Embedded Files
Interviul de mai jos a fost publicat iniţial în numărul din februarie 2012 al Gazetei SF şi apare aici cu permisiunea domnişoarei redactor-şef Simona Şerbănescu.
FLORIN PÎTEA: DE LA DEBUT LA SCRIITOR
de Simona Şerbănescu
Pe Florin Pîtea îl ştim ca autor al unor cărţi premiate de critici şi apreciate de publicul cititor. Îl ştim ca unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai genului cyberpunk din România. Îl ştim ca traducător al unor autori precum William Gibson, Bruce Sterling, Walter Jon Williams, Greg Egan, Nancy Kress, Lewis Shiner şi Ted Chiang. Îl ştim ca redactorul literar caruia nu-i trece nimic cu vederea. Îl ştim ca prezentator TV la TVRM, unde realizează emisiunea “Deschide cartea!” alături de Alexandru Mironov şi unde a invitat scriitori, editori, redactori şi traducători precum Liviu Radu, Simona Şerbănescu, Ştefan Ghidoveanu, Oliviu Crâznic, Cristian Cârstoiu şi alţii. Îl ştim, cu siguranţă, ca posesorul blogului Ţesătorul, unul dintre cele mai accesate bloguri româneşti de literatură SF. Dar, printre aceste multiple preocupări, există cu siguranţă un om, un profesor de literatură şi un cititor înfocat, a cărui pasiune pentru lectură a stat, probabil, la originea carierei sale literare. Este mai greu să vedem latura “umana”, apropiată nouă, a unui scriitor consacrat, aceasta fiind umbrită de multe ori de realizările sale. În momentul în care scriitorii se transformă în modele, sau chiar în idoli, uităm să mai luăm în considerare cauza, fiind copleşiţi de rezultat. În interviul pe care am avut plăcerea să i-l iau lui Florin Pîtea, am încercat să scot la iveală tocmai această latură a sa, să-i identific începuturile literare şi să le leg de realizările prezente, pentru că orice început promiţător se poate concretiza într-o cariera de succes sau poate eşua. Am reuşit în demersul meu? Asta numai voi puteţi hotărî, lecturând interviul de mai jos.
Simona Şerbănescu: Florin, îţi mulţumesc că ai acceptat să îmi acorzi acest interviu. Înainte de a-l cunoaşte pe Florin Pîtea ca scriitor, cred că trebuie să-l descoperim pe Ţesătorul care are peste 200 de cărţi recenzate pe blogul său. De unde a început pasiunea ta pentru lectură?
Florin Pîtea: Pasiunea mea pentru lectură a început în familie, iar cînd aveam cinci ani părinţii mă învăţaseră deja să citesc. Ca urmare, pînă să ajung la şcoală, am parcurs una sau două cărţi de Lewis Carroll, J.R.R. Tolkien, Jules Verne, Charles Dickens. După aceea mi-a fost greu să mă mai opresc. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, de cîţiva ani încoace le împrătăşesc impresii de lectură cunoscuţilor mei pe blogul Ţesătorul.
S.Ş.: Şi pasiunea pentru science fiction unde îşi are sursa?
F.P.: Probabil în romanele lui Jules Verne, dintre care am citit cam o duzină între cinci şi paisprezece ani. Pe parcurs am descoperit romanele lui H. G. Wells, povestirile lui Isaac Asimov… iar cînd am ajuns la liceu răul fusese deja făcut.
S.Ş.: Ce parere aveau profesorii de liceu şi de facultate în legătură cu această pasiune? Au încercat vreodată să te aducă pe calea cea „bună”?
