Dorofei, ci toţi vorbeau despre gârlă ca despre un nume propriu... De altfel, vom vedea, în cele ce urmează, că povestea Dorofeiului este una interesantă, plină de tot felul de ciudăţenii, care merită a fi cunoscute şi care ar trebui să ne dea de gândit nouă, şerbăneştenilor, în primul rând, dar şi altora...
Fig. 1. Fragment dintr-o reproducere a primei hărți dedicate Țării Românești
Istoric. Din punct de vedere documentar, primele informaţii despre pârâul Dorofei provin de pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, el fiind inclus, ca element geografic de referinţă, în prima hartă dedicată Valahiei, hartă comandată de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi apărută în 1700, la Padova, în Italia. Denumirea sub care apare în această hartă Dorofeiul este aceea de Strîmbul (v. Fig. 1 [1])). Cu toate acestea, trebuie amintit că în cartea de hotărnicie a moșiei Tîmpeni, din 1694, se face referire la denumirea de Veadiță [2])...
La începutul secolului al XVIII-lea, el este figurat într-o altă hartă apărută în 1709, hartă creată de cartograful german Johann Christoph Müller, ofiţer al serviciilor austriece [3]). În acest document gârla noastră era numită Strimpud iar, în loc de Şerbăneşti, apare Sermpanesti (v. Fig. 2, [4])). Dar, în aceeași hartă, puțin mai în amonte, apare și un Veditza, ca afleunt separat al Vezii... Aceste denumiri ciudate sunt, de fapt, transcrieri greşite pentru Strîmbul şi, respectiv, Şerbăneşti, aşa cum rezultă dintr-o altă hartă, ulterioară, publicată de cartograful german Franz Ludwig Güssefeld în 1785 (v. Fig. 3 [5])).
Fig. 2. Fragment din harta austriacă publicată de Johann Christoph Müller în 1709
După cum se poate observa în harta prezentată în Fig. 3, prin zona comunei Şerbăneşti este indicat că trece pârâul Strîmbul, care ar izvorî de undeva din sudul satului Şerbăneşti (în hartă, numit Serbaneschty)… În ce priveşte această ultimă remarcă, este vorba, desigur, de încă o eroare documentară (sau mai multe!) dar un lucru este cert: cândva, până prin secolul al XVIII-lea, Dorofeiul se numea Strâmbul şi un argument în plus, în acest sens, ar fi faptul că albia Dorofeiului este, într-adevăr, una deosebit de şerpuitoare, având porţiuni drepte doar rareori şi pe distanţe foarte scurte. S-ar putea însă ca această denumire să fi fost folosită doar de o anumită parte a localnicilor din satele pe unde trecea Dorofeiul şi mă gândesc aici, în special, la localnicii din satul Ungurei, comuna Nicolae Titulescu, deoarece aici există un afluent al Dorofeiului numit Strâmba şi, prin analogie, s-ar putea ca, acum mai bine de două veacuri, Dorofeiul să fi fost numit de aceştia Strâmbul... Locul de întâlnire al acestora este chiar în satul Ungurei în locul numit Valea Strâmbă (v. Fig. 4 [6])).
Tot cam în aceeaşi perioadă (circa 1700), într-o altă hartă atribuită cartografului german Johann Baptist Homann [7]), Dorofeiul era numit Ou Şerbăneştilor (v. Fig. 5). Aceasta este, cu siguranţă, o poreclă a Dorofeiului, poreclă provenind tot de prin zona satului Ungurei, unde, vara, Dorofeiul are un miros de ou clocit, de apă stătută, în comparaţie cu Vedea, la care ei se pot raporta... Am putea intui, de asemenea, ambele supoziţii de vechi denumiri ale Dorofeiului (Strâmbul şi Ou Şerbăneştilor), citându-l pe scriitorul Ion Georgescu (n. 1935, com. Nicolae Titulescu), care, evocând satul Ungurei [8]), spunea, în 2007, că: „Verile satului se petrec toate sub zodia Dorofeiului. El n-are habar de frământările omeneşti, îşi are legile sale. Cine-i urmăreşte cursul, de la izvor până la vărsarea în Vede, rămâne surprins de trupul contorsionat al acestui pârâu cu apa verde ce curge aproape imperceptibil printre malurile umbrite de sălcii. Culoarea e dată de prisosul de clorofilă pe care i-o transferă mătasea broaştei care creşte liniştită între întunericul adâncului şi lumina înălţimilor.” Şi, cu toate acestea, poetul şi prozatorul tituleştean citat mai sus spune, în acelaşi context, că Dorofeiul are un “nume ce se pierde în negura de două milenii a neamului dac”… Nu știm, desigur, la ce se gândea tituleșteanulul Ion Georgescu, când afirma acest lucru, dar eu zic că era o metaforă și atât! Tot în aceeaşi circumstanţă, acesta afirmă că «Deasupra pârâului, se înalţă „casa de la ţară“, „castelul“ celui mai mare diplomat pe care l-a dat pământul românesc, Nicolae Titulescu», aşa cum se poate observa şi în Fig. 6, într-o fotografie din 2012 preluată de pe Google Maps 6); aici se poate vedea, pe lângă casa lui Titulescu, şi apa verzuie a Dorofeiului, de unde, probabil, a apărut, cândva, şi porecla de Ou’ Şerbăneştilor…
Fig. 3. Fragment din harta nemțească publicată de Franz Ludwig Güssefeld în 1785
Fig. 4. Locul unde se întâlnea Strâmbul cu Strâmba, com. Nicolae Titulescu, sat Ungurei
Fig. 5. Harta nemţească în care Dorofeiul este numit ”Ou’ Şerbăneştilor”
Fig. 6. Dorofeiul în apropiere de locul de vărsare a sa în râul Vedea, lângă casa lui N. Titulescu
Într-o altă hartă nemţească, publicată ceva mai târziu, în 1811 (v. Fig. 7 [9])), Dorofeiul era numit Vidicza (probabil de la Vediţa!). Tot Vediţa (transcris Vedica) este numit Dorofeiul şi într-o hartă austriacă din 1856 (v. Fig. 8 [10])). Însă într-o altă hartă austriacă, realizată în jurul anului 1841 [11]), Dorofeiul era numit Mirești, izvorând din zona unui sat numit tot Mirești (v. Fig. 9).
Dar ceea ce este foarte curios, este faptul că Dorofeiul, chiar şi la începutul secolului XX, de la izvorul său, din Potcoava, şi până la pădurea Benga era numit Vediţa, aşa cum rezultă din ridicările topografice militare, foarte detaliate, efectuate în perioada 1906 – 1909 în zona în cauză, după care, din Şerbăneşti şi până la Ungurei, unde acesta se varsă în Vede, era numit Dorofeu... Dar hai să analizăm puţin mai în detaliu acest paradox, pe baza hărţilor militare amintite, hărţi prezentate succint în cele ce urmează!
Din Fig. 10 rezultă clar că în perioada 1907–1910, când s-au făcut ridicările topografice din zona Potcoava [12]), valea de unde îşi trage izvoarele Dorofeiul se numea Valea Vediţei. Şi, după ce trece în teritoriul comunei Perieţi (v. Fig. 11 [13])), Dorofeiul este numit tot Vediţa. Că nu este nicidecum o greşeală în harta în cauză, ne-o spune şi un alt toponim întâlnit în această zonă şi anume pădurea Vediţa, aflată pe valea Vediţei, către Bacea. Ca o remarcă, în plus, fără legătură cu subiectul în cauză dar cu o oarecare însemnătate pentru istoricul comunei Şerbăneşti, tot în Fig. 11 se poate observa că atunci, la începutul secolului XX, în vecinătatea Perieţilor de Sus exista o vale numită Drumul Şerbăneştilor... De ce această toponimie în acea zonă? Poate, cândva, într-un alt context, voi încerca să dau un răspuns suficient de documentat şi la această întrebare...
De menţionat este faptul că, chiar şi în zilele noastre, în Perieţi, Dorofeiul este numit, cel mai adesea, tot Vediţa! Spun acest lucru bazându-mă pe lucrarea monografică a comunei Perieţi [14]), lucrare apărută în 2013 şi în care, vorbindu-se despre Dorofei, doar de 4 ori este numit Dorofei, de alte 3 ori fiind numit Vediţa-Dorofei şi de alte 10 ori, Vediţa pur şi simplu...
Mergând mai la vale pe cursul Dorofeiului, observăm în Fig. 12 [15]) că, în zona Bacea-Tâmpeni (actual, Movileni), topometriştii militari au consemnat, la începutul secolului XX, tot denumirea de Vediţa. Ceva se întâmplă însă în harta prezentată în Fig. 13 [16]), unde se poate observa că până la pădurea Benga avem toponimul Valea Vediţei, după care, pe teritoriul comunei Şerbăneşti, devine valea Dorofeului... Totuşi, nu trebuie scăpat din vedere nici toponimul valea Lacu Vediţei, din zona Şerbăneştii de Sus, între valea Ghenei şi valea Dracului... Acest ultim amănunt indică clar faptul că, totuşi, în alte vremuri, Dorofeiul se numise Vediţa şi pe teritoriul comunei Şerbăneşti. Denumirea de Dorofeu, în loc de Dorofei, nu este o greşeală de tipar pentru că ea se regăseşte întocmai şi în zona Crâmpoia - Ungurei (v. Fig. 14 16)). Totuşi, de ce Dorofeu şi nu Dorofeiu, cum era deja numit în Marele Dicţionar Geografic al României, lucrare fundamentală în domeniu, apărută în 5 volume la finele secolului XIX? Greu de răspuns deocamdată...
