Page start up on 13.03.2025_16:03 (UTC+1 / Paterna, Valencia, España). > 13ºC, Humedad 84%, Viento 8 km/h > 39°30'24.1"N 0°26'40.3"W

La Declaración Universal de los Derechos Humanos, adoptada por la Asamblea General de la ONU el 10 de diciembre de 1948, fue el resultado de la experiencia de la Segunda Guerra Mundial. Después de la Segunda Guerra Mundial y la creación de las Naciones Unidas, la comunidad internacional se comprometió a no permitir nunca más atrocidades como las sucedidas en ese conflicto. Los líderes del mundo decidieron complementar la Carta de las Naciones Unidas con una hoja de ruta para garantizar los derechos de todas las personas en cualquier lugar y en todo momento.El documento que consideraban, y que más tarde se convertirá en la Declaración Universal de los Derechos Humanos, fue examinado en la primera sesión de la Asamblea General en 1946. 

El documento que más tarde pasaría a ser la Declaración Universal de Derechos Humanos (DUDH), se examinó en el primer período de sesiones de la Asamblea General, en 1946. La Asamblea revisó ese proyecto de declaración sobre los derechos humanos y las libertades fundamentales y lo transmitió al Consejo Económico y Social para que lo "sometiera al análisis de la Comisión de Derechos Humanos y que ésta pudiera preparar una carta internacional de derechos humanos". La Comisión, en su primer período de sesiones, celebrado a principios de 1947, autorizó a sus miembros a formular lo que denominó "un anteproyecto de Carta Internacional de Derechos Humanos". Posteriormente, esta labor fue asumida oficialmente por un Comité de Redacción integrado por miembros de la Comisión procedentes de ocho Estados, que fueron elegidos teniendo debidamente en cuenta la distribución geográfica.

La Comisión de Derechos Humanos estaba integrada por 18 miembros de diversas formaciones políticas, culturales y religiosas. Eleanor Roosevelt, la viuda del Presidente estadounidense Franklin D. Roosevelt, presidió el Comité de Redacción de la DUDH. Junto a ella se encontraban René Bassin, de Francia, quien redactó el primer proyecto de la Declaración, el Relator de la Comisión, Charles Malik, del Líbano, el Vicepresidente, Peng Chung Chang, de China, y el Director de la División de Derechos Humanos de Naciones Unidas, John Humphrey, de Canadá, quien preparó la copia de la Declaración. Pero de todos ellos, Eleanor Roosevelt fue sin duda la gran impulsora de la aprobación de la Declaración.

La Comisión se reunió por primera vez en 1947. En sus memorias, Eleanor Roosevelt recuerda:

El Dr. Chang era un pluralista y mantenía de una manera encantadora que existía más de un tipo de realidad concluyente. La Declaración, decía, debería reflejar ideas que no se identificaran únicamente con el pensamiento occidental y el Dr. Humphrey tendría que saber aplicar un criterio ecléctico. Su comentario, aunque dirigido al Dr. Humprhey, en realidad estaba dirigido al Dr. Malik, quien no tardó en replicar explicando detenidamente la filosofía de Tomás de Aquino. El Dr. Humphrey se sumó con entusiasmo al debate, y recuerdo que en un momento dado el Dr. Chang sugirió que tal vez convendría que la Secretaría dedicara algunos meses a estudiar ¡los fundamentos del confucianismo!.

La versión definitiva redactada por René Cassin fue entregada a la Comisión de Derechos Humanos, que estaba sesionando en Ginebra. El proyecto de declaración enviado a todos los Estados Miembros de las Naciones Unidas para que formularan observaciones se conoció bajo el nombre de borrador de Ginebra.

El primer proyecto de la Declaración se propuso en septiembre de 1948 y más de 50 Estados Miembros participaron en la redacción final. En su resolución 217 A (III) del 10 de diciembre de 1948, la Asamblea General, reunida en París, aprobó la Declaración Universal de Derechos Humanos. Ocho naciones se abstuvieron de votar, pero ninguna votó en contra. Hernán Santa Cruz, de Chile, miembro de la Subcomisión de redacción, escribió:

Percibí con claridad que estaba participando en un evento histórico verdaderamente significativo, donde se había alcanzado un consenso con respecto al valor supremo de la persona humana, un valor que no se originó en la decisión de un poder temporal, sino en el hecho mismo de existir – lo que dio origen al derecho inalienable de vivir sin privaciones ni opresión, y a desarrollar completamente la propia personalidad. En el Gran Salón... había una atmósfera de solidaridad y hermandad genuinas entre hombres y mujeres de todas las latitudes, la cual no he vuelto a ver en ningún escenario internacional.

