Cory Doctorow

La începutul anului 2006, prin amabilitatea lui Horia Nicola Ursu, am aflat despre existenţa unui autor cyberpunk canadian de aceeaşi vîrstă cu mine – Cory Doctorow. Un autor suficient de informat în legătură cu schimbările culturale majore ale timpului nostru ca să ofere gratuit pe Internet ediţii electronice integrale ale cărţilor sale. (Nu ca să saboteze vînzarea ediţiilor tipărite, să fim bine înţeleşi. Ca să o stimuleze.)

Aşa se face că, după ce am cumpărat o imprimantă cu jet, mi-am făcut curaj, am vizitat pagina www.craphound.com/down şi am descărcat primul roman al lui Cory Doctorow. L-am imprimat, l-am pus între coperte frumoase (prietenii ştiu de ce) şi l-am citit într-o zi.

Iată ce am aflat:

În viitorul apropiat, mulţumită clonării, nanotehnologiei şi telecomunicaţiilor ubicue, oamenii pot trăi practic pentru totdeauna, transferîndu-şi înregistrări ale minţii în clone ale corpului. În aceste condiţii, cîştigă teren un stil de viaţă bazat pe prestigiu (mai degrabă decît pe bani) ai cărui oponenţi pur şi simplu ajung să se stingă de bătrîneţe.

Aşa se face că tînărul Jules, un protagonist-narator abia trecut de primul centenar şi de cel de-al patrulea doctorat, ajunge să lucreze în Disney World (care a devenit un fel de zonă autonomă administrată de o ad-hocraţie) şi să contribuie cu idei şi eforturi constructive la restaurarea Conacului Bîntuit.

Numai că Jules este asasinat.

Clona sa investighează crima şi caută să combată influenţa unui grup condus de Debra, susţinătoarea unei tehnologii care descarcă date direct în mintea vizitatorilor. Metodele lui Jules sînt însă suficient de neortodoxe (sau ilegale) ca Debra să îl poată prezenta publicului ca pe un sabotor care ar trebui alungat de la Disney World.

Din fericire, misterul asasinării lui Jules este rezolvat, iar reputaţia Debrei este ruinată.

Cu ce se aleg cititorii după parcurgerea acestui prim roman?

Mai întîi, cu senzaţia de uşurare că nu au fost obligaţi să plătească înainte de a-l citi. După parcurgerea cărţii, este mai uşor să decidă fiecare dacă doreşte să cumpere acest roman (sau nu).

Apoi, cu impresia că intriga nu a fost suficient de bine dezvoltată. Personajele principale, precum Jules, iubita sa, Lil, sau prietenul lui, Dan, ca şi cele secundare, precum Jeanine sau Debra, ar fi putut foarte bine să participe la o intrigă mai complexă, cu mai multe incidente, pe de două ori mai multe pagini.

Nu în ultimul rînd, cu convingerea că lumea imaginată de autor nu a fost îndeajuns de bine explorată şi că nu pare suficient de consistentă şi de convingătoare din punct de vedere senzorial.

Ca să nu fiu înţeles greşit, trebuie să adaug că mi-aş dori ca mai mulţi autori români de SF apăruţi pe piaţa literară în ultimele două decenii să fie capabili să scrie cărţi la acelaşi nivel calitativ cu Down and Out In the Magic Kingdom. Dar Cory Doctorow mai avea destule de învăţat despre meşteşugul scrisului cînd a publicat acest roman. Din fericire pentru cititori, chiar a învăţat, după cum a demonstrat în următoarele sale cărţi.

Însă despre asta am să vă relatez cu altă ocazie.

Cărţile scurte au un farmec al lor. În februarie 2007 am citit într-o singură zi prima carte a lui Cory Doctorow, Down and Out In the Magic Kingdom, apoi am început-o imediat pe cea de-a doua, A Place So Foreign and Eight More. Şi iată ce am aflat:

A Place So Foreign este o colecţie de povestiri. Unele dintre ele sînt de sine stătătoare, precum „Craphound” sau „0wnz0red”, în vreme ce altele au un fundal comun, precum „Shadow of the Mothaship”, „Home Again, Home Again” sau „The Super Man and the Bugout”.

„Craphound”, spre exemplu, tratează despre lumea vînătorilor de antichităţi. Protagonistul-narator Jerry este un fel de Indiana Jones inofensiv care cotrobăie printre vechiturile scoase la vînare de diverse familii şi organizaţii din Toronto în căutarea de rarităţi cu valoare sentimentală (şi comercială). Numai că Jerry nu e însoţit de un bici împletit, ori de o femeie frumoasă, ci de un extraterestru la fel de pasionat de antichităţi.

„A Place So Foreign” este o poveste despre trecerea de la copilărie la maturitate. Protagonistul-narator James îşi însoţeşte părinţii printr-o uşă secretă care duce din 1898 în 1975 (versiunea utopică pe care şi-o imaginau autorii pulp prin anii ’30) şi descoperă cu stupoare că autorul său preferat, Jules Verne, nu a scris nici Războiul lumilor, nici Tarzan din neamul maimuţelor, nici povestirile cu Sherlock Holmes, nici Neuromantul.

„Return to Pleasure Island” combină un episod din Pinocchio cu atmosfera de la Disneyland şi cu elemente de realism magic. După ce veţi citi această povestire, probabil că o să vă gîndiţi mult şi bine dacă doriţi să mai vizitaţi vreodată un parc de distracţii. De asemenea, tema tratată aici a fiinţelor antropomorfe care se înmulţesc prin desprinderea unui fragment din corp avea să reapară într-un roman al lui Cory Doctorow, Someone Comes to Town, Someone Leaves Town.

„0wnz0red” este poate cea mai reuşită povestire din volum (şi una dintre cele asupra cărora Bruce Sterling ne atrage atenţia în prefaţă). În reţelele informaţionale, dacă un hacker preia de la distanţă controlul asupra unui calculator la un nivel fundamental, îl are în „pr0prietate”. Dar dacă biotehnologia viitorului apropiat ne-ar permite să luăm în pr0prietate metabolismul propriului corp, aşa încît să ardem cîte calorii dorim, să tonifiem muşchii atît cît vrem şi să avem chiar puterea de a le transmite altora aceste aptitudini printr-un virus benign?

Povestirile interconectate au drept fundal contactul dintre civilizaţia terestră şi o federaţie galactică paşnică şi binevoitoare. Fireşte, oamenii fiind ceea ce sînt (adică diverşi), pe alocuri relaţiile cu extratereştrii se încurcă – voit sau accidental.

Astfel, „Shadow of the Mothaship” ne prezintă un protagonist-narator adolescent şi rebel, Maxes Fuentes Schumacher, ale cărui eforturi să-şi supere tatăl duc la un incident diplomatic major chiar în ziua în care omenirea e acceptată în Federaţia Galactică.

„Home Again, Home Again” plasează tema alienării într-o perspectivă neobişnuită. Nu numai că protagonistul Chet se simte înstrăinat în ghetoul în care îşi petrece copilăria şi preferă să plece ca lucrător social pe o altă planetă, printre extratereştri acvatici, dar însuşi punctul de vedere din care e relatată povestea alternează între persoana întîi şi persoana a treia, într-o tehnică asemănătoare cu povestirea clasică „Fondly Fahrenheit” a lui Alfred Bester.

„The Super Man and the Bugout” îl are ca protagonist pe un super-erou în versiune canadiană, un fel de Superman pensionat de autorităţi după încheierea Războiului Rece, hăituit de funcţionari de la fisc şi cicălit de o mamă tiranică.

Pe ansamblu, A Place So Foreign lasă o impresie inegală. Chestiuni sociale majore, precum influenţa studiourilor de la Hollywood asupra Congresului SUA – şi indirect asupra restului lumii – pentru impunerea unor măsuri draconice de protejare a drepturilor de autor, se regăsesc lîngă episoade suprarealiste precum sesiunile în scaunul electric ale unui personaj secundar care canalizează spiritul lui Nicola Tesla. Povestiri pline de suspans, cum ar fi „0wnz0red”, sau cu o intrigă bine structurată, ca de exemplu „A Place So Foreign”, stau alături de nuvele mai degrabă fade, precum „The Super Man and the Bugout”, sau care nu duc nicăieri, precum „Return to Pleasure Island”.

Dacă volumul acesta de povestiri merită cumpărat sau nu puteţi decide personal (şi gratuit) după ce îl veţi citi pe site-ul autorului, pe pagina www.craphound.com/place. În mod sigur, Cory Doctorow a demonstrat că poate scrie mai bine de atît cu Eastern Standard Tribe, un roman pe care l-a publicat în 2004.

Dar asta e altă poveste.

Printre autorii cyberpunk de dată ceva mai recentă, Neal Stephenson ocupă un loc aparte şi probabil că am arătat acest lucru suficient de clar în recenziile pe care le-am scris despre cărţile sale. Stephenson are talentul unic de a prezenta chestiuni tehnice complexe în aşa fel încît să le înţeleagă şi ne-specialiştii, ba chiar de a le integra în intrigi coerente şi captivante.

Am crezut mult timp că Neal Stephenson e unic în această privinţă... pînă cînd, în februarie 2007, am citit Eastern Standard Tribe de Cory Doctorow.

Pentru un roman destul de scurt, Eastern Standard Tribe este ambiţios. Intriga sa e structurată pe două fire narative, unul în trecut, celălalt în prezent. Un procedeu interesant şi bine executat îl constituie utilizarea punctului de vedere. În capitolele din prezent, naraţiunea are loc la persoana întîi, din perspectiva subiectivă a protagonistului Art Berry. În capitolele din trecut, relatarea se desfăşoară în perspectivă omniscientă selectivă – naraţiunea îl urmăreşte tot pe Art, însă îi examinează acţiunile, gîndurile şi emoţiile obiectiv, din exterior. Mai mult, Cory Doctorow ne oferă un motiv plauzibil pentru această alternare a punctelor de vedere: Art Berry este în prezent internat într-o clinică psihiatrică, iar sinele său mai tînăr (cu stilul său de viaţă, mediul său social şi speranţele sale de viitor) pare să fie complet străin.

