Index românesc‎ > ‎An/Organic‎ > ‎

Alături de tine

Pînă recent nu ai avut cum să mă vezi, deşi am fost mereu în preajma ta. Veşnic aproape, urmărindu-te dintr-o direcţie care nu e sus sau jos, înainte sau înapoi, dreapta sau stînga, te-am privit clipă de clipă dintr-un loc ce nu încape în viziunea cuminte, tridimensională, care ţi-a fost formată la şcoală cu compasul şi rigla pînă cînd ţi-a devenit o a doua natură.

Mereu.

Alături.

De tine.

Te-am însoţit din prima zi cînd te-ai mutat în garsoniera de pe strada Dristorului, te-am urmat cînd ai intrat pe uşa din pal, vopsită cu verde industrial în straturi inegale aplicate neglijent cu bidineaua. Eram acolo, şi într-un fel ai ştiut, chiar dacă nu-ţi dădeai seama cum sau de ce. Ai privit împrejur, neînţelegînd dincotro venea sentimentul acela nelămurit, senzaţia insinuantă că noua locuinţă n-avea să-ţi aducă noroc. Ca şi cînd ai fi putut să afli direcţia din care te priveam, tu, cu sărmana ta viziune euclidiană.

Poate te întrebi cum de ştiu ce gînduri ţi-au trecut prin minte atunci, în prima zi.

Nu cunosc nici pe departe totul, nu te teme.

Dar pe tine te ştiu ca pe buzunarul meu.

Mai bine, într-un fel, căci buzunarele mele sînt destul de ciudate. Răni şi ferestre, depozite şi căi de acces spre alte planuri, guri flămînde şi morminte cu adevărat veşnice. O să-ţi povestesc pe îndelete despre ele mai încolo. Avem tot timpul de pe lume. Chiar mai mult.

Te rodea un fel de neastîmpăr nemărturisit, ca şi acum, şi abia aşteptai ca grăsana aceea oribilă, proprietăreasa cea nesuferită, să plece odată şi să te lase în pace. Asta e altă problemă a ta. Nu suporţi compania oamenilor decît rareori, preferabil în doze mici. Păcat. Mie-mi place enorm şi caut să-i aduc la mine pe cît mai mulţi dintre ei, chiar dacă aceştia o doresc sau nu.

Te simţeai sub ameninţare într-un mod nelămurit şi-ai încuiat uşa în urma grăsanei, crezînd că ea era cauza. Te înşelai, fireşte. Ai căutat să te linişteşti, spunîndu-ţi că de vină era locul acela nou şi nu foarte atrăgător, baia cu pereţii coşcoviţi, vestibulul cu dulapul suspendat şi cuierul plin de ţinte ruginite, camera pustie, cu excepţia a două taburete din plastic roşu, bucătăria strîmtă, balconul cît un timbru.

Nu locul era de vină. Dar cum ar fi putut să-ţi apară altfel decît ameninţător din moment ce şi eu mă aflam acolo?

Ţi-ai pus maşina de scris pe podea, cărţile pe o poliţă bătută în cuie pe perete, iar într-un colţ ai întins sacul de dormit kaki în formă de sarcofag, ajuns cine ştie cum din surplusurile armatei elveţiene pînă la tine. Şi sentimentul acela de nesiguranţă te-a însoţit pînă seara, apoi pe parcursul nopţii. A persistat pînă-ntr-atît încît te-ai temut să stingi lumina. Ai stat aşa o vreme, ai privit becul fără abajur ce atîrna obscen din tavan, apoi ţi-ai adunat curajul cu amîndouă mîinile şi-ai apăsat întrerupătorul, spunîndu-ţi că la vîrsta ta e deja jenant să-ţi fie teamă de întuneric.

Într-adevăr e jenant.

Jenant să-ţi închipui că lumina, indiferent de care ar fi ea, m-a împiedicat vreodată să fac ceea ce-mi propusesem.

Ai tras fermoarul pînă sub bărbie cu un zgomot prelung de metal lunecînd peste dinţii din plastic şi te-ai încolăcit în sacul de dormit. Ai stat pe-o parte, dar nu după mult timp te-a parcurs un frison lung. Treptat ai început să tremuri din cap pînă-n picioare şi ţi-ai cuprins pieptul cu braţele, iar mîinile ţi le-ai ascuns la subsuori.

Ţi-ai spus că poate era din cauza frigului.

Frig.

În august.

Adevărul e că mă aflam acolo, alături de tine, privindu-te cum te scăldai în sudori reci. Fireşte că n-ai reuşit să adormi pînă la ziuă.

Şi crede-mă că nici măcar nu te-am atins.

(Versiunea integrală a povestirii "Alături de tine" poate fi citită în volumul An/Organic,  disponibil acum cu preţ redus la adresa:  http://www.amaltea.ro/fantasy-sci-fi/an-organic. Lectură plăcută!)


< schiţa precedentă                                                          schiţa următoare >

WebRep
Overall rating
 
Comments