Știați că...?

· Prin anii ‘60, în partea de nord-vest a cătunului Murgeşti, aproape de malul Dorofeiului şi de dealul Tomoaicii, a funcţionat o fermă de porci a fostului CAP, fermă dotată cu grajduri zidite, special concepute şi amenajate.

(v. Agricultura)

· La începuturile colectivizării, timp de câţiva ani, în cadrul fostului CAP Şerbăneşti, a funcţionat cu bune rezultate o fermă legumicolă ("grădina CAP-ului"), unde lucrau îndeosebi bătrânii; "grădinile" de legume erau localizate pe valea Dorofeiului, una la poalele dealului Tomoaica şi cealaltă la poalele dealului Boghia.

(v. Agricultura)

· La începutul anilor '30, profesorul german Ernst Gamillscheg a studiat graiul localnicilor din zona Şerbăneşti - Tituleşti şi, vorbind despre locuitorii din Şerbăneştii de Jos, acesta spunea că ei şi-au păstrat o adevărată predilecţie pentru cai, bucurându-se chiar de proasta reputaţie de a fi cei mai primejdioşi hoţi de cai din toată Oltenia.

(v. Agricultura)

· Dumitru Caciona (numit de săteni, Cacionea) a fost primul inginer agronom ce a activat pe teritoriul comunei Şerbăneşti. El absolvise Şcoala Superioară de Agricultură Herăstrău din Bucureşti, în 1910, şi devenise administratorul moşiilor Brâncoveanu. Din 1926 a luat în arendă lotul demonstrativ de 20 ha, din zona Momiceni, care fusese expropriat, potrivit reformei agrare din 1921, din moşia lui Brâncoveanu.

(v. Agricultura și Dumitru Caciona)

· La sfârşitul secolului al XIX-lea, majoritatea femeilor din Şerbăneşti se ocupau cu creşterea viermilor de mătase şi, în acest scop, în comună erau plantaţi circa 1000 de duzi, inclusiv pe marginea drumurilor, prin grija primarilor.

(v. Agricultura)

· Prima atestare documentară a comunei Şerbăneşti datează, în mod confuz, din octombrie 1559, când a avut loc bătălia de la Şerbăneşti dintre oastea Doamnei Chiajna, aliată cu turcii, şi oastea boierilor munteni, răzvrătiţi împotriva uneltirilor puse la cale de aceasta pentru a-l aduce la tron pe fiul ei, Petru cel Tânăr, încă minor la acea vreme. Confuzia provine din cronicile vremii, care au consemnat că această luptă ar fi avut loc fie la Şărpăteşti, fie la Şerpăteşti sau Şerpăneşti. Denumirea exactă, de Şerbăneşti, a indicat-o Alexandru Odobescu în 1857, în urma unor investigaţii la faţa locului, punându-şi în valoare, astfel, tripla sa calitate de istoric, arheolog şi scriitor.

(v. Atestare ducumentară)

· Imediat după bătălia de la Şerbăneşti, care a avut loc la poalele dealului Boghia, în octombrie 1559, a avut loc bătălia de la Boianu, oastea Doamnei Chiajna înfruntând, de această dată, oastea boierilor olteni veniţi, cu întârziere, în ajutorul boierilor bucureşteni pe care Chiajna deja îi nimicise la Şerbăneşti.

(v. Atestare ducumentară)

· De la Valache (Vasile Bunciu) ne-a rămas o versiune inedită, oltenească, a baladei Nevasta fugită, o baladă cu o largă răspândire prin Transilvania și Moldova îndeosebi.

(v. Balada ”Nevasta fugită”)

· Aşa-numitul cimitir al gepizilor, amplasat pe dealul Ţigăniei şi despre care se vorbea pe la sfârşitul secolului al XIX-lea în Dicţionarul geografic al judeţului Olt, nu are, de fapt, nicio legătură cu gepizii, putând fi însă locul în care au fost îngropaţi oştenii, turci şi români, căzuţi în bătăliile de la Şerbăneşti şi Boianu, în octombrie 1559.

(v. Bătălia de la Şerbăneşti)

· În bătălia de la Şerbăneşti a fost omorât marele clucer Badea din Bucşani iar în bătălia de la Boianu, banul Matei din Caracal, ambii fiind consideraţi capi ai oştii boierilor răzvrătiţi împotriva numirii ca domn a lui Petru cel Tânăr.

(v. Bătălia de la Şerbăneşti)

· Locul târgului a cunoscut, de-a lungul timpului, trei amplasamente diferite, toate localizate în actuala zonă centrală a comunei, în satul Şerbăneşti de Jos: primul, vizavi de sediul actual al Primăriei (până la începutul sec. XX); al doilea, de-a lungul drumului ce leagă Şoseaua Mare cu cătunul Stârcu (în sec. XX); al treilea, începând cu sec. XXI, de-a lungul Şoselei Mari, pe amplasamentul fostului parc comunal.

(v. Bâlciuri)

· Vechiul loc al târgului, de peste drum de actualul sediu al Primăriei, avea o suprafaţă totală de 10 ha, faţă de puţin peste 1 ha, cât are acum...