El texto completo de la DUDH fue elaborado en menos de dos años. En un momento en que el mundo estaba dividido en un bloque oriental y otro occidental, encontrar un terreno común en cuanto a lo que sería la esencia del documento resultó ser una tarea colosal.

(4.707 bytes)

/

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, a fost rezultatul experienței celui de-al Doilea Război Mondial. După al Doilea Război Mondial și înființarea Națiunilor Unite, comunitatea internațională s-a angajat să nu mai permită niciodată atrocități precum cele care au avut loc în acel conflict. Liderii lumii au decis să completeze Carta Națiunilor Unite cu o foaie de parcurs pentru a garanta drepturile tuturor oamenilor, pretutindeni, în orice moment Documentul pe care l-au imaginat, care avea să devină ulterior Declarația Universală a Drepturilor Omului, a fost luat în considerare la prima sesiune a Adunării Generale din 1946.

Documentul care avea să devină ulterior Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO) a fost luat în considerare în prima sesiune a Adunării Generale din 1946. Adunarea a revizuit acest proiect de declarație privind drepturile omului și libertățile fundamentale și l-a transmis Consiliului Economic și Social pentru „examinare de către Comisia pentru Drepturile Omului, astfel încât să poată pregăti o carte internațională a drepturilor omului”. Comisia, la prima sa sesiune la începutul anului 1947, și-a autorizat membrii să formuleze ceea ce a numit „un proiect preliminar al Cartei Internaționale a Drepturilor Omului”. Această sarcină a fost ulterior asumată oficial de un comitet de redactare compus din membri ai Comisiei din opt state, care au fost aleși ținând cont de distribuția geografică.

Comisia pentru Drepturile Omului a fost compusă din 18 membri din diverse grupuri politice, culturale și religioase. Eleanor Roosevelt, văduva președintelui SUA Franklin D. Roosevelt, a prezidat Comitetul de redactare a UDHR. Ea a fost alături de René Bassin din Franța, care a redactat primul proiect al Declarației, Charles Malik, vicepreședintele Chinei, și John Humphrey, din Canada; Dar dintre toți, Eleanor Roosevelt a fost, fără îndoială, marea forță motrice din spatele aprobării Declarației.

Comisia sa reunit pentru prima dată în 1947. În memoriile sale, Eleanor Roosevelt își amintește:

Dr. Chang era un pluralist și susținea fermecător că există mai mult de un fel de realitate concludentă. Declarația, a spus el, ar trebui să reflecte idei care nu au fost identificate exclusiv cu gândirea occidentală, iar dr. Humphrey ar trebui să fie capabil să aplice o abordare eclectică. Comentariul său, deși adresat Dr. Humphrey, a fost într-adevăr îndreptat către Dr. Malik, care a răspuns rapid explicând pe larg filosofia lui Thomas Aquinas, s-a alăturat cu entuziasm la discuție și îmi amintesc, la un moment dat, dr. Chang sugerând că ar fi bine ca Secretariatul să petreacă câteva luni studiind fundamentele confucianismului!

Versiunea finală elaborată de René Cassin a fost înaintată Comisiei pentru Drepturile Omului, aflată în sesiune la Geneva. Proiectul de declarație trimis tuturor statelor membre ale Națiunilor Unite pentru comentarii a fost cunoscut sub numele de Proiect de la Geneva.

Primul proiect al Declarației a fost propus în septembrie 1948, iar la proiectul final au participat peste 50 de state membre. În rezoluția sa 217 A (III) din 10 decembrie 1948, Adunarea Generală, reunită la Paris, a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Opt națiuni s-au abținut de la vot, dar niciuna nu a votat împotrivă. Hernán Santa Cruz, din Chile, membru al Subcomitetului de redactare, a scris:

Am perceput clar că particip la un eveniment istoric cu adevărat semnificativ, în care s-a ajuns la un consens cu privire la valoarea supremă a persoanei umane, valoare care își are originea nu în decizia unei puteri temporale, ci în însuși faptul existenței – care a dat naștere dreptului inalienabil de a trăi fără privațiuni sau opresiuni și de a-și dezvolta pe deplin personalitatea. În Sala Mare... era o atmosferă de solidaritate și frăție autentică între bărbați și femei din toate categoriile sociale, pe care nu le-am mai văzut de atunci pe nicio scenă internațională.

Textul integral al DUDO a fost elaborat în mai puțin de doi ani. Într-o perioadă în care lumea era împărțită într-un bloc estic și unul occidental, găsirea unor puncte comune pe fondul documentului s-a dovedit a fi o sarcină colosală.