După ce pe prima pagină a romanului îl întîlnim pe Art într-o situaţie critică (singur pe terasa clinicii, gîndindu-se dacă să-şi împlînte un creion în nară ca să-şi facă o aşa-zisă lobotomie), sîntem agăţaţi cu două cîrlige narative („Cum a ajuns protagonistul în această situaţie?” şi „Cum va ieşi Art din acest impas?”) şi purtaţi pe cele două fire ale poveştii.

Planul narativ din trecut se bazează pe o chestiune tehnică reală care în urmă cu douăzeci de ani ar fi părut absolut ştiinţifico-fantastică: şoferii echipaţi cu telefoane mobile, i-Pod-uri şi acces wireless la Internet îşi alungă plictiseala descărcînd melodii în format numeric şi ascultîndu-le în maşină. Unii dintre ei plătesc pentru a le descărca de pe site-uri autorizate. Alţii le descarcă gratuit (şi ilegal) de pe site-uri neautorizate. Art vine cu o idee de afacere: cei care au un trafic enorm de asemenea fişiere neautorizate şi le împart multor utilizatori ar trebui să fie nu amendaţi, ci recompensaţi pentru că iniţiază curente culturale (şi stimulează consumul de muzică în format numeric) printre şoferi.

Iar iubita lui Art, Linda, şi partenerul lui, Fede, conspiră să-l elimine din afacere şi să profite numai ei...

Planul narativ din prezent se bazează tot pe o chestiune tehnică reală: poate că clinicile psihiatrice au fost structurate ca sisteme în secolul al nouăsprezecelea, însă le-am putea echipa şi transforma cu tehnologii din secolul al douăzeci şi unulea. Cum ar fi (se întreabă Art în mintea lui inginerească) dacă în sala de aşteptare unde vin rudele să-i viziteze pe pacienţi s-ar afişa pe un ecran, în timp real, numele medicilor psihiatri, numele pacienţilor fiecăruia, diagnosticul acestora din urmă, medicaţia care li s-a prescris şi evoluţia lor ca urmare a tratamentului? Dar dacă s-ar folosi lumini, muzică, senzori şi culori pentru a face clinica un loc mai agreabil şi mai puţin stresant?

Pe parcursul romanului, Doctorow reuşeşte să integreze în mod convingător şi alte aspecte ale civilizaţiei contemporane, precum comunităţile de pe Internet, telefonia mobilă, complicaţiile avocăţeşti care tulbură activităţile umane obişnuite, relaţiile de putere din mediul corporatist şi aşa mai departe. Conform unei tradiţii personale, autorul plasează o parte a acţiunii în Toronto. De asemenea, într-un acces de creativitate glumeaţă, ilustrează Legea lui Cehov de două ori – nu cu o puşcă, ci cu un topor de silex şi... un preot.

Dintre cărţile lui Cory Doctorow, Eastern Standard Tribe este cea dintîi care a meritat pe deplin timpul necesar lecturii. Îmi face plăcere să v-o recomand, în special pentru că, prin bunăvoinţa autorului, o puteţi citi integral şi gratuit pe pagina www.craphound.com/est.

There is joy in sharing.

În martie 2007, după ce citisem şi apreciasem cîteva cărţi bune de Cory Doctorow cum ar fi Eastern Standard Tribe (2004) sau Themepunks (2007), am început să parcurg cel mai masiv roman al său de pînă acum, Someone Comes to Town, Someone Leaves Town. După patru luni (timp în care am terminat de citit alte şaptesprezece cărţi) am izbutit să-l duc la bun sfîrşit. N-a fost tocmai uşor. Să vedem de ce:

Someone Comes to Town... are ambiţia să fie mai multe cărţi simultan. Una dintre ele (cel puţin) ar fi fost o carte pe gustul meu dacă n-ar fi împiedicat-o celelalte să se dezvolte.

Personajul principal (să-i spunem... Alan) construieşte un punct de acces wireless la Internet ca să poată naviga în reţea în timp ce serveşte masa la o terasă de lîngă locuinţa lui din Toronto. Numai că n-a solicitat permisiunea autorităţii radio canadiene.

Mai mult, descoperă că un punk anarhic, Kurt, a instalat deja cîteva asemenea puncte de acces (la fel de neautorizate) în piaţă şi doreşte să-şi extindă reţeaua, ParasiteNet, în întregul oraş. Pe de o parte, Kurt vrea să ofere acces wireless la Internet gratuit oricui. Pe de altă parte, i se pare o idee bună să spargă monopolul pe care companii uriaşe precum Bell Canada îl deţin asupra furnizării serviciilor de Internet.

Proiectul atrage personaje dintre cele mai diverse, începînd cu adolescenţi fără căpătîi şi terminînd cu un oficial de la Bell Canada, Lyman. Pe măsură ce se extinde, ParasiteNet se descentralizează, se asociază cu alte reţele asemănătoare şi dezvoltă un număr de aplicaţii noi şi interesante, după care...

După care constatăm că, în ciuda numărului mare de pagini din roman, firul acesta narativ rămîne nefinalizat. Pentru că Someone Comes to Town... are ambiţia să fie mai multe cărţi simultan.

O asemenea carte ar fi putut să fie un fel de Portret al artistului din tinereţe la început de mileniu.

Personajul principal (să-i spunem... Adam) se mută în Toronto, umple o casă cu corpuri de bibliotecă şi cu cărţi şi, printre mici întîlniri ocazionale cu vecinii cei noi şi cu vechii membri ai familiei sale, se apucă de scris. Alcătuieşte fraze, apoi paragrafe, caută să închege o intrigă, după care...

După care constatăm că nici acest fir narativ nu duce nicăieri. Pentru că Someone Comes To Town... insistă să fie mai multe cărţi simultan.

O altă carte ar fi putut să fie un fel de fabulă suprarealistă, o poveste de iubire fantastică.

Personajul principal (să-i spunem... Albert) descoperă că vecina lui, Mimi, are aripi membranoase care tot cresc şi care periodic trebuie retezate. Cînd constată că prietenul lui Mimi, Krishna, o brutalizează, Albert o ajută să plece, o duce într-o excursie la munte, apoi între cei doi se ţese o idilă. După care...

După care idila nu se mai dezvoltă cine ştie ce. Pentru că Someone Comes to Town... vrea să fie prea multe cărţi simultan.

O altă carte (pe care aş fi preferat să n-o citesc) este horror – şi încă un horror deghizat în realism magic.

Personajul principal (să-i spunem... Arnold) constată că unul dintre fraţii săi, Dave, un psihopat pe care îl omorîse cu ani în urmă, a revenit printre cei vii şi îi ucide pe rînd pe ceilalţi membri ai familiei sale. Pe de o parte, romanul explorează amintirile lui Arnold din copilărie şi adolescenţă (tatăl lui e un munte, mama – o maşină de spălat, un frate vede viitorul, altul e o insulă, iar cei trei fraţi mai tineri intră unul în altul ca păpuşile Matrioşka). Pe de altă parte, episoadele din prezent sînt din ce în ce mai violente şi mai înspăimîntătoare. După care...

După care, în locul unei confruntări finale în care eroul să pună lucrurile la punct o dată pentru totdeauna cu un ţăruş şi un baros (sau ceva asemănător), ni se oferă un final în care Arnold pleacă împreună cu iubita sa şi îi lasă pe Dave (antagonistul psihopat) şi pe Billy (fratele aparent binevoitor, dar care se dovedeşte a fi fost aliat cu Dave) să se lupte în legea lor. Care dintre ei o fi învins în cele din urmă, romanul nu ne spune...

După care...

După care, cititorii bulversaţi de o carte al cărei protagonist e numit cînd Alan, cînd Albert, cînd Adam, al cărei antagonist se numeşte cînd Dave, cînd Drew, ale cărei fire narative sînt prea numeroase şi prea puţin dezvoltate, a cărei cronologie şchioapătă pe alocuri se întreabă dacă toate aceste elemente alcătuiesc un ansamblu coerent şi dacă semnifică ceva. Din fericire, vă puteţi face propria părere, întrucît, prin bunăvoinţa autorului, Someone Comes to Town, Someone Leaves Town se găseşte integral (şi gratuit) pe pagina www.craphound.com/someone.

Pe de altă parte, ştiu sigur că, în ciuda acestui roman, Cory Doctorow e capabil să scrie cărţi clare, coerente şi captivante. A dovedit-o cu prisosinţă în Overclocked.

Dar despre asta vom discuta cu alt prilej.

În aprilie 2007 am descărcat de pe site-ul lui Cory Doctorow cel de-al doilea volum al său de nuvele, Overclocked; Stories of the Future Present. L-am imprimat într-o formă convenabilă, l-am îmbrăcat într-o copertă frumoasă şi, pînă să-mi dau bine seama ce se întîmpla, l-am citit în trei zile. Iată de ce:

Spre deosebire de A Place So Foreign, Overclocked are scurte introduceri pentru fiecare dintre nuvele. Unul dintre cei mai cunoscuţi autori SF care a făcut celebră această metodă este Isaac Asimov, dar şi Bruce Sterling a adoptat-o pentru cea de-a patra culegere a sa, Visionary in Residence (2006). Cory Doctorow a scris pentru nuvelele din Overclocked introduceri care sînt nu numai agreabile, ci şi informative. Astfel, aflăm că schiţa „Printcrime” a apărut dintr-o discuţie despre dreptul de proprietate intelectuală, că „I, Robot” a pornit de la recitirea volumului clasic al lui Asimov şi considerarea implicaţiilor pe care le-ar avea monopolul construcţiei roboţilor asupra structurii sociale, că „After the Siege” se bazează pe amintirile unei bunici a autorului despre asediul Leningradului, şi aşa mai departe.

Cît priveşte nuvelele propriu-zise, este evident de la prima lectură că Doctorow a învăţat mult mai bine să structureze intrigi, să creeze suspans şi să aleagă subiecte de la publicarea volumului A Place So Foreign încoace.

„Printcrime”, spre exemplu, este o schiţă care a apărut iniţial pe coperta a patra a revistei Nature. Cum ar fi, se întreabă autorul, dacă în viitorul apropiat am putea copia (cu sau fără autorizaţie) nu numai informaţii, ci şi artefacte? Dacă am avea imprimante 3D cu care am putea crea piese pentru aparate de aer condiţionat (să zicem) cu aceeaşi uşurinţă cu care imprimăm azi pagini dintr-o carte de Cory Doctorow? Şi dacă pedeapsa pentru imprimări neautorizate ar include vizite de la trupele antiteroriste şi zece ani de închisoare?

„When Sysadmins Ruled the World” este o nuvelă extrem de dramatică despre sfîrşitul lumii. O combinaţie de atacuri nucleare, biologice şi informaţionale distruge civilizaţia contemporană, iar administratori de sistem suprinşi în locuri de muncă bine protejate (precum protagonistul Felix) supravieţuiesc ici-colo şi utilizează Internetul pentru a se informa şi ajuta unii pe alţii.

„Anda’s Game” (un comentariu intertextual la Jocul lui Ender) este o nuvelă captivantă inspirată de o chestiune cît se poate de reală: jocurile multiplayer din reţea, care în unele cazuri au zeci de milioane de utilizatori, au dus la apariţia unor „ferme” în ţări cum ar fi Mexic sau China – locuri în care, pentru cîţiva bănuţi pe zi, localnicii dezvoltă personaje sau construiesc artefacte virtuale care ulterior sînt vîndute pe Internet spre a fi utilizate de jucători mai avuţi şi cu mai puţin timp la dispoziţie.

„I, Robot” imaginează o societate nord-americană viitoare, UNATS, care combină elemente din Eu, robotul şi O mie nouă sute optzeci şi patru, dar şi referiri glumeţe la „motorul de căutare” sau la „magazinul de mobilă cu pachete plate”. Protagonistul este un poliţist divorţat din Toronto, Arturo, care se străduieşte să-şi crească singur fiica, iar Doctorow ne arată într-un mod foarte convingător cît de tare s-au subţiat graniţele dintre utopie, distopie şi realitate.

„I, Row-Boat” este tot un comentariu intertextual al operei lui Asimov, dar plasat într-un viitor mai îndepărtat. Într-o perioadă în care oamenii s-au transformat în conştiinţe pure ce locuiesc în noosferă, iar nanotehnologia e folosită pentru a ajuta recifele de corali să capete conştiinţă de sine, unii roboţi au ajuns să adopte Legile Roboticii ca pe nişte precepte religioase, iar un robot autointitulat R Daneel Olivaw propovăduieşte... asimovianismul.

„After the Siege” este ultima nuvelă din volum – cea mai lungă şi cea mai emoţionantă. Relatează experienţa unui oraş super-tehnologizat al viitorului care, întrucît nu respectă drepturile de autor, este asediat de trupe ale unor entităţi politice aflate sub influenţa corporaţiilor multinaţionale – pe scurt, trupe din UE, SUA şi aşa mai departe. Protagonista nuvelei este Valentina, o adolescentă de treisprezece ani care trece prin încercări teribile, însă supravieţuieşte asediului, ba chiar găseşte soluţia pentru cîştigarea războiului. Printre elementele SF, precum imprimantele 3D sau „logica închegată”, şi printre cele fantastice, cum ar fi epidemia transmisă prin muşcături care transformă personajele în zombi, cititorii sesizează un mesaj cît se poate de sobru: întreaga oroare a masacrelor şi asediilor se desfăşoară zi de zi lîngă noi. Valentina se simte profund revoltată cînd află că suferinţele concetăţenilor ei sînt filmate în secret de o echipă de la un canal TV de ştiri şi oferite unui public global ca o formă de divertisment.

Nu întîmplător, cel de-al doilea volum de nuvele al lui Cory Doctorow este subintitulat „Poveşti din prezentul viitor”. Cele mai multe dintre aceste povestiri ne îndeamnă să privim cu atenţie prezentul şi să ne gîndim care elemente ale civilizaţiei de acum am dori să ne însoţească în deceniile viitoare. Prin amabilitatea autorului, Overclocked poate fi citit integral (şi gratuit) pe pagina http://craphound.com/overclocked. Vi-l recomand cu plăcere.

În octombrie 2008, am descărcat de pe site-ul lui Cory Doctorow cel mai recent roman al său, Little Brother (Tor Books, New York, 2008). L-am pus în pagină, l-am imprimat, l-am pus între două coperte (prietenii ştiu de ce), am suspendat orice altă activitate şi l-am citit în două zile.

Să vedem împreună de ce:

Protagonistul romanului, Marcus Yallow, are 17 ani şi trăieşte în viitorul apropiat, în 2012, în San Francisco. În timp ce chiulea cu cîţiva prieteni de dragul unui joc pe Internet, Marcus este surprins de un atac terorist care distruge Podul Golfului. Laolaltă cu prietenii, este arestat de forţele Departamentului pentru Securitate Domestică. După o scurtă perioadă de detenţie şi tortură psihologică, Marcus este eliberat sub ameninţarea că, dacă va face dezvăluiri publice, va fi încarcerat la loc. Văzînd că unul dintre prietenii săi, Darryl, nu a fost eliberat, Marcus decide să contraatace Departamentul pentru Securitate Domestică şi să contracareze măsurile de restricţionare ale drepturilor şi libertăţilor civile luate de administraţia neo-conservatoare.

Activităţile lui Marcus se bazează pe criptare şi pe accesul fără fir la Internet, precum şi pe stabilirea unor reţele de încredere cu alte persoane din cercul său de cunoscuţi. Lucrurile evoluează de la discuţii pe reţea la subvertirea sistemelor de supraveghere electronice, apoi la organizarea de proteste publice şi de conferinţe de presă. Fireşte, Departamentul pentru Securitate Domestică nu stă cu mîinile în sîn, iar spre finalul cărţii Marcus este luat din nou în captivitate, numai că eforturile sale au consecinţe răsunătoare şi totul se termină cu bine.

Little Brother este poate cea mai relevantă carte pentru deceniul în care trăim, cam cum a fost Dune pentru anii 60 ai secolului trecut. Pe de o parte, cu toate că este o carte destinată adolescenţilor, discută chestiuni foarte serioase precum drepturile şi libertăţile civile, iar bună parte din dezbaterile din roman au loc la ore de educaţie socială în care Marcus şi colegii săi discută despre siguranţă, libertate, legi şi aşa mai departe, toate cu referire directă la supravegherea ubicuă şi arestările care au loc zi de zi în oraşul lor.

Pe de altă parte, cartea prezintă o serie de chestiuni legate de tehnologie, de protocoalele de comunicare pe Internet, criptografie, sisteme de securitate şi multe altele. Un semn că Little Brother este un roman SF de cea mai bună calitate este că, deşi autorul a parcurs o bibliografie respectabilă pentru a-l putea scrie, chestiunile tehnice sînt prezentate într-un mod accesibil, menit să le trezească interesul cititorilor şi să le uşureze înţelegerea.

Şi pe plan literar, Cory Doctorow vine cu o mulţime de trimiteri, de la 1984 a lui George Orwell (titlul face aluzie la personajul Big Brother, în vreme ce unul dintre pseudonimele protagonistului este w1n5t0n) la Pe drum de Jack Kerouac şi de la De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger la Urlet de Alan Ginsberg. Mai mult, educaţia civică neortodoxă a lui Marcus are legătură cu istoria politică a oraşului San Francisco, de la curentul literar Beat şi mişcarea pentru drepturile civile la protestele antirăzboinice ale tinerilor hippie din anii 60 şi la atitudinea rebelă a punk-rocker-ilor din anii 70.

Ceea ce trebuie spus spre lauda acestui roman este că, avînd în vedere încărcătura sa politică, ar fi putut foarte uşor să cadă în păcatul predicilor greoaie care au darul să îi plictisească pe cititori, după reţeta unor autori ca Richard Morgan sau China Miéville. Little Brother reuşeşte însă nu numai să fie relevant şi educativ, ci şi agreabil şi captivant, iar mesajul social şi politic este foarte atent echilibrat de intrigă, suspans şi caracterizare. Marcus trece nu doar printr-o maturizare socială şi politică pe parcursul romanului, ci şi printr-una emoţională şi sexuală, iar evoluţia sa pe diferite planuri are loc într-o serie de episoade foarte elegant structurate. Mai mult, întrucît protagonistul este şi narator, Cory Doctorow a adoptat un discurs foarte convingător, iar Marcus ne dă impresia că este un Holden Caulfield abil din punct de vedere tehnologic – şi cu mai multe şanse să schimbe lumea.

Faţă de Down and Out in the Magic Kingdom (tot un roman narat la persoana întîi de către protagonist), Little Brother demonstrează în ce măsură a evoluat din punct de vedere literar autorul în numai cinci ani. Nu numai că este o carte de ficţiune net superioară celei dintîi publicate de Cory Doctorow – este poate primul său roman care merită pe deplin ceea ce îşi doreşte autorul de la fiecare dintre cititorii săi, anume să îl recomande altor cinci persoane împreună cu explicaţii de ce merită citit.

Ceea ce tocmai am făcut...

Nu îmi mai rămîne decît să vă informez că puteţi citi Little Brother integral şi gratuit într-o varietate de formate pe site-ul lui Cory Doctorow, la adresa: http://craphound.com/littlebrother/. Vă invit din toată inima să îl citiţi, să vă bucuraţi de el şi să îl recomandaţi prietenilor dumneavoastră. There is joy in sharing.

În octombrie 2008, am descărcat de pe site-ul oficial al lui Cory Doctorow nu numai un roman recent al său, Little Brother , ci şi un volum de eseuri şi interviuri, Content – Selected Essays on Technology, Creativity, Copyright, and the Future of the Future (Tachyon Publications, San Francisco, 2008). L-am imprimat, l-am legat, l-am parcurs în cîteva zile şi aş dori să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat.