Fig. 7. Fragment din harta nemţească din 1811 în care Dorofeiul este numit Vediţa
Fig. 8. Fragment din harta austriacă din 1856 în care Dorofeiul este numit Vediţa
Fig. 9. Fragment din harta austriacă din 1841 în care Dorofeiul este numit Mireșt[i]
Fig. 10. Fragment din harta zonei Potcoava, de unde izvorăşte Dorofeiul, ridicare pe teren 1907
Fig. 11. Fragment din harta zonei Bălteni-Perieţi, ridicare pe teren 1909-1910, cu referiri la Vediţa
Fig. 12. Fragment din harta zonei Icoana-Bacea, ridicare pe teren 1906, cu referire la Vediţa
Fig. 13. Fragment din harta zonei Şerbăneşti-Tâmpeni (Movileni), ridicare pe teren 1907
Fig. 14. Fragment din harta zonei Crâmpoia-Ungurei, ridicare pe teren 1907
În perioada septembrie – noiembrie 1888, Comitetul permanent al judeţului Olt anunţa în Monitorul Oficial [17]) [18]) [19]) o licitaţie „pentru darea în antreprisă a facerei din nou a 8 podeţe pe şoselele din acest judeţ, în raionul comunelor Crâmpoia, Titulesci, Şerbănesci peste scursurile Bândulesci, Peptesci şi Tămba în interiorul comunei Văleni, precum şi peste scursura Chiciora, teritoriul comunei Titulesci, cătunul Ungurei, peste apa Dolofei, în cătunul Ghioca ce aparţine de comuna Crâmpoia”. Aşadar (greşeală sau nu!), în acest anunţ oficial dat de conducerea judeţului Olt, în mai multe rânduri, Dorofeiul se numea, de fapt, Dolofei...
Să vedem însă, tot ca istoric, ce consemnează Marele Dicţionar Geografic al României, de care aminteam ceva mai sus, în legătură cu Dorofeiul:
1. În volumul 1 [20]) se fac 3 referiri la Dorofeiu, două în legătură cu Bacea şi alta în legătură cu dealul Boghia (în dicţionar numit dealul Boghiul!); o a 4-a referire se face însă (din greşeală de tipar, s-ar putea crede!) la Dorofeia, fiind vorba de vâlceaua Brăneasa, un afluent al Dorofeiului... Totuşi, în harta căilor de comunicaţie din judeţul Olt, hartă publicată în 1897 de către Ministerul Lucrărilor Publice (v. Fig. 15 [21])), se regăseşte aceeaşi denumire: pârâul Dorofeia...
2. În volumul 2 [22]), toate referirile, în număr de 8, se fac doar la Dorofeiu şi acestea sunt în legătură cu toponime din zona Şerbăneşti-Buta-Crâmpoia-Ungurei.
3. În volumul 3 [23]), care conţine litera D, în mod inexplicabil şi regretabil, nu se regăseşte, totuşi, Dorofeiul, ca termen de dicţionar, deşi ca toponim marcant pentru toată zona Bacea – Tituleşti, se regăseşte şi aici de vreo şapte ori, evident tot sub denumirea de Dorofeiu (de 5 ori) şi de 2 ori (greşeală sau nu!) sub denumirea de Dorofteiu... Denumirile de Dorofeiu sunt regăsite în explicarea unor toponime ce ţin de comunele Şerbăneşti, Crâmpoia şi Tituleşti, în timp ce ambele denumiri de Dorofteiu se regăsesc în explicarea unor termeni ce aparţin de comuna Ghimpeţeni.
4. În volumul 4 [24]) se fac 7 referiri la Dorofeiu, 2 ca repere geografice ale judeţului Olt şi celelalte ca element de detaliu în explicarea unor toponime specifice localităţilor Tâmpeni (Movileni), Şerbăneşti, Tituleşti şi Perieţi. De menţionat că, referirera la comuna Perieţi se face în legătură cu vâlceaua Obleagul (v. Fig. 10), „care se formează la capul de est al teritoriului com. Perieţi, plasa Siul de sus, jud. Olt; curge mai întîiu paralel cu Vălceaua-Vediţei, apoi, trecînd pe teritoriul com. Mierleşti, se împreună cu această vălcea şi se varsă în gîrla Dorofeiul”. Această exprimare confuză ne spune, de fapt, că Vediţa s-ar vărsa în Dorofei, deşi, Vediţa sau Dorofeiul, arătam mai sus că, pentru perieţeni, este totuna, cel puţin acum…
5. Volumul 5 [25]) are cele mai multe referiri la Dorofei, numit, aici, Dorofeiu, de 22 ori, şi Şerbăneşti, o singură dată, ca variantă pentru Dorofeiu… Vorbindu-se despre râul Vedea, se spune, la un moment dat, că „la sud de cătunul Ungurei, com. Tătuleşti, pe dreapta se încarcă cu pîrîul Dorofeiul sau Şerbăneşti”. Tot în acest contex, într-un mod destul de confuz, se arată, în continuare, că „pe partea dreaptă are ca afluenţi principali Plapcea şi Vediţa în jud. Olt, cum şi pîraie şi pîrîiaşe ca Florişorul, Dorofeiul şi altele”. Confuzia din această menţiune este iscată de o întrebare firească: Despre ce Vediţa este vorba aici, ca afluent al Vedei pe partea dreaptă şi aflat în judeţul Olt? Nu cumva afluentul Vediţa şi pârâiaşul Dorofei este unul şi acelaşi? Totuşi, acelaşi dicţionar ne spune că Vediţa este un pârâu „ce izvorăşte din dealurile jud. Argeş, de lângă Piteşti şi se varsă în rîul Vedea la cătunul Ungheni, din jud. Olt”. Numai că acest afluent al Vedei este pe partea stângă a acesteia...
Fig. 15. Fragment din harta căilor de comunicaţie din judeţul Olt, 1897
Insistând puţin asupra aceastei ultime confuzii, trebuie menţionat aici o mărturisire a profesorului de istorie Ion S. Floru, născut în comuna Floru în 1864 [26]). În cartea sa biografică „Un copil un sat...” el afirma că, pe când pleca cu căruţa din Floru la Slatina pentru prima dată, ca elev de liceu, „Mergeam pe drum, nu pe şosea, drum negru de care, treceam pe lângă o troiţă învelită în iarbă şi zugrăvită frumos ca o biserică. [...] Dincolo de troiţă, drumul începe să se povârnească, apoi coboară deabinelea într’o vâlcică unde se găseşte puţină apă rămasă din zăpezi şi un izvor cu fântână cu cumpănă. Vâlcica se cheamă Vediţa, nume ce se dă şi Plapcei. [...] La fântână se face popas, se odihnesc vitele, căci aci este jumătatea drumului spre Perieţi şi apă nu se mai găseşte până în sat.” Aşadar, şi Plapcei, un alt afluent al râului Vedea din zona Potcoavei, i se spunea, uneori, tot Vediţa...
În hărţile sovietice, ridicate pe teren înainte de 1942 [27]), aşa precum se poate observa din Fig. 16, Dorofeiul era numit, în zona Potcoava – Perieţi, tot Vediţa, iar în zona Şerbăneşti – Crâmpoia (v. Fig. 17), Dorofei. În Harta Geologică a României, elaborată de Institutul Geologic pe la mijlocul anilor 1960, în loc de Dorofei, mai apare încă numele de Dorofeu (v. Fig. 18 [28])), aşa cum indicau şi hărţile militare de la începutul veacului XX...
Fig. 16. Fragment din harta zonei Potcoava-Perieţi, ridicare pe teren 1942
Iată-ne deci ajunşi dincolo de prima jumătate a secolului XX şi, până aici, doar una dintre hărţile identificate de mine consemnează denumirea actuală de Dorofei: cea rusească! Totuşi, în alte documente, după 1920, se întâlneşte deja denumirea de Dorofei. Astfel, prima atestare documentară a denumirii actuale de Dorofei datează din 26 februarie 1924, când în Monitorul Oficial al României [29]) se publica petiţia avocatului George Bădescu, adresată Tribunalului Ilfov, în calitatea sa de mandatar al soţilor Puşcariu din Bucureşti, prin care cerea ieşirea din indiviziune „a întregei averi rămasă pe urma defunctului Gh. C. Burcă, cât şi a averii rămasă în urma defunctei Maria Gh. Burcă”. În inventarele înşirate în această petiţie, ca avere succesorală a urmaşilor celor doi soţi Burcă, se vorbeşte şi despre „o livadă de circa 1 hectar, cuprins între sat şi pârâul Dorofei”. Din context reiese că satul despre care este vorba în această petiţie este satul Ungurei.
Tot în Monitorul Oficial al României, din 13 iunie 1925 [30]), Ministerul lucrărilor Publice anunţa o licitaţie privind „procurarea lemnăriei şi o parte din fierăria necesară la reconstrucţia podului de 23 ml peste apa Dorofei depe şoseaua vecinală Potcoava-Văleni km 25 + 504 din judeţul Olt”. După distanţa indicată faţă de Potcoava, se pare că, în acest anunţ, era vorba despre podul de la Crîmpoia iar denumirea de Dorofei începe să apară ca alternativă lingvistică pentru Dorofeiu.
Fig. 17. Fragment din harta zonei Şerbăneşti-Crâmpoia, ridicare pe teren 1942
Fig. 18. Fragment din harta geologică a zonei Şerbăneşti, ediţia 1966
Etimologie. Luând în considerare toată înlănţuirea de nume purtată de pârâul Dorofei de-a lungul timpului precum şi istoria relativ recentă a aşezămintelor pe unde acesta trece, aş îndrăzni să fac următoarea ipoteză etimologică:
Dorofeiul nu are, cu siguranţă, un “nume ce se pierde în negura de două milenii a neamului dac”, aşa cum afirmă, în treacăt, scriitorul tituleştean Ion Georgescu. Dovada ar fi faptul că, numele actual de Dorofei apare de-abia la începutul secolului XX iar primul nume cunoscut al acestui pârâu este acela de Strâmbul, o poreclă inspirată de forma exagerat de contorsionată a albiei acestuia… Apoi s-a numit Ou Şerbăneştilor, tot o poreclă! La un moment dat însă, pe la 1888, aşa cum aminteam mai sus, în documente oficiale provenind de la conducerea judeţului Olt, Dorofeiul era numit Dolofei, adică tot o poreclă specifică locului, de această dată. De la această poreclă consider eu că provine actuala denumire a Dorofeiului, prin derivare, şi aduc, în acest sens, următoarele argumente:
1. Regionalismul dolofei este specific zonei Şerbăneşti şi nu se regăseşte, la ora actuală (2018), în niciun dicţionar al limbii române. Semnificaţia cuvântului dolofei este aceea de grăsun, dolofan, bine dezvoltat. După ce gârla noastră se numise o perioadă Vediţa, ca şi la tâmpenari sau la perieţeni, la un moment dat aceasta i-a supărat rău de tot pe şerbăneşteni, inundânu-le frecvent gospodăriile şi terenurile de pe vale, şi-atunci au considerat ei că nu e termenul potrivit acela de Vediţa, care ar fi însemnat un firicel anemic de apă, şi i-au zis (batjocoritor, parcă!) Dolofei sau Dolofeiu, doar aşa ca să se ia aminte şi să i se acorde importanţa cuvenită... Sub o altă formă, Iancu St. Toma [31]) spunea despre Dorofei că „de când se formează de la coada ei, valea se numeşte Vediţa, o apă mai mică spre deosebire de Vedea, o apă mai mare”.