(v. Bâlciuri)

· La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX târgurile din Şerbăneşti ţineau câte şase zile: primele două zile era organizat târg de vite, următoarele două zile erau zile de târguieli, a cincia zi era târgul propriuzis din ziua de mare sărbătoare (Florii, Sf. Ilie sau Sf. Dumitru) iar a şasea zi era "spartul târgului", zi destinată, în special, amatorilor de chilipiruri.

(v. Bâlciuri)

· Potrivit primelor învoieli frățești, Gheorghe și Hristodor Caracostea ar fi trebuit să fie împreună ctitorii Bisericii de la Sus. Datorită unor neînțelegeri apărute, ulterior, între cei doi frați, în legătură cu împărțirea averii moștenite, ei au hotărât, în cele din urmă, ca Biserica de la Sus să fie ridicată pe Hristodor Caracostea, pe cheltuiala sa, Gheorghe contribuind doar cu lemnul necesar pentru acoperiș, lemn care a fost tăiat din pădurea Rogojina, care îi aparținea.

(v. Biserica de la Sus)

· Datorită renovărilor intervenite de-a lungul timpului, pictura murală ce reprezintă pe Hristodor și Despina Caracostea, ctitorii Bisericii de la Sus, a suportat mai multe modificări, făcând-o aproape de nerecunoscut, în raport cu originalul.

(v. Biserica de la Sus)

· Prima atestare documentară a bisericii din Delaul Papii datează din 4 august 1747, când Mitropolitul Neofit Cretanul a vizitat biserica din Șerbăneștii de Jos, care, la acea vreme, era o ”biserică mare de lemn”.

(v. Biserica din Dealul Papii)

· În Dealul Papii au existat cel puțin trei biserici, una din lemn și alte două zidite.

(v. Biserica din Dealul Papii)

· La biserica din Dealul Papii au slujit, până în prezent, conform surselor documentare, peste 35 de preoți.

(v. Biserica din Dealul Papii)

· Denumirea satului Buta provine, se pare, de la măgura Rențea, din apropiere, care a avut, pe vremuri, o utilitate militară, ca punct de observare și apărare. În termeni militari, denumirea acestui punct de observare era aceea de ”biută”. De aici, de la această denumire, mult prea tehnică pentru săteni, este lesne de presupus că aceștia i-au zis, mai întâi, ”bută” și, mai apoi, ”buta” și așa a rămas, ca simbol reprezentativ al așezării ce se formase în apropiere.

(v. Buta)

· Cătunul Lisa îşi are originile pe la sfârşitul anilor '50, fiind cel mai nou cătun al satului Şerbăneşti; denumirea lui este o poreclă dată de Ghilă, prin asemuire cu satul Lisa, un sat lăturalnic aparţinând de comuna Schitu-Greci.

(v. Cătunul Lisa)

· La începuturile perioadei comuniste, la câţiva ani după înfiinţarea CAP-ului Şerbăneşti, în cătunul Lisa, la marginea izlazului, de-o parte şi de cealaltă a drumului ce duce la Boianu (fostul drum al Drăgăneştilor), se puseseră bazele unei ferme de păsări şi a uneia de creştere a oilor.

(v. Cătunul Lisa)

· Pilonul de antenă CaTV, ridicat în 2004 de Marcel Ivaşcu (Marcel a-lu’ Călie) în cătunul Lisa, ca investiţie a firmei SC Ivaşcu Rodica SRL din Slatina, cu cei circa 40 m înălţime ai săi, reprezintă cea mai înaltă construcţie de pe teritoriul comunei Şerbăneşti.

(v. Cătunul Lisa)

· Cea mai mare graniţă a comunei Şerbăneşti, în raport cu vecinii săi, este aceea cu satul Buta, comuna Crâmpoia, care are circa 7 km.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Cea mai mică graniţă a comunei Şerbăneşti, în raport cu vecinii săi, este aceea cu comuna Stoicăneşti, având doar circa 1 km, întinzându-se de la fostul drum al Drăgăneştilor şi până în valea Cracului. Ce este însă curios este faptul că despre această vecinătate nu se aminteşte în nici un document emis, până prin 2017, de cele două comune...

(v. Comuna Şerbăneşti)

· În ciuda aparenţelor, actual, comuna Şerbăneşti nu are hotar comun cu comuna Schitu-Greci.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Extremitatea estică a comunei Şerbăneşti se află în punctul de dublă vecinătate a satului Şerbăneşti (de Jos) cu comunele Tufeni şi Crâmpoia.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Extremitatea nordică a comunei Şerbăneşti se află în punctul de dublă vecinătate a satului Strugurelu (Jarcaleţi) cu comunele Icoana şi Movileni.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Extremitatea sudică a comunei Şerbăneşti se află în punctul de dublă vecinătate a satului Şerbăneşti cu comunele Crâmpoia și Stoicăneşti, pe fostul drum al Drăgăneştilor.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Extremitatea vestică a comunei Şerbăneşti se află în punctul de dublă vecinătate a satului Şerbăneştii de Sus cu comunele Movileni şi Vîlcele.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Locul cel mai jos de pe teritoriul comunei Şerbăneşti (124,9 m) se află la poalele dealului Boghia, pe malul stâng al Dorofeiului, înainte de satul Buta.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· Locul cu cea mai înaltă altitudine de pe teritoriul comunei Şerbăneşti (162 m) se află la graniţa cu comuna Vâlcele, chiar pe drumul judeţean DJ 546A, care duce la Slatina, în apropierea pădurii Momiceni.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· În prima sa formă de organizare, ca unitate administrativ teritorială, în 1908, comuna Șerbănești era alcătuită din satele Șerbăneștii de Jos, Șerbăneștii de Sus, Buta și Momiceni. În schimb, satul Jarcaleți era în subordinea comunei Floru.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· După 1990, în baza unor revendicări teritoriale istorice, comuna Vîlcele a preluat din teritoriul comunei Şerbăneşti partea de nord-vest a fostei moşii Momiceni, dispărând, astfel, graniţa cu comuna Schitu.

