Heleșteul Domnesc

La sfârşitul secolului al XIX-lea, aşa cum consemnează documentele vremii [1]⁾, în centrul satului Şerbăneştii de Jos, se mai puteau vedea încă urmele unui lac imens, un lac legendar pe care localnicii îl numeau Heleşteul Domnesc. Se spunea, la acea vreme, că acest heleşteu ar fi avut în mijlocul său o insulă, numită Măgura-Frumoasă (azi, dealul Măgura) şi că acest heleşeu „producea peştii cei mai gustoşi, cari se puneau la masa Domnitorului Şerban-Vodă, proprietarul acestei moşii”. În legătură cu acest Șerban-Vodă invocat în Marele Dicționar Geografic al României, însuși cunoscutul istoric Constantin C. Giurescu își punea o întrebare retorică firească [2]⁾: ”E acest Șerban vodă, Radu Șerban sau Constantin Șerban Basarab sau Șerban Cantacuzino? Un răspuns sigur nu se poate da deocamdată.” În fapt, aşa cum mai spuneam şi într-un alt documentar, cred că era vorba de domnitorul Constantin Brâncoveanu deoarece, deocamdată, nu sunt documente clare din care să reiasă, în vreun fel, că satul Şerbăneşti ar fi aparţinut vreodată nici lui Radu Şerban [3]⁾, nici lui Constantin Șerban Basarab [4]⁾ şi nici lui Şerban Cantacuzino [5]⁾, aşa cum se precizează în lucrările menţionate ca referințe. În schimb, configuraţia geografică a locului, aşa cum este ea consemnată și figurată în măsurătorile topometriştilor militari, măsurători efectuate la începutul secolului XX [6]⁾, dovedeşte clar că acest heleşteu a existat, într-adevăr, alimentat fiind din Dorofei (prin revărsările periodice ce aveau loc sau chiar printr-o legătură directă) dar şi din apele pluviale colectate de pe dealurile învecinate...

Fig. 1. Amplasamentul şi configuraţia aproximativă a Heleşteului Domnesc

În Fig. 1, am încercat să schiţez, peste ridicarea topometrică amintită, amplasamentul şi conturul acestui heleşteu, conform detaliilor sumare din legenda evocată în Marele Dicţionar Geografic al României ¹⁾ și, ghidându-mă după curbele de nivel, iată ce a ieşit! Un heleșteu imens, inelar, ce-nconjura dealul Măgura...

Despre Măgura-Frumoasă se spunea că se află „în centrul comunei” Şerbăneştii de Jos şi că este „o măgură înaltă” [7]⁾. De fapt, dealul Măgura, aşa cum se poate observa şi din Fig. 1, este amplasat în partea de sud-est a vechiului centru al fostei comune Şerbăneşti de Jos şi are, într-adevăr, o înălţime de circa 10 m faţă de nivelul vechiului centru al comunei, aşa cum rezultă din ridicările topografice efectuate recent de Primăria Şerbăneşti [8]⁾. Conform Dicţionarului geografic al judeţului Olt, editat în 1895 şi citat în lucrarea ⁵⁾, Măgura-Frumoasă avea o înălţime de 15-20 m şi o circumferinţă a bazei de 800 m. În decurs de peste un veac, se pare că ceva s-a dus din înălţimea dealului Măgura însă circumferinţa acestuia la bază, aşa cum rezultă din Fig. 1, pare să fie destul de apropiată de estimarea mai-sus menţionată... Evident, prin eroziunea solului, înălţimea dealului s-a micșorat şi s-a mărit, în schimb, circumferinţa acestuia!