2. Cam în aceeaşi perioadă, a sfârşitului de veac XIX şi începutului de veac XX, au început ridicările în teren şi cartografii militari, care au trasat hărţile prezentate în Fig. 10...14, au consemnat, pentru prima dată, o dublă denumire a actualului Dorofei, aşa precum remarcam şi mai sus. Deci, până la pădurea de la Benga el se numea Vediţa, după care, în Şerbăneşti şi mai departe până la vărsarea sa în râul Vedea, se numea Dorofeu. De ce Dorofeu şi nu Dolofei sau Dorofei? Se pare că hărţile în cauză [32]) erau rezultatul unor măsurători anterioare cu toponime transcrise în alfabetul chirilic. A se vedea, în acest sens, harta rusească prezentată în Fig. 17, unde termenul дорофей a fost lesne de trascris greşit drept Dorofeu în loc de Dorofei, prin confundare lui й (i scurt) cu u. Pe de altă parte, aşa cum spuneam şi ceva mai înainte, dolofei fiind un regionalism specific zonei Şerbăneşti, a fost uşor de recepţionat drept dorofei de către primii topografi, străini de aceste locuri… O dovadă în plus, menită să susţină acest argument, ar fi faptul că, la Tituleşti, în apropierea locului de vărsare a Dorofeiului în râul Vedea, în aceeaşi hartă ridicată pe teren la începutul secolului XX, apare un alt hidronim numit Eleşteul Dorofei, deci nu Dorofeu (v. Fig. 14).
3. Încercând să mergem mai departe pe firul etimologic al cuvântului dorofei, ar fi de spus că originea lui se află în vechea greacă [33]), unde Dorotheos însemna darul lui Dumnezeu (δώρο, pronunţat dó̱ro: cadou, dar; θεός, pronunţat theós: Dumnezeu). Ce ar fi, mai departe, interesant de semnalat este faptul că din acest nume grecesc a derivat, întocmai, numele bărbătesc de Dorofei, nume specific rusesc 33). De aici concluzia că primii cartografi ai comunei Şerbăneşti, de la care s-au inspirat mai apoi cartografii militari, ar fi fost ruşi…
4. Chiar înainte de 1800, în zona comunei Şerbăneşti au început să se instaleze, ca moşieri, arendaşi sau comercianţi, primii greci (v. boierii Caracostea, aromâni din Epir, arendaşul Sterie Paulopulos, inginerul agronom Dumitru Caciona etc.). Pentru toţi aceştia, evident, toponimul Dorofei suna mult mai familiar decât acela de Dolofei, având chiar şi o explicaţie logică, pentru şerbăneşteni gârla aceasta, despre care vorbim, fiind ca un dar al lui Dumnezeu: ea le oferea peştele de care aveau nevoie, învârtea mori, din apa sa se adăpau vitele iar, vara, asigura udatul grădinilor de pe valea sa. Toţi aceşti greci, fiind oameni şcoliţi, au pus pe hârtie această denumire, transcrisă fiind în alfabetul chirilic, şi, după aceia, o întâlnim și în hărţile vremii, atunci când e vorba de localizarea moşiilor lor. Altfel, este greu de crezut că chiar de la ei s-ar trage derivaţia Dolofei – Dorofei…
5. Odată cu editarea primului Dicţionar geografic al judeţului Olt, în 1895, dicţionar ce a servit, mai apoi, la editarea Marelui dicţionar geografic al României, denumirea de Dorofeiu a devenit oarecum oficială, ea consemnându-se, cel mai frecvent, alături de alte diferite denumiri, aşa cum arătam mai sus, unele dintre ele putând fi chiar greşeli de tipar sau de transcriere.
Şi oprindu-mă, deocamdată, aici cu demonstraţia etimologică a hidronimului Dorofei, voi încerca să mai aduc, către sfârşitul acestui documentar, un ultim argument, mai puţin important dar de mare actualitate.
Trebuie amintit, totuşi, că, în 1958, părintele toponimiei geografice, Ion Conea, şi cu istoricul Ion Donat, într-un studiu privind toponimia Câmpiei Române, susţineau că Dorofeiul este un hidronim “de origine cumană (turcică) dar fără de puţine explicaţii etimologice, ca de altfel la toate toponimele, altele decât cele terminate în ui sau lui”, citându-l pe Iancu St. Toma 31). Având în vedere cele prezentate mai sus precum şi semnul de întrebare iscat chiar de sursa citată, nu cred că mai are sens să insist asupra acestei ipoteze etimologice…
Caracteristici hidrografice. Iancu S. Toma, doctor în drept, în valoroasa sa lucrare (rămasă manuscris) privind istoria localităţilor de pe valea Dorofeiului, lucrare intitulată ,,De la Bacea la Tituleşti, pagini de istorie” 31), sublinia că: „Valea Vediţei, în lungime de circa 33 Km, se formează pe moşia Potcoveanca, aproape de gara Potcoava şi merge spre Sud-SE, servind ca hotar între pământurile băltenilor, perieţenilor şi mierleştenilor”. O altă sursă demnă de încredere indică, de asemenea, că Dorofeiul ar izvorî din Potcoava [34]). Totuşi, dacă privim ridicarea tipografică militară din Fig. 19 13), se poate constata că izvoarele Dorofeiului sunt plasate la peste 4 km faţă de gara Potcoava dar la mai puţin de 2 km faţă de satul Bălţaţi, aparţinând de oraşul Scorniceşti şi la doar câteva sute de metri de malul drept al pârâului Plapcea. Acelaşi lucru se poate constata şi analizând harta din Fig. 20 [35]), hartă realizată în 2011 de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „URBAN-INCERC”, Sucursala Urbanproiect Bucureşti, dar şi în vederea din satelit prezentată în Fig. 21 6). Dacă analizăm însă cu atenţie harta din Fig. 20, Dorofeiul nu ar izvorî, totuşi, din Potcoava ci din partea sudică a satului Bălţaţi (oraşul Scorniceşti), aproape de graniţa cu oraşul Potcoava. Pe de altă parte, din toate reprezentările enumerate mai sus, rezultă că izvoarele Dorofeiului ar fi, de fapt, o bifurcaţie a două văi: una principală ce duce spre nord-est, în direcţia satului Bălţaţi şi a malului drept al Plapcei, şi alta secundară, în direcţia nord-vest, spre malul stâng al Iminogului. Dacă pe imaginea din satelit prezentată în Fig. 21 am trasa graniţa dintre cele două oraşe vecine, Potcoava şi Scorniceşti, ar rezulta, clar, pe teritoriul cărei localităţi îşi are izvorul Dorofeiul. Deocamdată, eu nu sunt în măsură să fac acest lucru, cineva însă mă va ajuta, poate (cândva!) să lămurim mai bine aceast subiect... De aceea, aş concluziona că Dorofeiul izvorăşte din zona satului Bălţaţi, în apropierea graniţei dintre Scorniceşti şi Potcoava, între valea Plapcei şi valea Iminogului, străbătând apoi şase localităţi: Potcoava, Perieţi, Movileni, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Nicolae Titulescu.
Lungimea Dorofeiului, potrivit datelor oficiale publicate de Administraţia Naţională „Apele Române”, este de 36 km iar suprafaţa bazinului său hidrografic este de 219 km2 35). De menţionat că, din punct de vedere hidrologic, bazinul hidrografic al unui râu este considerat a fi spaţiul geografic de pe care acesta îşi adună apele (dealurile şi văile), cuprinzând atât cursul de apă principal, cât şi toţi afluenţii săi. Aşadar, Dorofeiul are o lăţime medie a bazinului său hidrografic de circa 6 km, adică circa 3 km de-o parte şi de alta a albiei sale, ceea ce nu e deloc de neglijat, atunci când este vorba de risc la inundaţii.
Fig. 19. Topografia izvoarelor Dorofeiului
Panta medie a Dorofeiului este de 2,75‰, fiind ceva mai mare faţă de cea a râului Vedea (2‰), în care acesta se varsă. Calculul se bazează pe altitudinile maximă (cota la izvor: 214 m) şi minimă (cota la vărsare: 115 m) rezultate din hărţile militare (v. Fig. 19 şi Fig. 24 [36]).
Coeficientul de sinuozitate al Dorofeiului este 1,24, faţă de 1,39, cel al râului Vedea. Aceasta înseamnă că, trasând o linie dreaptă între punctul de unde acesta izvorăşte şi punctul unde acesta se varsă în râul Vedea, linia are o lungime de 29 km, faţă de lungimea reală, pe ocolite, care am văzut că este de 36 km (coeficientul de sinuozitate este, în acest caz, rezultatul raportului 36:29).
Potrivit clasificării Gravelius folosită de Atlasul cadastrului apelor din România [37]), Dorofeiul are codul de apă IX.1.8, ceea ce înseamnă că face parte din bazinul hidrografic Vedea (IX), se varsă direct în Vede (1) şi este al optulea afluent al acesteia, din amonte spre aval (8). Ca afluent principal al râului Vedea, Dorofeiul se varsă în acesta pe teritoriul comunei Nicolae Titulescu (v. Fig. 22 6), Fig. 23 6) şi Fig. 24), la câteva sute de metri în aval de drumul Ghimpeţenilor (DC 104) şi de Casa memorială Nicolae Titulescu. În imaginea din Fig. 23, imagine captată de pe drumul Ghimpeţenilor, se poate intui, în planul îndepărtat şi mult spre stânga, locul unde Dorofeiul se varsă în Vedea. Poate, cândva, voi reuşi să public o fotografie mai relevantă a acestui punct terminal al Dorofeiului...