Iată despre ce este vorba:

Spre deosebire de cărţi de non-ficţiune unitare, cum ar fi The Hacker Crackdown de Bruce Sterling sau In the Beginning... Was the Command Line de Neal Stephenson, Content are un caracter fragmentar. Unele texte din volum au fost iniţial discursuri rostite în public, precum „Discursul despre administrarea drepturilor digitale la divizia de cercetare Microsoft”. Altele au apărut mai întîi ca articole în ziare sau reviste, pe parcursul a şase ani.

Ceea ce dă coerenţă volumului este pe de o parte tematica, iar pe de altă parte stilul autorului. Cory Doctorow activează de multă vreme pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, iar chestiunile legate de restrîngerea drepturilor utilizatorilor, de libera circulaţie a informaţiilor şi de încălcarea intimităţii cetăţenilor reapar în aproape toate textele din volum. Sistematic, autorul ne atrage atenţia asupra politicilor incorecte ale unor corporaţii şi asupra pericolelor la care sînt supuse drepturile constituţionale ale oamenilor.

În ceea ce priveşte stilul, Cory Doctorow ne oferă foarte bune exemple de retorică. Începînd cu concizia şi relevanţa discursurilor, continuînd cu strînsa relaţie dintre afirmaţii şi dovezi, şi sfîrşind cu îndemnurile la acţiune şi cu modul în care autorul practică ceea ce predică, Content ar merita studiat cu atenţie.

Din fericire, puteţi face acest lucru gratuit, avînd în vedere că autorul a oferit textul integral al volumului pe site-ul său într-o varietate de formate electronice. Vă invit să îl parcurgeţi la adresa http://craphound.com/content şi sper să vă fie de folos.

There is joy in sharing.

În 2009, prin amabilitatea autorului, am preluat de pe site-ul lui Cory Doctorow textul integral al romanului său Makers, din care, cu cîţiva ani mai înainte, citisem prima parte, intitulată Themepunks şi publicată la noi de Millennium Books sub titlul Un miliard de şanse. L-am imprimat, i-am pus o copertă frumoasă (cu ajutorul unui prieten) şi... de citit l-am citit abia în iulie 2011. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.)

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În prima parte, o jurnalistă specializată în tehnologie, Suzanne Church, asistă la fuziunea a două corporaţii, Kodak şi Duracell. Preşedintele noului grup, Kettlewell, anunţă că va investi în numeroase grupuri mici şi inventive. Suzanne ajunge în Hollywood, Florida, unde scrie reportaje despre microfirma a doi constructori, Lester Banks şi Perry Gibbons. Construcţiile celor doi - aparate bazate pe stocuri de jucării nevîndute, pe putere de procesară ieftină, ubicuă şi pe inventivitate - se vînd bine pe piaţa colecţionarilor şi declanşează o tendinţă socială numită Noua Muncă. Lester, complexat fiind de propria obezitate, pleacă în Rusia pentru a-şi modifica metabolismul şi a deveni din nou suplu, iar Suzanne Church se mută la Sankt Petersburg pentru a scrie despre noile tendinţe medicale şi tehnologice de acolo.

În partea a doua, cincisprezece ani mai tîrziu, Lester şi Perry construiesc un traseu interactiv, prin care vizitatorii pot pilota un vehicul şi în care fiecare vizitotor poate influenţa evoluţia exponatelor. Expoziţia se dovedeşte a fi un succes, iar un funcţionar superior de la Disney world, Sammy Page, caută să îi saboteze pe cei doi întreprinzători pentru încălcarea drepturilor de autor ale corporaţiei Disney.

În partea a treia, conflictul escaladează. Kettlewell încearcă să îi ajute pe Lester şi Perry să dea la rîndul lor corporaţia Disney în judecată, moda traseelor interactive se răspîndeşte în Statele Unite şi Brazilia, admiratorii îi încurajează pe cei doi protagonişti, în vreme ce avocaţii tulbură apele de o parte şi de alta. Din fericire, Sammy Page întrevede o soluţie, chiar dacă aplicarea ei este cît pe ce să îl coste postul de la Disney, iar seria de procese este muşamalizată.

Epilogul, plasat la alţi cincisprezece ani în viitor, îi readuce împreună pe Lester (funcţionar superior la Disney, frustrat de lipsa de activitate) şi Perry (consultant al traseelor interactive, veşnic pe drumuri) pentru un nou proiect care le redă bucuria de a trăi.

Cel mai uşor de remarcat în privinţa romanului Makers este că, deşi este un roman masiv, se citeşte uşor şi cu plăcere. Unul dintre motive este că intriga este foarte bine structurată. Cory Doctorow a construit mai multe planuri narative (folosind omniscienţa selectivă multiplă) şi conflicte credibile, cu întorsături rapide de situaţie şi lovituri de teatru spectaculoase.

Un alt motiv pentru care Makers este agreabil este caracterizarea personajelor. Autorul a creat personaje credibile, iar modul în care le prezintă creează o puternică relaţie empatică între personaje şi cititori. Mai mult, pînă şi antagonistul sau personajele secundare ajung să se bucure de înţelegerea şi de simpatia cititorilor, ceea ce se întîmplă destul de rar. Iar faptul că nu numai protagoniştii sînt complecşi şi evoluează, ci şi antagonistul şi unele personaje secundare, arată că Doctorow a evoluat mult ca scriitor.

Ar mai trebui remarcat, tot ca o dovadă a măiestriei autorului, că dezvoltarea intrigii şi caracterizarea personajelor se îmbină foarte elegant, iar scenele din fiecare capitol ajută simultan la evoluţia conflictelor, la conturarea fiecărui personaj în parte şi la dezvoltarea unei reţele de relaţii dinamice între personaje.

Lumea imaginară din roman este de asemenea foarte minuţios construită şi este datoare în egală măsură subgenului postcyberpunk şi celui de dată mai recentă greenpunk. Contextul istoric de recesiune economică în care a fost scris şi publicat romanul răzbate frecvent din această lume ficţională plasată într-un viitor apropiat. De asemenea, interesul autorului pentru universul Disney reapare în acest roman, cu o intensitate ce aminteşte de Down and Out in the Magic Kingdom. Şi ar mai trebui să menţionez aici referirile frecvente la diverse subculturi ale adolescenţilor şi tinerilor, de la goth la punk. Spre exemplu, fuziunea dintre perspectiva sumbră a subculturii goth şi universul Disney este memorabilă.

Dincolo de toate aceste aspecte, rămîne impactul emoţional al acestui roman asupra cititorilor - credinţa nestrămutată în creativitatea oamenilor, în colaborare şi sprijin, în puterea indivizilor şi a comunităţilor de a face lucruri noi şi interesante şi utile chiar şi în condiţii de criză economică. Din acest punct de vedere, optimismul personajelor, chiar şi după confruntarea cu brutalităţi poliţieneşti sau cu maladii grave, precum şi bunăvoinţa lor sînt de-a dreptul contagioase. Şi, cu toate că detaliile intrigii se vor şterge cu timpul din memoria cititorilor, impresia plăcută dată deMakers le va rămîne multă vreme în amintire.

Vă recomand cu mult căldură acest roman, la fel de bine scris ca Little Brother, dar ceva mai optimist. Îl puteţi parcurge gratuit la adresa: http://craphound.com/makers/Cory_Doctorow_-_Makers.html sau îl puteţi achiziţiona de aici: http://www.amazon.co.uk/Makers-Cory-Doctorow/dp/0007327897/ref=pd_cp_b_1. Desigur, după ce l-am terminat de parcurs, am început lectura celei mai recente cărţi a aceluiaşi autor, With a Little Help. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie.

În august 2010, am descărcat, imprimat şi citit de pe site-ul autorului cel mai recent roman al lui Cory Doctorow, For the Win (Editura Harper Voyager, Londra, 2010). L-am parcurs cu mare interes şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului este plasată într-un viitor apropiat care, în frumoasa tradiţie a subgenului cyberpunk, este o versiune deghizată a prezentului. Tema este aceea a utilizării jocurilor de pe Internet pentru scopuri economice şi organizarea lucrătorilor din această industrie. Căci, dacă în unele ţări de pe glob adolescenţi şi tineri sînt plătiţi ca să participe zilnic la jocuri online, iar rezultatele eforturilor lor sînt transformate în profit de către angajatorii lor, jocurile nu mai sînt... de joacă. Mai ales nu cînd angajatorii îi intimidează, agresează sau torturează pe angajaţi, iar condiţiile de lucru sînt mizere.

Dacă în primul său roman pentru adolescenţi, Little Brother (apărut recent şi la noi în traducerea doamnei Ana Veronica Mircea), Cory Doctorow a construit o naraţiune la persoana întîi, din perspectiva protagonistului, în For the Win naraţiunea este la persoana a treia şi se focalizează, rînd pe rînd, asupra mai multor personaje majore - un punct de vedere numit "omniscienţă selectivă multiplă".

Cum tema romanului este una de importanţă globală, personajele sale sînt din mai multe ţări. Unele, precum jucătorul profesionist Matthew Fong, sînt din China, altele, ca şefele de ghildă Mala şi Yasmin, sînt din India, altele, ca lidera sindicală Nor, sînt din Indonezia, iar altele, precum Leonard "Wei-Dong" Goldberg, sînt din Statele Unite ale Americii.

Personajele, chiar şi cele episodice, sînt construite convingător, fiecare avînd un fundal plauzibil, o reţea de relaţii, preocupări şi obiective, iar punctul de vedere ales îi permite naratorului să ne arate ceea ce simte, gîndeşte şi face fiecare dintre aceste personaje. Fireşte, cum cele mai multe dintre ele au o legătură sau alta cu universul jocurilor online, al Internetului, al telecomunicaţiilor globale şi al tehnologiei informaţionale, cunoştinţele lui Doctorow din aceste domenii se dovedesc foarte utile.

