3. Phoenixul din Kansar City

Trebuia să plece neapărat din oraşul acela. Îi era greaţă de locul de unde tocmai venise şi de ceea ce făcuse acolo. La întoarcere vărsase numai fiere. Deschise fereastra cîrpită cu carton şi încercă fără succes să împrospăteze aerul. Mirosul pusese de atîta timp stăpînire pe cameră încît părea să se fi impregnat în fiecare obiect.Ashburn avea douăzeci şi unu de ani, dintre care ultimii patru îi petrecuse în Kansar City. Venise în Statele Unite ale Vestului Mijlociu cu speranţa că va putea ajunge mai departe, în Japonia sau chiar într-o staţie orbitală. Visuri...

Chiar şi locul pe care-l ocupa în economia paralelă a oraşului era nesigur. Triburile de adolescenţi cu care înfiripase o reţea firavă de servicii şi înţelegeri aveau o aversiune foarte pronunţată faţă de străini. Umbra de accent, stilul vestimentar şi comportamentul lui Ashburn provocau iritare derbedeilor cu care avea de-a face. Iritarea nu dusese încă la reacţii violente, dar se manifesta permanent prin procente scăzute, scadenţe depăşite, înţelegeri dezavantajoase. Mirajul arhipelagului orbital se îndepărta încet şi sigur, în timp ce Ashburn era înghiţit treptat de mîlul sărăciei.

Chiar şi aşa, se putea socoti norocos. La reîmpărţirea Europei în timpul războiului, părinţii săi se aflaseră într-un teritoriu din care autorităţile ruse permiteau emigrarea. Dacă fiul lor ar fi avut ghinionul să se nască în zona de control islamică, n-ar fi putut părăsi Europa decît sub formă de funingine.