Lume, lume virtuală!

Se spune că iubeşti pe cineva nu pentru calităţile sale, ci în ciuda defectelor pe care le are. Parafrazînd acesta perlă de înţelepciune, putem afirma că ne place romanul lui Pîtea nu pentru calităţile sale, ci în ciuda defectelor pe care le are. Bineînţeles, nu-i vorba de defecte majore, pentru că talentul lui Pîtea n-ar fi fost suficient să compenseze – doar prin el însuşi - greşeli de logică sau de construcţie romanescă. Pe de altă parte, Pîtea nu putea să facă greşeli decît intenţionat, pentru că în cazul său intervin pregătirea de specialitate şi o cantitate mare de lectură, adică lucruri menite să-l împiedice să facă prostii. În ciuda acestor elemente care par a reprezenta o autocenzură suficientă, Pîtea a acţionat în mod deliberat într-un mod pe care eu îl consider eronat. De exemplu, unul dintre personajele sale umple pereţii de graffiti. Vom descoperi ulterior că acest lucru are un anumit sens. Singura problemă este că mesajele respective sînt scrise în engleză, în ciuda faptului că personajele vorbesc româneşte.

Un alt exemplu: romanul conţine toate clişeele literaturii cyberpunk, începînd cu grupurile urbane, inteligenţe artificiale şi terminînd cu refugiile din staţiile orbitale. Pentru cunoscătorii genului, treaba devine cam obositoare.

M-am întrebat de ce romanul se numeşte Gangland, pentru că grupările ce acţionează în carte se numesc triburi, nu bande.

N-are rost să vă plictisim cu o sumedenie de lucruri mărunte, de acelaşi calibru, care demonstrează uneori neatenţie, alteori opinii ciudate.

Important este altceva: că în ciuda tuturor acestor lucruri, faţă de care cititorul poate obiecta, romanul are certe calităţi, se citeşte cu plăcere şi lasă o impresie generală favorabilă.

Acţiunea este trepidantă, răsturnările de situaţii sînt frecvente, personajele sînt bine creionate, credibile şi unele dintre ele chiar simpatice. Scriitura este fluentă, frazele - de obicei scurte, percutante – sînt uşor de urmărit, iar dialogurile sună natural. Pîtea este un scriitor talentat şi nu ne dezamăgeşte nici de data asta.

Însă nu mă pot abţine să nu-mi pun o întrebare foarte serioasă: cînd o să priceapă Florin Pîtea că, totuşi, cyberpunkul nu-i oferă cea mai bună cale de afirmare? Cyberpunkul a fost de la bun început o literatură specializată, care respecta anumite canoane născocite de inventatorii genului. În asemenea literaturi, libertatea de mişcare este redusă, un autor nu-şi poate folosi potenţialul creator pe deplin. Sincer vorbind, nu înţeleg de ce Pîtea, care a demonstrat în mai multe ocazii că-i un scriitor cu multă imaginaţie, îşi limitează singur posibilităţile literare. Pînă la un anumit punct, e treaba lui. Dar de la un moment dat, e şi treaba cititorilor.

< recenzia precedentă recenzia următoare>