Pe de altă parte, evenimentele prezentate în roman, ca şi fundalul acestuia, nu ar fi fost atît de convingătoare dacă autorul nu s-ar fi documentat temeinic în legătură cu societatea contemporană din India, China şi Indonezia, iar nota de mulţumire de la finalul romanului sugerează că Doctorow a folosit cîteva zeci de surse de informaţii.

Ceea ce demonstrează foarte clar Cory Doctorow este că lumile virtuale ale jocurilor de pe Internet sînt strîns legate de lumea reală prin infrastructură, relaţii economice şi relaţii sociale, iar eforturile de organizare a unei Internaţionale a Lucrătorilor din Reţeaua Mondială sînt conectate cu eforturi similare pentru sindicalizarea muncitoarelor din fabricile chineze sau indoneziene. Foarte des, condiţiile de lucru şi trai din viitorul imaginar al lui Doctorow seamănă cu cele din realitatea descrisă de Naomi Klein în The Shock Doctrine.

Cum nici o carte nu e scrisă într-un vid cultural, For the Win conţine o mulţime de aluzii şi referiri, de la Alice în Ţara Minunilor la Mad Maxşi de la Disneyland-ul îndrăgit de autor la World of Warcraft, precum şi vagi ecouri din Fructele mîniei de John Steinbeck şi din trilogia S.U.A. de John Dos Passos. (De acord, poate că, dintr-o înclinare pur subiectivă, nu mai pot citi o carte despre sindicalizare, greve, demonstraţii şi solidaritatea celor ce muncesc fără să mă gîndesc la aceste două lucrări celebre ale modernismului tîrziu.) Însă poate mai importantă decît reţeaua aceasta de referiri culturale este includerea de capitole explicative despre valute, economie, inflaţie, speculaţii financiare şi modul în care aceste lucruri ajung să se reflecte în jocurile online. Pentru că, dacă un joc de pe Internet a ajuns să aducă un miliard de dolari profit anual de la peste zece milioane de abonaţi, în economia mondială acel joc depăşeşte produsul intern brut şi populaţia unor ţări din lumea reală. Şi, cum For the Win este un roman destinat în primul rînd cititorilor tineri, e o lectură necesară pentru înţelegerea lumii în care trăim - online şi offline. Prin amabilitatea autorului, puteţi şi dumneavoastră să parcurgeţi For the Win integral şi gratuit, într-o largă gamă de formate, la adresa: http://craphound.com/ftw/download/. There is joy in sharing.

Desigur, imediat cum am terminat această carte, am început să parcurg un alt roman recent de-al lui Cory Doctorow, Makers. Însă despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

În a doua decadă a lunii martie 2013, în trei sau patru zile, am parcurs cel de-al doilea volum de eseuri al lui Cory Doctorow: Context - Further Selected Essays on Productivity, Creativity, Parenting and Politics in the 21st Century (Tachyon Publications, San Francisco, 2011). Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

La fel ca şi predecesorul său, Content, volumul reuneşte o mulţime de eseuri pe teme relevante. Cele mai multe dintre acestea sînt concise şi au apărut iniţial în publicaţii precum The Guardian, The New York Times sau Wired.

Unele dintre articole tratează despre literatura adresată tinerilor - mai ales în urma experienţei avute de Doctorow la scrierea romanului Little Brother, respectiv a unor reacţii apărute după publicarea acestuia. Printre ele se numără "Teen Sex" şi "Nature's Daredevils: Writing for Young Audiences".

Alte articole se ocupă de chestiunea cenzurii şi a îngrădirii drepturilor cetăţenilor. Dintre ele aş aminti "Beyond Censorware: Teaching Web Literacy" sau "Can You Survive a Benevolent Dictatorship?"

Un aspect subliniat adesea este că, în goana după profit a megacorporaţiilor mediatice, legile menite să apere "drepturile de autor" restrîng sau chiar sufocă de-a binelea creativitatea artiştilor din noile generaţii. Relaţia dintre creativitate, cultură în general şi circulaţia informaţiilor este explorată mai concis sau mai pe larg în articole ca: "A Cosmopolitan Literature for the Cosmopolitan Web", "When Love Is Harder to Show Than Hate", "Think Like a Dandelion" sau "Close Enough for Rock 'n' Roll".

Desigur, unele dintre articole au un caracter personal, referindu-se la relaţiile de familie ale autorului sau la metodele sale de lucru. Dintre acestea mi-a atras în mod special atenţia "Writing in the Age of Distraction", dar merită menţionate şi "How to Stop Your Inbox Exploding", "What I Do" sau "When I'm Dead, How Will My Loved Ones Break My Password?"

Nu în ultimul rînd, unele eseuri din acest volum discută chestiuni de principiu legate fie de anumite companii cu un rol central în societatea informaţională, fie de produse foarte populare ale acestor companii şi de comportamentul impus consumatorilor prin intermediul produselor. Două acemenea articole sînt "Why I Won't Buy an iPad (and Think You Shouldn't Either)", respectiv "Search Is Too Important to Leave to One Company - Even Google".

Cum volumul Context este relevant, variat, bine documentat şi foarte agreabil la lectură, vă recomand din toată inima să-l parcurgeţi şi dumneavoastră. Puteţi să-l achiziţionaţi online, spre exemplu de la Book Depository sau de la filiala britanică a companiei Amazon (în ediţie electronică sau în ediţie tipărită.) De asemenea, prin amabilitatea autorului, volumul poate fi descărcat gratuit într-o varietate de formate electronice aici.

Şi, cum cărţile lui Cory Doctorow sînt atît de captivante, în aceeaşi perioadă am parcurs The Rapture of the Nerds. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

Au şi cărţile soarta lor...

La începutul lui 2011, prin amabilitatea autorului canadian Cory Doctorow, am avut posibilitatea să descarc de pe site-ul craphound.com versiunea electronică a celui mai recent volum al său de povestiri, With A Little Help (Lulu.com, 2011). L-am pus în pagină, l-am imprimat, l-am legat, i-am pus o copertă frumoasă (cu ajutorul unui prieten), după care... l-am lăsat la raft pînă în aprilie 2013.

Dar, după ce am parcurs romane precum The Rapture of the Nerds, Pirate Cinema şi Homeland, am decis că venise vremea să mă ocup şi de acest volum de proză scurtă - drept pentru care l-am parcurs în cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

With A Little Help este un experiment comercial - un volum care, în loc să fie trimis la o editură spre publicare, a fost lansat de autor pe speze proprii şi poate fi achiziţionat într-o diversitate de formate (volum cartonat, volum broşat, CD audio). Introducerea este semnată de muzicianul Jonathan Coulton şi tratează despre modurile în care Internetul în general şi abordarea de tip Creative Commons în special contribuie la dezvoltarea şi diseminarea culturii.

Prima nuvelă din volum se intitulează "The Things That Make Me Weak and Strange Get Engineered Away". Deşi începe aparent banal, cu un personaj masculin între două vîrste, Lawrence, care lucrează într-o firmă, la analiza unor fluxuri de date, nuvela virează destul de repede înspre distopie, trimiţîndu-şi protagonistul (un fel de călugăr-programator) afară din mînăstire şi pe străzile din New York, într-un viitor apropiat în care cetăţenii sînt arestaţi abuziv de forţele de ordine şi făcuţi să dispară fără explicaţii.

"The Right Book", în schimb, este o scurtă povestire fermecătoare, în patru scene, despre viitorul comerţului cu cărţi şi despre oamenii care creează cărţile. Cum de-a lungul vieţii am jucat şi rolul de librar, şi pe cel de redactor literar, şi pe cel de legător artizanal de cărţi, şi pe cel de traducător, ba chiar şi pe cel de scriitor, povestirea aceasta mi s-a părut cu totul specială.

"Other People's Money" este o satiră anti-corporatistă plasată în viitorul apropiat, după colapsul economiei occidentale, iar personajele principale sînt Udhay Gonzales, reprezentantul unei firme de investiţii şi Gretl, o artizană dintr-un mall părăsit şi ocupat de localnici. Planul lui este să cumpere pachetul majoritar de acţiuni de la firma ei, să-i ofere capital de dezvoltare, apoi să preia controlul, însă artizana, mai vîrstnică şi mai trecută prin perioade de criză, îl convinge să plece de la firma de investiţii şi să lucreze pentru ea.

"Scroogled" este o altă povestire distopică, plasată de data asta într-un viitor apropiat în care Google colaborează cu un număr de servicii secrete americane. Protagonistul, Greg Lupinski, este luat în colimator de autorităţi la aeroport, după care, împotriva sfatului unor colege bine intenţionate, refuză să fugă în Mexic. Ulterior, fiind supus unor presiuni, ajunge să colaboreze cu serviciile secrete pentru a-i forţa şi pe alţi cetăţeni să sprijine un regim corupt.

"Human Readable" este una dintre piesele de rezistenţă ale volumului - o nuvelă despre un cuplu în care ea susţine o idee, el - o alta, iar cele două idei sînt incompatibile. Mai exact, protagonista, Patricia McCavity, e partizana ideii că infrastructura, fie ea şi inteligentă, trebuie supusă controlului uman, în vreme ce antagonistul, Rainer Feinstein, e adeptul optimizării sistemelor după modelul coloniilor de furnici - ceea ce exclude intervenţia umană. Cei doi au o relaţie amoroasă intensă, iar familia Feinstein o apreciază foarte mult pe protagonistă, însă campania ei pentru control democratic asupra infrastructurii este sabotată de firma lui, care apără interese corporatiste. Pe măsură ce conflictul dintre cei doi escaladează, iar situaţia se deteriorează din cauza dereglării sistemului pentru a-i favoriza pe plutocraţi, diferenţa dintre teoriile lui Feinstein şi realitate devine din ce în ce mai vizibilă. Am remarcat în acest caz echilibrul foarte bine găsit dintre structura intrigii, caracterizarea personajelor şi fundalul nuvelei.

