13. Jurnal de călătorie

Gîndacul locuise în pivniţă de cînd se ştia. Pivniţa nu semăna însă deloc cu ceea ce auzise el că ar fi trebuit să fie pivniţele respectabile, adică umedă, întunecoasă, plină de legume şi fructe pe cale de a putrezi, numai bune să le mănînce gîndacii. Nu, nici vorbă, pivniţa unde locuia gîndacul era curată, luminată, iar stăpîna casei venea zilnic pentru antrenamente. Instructorii nu rezistau niciodată prea mult, căci femeia căpătase viteză, precizie, şi de ceva timp încoace chiar şi o eleganţă stranie care îmbina eficienţa ucigaşă cu baletul.

Gîndacul ieşea uneori şi o privea, mai mult de dragul spectacolului. În dimineaţa aceea, însă, spectacolul dură mai puţin decît de obicei, căci stăpîna făcu un salt neobişnuit prin aer, iar din mijlocul traiectoriei extinse un deget subţire prin orbita dreaptă a instructorului de arte marţiale şi-l ţintui de perete. Execută o aterizare perfectă, fără să-şi elibereze victima, şi privi cu atenţie ultimele zvîcniri ale muribundului.

(Versiunea integrală a acestei nuvele poate fi citită în ediţia tipărită a volumului An/Organic.)

< schiţa precedentă schiţa următoare >

WebRep

Overall rating