Isaac Asimov
Foundation (1951)
În toamna anului 1985, prin amabilitatea unei colege de clasă, Luminiţa Voinescu, şi a doamnei profesoare Marina Istrate, am avut ocazia să citesc volumul Foundation de Isaac Asimov (Granada Publishing, Londra, 1981) – o ediţie de buzunar cu coperta ilustrată de Chris Foss. A fost prima carte în engleză pe care am citit-o, iar înţelegerea textului mi-a fost uşurată de audierea, cu un an sau doi înainte, a unei adaptări radiofonice la emisiunea „Exploratorii lumii de mîine”. Nu numai că lectura unei întregi cărţi în engleză la vîrsta de 14 ani a fost un fel de triumf personal, dar viziunea mea despre literatura ştiinţifico-fantastică s-a schimbat considerabil. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:
Foundation reuneşte cinci povestiri şi nuvele plasate într-un univers imaginar comun. Cea dintîi, „Psihoistoricii”, tratează despre un savant, Hari Seldon, care într-un viitor îndepărtat a dezvoltat o ştiinţă numită psihoistorie şi cu ajutorul ei a prevăzut declinul şi prăbuşirea Imperiului Galactic cu capitala pe planeta Trantor.
Partea a doua, „Enciclopediştii”, arată cum, la marginea galaxiei, pe planeta Terminus, după cincizeci de ani-standard, Fundaţia întemeiată de Hari Seldon se confruntă cu o criză cauzată de diminuarea puterii imperiale şi de apariţia unor mici regate spaţiale independente cu ambiţii locale. Sub conducerea lui Salvor Hardin, Fundaţia foloseşte echilibrul puterilor pentru a evita invazia forţelor armate ale unuia dintre aceste regate, Anacreon.
Partea a treia, „Primarii”, relatează cum, după alţi treizeci de ani-standard, Fundaţia foloseşte religia pentru a ţine sub control cele patru regate din imediata sa vecinătate.
Partea a patra, „Negustorii”, prezintă un incident în care un negustor al Fundaţiei, Limmar Ponyets, îl salvează pe un altul de pe planeta Askone, unde comerţul cu tehnologie avansată era interzis.
Partea a cincea, „Prinţii comercianţi”, tratează despre o nouă criză din istoria Fundaţiei, în care unul dintre comerciaţii de frunte, Hober Mallow, înfrînge expansionista Republică Korelliană cu ajutorul embargoului economic. Finalul volumului anunţă şi că Fundaţia, destinată să devină iniţiatoarea celui de-Al Doilea Imperiu Galactic, după un mileniu de haos şi barbarie, va trebui să înfrunte în viitor nucleul Primului Imperiu, încă activ în centrul galaxiei.
Foundation, conform Autobiografiei lui Isaac Asimov, a fost concepută în 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a cererii redactorului-şef John Campbell, Jr., de povestiri interconectate care să nu fie despre roboţi. Tînărul Asimov promisese un nou set de povestiri, nu avea idee despre ce să le scrie, a privit împrejur, a văzut numeroşi soldaţi, s-a gîndit la Imperiul Roman, apoi la Decăderea şi prăbuşirea Imperiului Roman de Edward Gibbon, după care a plasat povestea în contextul unui Imperiu Galactic din viitorul îndepărtat.
Paralela cu lucrarea de istorie a lui Gibbon este destul de clară. Imperiul Galactic reprezintă Imperiul Roman, regatele stelare precum Anacreon reprezintă regatele barbare apărute după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, religia tehnolatră din partea a treia e un fel de echivalent SF al creştinismului, iar rămăşiţa Primului Imperiu care funcţionează încă în centrul galaxiei reprezintă Imperiul Roman de Răsărit.