Fig. 20. Bazinul hidrografic al Dorofeiului
Afluenţi. Dorofeiul are, atât pe partea dreaptă cât şi pe partea stângă, o mulţime de afluenţi, mai mari sau mai mici, toţi alimentaţi doar din precipitaţiile ce cad în decursul anului. Mulţi dintre aceşti afluenţi şi-au găsit chiar un loc de cinste în Marele dicţionar geografic al României, spre deosebire de Dorofei, care a fost uitat de toți și de toate... În cele ce urmează, voi încerca să fac o rapidă trecere în revistă a tuturor acestor afluenţi, atâta cât sursele documentare sau propriile amintiri îmi vor permite. În Tabelul 1, am încercat să fac o grupare descendentă a acestor afluenţi, în funcţie de lungimea lor, trâgând, mai apoi, şi unele concluzii interesante referitoare la aceştia.
Fig. 21. Vederea din satelit a izvoarelor Dorofeiului
Fig. 22. Vederea din satelit a locului unde Dorofeiul se varsă în râul Vedea
Fig. 23. În planul îndepărtat, locul unde Dorofeiul se varsă în Vedea
Fig. 24. Confluenţa Dorofeiului cu Vedea
Pe lângă afluenţii clar identificaţi, grupaţi în Tabelul 1 şi localizaţi în harta din Fig. 20, Dorofeiul mai are şi o serie de alţi afluenţi, neidentificaţi clar de mine, ca nume sau locaţie. Poate că unii dintre aceştia sunt denumiri alternative ale unora dintre afuenţii deja identificaţi. Oricum, ar fi de reţinut, din această categorie, afluenţii: Iepurele Mare, Iepurele Mic şi Valea Fântânii, amintiţi în monografia comunei Perieţi 14); Buta Mare şi Buta Mică, afluenţi amintiţi în sursa 22); valea Gura Boului, în comuna Crîmpoia 23); vâlceaua Stan Neacşul, în comuna Nicolae Titulescu 24).
Tabelul 1. Afluenţii Dorofeiului în ordinea importanţei acestora (ca lungime)
După cum se poate constata din Tabelul 1, cel mai important afluent al Dorofeiului este Bungetul, care are o lungime de aproape 12 km şi străbate trei comune. Pe de altă parte, circa două treimi dintre afluenţii Dorofeiului sunt alimentaţii de pe partea dreaptă a acestuia, din Câmpia Boianului. Pe teritoriul comunei Şerbăneşti izvorăsc 7 dintre afluenţi Dorofeiului şi 11 au confluenţă cu acesta. Din această ultimă remarcă s-ar putea deduce că, pentru şerbăneştenii de pe valea Dorofeiului, în caz de precipitaţii crescute, riscul de inundaţii este mult mai mare, decât în cazul celorlalte cinci comune pe unde trece Dorofeiul, iar consecinţele sunt pe măsură...
Poduri. De la izvor şi până la vărsarea sa în Vedea, Dorofeiul este traversat de mai multe drumuri judeţene şi comunale dar şi de calea ferată ce leagă Slatina de Piteşti. Voi încerca, în cele ce urmează, să fac o scurtă trecere în revistă a acestor poduri şi podeţe, pornind de la izvoarele Dorofeiului şi până la confluenţa acestuia cu Vedea.
Podeţul feroviar de la Potcoava (v. Fig. 25 6)) a fost construit în jurul anului 1873, odată cu calea ferată Craiova-Slatina-Piteşti-Bucureşti. El este amplasat la circa doi kilometri de gara Potcoava, în direcţia Slatina şi în imediata vecinătate a confluenţei dintre valea Doinei şi Dorofei (v. Fig. 26 12)).
Fig. 25. Podeţul feroviar de la Potcoava, vedere din satelit
Fig. 26. Locaţia podeţului feroviar de la Potcoava
Podeţul rutier de la Potcoava-Perieţi (v. Fig. 27 6)) este amplasat pe DJ 546C, făcând trecerea între cele două localităţi vecine. El se află la circa 3 km distanţă faţă de drumul Vălenilor (DJ 546B), cu care se intersectează DJ 546C, şi imediat în avalul confluenţei dintre valea Potcoava şi pârâul Dorofei (v. Fig. 28 13)), acolo unde s-a ridicat barajul Potcoava (Sineşti), despre care o să mai amintesc, atunci când vom vorbi despre îndiguirile de pe Dorofei.
Fig. 27. Podeţul rutier Potcoava - Perieţi
Podul rutier de la Movileni (v. Fig. 29 15) şi Fig. 30 6)) este amplasat pe drumul ce leagă comuna Movileni de comuna Schitu (satul Catanele), în apropierea intersecţiei cu drumul ce merge la Potcoava (DJ 546B).
Podul rutier de la Şerbăneştii de Sus (v. Fig. 31 6)) este amplasat chiar la intrarea în satul Şerbăneşti de Sus pe drumul judeţean 546A, care merge la Slatina (v. Fig. 32 6)). La câteva zeci de metri, în amonte, are loc confluenţa dintre valea Catargia şi Dorofei (v. Fig. 33 16)). Comparând locaţiile podului de la Sus ilustrate în Fig. 32 (locaţia din 2012) şi Fig. 33 (locaţia din 1907), se poate constata că, urmare a unor modernizări intervenite în preajma celui de-al doilea război mondial, cursul Dorofeiului, drumul şi locaţia podului au suferit ceva modificări, în scopul ameliorării curbei, care şi acum este încă prea în loc… Modificările survenite sunt sugerate în Fig. 32, fiind în concordanţă cu ridicarea topometrică din Fig. 33.
Fig. 28. Locaţia podeţului rutier Potcoava - Perieţi
Fig. 29. Locaţia podului rutier de la Movileni
Fig. 30. Locaţia podului rutier de la Movileni, vedere din satelit
Fig. 31. Podul rutier de la Şerbăneştii de Sus
Fig. 32. Locaţia podului rutier de la Şerbăneştii de Sus, vedere din satelit
Fig. 33. Locaţia podului rutier de la Şerbăneştii de Sus la începutul sec. XX
Podul rutier de la Crâng - Şerbăneştii de Jos (v. Fig. 34 6)) este o construcţie de dată relativ recentă, primele încercări de a se crea un pod aici datând de prin anii 1960, când aici, pe malul stâng al Dorofeiului era grădina de legume a CAP-ului, ferma de porci şi cazanul comunal de ţuică iar pe malul drept, pe terasamentele de pe dealul Tomoaicii, erau viile CAP-ului... Eu îmi amintesc de un podeţ din lemne cu îndiguiri din nuiele împletite la capete, împletituri constituite ca stăvilare precare în calea apelor. Oricum, la începutul secolului XX, acest podeţ nu exista, neexistând nici drumul comunal aferent (acum, str. Crângului), aşa cum se poate vedea în ridicările topometrice din Fig. 35 16).
Fig. 34. Locaţia podului rutier de la Crâng - Şerbăneştii de Jos, vedere din satelit
Fig. 35. Locaţia actualului pod rutier de la Crâng la începutul sec. XX
Podul rutier din Murgeşti – Şerbăneştii de Jos are o istorie oarecum asemănătoare cu cea a podului de la Crâng. Până la începutul anilor 1980, când s-a făcut devierea Dorofeiului mai spre sud, pe drumul pe unde stăteau Ai lu’ Craiu, acest pod, aflat tot timpul în paragină, făcea trecerea peste cursul şerpuitor al gârlei, care, pe atunci, mai avea încă un firicel de apă ce nu se întrerupea nici chiar în verile secetoase... Odată cu această deviere a Dorofeiului, acest pod a devenit podeţ peste ramura şerpuitoare, de odinioară, acum inactivă, în timp ce podul de la Crâng, de care tocmai am vorbit ceva mai înainte, a preluat trecerea peste partea (acum) activă a Dorofeiului (v. Fig. 36 6)). La începutul secolului XX, mai precis în 1907, când s-au făcut ridicările topografice militare din zona comunei Şerbăneşti, acest pod nu exista, trecerea spre câmp, din cătunul Murgeşti, făcându-se, se pare, direct prin gârlă (v. Fig. 37 16)).
Fig. 36. Locaţia podului rutier din Murgeşti - Şerbăneştii de Jos, vedere din satelit
Fig. 37. Locaţia actualului podeţ rutier din Murgeşti la începutul sec. XX
Podul rutier de la Dopea – Şerbăneştii de Jos (v. Fig. 38 6)), până la începutul anilor 1980, era un pod mare din lemn, cu balustrade robuste, pod care a pierdut însă din importanţă, odată cu devierea Dorofeiului pe fostul drum al Comăneştilor. Până prin anii 1970, imediat în amontele acestui pod, exista un gâldău mare, în care sătenii din zonă băgau, vara, cânepa la înmuiat. Înfăţişarea de acum este rezultatul programului SAPARD de modernizare a drumurilor comunale, program realizat în decursul anului 2008. I se spunea, podul de la Dopea deoarece la câţiva metri de pod se afla, cândva, casa lui Dopea (pe vremea copilăriei mele, acolo locuia Ilie a-lu’ Dopea, băiatul lui Dopea). De la urechea podului, se putea ajunge în curte la Ai lu’ Dopea mergând direct pe o punte; din cauza inundaţiilor frecvente, acea casă, ca şi fostul pod din lemn şi puntea au dispărut, în pofida devierii cursului primar al Dorofeiului (v. Fig. 39 6)). După cum se poate observa din ridicările topografice efectuate în 1907 (v. Fig. 40 16)), acest pod realiza o legătură vitală, peste apa Dorofeiului, a circa jumătate din satul Şerbăneştii de Jos dar şi spre biserica din Dealul Papii, a celeilalte jumătăţi a satului. Totuşi, la acea dată, casa lui Dopea nu exista, ceea ce înseamnă că, în vremurile mai îndepărtate, acest pod a avut, printre localnici, şi o altă denumire... Acum, acest pod face trecerea peste ramura „moartă” a Dorofeiului iar strada pe care o „deserveşte” se numeşte strada Dumitrăneşti, după numele cătunului aflat, în bună parte, pe această stradă.