"Liberation Spectrum", deşi de mai mică întindere, este un text la fel de reuşit. Cory Doctorow i l-a dedicat lui Bruce Sterling (naşul fiicei sale), iar stilul şi tema povestirii amintesc întrucîtva de unul dintre romanele importante ale lui Sterling, Distraction. Protagonistul, Lee-Daniel, conduce un autobuz cu angajaţii şi investitorii de la firma sa la întoarcerea din Canada în SUA. Din păcate, investitorii decid să-l concedieze, în ciuda rezultatelor excelente pe care le-a obţinut în crearea unei infrastructuri inovatoare de telecomunicaţii radio, iar Lee-Daniel trebuie să găsească o cale inteligentă, rapidă şi eficientă pentru a organiza ceva care seamănă, la scară redusă, cu... o lovitură de stat.

"Power Punctuation" este o metaficţiune satirică - un set de mesaje scrise de un băiat către maică-sa, în care îi relatează aventurile sale ca angajat într-o companie al cărei obiect de activitate îl constituie zdrenţuirea documentelor. Din păcate, protagonistul cade victimă unei manipulări telefonice şi declanşează un război devastator cu Microsoft, iar apoi nu ştie cum să fugă de răspundere.

"Visit the Sins", în schimb, este o povestire amară despre un viitor apropiat în care, mulţumită implanturilor neurale, locuitorii Pămîntului au devenit postumani. Protagonistul, Sean, este deja din a treia generaţie postumană şi îşi vizitează bunicul la un azil. Acesta din urmă preferă să-şi închidă conştiinţa ore sau chiar zile în şir, iar interacţiunile cu semenii săi rămîn în seama unor subrutine. Îngrijorător este însă că genul acesta de comportament poate fi observat şi la personaje mai tinere, inclusiv la tatăl protagonistului, ca o reacţie de apărare faţă de suprasarcina senzorială generată de mediul informatizat.

"Constitutional Crisis" este o altă metaficţiune amuzantă, construită de astă dată pe marginea comunităţilor de practicanţi ai jocurilor online şi a ghildelor înfiinţate de aceştia. După cum ne informează nota de la finalul textului, Cory Doctorow a scris această schiţă ca parte din procesul de pregătire pentru crearea romanului său For the Win.

"Pester Power" revizitează o temă predilectă a lui Cory Doctorow - abuzurile serviciilor secrete împotriva civililor - dintr-o perspectivă inedită. Ce s-ar întîmpla dacă o persoană arestată abuziv ar demonstra în tribunal că motivul real al arestării sale este că a creat o inteligenţă artificială?

O altă piesă de rezistenţă a volumului este nuvela "Chicken Little", în care protagonistul, Leon, descins din imigranţi români, lucrează într-o firmă care caută să afle ce le-ar putea vinde unor plutocraţi extrem de longevivi şi cu un statut legal incert - persoane (aproape decedate), corporaţii (întreţesute cu felurite trusturi şi fonduri de investiţii) şi naţiuni (bazate pe insuliţe proprietate particulară, în unele cazuri). Leon duce tratative interesante cu un superior din firmă, Brautigan, apoi cu o reprezentantă a unui plutocrat, Ria, iar în cele din urmă cu plutocratul măcinat de metastaze şi păstrat într-o cuvă, Buhle. Nuvela e remarcabilă pentru cîteva schimbări de situaţie şi pentru finalul ingenios.

Tot pe jocuri de putere şi pe răsturnări de situaţie se bazează şi ultima nuvelă din volum, "Epoch". Judecînd după nota de final, a fost scrisă la comandă pentru Mark Shuttleworth, de la proiectul Ubuntu. Spre finalul anilor 2030, protagonistul-narator, Odell Vyphus, administrator de sistem, are în grijă prima (şi deocamdată singura) inteligenţă artificială apărută printr-un proces evolutiv, BIGMAC. Din păcate, cum aceasta din urmă rulează pe calculatoare vechi, energofage, directoarea firmei, Peyton Moldovan, decide să-l oprească pe BIGMAC. Urmează negocieri, tergiversări, manevre şi contramanevre (inclusiv declanşarea unei campanii de spam prin care BIGMAC încearcă să-şi atragă simpatia publică). Pe lîngă subiectul atractiv şi evenimentele antrenante din intrigă, am mai remarcat aici şi trimiterile intertextuale la lucrări SF clasice precum The Moon Is A Harsh Mistress de Robert A. Heinlein şi 2001 - A Space Odyssey de Arthur C. Clarke.

Postfaţa îi aparţine lui Russell Galen, agentul literar al autorului, iar importanţa găsirii unor modele de afaceri viabile în contextul de dată recentă adus de Internet este subliniată încă o dată.

Pe ansamblu, volumul With A Little Help este o reuşită literară, iar ca valoare mi se pare încă şi mai bun decît precedenta colecţie de proză scurtă a lui Cory Doctorow, Overclocked. Fireşte, nu este nevoie să mă credeţi pe cuvînt. Puteţi să vă convingeţi chiar dumneavoastră, deoarce, prin amabilitatea autorului, With A Little Help este disponibil online într-o varietate de formate electronice la adresa: http://craphound.com/walh/e-book/browse-all-versions.

Şi, cum domnul Cory Doctorow scrie mai repede decît mă învrednicesc eu să citesc, mai am de parcurs dintre cărţile sale un volum intitulat The Great Big Beautiful Tomorrow. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

Am avut o perioadă în care urmăream cu interes cariera literară a scriitorului canadiano-britanic Cory Doctorow. Îi citeam fiecare roman imediat cum apărea. Apoi, o vreme, m-am luat cu altele şi m-am pomenit într-un tîrziu că, pe cînd nu eram atent, domnul Doctorow publicase nu mai puţin de şase cărţi. Am fost cuprins de regrete (în fond, este unul dintre scriitorii pe care îi apreciez foarte mult). Le-am descărcat de pe site-ul autorului, le-am imprimat, le-am citit pe rînd, repejor, şi, în aprilie 2013, am ajuns la zi.

Strădania a meritat pe deplin, întrucît se pare că, de la volumul Overclocked încoace, Cory Doctorow a ajuns la maturitatea artistică. Atît povestirile sale (reunite în With A Little Help) cît şi romanele (ca Little Brother, Pirate Cinema sau Homeland) sau volumele de eseuri (adunate în Content şi Context) sînt relevante, captivante şi fermecătoare.

Cum efortul meu de recuperare din ultimul timp nu a mai ţinut seama de ordinea în care Cory Doctorow îşi publicase cărţile, ultimul volum al său pe care l-am citit datează din 2011. Se intitulează The Great Big Beautiful Tomorrow (PM Press, Oakland, 2011) şi a apărut în colecţia "Outspoken Authors".

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul cuprinde un scurt roman, The Great Big Beautiful Tomorrow, un eseu, "Creativity vs. Copyright", şi un interviu cu autorul, "Look for the Lake!"

Romanul este împărţit în patru părţi. Acţiunea este plasată într-un viitor destul de îndepărtat, peste aproximativ patru decenii, în care au survenit schimbări climatice majore, economia americană a colapsat, iar noi tehnologii proiectate iniţial pentru a rezolva probleme ecologice ameninţă să distrugă şi ultimele vestigii ale bazei industriale şi ale civilizaţiei urbane.

În prima parte, "A Sparkling Jewel", protagonistul-narator, Jimmy Yensid, patrulează prin Detroit într-un meca, însoţit de drone teleghidate de cîini. Cu această haită tehnologică, Jimmy luptă împotriva unor dispozitive pline de tentacule, numite wumpus, care macină şi transformă în sol clădirile, şoselele şi tot ce le mai iese în cale.

Jimmy este trans-uman, creat prin inginerie genetică de către tatăl său, care e din prima generaţie de transumani, şi probabil va trăi veşnic, cu condiţia să nu piară într-un accident. Numai că protagonistul se simte atras de o adolescentă, Lacey, care face parte dintr-un clan de ecologişti, creşte capre-păianjen şi îl detestă pe Jimmy pentru comportamentul lui distructiv. Iar Jimmy, ca preţ pentru viaţa sa prelungită pe termen nedefinit, trebuie să trăiască în corpul unui băieţel de 11 ani.

Lucrurile se complică în urma unui atac al unei facţiuni rivale, iar tatăl lui Jimmy piere într-o luptă aeriană contra unei platforme zburătoare înarmate. Protagonistul fuge cu un dirijabil, ducînd cu el un artefact preţuit de tatăl său - un teatru mecanic rotativ care ilustrează în patru scene viitorul aşa cum îl vedeau cei de la Disney, la mijlocul secolului al douăzecilea. "Caruselul Progresului". În această lume post-colaps, sloganul înregistrat în prezentarea artefactului sună ironic - "Există un mare, măreţ, minunat Mîine".

În partea a doua, "No Privacy Around This Place", cîţiva ani mai tîrziu, Jimmy a găsit adăpost la o sectă care le cere membrilor săi să poarte implanturi neurale care permit o formă tehnologică de telepatie - nu împărtăşirea gîndurilor, cît mai ales a stărilor emoţionale. Desigur, metabolismul transuman al protagonistului a asimilat în mare parte implantul, reducîndu-i activitatea aproape de zero, însă ceilalţi membri ai sectei nu trebuie să afle asta.

Şi Lacey revine, de această dată în calitate de femeie matură, trecută de treizeci de ani, rătăcitoare şi lipsită de adăpost. Jimmy se confruntă cu mai multe dileme etice - să o ajute sau să o alunge (mai ales cînd îşi dă seama că Lacey servise drept momeală în cursul atacului din Detroit)? Să o integreze în sectă sau să plece împreună cu ea? Să reziste tentaţiei carnale sau să profite? Desigur, ca să atingă pubertatea, Jimmy ar trebui să ia legătura cu specialişti care să-i modifice metabolismul - şi ar fi nevoit să renunţe la perspectiva nemuririi...