O altă paralelă demnă de menţionat, însă, o reprezintă aceea cu contextul istoric în care au fost scrise aceste povestiri şi nuvele interconectate. Prăbuşirea Imperiului Galactic aminteşte de Marea Criză Economică din anii 30, înţeleptul Hari Seldon cu planul său de reconstruire a civilizaţiei seamănă cu economistul John Maynard Keynes, iar conducătorii ca Salvor Hardin sau Hober Mallow, atenţi să creeze (sau să identifice) şi să folosească tendinţe sociale şi economice majore, seamănă cu preşedintele F. D. Roosevelt.
Din acest punct de vedere, Foundation, publicată iniţial ca povestiri disparate în Astounding Magazine, apoi în volum în 1951, a reprezentat un punct de turnură în literatura ştiinţifico-fantastică în general şi în subgenul operei spaţiale în special. Mai degrabă decît să continue tradiţia operei spaţiale cu aventuri spectaculoase, pe linia stabilită de autori precum Edmund Hamilton sau E.E. „Doc” Smith, Asimov a folosit acest subgen pentru a prezenta importanţa forţelor istorice, a tendinţelor economice şi sociale în viaţa unei societăţi. Cu alte cuvinte, a trecut opera spaţială de la literatura de aventuri la literatura de speculaţie socială.
Efectul acestei schimbări de orientare şi al acestei bogăţii de idei a fost masiv şi de durată. Practic, lucrări majore din subgenul operei spaţiale, de la seria „Dune” a lui Frank Herbert la „Cînturile Hyperion” ale lui Dan Simmons, sau de la „Schismatrix Plus” a lui Bruce Sterling la seria „Culturii” a lui Iain M. Banks, îi sînt îndatorate într-o măsură mai mare sau mai mică Fundaţiei asimoviene. Asimov însuşi remarca în anii 80 că, dacă seria cinematografică Star Wars a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor creatori de SF din cinematografie şi din literatură, la rîndul ei era îndatorată unor creaţii mai vechi, inclusiv seriei sale Foundation.
Ca o recunoaştere a meritelor acestei serii, din care volumul prezentat aici este întîiul în ordinea publicării, în 1965 lui Isaac Asimov i s-a acordat Premiul Hugo pentru Cea Mai Bună Serie din Toate Timpurile – unicul de acest fel.
Aş mai menţiona şi claritatea stilului în care e scris acest volum, organizarea elegantă, pe secţiuni, şi caracterul dramatic al intrigii, cu numeroase dialoguri, ceea ce a facilitat adaptările radiofonice. Aceste calităţi, între altele, fac lectura volumului Foundation accesibilă şi agreabilă. Puteţi găsi şi dumneavoastră această carte la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro.
I. Asimov - A Memoir (1994)
Sînt mai bine de zece ani de cînd am renunţat să mai citesc cărţi de Isaac Asimov, după dezamăgirile provocate de Marginea Fundaţiei şi de Preludiul Fundaţiei. Pe cît de agreabile şi palpitante mi se păruseră cărţile lui din tinereţe (Eu, robotul, trilogia Fundaţia, Caverne de oţel, Soarele gol, O piatră pe cer, Pulbere de stele, Sfîrşitul eternităţii), pe atît de lungi şi diluate mi s-au părut acestea două, scrise şi publicate în anii ’80. Excepţie au făcut cîteva articole de popularizarea ştiinţei din volumul Planeta care nu a existat, în care cu plăcere i-am regăsit stilul clar, concis şi agreabil pe care i-l apreciam atît de mult.Şi iată că, după atîţia ani, am cumpărat în 2005 şi am citit o carte pe care mi-o doream de cîtva timp – Autobiografia lui Asimov. Am parcurs-o în aproximativ 28 de ore şi am fost încîntat de ea.