Fig. 38. Podul de la Dopea - Şerbăneştii de Jos
Fig. 39. Locaţia fostului pod de la Dopea - Şerbăneştii de Jos
Fig. 40. Locaţia fostului pod de la Dopea la începutul sec. XX
Podul rutier de la Gheorghe a-lu’ Neacă – Şerbăneştii de Jos (v. Fig. 38, planul îndepărtat, aproape de curbă) este de dată mai recentă, fiind construit la începutul anilor 1980, când s-a făcut devierea Dorofeiului prin fostul cătun Comăneşti. Acesta a fost, iniţial, un pod de fier, după care, în 2008, a fost reconstruit, odată cu reabilitarea străzii Dumitrăneşti. Locaţia acestui cel de-al doilea pod de pe strada Dumitrăneşti este prezentată în Fig. 41 6), el aflându-se peste ramura activă a Dorofeiului, la circa 200 de metri distanţă, spre sud, faţă de podul de la Dopea, şi în vecinătatea fostei case a lui Gheorghe a-lu’ Neacă; de la această vecinătate şi-a luat denumirea, printre localnici, acest pod, la vremea construirii lui iniţiale.
Fig. 41. Locaţia podului de la Gheorghe a-lu’ Neacă - Şerbăneştii de Jos
Podul rutier de la Anghel a-lu’ Nae – Şerbăneştii de Jos (v. Fig. 42 6)), aşa cum l-am cunoscut eu, era, până la începutul anilor 1980, când s-a făcut devierea albiei Dorofeiului, un pod din lemn, destul de robust, pe el circulând utilaje dintre cele mai grele. Urmare a acestei circulaţii mecanizate de mare tonaj, necesita reparaţii, destul de des. Îmi amintesc, de pildă, că prin iarna anului 1966, pe când mergeam, ca elev în cursurile primare, la Şcoala Veche, acest pod avea pardoseala distrusă, cu multe goluri în ea, peste care trebuia să păşeşti cu atenţie. Fiind polei, într-una din zile, de frică să nu alunecăm şi să cădem prin acele găuri din podea, toţi copiii am trecut de-a buşilea, cu ghiozdanul în spinare, rând pe rând, peste acest pod. Acum, vechiul pod a devenit un biet podeţ betonat peste ramura inactivă a Dorofeiului, locul lui fiind luat de un alt pod betonat, mai mare, plasat la circa 100 m de cel vechi, pe ramura activă a Dorofeiului (v. Fig. 43 6)). Ambele poduri de la Anghel a-lu’ Nae, de peste vechea şi noua albie a Dorofeiului, fac parte acum din infrastructura străzii Lisa. Denumirea acestor poduri provine de la vecinătatea lor cu gospodăria lui Anghel a-lu’ Nae, care se continuă cu o grădină cuprinsă între cele două cursuri ale Dorofeiului, respectiv între cele două poduri. Această denumire am cunoscut-o eu dar, cu o generaţie mai înainte, vechiul pod se numea podul de la Nae a-lu’ Grigoraş, Anghel fiind fiul acestuia ce rămăsese ca moştenitor. Şi istoria denumirii acestuia va continua, probabil, tot aşa…
Fig. 42. Podul de la Anghel a-lu’ Nae - Şerbăneştii de Jos
Fig. 43. Locaţiile, veche şi nouă, ale podului de la Anghel a-lu’ Nae - Şerbăneştii de Jos
Fig. 44. Locaţia fostului pod de la Nae a-l’u Grigoraş la începutul sec. XX
În Fig. 44 este prezentată locaţia fostului pod de la Nae a-lu’ Grigoraş, aşa cum arăta aceasta în 1907, când s-au făcut primele ridicări topometrice în teren de către armata română 16). Totuși, în planul fostei comune Șerbăneștii de Jos, realizat în 1942 de către învățătorii Petre și Paula Ghimișescu (v. Fig. 45 [39])), acest pod nu mai era funcțional, nefiind figurat... Fusese dărâmat, probabil, de inundațiile din vara anului 1941 39) și nu mai fusese încă reconstruit. Atunci, ca să se ajungă din partea estică a comunei în Dealul Papii, la biserică, singurul pod funcțional era cel de la Dopea.
Fig. 45. Locaţia fostului pod de la Nae a-lu’ Grigoraş în 1942
Podul rutier de la Ţigănie – Şerbăneştii de Jos (v. Fig. 46 6)), până la ultima sa renovare, intervenită prin anii 1980, era numit şi podul de fier. Atunci, prin anii 1980, acel pod de fier, construit în preajma celui de-al doilea război mondial, a fost înlocuit cu un pod de beton modern, cu două sensuri de circulaţie şi trotuare pentru pietoni. Desigur că înainte de podul de fier, de care eu îmi aduc aminte ca de o structură masivă din oţel sprinjinită pe două picioare din beton armat, de-o parte şi de cealaltă a malurilor Dorofeiului, a existat tot un pod de lemn despre care nu avem, deocamdată, mărturii...
Actual, podul de la Ţigănie delimitează strada Dumitru Popovici (cătunul Şoseaua Mare) de strada Lăutarilor (cătunul Ţigănie), străzi care se integrează în drumul judeţean DJ 546A.
Fig. 46. Podul de la Ţigănie - Şerbăneştii de Jos
Fig. 47. Locaţiile, veche şi nouă, ale podului de la Ţigănie - Şerbăneştii de Jos
Fig. 48. Locaţia fostului pod de la Ţigănie la începutul sec. XX
Denumirea de podul de la Ţigănie provine de la faptul că dincolo de acest pod, ieşind din cătunul Şoseaua Mare, se întinde cătunul Ţigănie (v. Fig. 48 16)), care, ca distanţă, este mai departe totuşi de acest pod decât cătunul Şoseaua Mare…Ca şi podul de la Sus, odată cu construirea fostului pod de fier, drumul judeţean şi albia Dorofeiului au suportat o uşoară corecţie (v. Fig. 47 6) şi Fig. 48) cu scopul vădit de a se evita curbele în loc cauzate de traversarea mai vechiului pod din lemn.
Podul rutier de la Vătaşi - Crîmpoia (v. Fig. 49 6)) este amplasat pe drumul judeţean DJ546A, în apropierea cătunului Vătaşi al comunei Crîmpoia (v. Fig. 49).
Fig. 49. Podul de la Vătaşi – Crîmpoia
Fig. 50. Locaţia podului de la Vătaşi la începutul sec. XX
Fig. 51. Locaţia podului de la Vătaşi - Crîmpoia, vedere din satelit
Actuala înfăţişare a a acestui pod datează din perioada anilor 1980, când s-a făcut ultima modernizare majoră a drumului judeţean DJ 546A. Ca locaţie, comparând harta din Fig. 50 16) cu vederea din satelit prezentată în Fig. 51 6), se poate observa că acest pod nu a suferit, în decursul ultimului secol, deplasări datorate drumului sau albiei Dorofeiului.
Podul rutier de la Ghioca – Crîmpoia (v. Fig. 52 6)) este amplasat, de asemenea, pe drumul judeţean DJ 546A, la ieşirea din cătunul Ghioca al comunei Crîmpoia. Ca şi în cazul celorlalte poduri rutiere de peste DJ 546A, acest pod are o construcţie modernă de dată relativ recentă. Înainte de acest pod, a existat şi aici un pod de fier, asemănător celui de la Ţigănie, din Şerbăneşti, iar până în preajma celui de-al doilea război mondial a existat, în acest loc, un pod de lemn, cu o lungime de 23 m, pod care se refăcea periodic prin grija conducerii judeţului Olt 19). Odată cu construirea fostului pod de fier, cursul Dorofeiului se pare că a fost uşor rectificat, imediat în amonte de acest pod, aşa cum rezultă din comparaţia configuraţiilor din Fig. 53 6) şi Fig. 54 16).
Fig. 52. Podul de la Ghioca - Crîmpoia
Fig. 53. Locaţia podului de la Ghioca - Crîmpoia, vedere din satelit
Fig. 54. Locaţia podului de la Ghioca la începutul sec. XX
Podul rutier de la Ungurei – Nicolae Titulescu (v. Fig. 55 6)) este o creaţie a anilor 2000 (proiect cu finaţare SAPARD – 2014 [40]), până atunci existând pe acest drum comunal (DC 104) doar un pod de lemn ce era, mai tot timpul, luat de furia apelor, adică era mai mult inexistent, deşi pe aici trecea, pe vremuri, vechiul drum al olacului... Chiar şi prin anii 1970, ca să ajungi la moara de la Ungurei din imagine (acum o ruină!), trebuia să se treacă cu carele încărcate cu saci direct prin albia Dorofeiului.
Fig. 55. Podul de la Ungurei – Nicolae Titulescu
Fig. 56. Locaţia podului de la Ungurei la începutul sec. XX
Fig. 57. Locaţia podului de la Ungurei – Nicolae Titulescu, vedere din satelit
Se pare că aceeaşi situaţie era şi la începutul secolului XX, când s-au făcut ridicările topometrice militare prezentate în Fig. 56 16) dar locaţia acestui pod a rămas aceeaşi de-a lungul anilor (v. Fig. 56 şi Fig. 57 6)). Acest pod constituie ultima trecere rutieră peste Dorofei, înainte de vărsarea acestuia în râul Vedea. De altfel, după cum se poate observa şi din Fig. 57, el se află la doar câteva sute de metri distanţă faţă de această confluenţă.
Păduri. Pe vremuri, mare parte din valea Dorofeiului era acoperită cu păduri, unele dintre ele supravieţuind până în zilele noastre. Raţiunea principală a acestor păduri, ce acoperă, totuşi, terenurile cele mai fertile şi cu posibilităţi de irigare, este aceea că Dorofeiul se revarsă, adesea, peste maluri, provocând inundaţii dintre cele mai neaşteptate… În cele ce urmează vom face o trecere în revistă a acestor păduri, de la izvoarele Dorofeiului în aval, fără a intra însă în prea multe detalii. Oricum, despre pădurile de pe teritoriul comunei Şerbăneşti mi-am propus să dedic, cândva, documentare separate.