(v. Comuna Şerbăneşti)

· În apropierea pădurii Momiceni, până prin 2004, se mai puteau vede încă ruinele unui fost conac, care fusese ridicat în jurul anului 1864 de Ioan E. Momiceanu, ca sediu administrativ al fermei ce o înființase în acel loc, fermă ce se afla, la acea vreme, pe teritoriul fostei comune Șerbăneștii de Sus.

(v. Conacul de la Momiceni)

· Conacul de la Momiceni fusese declarat monument istoric de interes local, în 1991, după care, în 2004, a fost scos din lista monumentelor istorice el fiind distrus, la acea dată, în proporție de 95%.

(v. Conacul de la Momiceni)

· În decursul existenței sale de peste un secol, conacul de la Momiceni a avut cel puțin 13 proprietari, în următoarea ordine: moșierul Ioan E. Momiceanu, principele Grigore Bibescu-Basarab Brâncoveanu, principesa Zoe Mavrocordat, principele Constantin Basarab Brâncoveanu, ocupația germană, inginerul Dumitru Caciona, Ministerul Agriculturii, GAS Tufeni, GAC ”Unirea” Vîlcelele de Sus, CAP Vîlcele de Sus, Primăria Vîlcele, Peaha Rili George și Georges Doina Muriel, în calitate de moștenitori ai lui Dumitru Caciona.

(v. Conacul de la Momiceni)

· Potrivit descoperirii făcute de Nicolae M. Raicu și a informațiilor transmise de Ionuț A. Preda, ambii din Șerbăneștii de Jos, la poalele Dealului Tomoaica, pe valea Dorofeiului, s-ar afla o așeazare neolitică, ce nu a intrat încă în atenția organelor abilitate ale statului.

(v. Descoperiri din neolitic)

· La poalele dealului Tomoaica, aproape de confluența văii Ghenei cu Dorofeiul, au fost descoperite cele mai multe unelte neolitice dar și urmele unei așezări neolitice (o vatră sau urnă funerară), ce merită a fi investigată.

(v. Descoperiri din neolitic)

· Cele patru ”pietre de praștie” descoperite de Nicolae Mara (zis Niculae a-lu’ Didea) pa valea Dorofeiului, la poalele dealului Tomoaica, sunt rarități neolitice despre a căror existență, prin aceste locuri, nu s-a prea auzit.

(v. Descoperiri din neolitic)

· Potrivit cartografierilor făcute de armata austro-ungară înainte de anul 1892, drumul spre Drăgăneşti pornea din Şoseau Mare (acum, DJ 546A), de la ieşirea sudică din satul Şerbăneşti, înainte de a se trece Dorofeiul, cum se merge spre Buta. Prin anii ‘60, rămăsese din acel drum de racordare la Şoseaua Mare doar o uliţă strâmtă pe care nu se putea circula decât pe jos; acum, a dispărut definitiv şi acea uliţă dar o certitudine a rămas: acel drum traversa Dorofeiul, ieşea în valea Cojocarului şi urmărea cursul acestei văi, în amonte, până ce ajungea în izlaz, încadrându-se, apoi, în traseul normal al cunoscutului drum al Drăgăneştilor. Drumul era nepietruit din Şerbăneşti şi până la intersecţia cu drumul Alimăneşti-Stoicăneşti, după care figura ca drum pietruit.

(v. Drumul Drăgăneştilor)

· Din punct de vedere documentar, primele informaţii despre pârâul Dorofei provin de pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, el fiind inclus, ca element geografic de referinţă, în prima hartă dedicată Valahiei, hartă comandată de domnitorul Constantin Brâncoveanu şi apărută în 1700, la Padova în Italia. Denumirea sub care apare în această hartă Dorofeiul este aceea de Strîmbul.

(v. Dorofeiul)

· De-a lungul timpului, Dorofeiul a purtat mai multe denumiri, unele diferind funcţie de satele prin care acesta trecea sau de condeiul celor ce aşterneau pe hârtie denumirea gârlei de pe la noi, denumire care le era străină. El s-a numit, într-o ordine oarecum cronologică: Strâmbul, Ou Şerbăneştilor, Vediţa, Şerbăneşti, Dolofei, Dorofeu, Dorofeiu, Dorofeia, Dorofteiu şi (de ce nu?), mai nou, Doroftei...

(v. Dorofeiul)

· Prima atestare documentară a denumirii actuale de Dorofei datează din 26 februarie 1924, ea fiind folosită în zona satului Ungurei.

(v. Dorofeiul)

· Denumirea de Dorofei este, foarte probabil, o derivaţie lingvistică din Dolofei, derivaţie datorată, în principal, topometriştilor ruşi.

(v. Dorofeiul)

· În pofida celor publicate până acum, Dorofeiul nu izvorăşte de pe teritoriul oraşului Potcoava ci de pe cel al oraşului Scorniceşti, mai precis din zona sud-vestică a satului Bălţaţi.

(v. Dorofeiul)

· Cel mai important afluent al Dorofeiului este Bungetul, care are o lungime de circa 12 km şi străbate trei comune: Vîlcele, Şerbăneşti şi Crâmpoia.

(v. Dorofeiul)

· În mod paradoxal, Dorofeiul a fost omis din Marele Dicționar Geografic al României, ca termen de dicționar, deși se face referire la el de nenumărate ori, fiind incluși, în schimb, majoritatea afluenților săi.

(v. Dorofeiul)

· Pe teritoriul comunei Şerbăneşti izvorăsc 7 dintre afluenţii Dorofeiului şi 11 au confluenţă cu acesta.

(v. Dorofeiul)

· La sfârşitul secolului al XIX-lea, comuna Şerbăneşti era legată direct de orăşelul Drăgăneşti printr-un drum pietruit, drum ce traversa câmpia Boianului, printre comuna Stoicăneşti şi satul Alimăneşti (comuna Izvoarele), scurtându-se, astfel, distanţa Şerbăneşti - Drăgăneşti de la 50 kilometri, cât se înregistrează pe actuala rută (via Văleni), la numai 25 kilometri. Acest drum, astfel definit, figurează, pentru prima dată, în harta căilor de comunicaţie din judeţul Olt, hartă apărută în Atlasul Căilor de Comunicaţii publicat de Ministerul Lucrărilor Publice în 1897.

(v. Drumul Drăgăneştilor)

· Drumul Drăgăneştilor, aşa cum este el definit în cartografierile detaliate efectuate de Direcţia Topografică Militară în perioada 1906-1910, figura ca fiind o şosea comunală pietruită ce pornea din centrul comunei Şerbăneştii de Jos, de la Monument, ieşea din sat prin actualul cătun Lisa şi îşi continua traseul, în linie dreaptă, spre Boianu, în direcţia sud-vest, traversând (cu greu!) valea Bungetului, o vale mărginită de versanţi destul de abrupţi şi cu o adâncime de circa 15 m. Acesta avea să rămână traseul cvasi-consacrat al vechiului drum al Drăgăneştilor pentru porţiunea de circa 6 km, cât acesta se întindea pe teritoriul comunei Şerbăneşti.

(v. Drumul Drăgăneştilor)

· Conform cartografierilor făcute de Institutul Geografic Militar român în perioada 1937-1940, compilate cu harta (sumară) efectuată de Serviciul de Cartografiere al Armatei americane (AMS) în 1950, drumul Drăgăneştilor începea din locul unde acum este intersecţia de la Şcoala Nouă, trecea prin cătunul Dumitrăneşti şi ieşea, după aceea, în traseul normal, ce duce spre ieşirea din sat, prin cătunul Lisa. Drumul acesta avea, de asemenea, o legătură directă, din intersecţia de la Şcoala Nouă, cu drumul ce merge la Floru, pe la nord de fosta Alimentară (devenită apoi, prin anii ‘70, casa lui Bonghiţă).

(v. Drumul Drăgăneştilor)

· O hartă mai recentă, postată pe Internet în 2010, hartă dinamică online realizată de firma Stiefel Eurocart SRL România, o filială a grupului multinaţional Stiefel din Germania, vine să ofere un fel de ghid turistic al României dar (mare atenţie!), harta conţine multe inadvertenţe sau omisiuni. Astfel, potrivit acestei surse, porţiunea de drum dintre Şerbăneşti şi drumul Alimăneşti-Stoicăneşti (DJ 653) apare ca fiind drum amenajat (pietruit sau poate chiar asfaltat!), din categia drumurilor judeţene (bine ar fi!).

(v. Drumul Drăgăneştilor)

· Pe valea Brănesei, pe vremuri, au trecut două drumuri de importanță majoră: drumul roman (vestitul Limes Transalutanus) – de-a lungul văii (de la sud spre nord) și drumul poștei (de la est spre vest).

(v. Drumul poștei)

· Vechiul drum al poștei, ce a traversat Șerbăneștii, s-a numit, în ordine, după cum urmează: drumul olacului (devenit, mai apoi sinonim cu drumul mare), apoi drumul poștei și, în cele din urmă, vechiul drum al poștei (când apăruse varianta ocolitoare, Slatina – Pitești, ce se numea noul drum al poștei).

(v. Drumul poștei)

· În 1865, când s-a pus problema construirii primei căi ferate care să lege Craiova de București, un renumit inginer francez (Eugène-Henri Gavand) a decis, pe baza unui studiu de fezabilitate, ca traseul acestei căi ferate să treacă prin Pitești, deoarece, pentru traseul ce trecea prin Șerbănești, ”Unicul avantaj pe care îl prezintă este acela de a fi direct; el este mai scurt cu 15 km decât traseul prin Caracal și cu 28 decât cel prin Pitești”.

(v. Drumul poștei)

· Dumitru Caciona era omul "bun la toate" al prinţului Constantin Basarab-Brâncoveanu, acesta transferându-i pe numele său proprietăți, cu aparent titlu deplin (recuperându-le ulterior), cu scopul de a evita expropierea. Aşadar, deşi Cacionea era perceput de şerbăneşteni ca mare moşier, el era, se pare, doar arendaş şi administrator al moşiilor Brâncoveanu...

(v. Dumitru Caciona)

· În mod paradoxal sau de-a dreptul genial, Dumitru Caciona (alias Cacionea) este considerat a fi un clasic al literaturii aromâne, deși activitatea sa literară se rezumă, în mod regretabil, la doar câteva poezii și la ”cîte ceva răzleț”, publicat din când în când. În activitatea sa publicistică, Cacionea este cunoscut sub numele de Tache sau Tachi Caciona.

(v. Dumitru Caciona)

· Conacul de la Momiceni, în 1992, fusese declarat monument istoric iar, în 2004, era declarat monument istoric dispărut, după ce, prin 2002, ”ruinele” acestuia fuseseră retrocedate unor strănepoți de-ai lui Cacionea.

(v. Dumitru Caciona)

· Inginerul agronom Dumitru Caciona (alias, poetul Tache Caciona) era cunoscut, în rândul șerbăneștenilor, sub numele de Cacionea și în rândul vâlcelenilor și bărcăneștenilor, sub numele de boier Cacion.

(v. Dumitru Caciona)

· Situația averilor lui Dumitru Caciona precum și povestea retrocedărilor revendicate de către moștenitorii acestuia sunt, cel puțin, motiv de polemici interminabile și de alambicare a biografiei acestuia în fel și chip.

(v. Dumitru Caciona)

· Deși Dumitru Caracostea nu era, de fapt, „originar din satul Şerbăneştii de Sus”, aşa cum se mai afirmă încă uneori, el se considera, totuşi, a fi din Şerbăneşti.

(v. Dumitru Caracostea)

· Familia lui Dumitru Caracostea era originară din regiunea Epir (Grecia), fiind o familie de macedoneni (aromâni) şi purta, iniţial, numele Bălan, nume devenit apoi Ioan (nu se știe de când și de ce!) şi schimbat, din nou, la începutul secolului al XIX-lea, în Caracostea, după porecla dată de turci unuia dintre membrii acestei familii, Costea Bălan, străbunicul lui Caracostea.

(v. Dumitru Caracostea)

· Străbunicul lui Dumitru Caracostea se numea Costea și mai avea un frate, Ghiorghi, ambii ocupându-se cu negostoria şi făcând des drumul între Istambul şi Ţara Românească, din banii astfel procurați cumpărând moșii în Șerbănești și în satele apropiate. Deoarece Costea era ceva mai brunet decât fratele său, pentru a-i deosebi, turcii i-au zis acestuia “Kara-Costea”, adică Costea cel Negru, “kara” însemnând, în limba turcă, printre altele, şi “negru”. Această explicaţie este dată chiar de Dumitru Caracostea dar, coincidenţă sau nu, tot în limba turcă, “kara” înseamnă şi ”teren, pământ, moşie”, adică porecla i se potrivea numai bine, putând fi interpretată şi altfel; de pildă, “Costea moşierul”…

(v. Dumitru Caracostea)

· Atât casa Caracostea de la Slatina cât și fostul conac Caracostea, de la Șerbăneștii de Sus, ambele cu o arhitectură deosebită, au fost construite de Eufrosina Caracostea, mama lui Dumitru Caracostea, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.

(v. Dumitru Caracostea)

· Deși nu făcuse armata și, evident, nici nu fusese în război, Dumitru Caracostea a fost decorat, prin decrete regale, atât cu Ordinul Coroana României cu grad de comandor cât și cu Ordinul Steaua României în grad de ofițer; ori, este știut, că acestea erau decorații de război ce se atribuiau doar ofițerilor activi sau în rezervă.

(v. Dumitru Caracostea)

· În lumea anecdotică literară, Dumitru Caracostea era poreclit Cacaprostea, poreclă ce-i fusese atribuită, potrivit spuselor lui Alexandru Rosetti, de către Nicolae Iorga.

(v. Dumitru Caracostea)

· În pofida specificului pur literar al operei lui Dumitru Caracostea, el a fost catalogat de către regimul comunist, la finele anului 1944, ca autor ale căror cărţi erau interzise în şcoli, facultăţi sau librării. Motivul era acela că făcuse parte dintr-un guvern considerat pro-fascist și că avea origine burgheză. Reconsiderarea lui a fost începută, ceva mai curajos, abia după 1980.

(v. Dumitru Caracostea)

· Dumitru Popovici a fost primul şi singurul şerbăneştean, care, învăţând clasele primare pe băncile fostei Şcoli Vechi din satul Şerbăneşti de Jos, a ajuns la Paris într-o dublă postură: student doctorand şi lector de Limba română, la doar 28 de ani, la Sorbona, una dintre cele mai renumite universităţi din lume.

(v. Dumitru Popovici)

· Dumitru Popovici a fost primul absolvent al şcolii din Şerbăneşti care a ajuns profesor universitar şi, mai mult decât atât, a reuşit să ajungă la acest grad didactic, prin concurs, trecând peste gradele intermediare de asistent, lector şi conferenţiar, lucru mai rar întâlnit în lumea universitară din toate timpurile...

(v. Dumitru Popovici)

· Dumitru Popovici, la doar 18 ani, pe când era încă elev la liceu, a devenit primul şi cel mai tânăr diriginte al Şcolii primare din Şerbăneştii de Sus.

(v. Dumitru Popovici)

· Dumitru Popovici a avut doi fraţi, ambii stabiliţi în Şerbăneşti şi îngropaţi în Şerbăneşti: preotul Gheorghe Popovici, cunoscut de şerbăneşteni sub numele de Popa Gogu, şi învăţătorul Petrică Popovici.

(v. Dumitru Popovici)

· În anii 2010 şi 2011, SC Longin SRL a ocupat primul loc în topul firmelor şerbăneştene, atât în ce priveşte cifra de afaceri dar şi în ce priveşte capitalul social subscris şi productivitatea muncii.

(v. Economia post-decembristă)

· În anii 2010 şi 2011, SC Neaga Impex SRL a ocupat primul loc în topul firmelor şerbăneştene, în ce priveşte numărul de salariaţi proprii.

(v. Economia post-decembristă)

· În anul 2010 firma SC Longin SRL deţinea circa 80% din cifra de afaceri a comunei Şerbăneşti iar în 2011, aflându-se într-un trend ascendent, circa 84% din potenţialul economic al comunei era deţinut de către aceeaşi firmă.

(v. Economia post-decembristă)

· Prima societate comercială şerbăneşteană, din perioada post-decembristă, a fost SC Trico-Neaga SRL (acum radiată), care era înmatriculată la Registrul Comerţului în data de 9 august 1991.

(v. Economia post-decembristă)

· Primul agent economic şerbăneştean din perioada post-decembristă a fost Asociaţia Familială Andrei Ilie, care a fost autorizată de Prefectura Olt la data de 19 martie 1991.

(v. Economia post-decembristă)

· La sfârşitul secolului al XIX-lea, aşa cum consemnează documentele vremii, în centrul satului Şerbăneşti de Jos, se mai puteau vedea încă urmele unui lac imens, un lac legendar pe care localnicii îl numeau Heleşteul Domnesc.

(v. Heleşteul Domnesc)

· Acum câteva veacuri, dealul Măgura se numea Măgura Frumoasă şi arăta ca o adevărată insulă, inconjurată fiind de apele Heleşteului Domnesc.

(v. Heleşteul Domnesc)

· Într-o listă a mormintelor dacice din Oltenia, întocmită de cercetătoarea Silvia Păun în 1988, figurează şi mormântul princiar Măgura-Frumoasă din satul Şerbăneşti de Jos.

(v. Heleşteul Domnesc)

· Heleşteul Domnesc nu a aparţinut nici domnitorului Radu Şerban şi nici domnitorului Şerban Cantacuzino, aşa cum indică mai multe surse bibliografice, ci domnitorului Constantin Brâncoveanu, fiind moştenire de familie.

(v. Heleşteul Domnesc)

· Cătunul numit Ţigănie, al satului Şerbăneşti de Jos, a luat fiinţă în secolul al XVII-lea prin instalarea, în acel loc, a ţiganilor robi aduşi de boierii Brâncoveni pentru a le munci moşia Lacul.

(v. Heleşteul Domnesc)

· Conacul domnitorului Constantin Brâncoveanu era amplasat în zona Ţigăniei, în apropierea Heleşteului Domnesc, pe malul stâng al Dorofeiului, la poalele deluşorului unde îşi avea o parte dintre vii. Intrarea la acest conac se făcea chiar prin Ţigănia veche, care îi aparţinea.

(v. Heleşteul Domnesc)

· O posibilă ipoteză de formare a Heleşteului Domnesc ar fi şi aceea ca el să fi fost special amenajat de către domnitorul Brâncoveanu, pentru creşterea şi înmulţirea peştelui, alimentat fiind din apele Dorofeiului.

(v. Heleşteul Domnesc)

· În timpul vieții sale, Ioan E. Momiceanu a mers din gafă în gafă, orbit fiind de mirajul unui țel măreț: acela ca Momicenii să devină o oază de belșug și civilizație. Cu toate eșecurile sale pe plan personal, după Momiceanu au rămas însă câteva lucruri, care, pe plan local, au însemnat ceva: un conac bine gândit și gospodărit, pe care inginerul Caciona avea să-l aducă la rang de fermă model; o pădure, care acum se numește pădurea Momiceni, deși ar trebui să se numească pădurea Momiceanu și două heleștee importante, unul pe valea Bungetului și altul pe Valea Caselor (la Crâmpoia).

(v. Ioan E. Momiceanu)

· Străbunii cu rang boieresc ai academicianului Dumitru Caracostea se ascund în spatele unei legende ce circula din gură în gură, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, legendă potrivit căreia satul Șerbănești s-ar chema așa de la numele unui lăutar vestit, numit Șerban, ”român neaoș” nu ”harapină țigănească”, care se îndrăgostise nebunește de fata unuia dintre acești ”ciocoi gulerați”, cărora le cânta adesea la petreceri.

(v. Legenda comunei Șerbănești)

· Plasa Șerbănești a avut o existență administrativă de peste un veac și jumătate, de la 1739 până în 1904, cu o scurtă perioadă de întrerupere în perioada 1900-1901.

(v. Plasa Șerbănești)

· În mod tradițional, plasa Șerbănești s-a întins, de-a lungul existenței sale, de la Vedea până la Olt însă, în perioada 1831-1838, a trecut și dincolo de Vedea, primind în administrare și 11 sate din județul Teleorman.

(v. Plasa Șerbănești)

· Peste 90% din poreclele consacrate în comuna Şerbăneşti se referă la nume de bărbaţi.

(v. Porecle)

· Circa o treime din poreclele cunoscute în comuna Şerbăneşti sunt derivate din greşeli de exprimare, greşeli datorate fie neştiinţei, fie unor dificultăţi de pronunţie.

(v. Porecle)

· Satul Strugurelu (fost Jarcaleţi) a fost înfiinţat, iniţial, ca un cătun, la sfârşitul secolului al XIX-lea, de către bunicul lui Dumitru Caracostea, poreclit Caval, care îşi avea casa la 300 - 400 de metri de acest cătun.

(v. Porecle)

· Denumirea de Jarcaleţi era o poreclă dată cătunului înfiinţat de către Caval, urmare a faptului că acesta adusese aici şi câţiva ţigani, porecliţi de săteni, la acea vreme, jarcaleţi. De reţinut că regionalismul jarcalete însemna fie vlăjgan, derbedeu sau bătăuş, fie blendărău, haimana sau pierde-vară dar şi oameni sărmani îmbracaţi în "jarcălău", adică într-un cojoc vechi şi jerpelit.

(v. Porecle)

· Nea Mărin zis Taicaloiu, care a trăit în satul Şerbăneşti de Jos, cătunul Şoseaua Mică, în decursul secolului XX, a fost ultimul şerbăneştean ce a locuit într-un bordei până la sfârşitul vieţii (începutul anilor ‘70).

(v. Porecle)

· Cel mai scurt nume dat unui şerbăneştean a fost porecla Ec, atribuită de Ilie a-lu’ Priboi fiului său adoptiv Popescu Ion, născut şi mort la Ghimpeţeni, dar care îşi petrecuse anii copilăriei şi anii de şcoală la Şerbăneşti.

(v. Porecle)

· Pecetea pristolnicului din piatră, descoperit la Șerbănești de către Marin F. Dinu (zis Falcao), este singura pecete criptată cunoscută, deocamdată.

(v. Pristolnicul din piatră)

· Odată cu răscularea șerbăneștenilor, într-o zi de luni - 12 martie 1907, guvernul conservator aflat la putere, avându-l ca prim-ministru pe prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, s-a speriat de amploarea pe care o luaseră evenimentele și și-a dat demisia, sprijinind însă formarea unui guvern liberal condus de Dimitrie A. Sturdza, guvern ce avea să reprime răscoala într-un mod brutal.

(v. Răscoala din 1907)

· Pe 17 martie 1907 (stil vechi), deși răscoalele țărănești din Crîmpoia și Șerbănești se potoliseră deja, artileria a bombardat, totuși, cu tunul aceste sate, pentru a produce groază în zonă, distrugând 21 de case și lăsând în urmă un mort și un rănit.

(v. Răscoala din 1907)

· Enciclopedia comunei Șerbănești este, începând din 2014, cea mai amplă lucrare documentară dedicată vreodată comunei Șerbănești.

(v. Statistica EcS)

· Cătunul Jarcaleți, devenit acum satul Strugurelu, a fost întemeiat de Hristodor Caracostea după anul 1840 și înainte de 1864.

(v. Strugurelu)

· Până pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, actualul sat Strugurelu era un cătun ce aparținea de comuna Floru, cătun ce s-a numit, la început, Șerbănești-Negreni, apoi Jarcaleți.

(v. Strugurelu)

· În 1819, una dintre cele două curse poștale ce lega Bucureștiul de Austria, trecea prin Șerbănești, pe fostul drum al olacului.

(v. Stația de poștă)

· În 1830, toate construcțiile aferente stației de poștă de la Șerbănești (grajd pentru cai, fânărie, orzărie, bordei pentru surugii, casă de gard pentru musafiri și șopron pentru căruțe) erau învelite cu coceni.

(v. Stația de poștă)

· Vârful suliței lui Eugen Pisăru, care-l făcuse cunoscut și recunoscut în sat, a fost descoperit pe valea Brănesei și ridică un important semn de întrebare în ce privește tainele nebănuite ale Brănesei.

(v. Sulița lui nea Genu)

· La începuturile învățământului șerbăneștean, timp de peste două decenii, din 1838 și până în 1862, la Școala Veche au fost școlarizați doar băieți.

(v. Școala Veche)

· În timpul ocupației germane, din toamna anului 1916 și până în 1917, Școala Veche a servit ca sediu pentru trupele germane. Cu această ocazie, tot mobilierul școlii, materialul didactic și arhiva au fost distruse.

(v. Școala Veche)

· Prin anii ‘60, la Șerbănești luase ființă o trupă de circ condusă de Corbeanu Stelică, trupă care prezenta numere de iluzionism.

(v. Școala Veche)

· În perioada interbelică, Școala Veche avea o cantină proprie dotată cu un bordei pentru păstrarea zarzavaturilor și un cuptor de pâine.

(v. Școala Veche)

· Printre numele de marcă de foști elevi ai Școlii Vechi, se numără criticul literar Dumitru Popovici, istoricul Matei D. Vlad și germanistul Octavian Nicolae, autori a numeroase cărți, nume de referință în domeniile lor de activitate.

(v. Școala Veche)

· Actualul local al Școlii Vechi a fost construit pe banii lui Ghiță Dumitrescu, administratorul moșiei Șerbănești - Domnești a doamnei Maria Blaremberg, în 1904, local pe care l-a donat apoi statului.

(v. Școala Veche și Testamentul lui Ghiță Dumitrescu)

· Primul învățător de stat al Școlii Vechi a fost Ion M. Leabu, care a fost numit învățător la această școală începând cu data de 15 octombrie 1879.

(v. Școala Veche)

· Harta învățătorului Petre Ghimișescu este primul document care atestă existența, în aceeași locație și în același timp, a Primăriei Șerbănești și a Școlii Vechi (localul lui Ghiță Dumitrescu).

(v. Școala Veche)

· Școala Veche a fost construită, inițial, ca sediu al Primăriei pe terenul dat în urma împroprietăririi de la 1864, în timpul primarului Ion Boiangiu, primul primar al comunei Șerbănești, cel care, în perioada 1845 - 1848, a fost și învățător al școlii de la Șerbăneștii de jos.

(v. Școala Veche)

· În perioada 1936 - 1945, pe lângă Școala Veche a funcționat Cooperativa școlară ”Economia”, care era gestionată de directorul de atunci al școlii, Petre Ghimișescu. Aceasta se ocupa, în principal, cu aprovizionarea elevilor cu rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte la prețuri mai mici, aprovizionate fiind de la magazinele cele mai apropiate, prin intermediul Federației Cooperativelor Școlare.

(v. Școala Veche)

· Prima monografie dedicată fostei comune Șerbăneștii de jos a fost scrisă de învățătorii Petre și Paula Ghimișescu, soț și soție, în 1942, cu ocazia înaintării lor la gradul didactic I. Lucrarea a fost descoperită recent, în Arhivele Naționale Române, de distinsul profesor Ion D. Tîlvănoiu - directorul revistei ”Memoria Oltului și Romanaților”.

(v. Școala Veche)

· Până la începutul mileniului III, când a fost demolat, vechiul local al Școlii Vechi și al Primăriei de-altădată era cea mai veche clădire din Șerbănești, mai veche chiar decât Biserica din Dealul Papii, datând din jurul anului 1865.

(v. Școala Veche)

· Cele mai mari inundaţii provocate de pârâul Dorofei au avut loc în anul 2005, când apa a înecat, pentru prima dată, localul Şcolii Noi şi au fost afectate 275 de case din cele 1200 câte erau în Şerbăneşti la acea vreme.

(v. Şerbăneşti)

· Comuna Şerbăneşti nu a fost moşia domnitorului Radu Şerban, aşa cum indică mai multe surse, ci moşia domnitorului Constantin Brâncoveanu, de la care se trage şi denumirea mai veche de Şerbăneşti-Domneşti.

(v. Şerbăneşti)

· Din cele 10 sate purtând, acum, numele de Şerbăneşti, 4 se găsec în judeţul Vâlcea.

(v. Şerbăneşti)

· În Evul Mediu, în judeţul Olt, a mai existat un sat care se numea Şerbăneşti şi care se afla situat lângă Slatina, pe malul Oltului, pe drumul ce merge spre Curtişoara. Multe erori din istoria comunei noastre sunt datorate confuziei cu acest sat demult dispărut.

(v. Şerbăneşti)

· În România, actual, sunt 10 sate care se numesc Şerbăneşti şi o singură comună: comuna Şerbăneşti, judeţul Olt.

(v. Şerbăneşti)

· În secolul al XI-lea pe teritoriul comunei Şerbăneşti au năvălit cumanii, popor migrator de origine turcă, şi o parte din aceştia s-au aşezat pe aceste locuri, fiind asimilaţi de locuitorii de atunci ai comunei (vezi nume precum: Şerban, Comănescu, Ciobanu, Turcu etc.).

(v. Şerbăneşti)

· La sfârşitul secolului al XIX-lea, satul Şerbăneşti de Sus era constituit ca o comună, care avea, în mod paradoxal, primăria la Buta şi îngloba, deopotrivă, cătunul Momiceni, acum aparţinând de comuna Vîlcele.

(v. Şerbăneşti)

· Numele comunei Şerbăneşti ar putea proveni din limba turcă veche, de pe vremea invaziei cumanilor (sec. al XI-lea), când Ser ban, însemnând domn bogat, a condus la apariţia numelor de familie Şerban, apoi a cătunului Şerbăneşti şi, în cele din urmă, a comunei Şerbăneşti.

(v. Şerbăneşti)

· Data de 23 iulie 1513 a fost menţionată, în mod eronat, ca dată de atestare documentară a comunei Şerbăneşti, timp de peste 100 de ani.

(v. Şerbăneşti)

Craiova, 8 octombrie 2021

Accesați fișierul în format pdf: