Poul Anderson
The Broken Sword (1954)
Vechiul meu prieten Mirel Palada a remarcat odată, pe jumătate în glumă, că dacă ai cincisprezece ani şi nu crezi că Stăpînul inelelor este cea mai grozavă carte din lume, s-ar putea să ai ceva în neregulă la scufiţă, însă dacă ai cincizeci de ani şi încă mai crezi că Stăpînul inelelor este cea mai grozavă carte din lume, atunci sigur ai ceva în neregulă la scufiţă. În ciuda faptului că nu am nici cincisprezece ani, nici cincizeci, mă simt dator să precizez că niciodată nu am crezut că Stăpînul inelelor ar fi cea mai grozavă carte din lume. E drept, timp de vreo opt sau zece ani, în copilărie şi adolescenţă, am recitit cu sîrguinţă O poveste cu un hobbit, care mi se pare un roman superior celebrei sale continuări. Şi, spre surprinderea şi încîntarea mea, am descoperit la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, un alt roman fantastic apt să rivalizeze cu acea bijuterie a genului. Se intitulează The Broken Sword (Colecţia Fantasy Masterworks, nr. 32, Editura Gollancz, Londra, 2002) şi a fost scris de autorul american Poul Anderson. Cînd l-am citit în 2006 şi o bună bucată de vreme după aceea le-am tot povestit cunoscuţilor ce roman măreţ este. Au avut tendinţa să fie de acord (ceea ce se întîmplă mai rar) şi aşa am aflat că The Broken Sword este apreciat de Livu Radu, Ştefan Ghidoveanu şi Mihai Dan Pavelescu.
Să vă spun şi dumneavoastră de ce:
Acţiunea romanului este plasată în Anglia medievală, în perioada invaziilor scandinave. În fundalul romanului apar o mulţime de entităţi supranaturale, de la elfii din folclorul englez la zeii, trolii, piticii şi uriaşii gheţurilor din mitologia scandinavă şi la zeităţile celtice, toate aflate în conflict cu biserica creştină, ai cărei slujitori îi alungă şi îi distrug cu puterea Cristosului cel Alb.
Intriga urmăreşte în paralel destinul unui copil al oamenilor, răpit şi crescut de elfi, şi al unei fiinţe ivite din încrucişarea elfilor cu trolii, crescută printre oameni. Cel dintîi, Skafloc, e destinat să repare o sabie frîntă, primită cadou după naştere de la zeii nordici. Celălalt, Volgard, îi ucide pe oamenii care l-au crescut, apoi se aliază cu trolii în efortul de a cuceri Anglia şi de a-i extermina pe elfi.
Personajele sînt construite convingător, inclusiv cele secundare, precum Imric, senior al elfilor, sau Freda, sora lui Skafloc. La fel ca unele porţiuni din Silmarillion, atît personajele cît şi evenimentele din The Broken Sword au darul de a rămîne în memoria cititorilor mult după încheierea lecturii.
Mai mult, The Broken Sword pare să fi exercitat o anume influenţă intertextuală. Astfel, sabia neagră, blestemată şi aducătoare de nenoroc personajelor principale din acest roman, pare să-i fi oferit inspiraţia lui Michael Moorcock pentru Stormbringer, arma lui Elric din Melniboné - şi Moorcock i-a dedicat lui Anderson una dintre cărţile din seria despre Elric. De asemenea, intriga secundară despre personaje care trăiesc o idilă fără a şti că sînt frate şi soră reapare în Silmarillion.
Ca stil, romanul merită apreciat pentru concizie, claritate, ritm alert şi complexitatea intrigii. După cum probabil vă aşteptaţi, am preferat să nu vă dau prea multe detalii despre întorsăturile intrigii şi loviturile de teatru din The Broken Sword ca să nu vă stric plăcerea lecturii.
Pentru că e o carte care se cere citită de mai multe ori...
Le barde du futur (1988)
În iulie 2010, prin amabilitatea lui Lucian Cristian Oancea, am achiziţionat cîteva duzini de volume din colecţia Science Fiction de la editura franceză Presses Pocket. Printre ele se număra şi un volum de Poul Anderson intitulat Le barde du futur (Presses Pocket, Paris, 1988). L-am parcurs pe îndelete, în a doua jumătate a anului 2012. Şi iată ce am aflat:
Le barde du futur face parte dintr-o serie din cadrul colecţiei Science Fiction pe care a îngrijit-o regretatul Jacques Goimard. Mai exact, înainte de 1988 apăreau volume de autor intitulate "Le livre d'or de la science fiction" (care chiar aveau coperte aurii), iar după 1988, odată cu trecerea la o nouă înfăţişare a întregii colecţii, volumele au fost republicate sub numele "Le grand temple de la science fiction". În cazul acestui volum, selecţia textelor a fost făcută de Marc Duveau.
Tot Marc Duveau este şi cel care semnează studiul introductiv al culegerii, "Le merveilleux et la liberté", în care prezintă puncte de reper din cariera lui Poul Anderson. Între altele, sînt discutate aici romane precum Orion Shall Rise, The Night Face sau The High Crusade şi nuvele ca "Goat Song" şi "The Last of the Delivererers".