În această carte, scrisă în 125 de zile (numeroase dintre ele petrecute în spital), Isaac Asimov îşi evocă rudele, prietenii, cariera, realizările şi dificultăţile în capitole scurte, clare şi de multe ori pline de iubire şi de căldură sufletească. Organizînd cartea astfel, a făcut-o foarte uşor de parcurs, iar faptul că îi citisem destule dintre cărţile importante din domeniul SF m-a ajutat să nu fiu străin pe de-a-ntregul în această lume pe care o evocă.A fost ca o regăsire a unui prieten pe care nu-l mai întîlnisem de mult, şi mi-a umplut inima de bucurie (şi, uneori, ochii de lacrimi). Pentru că, dincolo de toate experimentele stilistice, dincolo de modele literare şi de confruntările între generaţii, vocea raţională, limpede a lui Asimov, claritatea intrigilor sale şi soluţionarea conflictelor prin inteligenţă şi raţiune, nu prin violenţă sau forţă brută, reprezintă pentru mine chintesenţa literaturii science fiction moderne. Dacă o poveste nu poate fi spusă clar, în aşa fel încît cititorul să înţeleagă intriga (şi să se bucure de ea), atunci ea nu merită spusă deloc.În cazul Autobiografiei, e povestea unui om care a început viaţa ca imigrant sărac, lucrînd de la nouă ani în prăvălia părinţilor şi dormind patru-cinci ore pe noapte, şi care, printr-o combinaţie de studiu (dar nu toceală), burse, relaţii personale şi mai ales scriere susţinută, zi de zi, an de an, a ajuns să publice 451 de cărţi citite şi apreciate în numeroase ţări. Ceea ce afirmă autorul că l-a ajutat în această realizare este diversificarea producţiei. Au fost ani cînd a scris povestiri SF, ani cînd a scris romane, ani cînd a scris aproape exclusiv cărţi de popularizarea ştiinţei, ani cînd s-a ocupat de povestiri poliţiste, perioade cînd a publicat ediţii adnotate. Consecinţa a fost că, mai degrabă decît să cadă în capcana blocajelor scriitoriceşti, Isaac Asimov a devenit din ce în ce mai prolific de-a lungul vieţii, iar sporirea ritmului în care a scris a coincis cu o situaţie financiară din ce în ce mai bună. Un caz foarte rar şi foarte fericit în lumea literară.
Un alt aspect care pare să-l fi ţinut departe de bolile profesionale specifice scriitorilor (depresie, alcoolism, abuz de substanţe) este că pe parcursul vieţii de adult a ţinut numeroase prelegeri şi conferinţe. Vorbitul în public pare să fi compensat pentru nesfîrşitele ore de singurătate petrecute de Asimov dinaintea maşinii de scris.
În cartea lui se găsesc şi lecţii importante pentru scriitori. Una ar fi că, pe măsură ce scrii mai multe cărţi, grija referitoare la succesul uneia singure tinde să se diminueze. Dacă una nu prea se vinde, nu-i nimic! Următoarele vor compensa. Nu te opri din scris!
O alta este că, dacă o editură te tratează rău, nu te plăteşte şi aşa mai departe, nu e necesar să te duci prin tribunale. Tot ce ai de făcut este să nu îi mai dai cărţi pe viitor acelei edituri.
Şi, iar demn de reţinut, ajută dacă te porţi frumos cu editorii şi redactorii şi dacă relaţiile de afaceri se transformă în relaţii de prietenie şi loialitate pe termen lung. Un scriitor celebru şi agreabil în comportament reprezintă un fenomen rar şi, prin urmare, cu atît mai preţios.
Poate cel mai frumos omagiu adus lui Asimov este că, din generaţia de tineri furioşi cyberpunk care îi critica pe dinozaurii Epocii de Aur a SF-ului, Pat Cadigan i-a lăudat calitatea şi diversitatea cărţilor de popularizarea ştiinţei. În adolescenţă se încredea în el ca într-un ghid care să-i explice clar, pe înţeles, orice avea nevoie să afle. Iarăşi este demn de notat că Bruce Sterling i-a adoptat stilul pentru articolele ştiinţifice în rubrica permanentă din The Magazine of Fantasy and Science Fiction, însă numai timp de doi ani (Asimov o susţinuse timp de treizeci şi patru, cumulînd 399 de articole). Chiar şi simplul fapt că “Chairman” Bruce, autor divers, prolific şi respectat, nu a păstrat rubrica în continuare spune indirect ceva despre calităţile profesionale ale Maestrului…