Sebastian A. Corn
Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine (1998)
Cu mulţi ani în urmă, am participat la lansarea unui roman de Sebastian A. Corn, Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine (Editura Nemira, Bucureşti, 1998). De citit, l-am citit abia în octombrie 2011. (Mai bine mai tîrziu...) Şi iată ce am aflat:
Acţiunea romanului se petrece într-o ţară africană, de pe coasta Oceanului Atlantic, numită G. (Ar putea fi Gambia, Guineea, Guineea-Bissau, Ghana, Guineea Ecuatorială sau Gabon, dar nici unul dintre personajele-narator nu ne spune care anume este.) Cea mai mare parte a evenimentelor din intrigă se desfăşoară într-un spital, mai exact într-o sală de operaţii. Unul dintre personajele-narator este un chirurg european, al cărui nume nu îl aflăm. Celălalt personaj-narator este o asistentă medicală din G., descendentă din colonişti europeni sosiţi acolo cu secole mai înainte. Chirurgul îi spune "Josephine", însă ea nu se numeşte aşa. Nici adevăratul ei nume nu îl aflăm. Iar cele două puncte de vedere alternează pe tot parcursul cărţii.
Fundalul intrigii îl constituie o proliferare fără precedent a cazurilor de cancer în G. Protagonistul-narator operează zilnic diverşi pacienţi, iar cazurile devin din ce în ce mai dificile. Şi, dat fiind că cititorul mediu nu poate rivaliza cu un chirurg în ceea ce priveşte noţiunile medicale, Sebastian A. Corn a recurs la o strategie literară ingenioasă. Mai precis, protagonistul-narator, din ce în ce mai obosit şi mai indiferent, uită progresiv vocabularul de specialitate şi îl înlocuieşte treptat cu termeni comuni. De asemenea, se înstrăinează treptat de colaboratorii săi, ajungînd nu numai la izolare, ci şi la incapacitatea de a înţelege ceea ce se întîmplă în jurul său. (Din acest punct de vedere, regresul afectiv, lingvistic şi cognitiv al acestui personaj pare să fie reversul progresului altui protagonist, Krog, din romanul Vindecătorul.)
Pentru mine, ca om lipsit de cunoştinţe medicale, unele dintre cazurile descrise în roman au părut suprarealiste, precum cel în care unui pacient i se secţionează o porţiune dintr-un muşchi dorsal pentru a i se "petici" cutia toracică grav afectată de un accident feroviar, sau cea în care doi gemeni, la naştere, se proptesc bărbie în bărbie. Autorul m-a asigurat însă că asemenea cazuri apar uneori şi sînt documentate în literatura de specialitate.
Dincolo de aspectele clinice ale romanului, ar mai trebui să menţionez minuţiozitatea cu care sînt redate diferenţele culturale dintre personaje, grija cu care autorul a construit o reţea de relaţii profesionale şi afective între aceste personaje şi veridicitatea unor detalii, cum ar fi oxidarea progresivă a mobilierului metalic şi a instrumentarului chirurgical din cauza umidităţii mari din aer. Pe de altă parte, nici motivul apariţiei numeroaselor cazuri de cancer nu este aflat, nici unele evenimente minore nu sînt clarificate, precum sursa misterioaselor mesaje pe care le primeşte protagonistul pe pager, ceea ce îi nedumereşte întrucîtva pe cititori. (Sau putem pretinde că Josephine este pur şi simplu un roman postmodernist, drept pentru care trebuia să aibă un grad destul de ridicat de nedeterminare.)
Pe ansamblu, Să mă tai cu tăişul bisturiului tău, scrise Josephine a reprezentat o experienţă neobişnuită, comparabilă poate în privinţa stranietăţii cu The Crystal World de J. G. Ballard, un alt roman insolit care se petrece într-o ţară africană. Şi mai trebuie precizat că a fost distins în 1997 cu Marele Premiu al Editurii Nemira.
Vindecătorul (2008)
În anul 2008, alături de un numeros şi distins public, am asistat la lansarea romanului lui Sebastian A. Corn Vindecătorul (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008). De citit, însă, nu am reuşit să citesc volumul acesta decît în 2011 şi am constatat, cu oarecare ciudă, că întîrziasem prea mult cu lectura. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:
Intriga romanului Vindecătorul este plasată în preistorie, la aproximativ un secol după erupţia vulcanului Toba. Protagonistul narator, Krog, este trimis de Vindecătorul tribului său să le ducă oamenilor vorbirea.