Că acest Heleşteu Domnesc a existat, acum câteva secole, cred că ne este, acum, destul de clar dar, mergând înapoi, câteva milenii, ne putem imagina un lac şi mai mare ce înconjura dealul Măgura, făcându-l să devină, o bună parte a anului, o adevărată insulă. În acest peisaj lacustru, într-un loc izolat de lume şi ferit de revărsarea apelor, amplasarea unui mormânt princiar, în perioada dacică, pare să fi fost o alegere destul de bună... Cam acest lucru ne dovedeşte şi o descoperire arheologică despre care, deocamdată, nu ştim prea multe amănunte! Este vorba, desigur, despre mormântul princiar Măgura-Frumoasă, despre care am mai scris şi cu o altă ocazie. Acest mormânt princiar este inclus în lista mormintelor dacice din Oltenia, listă întocmită de cercetătoarea Silvia Păun în 1988 [9]⁾.

Oricum, prin numele său, Heleşteul Domnesc atestă, ca şi în cazul toponimului, la fel de vechi, de Şerbăneşti-Domneşti, apartenenţa proprietăţilor în cauză. Aşadar, în mod clar, heleşteul şi satul Şerbăneşti de Jos erau ale domnitorului ţării... Despre ce domnitor poate fi vorba, totuşi? Păi, ca să ne lămurim mai bine, toate documentele istorice conduc către Constantin Brâncoveanu. De ce? Pentru că în Şerbăneşti a fost una dintre curţile domneşti ale lui Brâncoveanu. Aici el avea un conac unde poposea, în special, când venea sau se ducea la Bucureşti, pe fostul drum al olacului; acest drum facilita călătoria domnitorului către conacul părintesc din Brâncoveni. Conform Dicţionarului geografic al judeţului Olt, citat în lucrarea ⁵⁾, curtea domnească de la Şerbăneşti avea case mari, făcute din piatră, iar ruinele acestora mai puteau fi văzute încă pe la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tot în acest context, se vorbeşte despre o „vâlcea” (vale mică între două dealuri) numită „Viile”, vâlcea situată pe stânga Dorofeiului. Aici au fost descoperite „urme de zidărie veche pe o suprafaţă întinsă” ⁵⁾. Cu siguranţă că acea vâlcea numită „Viile” este una şi aceeaşi cu vâlceaua (viroaga) numită, în perioada sfârşitului de veac XIX, Dosul-Viilor ⁷⁾. Această din urmă vâlcea este indicată în Marele Dicţionar Geografic al României ca fiind afluent al Dorofeiului, pe partea stângă a acestuia, afluent ce se varsă în Dorofei pe teritoriul satului Şerbăneşti de Jos (pe atunci, comuna Şerbăneşti de Jos) ⁷⁾. În aceeaşi lucrare, ca afluenţi, pe partea stângă, ai Dorofeiului, în Şerbăneştii de Jos, sunt citaţi, în ordine: Valea-Rogojinii, Stârcul şi Dosul-Viilor ⁷⁾. Iată-ne, aşadar, ajunşi, pe această cale, în zona de sud a cătunului Şoseaua Mare, în zona fostului Pod de fier şi în apropierea fostului Heleşteu Domnesc!

Şi, încercând să transpun peste o vedere din satelit a zonei sudice a comunei Şerbăneşti [10]⁾, locaţia Heleşteului Domnesc şi locaţia conacului Brâncoveanu, conform indiciilor descrise mai sus, a rezultat o posibilă şi plauzibilă configuraţie a moşiei Lacul (v. Fig. 2), cum o numeau Brâncovenii...

Pentru a-mi susţine afirmaţia de mai sus, mai aduc două argumente, în plus:

1. În imediata apropiere a curţii domneşti a rămas până în zilele noastre locaţia izolată a unui cătun numit Ţigănia, cătun care nu poate să-şi aibă originea decât în ţiganii robi pe care Constantin Brâncoveanu îi avea în proprietate, moşteniţi fiind de la bunicul său, Preda Brâncoveanu. Acesta din urmă avusese peste 1500 de ţigani robi, mulţi dintre ei servitori, meşteşugari sau lăutari de curte [11]⁾. Ţiganii din Şerbăneşti, o ştim cu toţii, erau (şi unii mai sunt încă!) lăutari vestiți, fierari sau cărămidari.