Pădurea Popeşti (v. Fig. 58 13)) era amplasată în zona barajului Potcoava (v. Fig. 59 6)), pe malul drept al Dorofeiului, şi în imediata vecinătate a drumului judeţean Potcoava – Perieţi (DJ 546C). Citându-l din nou pe Ion S. Floru 26), care copilărise la Ursoaia, el spunea despre această pădure, amintindu-şi de primul său drum făcut cu căruţa la Slatina, prin Perieţi, că „mai în sus pe Vediţa este pădurea bunicului, Diaconu Marin”, mama lui fiind „neam de neam de popi”. De aici, se pare, că această pădure de pe teritoriul comunei Perieţi s-a numit Popeşti, ea fiind deţinută, din neam în neam, de mai mulţi popi. Este posibil ca această pădure să fie aceeaşi cu pădurea lui Popescu, la care autorii, Claudia Theodora Truţă şi Mihai Barbu, fac referire în studiul monografic al comunei Perieţi 14).
Fig. 58. Locaţia pădurilor Popeşti şi Stupina la începutul sec. XX
Pădurea Stupina (v. Fig. 58) se întindea, acum peste un secol, tot pe malul drept al Dorofeiului şi tot pe teritoriul comunei Perieţi, la circa un kilometru în aval de pădurea Popeşti. Actual, această pădure se numeşte, conform Wikimapia, pădurea Diconeşti (v. Fig. 59), sub această denumire regăsind-o şi în recenta monografie a comunei Perieţi, la care făceam referire şi ceva mai sus 14). Curios este faptul că, în aceeaşi lucrare monografică 14), citând Dicţionarul geografic al judeţului Olt, apărut în 1897, se spune că “între Vediţa şi Oblegu, pe teritoriul comunei Perieţi, erau înainte vreme: pădurea Cerbi, pădurea cu Crângu, poaiana Braniştei (tot pădure), drumul Palăngii”, dar nu este amintit niciunul din toponimele întâlnite în ridicările topometrice din zona Bălteni folosite de mine ca referinţă principală în acest caz 13). Şi spun că este destul de curioasă această discordanţă deoarece aceste hărţi, destul de precise şi de detaliate, au fost efectuate de armata română între anii 1909– 1910, adică la diferenţă de circa un deceniu faţă de apariţia dicţionarului la care tocmai am făcut referire…
Fig. 59. Locaţia pădurilor Popeşti şi Stupina (Diconeşti), vedere din satelit
Fig. 60. Locaţia pădurilor Sulfoaia şi Vediţa la începutul sec. XX
Pădurea Sulfoaia (v. Fig. 60 13)) este, de asemenea, una dintre pădurile perieţene situate pe malul drept al Dorofeiului, între Dorofei şi Obleg (sau Obleag). În toponimia actuală nu am reuşit încă să îi găsesc echivalentul dar, ca locaţie, o vedere din satelit (v. Fig. 61 6)) ne-ar spune că acestă pădure, ceva mică, mai există încă…
Pădurea Vediţa (v. Fig. 60 şi Fig. 62 6)) are o poveste, oarecum, asemănătoare cu cea a pădurii Sulfoaia. Cert este că, pe la sfârşitul secolului XIX, pădurea Vediţa constituia unul dintre cele trei trupuri ale pădurii Recea, pădure a statului pendinte de comuna Bălteni 25).
Fig. 61. Locaţia pădurilor Diconeşti şi Sulfoaia, vedere din satelit
Pe de altă parte, în lucrarea monografică dedicată comunei Perieţii 14), autorii fac următoarea menţiune:
“Tot în valea Vediţei pe teritoriul mierleştenilor era: Adâncata (pădurea Brătioara) a lui Ion Barbu, iar pe teritoriul perieţenilor, pădurea lui Popescu, a lui Massu, pădurea Diconeştilor, Găbuneasca (a lui Dumitru Găbunea).” Pe baza toponimelor ce apar în harta militară a zonei Bălteni 13), hartă la care făceam referire şi puţin mai sus, se poate deduce clar locaţia pădurii Adâncata a lui Ion Barbu (v. Fig. 62 şi Fig. 63 13)).
Fig. 62. Locaţia pădurilor Vediţa şi Adâncata, vedere din satelit
Fig. 63. Locaţia pădurii Adâncata a lui Ion Barbu (pădurea Brătioara)
Şi, pentru a încheia cu încă un semn de întrebare seria pădurilor perieţene de pe malul Dorofeiului, păduri ce aparţineau mai multor proprietari, aş mai indica aici o informaţie la fel de confuză ca şi cea de mai sus, preluată, indirect, din aceeaşi sursă 22): pădurea cu Crângu se mai numea, se pare, şi pădurea Crângu iar pădurea Cerbi se mai numea şi Crângul Cerbului… Sau poate că era vorba de o singură pădure?!…
Pădurea Benga este amplasată în partea de nord–vest a satului Şerbăneştii de Sus, pe partea stângă a drumului judeţean DJ 546B, ce duce la Potcoava, şi pe malul stâng al Dorofeiului (v. Fig. 64 16) şi Fig. 65 6)). Pe la sfârşitul secolului XIX, conform Marelui Dicţionar Geografic al României 20), această pădure ar fi aparţinut de comuna Tâmpeni (acum, comuna Movileni). Totuşi, pentru mine, această informaţie este una confuză și nerealistă, pe care mi-am propus să o analizez într-un alt documentar, special dedicat pădurii Benga…
Fig. 64. Locaţia pădurii Benga
Fig. 65. Pădurea Benga, vedere din drumul judeţean DJ 546B, ce duce la Potcoava
Fig. 66. Locaţia pădurii Benga, vedere din satelit
Ca întindere, pădurea Benga, aşa precum se poate observa din Fig. 64, Fig. 65 şi Fig. 66 6), a rămas aproximativ la fel, de-a lungul ultimului secol. Totuşi, în ultimii ani, se poate observa o mică extindere a acesteia, până la marginea drumului judeţean, pe toată lungimea sa.
Crângul Satului era, la începutul secolului XX (v. Fig. 67 16)), o pădurice tânără de tufişuri ce se întindea pe malul stâng al Dorofeiului, la poalele dealului Tomoaica de pe teritoriul satului Şerbăneştii de Jos. Această pădurice a dispărut, se pare, odată cu colectivizarea (v. Fig. 68 6)), când, în locul ei, apăruse una dintre grădinile de legume ale CAP-ului. Totuşi, în toponia şerbăneşteană, aceste locuri se mai numesc, chiar şi acum, tot Crâng…
Fig. 67. Locaţia fostului Crâng al satului din Şerbăneşti
Fig. 68. Locaţia fostului Crâng al satului, vedere din satelit
Pădurea Ciocana era amplasată, la începutul secolului XX, pe malul stâng al Dorofeiului, în apropierea cătunului Vătaşi al comunei Crâmpoia (v. Fig. 69 16)). Actual, această pădure nu mai există (v. Fig. 70 6)).
Fig. 69. Locaţia pădurii Ciocana din Crâmpoia la începutul secolului XX
Fig. 70. Locaţia fostei păduri Ciocana, vedere din satelit
Pădurea Palanca [41]) sau pădurea Pălăncii (v. Fig. 71 16) şi Fig. 72 6)) este amplasată pe malul stâng al Dorofeiului, întinzându-se până pe malul drept al Vezii, şi aparţine comunelor Crâmpoia şi Nicolae Titulescu. Comparând configuraţia acestei păduri, de acum mai bine de un secol (v. Fig. 71), cu cea actuală (v. Fig. 72), se pot constata oarecare modificări ale graniţelor acesteia, atât în sensul creşterii suprafeţei, în anumite zone, cât şi în cel al descreşterii, în alte zone. Trebuie menţionat, de asemenea, că, atât în surse mai vechi cât şi în altele recente, pădurea Palanca se mai numeşte şi pădurea Palanga. Explicaţia ar putea fi una singură: denumirea pădurii provine de la cuvântul palancă (cu varianta palangă) semnificând “trântit la pământ”, o caracteristică a acestei păduri, urmare a inundaţiilor frecvente provocate atât de pârâul Dorofei cât şi de râul Vedea, ea fiind amplasată între albiile celor două ape, la circa un kilometru de confluenţa lor. Aşadar denumirea de pădurea Pălăncii (mai rar folosită) este una improprie, totuşi, sunând ca şi când Palanca ar fi fost cineva, un nume propriu, un proprietar al acesteia… Ori, în ce priveşte apartenenţa acestei păduri, lucrurile au stat cu totul altfel. Astfel, prin 1877, proprietarii acestei păduri erau, [42]): Vasile Toncescu, partea dinspre Gheoca (v. Fig. 71), care cumpărase această pădure, numită Palanga, de la succesorii răposatului Drăghicean Gheochian; şi tot Vasile Toncescu împreună cu Dimitrie Mavrodin (zestre din partea soţiei) deţineau partea dinspre Ungurei (v. Fig. 71), care figura atunci ca pădure separată. În Fig. 73 6) este prezentată o vedere a marginii sudice a pădurii Palanca, vedere surprinsă în 2012 de pe drumul Ungurei – Ghimpeţeni, cu această imagine în minte despărţindu-ne, cu oarecare semne de întrebare dar şi de mirare, de lungul şir al pădurilor de pe malul Dorofeiului…
Fig. 71. Locaţia şi configuraţia pădurii Palanca la începutul secolului XX
Fig. 72. Locaţia şi configuraţia actuală a pădurii Palanca, vedere din satelit
Fig. 73. Marginea sudică a pădurii Palanca, vedere din drumul Ungurei – Ghimpeţeni
Îndiguiri. Până prin anii 1960, pe Dorofei se făceau doar îndiguiri de mici dimensiuni, cu lemne şi pământ bătut, care erau mereu refăcute, după umflarea apelor. Aceste mici îndiguiri erau folosite, în general, pentru irigarea grădinilor de legume dar şi pentru antrenarea unor mori sau ferăstraie. Începând cu anii 1960, pe valea Dorofeiului s-au construit adevărate lucrări hidrotehnice, menite, în principal, să asigure irigarea culturilor de câmp în perioadele de secetă şi, în cele ce urmează, voi încerca să fac o scurtă prezentare a acestora, începând din amonte.