Parcursul lui Krog este lung – dacă ar fi să-i dăm crezare hărţii ce însoţeşte romanul, eroul parcurge Europa în lat, Africa în lung, coasta Antarcticii împrejur şi Asia de-a curmezişul. De asemenea, misiunea lui este îngreunată de urmăritori, din ce în ce mai numeroşi şi mai îndîrjiţi, care vor să îl împiedice pe Krog să îi înveţe pe toţi oamenii aceeaşi limbă. Şi, nu în ultimul rînd, dincolo de obstacolele naturale şi de însoţitori a căror loialitate este uneori îndoielnică, protagonistul mai trebuie să îşi îndeplinească misiunea în pofida falptului că este mut. (Din fericire, este telepat.)
Pe de o parte, periplul acesta cu adevărat mondial duce la descoperirea lumii – şi ceva din interesul autorului pentru frumuseţea peisajului natural se transmite şi în text. Pe de altă parte, vrînd-nevrînd, Krog trebuie să inventeze cuvinte noi pentru lucrurile care îi ies în cale sau pentru unele concepte pe care le descoperă.
Astfel, într-o inversare a dictonului care spune că limitele limbajului meu sînt limitele lumii mele, protagonistul extinde pe tot parcursul romanului limitele lumii sale şi în acelaşi timp limitele limbajului său.
Aş mai remarca aici scriitura elegantă, clară, intriga bine structurată, cu conflicte ordonate pe mai multe paliere, meticulozitatea cu care au fost motivate personajele şi, nu în ultimul rînd, condiţiile tipografice foarte îngrijite în care a apărut volumul – o ediţie cartonată, pe hîrtie velină, cu semn de carte la cotor şi cu supracopertă.
Pe alocuri, nu foarte des, au scăptat mici erori de punctuaţie, de ortografie sau de stil, dar sînt convins că ele vor fi corectate la o a doua ediţie. Ciuda mea în privinţa acestui roman nu are însă nimic de-a face cu ele, nici cu cartea în sine, ci mai degrabă cu... cititorul.
La începutul carierei mele, ca profesor de literatură, am remarcat că puteam parcurge cu oarecare uşurinţă, ba chiar şi cu plăcere, lucrări literare de Joseph Conrad - pentru că în adolescenţă şi în studenţie citisem benzi desenate cu Corto Maltese. De la rătăcitorul Corto pe vremea Primului Război Mondial pînă la rătăcitorul Charlie Marlowe pe vremea reginei Victoria nu era decît un pas.
Într-un mod asemănător, n-am avut nici o dificultate să citesc în Vindecătorul despre personaje preistorice dornice să exploreze lumea – pentru că în adolescenţă, mulţumită vechiului meu prieten Andrei Tudose, parcursesem cîteva duzini de albume cu Rahan. Tot blănuri, tot unelte din piatră cioplită, tot coafuri hirsute, tot dihănii de prins în capcane şi un protagonist dornic să îi înveţe lucruri bune pe toţi oamenii.
Numai cititorul s-a schimbat. Să fi fost eu cu vreun sfert de veac mai tînăr cînd am citit Vindecătorul, ehei... Dar nu e decît vina mea că am întîrziat cu lectura.
Adrenergic! (2009)
Sîmbătă, 20 iunie 2009, am avut plăcerea să particip la lansarea în volum a nuvelei Adrenergic! (Editura Millennium Press, Satu Mare, 2009). Plăcerea ar fi fost şi mai mare dacă, alături de editor, de redactor, de domnişoara tehnoredactor şi de onoratul public ar fi participat şi autorul (un vechi şi drag prieten). Dar Sebastian Corn se bucura de o binemeritată vacanţă împreună cu familia...Dacă la apariţia în 1994 în Jurnalul SF a nuvelei Adrenergic! am parcurs-o în cîteva ore, de această dată am citit-o pe îndelete, în porţii mici, în cîteva zile.Şi iată ce am aflat:Pe la jumătatea secolului al XXII-lea, în oraşul South Sabrata, directorii unei corporaţii se confruntă cu dificultăţi cauzate de nişte entităţi artificiale microscopice, turboskellii. Aceste micro-organisme inteligente ajută structurile organice ale oraşului să funcţioneze, însă încalcă adesea contractele pe care le-au încheiat cu oamenii şi construiesc spaţii virtuale neautorizate, ceea ce îngreunează funcţionarea sistemelor.