F.P: Profesoarele de limba română m-au sprijinit mult. Doamna profesoară Tătulescu îmi publica foiletoane ştiinţifico-fantastice la gazeta de perete a şcolii cînd eram la gimnaziu, doamna profesoară Stănărângă mă primea să citesc schiţe în cenaclul literar pe care îl modera la liceu. De asemenea, doamna profesoară Monica Mărăşescu, profesoara mea de engleză din liceu, mi-a permis tacit să citesc pe sub bancă romane ştiinţifico-fantastice la orele dumneaei (erau în engleză), ba chiar mi-a împrunutat unele volume din biblioteca sa personală. La facultate am fost tratat cu la fel de mare bunăvoinţă. Spre exemplu, doamna profesoară Săulescu m-a invitat să citesc în cîteva rînduri la cenaclul studenţesc Prospero. Am fost destul de surprins să constat că, la prima lectură, în sala de consiliu a Facultăţii de Limbi Străine, în Pitar Moş, se adunaseră mai multe cadre universitare decît studenţi.
S.Ş.: Eşti la rândul tău profesor de literatură britanică la Universitatea Spiru Haret. Ce le spune profesorul Florin Pîtea studenţilor interesaţi de literatura universală?
F.P.: Le spun că fiecare generaţie de oameni codifică următoarea generaţie nu numai din punct de vedere genetic, ci şi din punct de vedere cultural, iar poveştile au un rol formativ crucial. Între noi fie vorba, nu este ideea mea. Am întîlnit-o într-o carte britanică.
S.Ş.: Ai debutat la o vârstă relativ fragedă, în revista Anticipaţia. Ce sentiment ai avut în momentul în care ţi-ai văzut textul într-o revistă pe care, nu cu mult timp în urmă, o căutai an de an pe la chioşcuri pentru a parcurge creaţiile idolilor tăi?
F.P.: Trebuie să precizez că apariţie anuală a avut Almanahul Anticipaţia, publicat între anii 1982 şi 2000. Revista Anticipaţia a fost versiunea relansată după 1990 a Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice, şi apărea lunar. Prima dată am publicat acolo o schiţă pe 15 septembrie 1992, iar senzaţia distinctă a fost că devenisem scriitor. Anul acesta se vor împlini 20 de ani de la debutul meu literar şi între timp am aflat că nu eu decid dacă sînt scriitor sau nu, ci numai cititorii.
S.Ş.: Eşti un pasionat al genului cyberpunk, teza ta de doctorat fiind chiar o viziune de sinteză a acestui (sub)gen literar. De ce cyberpunk şi nu space opera, sau planetary romance? Ce te-a făcut, cel puţin la început, să te identifici cu acest gen?
F.P.: Literatura ştiinţifico-fantastică este despre prezent. Nu prezentul în care o citim, ci prezentul în care este scrisă. Subgenul planetary romance, spre exemplu, a mutat aventurile exotice de pe Pămînt pe alte planete (în cea mai mare parte imaginare) atunci cînd, în primele decenii ale secolului al douăzecilea, nu au mai existat regiuni neexplorate şi necartografiate pe harta globului. Opera spaţială, deşi îmi e foarte dragă ca subgen, e încă şi mai veche decît subgenul planetary romance – are un secol şi jumătate vechime în Europa şi cam nouăzeci de ani în America de Nord, de unde şi acuzaţiile unor critici că imperiul galactic, fundalul standard al operelor spaţiale clasice, nu ar fi decît o proiecţie viitoare a imperiilor coloniale de la sfîrşitul secolului al nouăsprezecelea. Subgenul cyberpunk, pe de altă parte, a apărut în urmă cu aproximativ trei decenii şi a înglobat trăsături precum prezenţa ubicuă a calculatoarelor personale şi a telecomunicaţiilor, creşterea puterii corporaţiilor multinaţionale în detrimentul administraţiilor de stat naţionale sau contracultura rock. Cum din anii 1990 încoace în ţara noastră s-au manifestat asemenea tendinţe, subgenul acesta mi s-a părut foarte relevant pentru societatea contemporană. Promit să mă reorientez după ce România va avea un imperiu colonial.
S.Ş.: Pentru cei care nu sunt foarte familiarizaţi cu genul cyberpunk, enumeră, te rog, câteva trăsături definitorii ale acestui gen.