2. Domeniul lui Constantin Brâncoveanu, conform prof. univ. Iolanda Ţighiliu [12]⁾, cuprindea satul Şerbăneşti „cu rumâni, cu case, cu vii şi livezi”. Şi tot aceeaşi autoare menţionează că „la vii se aflau case şi pivniţe de piatră, teascuri şi alte utilaje specifice prelucrării strugurilor, precum şi crame”. Aşadar, conacele lui Brâncoveanu erau organizate în imediata apropiere a viilor pe care le deţinea şi, dacă ar fi să identificăm locaţia viilor pe care acesta le deţinea la Şerbăneşti, nu ne-ar fi deloc greu. Pe lângă toponimele amintite mai sus (Dosul-viilor sau Viile), se ştie că în zona Dealul Cojocarului - Ţigănie, au fost cândva vii rodnice şi întinse. Eu însumi, elev fiind în clasa a patra, îmi amintesc că am fost dus, împreună cu toată clasa, să culegem struguri la viile lu’ Matei, care atunci, în 1967, deveniseră viile CAP-ului... Acest Matei, din câte îmi spunea bunica mea, Budicoaia, fusese tatăl lui Minică alu Matei şi al lui Stan alu Matei, avusese cârciumă în Şoseaua Mare şi fusese negustor de vinuri. Strugurii de aici erau de tipul producătoare neagră (ananas) iar viile se întindeau în zona din stânga Dorofeiului, în apropierea Ţigăniei, acolo unde eu am marcat locaţia viilor domneşti (v. Fig. 2). Tot prin anii ’60, pe dealul Cojocarului erau amenajate terasamente cu viţă de vie din soiuri nobile, majoritatea de tip tămâioasă (v. Fig.2, pe partea dreaptă a Dorofeiului). Nu ştiu, deocamdată, din ce perioadă proveneau aceste vii, dar ştiu că ele au dispărut la scurt timp după colectivizare...

În 1697, domeniul domnesc al lui Constantin Brâncoveanu din zona Vedei cuprindea moşiile: Şerbăneşti, Floru, Stoborăşti, Momiceni, Silişteni (parte din Buta) şi Lacul ⁵⁾. În tabelul proprietăţilor deţinute de Brâncoveanu în Ţara Românească şi în Transilvania, moşia Lac apare ca având o „localizare probabilă” lângă Şerbăneşti, fiind constituită din „părţi de ocine”, fără a se face vreo referire însă la faptul că acestea ar fi fost vreuna din categoria „cu bălţi şi heleştee” ¹²⁾. Totuşi, poate vom afla ceva mai mult încercând să lămurim înţelesul anumitor termeni! Aşadar, conform Dicţionarului Explicativ (DEX) al limbii române [13]⁾, „ocina” este o „bucată de pământ moștenită”. Ce am putea deduce de aici? Mosia Lacul fusese moştenită de domnitor, probabil de la tatăl său, Papa Brâncoveanu, sau de la bunicul său, Preda Brâncoveanu, cu case, vii si livezi, cu lacul Ţigăniei şi cu ţiganii robi pe care aceştia îi avuseseră pentru a le lucra moşia. De menţionat că lacul Ţigăniei (v. Fig. 2), deşi nu se vorbeşte nimic despre el în nici un document pe care l-am întâlnit deocamdată, a existat dintotdeauna şi, pe vremea când eu eram copil, acesta era încă un lac destul de mare, cu mult ţipirig şi papură pe el, în care ţiganii şi românii, deopotrivă, încă puteau să mai pescuiască sau să se scalde, vara. Pe malul acestui lac, ţiganii săpau gropi şi scoteau pământ galben din care făceau cărămidă şi chirpici. Este de presupus, totuşi, că acest lac, în apropierea căruia fuseseră instalaţi de Brâncoveni ţiganii robi, era singurul lac la care ţiganii aveau acces, în timp ce familia domnească, cu siguranţă, era servită cu peşte din Heleşteul Domnesc…Deci lacul Ţigăniei nu putea fi, nicicum, lacul care să dea numele moşiei! Și, aș mai zice eu, nici lacul Barbului, din marginea sudică a Butei, nu ar putea fi, deși anumite semne de întrebare ar fi, în ce privește acest toponim...