În partea a treia, "There'll Always Be the Good Guys Shootin' It Out With the Bad Guys", Jimmy a îmbătrînit în mod accelerat şi, în insulele din sudul Floridei, pilotează un meca împotriva unui al doilea val de dispozitive wumpus şi... împotriva unor grupuri de clone ale sale care-şi folosesc puterile extrasenzoriale pentru a-i neutraliza pe membrii rezistenţei. Luptele sînt intense, iar în cele din urmă protagonistul este asmiliat...

... pentru ca în partea a patra, "Turn Back, Turn Back", să fie transformat într-un simulacru informaţional, alături de tatăl său şi de Lacey, în echivalentul virtual al vieţii-de-apoi.

Deşi comparabil ca dimensiuni cu alte romane scurte ale lui Cory Doctorow, precum Down and Out In the Magic Kingdom sau Eastern Standard Tribe, The Great Big Beautiful Tomorrow este net superior în mai multe privinţe. Fundalul acţiunii este foarte convingător imaginat şi foarte spectaculos. Personajele sînt creionate convingător, iar relaţiile dintre ele sînt foarte bine redate atît în dialoguri cît şi în comunicarea nonverbală dintre ele. Evoluţia protagonistului este foarte inteligent structurată, cu puncte de turnură, stadii evolutive şi momente de cumpănă. Nu în ultimul rînd, acţiunea este foarte dinamică şi spectaculoasă, gîndită parcă pentru o generaţie de cititori care a crescut jucînd jocuri de consolă şi urmărind desene animate japoneze.

Eseul "Creativity vs. Copyright" este adaptarea unui discurs pe care Cory Doctorow l-a ţinut la Convenţia Mondială de Science Fiction din Melbourne, Australia, în 2010. Principalele puncte pe care le atinge sînt:

1. Faptul că sistemul DRM (administrarea drepturilor numerice) este amplasat pentru avantajul corporaţiilor mediatice, nu pentru beneficiul cumpărătorilor şi utilizatorilor.

2. Este dificil să scoţi bani din faimă, dar e imposibil să scoţi bani din obscuritate.

3. Nu informaţiile vor să fie libere - oamenii vor să fie liberi.

Fiecare dintre aceste idei este dezvoltată pe larg, în sprijinul viziunii autorului conform căreia restrîngerea obsesivă a drepturilor consumatorilor şi utilizatorilor de către corporaţii duce în cele din urmă la pierderea creativităţii indivizilor - pentru că nimeni nu creează într-un vid cultural şi cu toţii împrumutăm unii de la alţii idei, tehnici şi aşa mai departe.

Interviul "Look for the Lake", realizat de Terry Bisson, explorează mai multe faţete ale activităţii lui Cory Doctorow - blogger pe BoingBoing, activist pentru drepturile omului, autor de literatură ştiinţifico-fantastică, scriitor de romane pentru adolescenţi. În trecere, sînt atinse şi chestiuni legate de creaţia literară, metode de scriere şi tehnici de structurare a intrigii.

Pe ansamblu, volumul The Great Big Beautiful Tomorrow este unul dintre cele mai reuşite din cîte a publicat pînă acum acest autor excepţional. Combină ficţiunea cu nonficţiunea, iar interviul din final ne lasă să facem cunoştinţă cu omul din spatele textelor - ceea ce se întîmplă destul de rar. Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi această carte la Amazon.co.uk sau la filiala britanică a companiei Book Depository. De asemenea, dacă înainte de achiziţie doriţi să vă faceţi o idee despre conţinutul cărţii, găsiţi pe site-ul autorului textul integral într-o diversitate de formate electronice, aici.

Ar trebui să mai specific faptul că articolul de faţă a fost cronica de carte cu numărul 300 de la Ţesătorul. Următoarea recenzie probabil se va ocupa de romanul meu grafic preferat, Elektra Assassin. Dar asta e altă poveste...

La începutul lunii martie 2013, imediat după ce parcursesem cel mai recent roman al lui Cory Doctorow, Homeland, am început lectura unui alt roman al său, Pirate Cinema (Tor Books, New York, 2012). Ca şi celelalte volume publicate de autorul canadiano-britanic, Pirate Cinema este disponibil gratuit, într-o diversitate de formate electronice, pe site-ul http://craphound.com/, iar în format tipărit îl puteţi comanda fie de la Book Depository UK, fie de la Amazon UK. L-am citit în trei zile – şi iată ce am aflat:

Protagonistul acestui roman destinat publicului tînăr este un adolescent de 16 ani din nordul Angliei, Trent McCauley, care are pasiunea creării de montaje cinematografice. Din păcate, ca urmare a legilor privind protejarea drepturilor de autor, autorităţile locale îi blochează familiei sale accesul la Internet, iar Trent fuge de acasă şi ajunge la Londra. După o primă perioadă de vagabondaj pe străzi şi prin adăposturi pentru persoanele fără locuinţă, Trent este „adoptat” de Jem, un cerşetor mai experimentat. Cei doi sustrag alimente recent expirate din pubelele supermagazinelor, se instalează într-un local abandonat dintr-un cartier unde au loc demolări frecvente şi curăţă, remobilează şi recondiţionează clădirea pentru a o face confortabilă.

Trent intră în grupuri online, îşi postează montajele cinematografice, merge la petrecerile unui grup de tineri şi ajută la organizarea de proiecţii cinematografice neautorizate, însă activităţile sale au tot felul de repercusiuni. Pe de o parte, ajunge să trăiască o frumoasă poveste de dragoste cu o adolescentă care îşi spune 26. Pe de altă parte, mari companii mediatice caută să-l aresteze şi să-l dea în judecată pentru încălcarea legii drepturilor de autor. Trent, iubita sa şi prietenii lor ajung să organizeze proteste publice şi campanii pentru a-i convinge pe politicienii britanici să nu adopte legi care favorizează megacorporaţiile media – mai ales că efectele asupra publicului obişnuit sînt devastatoare. Punctul culminant al romanului implică proiectarea neautorizată a unui videoclip-pamflet pe Palatul Parlamentului. Din păcate, cei doi adolescenţi se despart, însă campania lor are succes, iar protagonistul devine celebru cu videoclipurile sale.

Ca şi alte romane recente ale lui Cory Doctorow, precum Little Brother, Makers şi For the Win, Pirate Cinema conţine o puternică doză de interes pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi trage un semnal de alarmă serios în ceea ce priveşte încălcarea acestora de către megacorporaţii. În această privinţă, romanul aflat în discuţie ilustrează modul în care unii politicieni au conştiinţă civică şi doresc o reformă pentru binele cetăţenilor, în vreme ce alţii se lasă seduşi de relaţiile cu publicul din zona mass-media şi se transformă în slujitori ai companiilor multinaţionale, sau contrastul dintre cei care folosesc conţinutul mediatic ca pe o marfă şi cei care îl tratează ca pe o resursă pentru crearea de noi opere de artă.

Cu toate că autorul a prezentat asemenea idei despre drepturi de autor, creativitate şi abuzuri corporatiste şi în volume de eseuri precum Contentsau Context, aici dezbaterea este mult mai animată pentru că diverse personaje susţin diferite puncte de vedere, conform cu educaţia şi nivelul de înţelegere al fiecăruia. E adevărat că perspectiva protagonistului adolescent şi rebel e prezentată mult mai pe larg, însă pe parcursul cărţii apar şi alte personaje – avocaţi, politicieni, descendenţi ai artiştilor din generaţii trecute, judecători – fiecare cu opinii despre aceste probleme.

Pe lîngă subiectul atractiv, intriga captivantă şi suspansul bine controlat, Pirate Cinema mi-a mai atras atenţia prin documentarea minuţioasă pe care se bazează – de la chestiuni legislative referitoare la coypright sau la ocuparea clădirilor abandonate la vestimentaţia adolescenţilor sau la tehnici de supravieţuire în mediul urban.

Un alt aspect demn de luat în consideraţie este limbajul în care este scris romanul – argou britanic, mai degrabă decît registrul familiar nord-american din Little Brother sau Homeland, spre exemplu. Astfel, apar termeni prescurtaţi, ca „tellie” pentru „television set”, „lappie” pentru „laptop” ori „biccie” pentru „biscuit”, şi argou rimat, precum „barnie” (sau, dacă preferaţi, Barney Rubble) pentru „trouble”. În această privinţă, Cory Doctorow demonstrează foarte convingător că s-a aclimatizat în ţara sa de adopţie.

Desigur, tocmai acest argou britanic foarte bine folosit va face misiunea traducătoarei (sau traducătorului) din România foarte dificilă. Dar, dacă nu aveţi răbdare pînă cînd va apărea o ediţie română a acestui roman sau dacă preferaţi să vă delectaţi cu el în original, vă invit fie să achiziţionaţi o ediţie tipărită de aici, fie să vă alegeţi un format electronic convenabil de pe pagina aceasta. (There is joy in sharing.) Căci Pirate Cinema este mult mai atractiv şi mai agreabil decît aş putea să vă relatez aici, în cîteva cuvinte.

În ceea ce mă priveşte, imediat cum am încheiat lectura (ba chiar înainte să scriu prezentarea de faţă) am început să citesc un alt roman de Cory Doctorow, scris în colaborare cu Charles Stross – Rapture of the Nerds. Dar despre acela cred că v-am relatat deja cu altă ocazie...

În luna martie 2013, după ce citisem cîteva romane recente ale lui Cory Doctorow precum Homeland şi Pirate Cinema, am încercat un roman pe care Doctorow l-a scris în colaborare cu Charles Stross - The Rapture of the Nerds: A Tale of the Singularity, Posthumanity and Awkward Social Situations (Tor Books, 2012). L-am parcurs în cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

The Rapture of the Nerds se petrece într-un viitor în care cea mai mare parte a Sistemului Solar interior a fost transformată în sfere Matrioşca, iar cei mai mulţi oameni şi-au transferat conştiinţa în structuri informaţionale care rulează în aceste sfere. Pămîntul e singura planetă din Sistemul Solar interior care a rămas neafectată, iar protagonistul, Huw Jones, este un galez postuman ai cărui părinţi s-au "sublimat" deja.