Barajul Sineşti (v. Fig. 74 6) şi Fig. 75 6)) se află în administrarea oraşului Potcoava, actual fiind privatizat. În 2005, acest baraj împreună cu lacul său de acumulare era concesionat de Marinete M. Florea din Potcoava [43]). Amenajarea hidrotehnică în cauză are următoarele caracteristici constructive [44]):
Înălţime maximă: 7,5 m;
Lungime lac acumulare: 240 m;
Volum lac acumulare: 840000 m3;
Suprafaţă lac acumulare: 31 ha;
Anul punerii în funcţiune: 1970 14) sau 1978 44).
Lacul de acumulare a fost construit cu scopul de a se asigura irigarea zonelor învecinate pe timp de secetă dar şi ca un tampon în calea apelor, în caz de averse puternice de scurtă durată. Acum însă, acest lac este folosit doar ca lac pentru pescuit. După cum se poate observa din Fig. 74, barajul de la Sineşti este situat în imediata vecinătate a drumului judeţean DJ 546C, Potcoava – Perieţi, în avalul confluenţei dintre Dorofei şi valea Potcoava. Ca atare, luciul de apă al lacului de acumulare Sineşti, aşa cum se poate observa în Fig. 74, se întinde atât pe valea Dorofeiului (partea stângă, cu lungime mai mare), cât şi pe valea Potcoavei (partea dreaptă, cu lungime mai mică).
Barajul Movileni (v. Fig. 76 6)) este deţinut de Cristian Marian Năstase, este amplasat între Bacea şi Movileni, în vecinătatea drumului judeţean DJ 546B (v. Fig. 77 6)) şi are următoarele caracteristici constructive 43):
Înălţime maximă: 6 m;
Lungime lac acumulare: 345 m;
Volum lac acumulare: 375000 m3;
Suprafaţă lac acumulare: 21,6 ha;
Anul punerii în funcţiune: 1963.
Fig. 74. Locaţia Barajului Sineşti de la Potcoava, vedere din satelit
Ca şi barajul Sineşti, barajul Movileni a avut aceeaşi soartă amară: dintr-o acumulare strategică de apă pentru irigaţii (şi nu numai!) a devenit amenajare privată pentru pescuit (şi cam atât!)…
Barajul Ungurei din comuna Nicolae Titulescu (v. Fig. 78 6)) este o construcţie hidrotehnică relativ recentă, realizată (se pare!) în 2005 de către Primăria comunei Nicolae Titulescu, în administrarea căreia se află şi în prezent. Aşa cum spunea, în 2011, primarul acestei comune, Gheorghe Florin Tiutiu, acest baraj este util “atât pentru adăpatul animalelor din localitate (v. Fig. 7
9 6)), cât şi … la pescuit”, [14]. Trebuie amintit faptul că acest baraj de mici dimensiuni a fost ridicat, conform unei tradiţii locale, undeva în apropiere de vărsarea Dorofeiului în Vede, acolo unde, acum un secol, se afla Eleşteul Dorofei (v. Fig. 80 16)). Lacul de acumulare al acestui baraj este de mică adâncime dar se întinde pe o lungime destul de mare, până aproape de pădurea Palanca.
Fig. 75. Barajul Sineşti, vedere din drumul judeţean DJ 546C, Potcoava – Perieţi (2012)
Fig. 76. Locaţia Barajului de la Movileni, vedere din satelit
Fig. 77. Barajul Movileni, vedere din drumul judeţean DJ 546B, Potcoava – Şerbăneşti (2012)
Fig. 78. Locaţia Barajului de la Ungurei, vedere din satelit
Fig. 79. Lacul barajului de la Ungurei, vedere din drumul Ghimpeţenilor (2012)
Fig. 80. Locaţia şi configuraţia Eleşteului Dorofei la începutul secolului XX
Pe lângă aceste îndiguiri făcute direct pe albia Dorofeiului, ar fi de amintit aici şi alte câteva baraje mai mici sau heleşteie construite pe afluenţii acestuia, cum ar fi:
- La Şerbăneşti: barajul Pojorâta (pe valea Pojărâtei) şi heleşteul din islaz (pe valea Cojocarului);
- La Vîlcele: barajul de la Momiceni şi lacul de la Momiceni, ambele amenajări fiind pe valea Bungetului;
- La Crîmpoia: heleşteul lui Momiceanu, de pe valea Caselor, dar și barajul Brăneasa [45]), ”un lac de natură antropică construit în anul 1968”, lac situat pe valea Brănesei, în partea de nord a comunei.
Despre avantajele şi dezavantajele unora dintre aceste îndiguiri am mai discutat şi în alte contexte şi voi mai discuta, probabil, şi cu alte ocazii, însă, în cele ce urmează, voi încerca să fac un scurt istoric al unor altfel de îndiguiri menite să valorifice energia cinetică şi potenţială a apelor Dorofeiului...
Mori şi fierăstraie cu făcaie. Citându-l, din nou, pe doctorul în drept Iancu St. Toma, acesta spunea în lucrarea sa, manuscris, „De la Bacea la Tituleşti, pagini de istorie” 31), că „În trecut Dorofeiu-Vediţa nu era mai mult seacă precum azi, umplându-se doar primăvara, la topirea zăpezilor şi acestea din ce în ce mai rare, şi la inundaţii, ci era o apă pe care lucrau mori şi făcaie, în care se înecau copiii nesupravegheaţi şi tot aici, la 1907, s-a aruncat cadavrul lui Ion E. Momiceanu, omorât de către ţăranii răsculaţi contra moşierilor”. Că aşa a fost, ne-o spune şi Marele Dicţionar Geografic al României, în care, relatându-se despre comuna Crîmpoia de la sfârşitul secolului XIX, se spune, printre altele 22): „Prin centrul ei curge, de la nord la sud, pîrîul Dorofeiul, pe care sunt 3 herăstraie”. În ce priveşte însă formularea folosită de Iancu St. Toma, “mori şi făcaie”, se subînţelege că este una nepotrivită, făcaia fiind, de fapt, o roată cu palete sub forma unor linguri mari din lemn şi cu ax vertical (precursoare a turbinei hidraulice), roată pusă în mişcare de un jet de apă. Despre locaţia acestor fierăstraie nu avem, deocamdată, dovezi, dar este de presupus că ele se aflau în preajma pădurilor de pe valea Dorofeiului.
Mergând şi mai înapoi, în timp, cercetările arheologice efectuate în 1972 asupra castrului roman de la Ghioca [46]), numit pe la începutul secolului XX, Reduta tătarilor 16), au pus în evidenţă faptul că acest obiectiv militar situat pe un loc înalt, între Râul Vedea şi Dorofei (v. Fig. 81 16)), “pe lângă rostul de a controla calea obişnuită ce urma traseul limesului, trebuie să fi avut, cu siguranţă, şi menirea de a supraveghea pătrunderea pe valea Dorofeiului (…) spre interiorul provinciei”. Este vorba, desigur, despre pătrunderea popoarelor migratoare spre zona Olteniei, aflată sub dominaţia Imperiului Roman, şi despre frontiera acestuia, Limes Transalutanus, construită la marginea vestică a imenselor păduri din zona Teleormanului. Aşadar, valea Dorofeiul a constituit, în vremurile vechi, o poartă de temut prin care năvăleau râzboinicii de tot felul, unii dintre ei stabilindu-se chiar prin aceste locuri, aşa precum încercam să argumentez şi în documentarul Şerbăneşti.
Fig. 81. Locaţia castrului roman de la Crâmpoia, numit şi ”Reduta tătarilor”
Concluzii. M-aş opri, deocamdată, aici cu relatările despre Dorofei şi, sper să fi convins, prin prezentările şi argumentările mele, că povestea acestuia este, într-adevăr, una deosebit de interesantă, aşa precum anunţam, încă de la începutul acestui documentar. Şi, în pofida faptului că tocmai Dorofeiul a fost omis din Marele Dicţionar Geografic al României, deşi o serie întreagă de afluenţi ai acestuia sunt prezentaţi în această lucrare fundamentală, separat, acolo unde le era locul, am încercat să dovedesc, prin această sumară relatare, că Dorofeiul merită, totuşi, mai multă atenţie şi cunoaştere... Nici acum, în 2014, lucrurile nu s-au schimbat prea mult în ce priveşte cunoaşterea Dorofeiului. Astfel, în varianta românească a faimosul proiect Wikipedia, despre Dorofei se spune doar atât: „Râul Dorofei este un curs de apă, afluent al râului Vedea”. Şi, făcând din nou referire la Marele Dicţionar Geografic al României 25), atunci când se vorbeşte despre plasa Şerbăneşti, se spune, în treacăt, că „Dorofeiul izvorăşte din plasa Mijlocul, curge de la nord la sud, trece prin mijlocul comunelor Tîmpeni, Şerbăneşti-de-jos, pe la est de cătunul Buta, prin mijlocul comunei Crîmpoaia, făcînd o mulţime de zigzaguri, iar pe la Văleni, curge în linie dreaptă spre sud”. Aici se exagerează, totuşi! Şi ca să fie clar: Dorofeiul s-a vărsat, întotdeauna, în râul Vedea, la Ungurei; pe la Văleni curge, în linie dreaptă (adevărat!), râul Vedea...
Seria erorilor sau confuziilor referitoare la Dorofei continuă însă, din păcate, chiar şi în zilele noastre. De pildă, o ştire Mediafax din 21 februarie 2010 sună cam aşa [47]): „O femeie de 42 ani, din comuna Şerbăneşti (Olt), a rămas, duminică după-amiază, captivă în propria locuinţă, după ce apele pârâului Doroftei au ieşit din matcă” (sublinierea îmi aparţine). Dar asta nu-i nimic! Pentru ca ştirea să fie foarte “clară”, ea se încheie cu următoarea precizare: “Din cauza revărsării pârâului Doroftei, traficul rutier pe drumul naţional DN 64, la intrarea în municipiul Caracal, a fost deviat pe ruta Dobrosloveni - Fărcaşele - Caracal, după ce carosabilul a fost inundat pe o porţiune de 300 metri” (sublinierile îmi aparţin, nu şi boldările). Fără comentarii, o asemenea ştire Mediafax!...