Fig. 2. Amplasamentul şi organizarea aproximativă a moşiei Lacul

Aşadar, încă o întrebare s-ar putea pune aici: De ce în documentele Brâncovenilor nu se vorbeşte nimic despre heleşteu ci doar despre lac şi care era, totuşi, acel lac despre care nici istoricii nu au un răspuns clar, deocamdată? Apelând la acelaşi DEX ¹³⁾, vom vedea că înţelesul vechi al cuvântului “heleşteu” este acela de “iaz special amenajat pentru creșterea și înmulțirea peștilor”, pe când “lacul” este o “apă stătătoare de mare întindere, cu sau fără scurgere”. Analizând acum cele două definiţii de dicţionar, putem găsi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Aşadar:

1. Din punct de vedere al localnicilor şerbăneşteni, putem vorbi, într-adevăr, de un heleşteu deoarece, pe de o parte, acest lac este posibil să fi fost special amenajat de către Brâncoveni, pentru creşterea şi înmulţirea peştilor şi, pe de altă parte, este posibil ca, fiind proprietate domnească, şerbăneştenii să nu fi avut acces la acesta. Această interdicţie a intrat, cu siguranţă, în subconştientul lor, transmiţându-se mai departe, din generaţie în generaţie, ca Heleşteu Domnesc, din care ei nu aveau voie să pescuiască şi de care nu aveau voie să se apropie…Mai mult decât atât, o posibilă ipoteză de formare a Heleşteului Domnesc ar fi şi aceea ca el să fi fost special amenajat de către domnitorul Brâncoveanu, pentru creşterea şi înmulţirea peştelui, alimentat fiind din apele Dorofeiului şi, în aceste condiţii, respectul şi teama (deopotrivă!) faţă de proprietatea domnească era cu atât mai mare.

2. Din punct de vedere al Brâncovenilor și avându-se în vedere întinderea sa, se poate vorbi, cu siguranţă, de un lac... Dacă acesta era sau nu apă stătătoare ori dacă el comunica cu Dorofeiul prin vreun posibil punct (natural sau artificial), se pot analiza reprezentările mele din Fig. 2, care sunt, deocamdată, doar speculaţii topografice.

Ca urmare, ambele denumiri erau, oarecum, corecte şi, mai mult decât atât, ambele denumiri se refereau, desigur, la unul şi acelaşi lac, căruia şerbăneştenii îi ziceau însă, cu pioşenie, Heleşteul-Domnesc, pe vreme ce Brâncovenii îi ziceau, simplu: Lac. Ce a mai rămas din acel lac acum, în 2018? Nişte locuri mai joase care mai băltesc încă, pe timp ploios, prin spatele grădinilor localnicilor din Şoseaua Mare, Şoseaua Mică şi Rasolani, grădini aflate acum pe fosta locaţie a Heleşteului Domnesc; şi a mai rămas o vâlcică, din ce în ce mai fără vlagă, căreia, la sfârşitul secolului al XIX-lea, i se spunea Dosul-Viilor (v. Fig. 2) iar acum nu ştiu exact cum i se mai spune, dar ştiu că ea bălteşte mai mult prin zona cătunului Rasolani... În Fig. 3 este prezentată o imagine din 2012 [14]⁾ de pe unul dintre cele mai cunoscute locuri unde se întindea, cândva, Heleşteul Domnesc: intersecţia dintre drumul ce leagă Şoseaua mică de Şoseaua Mare (în dreapta imaginii) şi drumul ce urcă dealul Măgura spre Rasolani (în stânga imaginii). Copil fiind, străbăteam zilnic această intersecţie, în drumul meu spre Şcoala Veche, şi-mi amintesc că aici era mai tot timpul bălţi, şleauri şi noroaie prin care se trecea cu mare dificultate... Acum, această intersecţie este mult înălţată şi a fost consolidată cu piatră, astfel încât nu mai aminteşte cu nimic de noroaiele groaznice de-altădată şi nici de legendarul Heleşteu Domnesc!