Huw este trimis în Libia pentru a face parte dintr-un juriu într-un tribunal prezidat de o judecătoare, Rosa Giuliani, care are propriul ei reality show. Cazul aflat pe rol este al unor copii postumani care au descărcat din metasferă o entitate posibil duşmănoasă. Această entitate a fost adusă în instanţă, iar protagonistul constată că entitatea este un fel de amabasador plenipotenţiar al unei comunităţi galactice de civilizaţii. "Plenipotenţiar" înseamnă în acest caz că ambasadorul are inclusiv puterea să decidă dacă civilizaţia postumană din Sistemul Solar va fi distrusă, în cazul în care ar reprezenta un potenţial pericol pentru vecinii săi din galaxie.

Următoarele secţiuni ale romanului mută acţiunea în America, unde Huw abia scapă din mîinile unor creştini fundamentalişti de extremă dreapta, apoi într-un mediu virtual creat de ambasador, iar în cele din urmă înapoi în Ţara Galilor, unde Huw începe o relaţie de durată cu o tînără, Bonnie.

Ca temă, The Rapture of the Nerds aminteşte oarecum de Accelerando al lui Charles Stross. Reapar schimbarea tehnologică accelerată, trecerea de la uman la postuman, încărcarea conştiinţelor umane într-un mediu informaţional şi convertirea Sistemului Solar într-o serie de sfere Matrioşca din computroniu.

Ca stil, romanul este alert şi amuzant, precum colaborările biopunk ale lui Rudy Rucker şi Bruce Sterling din A Good Old-Fashioned Future şi Visionary in Residence. Tot ca în Accelerando, textul e înţesat de trimiteri intertextuale, de la Ghidul autostopistului galactic de Douglas Adams la Neuromantul de William Gibson şi de la The Ophiuchi Hotline de John Varley la The Singularity Is Near de Ray Kurzweil. Chestiunea singularităţii tehnologice este însă tratată parodic, iar parte din farmecul romanului constă în felul în care le demonstrează cititorilor cîte dintre metehnele şi apucăturile tipic umane îi vor însoţi probabil pe descendenţii noştri după ce vor ajunge la stadiul postuman.

Din acest punct de vedere, The Rapture of the Nerds pare să încheie prin parodie o întreagă serie de romane despre transcendenţa minţii omeneşti în sisteme informaţionale începută la modul serios cu Permutation City de Greg Egan, dacă nu cumva cu Synners de Pat Cadigan sau chiar cu Schismatrix de Bruce Sterling. Ca orice temă literară, şi cea a singularităţii tehnologice a debutat cu o tratare sobră în romane de mare amploare, s-a dezvoltat în variaţiuni pe aceeaşi temă şi se încheie cu o tratare comică. Dacă Snow Crash de Neal Stephenson marca în 1992 un punct de cotitură în literatura cyberpunk dincolo de care acest subgen nu mai putea fi luat cu adevărat în serios, The Rapture of the Nerds marchează un punct de cotitură similar în subgenul dedicat singularităţii tehnologice.

Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi acest roman în versiune tipărită de la The Book Depository UK sau de la Amazon UK. De asemenea, îl puteţi descărca gratuit în versiune electronică, într-o diversitate de formate, de pe site-ul oficial al lui Cory Doctorow aici.

Desigur, după ce am parcurs acest roman am început să citesc o altă carte de Cory Doctorow, With a Little Help. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

În februarie 2013, autorul canadian (naţionalizat britanic, mai recent) Cory Doctorow a publicat romanul Homeland (Tor Books, New York, 2013). Conform unui lăudabil obicei al său, domnul Doctorow a postat pe site-ul său, http://craphound.com/, textul romanului într-o varietate de formate electronice. Ca urmare, la începutul lunii martie am putut să parcurg Homeland. Şi iată ce am aflat:

La doi ani după evenimentele din Little Brother, protagonistul-narator Marcus Yallow se află la festivalul Burning Man împreună cu iubita lui, Ange. Acolo se întîlneşte cu o mai veche cunoştinţă, Masha, care îi înmînează o memorie flash pe care se află stocate peste 800 000 de documente compromiţătoare. Masha şi iubitul ei, Zeb, sînt răpiţi de Carrie Johnstone (cea care îl torturase pe protagonist în Little Brother) şi de mercenari de la o firmă privată, iar Marcus, revenit în San Francisco, trebuie să exploreze arhiva de documente şi să decidă dacă să le facă publice sau nu - şi eventual în ce mod.

În plus, întrucît părinţii săi şi-au pierdut locurile de muncă, Marcus se angajează ca web-master la candidatul independent Joseph Noss pentru campania electorală, pe o durată de două luni. În ciuda avertismentului sobru dat la angajare de şefa de campanie Flor Prentice Y Diaz în privinţa activităţilor informaţionale ilicite, Marcus îşi alege colaboratori - vechii săi prieteni Jolu şi Darryl - şi încarcă arhiva de documente în reţeaua Darknet.

Pe de o parte, documentele compromiţătoare din arhivă încep aproape imediat să apară în locuri vizibile din reţea, semn că micul grup al lui Marcus a fost infiltrat de hackeri. Pe de altă parte, mercenari ai unei companii private trimişi de Carrie Johnstone caută să-l intimideze pe protagonist şi să-l determine să distrugă întreaga arhivă - pentru că documentele dezvăluie o înteagă reţea de corupţie, abuzuri şi ilegalităţi, de la contracte frauduloase menite să sifoneze bani publici în conturi private la tehnici de tortură aplicate unor persoane suspectate de terorism.

După cum probabil vă aşteptaţi, plutocraţii reacţionează la activităţile lui Marcus, folosind programe care generează impresia că opinia publică ia dezvăluirile drept nesemnificative. Scandalul se amplifică însă, iar Marcus şi prietenii săi sînt implicaţi în demonstraţii de masă în care străzile şi pieţele din San Francisco sînt ocupate. Un efect este că protagonistul îşi pierde slujba din echipa de campanie a candidatului independent Joseph Noss, iar tensiunile dintre Marcus şi iubita lui cresc pînă la un punct de ruptură. Un altul este că, dacă antagonista Carrie Johnstone joacă murdar şi exercită presiuni de tot felul asupra lui Marcus, acesta sfîrşeşte prin a folosi documentele compromiţătoare din arhivă ca să o compromită să să-i distrugă cariera - pentru că activitatea murdară a funcţionarilor corupţi poate avea loc numai dacă e tolerată de cetăţenii obişnuiţi şi trebuie să ia sfîrşit atunci cînd cetăţenii nu o mai tolerează.

Epilogul romanului are loc tot la festivalul Burning Man, un an mai tîrziu, iar Marcus şi Ange se reîntîlnesc şi se împacă.

La fel ca şi Little Brother, Homeland pune în discuţie chestiuni referitoare la drepturile şi libertăţile civile. Între altele, sînt amintite metode de criptare pentru protejarea intimităţii online, contramăsuri faţă de ascultarea abuzivă a telefoanelor mobile, tehnici utile pentru protestatari (inclusiv drone care să transmită secvenţe video în timp real pentru a-i avertiza pe demonstranţi în privinţa manevrelor forţelor de ordine). De asemenea, sînt prezentate destul de detaliat metodele prin care funcţionari importanţi din administraţia de stat devin consultanţi în mediul privat, procedeele de arestare, intimidare, detenţie şi tortură folosite atît de forţele de poliţie cît şi de firmele de securitate privată, precum şi tacticile de manipulare mediatică a opiniei publice folosite de unele mari corporaţii.

Cu toate că intriga romanului pare plasată la un deceniu în viitor, în text apar trimiteri clare la un preşedinte considerat iniţal bun şi reformator, dar care a tolerat detenţia şi tortura fără judecată, continuarea unor războaie pe teritoriu străin, precum şi asasinatele cu drone. Mai mult, deşi fenomenul scurgerii de documente compromiţătoare, închisorile private, firmele de securitate şi programele pentru manipularea opiniei publice la care face referire Homeland sînt prezentate ca fictive, atît secţiunea de mulţumiri plasată de Cory Doctorow la finalul cărţii cît şi cele două postfeţe semnate de Jacob Appelbaum (Wikileaks), respectiv de Aaron Swartz (Reddit.com), trasează paralele clare cu chestiuni asemănătoare din istoria foarte recentă.

Dincolo de relevanţa sa socio-politică, Homeland este şi un roman remarcabil pentru calitatea sa literară. Intriga este foarte bine pusă la punct, suspansul şi loviturile de teatru sînt controlate de autor cu mînă de maestru, iar caracterizarea personajelor şi evoluţia relaţiilor dintre ele sînt realizate foarte îngrijit. Ar mai merita amintite apariţii episodice ale unor persoane precum liderii organizaţiei Electronic Frontier Foundation (John Perry Barlow, John Gilmore, Mitch Kapor şi Wil Wheaton), precum şi trimiteri intertextuale la modelul social al eloilor şi morlocilor imaginat de H.G. Wells în Maşina timpului şi aplicat la societatea informaţională contemporană de Neal Stephenson în amplul eseu In the Beginning... Was the Command Line.

Ca şi predecesorul său, Homeland încurajează şi recompensează o a doua lectură. Poate că o editură din România va binevoi în curînd să publice o traducere română. Fireşte, dacă nu aveţi răbdare, puteţi, prin amabilitatea autorului, să descărcaţi ediţia originală a romanului Homeland de aici. În ceea ce mă priveşte, am fost atît de plăcut impresionat de acest volum încît îmi doresc ca să văd cît de curînd şi un al treilea roman care să rotunjească o trilogie Marcus Yallow. Şi, cum nu puteam să-mi văd dorinţa îndeplinită peste noapte, am citit un alt roman pentru adolescenţi de Cory Doctorow, intitulat Pirate Cinema. Dar asta e altă poveste...