Prima povestire din culegere se intitulează "Copiii de mîine" şi se încadrează în subgenul postapocaliptic. Mai exact, după un război atomic, un ofiţer american călătoreşte cu avionul pentru a găsi supravieţuitori pe teritoriul Statelor Unite şi se confruntă cu probleme etice cauzate de apariţia unor copii mutanţi.
"Epilog" este un tur de forţă al imaginaţiei în care Poul Anderson închipuie o societate extraterestră aflată la primul contact cu astronauţi tereştri. Bună parte din evenimentele care constituie intriga sînt relatate din perspectiva extratereştrilor.
"Critica raţiunii impure" este o povestire despre roboţi şi, în acelaşi timp, un omagiu adus lui Isaac Asimov. Dealtfel, unul dintre personaje este un robot denumit IZK-99. Misiunea protagonistului Felix Tunny este să-l convingă pe robot să lase deoparte poezia ermetică şi revistele de critică literară şi să meargă la muncă pe Mercur, la extracţii miniere. Iar desueta literatură ştiinţifico-fantastică are un rol-cheie în toată munca de convingere...
"Barbarul" este o schiţă care parodiază locurile comune ale fanteziei eroice - în special cele folosite de Robert E. Howard şi de imitatorii săi.
În schimb, "Vitejia lui Cappen Varra" e o povestire fantastică despre un poet ajuns la curtea unui rege scandinav. Într-o noapte furtunoasă, pe o insulă pierdută în mijlocul mării, Cappen Varra se confruntă cu o femelă trol şi o salvează pe fiica regelui, care fusese răpită cu mulţi ani în urmă. La fel ca şi textul anterior, "Vitejia..." tratează ironic locurile comune ale literaturii fantastice, căci protagonistul cîştigă înfruntarea prin inteligenţă, mai degrabă decît prin forţă fizică, iar la final, decît să primească fata de soţie şi jumătate din împărăţie, preferă să plece discret spre alte meleaguri.
"Pămîntene, fereşte-te!" tratează tema telepatiei. Protagonistul, Joel Weatherfield, are capacităţi telepatice deoarece descinde dintr-o rasă extraterestră. După mari eforturi, îi contactează pe cei din civilizaţia avansată de care fusese despărţit la o vîrstă fragedă, însă... doar ca să i se ia darul telepatiei şi să fie lăsat să ducă traiul unui om obişnuit.
"Martirul" abordează o temă similară - cea a capacităţilor extrasenzoriale - dintr-o perspectivă diferită. Anume, cîţiva extratereştri cu puteri extrasenzoriale sînt ţinuţi prizonieri de autorităţile terestre cu scopul de a fi siliţi să lucreze în folosul pămîntenilor. Ei însă preferă să piară mai degrabă decît să le ofere oamenilor cunoştinţe şi aptitudini pe care aceştia din urmă le-ar folosi în scopuri agresive şi expansioniste.
"Duel pe Syrta" e o povestire palpitantă plasată pe Marte. Un pămîntean pasionat de vînătoare decide să vîneze un localnic care sălăşluia în deşert, într-un turn pe jumătate ruinat. Dar vînătorul devine vînat, iar răzbunarea marţianului Kreega, deşi deloc sîngeroasă, este înspăimîntătoare... şi binemeritată.
"Interdicţie de şedere" e titlul pe care traducătorii francezi l-au dat povestirii "My Object, All Sublime". Naratorul, un cetăţean aparent obişnuit, relatează cum un dezvoltator numit Michaels l-a abordat pentru o afacere cu terenuri. Cei doi se împrietenesc, iar într-o seară, după o cină la Michaels acasă, protagonistul află că gazda sa a fost exilată din viitorul îndepărtat pentru un delict neprecizat. Şi dacă naratorul ar fi fost trimis tot din viitor ca să-l ducă pe protagonist în alt exil, în altă eră?
"Sam Hall", ultima nuvelă din volum, este o distopie. Într-un viitor ipotetic în care toţi cetăţenii americani au ajuns să fie supravegheaţi, înregistraţi, iar datele lor sînt păstrate şi actualizate într-un sistem centralizat, un înalt funcţionar al autorităţii de supraveghere creează o persoană fictivă, Sam Hall, cu scopul de a-i scăpa de neplăceri pe unii cetăţeni acuzaţi pe nedrept. Apoi lucrurile îi scapă de sub control protagonistului...
Volumul se încheie cu o minuţioasă bibliografie a lucrărilor publicate de Poul Anderson între anii 1947 şi 1988. Ar mai trebui să menţionez şi faptul că Le barde du futur are coperte duble, plastifiate, iar ilustraţia copertei a fost creată de M. Allandrieu. Pentru cititorii aflaţi la un prim contact cu creaţiile lui Poul Anderson, această culegere reprezintă un bun punct de pornire, întrucît ilustrează mai multe dintre temele şi stilurile abordate de autorul american, iar Marc Duveau, pe lîngă studiul introductiv, a plasat şi cîte o mică prezentare la începutul fiecărei povestiri.
Cum experienţa de lectură a fost agreabilă, voi parcurge probabil mai multe asemenea culegeri din seria "Le grand temple de la science fiction". Dar acesta e un subiect pe care îl vom relua cu altă ocazie.