F.P.: Tehnologii inteligente, personale, portabile, rapide, ieftine şi scăpate de sub control centralizat. O multitudine de stiluri de viaţă, mode, curente ideologice şi atitudini – toate cu durată scurtă. Reducerea sistemelor de securitate socială, însoţite de dispariţia clasei de mijloc şi de scindarea societăţii între o minoritate de super-bogaţi şi o masă de săraci. Personaje rebele, descurcăreţe şi autonome – provenind dintr-o diversitate de grupuri etnice şi rasiale. Diminuarea – uneori pînă la dispariţie – a rolului statelor naţionale. Puterea neîngrădită a corporaţiilor multinaţionale. Suprapopulare. Poluare. Probleme ecologice şi climatice majore. Contrast între realitatea în prag de colaps şi realităţile virtuale fascinante. Intrigă captivantă. Suspans. Şi o diversitate de trimiteri intertextuale pentru cititorii care au plăcerea să exploreze asemenea aspecte. (Dacă vi se pare că toate astea sună cam deprimant, încercaţi cîteva mostre din subgenul „greenpunk”, apărut în deceniul trecut.)
S.Ş.: Romanul „Gangland” a fost distins cu Premiul Vladimir Colin în 2007. Este un roman la care ai lucrat o perioadă îndelungată de timp. Consideri că perseverenţa şi perfecţionismul au fost cheia acestui succes?
F.P.: Consider un miracol că am reuşit cumva să duc la bun sfîrşit acel roman, ba chiar să îl şi public. Abia după ce „Gangland” a ieşit în lume am învăţat din diverse surse tehnici de structurare a fundalului unui roman – personaje, recuzită, decoruri. În cazul acestui roman, cam toate elementele dintr-un capitol – decoruri, personaje secundare, scene din intrigă – erau create pe loc, înaintea scrierii acelui capitol. O metodă destul de ineficientă. Dar, odată ce am dus la bun sfîrşit scrierea romanului, l-am revizuit în mai multe rînduri, ţinînd cont de sugestii pe care mi le-au făcut Sebastian A. Corn, Ana-Maria Negrilă şi Daniel Măndiţă, şi abia apoi i l-am dus editorului. Dealtfel, editorul Cristian Cârstoiu mi-a dat un sfat memorabil, pe care l-am tot citat de-a lungul anilor: „Nimeni nu va ţine minte dacă ai predat manuscrisul la timp, dar toată lumea va ţine minte dacă ai scris o carte bună.” Cu siguranţă că „Gangland” nu a fost predat la timp.
S.Ş.: „Gangland” descrie o societate condusă exclusiv de adolescenţi (şi alte fiinţe aflate la o vârstă fragedă), inexistentă pe harta lumii şi în care domneşte haosul. Care este explicaţia faptului că, în ciuda haosului general, personajele aflate la vârsta adolescenţei sunt capabile să raţioneze şi să pună în practică planuri elaborate, întocmai (sau mai bine) ca adulţii? Este aceasta o inadvertenţă voită?
F.P.: Nu ştiu dacă este o inadvertenţă. „Gangland” are structura de bază a unei comedii. Începe cu o stare de conflict şi ajunge la o situaţie de reinsituire a armoniei. Încercînd să imaginez o societate fictivă, a trebuit vrînd-nevrînd să mă gîndesc la dinamica societăţilor reale, la interdependenţa diferitelor grupuri socio-profesionale. Şi, fie că unora dintre personajele din roman le place sau nu, revelaţia acestei interdependenţe li se întîmplă şi lor.
S.Ş.: Care au fost sursele tale de inspiraţie pentru cele două personaje principale masculine, O’Blivion şi Enguerrand, respectiv pentru Maria Alonzo?
