Of Cyberpunk and Other Demons

Ceea ce m-a captivat la Anul Terminal a fost autenticitatea vocii. Este vorba despre vocea tinerelor pe care le auzim vorbind la telefon în autobuz despre băieți, lipeli și haine din Dragonul Roșu, cea a elevelor de la liceele mărginașe și școlile profesionale.

Personajul narator este o elevă în anul terminal de liceu, Isabel Ramirez pe numele său. Isabel trăieşte într-un New York post-colaps economic, frecventează cursurile unei instituţii de învăţământ numită William Burroughs (hehehe), ascultă Shoot2Kill, se îmbracă în treninguri (totuşi autorul nu cred ca a menţionat nimic de infamii cercei covrig), bârfeşte alături de prietenele ei şi se îndrăgosteşte de cine nu trebuie. În acelasi timp, face parte dinr-o bandă care vinde metamfetamină la colţul străzii, are o mamă dependentă de realitatea virtuală ( e tot timpul cufundată într-un soi de Second Life steampunk) şi nu reuşeste nici măcar să se ocupe de treburile domestice sau să plătească chiria, şi cară după ea tot timpul un fluturaş, căruia autorul îi zice briceag butterfly. În ciuda limbajului (Isabel face abuz de fată şi în puii mei aşa cum fac eu abuz de paranteze), îndeletnicirilor nu tocmai ortodoxe şi prismei aproape exclusiv violentă prin care priveşte viaţa, Isabel nu devine antipatică cititorului. De ce? Pentru că autorul ne ajută să înţelegem că Isabel nu are de ales, personajul nu cunoaşte altceva, este produsul backroundului ei social si familial. Din punctul meu de vedere, personajul Isabel este un semnal de alarmă tras societăţii contemporane.

Lumea Isabelei este alt semnal de alarmă. Prin intermediul vecinului Isabelei aflăm că lumea în cauză este produsul colapsului economic al Statelor Unite, cauzat în principal de abuzurile comise de corporaţii. Este o lume de tipul dog eat dog, totuşi viziunea umanistă a autorului îşi face simţită prezenţa pe alocuri, de pildă atunci când locuitorii Bronxului dau dovadă de conştiinţă socială şi solidaritate şi repară digul, sau scena splendidă în care Isabel ascultă blues cu vecinul său în grădina cultivată de acesta pe acoperişul blocului.

Al treilea semnal este chiar mama Isabelei, izolată în acea realitate virtuală. Nu cred că mai e nevoie să spun nimic aici, colcăie internetul de articole si studii despre dependenţa de lumi virtuale precum Second Life sau MMORPG-uri.

Mi-a făcut mare plăcere să citesc romanul, l-am terminat într-o zi. Într-adevăr intră foarte uşor, ceea ce nu e un lucru rău pentru oamenii normali. Snobii literari se pot întoarce la Murakami şi Kundera şi ce se mai citeşte pe plajă în Vamă şi în ceainăriile hip. Insă, atenţie la intertextualitate şi subtext căci autorul nu ne sufocă cu viziunile sale asupra felului în care merg lucrurile, ci le inserează delicat.

Aş mai fi avut probabil ceva de spus pe ici pe colo, însă, din pricina unei domnişoare căreia îi urez soarta anumitor peronaje ce aparţin romanului discutat, sunt nevoită să scriu de pe o varză murată conectată la periferice de computer. Tastatură, boxe, mouse gen. Voi reveni curând cu câte ceva despre Herman Hesse, al său Demian, Jung şi bineînţeles, gnosticism. Dacă sunteţi amatori de mitologie comparată, folclor şi alte bazaconii similare, fiţi pe fază. Doar atât zic.

<recenzia precedentă index recenzii recenzia următoare>