Jeff Somers
The Electric Church (2007)
În august 2008, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat două romane ale unui autor cyberpunk din cea de-a treia generaţie, Jeff Somers. Pe cel dintîi, The Electric Church (Orbit Books, Londra, 2008), l-am parcurs în patru zile.Şi iată ce am aflat:Protagonistul-narator Avery Cates (un mărunt ucigaş plătit) trăieşte în Vechiul New York, în viitorul apropiat. Lumea lui Cates a fost Unificată şi este administrată de un Sistem la a cărui conducere se află Consiliul Unit. Reprezentanţii cei mai des întîlniţi ai Sistemului sînt poliţiştii, temuţi de populaţia civilă.Directorul secţiei de Interne a poliţiei, Richard Marin, îi oferă lui Cates o sumă fabuloasă pentru a-l ucide pe Dennis Squalor, întemeietorul şi conducătorul Bisericii Electrice – o religie care în cinci ani va avea cei mai mulţi practicanţi, iar peste şapte va fi unica religie din lume. Curînd, Cates se află atît sub urmărirea Călugărilor cît şi a unor ofiţeri de poliţie abuzivi precum colonelul Moje.După ce adună o echipă, Cates călătoreşte la Londra, pătrunde în Westminster Abbey, îl distruge pe Dennis Squalor, descoperă diverse secrete murdare ale conducerii mondiale, apoi declară război Sistemului şi poliţiştilor. În epilogul romanului, oprimaţi de toate felurile încep să i se alăture.Dintre aspectele pozitive ale romanului, poate cel mai uşor de sesizat este modul sistematic în care autorul aşază cîrlige narative la sfîrşitul capitolelor ca să-i încurajeze pe cititori să continue lectura. Concizia capitolelor contribuie şi ea la uşurinţa lecturii.
Un alt aspect pozitiv demn de menţionat este că apariţiile repetate, de tip deus ex machina, ale personajului secundar Richard Marin sînt explicate într-un mod foarte convingător în finalul romanului.
Dintre aspectele mai puţin pozitive ar trebui menţionat faptul că personajele par nişte actanţi (precum siluetele din jocurile video) mai degrabă decît nişte fiinţe umane. E adevărat că unele dintre ele nu mai sînt umane (Călugării, spre exemplu, au creiere omeneşti în corpuri cibernetice), însă nici Avery Cates şi colegii săi de echipă nu dau semne de oboseală sau de foame...
Nici lumea din fundalul romanului nu este mai convingătoare. Protagonistul ne asigură că în Sistem există numai bogaţi (care uneori îşi iau serviciu ca să-şi alunge plictiseala), poliţişti (corpuţi şi brutali) şi săraci (reduşi la delincvenţă mizeră). Deşi spaţiul urban s-a întins pe toată Coasta de Est americană, cele mai multe clădiri au fost ruinate în urma Unificării şi a diverselor revolte, iar Călugării îi ucid pe ascuns pe oameni ca să-i convertească.
În condiţiile în care protagonistul-narator ne informează că şi celelalte metropole se află în aceeaşi situaţie (de pildă, Londra, după cum aflăm în cea de-a doua jumătate a romanului), cititorul nu poate să nu îşi pună cîteva întrebări:
Cine fabrică electricitatea în această lume imaginară? Cine produce şi instalează ecranele video uriaşe de pe străzi? Cine produce şi repară vehiculele zburătoare ale poliţiştilor? Cine distilează şi îmbuteliază ginul pe care-l beau personajele? Cine întreţine reţelele de date pe care le accesează protagonistul şi asociaţii săi? Şi aşa mai departe...
Cu alte cuvinte, e greu de crezut că personajele trăiesc într-o societate care a colapsat, dar se bucură în continuare de unele dintre avantajele unei societăţi funcţionale.
Urmarea acestor lacune din construcţia personajelor şi a societăţii din fundal este că „Biserica electrică” merită citită o dată, dar nu şi a doua oară. N-ar fi exclus ca, peste un an sau doi, romanul acesta să le fie oferit în traducere (la un preţ piperat) cititorilor români ca fiind un extraordinar cyber-noir nemaipomenit şi nemaivăzut. În ceea ce mă priveşte, îl încadrez la categoria „lecturi de vacanţă” şi mă bucur că am avut ocazia să-l achiziţionez cu preţ redus...
The Digital Plague (2008)
În toamna anului 2008, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro,am avut ocazia să citesc continuarea romanului The Electric Church, intitulată The Digital Plague (Editura Orbit, Londra, 2008). Lectura s-a lungit şi s-a tot lungit. Să vedem împreună de ce:La începutul celui de-al doilea roman din seria despre Avery Cates, protagonistul-narator este răpit şi i se injectează o substanţă necunoscută sub scuza că asta reprezintă un asasinat. Nu al lui. Al întregii lumi.Nu după mult timp, apropiaţii săi încep să se îmbolnăvească grav şi să moară. Cates este luat în custodie de cîţiva ofiţeri de poliţie, iar analizele de laborator arată un număr de fenomene interesante: protagonistul a fost contaminat cu nanomecanisme autoreproducătoare care cauzează epidemia; cei ce stau permanent în preajma protagonistului beneficiază de un cîmp supresor; iar nanomecanismele incriminate poartă semnătura tehnicianului Ty Kieth.La sugestia lui Cates, un grup de poliţişti pleacă la Paris în căutarea tehnicianului, unde se confruntă cu un număr de Călugări aflaţi sub conducerea lui Kev Gatz (ucis în primul roman al seriei, dar Convertit). După un număr de pripeţii, Cates şi poliţiştii supravieţuitori revin la New York, unde caută să împiedice revitalizarea cadavrelor cu ajutorul nanomecanismelor şi să dejoace astfel cel mai recent plan de a cuceri lumea al lui Dennis Squalor.Mare parte dintre neajunsurile primului roman din serie se regăsesc în The Digital Plague cu vîrf şi îndesat. Societatea descrisă e la fel de puţin plauzibilă ca şi în The Electric Church . Personajele sînt la fel de caricaturale, provenind parcă dintr-o bandă desenată. Acţiunea trece dintr-un episod violent într-altul cu viteza furibundă a unui videoclip, fără prea multe pauze pentru aprofundarea caracterizării ori pentru dezvoltarea fundalului – ceea ce poate fi dăunător pentru un roman.
Mai mult, The Digital Plague păcătuieşte prin faptul că aduce atît de mult balast din primul roman (personaje, relaţii, elemente de fundal) în loc să vină cu mai multe elemente noi şi surprinzătoare.
Nu în ultimul rînd, premisa romanului a fost tratată memorabil în romane (post)cyberpunk mai vechi cum ar fi Blood Music (1985), Queen of Angels (1990) şi Slant (1997) de Greg Bear, respectiv Necroville (1994) de Ian McDonald şi a fost tratată mai bine. Jeff Somers foloseşte nanotehnologia numai ca pretext pentru un măcal organizat de un comando printre cadavre proaspăt resuscitate – adică un fel de Resident Evil fără Milla Jovovich. Prea puţin pentru o temă cu posibilităţi atît de generoase.
Cînd am încheiat lectura acestui roman cyber-noir superficial, m-am consolat pentru timpul pierdut cu un singur gînd: măcar The Digital Plague nu a avut peste 500 de pagini, precum Carbon modificat .
The Eternal Prison (2010)
În martie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus,http://nautilus.ro, am avut ocazia să achiziţionez al treilea roman din seria lui Jeff Somers despre asasinul plătit Avery Cates - The Eternal Prison (Editura Orbit, Grupul Editorial Little, Brown, Londra, 2010). De parcurs, am parcurs acest volum în ediţie de buzunar abia în august 2013. Şi iată ce am aflat:
În viitorul sumbru descris în The Electric Church şi în The Digital Plague, cîţiva ani mai tîrziu, are loc un război civil devastator între două facţiuni conduse de directorul executiv Richard Marin, respectiv de generalul Cal Ruberto. Protagonistul Avery Cates este trimis la o închisoare de maximă securitate - Penitenciarul Chengara - de unde încearcă să evadeze împreună cu cîţiva complici. Unul dintre aceştia îl abandonează, iar Cates, după ce este eliberat din penitenciar, îl caută pentru a se răzbuna. Dar mai întîi ar trebui să distrugă versiunea numerică a lui Richard Marin, depozitată la Kremlin şi conectată la o armată de avataruri - androizi cu înfăţişare identică...
După cum probabil vă aşteptaţi, The Eternal Prison abundă în secvenţe de acţiune, împuşcături şi pirotehnie. Tot cum vă aşteptaţi, destule personaje secundare care colaborează cu Cates pier în circumstanţe dramatice. Şi probabil nu veţi fi foarte surprinşi dacă am să menţionez că Marin şi Ruberto coordonează în secret cele două părţi implicate în războiul civil - pentru că cei doi au foarte multe în comun.
Un aspect interesant al romanului este că protagonistul poartă în minte versiunea numerică a unor personaje secundare importante - un efect neprevăzut al unei tentative de a-i încărca într-un sistem informaţional conştiinţa. Desigur, acestea comentează frecvent, într-un cor cacofonic ce ameninţă să-l scoată din minţi pe Cates. (Şi dacă asta ar fi o trimitere intertextuală la Children of Dune şi la situaţia prinţesei Alia?)
Un alt aspect demn de menţionat este schimbarea frecventă a locului acţiunii - din America de Nord la Veneţia, iar de acolo la Moscova. (În viziunea lui Somers, Veneţia a complet acoperită de ape, iar Moscova e bîntuită de creaturi zdrenţuite şi înfometate.)
Din păcate, intriga e destul de confuză, aşa încît, de la un punct încolo, devine greu de urmărit, iar interesul cititorilor se cam disipează. E adevărat că, la fel ca în primele două romane din serie, capitolele sînt scurte şi se încheie cu cîrlige narative, iar scenele de acţiune abundă. Dar, cum personajele sînt foarte schematice, iar tiparul în care se încadrează evenimentele nu este suficient de clar, The Eternal Prison nu încurajează o a doua lectură. Şi, cu toate că am adunat o colecţie destul de vastă de literatură (post)cyberpunk, parcă m-ar tenta să scot seria lui Jeff Somers într-o plimbare la anticariat. (Numai dus.)
Ar trebui să menţionez că, după acest roman, în seria despre Avery Cates au mai apărut două volume. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...