F.P.: Pentru O’Blivion m-am gîndit la o versiune mai tînără a personajului Sir John Falstaff, iar relaţia lui cu Enguerrand e modelată într-o oarecară măsură după relaţia lui Falstaff cu prinţul Harry. Enguerrand mi-a fost inspirat de un personaj real, Enguerrand al IV-lea de Coucy, căruia Barbara Tuchman i-a scris o biografie impresionantă intitulată „O oglindă îndepărtată – urgisitul secol XIV”. În ceea ce o priveşte pe Maria Alonzo, m-a impresionat unul dintre personajele principale feminine dintr-un roman de Neal Stephenson – şi mi-am dorit să creez unul la fel de puternic şi de memorabil.
S.Ş.: Volumele tale de proză scurtă, „An/Organic” şi „Necropolis”, au fost distinse amândouă cu Premiul al III-lea Vladimir Colin. În 2009 şi 2010 ai obţinut Premiul al III-lea la concursul de proză Helion. Care este secretul unei cariere literare de succes?
F.P.: Probabil că un scriitor care şi-ar dori să aibă mai mult succes decît mine ar scrie mai mult decît mine, ar revizui mai mult, ar publica mai mult şi ar întreţine relaţii cordiale cu criticii şi cu publicul. Nu e greu. Greu e să practicăm ceea ce predicăm.
S.Ş.: Teza ta de doctorat, publicată sub numele de „Art Wasn’t Quite Crime – The Context, Themes and Consequences of (Post)Cyberpunk Fiction” la Editura Millennium Books, a primit distincţia summa cum laude pentru importanţa sa internaţională. Ce crezi că face din această lucrare una de importanţă internaţională?
F.P.: Aceasta a fost evaluarea comisiei de doctorat, nu a mea personală. E adevărat că lucrarea mea se referă la un număr de scriitori reprezentativi din Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Australia, precum şi la fenomene culturale conexe din Japonia, Franţa şi România, aşa încît se poate spune că se referă la nişte chestiuni internaţionale.
S.Ş.: Cât la sută dintr-o proză stiinţifico-fantastică ar trebui să fie reprezentat de cunoştinţele filologice şi cât la sută de cunoştinţele ştiinţifice?
F.P.: Depinde de la gen la gen, de la subgen la subgen şi de la lucrare la lucrare. Factorul determinant este publicul cititor căruia i se adresează un text literar, fie că textul este o schiţă, o nuvelă sau un roman. Iar publicul cititor nu iartă cu uşurinţă dacă îi înşelăm prea mult sau prea des orizontul de aşteptare. Astfel, în ceea ce priveşte literatura ştiinţifico-fantastică, toate experimentele stilistice din lume nu pot compensa pentru un conţinut tehnico-ştiinţific firav sau inexistent. Pe de altă parte, toată documentarea ştiinţifică din lume nu poate compensa pentru o intrigă dezlînată sau pentru o poveste plictisitoare ori neinteligibilă. De la bun început, SF-ul a fost o literatură de divertisment, iar alte aspecte ale sale, precum latura lui de avertisment sau latura lui educativă, nu trebuie să elimine pe de-a-ntregul acest aspect de bază.
S.Ş.: Ce trebuie să ştie un tânăr scriitor atunci când este la început de carieră?
F.P.: Fiecare poveste îşi va găsi un public al ei. Nici un scriitor nu îi poate mulţumi pe toţi cititorii. Un cititor cîştigat cu o carte bună va dori şi alte cărţi de acelaşi autor – aşa încît autorul ar face bine să scrie şi altele. A scrie este un proces care se desfăşoară pe etape şi totdeauna e bine să aflăm cîte ceva despre meşteşugul scrisului. Iar revizuirea atentă a manuscrisului înaintea trimiterii lui la editură sporeşte şansele publicării. Desigur, cineva care doreşte să scrie într-un gen literar ar face bine să citească trei categorii de lucrări: cărţi din acel gen literar, ficţiune din alte genuri literare şi non-ficţiune. Pentru că din cioburi adunate ici şi colo meşteşugim vitralii.
Google Sites
Report abuse