Unul dintre directori, Tamerlan Banks, le oferă turboskellilor versiunea virtuală a întregului Pămînt în schimbul sprijinului lor pentru discreditarea unui director rival, Hugh Secada. La rîndul său, Secada se arată dispus să le ofere turboskellilor resurse imense (mai precis, puterea de calcul a trei sute de mii de creiere umane) în schimbul lui Tamerlan Banks.
Iar povestea se complică prin prezenţa unui personaj feminin dorit de ambii rivali, Priscilla Ydriss...
De la bun început, literatura cyberpunk a avut cîteva teme importante. Adrenergic! ilustrează cel puţin patru dintre ele.
Mai întîi, nuvela lui Sebastian Corn foloseşte adesea ca decor realitatea virtuală. Parte din efectul de vertij al textului este creat de descoperirea de către protagonist a unor straturi succesive de realitate virtuală, unele dintre ele, din ce în ce mai sărace şi mai înapoiate din punct de vedere tehnologic, amintind întrucîtva de romanul Ubik al scriitorului american Philip K. Dick.
O a doua temă o reprezintă nanotehnologia, mai precis producera şi răspîndirea unor mecanisme inteligente suficient de mici ca să modifice realitatea atom cu atom. La data primei publicări a nuvelei Adrenergic!, nanotehnologia încă mai era de domeniul literaturii ştiinţifico-fantastice. În 2009, revistele ştiinţifice occidentale publică adesea articole despre experimente cu diverse nanomecanisme. Din cîte ştiu, nimeni nu a produs încă unele atît de inteligente şi de abile ca turboskellii imaginaţi de Corn, dar poate că pînă la următoare ediţie...
A treia temă cyberpunk prezentă în Adrenergic! este interfaţa directă dintre sistemul nervos central şi sistemele informaţionale. Frecvent, personajele din Adrenergic! intră în cuve cu ser fiziologic, apoi îşi cuplează cabluri la mufele craniene şi interacţionează cu diverse entităţi în spaţii virtuale. (Ţin să precizez că, la data primei publicări a nuvelei, trilogia cinematografică Matrix nu era nici măcar o licărire în ochii fraţilor Wachowski.)
Cea de-a patra temă este biotehnologia. În această privinţă, oraşul South Sabrata (cel "real", nu reprezentările sale virtuale) este cu adevărat memorabil. Străzile, vehiculele, clădirile, dispozitivele de comunicare, mobilierul, ba chiar şi accesoriile personajelor sînt făcute din ţesuturi vii modificate prin inginerie genetică. În oarecare măsură, mediul urban biotehnologic din nuvela Adrenergic! a fost inspirat de o schiţă a Anei-Maria Negrilă, "Fragile", şi a constituit la rîndul său o sursă de inspiraţie pentru povestirea "An/Organic" a subsemnatului.
Dacă Adrenergic! este o nuvelă cyberpunk sau postcyberpunk reprezintă o altă chestiune care merită discutată. Pentru cititorii interesaţi de Temerlan Banks, personaj care foloseşte tehnologia turboskellilor pentru a submina societatea, nuvela se încadrează în curentul cyberpunk. Pentru aceia preocupaţi de Hugh Secada, personaj integrat din punct de vedere familial şi social şi care caută să menţină societatea existentă, nuvela se încadrează mai degrabă în curentul postcyberpunk. Pentru mine, demnă de laudă în această privinţă este atitudinea autorului Sebastian Corn, care i-a permis naratorului să prezinte activităţile şi gîndurile personajelor, dar nu să comenteze pe marginea acestora. Ca urmare, textul literar nu a avut decît de cîştigat.
Aş dori, înainte de final, să îl felicit şi pe această cale pe editorul Horia Nicola Ursu pentru publicarea în volum a nuvelei Adrenergic! Aşteptam de cincisprezece ani să se întîmple acest eveniment editorial...