Cu bunele şi relele sale, Dorofeiul ramâne, totuşi, emblematic în peisajul satelor pe care le parcurge şi nu trebuie uitat, nici un moment, că satele s-au format în jurul său (oare de ce?) şi că nu el a năvălit prin vatra acestora! Astfel, ca simbol benefic al acestor locuri, în 1947 [48]), la Şerbăneşti se constituia Cooperativa „Dorofeiul”, care avea să funcţioneze mult timp sub egida Ministerului Cooperaţiei, iar, în 2011, la Tituleşti, a luat fiinţă ansamblul de jocuri populare „Dorofeiul” 41). Şi, pentru cei ce-au copilărit în satele de pe valea Dorofeiului, nu cred că pot uita vreodată locurile de joacă de pe gârlă: vara la scăldat şi la pescuit iar iarna la lunecuş, pe gheaţă... Iar autorii de tot felul nu trebuie să mai dea uitării vreodată numele Dorofeiului și nici să-l mai definească aiurea și impropriu, precum pe la 1871, când i se spunea Șerbănesci și era considerat a fi un ”pîrău în jud. Oltu, între satele cu assemenea numire, ce se varsă în Vede” [49])...
Faptul că acum Dorofeiul este o apă „mai mult seacă” se datoreză, în primul rând, barajelor amintite mai sus, amenajări oarecum necesare, care au perturbat, din păcate, circuitul natural al văii străbătute de acesta. Cauzele acestui scandalos dezastru ecologic sunt însă mai multe şi, despre toate acestea, voi încerca să scriu într-un alt context, probabil când voi vorbi despre inundaţiile din Şerbăneşti...
Craiova, 3 octombrie 2021
Referințe documentare:
[1]. GIGLI, Marco Antonio - Indice topografico del principato di Valachia diviso in XVII parti, secondo l'esttissima descrizione, che ne diede il su conte costantino cantacuzeno al celeberrimo medico, e filosofo Giovanni Commeno ora archivescovo di Dnistra. Veneţia, 1715, http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b5962803x/f1.zoom.r=indice+topografico.langEN, accesare 12 februarie 2018.
[2]. IONAȘCU, I. – Biserici, chipuri şi documente din Olt, vol. 1. Editura Ramuri, Craiova, 1934.
[3]. * * * - Augustissimo Romanor. Imperatori Iosepho I. Hungaria Regi Invictissimo Mappam Hanc Regni Hungariae, 1709. Old Maps Online, http://imageserver.mzk.cz/ mzk03/001/052/225/2619316443, accesare 2013.
[4]. * * * - Augustissimo Romanor. Imperatori Iosepho I. Hungaria Regi Invictissimo Mappam Hanc Regni Hungariae, 1709. Old Maps Online, http://imageserver.mzk.cz/ mzk03/001/052/225/2619316443, accesare 2013.
[5]. * * * - Charte von der Moldau und Walachey, 1785. Old Maps Online, http://www. oldmapsonline.org/map/cuni/798875, accesare 2013.
[6]. * * * - Hărţi Google. http://maps.google.ro/, accesare 2012.
[7]. * * * - [Sud-vestul României], 1651-1700. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/ map/cuni/834492, accesare 2013.
[8]. GEORGESCU, I. – Câmpia poeziei eterne. În revista “Pentru patrie”, nr. 8 (712), Bucureşti, august 2007.
[9]. * * * - Generalcharte der Walachey, 1811. Old Maps Online, http://digitool.is.cuni.cz:1801/ view/action/nmets.do?DOCCHOICE=798910.xml&dvs= 1373480174773~6&locale=enUS&search_terms=&adjacency=&VIEWER_URL=/view/action/nmets.do?&DELIVERY_RULE_ID=3©RIGHTS_DISPLAY_FILE=licence_mapy, accesare 2013.
[10]. * * * - Sheet XV: Karte des Oesterreichischen Kaiserstaates, 1856. Old Maps Online, http://www.oldmapsonline.org/map/rumsey/0879.020, accesare 13 februarie 2018.
[11]. FRIED, F. - Carte de la Transilvanie. NAKI Maps, http://chartae-antiquae.cz/en/maps/29192, accesare 19 februarie 2018.
[12]. * * * - Potcoava. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1953, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=1942, accesare 13 februarie 2018.
[13]. * * * - Bălteni. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1956, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=2206, accesare 13 februarie 2018.
[14]. TRUŢĂ, C. T. şi Barbu, M. - Monografia comunei Perieţi, judeţul Olt. Editura Antim Ivireanul, Râmnicu Vâlcea, 2013.
[15]. * * * - Icoana. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1953, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=1934, accesare 14 februarie 2018.
[16]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Planul director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 14 februarie 2018.
[17]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 127, Bucureşti, 11 septembrie 1888.
[18]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 144, Bucureşti, 2 octombrie 1888.
[19]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 172, Bucureşti, 4 noiembrie 1888.
[20]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 1. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1898.
[21]. * * * - Atlasul Căilor de Comunicaţii. Ministerul Lucrărilor Publice, Diviziunea I, Poduri și Șosele, Stabilimentul de Arte Grafice „C. Ghiulea”, Bucureşti, 1897.
[22]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 2. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1899.
[23]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 3. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1900.
[24]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 4. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1901.
[25]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 5. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1902.
[26]. FLORU, I. - Un copil, un sat... Editura Socec, Bucureşti, 1931.
[27]. CRĂCIUNESCU, V. – Hărţile sovietice 1:100 000 reproiectate în Stereo70. Geo-spatial.org, http://www.geo-spatial.org/download/hartile-sovietice-50k, accesare 14 februarie 2018.
[28]. * * * - Harta Geologică a României. Slatina, Plansa L-35-XXXI, scara 1:200000. Institutul Geologic, Bucureşti, 1967.
[29]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 042, Bucureşti, 26 februarie 1924.
[30]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 127, Bucureşti, 13 iunie 1925.
[31]. TOMA, I. St. – De la Bacea la Tituleşti, pagini de istorie. Manuscris, 1991.
[32]. CRĂCIUNESCU, V. ş.a. – Planurile Directoare de Tragere. Geo-spatial.org, http://www.geo-spatial.org/download/planurile-directoare-de-tragere, accesare 15 februarie 2018.
[33]. * * * - Meaning of Dorotheus. BabyNamesPedia, https://www.babynamespedia.com/meaning/Dorotheus, accesare 15 februarie 2018.
[34]. * * * - Planul de management al spaţiului hidrografic Argeş – Vedea. Administraţia Naţională „Apele Române”, 2009.
[35]. * * * - PATJ Olt. Faza I – Documentare şi studii de fundamentare – Studiul istoric. Proiect al Consiliului Judeţean Olt realizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare „URBAN-INCERC”, Sucursala Urbanproiect Bucureşti, Bucureşti, 2011.
[36] * * * - Stoicăneşti. Plan director de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1907. Geo-spaţial, http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=471, accesare 15 februarie 2018.
[37]. * * * - Atlasul cadastrului apelor din România. Ministerul Mediului, Bucureşti, 1992.
[38]. SZATHMÁRI, C. P. – Charta României meridionale – 1864. Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, http://www.charta1864.ro/charta.html, accesare 2 februarie 2018.
[39]. GHIMIȘESCU, Petre și GHIMIȘESCU, Paula – Monografia comunei Șerbăneștii de jos: Lucrare de cercetare pentru promovarea ca învățători grad I. ANR – București, Ministerul Culturii Naționale -1942, Direcția Învățământ Primar, mapa 24, fascicola 43, litere G-L.
[40]. MANEA, M. - Investitiile prin programul SAPARD din mediul rural, imposibile. În cotidianul „Gazeta de Sud”, Craiova, 16 iulie 2004.
[41]. CODIN, A. - Primarul de la Nicolae Titulescu, Florin Gheorghe Tiutiu : ”Sunt un om de cuvânt, și-mi respect promisiunile”. În cotidianul “Gazeta Oltului”, Slatina, 14 noiembrie 2011.
[42]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 071, Bucureşti, 1 aprilie 1877.
[43]. * * * - Situaţia barajelor de tip C şi D care pun în pericol localităţi la ape mari. Bazinul Hidrografic Argeş – Vedea. A. N. Apele Române – D.A.A.V. Piteşti, 2005.
[44]. * * * - Situaţia localităţilor afectate de inundaţii. Sistem Hidrotehnic Independent Olt, http://www.rowater.ro/daolt/Planuri%20judetene%20aferente% 20bazinului%20hidrografic%20Ol/Plan%20Ap%C4%83rare%20Jude%C5%A3ul%20Olt/6_LOCALITATI%20AFECTATE%20B.H.%20VEDEAi.pdf, accesare 18 februarie 2018.
[45]. * * * - Raport de mediu pentru P.U.G. Comuna Crîmpoia, județul Olt, 2015. ANPM, http://www.anpm.ro/documents/25229/2108353/PUG+CRIMPOIA. pdf/418f88ba-d2ed-42d4-ae54-38881d698297, accesare 5 februarie 2018.
[46]. MĂNDESCU, D. – Descoperiri de suprafaţă în castrul roman de la Crâmpoia, pe Limes Transalutanus. În revista „Apulum: Acta Musei Apulensis”, Volumul 43, Partea 1, Alba Iulia, 2006.
[47]. VINŢEANU, R. - Femeie salvată din locuinţa inundată, trafic rutier blocat sau îngreunat din cauza inundaţiilor. Mediafax, Slatina, 21 februarie 2010, http://www.mediafax.ro/social/olt-femeie-salvata-din-locuinta-inundata-trafic-rutier-blocat-sau-ingreunat-din-cauza-inundatiilor-5584198, accesare 18 februarie 2014.
[48]. * * * - Monitorul Oficial al României, nr. 281, Bucureşti, 4 decembrie 1947.
[49]. FRUNZESCU, D. – Dicționaru Topograficu și Statisticu al României. Tipografia Statului, București, 1872.
Accesați fișierul în format pdf:
Page updated
Google Sites
Report abuse