* Lia Faur három verse

mă cuprinde tristeţea

mergând prin ploaie spre Piaţa romană

e un frig ca între două borcane goale

nu mai am nicio rudă

toate s-au dus una câte una

prin cimitire împădurite

prin grădini pline de iarbă

nimeni nu le mai smulge buruienile

oamenii s-au dus să moară ca mieii la tăiere

crezând că eu voi purta mai departe numele lor

dar şi aşa mi-e greu zi de zi prin ploaie

spre Piaţa romană

când maşinile mă stropesc la marginea trotuarului

oricât de cuminte aş păşi

iar câinii mă muşcă fără motiv

numele lor este tot ce mi-a mai rămas

toată tinereţea şi mirosurile copilăriei

toate gândurile dinaintea morţii

se regăsesc în pelerina lui de ploaie

transparentă ca o gelatină

pe ea o apăr cu umbrela mea ponosită

cu dragostea mea închisă în cutia de nasturi

pedalând cu bicicleta printre jaloane

ca un înger în căutare de aripi

Füvek ölelésében

(Înfăşurat în ierburi)

rejtőzz el a senki kertjében

és szenderedj el végleg

elnyúlva kitalált koporsóban egy fa árnyékában

elfáradtam miként valamennyi asszony akik

mindegyre nyúlánk férfiakat szülnek lábujjaik körme

szétszaggatja a méhüket

sprőd hajú férfiak akik megvénülnek odabenn

és még napklete előtt bomlásnak indulnak

rejtőzz el a senki kertjében

és nyeljen el a föld ott ahol a vakondok

túr

te pedig vonszold a tested a föld mélyén

egerek meg egyéb néma és vaksi

lények között

éld át egycsapásra a fa és rólad kinőtt fű

életét

feszülő életed akár egy gyökér mely bárhogy akarnád

kitéphetetlen

rejtőzz el magad elől egy elhagyott kertben

ahol csak lépteid maradnak utánad

a lágy és nedves földbe ragadva

să te ascunzi într-o grădină a nimănui

şi să adormi până la sfârşit

întins într-un sicriu imaginar ia umbra unui copac

am obosit cum obosesc toate femeile care

nasc mereu şi mereu bărbaţi înalţi ce le distrug uterul

cu unghiile de la picioare

bărbaţi cu părul aspru care îmbătrânesc în ele

şi intră în putrefacţie înainte de răsăritul soarelui

să te ascunzi într-o grădină a nimănui

şi să te înghită pământul în locul unde cârtiţele îşi sapă

muşuroaie

iar tu să îţi târăşti trupul pe sub pământ

alături de şoareci şi alte vieţuitoare

mut şi orb

să trăieşti deodată viaţa copacului şi a ierbii de deasupra

ta

viaţa ta întinsă ca rădăcina care nu vrea să se desprindă

nici în ruptul capului

să te ascunzi de tine într-o grădină a nimănui

unde doar paşii rămân în urma ta

adânciţi în pământul moale şi umed

Matrjoska-asszonyok

(Femei Matrioşka)

végtére is a növény oly természetes

eljön a pillanat amikor növekedni kezd

megvastagszik szerteágazik

rovarokat zabál és az ágy szélén virágba borul

akkor mohón körülölel

és nincsen fölötte semmi hatalmunk

tavaszok vonulnak át ingeden amit örökké magamra öltök

benne a férfi szaga aki a kályhasutban

alszik

üvegszerű madarak csőrükben az égre emelnek

ruháim a világ egyik végétől a másikig kiterítve

sorban távíródrótra aggatva

láthatod miként öltik fel az asszonyok őket

mily fura hogy Matrjoska-babákra hasonlítanak

în rest plantele sunt fireşti

au momentele lor când încep să crească

să se îngroaşe să se întindă

înghit insecte şi înfloresc pe marginea patului

ne cuprind atunci lacom

şi noi nu avem nicio putere

trec primăveri peste cămaşa ta pe care o îmbrac mereu

în ea e mirosul pielii bărbatului care doarme la gura

sobei

ne cuprind păsări sticloase în cioc şi ne ridică la cer

rochiile mele se întind de la un capăt la altul al lumii

înşirate pe-o sârmă de telegraf

vezi cum se îmbracă femeile în ele

şi e ciudat cum seamănă cu păpuşile Matrioşka

Cseke Gábor fordításai

[Forrás: Vatra, 2014/4-5.]