Fig. 3. Fotografie din zona Heleşteului Domnesc, la poalele dealului Măgura, 2012

Multe dintre ipotezele şi speculaţiile lingvistice folosite aici, ar putea fi combătute sau, dimpotrivă, validate de nişte studii arheologice şi arhivistice mai profunde, dedicate strict acestui subiect. Unele dintre semnele de întrebare ridicate prin acest documentar poate, mai curând sau mai târziu, vor stârni, de asemenea, interesul unor persoane mai competente decât mine, care să poată aborda într-un mod mult mai ştiinţific legenda Heleşteului Domnesc de la Şerbăneşti... Sper, din toată inima, că aşa o să fie! Și ar mai fi o șansă: o descoperire recentă, în care eu mi-am pus multe sperațe... E vorba de Planul moşiilor Şerbăneştii, Siliştenii şi Lacu, document realizat în 1818, care este arhivat la Biblioteca Academiei Române, făcând parte din categoria Colecțiilor speciale. Am făcut deja primele demersuri dar treaba nu e așa simplă, fiind atenționat, înainte de toate, de costul drepturilor de difuzare... Și uite cum încep să înțeleg de ce istoria, în general, are atâtea lacune!

Craiova, 3 octombrie 2021

Referințe documentare:

[1]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 3. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1900.

[2]. GIURESCU, C. – Istoria pescuitului și a pisciculturii din România, vol. 1. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1964.

[3]. * * * - Comuna Şerbăneşti - Monografie. Primăria Şerbăneşti, Jud. Olt. http://www.primariaserbanesti.judetulolt.ro/main.php?actCommand= general&actEvent=monografie, accesare 2012.

[4]. * * * - Primăria comunei Șerbăneștii de Sus (1873-1951). ANR Olt, Slatina, http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=270364, accesare 2015.

[5]. ILIE, D. – Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[6]. * * * - Şerbăneştii de Jos. Plan de tragere. Direcţia Topografică Militară, 1952. Geo-spaţial http://www.geo-spatial.org/harti/preview-pt-zoomify.php?mapId=472, accesare 11 februarie 2018.

[7]. LAHOVARI, G. I., BRĂTIANU, C. I. şi TOCILESCU, G. G. - Marele Dicţionar Geografic al României, vol. 5. Societatea Geografică Română, Editura J. V. Socecu, Bucureşti, 1902.

[8]. * * * - Plan Urbanistic General (preliminar). Comuna Şerbăneşti. Primăria Şerbăneşti, 2004.

[9]. BĂLAŞA, D. – Dacii de-a lungul mileniilor. Editura Orfeu 2000, Bucureşti, 2012.

[10]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 2012.

[11]. DEACONU, D. - Perioada medievală şi începutul epocii moderne: Ţiganii din spaţiul românesc în scrierile călătorilor străini. În revista “Istorie şi civilizaţie”, Bucureşti, 2012.

[12]. * * * - Constantin Brâncoveanu. Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1989.

[13]. * * * - DEX Online. Dicționare ale limbii române, https://dexonline.ro/, accesare 11 februarie 2018.

[14]. * * * - Şerbăneşti. Hărţi Google, http://maps.google.ro/, accesare 2012.

Accesați fișierul în format pdf: