Proverbe și zicători

Fără pretenţia şi intenţia de a face, aici și acum, un studiu paremiologic, am încercat, în cele ce urmează, bazat pe propriile amintiri dar şi pe o bibliogafie selectivă ce face trimitere la Şerbăneşti sau la anumiţi şerbăneşteni, să fac doar o sumară trecere în revistă a proverbelor şi zicătorilor ce mi-au marcat anii copilăriei. Pentru a le da o notă de autentic, acestea sunt transcrise, adesea, aşa cum le auzeam eu atunci, în graiul specific locului... Şi pentru că tâlcul pe care îl ascundeau unele dintre ele nu l-am înţeles îndeajuns, probabil, niciodată, mi-am propus să fac, cu această ocazie, şi o "descifrare" a acestor "perle" specifice folclorului românesc, în general, şi celui şerbăneştean, în special. Evident că m-am folosit, în acest scop, şi de explicaţiile pe care le-am găsit în diverse surse bibliografice, la care voi face trimitere de câte ori va fi cazul.

În încercarea mea de documentare, cât mai la obiect, asupra diferenței dintre proverb și zicătoare, am aflat doar că ceva este în neregulă și, ca urmare, m-am lăsat păgubaș! Se pare că proverb sau zicătoare este, totuși, același lucru, ele fiind, de altfel, considerate (oficial) sinonime [1]). Altfel, eu zic – așa, doar ca să justific, totuși, titlul acestui documentar! – că zicătorile sunt, de fapt, proverbe condensate și, în același timp, expresii populare pline de tâlc.

Așadar, să încercăm o ordonare alfabetică a acestora, considerând că, în acest mod, voi evita, pe cât posibil, variantele lexicale de tot felul, reținând doar ceea ce este mai reprezentativ pentru zona comunei Șerbănești!

 

A umblat cât a umblat, da' acu' i s-a-nfundat.

Înţeles: A făcut multe rele fără a fi dovedit, dar acum a fost prins; norocul sau isteţimea l-au ajutat de multe ori să iasă din situaţii dificile dar, în cele din urmă, ajunge şi într-o situaţie grea, aparent fără scăpare; a ignorat primejdia de-atătea ori până când, în  cele din urmă, aceasta i-a venit de hac; se zice despre cei ce cad în multe primejdii şi din cea din urmă nu mai pot scăpa [2]).

Origine: Proverbul face aluzie la drumurile multe şi necunoscute pe care, dacă te aventurezi să le parcurgi, în fel şi chip, la un moment dat te poţi rătăci sau, mai rău, ajungi pe un drum înfundat, fără loc de întors.

 Ai, n-ai, dai!

Înţeles: Chiar dacă nu ai, anumite datorii trebuie date; eşti obligat, uneori, să dai şi ceea ce nu ai.

Origine: Acest joc amar de cuvinte provine din feudalism, de pe vremea vechilor moşieri, care instituiseră o mulţime de dări obligatorii pentru ţăranii lipsiţi de pământ. Acum, statul tinde să adopte acelaşi principiu străbun, prin care românii făceau haz de necaz...

Altu' moare ș-așa n-are.

Înțeles: Zicala vine să aducă, șăgalnic, o consolare omului sărac: adică sunt alții și mai săraci, care mor și nu apucă să aibă așa ceva; că despre o fălire nu poate fi vorba, cătă vreme auzeam vorba aceasta de la părinți, mai ales atunci când făceam mofturi la o anume mâncare...

Origine: Vorba aceasta nu-și poate avea originea decât în vremurile foarte îndepărate, când sărăcia era la ea acasă, prin toate bordeiele...

Ajunge o măciucă la un car de oale.

Înţeles: Nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva vulnerabil; ajunge ce s-a spus, ce s-a făcut; hai să punem capăt disucţiei!; are și mustrarea celui vinovat o limită!.

Origine: Proverbul vine să ne amintească de vremea când olarii umblau prin sate cu carul plin de oale şi străchini pentru a le vinde, la schimb, pe grâu sau porumb. Drumul era lung şi plin de gropi iar oalele, dacă nu erau bine aşezate în fânul din car, se spărgeau mult mai uşor decât străchinile, spre paguba meşterilor olari. Sătenii realizau, desigur, supărarea acestora şi, în glumă poate, făceau aluzie la acea măciucă nedorită...

Aşchia nu sare departe de trunchi.

Înţeles: Când totul porneşte din aceeaşi rădăcină, se poate intui universul acestui întreg, de la naştere şi până la moarte; asemănarea dintre tată şi fiu sau dintre membrii aceleeaşi familii este nu numai ca formă ci, mai ales, ca fond; viciile, în general, se moştenesc în timp ce virtuţile se degenerează: aşchia este o formă de degenerare.

Origine: În pofida banalului adevăr pe care îl exprimă, proverbul ascunde, de fapt, o mulţime de subânţelesuri. Şi, ceea ce este şi mai demn de luat în seamă, este faptul că această vorbă din bătrâni îşi poate avea originile chiar de prin epoca de piatră, de când s-a inventat toporul, capabil să producă aşchia cu pricina.

Bate fierul cât e cald.

Înţeles: Profită de oportunitate, după aceea va fi mult mai dificil sau chiar zadarnic; nu amâna mersul normal al lucrurilor; insistă mai mult, atunci când trebuie, că numai aşa vei reuşi; adică să nu pierdem vremea, că nu o mai găsim 2).

Origine: Proverbul nu poate proveni decât de pe vremea fierarilor artizani, buni la toate, pe lângă care ţăranii petreceau adesea ore în şir, în special pentru potcovitul cailor.

Bate şaua să periceapă iapa.

Înţeles: Se zice când dojenim pe unul ca să învăţăm pe altul 2); aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva 1); apropo.

Origine: Această pildă ar putea să îşi aibă originile încă de pe vremea războinicilor care luptau călare, evident, după ce se inventase şaua. Cavaleria română a folosit calul ca mijloc de luptă şi de transport inclusiv în timpul celui de-al doilea război mondial.

Broasca nu cântă pe uscat.

Înţeles: Când eşti în mediul tău, te simţi cel mai bine; bună-dispoziţia trebuie creată.

Origine:  Proverbul ar putea proveni de pe vremea dacilor, când vinul era nelipsit la petreceri. Despre cultura viţei de vie în Dacia, se spune, de către unii istorici, că ar fi fost o preocupare mai veche chiar decât plugăria...

Buturuga mică răstoarnă caru' mare.

Înţeles: Uneori, chiar şi micile obstacole trebuie băgate în seamă, altfel, riscul poate fi foarte mare; nu întotdeauna cel mai mare este şi cel mai tare; nu neglija micile detalii.

Origine: Această vorbă bătrânească ar putea proveni tocmai de pe vremea dacilor, de când aceştia începuseră să umble vitejeşte cu caii şi carele de luptă.

Cap ai, minte ce-ţ' mai trebuie!?

Înţeles: Uneori, forma fără conţinut nu valoarează nimic: degeaba ai cap, dacă nu ai şi minte în el; esenţialul scapă, deseori, neobservat, formele ieşind totdeauna la suprafaţă.

Origine: Această întrebare retorică este folosită de Caragiale, ca ""perlă"" umoristică uşor memorabilă, în discursul demagogic al conului Leonida. Probabil că ea este legată chiar de începuturile politicii în România.

Capra bese şi oaia o păţeşte.

Înţeles: Unul greşeşte şi altul suportă consecinţele; celui considerat mai prost i se pun în spate toate relele; ruşinea o păţeşte totdeauna cel cu capul plecat.

Origine: Capra, fiind mai gingaşă, mai curioasă şi mai inteligentă decât oaia, a fost, se pare, primul animal îmblânzit de om, cu mii de ani în urmă; oaia a urmat, imediat după aceea, astfel încât omul primitiv a devenit, mai întâi, păstor de capre, apoi şi de oi... Această zicală vine să ne amintească, parcă, de această circumstanţă istorică ce oferă caprei întâietate şi un plus de încredere, ea umblând totdeauna cu capul pe sus, ca o nevinovată, față de oaie, care umblă cu capul mai mult pe jos...

Capra sare masa, iada sare casa.

Înţeles: Dacă cel mare-și permite un lucru nepermis, cel mic, care e mai prost, își permite unul și mai mare 1); se zice pentru cei din urmă, ce întrec cu mult pe părinţii lor, la răutăţi 2); copiii îi copiază pe adulţi, în special la lucrurile rele; despre cineva care, imitând, exagerează [3]).

Origine: Zicătoarea are la bază mai vechi observaţii ale păstorilor legate de ceea ce este în stare să facă o capră năzdrăvană: sare pe orice sau peste orice, se ridică în două picioare ("ca un drac", cum zicea tatăl meu, Călie) sau, la nevoie, te şi împunge... Oricum, capra este un animal vioi, deosebit de jucăuş şi inofensiv, în general...

Capra, oricât de bătrână, tot cu coada pe sus umblă.

Înţeles: Cum te naşti, aşa rămâi și, de aceea, de multe ori aparenţele înşeală; ce a făcut când era tânăr, tot aşa va face şi la bătrâneţe.

Origine: Ca dar de la Dumnezeu, coada caprei este scurtă şi îndreptată în sus. Ea îşi expune, astfel, văzului tuturor, fără rușine, toată intimitatea ei, curiozitate ce nu putea trece neobservată și nevalorificată de către românul șugubăț...

Casa nemăturată musafiri așteaptă.

Înțeles: Adică, precum în legile lui Murphy, atunci când ai mizerie și dezordine în casă, atunci îți vin și musafirii nepoftiți.

Origine: Zicala a apărut ca o pildă subtilă pentru femeile leneșe și neglijente, care fac curățenie doar de fațadă.

Câinii latră, ursul trece.

Înţeles: Cel mare şi tare face ce vrea, fără să-i pese de cei nemulţumiţi; cel ce se simte cu adevărat puternic îi sfidează pe cei slabi, oricât ar fi de mulţi şi de răi de gură.

Origine: Prin satele de-altă dată, veneau adesea ursarii și câinii erau primii care dădeau de veste că trece ursul pe drum.                   

Când eu 'oi zice "pâs!", tu să zici "auz!".

Înțeles: Adică supunerea și ascultarea celui căruia i se adresează zicala trebuie să fie totale și ca un reflex, astfel încât să reacționeze pozitiv și să dea asculatre chiar și la comanda ”pâs!”, care înseamnă, de fapt, să tacă din gură...

Origine: Deși seamănă un pic a bășcălie, se pare că originile acestei zicători le regăsim, totuși, în sânul familiei, unde atât copiii cât și nevasta trebuiau să fie ochi și urechi la capul familiei, la bărbatul – tată sau soț, care era, întotdeauna, stăpânul casei.

Când unu' zice "hăis!", ălălalt zice "cea!".

Înțeles: Zicala face referire la o nepotrivire de opinie, la o formă de comunicare antagonică, când nu se poate realiza nimic; că ”hăis!” înseamnă, când îndemni boii, o schimbare de direcție spre stânga, iar dacă celălalt zice ”cea!”, adică o direcție spre dreapta, boii se zăpăcesc, nu mai știu ce să facă și nu se mai ajunge la un bun sfârșit...

Origine: Observația, plină de înțelepciune, vine de pe vremea plugarilor și a băgatului în plug.

Câte bordeie, atâtea obiceie.

Înțeles: Fiecare cu tradițiile sale; nu există reguli unanim acceptate.

Origine: Zicala vine din timpurile vechi, când credința și tradiția se înfiripa în rândul sătenilor ce sălășluiau în bordeie.

Câţi îi vede cu nădragi, toţi îi sunt dragi [4]).

Înțeles: Aluzie ironică la femeia ușuratică, incapabilă de sentimente statornice.

Origine: Vorba aceasta ar trebui să fie la fel de veche precum nădragii, pe care îi purtau îndeosebi țăranii, aceștia fiind pantaloni strânși pe corp și confecționați din pânză albă 1).

Ce-am avut şi ce-am pierdut!

Înțeles: N-am ce pierde!; puţin îmi pasă!

Origine: Sărăcia lucie în care trăiau, pe vremuri, țăranii a stat la baza acestei expresii de amară consolare.

Ce-are-n gușă, și-n căpușă.

Înțeles: A nu ști prea multe; a fi foarte direct în exprimare, fără menajamente; a fi sincer, fără ocolișuri sau judecăți sofisticate.

Origine: Contrar mai multor opinii, adesea complet divergente, formulate cu privire la originea acestei zicale, eu aș tinde să cred cu totul altceva, o explicație mult mai directă! Gușa e... gușă (adică un fel de antreu-stocator al stomacului) și se referă, aici, la găină, că asta era pasărea cu care țăranul își diversifica hrana, de zile mari; căpușa însă, se înfigea în pielea găinii, de regulă, tot prin zona gușei, unde găina nu poate ajunge cu ciocul. Și văzând țăranul căpușa cum se umflă, înfiptă fiind în gușa găinii, a statuat, fără prea multă judecată, că ce-i în gușă, și-n căpușă. Altfel, în fapt, nu prea era așa: gușa se umfla cu boabele țăranului iar căpușa cu sângele găinii...

Ce ia pe mere, dă pe pere!

Înțeles: Afacere proastă, din care nu te alegi cu nimic.

Origine: Zicala ar trebui să-și aibă originile undeva prin ținutul deluros al merarilor care cutreiearu, pe vremuri, zonele de câmpie pentru a le oferi, la schimb, mere – pe porumb sau grâu; nu pe pere, evident...

Ce se naşte din pisică tot şoareci mănâncă. 

Înțeles: Năravurile și, în general, tot ce este rău în comportamentul cuiva se moștenesc și se transmit mai departe, la urmași.

Origine: Proverbul este concluzia firească a îmblânzirii, cu secole în urmă, a pisicii de către om, tocmai pentru a-i stârpi șoarecii din casă.

Ce ţi-e scris în frunte-i pus.

Înțeles: Fiecaruia îi este sortit un mod de viață de la care, oricât ar vrea, nu se poate abate.

Origine: Proverbul este inspirat, se pare, din religia musulmană, pentru că, se spune în Coran, ”Dumnezeu a scris pe fruntea fiecărui om numărul zilelor sale[5]).

Cine are copii să și-i crescă, cine – nu, să nu-i dorescă.

Înțeles: Cine nu are copii nu știe ce înseamnă această gijă și responsabilitate asumată.

Origine: La supărări, datorate copiilor, românul a încercat să se consoleze, cumva, inventând astfel de vorbe de duh.

Cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul.

Înțeles: Când vrei să realizezi două lucruri deodată nu poți duce la bun sfârșit niciuna; cine urmăreşte, în acelaşi timp, două scopuri diferite nu atinge nici unul.

Origine: Observația vine de undeva din negura vremurilor, când omul își procura vânatul cum puteau, inclusiv alergându-l. Că varianta mai nouă, de stand-up comedy, parcă bate într-o altă direcție: Cine aleargă după doi iepuri, se bifurcă...

Cine pleacă la plimbare, pierde locul de onoare.

Înțeles: Cine își părăsește locul de muncă sau de ședere, pentru a căuta ceva mai bun, nu-l va mai găsi liber, fiind ocupat de altcineva, în caz că se răzgândește și ar dori să revină de unde a plecat; poate doar dacă acceptă un altul, mai puțin avantajos...

Origine: Proverbul este, se pare, de origine mai recentă, de când au apărut favoritismele și lupta după o poziție mai bună.

Cine seamănă vânt culege furtună.

Înțeles: Adică, în viață, dacă faci bine, bine vei primi înapoi, iar dacă faci rău, rău ți se va întoarce.

Origine: Proverbul provine, se pare, din Vechiul Testament, regăsindu-se în scrierile profetului Osea sub forma: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” [6]).

Cin' s-amestecă-n tărâţe îl mănâncă porcii.

Înțeles: Tărâța fiind mâncarea preferată a porcilor, dacă te tot mânjești cu ea și mai ajungi și-n troc, s-ar putea ca porcii să nu te mai recunoască...

Origine: Proverbul are la origine, se pare, ceva experiențe nefericite din viața românului, că se mai întâmplă chiar și în zilele noastre să auzim de oameni mâncați de porci flămânzi...

Cine sare garduri multe îi mai dă şi câte un par în cur.

Înțeles: Adică, cui îi plac tot felul de aventuri trebuie să-și asume și riscul unor întâmplări adiacente, previzibile totuși...

Origine: Proverbul face aluzie, pe de o parte, la amorezii de-altă dată și, pe de altă parte, la hoții din toate timpurile.

Copilul cu multe moaşe moare cu buricul netăiat 4).

Înțeles: Când se apucă prea mulți de-o treabă, nu se realizează nimic, lăsându-se unul pe celălalt.

Origine: Proverbul provine de pe vremea când femeia năștea acasă sau, pe câmp – la munci, unde se afla, și moașa era o femeie mai în vârstă, cu ceva experință, aleasă după propria voință sau după împrejurările momentului.

Corb la corb nu scoate ochii.

Înțeles: Cei de-o teapă nu-și fac rău unul altuia; cei legați prin anumite interese comune, nu-și fac rău unul altuia niciodată dar nici nu-i apără pe ceilalți, care nu sunt de teapa lor.

Origine: Proverbul provine, se pare, din limba latină – Cornix cornici nunquam oculos effodit.

Cu o floare nu se face primăvară.

Înțeles: Nimic important nu se împlineşte doar prin fapte mărunte și răzlețe, lipsite de relevanță.

Origine: Proverbul își are rădăcinile, se pare, din latinescul "Una hirundo non facit primavera", care înseamnă "Cu o pasăre nu se face primăvară".

Cum e turcul, și pistolul.

Înțeles: După cum e omul, așa sunt și faptele sau prietenii lui 1); cum e stăpânul, așa e și sluga sa.

Origine: Expresia provine de pe vremea ocupației otomane, când truplele de ieniceri fuseseră dotate, ca armă nou-apărută, cu pistoale. Cunoscute fiind însă proastele năravuri ale turcilor, ”când pistolul se afla în mâinile unui un om cinstit şi cu obraz, nimeni nu avea de suferit în afara infractorilor violenţi. Când, însă, era mânuit de un turc aflat în căutare de bani şi femei, pistolul devenea nu doar mortal, ci şi imoral”. Altfel spus, ”arma se comporta la fel ca stăpânul ei.” [7])

Cum și-așterne așa doarme.

Înțeles: După cum ai grijă de tine și de propriile-ți interese, așa vei trăi.

Origine: Pe vremuri, traiul bun se limta la un așternut pe care să dormi sau cu care să te acoperi.

Cută de măr ai mânca? N-are, mama, că ți-ar da!

Înțeles: Pe mofturoși nu trebuie să-i rogi, ci doar să-i tachinezi.

Origine: Întrebarea retorică a mamei către copilul său, care și-ar dori ceva bun de mâncare, fiind bolnav sau doar flămând, vine de pe vremea sărăciei lucii ce se instalase în satele românești. Această vorbă eu o auzeam frecvent, pe când eram copil, rostită de mama mea, Ecaterina Ivașcu... Că de unde atâtea mere pe la Șerbănești, pe atunci?!

De dai, n-ai.

Înțeles: Dacă dai bunul ce-ți aparține, de tot sau doar cum împrumut, această facere de bine se întoarce, la un moment dat împotriva ta, atunci când ai avea nevoie de acel bun dar nu îl mai ai...

Origine: Pe vremuri, oamenii se împrumutau adesea între ei, mai ales între neamuri și între vecini (cu bani, obiecte, bucate etc.); când venea vremea să aibă trebuință de bunurile împrumutate, nu le mai rămânea însă decât să inventeze o cântare autoironică amară, pe cât de lipsită de logică, pe atât de plină de înțeles: Frunză verde de dai, n-ai / Ia nu da să vezi cum ai!

Dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit!

Înțeles: Bucuria dobândirii unui bun nemeritat este, adesea, una iluzorie dar dorința rămâne.

Origine: Proverbul pare desprins din basmele și povestirile lui Creangă, care-l auzise, la rândul lui, de la cei mai în vârstă decât el... Numai că, cu trecerea vremii, acest proverb a mai căpătat o versiune, caracterizată de aceeași notă de autoironie: Dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce deștept sunt!

Dă-o dracu' de purcea, nu mănâncă, nu-i mai da!

Înțeles: Cui nu-i convine ce i se oferă, pierde tot.

Origine: Țăranul, dintotdeauna, a fost preocupat de creșterea și îngrășarea unui porc pentru Crăciun; atunci când însă porcul era purcea, îi mai venea și de vier și-atunci, normal, apărea diminuarea apetitului acesteia, ceea ce țăranul știa și nu se îngrijora prea mult.

După ce că e prost, se mai cacă şi-n potecă.

Înțeles: Prostia, în general, este înțeleasă și acceptată dar nesimțirea este greu de suportat, cât timp te afectează, vrând-nevrând.

Origine: Din prostie, nerușinare sau, pur și simplu, din amuzament, față de cei cu capul în nori, potecile erau, se pare, pe vremuri, adevărate capcane norocoase; că doar, la români, se spune că cine calcă în rahat are noroc...

După noi, potopul!

Înțeles: Nu ne pasă de ceea ce urmează să se întâmple după ce noi nu mai suntem, atâta timp cât nu ne mai poate afecta, deci nu mai contează...

Origine: În mod paradoxal, expresia se crede că ar avea origini franțuzești  (”Aprés moi, le déluge”) și că ea ar fi fost rostită, pentru prima dată, de către marchiza de Pompadour, când s-a adresat regelui Franței, după o bătălie pierdută: ”Nu te întrista: după noi potopul...”; Madame de Pompadour era, se știe, amanta oficială a regelui Ludovic al XV-lea [8]). Și eu, care consideram că primul șerbăneștean care a ajuns să cunoască și să aprofundeze limba franceză a fost Dumitru Popovici, ce să mai cred acum?!

E departe griva de iepure.

Înțeles: A avea şanse mici de reuşită; a fi departe de realitate.

Origine: Griva este denumirea populară a unei cățele de vânătoare, vărgată sau împestrițată 1). Proverbul face, așadar, aluzie la vremurile când vânătoarea de  iepuri se făcea cu ajutorul acestor câini.

Eu, cu mintea mea, detei de belea!

Înțeles: Adică, tocmai mie, care sunt (chipurile!) atât de deștept, să mi se întâmple o belea ca asta...

Origine: Proverbul are, evident, o notă de autoironie, fiind un mod  poznaș de a face haz de necaz venind din vremurile mai recente, când românul mai avea timp să și glumească, prin raportare la bruma de învățătură dobândită în școală.

Fiecare sac își găsește petecul.

Înțeles: S-au găsit și s-au întovărășit doi oameni de aceeași teapă, care s-au potrivit; orice defect își are leacul.

Origine: Proverbul provine din vremea când sacul reprezenta o valoare, în gospodăria țăranului, fiind petecit de mai multe ori pentru a-i lungi utilizarea; și de fiecare dată se găsea o soluție, adică un petic pe măsură...

Fiecare trage spuza pe turta lui.

Înțeles: Fiecare, când are de rezolvat ceva, încearcă să-și creeze un avantaj, să profite de ceva, în defavoarea altuia.

Origine: În familiile cu mulți copii, când mama frământa coca și făcea focul în vatră pentru a coace turte, fiecăruia dintre copii i se dădea în grijă, să își coacă turta lui; că, altfel, așteptau prea mult unul după celălalt și foamea era mare... Atunci începea bătălia pentru spuză (cenușa amestecată cu jar), fiecare copil încercând să-și acopere cu jăratec turta lui, ca să i se coacă mai repede și mai bine. Iar mamei nu-i mai rămânea decât să-i îndemne și să-i supravegheze (în timp ce pregătea alt jar și alte turte), repetându-le mereu: Fiecare să tragă spuza pe turta lui!

Fii cuminte ca-nainte, nu fii prost, pe cum ai fost!

Înțeles: Oricum ai da-o și-ai judeca-o, tot prost ești și ai fost, atâta timp cât îndemnul e să fii cuminte...

Origine: Proverbul e ticluit, special, cu două înțelesuri și vorba aceasta zeflemistă provine, se pare, din timpuri foarte vechi, deși ea este tratată, acum, mai mult ca o ”miștocăreală” uzitată doar în anumite cercuri de prieteni.

Firea dracu' lampă număru' cinci, eu-ți dau foc și tu te stingi!

Înțeles: Adică, la omul sărac, nimic nu-i merge bine. Vorba aceasta era rostită la necaz, când ceva nu mergea sau nu ieșea bine din cauza lipsurilor de tot felul și a sărăciei fără limite.

Origine: Zicătoarea aceasta provine de pe vremea când cel mai ieftin obiect de iluminat, cu gaz, era lampa numărul cinci, numită și lampa săracului, având cea mai mică dimensiune dar (se înțelege!) și cea mai slabă lumină.

Frate, frate da' brânza e pe bani!

Înțeles: În afaceri, nu poate fi vorba de sentimentalism, totul se plătește, nimic nu este gratuit.

Origine: Proverbul are o vechime considerabilă, ciobănitul fiind o profesie multiseculară.

Găina bătrână face zeama bună.

Înțeles: Se zice spre mângâierea femeilor la bătrâneţe [9]).

Origine: Conotațiile mai deochiate ale acesui proverb nu au, se pare, nicio legătură cu înțelesul culinar...

Gura bate curu'.                      

Înțeles: Vorbele (aiurea sau fără temei!) spuse în pripă (la nervi sau din prostie!) atrag după sine repercusiuni, pedepse etc. 1)

Origine: Încă se mai crede și azi că ”bătaia la fund suie mintea la cap”; pe vremuri însă, de când o proveni această zicală, era, se pare, chiar ceva mai rău: greșeala nu scăpa netaxată...

Ia-l de pe mine că-l omor!

Înțeles: Adică îchipuirea de sine este atât de mare încât sfidează ridicolul.

Origine: Zicala pare desprinsă de prin snoavele poporului român și, în orice caz, datează dinainte de secolul al XIX-lea, atâta timp cât, în 1842, Costache Negruzzi o includea în lucrarea ”Păcală și Tândală”.

Interesul poartă fesul.

Înțeles: Se spune, adesea, la adresa celui care face anumite acțiuni numai pentru a dobândi anumite avantaje 1), nu că așa ar simți. Sau, cu alte cuvinte, ”pentru propriile avantaje se poate trece – moralmente – peste principii, mândrie, bun simţ etc.” [10])

Origine: Fesul a fost, până prin secolul al XIX-lea simbolul modernităţii imperiului otoman și al suveranităţii sultanului. Astfel, în Ţările Române, boierii şi dregătorii s-au lăsat influenţaţi de moda otomană, purtând fes numai așa, pentru a-și arăta o adeziune voluntară față de sultan și pentru a fi percepuți de ceilalți români ca exponenți ai puterii... De aici și de atunci a apărut, se pare, acest proverb.

Îi place munca, ca măgarului fuga.

Înțeles: Se spune despre cineva leneș, care se codește de la muncă

Origine: Măgarul, comparat fiind cu calul, este un animal de tracțiune mai leneș și mai încăpățânat; cu greu poate fi convins să-și iuțească pașii.

În urma războiului, mulţi viteji s-arată.

Înțeles: După ce a trecut pericolul, e ușor să te dai mare viteaz.

Origine: Proverbul nu poate proveni decât de pe vremea numeroaselor războaie duse de români, care ne-au marcat istoria și existența ca neam.

Înalt ca o prăjină şi prost ca o băşină.

Înțeles: Degeaba este cineva foarte înaltă că, dacă nu are minte, înălțimea nu-i folosește la nimic.

Origine: Proverbul este, de fapt, o glumă nesărată, pe seama fizicului cuiva mai înalt; că, altfel, bășină proastă nu există, doar proști bășinoși... Prăjina la care se face referire aici era o veche unitate de măsură pentru lungime, care însemna 5.90 m – în Muntenia și 6.69 m – în Moldova. Avându-se în vedere că această unitate de măsură s-a folosit în decursul secolelor XVI – XVII, tot de pe atunci ar trebui să-și aibă originile și acest proverb.

Învăţul are şi dezvăţ.

Înțeles: Dacă te-ai obișnuit cu un lucru când îl ai, te poți dezobișnui când nu-l ai 1).

Origine: Învățul invocat aici, ca deprindere rea (cusur), vine, se pare, de pe vremea lui Caragiale.

La balega moale, puţină apă-i trebuie.

Înțeles: Unui om deja slăbit, o boală ușoară-i mai trebuie, ca să cadă la pat ori să moară; pe cei foarte slabi, îi pot da gata mici întâmplări. 1)

Origine: Proverbul își are originea în frământarea pomostelei cu care se dădea pe jos, în bordeie, pe vremuri, dar și în casele țărănești de mai târziu. Pomosteala era un pământ galben lipicios, care se amesteca cu balegă și se frământa apoi, adăugând apă, până se obținea o pastă omogenă. Observația, justă, pornea de la faptul că, atunci când balega era moale, nu se mai adăga decât puțină apă și amestecul era gata... Rolul balegii, care conținea resturi vegetale grosiere, era acela de a face ca spoiala pomostită, pe jos sau pe pereți, să nu crape.

La culcuș găină, că ţi-e guşa plină.

Înțeles: Îndemn la culcare, după ce se servește masa de seară; trimitere la odihnă și liniște, că sațul a fost satisfăcut cu prisosință.

Origine: Originea zicătoarei este legată de hrănirea păsărilor de curte, până la îndestulare, seara, înainte culcare. Acesta este in obicei gospodăresc vechi de a cărui semnificație se leagă și expresia a se culca odată cu găinile, pentru că găinile, deși vor să se culce mai devreme, prin reflex, așteaptă ca, mai întâi, să-și umple gușa cu grăunțe...

La o fată mare ş-un măgar zbiară. 4)

Înțeles: Femeia singură și tânără își găsește întotdeauna admiratori.

Origine: Măgarul, când vede măgărița sau îi duce dorul, începe să zbiere într-un anume fel și i se trezesc toate simțurile; adică, exagerând puțin, cam tot așa s-ar manifesta și când vede o femeie frumoasă și singură.

La omul sărac nici boii nu trag.

Înțeles: Atunci când cuiva îi merge rău și e neajutorat, ca și când nu ar fi de ajuns, mai vine si un alt necaz pe capul lui.

Origine: Originea proverbului, departe de a fi un soi de văicăreală, se află în năravul anumitor animale de a pune zăpor, adică de a se încăpățâna să mai execute comanda stăpânului; în acest caz, boii refuză să mai tragă, te împung, au melic...

La Sfântul Radu, când o-nflori gardu.

Înțeles: Ceva mai mult decât niciodată; cu siguranță, nicicând.

Origine: Zicala datează, desigur, dinainte de sanctificarea domnitorului Constantin Brâncoveanu și a copiilor săi, eveniment ortodox ce a intervenit abia în 1992. Acum Sf. Radu există! El este sărbătorit pe 16 august și a fost unul dintre fiii-martir ai lui Brâncoveanu. Pe de altă parte, chestiunea cu înfloritul gardului era valabilă tot cândva – pe vremuri, acum devenind și aceasta lipsită de sens, că gardul viu poate înflori, de exemplu, fără drept de tăgadă, când dorește...

Lac să fie că broaşte se găsesc. 4)

Înțeles: Numai prilej bun ori belșug să fie, că amatori de distracție și voie bună se ivesc.

Origine: Este știut faptul că broasca de lac sau de baltă este unul dintre cele mai răspândite animale, ea supraviețuind nu numai în apă, ci și pe uscat. În orice caz, mediul ei propice este balta, că doar acolo orăcăie-n concert...

Lenea e cucoană mare.

Înțeles: Nu-i place munca; e comod din cale-afară dar îi place să se dea mare; când dorești cu orice preț să-ți ușurezi munca, inventezi.

Origine: Cuvântul cucoană este folosit, aici, cu înțelesul depreciativ de femeie cărei nu-i prea place munca, doar cochetăria. Lenea asociată cu o inteligență nativă poate fi însă, uneori, și productivă...

Mama-mpunge şi eu trag, ce mai iişoară-mi fac!

                    Înțeles: Să te lauzi cu realizări care nu-ți aparțin decât în mică parte; să dai dovadă de nepricepere dar să te consideri cineva.

Origine: Proverbul provine de pe vremea când fetele de măritat purtau ii înflorate, pe care și le coseau, de regulă, singure. Cusutul unei asemenea ii necesita pricepere și migală; că greu nu era să tragi de ac și nici să împingi în el, greu era să știi unde și cum împungi...

Meșter eu, meșter tu, dar gunoiul cine-l mătură?

Înțeles: Întotdeauna este nevoie și de cineva necalificat, care să facă muncile mai rușinoase sau de rutină (de tip robot).

Origine: Zicătoarea își are originea în breasla meseriașilor de-altă dată, care foloseau ucenicii pentru muncile de corvoadă, ei executând doar lucrurile mai dificile, ce necesitau pricepere.

Mielul blând suge la două oi. 4)

Înțeles: Se spune despre persoanele care, fiind mai șirete sau mai istețe, trag foloase din două părți.

Origine: Proverbul nu poate să-și aibă originea decât în rândul crescătorilor de oi, care au studiat, cu veacuri în urmă, comportamentul mieilor, fără a observa însă că, de fapt, nu blândețea îi caracteriza pe acești miei ci, dimpotrivă, tupeul...

Mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Înțeles: Fapta este consumată, fără loc de întoarcere; se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat.

Origine: Moartea a marcat viața românului, din cele mai vechi timpuri, văzând în aceasta o despărțire pentru totdeauna, ceva iremediabil. Și cel mai bine realiza acest lucru, în mod dureros, abia în momentul când, pus în groapă, pe mort îl înghițea pământul...

Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!

Înțeles: Când vrei să îmbunătățești sau să realizezi singur ceva, fără pricepere, mai mare rău faci.

Origine: Zicătoarea aceasta provine de pe vremea lui Ion Creangă, care a făcut-o celebră prin vorbele rostite, la un moment dat, de nepriceputul Dănilă Prepeleac.

Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

Înțeles: Se preface că nu știe nimic despre ceva rău, la care a luat parte.

Origine: Usturoiul are, pentru cei ce nu-l consumă, un miros urât și inconfundabil. Totuși, după o perioadă, mirosul dispare și, ca urmare, e lesne să nu mai recunoști că ai mâncat vreodată așa ceva...

Nimic nu pică din cer, de-a gata.

Înțeles: Totul trebuie făcut prin eforturile noastre exigente, inteligente şi responsabile.

Origine: Zicătoarea este, de fapt, un îndemn la muncă cinstită, fără a crede în minuni dumnezeiești.

Nu-i pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte.

Înțeles: Un anume aranjament nu funcționează, ieșind cu totul altceva; un lucru pregătit anume pentru cineva, datorită împrejurărilor, capătă o cu totul altă destinație.

Origine: Înțelegerile orânduite de oamenii cu influență au funcționat, se pare, dintotdeauna, dar și disfuncționalitățile, nefericite pentru unii și bine-venite pentru alții...

Nu iese fum fără foc.

Înțeles: La originea unui zvon, se află, întotdeauna, și un sâmbure de adevăr; orice rumoare se naște dintr-un adevăr.

Origine: Proverbul provine, se pare, din limba franceză („Il n’est jamais feu sans fumée”).

Nu se ştie niciodată de unde sare iepurele.

Înțeles: Nu știi niciodată ce surpriză plăcută te poate așteapta; o împrejurare favorabilă poate oricând să apară.

Origine: Zicala datează de pe vremurile când vânatul era râvnit de toată lumea și să-ți apără în cale un iepure era considerat un noroc, o împrejurare favorabilă de a procura o hrană mai bună. Altfel, pentru țigani, să le iasă în cale un iepure (șoșoi) este nenorocire curată...

Nu strica orzul pe gâşte.

Înțeles: Să nu dai lucruri de valoare cui nu știe să le prețuiască; nu sacrifica ceva util, prețios, pentru cineva care nu știe să-l aprecieze; nu oferi ceva prețios cuiva care nu merită.

Origine: Conform folcloristului Iuliu A. Zanne, avem de-a face, aici, de fapt, doar cu prima parte a unei zicale, care, în forma sa completă, spunea: „nu strica orzul pe gâşte când îi iarba la genunchi”, adică orzul nu trebuie dat gâştelor atunci când ele au hrană suficientă, pe alese.

Nu te băga unde nu-ţi fierbe oala.

Înțeles: Să nu intervii, fără rost și nechemat, într-o discuție, acțiune etc., care nu nu te privește.

Origine: Oala pusă la fiert era, în trecut, o treabă serioasă și de mare responsabilitate, de care trebuia să se ocupe o singură persoană, altfel – dacă se ocupau mai multe – lipsa lor de comunicare sau de înțelegere putea conduce la o mâncare nereușită: fie uitau să pună în oală tot ce trebuie, fie puneau de mai multe ori, fiecare când și ce își aducea aminte...

Nu te prinde-n horă, dacă n-o ştii. 4)

Înțeles: Dacă te angajezi într-o acțiune comună, fii sigur pe tine că, altfel, îi vei încurca pe ceilalți.

Origine: Zicala reproduce, se pare, o regulă nescrisă ce se practică, în special, la aromâni. La petrecerile macedonenilor, dacă te prinzi în horă și nu știi foarte bine pasul trebuie să iesi imediat, existând pericolul să rupi toată hora și să fii imediat respins, în mod ridicol.

Nu tot ce zboară se mănâncă. [11])

Înțeles: Trebuie să fii foarte credul sa naiv pentru a crede în orice iluzie sau vorbă mincinoasă.

Origine: Proverbul are la orgine, probabil, o observație hazlie: cineva cu o judecată superficială și limitată, gândind că tot ce zboară ar însemna, de pildă, doar păsările de curte, poate crede că, într-adevăr, acest tot se și mănâncă.

Nu vine moara la sac, ci sacul la moară.

Înțeles: Cine are nevoie de cineva îl caută; când ai nevoie să-ți rezolvi o problemă, trebuie să te duci acolo unde trebuie, nu te va căuta nimeni, niciodată, ca să-ți rezolve nevoile tale.

Origine: Pe vremuri, sacii cu cereale trebuiau duși la moară pentru a măcina și a obține făina sau mălaiul necesare în familie. Numai că moara era, adesea, foarte departe de domiciliul țăranului și, când se gândea că are de făcut cale lungă, pe vreme rea și pe drumuri prăpăstioase, cu carul plin de saci, încerca să se consoleze singur. Ce avea de făcut? Că doar moara la sacii lui n-avea cum să vină...

Orice cal ajunge gloabă.

Înțeles: Toți îmbătrânim, până la urmă, și nu mai suntem buni de nimic.

Origine: Proverbul este doar o constatare amară a omului bătrân, care se vede, la un moment dat, în postura de gloabă... Și comparația o face, firește, prin raportare la cal, care este un animal bun de muncă, frumos și plin de viață, când e tânăr, după care, încet–încet, devine gloabă...

Pădure fără uscături nu se poate.

Înțeles: Lumea nu e perfectă, având și părți ei rele (omeni, lucruri, întâmplări); orice colectivitate are și unele elemente rele în sânul ei 1).

Origine: Proverbul este destul de vechi, el regăsindu-se și în folclorul altor popoare.

Pisica blândă zgârie rău.

Înțeles: Nu te încrede în cei blânzi, căci adesea sânt primejdioși 1); se spune despre oamenii care, în aparență, par buni, cu înfățișare inofensivă, dar care, de fapt, au o fire primejdioasă.

Origine: Se știe că pisicile, deși trăiesc pe lângă casa omului și par animale blânde și plăpânde, pot reacționa sălbatic, când sunt în pericol, în special, sau în sezonul de împerechere [12]).

Plouă-n mai, mâncăm mălai.

                    Înțeles: E important să plouă atunci când trebuie.

Origine: Zicala acesta este, de fapt, o superstiție a românului, bazată fiind pe experiența sa viață, multiseculară.

Popa nu predică de două ori pentru o babă surdă.

Înțeles: Este bine să fim întotdeauna atenți la ceea ce ni se spune, că nimeni nu-și mai repetă spusele; se zice celui care nu este atent când se spune ceva și cere să i se repete 1).

Origine: Proverbul acesta l-a născut omul ironic, poate chiar cineva din tagma lui popa Tanda...

Prost să fii, noroc să ai.

Înțeles: Când e să ai noroc, nu mai contează cât de prost ești.

Origine: Norocul, în acest ca, înseamnă, cel mai adesea, asumarea inconștientă a unui risc major, din care iese, totuși, teafăr.

Prostul până nu e şi fudul parcă nu e prost destul.

Înțeles: Ignoranții sau nepricepuții, într-un anumit domeniu, încearcă, în tot felul, să arate lumii că, de fapt, sunt mult mai înzestrați decât par.

Origine:În lumea modernă, oamenii proşti sunt încrezuţi, iar cei inteligenţi sunt plini de îndoieli“, spunea enciclopedistul britanic Bertrand Russell, în eseul său intitulat ”Triumful prostiei” (The Triumph of Stupidity), publicat în 1933 [13]). Așadar, proverbul acesta reprezintă, de fapt, o idee filozofică a lumii moderne, a începutului de secol XX.

Rău e cu rău, dar mai rău e fără rău.

Înțeles: Trăind ani buni lângă un om rău dar de care te-ai legat sufletește, când acesta dispare, simți, în mod paradoxal, că-ți este dor de acesta.

Origine: Zicala datează din vremurile vechi, când femeia măritată se simțea ca un fel de sclavă a bărbatului.

Râde ciob de ciob că e făcut zob.

Înțeles: A nu vedea propriile greșeli; a nu realiza că te afli în aceeași situație cu cel de care râzi sau pe care îl compătimești.

Origine: Proverbul este o variantă mai nouă, stilizată, a vorbei românești ”Râde ciob de oală spartă”.

Râde ciob de oală spartă.

Înțeles: Să te amuzi pe seama celorlați și să-i ironizezi, crezându-i vai de ei, fără să te uiți și la tine.

Origine: Este vorba, în acest caz, despre o sinonimie paremiologică, abil meșteșugită de țăranul român, pentru că, în acest context, ”ciob şi oală spartă sunt sinonime[14]).

Ridică-te tu ca să m-aşez eu!

Înțeles: A îndemna pe altul să se ridice, pentru a începe munca, și, după aceea, să-i iei tu locul de ședere.

Origine: Proverbul, de dată relativ recentă, este socotit un fel de principiu al omului leneș și profitor.

Rogi pe popa cu colaci și el e sătul de prescuri.

Înțeles: Cuiva îmbuibat cu bunătăți, nu trebuie să-i oferi banalități lipsite de bun gust.

Origine: Proverbul este, probabil, o replică ironică a modului cum era privit un popă mofturos în rândul enoriașilor săi.

Spune-mi cu cine te-aduni ca să-ţi spun cine eşti.

Înțeles: Lumea te judecă după anturajul tău.

Origine: Proverbul reflectă un banal adevăr psihologic bazat pe experiența de veacuri a românului.

Șontâc-șontâc și la horă tot mă duc.

Înțeles: Când e vorba de muncă, te doare piciorul din cale-afară dar, când e vorba de mers la petrecere, te sacrifici și faci tot posibilul să mergi.

Origine: Zicala aceasta pare desprinsă din strigăturile flăcăilor, de la hora satului, strigături prin care ironizau fetele leneșe.

Și popă și hoț nu se poate.

Înțeles: Credința în Dumnezeu și hoția sunt lucruri, teoretic, incompatibile; se spune pentru cel care se dă și cu o tabără și cu cealaltă, după cum își vede interesul.

Origine: Când țăranul a inventat această vorbă, înțelesul ei era unul categoric: ori albă, ori neagră.

Una caldă, alta rece.

                    Înțeles: Un echilibru al contrastelor, care presupune, în general, că după bine vine rău, după ghinion vine noroc etc.

Origine: Vorba aceasta ar trebui să țină, cumva, de diplomația celui ce cuvântă sau servește ceva.

Unde dai şi unde crapă!

Înțeles: Rezultatul sau deznodământul unei acțiuni pe care o întreprinzi este cu totul altul decât cel scontat; vrei să spui ceva și se înțelege cu totul altceva.

Origine: Proverbul este un fel de morală a spărgătorului de lemne: El lovește cu securea lemnul într-un loc și acesta crapă în altă parte.

Unul zice ”hăis”, altul ”cea”.

Înțeles: Se spune despre cei care nu se înțeleg de niciun fel, când unul vrea ceva și celălalt vrea cu totul altceva.

Origine: Proverbul are la origine experiența de secole a țăranului român, când își mâna boii la plug sau la car. ”Hăis” însemna ca aceștia să o ia spre stânga iar ”cea” – spre dreapta; adică, indecizia celor ce mânau boii, producea o dezorientare totală pentru bietele animale!

Unul zice ”țin-te”, altul ”păzește”!

Înțeles: Comunicare deficitară sau neînțelegere totală, într-o acțiune comună.

Origine: Proverbul are la origine hărmălaia sătenilor care doreau să prindă un animal de curte, când era nevoie de ajutoare amatoare pentru a-l alerga și imobiliza sau dirija acolo unde se dorea.

Vorba dulce multe-aduce, vorba rea totu-ţi ia.

Înțeles: Vorba bună este întotdeauna plăcută și folositoare, pe când vorba rea îți aduce numai pagubă.

Origine: Să iei pe cineva cu vorba bună era, pe vremuri, primul principiu al bunei înțelegeri în familie, între vecini și într-o colectivitate, în general.

Vorba lungă, sărăcia omului.

Înțeles: Pălăvrăgeala este pierdere de timp, fiind în defavoarea muncii cu folos.

Origine: Zicala aceasta este, de bună seamă, replica ironică a unui om harnic ținut din treabă de un vorbă-lungă.

Vorbeşte şi nea Ion, că şi el e om.

Înțeles: Când cineva se amestecă într-o discuţie neîntrebat şi fără pricepere, spunând doar prostii.

Origine: Nea Ion este un personaj fictiv, ceva mai îndărătnic, specific folclorului românesc, pe seama căruia se fac, în general, glume de tot felul. Această zicală este, desigur, un fel de bășcălie la adresa unui neavenit, băgându-l însă la mijloc tot pe sărmanul nea Ion...

Vrei, nu vrei, bea Grigore aiazmă!

Înțeles: Se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale 1).

Origine: Grigore era, pe vremuri, un nume foarte popular în rândul românilor (și nu numai!) iar credința populară este că aghiazma ne vindecă de păcate, numai că Grigore avea, se pare, o altă credință...

 

Intenţia mea este ca acest documentar să fie completat, în timp, cu alte asemenea proverbe şi zicători/zicale de prin parte locului, unele arhicunoscute şi prin alte zone ale ţării, în forme identice sau foarte asemăntoare. Totuşi, este de apreciat orice altă contribuţie, din partea oricui, atâta timp cât un asemenea subiect este greu de epuizat, cu una – două; că, deși este o temă deosebit de interesantă, ea nu este, totuși, prea lesne de abordat...

 

Craiova, 25 ianuarie 2019

 

Accesați fișierul pdf:  Proverbe si zicatori                                                                                         

 

Referințe documentare:



[1]. * * * - Dicționare ale limbii române. dexonline, http://dexonline.ro/, accesare 9 ianuarie 2018.

[2]. GOLESCU, I. - Proverbe comentate. Editura Albatros, Bucureşti, 1973.

[3]. * * * - Proverbe româneşti. Wikicitat, https://ro.wikiquote.org/wiki/Proverbe_rom%C3%A2ne%C8%99ti, accesare 10 ianuarie 2019.

[4]. ILIE, D.Şerbăneşti. Pagini de monografie. Editura Casa Ciurea, Slatina, 2010.

[5]. CIMPOI, M. - Mutageneza etică. Revista ”Limba Română”, http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=628, accesare 15 ianuarie 2019.

[6]. * * * - Citate din Biblie transformate în proverbe. https://frumuseteabibliei.wordpress.com/2013/06/05/citate-din-biblie-transformate-in-proverbe/, accesare 16 ianuarie 2019.

[7]. HOREA, D. - Cum e turcul și pistolul. Radio România Cluj, http://www.radiocluj.ro/2015/11/24/cum-e-turcul-si-pistolul/, accesare 17 ianuarie 2019.

[8]. * * * - Madame de Pompadour- ”După mine, potopul”. Istorie pe scurt, http://www.istorie-pe-scurt.ro/madame-de-pompadour-dupa-mine-potopul/, accesare 19 ianuarie 2019.

[9][9]. STANCIU, S. - Zece proverbe şi expresii comentate de un boier din Ţara Românească. Ce însemna „măduvă de miel“. Adevărul.ro, https://adevarul.ro/locale/iasi/zece-proverbe-expresii-comentate-boier-Tara-romaneasca-insemna-maduva-miel-1_5a1d0bd35ab6550cb89de23e/index. html, accesare 25 ianuarie 2019.

[10]. CANȚĂR, M. - Şi la alţii „interesul poartă fesul”! Cuvântul Libertății, http://www.cvlpress.ro/28.06.2017/si-la-altii-interesul-poarta-fesul/, accesare 19 ianuarie 2019.

[11]. CARACOSTEA, D. - Mărturisiri. În revista "Philologica", Vol. I, mărturisiri culese şi publicate de Ion Nijloveanu, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970.

[12]. * * * - Pisica in expresii. Zicale cu pisici. Kundalini, https://diana-kundalini.blogspot.com/2015/02/pisica-in-expresii.html, accesare 24 ianuarie 2019.

[13]. GABBERT, B. - Stupid people are confident, while the intelligent are doubtful. Wildfire Today, https://wildfiretoday.com/2010/05/12/stupid-people-are-confident-while-the-intelligent-are-doubtful/, accesare 24 ianuarie 2019.

[14]. MUNTEANU, C.Tipuri de sinonimie. În revista ”Limba Română”, http://limbaromana.md/index.php?go=articole&printversion=1&n=2336, accesare 24 ianuarie 2019.

  Web-Stat web tracking Real Time Web Analytics

Clicky

Comments