Crez / Credo

Columna 1 (a).

Textul complet al articolului in limba romana Crez - Wikipedia / El texto del articulo en rumano "Crez - Wikipedia".

În diferite contexte, cuvântul Crez poate avea diverse semnificații.

- Aplicat unei persoane, el descrie totalitatea principiilor sau convingerilor acestuia, concepția sa despre viață.

- În cadrul bisericilor creștine, Crezul este Simbolul de credință, adică o scurtă mărturisire de credință comună cu un sens precis, cu un contur delimitat, în fine cu un sens dogmatic major. (373 bytes)

Columna 2 (a).

Maculator / Borrador.

En diferentes contextos, la palabra Credo puede tener diferentes significados.

Aplicado a una persona, describe la totalidad de sus principios o creencias, su concepción de la vida.

En las iglesias cristianas, el Credo es el Símbolo de la fe, es decir, una breve confesión de la fe común con un significado preciso, con un esquema delimitado, finalmente con un significado dogmático importante

Columna 3 (a).

Traducere / Traducción... admin.

En diferentes contextos, la palabra Credo puede tener diferentes significados.

- Aplicado a una persona, describe la totalidad de sus principios o convicciones, su concepción de la vida.

- En las iglesias cristianas, el Credo es el Símbolo de la fe, es decir, una breve confesión de la fe común con un significado preciso, con un esquema delimitado, finalmente con un importante significado dogmático.

Columna 1 (b).

Texto del articulo en español Credo - Wikipedia (31.811 bytes) / Textul articolului in spaniola "Crez - Wikipedia".

Para otros usos de este término, véase Credo (desambiguación).

Un credo es una profesión, declaración o confesión de fe que es compartida por una comunidad religiosa, y en particular es una fórmula fija que se recita en la liturgia.

La fórmula más conocida es el símbolo niceno-constantinopolitano (llamado también símbolo niceno). En la liturgia de la Iglesia católica y de varias denominaciones protestantes se usa también el símbolo de los apóstoles. (391 bytes)

Índice

1 Historia

2 Fórmulas

2.1 Credo niceno-constantinopolitano

2.2 Símbolo o Credo de los Apóstoles

3 Rito romano

4 Rito bizantino

5 Rito mozárabe

6 Anglicanismo

7 Metodismo

8 Luteranismo

9 Arreglos musicales

10 Véase también

11 Notas

12 Referencias

13 Enlaces externos

13.1 Fuentes académicas

13.2 Otras

Historia

El Credo niceno-constantinopolitano, que a finales del siglo V se recitaba en la liturgia en Antioquía y desde 511 en Constantinopla, fue introducido en la liturgia de la cristiandad occidental por decisión del III Concilio de Toledo en el año 589.​

La práctica se extendió en España, las Islas Británicas y el reino franco, pero por mucho tiempo no fue aceptada en Roma. Cuando Carlomagno convocó en 809 un concilio en Aquisgrán y quiso obtener la aprobación papal de la decisión del concilio de incluir en el Credo la cláusula Filioque, el papa León III se opuso a la añadidura (a pesar de declarar ortodoxa la doctrina expresada) y sugirió seguir el ejemplo de Roma al no incluir el Credo en la celebración de la misa.

En 1014 con motivo de su coronación como emperador del Sacro Imperio, Enrique II solicitó al papa Benedicto VIII la recitación del Credo en la misa. El papa accedió a su petición, con lo que por primera vez en la historia el Credo se usó en la misa en Roma.​

Fórmulas

Son dos las fórmulas utilizadas: el Símbolo Niceno-Constantinopolitano (a menudo llamado el Símbolo Niceno) y el Símbolo de los Apóstoles.

Credo niceno-constantinopolitano

Véase también: Símbolo niceno

Lo que se llama comúnmente el "credo niceno" y más correctamente el "credo niceno-constantinopolitano" no es exactamente el texto formulado durante el Segundo Concilio Ecuménico en la Ciudad de Constantinopla (año 381), revisión radical del texto del Primer Concilio Ecuménico en Nicea (en el año 325). Los textos que, por ser de las liturgias bizantina y romana, son más conocidos difieren del de ese Concilio del año 381 al utilizar el número singular de los verbos "Creo", "Confieso", "Espero": lo que el texto original dice es "Creemos" (πιστεύομεν), "Confesamos" (ὁμολογοῦμεν), "Esperamos" (προσδοκοῦμεν). El texto de la liturgia mozárabe conserva la forma plural. Los textos en latín tienen dos frases ausentes en el texto original del Concilio de Constantinopla (381). Una, Deum de Deo, se encontraba en el símbolo del Concilio de Nicea (325) mas no en el texto del año 381. Sobre la otra, 'Filioque en el rito romano, et Filio en el rito mozárabe, ha habido una importante controversia entre las Iglesias católica y ortodoxa. Además el texto mozárabe añade, después de Per quem omnia facta sunt, quae in cælo, et quae in terra, frase también presente en el símbolo 325, mas no en el símbolo 381, y omite, al hablar de la crucifixión y la resurrección de Jesús, las dos frases pro nobis y secundum Scripturas.

Texto litúrgico en griego (rito bizantino) y latín (rito romano)

Griego

Πιστεύω εἰς ἕνα Θεόν, Πατέρα, Παντοκράτορα, ποιητὴν οὐρανοῦ καὶ γῆς, ὁρατῶν τε πάντων καὶ ἀοράτων.

Καὶ εἰς ἕνα Κύριον Ἰησοῦν Χριστόν, τὸν Υἱὸν τοῦ Θεοῦ τὸν μονογενῆ, τὸν ἐκ τοῦ Πατρὸς γεννηθέντα πρὸ πάντων τῶν αἰώνων. Φῶς ἐκ φωτός, Θεὸν ἀληθινὸν ἐκ Θεοῦ ἀληθινοῦ, γεννηθέντα οὐ ποιηθέντα, ὁμοούσιον τῷ Πατρί, δι' οὗ τὰ πάντα ἐγένετο. Τὸν δι' ἡμᾶς τοὺς ἀνθρώπους καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν κατελθόντα ἐκ τῶν οὐρανῶν καὶ σαρκωθέντα ἐκ Πνεύματος Ἁγίου καὶ Μαρίας τῆς Παρθένου καὶ ἐνανθρωπήσαντα. Σταυρωθέντα τε ὑπὲρ ἡμῶν ἐπὶ Ποντίου Πιλάτου, καὶ παθόντα καὶ ταφέντα. Καὶ ἀναστάντα τῇ τρίτῃ ἡμέρᾳ κατὰ τὰς Γραφάς. Καὶ ἀνελθόντα εἰς τοὺς Οὐρανοὺς καὶ καθεζόμενον ἐκ δεξιῶν τοῦ Πατρός. Καὶ πάλιν ἐρχόμενον μετὰ δόξης κρῖναι ζῶντας καὶ νεκρούς, οὗ τῆς βασιλείας οὐκ ἔσται τέλος.

Καὶ εἰς τὸ Πνεῦμα τὸ Ἅγιον, τὸ Κύριον, τὸ Ζωοποιόν, τὸ ἐκ τοῦ Πατρὸς ἐκπορευόμενον, τὸ σὺν Πατρὶ καὶ Υἱῷ συμπροσκυνούμενον καὶ συνδοξαζόμενον τὸ λαλῆσαν διὰ τῶν Προφητῶν.

Εἰς Μίαν, Ἁγίαν, Καθολικὴν καὶ Ἀποστολικὴν Ἐκκλησίαν. Ὁμολογῶ ἓν Βάπτισμα εἰς ἄφεσιν ἁμαρτιῶν. Προσδοκῶ ἀνάστασιν νεκρῶν. Καὶ ζωὴν τοῦ μέλλοντος αἰῶνος.

Ἀμήν.

Texto litúrgico en español (rito romano)

Creo en un solo Dios, Padre Todopoderoso, Creador del cielo y de la tierra, de todo lo visible y lo invisible.

Creo en un solo Señor, Jesucristo, Hijo único de Dios, nacido del Padre antes de todos los siglos: Dios de Dios, Luz de Luz, Dios verdadero de Dios verdadero, engendrado, no creado, de la misma naturaleza que el Padre, por quien todo fue hecho; que por nosotros, los hombres, y por nuestra salvación bajó del cielo, y por obra del Espíritu Santo se encarnó de María, la Virgen, y se hizo hombre; y por nuestra causa fue crucificado en tiempos de Poncio Pilato; padeció y fue sepultado, y resucitó al tercer día, según las Escrituras, y subió al cielo, y está sentado a la derecha del Padre; y de nuevo vendrá con gloria para juzgar a vivos y muertos, y su reino no tendrá fin.

Creo en el Espíritu Santo, Señor y dador de vida, que procede del Padre y del Hijo, que con el Padre y el Hijo, recibe una misma adoración y gloria, y que habló por los profetas.

Creo en la Iglesia, que es una, santa, católica y apostólica. Confieso que hay un solo Bautismo para el perdón de los pecados.

Espero la resurrección de los muertos y la vida del mundo futuro.

Amén

(1.164 bytes)

Texto litúrgico mozárabe

Rito mozárabe

El Credo se recita en el rito mozárabe después de la consagración y antes del Padre nuestro. Antes de su aparición en cualquier otra liturgia occidental, lo insertó en la misa mozárabe o hispana el Tercer Concilio de Toledo en 589, a imitación de lo que se hacía en el oriente y "con la función precisa de preparar los fieles a la comunión … para que la comunidad cristiana se uniese a Cristo, en la oración y en la comunión sacramental, habiendo confirmado su fe en la plena divinidad del mismo, Dios igual al Padre, según la doctrina de la Iglesia católica. " Como en el rito bizantino, el Credo se dice en todas las misas y no está reservado, como en el rito romano, a los domingos y fiestas más solemnes.

(722 bytes)

Latín

Credimus in unum Deum Patrem omnipotentem, visibilium omnium et invisibilium Conditorem.

Et in unum Dominum nostrum Iesum Christum, Filium Dei Unigénitum, et ex Patre natum ante omnia sæcula. Deum ex Deo, Lumen ex Lumine. Deum verum ex Deo vero, natum non factum, Omousion Patri, hoc est, eiusdem cum Patre substantiae, Per quem omnia facta sunt, quae in cælo, et quae in terra.

Qui propter nos homines, et propter nostram salutem, descendit de caelis, et incarnatus est de Spiritu Sancto ex Maria Virgine, et homo factus est.

Passus sub Pontio Pilato, sepultus, tertia die resurrexit, ascendit ad cælos, sedet ad dexteram Dei Patris omnipotentis. Inde venturus est iudicare vivos et mortuos, cuius regni non erit finis.

Et in Spiritum Sanctum, Dominum vivificatorem, et ex Patre et Filio procedentem. Cum Patre et Filio adorandum et conglorificandum. Qui locutus est per prophetas.

Et unam, sanctam, Catholicam et Apostolicam Ecclesiam. Confitemur unum baptisma in remissionem peccatorum. Expectamus resurrectionem mortuorum et vitam venturi sæculi.

Amen (1062 bytes)

Símbolo o Credo de los Apóstoles

Artículo principal: Símbolo de los apóstoles

Exposición en una pintura mural del Credo de los Apóstoles en una iglesia anglicana.

El llamado Símbolo de los Apóstoles o Credo de los Apóstoles es el símbolo bautismal de la Iglesia romana.​ Su gran autoridad le viene de este hecho. San Ambrosio dijo: "Es el símbolo que guarda la Iglesia romana, la que fue sede de Pedro, el primero de los Apóstoles, y a la cual él llevó la doctrina común." Y su nombre, "Símbolo de los Apóstoles", se debe al hecho de ser considerado el resumen fiel de la fe de los apóstoles. (560 bytes)

Latín

Credo in Deum Patrem omnipotentem, Creatorem caeli et terrae, et in Iesum Christum, Filium Eius unicum, Dominum nostrum, qui conceptus est de Spiritu Sancto, natus ex Maria Virgine, passus sub Pontio Pilato, crucifixus, mortuus, et sepultus, descendit ad inferos, tertia die resurrexit a mortuis, ascendit ad caelos, sedet ad dexteram Dei Patris omnipotentis, inde venturus est iudicare vivos et mortuos. Credo in Spiritum Sanctum, sanctam Ecclesiam catholicam, sanctorum communionem, remissionem peccatorum, carnis resurrectionem, vitam aeternam. Amen

Columna 3 (b).

Pentru alte utilizări ale termenului, a se vedea crez (dezambiguizare).

Un crez este o declarație sau mărturisire de credință care este împărtășită de o comunitate religioasă și, în special, este o formulă fixă ​​care este recitată în liturghie.

Cea mai cunoscută formulă este simbolul Niceo-Constantinopolitan (numit și simbolul Nicean). În liturghia Bisericii Catolice și a diferitelor confesiuni protestante este folosit și simbolul apostolilor.

Index

1 poveste

2 formule

2.1 Crezul Niceno-Constantinopolitan

2.2 Simbol sau Crezul Apostolilor

3 Ritul Roman

4 Ritul Bizantin

5 Ritul Mozarabic

6 Anglicanismul

7 Metodism

8 Luteranismul

9 aranjamente muzicale

10 Vezi de asemenea

11 Note

12 Referințe

13 link-uri externe

13.1 Surse academice

13.2 Altele

Istorie

Crezul niceno-constantinopolitan, care la sfârșitul secolului al V-lea a fost recitat în liturghia din Antiohia și din 511 la Constantinopol, a fost introdus în liturghia creștinismului occidental prin hotărârea Sinodului III de la Toledo din anul 589.

Practica s-a răspândit în Spania, insulele britanice și în regatul franc, dar multă vreme nu a fost acceptată la Roma. Când Carol cel Mare a convocat un consiliu la Aachen în 809 și a dorit aprobarea papală a deciziei consiliului de a include clauza Filioque în Crez, Papa Leon al III-lea s-a opus adăugării (în ciuda faptului că a declarat ortodoxă doctrina exprimată) și a sugerat să urmeze exemplul Romei neincluzând. Crezul în celebrarea liturghiei.

În 1014, cu ocazia încoronării sale ca Sfânt Împărat Roman, Henric al II-lea i-a cerut Papei Benedict al VIII-lea să recite Crezul la liturghie. Papa a fost de acord cu cererea lor, astfel încât pentru prima dată în istorie Crezul a fost folosit în masă la Roma.

Formule

Sunt folosite două formule: Simbolul Niceo-Constantinopolitan (numit adesea Simbolul Nicean) și Simbolul Apostolilor.

Crezul Niceno-Constantinopolitan

Vezi și: simbolul Niceean

Ceea ce se numește în mod obișnuit „Crezul de la Niceea” și mai corect „Crezul de la Niceea-Constantinopolitan” nu este tocmai textul formulat în timpul Sinodului II Ecumenic din Orașul Constantinopol (anul 381), o revizuire radicală a textului Primului Ecumenic. Sinod la Niceea (în anul 325). Textele care, fiind din liturghiile bizantină și romană, sunt mai cunoscute se deosebesc de cel al acelui Sinod din anul 381 prin folosirea numărului singular al verbelor „cred”, „mărturisesc”, „sper”: Textul original spune că este „Noi credem” (πιστεύομεν), „Mărturisim” (ὁμολογοῦμεν), „Noi sperăm” (προσδοκοῦμεν). Textul liturghiei mozarabe păstrează forma pluralului. Textele latine au două fraze lipsă din textul original al Sinodului de la Constantinopol (381). Unul, Deum de Deo, a fost găsit în simbolul Sinodului de la Niceea (325), dar nu în textul anului 381. Despre celălalt, „Filioque în ritul roman, et Filio în ritul mozarabic, a existat o controversă importantă între Biserica Catolică şi cea Ortodoxă. În plus, textul mozărab adaugă, după Per quem omnia facta sunt, quae in cælo, et quae in terra, o sintagmă prezentă și în simbolul 325, dar nu și în simbolul 381, și omite, când se vorbește despre răstignirea și învierea lui Isus. , cele două sintagme pro nobis și secundum Scripturas.

Text liturgic în greacă (rit bizantin) și latină (rit roman)

Pentru alte utilizări ale termenului, a se vedea Crez (dezambiguizare).

Un crez este o declarație sau confesiune/mărturisire de credință care este împărtășită de o comunitate religioasă și, în special, este o formulă fixă ​​care este recitată în liturghie.

Cea mai cunoscută formulă este simbolul Niceo-Constantinopolitan (numit și simbolul Nicean). În liturghia Bisericii Catolice și a diferitelor mărturisiri/confesiuni protestante este folosit și simbolul apostolilor.

Index

1 Istorie

2 Formule

2.1 Crezul Niceno-Constantinopolitan

2.2 Simbolul sau Crezul Apostolilor

3 Ritul Roman

4 Ritul Bizantin

5 Ritul Mozarabic

6 Anglicanismul

7 Metodismul

8 Luteranismul

9 Aranjamente muzicale

10 Vezi de asemenea

11 Note

12 Referințe

13 Link-uri externe

13.1 Surse academice

13.2 Altele

Istorie

Crezul niceno-constantinopolitan, care la sfârșitul secolului al V-lea a fost recitat în liturghia din Antiohia și din 511 la Constantinopol, a fost introdus în liturghia creștinismului occidental prin hotărârea Sinodului III de la Toledo din anul 589.

Practica s-a răspândit în Spania, insulele britanice și în regatul franc, dar multă vreme nu a fost acceptată la Roma. Când Carol cel Mare a convocat un consiliu la Aachen în 809 și a dorit aprobarea papală a deciziei consiliului de a include clauza Filioque în Crez, Papa Leon al III-lea s-a opus adăugării (în ciuda faptului că a declarat ortodoxă doctrina exprimată) și a sugerat să urmeze exemplul Romei neincluzând. Crezul în celebrarea liturghiei.

În 1014, cu ocazia încoronării sale ca Sfânt Împărat Roman, Henric al II-lea i-a cerut Papei Benedict al VIII-lea să recite Crezul la liturghie. Papa a fost de acord cu cererea lor, astfel încât pentru prima dată în istorie Crezul a fost folosit în masă la Roma.

Formule

Sunt folosite două formule: Simbolul Niceo-Constantinopolitan (numit adesea Simbolul Nicean) și Simbolul Apostolilor.

Crezul Niceno-Constantinopolitan

Vezi și: simbolul Niceean

Ceea ce se numește în mod obișnuit „Crezul de la Niceea” și mai corect „Crezul de la Niceea-Constantinopolitan” nu este tocmai textul formulat în timpul Sinodului II Ecumenic din Orașul Constantinopol (anul 381), o revizuire radicală a textului Primului Ecumenic. Sinod la Niceea (în anul 325). Textele care, fiind din liturghiile bizantină și romană, sunt mai cunoscute se deosebesc de cel al acelui Sinod din anul 381 prin folosirea numărului singular al verbelor „cred”, „mărturisesc”, „sper”: Textul original spune că este „Noi credem” (πιστεύομεν), „Mărturisim” (ὁμολογοῦμεν), „Noi sperăm” (προσδοκοῦμεν). Textul liturghiei mozarabe păstrează forma pluralului. Textele latine au două fraze lipsă din textul original al Sinodului de la Constantinopol (381). Unul, Deum de Deo, a fost găsit în simbolul Sinodului de la Niceea (325), dar nu în textul anului 381. Despre celălalt, „Filioque în ritul roman, et Filio în ritul mozarabic, a existat o controversă importantă între Biserica Catolică şi cea Ortodoxă. În plus, textul mozărab adaugă, după Per quem omnia facta sunt, quae in cælo, et quae in terra, o sintagmă prezentă și în simbolul 325, dar nu și în simbolul 381, și omite, când se vorbește despre răstignirea și învierea lui Isus. , cele două sintagme pro nobis și secundum Scripturas.

Text liturgic în greacă (rit bizantin) și latină (rit roman)

Eu cred într-un singur Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, vizibile și invizibile.

Și eu cred într-un singur Domn, Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, veșnic născut din Tatăl înainte de toate lumile, Dumnezeul lui Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, de o ființă cu Tatăl, prin care au fost făcute toate lucrurile; Pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră a coborât din ceruri, Sa întrupat din Fecioara Maria, și a fost făcut om, răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat, a murit și a fost îngropat, și a înviat a treia zi și Sa înălțat la cer așezat la dreapta Tatălui, și el va veni din nou în slavă să judece viii și morții; și împărăția Lui nu va avea sfârșit.

Și în Domnul și Dătătorul vieții, care purcede de la Tatăl și Fiul împreună, care a vorbit prin profeți.

Și într-o biserică apostolică și catolică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Învierea corpului și viața veșnică.

Amin.

Textul liturgic în spaniolă (rit roman)

Cred într-un singur Dumnezeu, Tată Atotputernic, Creator al cerului și al pământului, în toate lucrurile vizibile și invizibile.

Cred într-un singur Domn, Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toate secolele: Dumnezeul lui Dumnezeu, Lumina Luminii, Dumnezeul adevărat al Dumnezeului adevărat, născut, nu creat, de aceeași natură ca Tatăl, prin cine a fost făcut totul; că pentru noi oamenii și pentru mântuirea noastră a coborât din ceruri și prin Duhul Sfânt s-a întrupat ca Maria, Fecioara și a devenit om; și pentru cauza noastră a fost răstignit pe vremea lui Pontius Pilat; a suferit și a fost înmormântat și a înviat din nou a treia zi potrivit Scripturilor și a urcat în ceruri și este așezat la dreapta Tatălui; și din nou va veni în slavă pentru a judeca pe cei vii și pe morți, și împărăția lui nu va avea sfârșit.

Cred în Duhul Sfânt, Domn și dăruitor al vieții, care purcede de la Tatăl și Fiul, care împreună cu Tatăl și Fiul, primesc aceeași adorație și glorie și care au vorbit pentru profeți.

Cred în Biserica, care este una singură, sfântă, catolică și apostolică. Mărturisesc că există un singur Botez pentru iertarea păcatelor.

Aștept învierea morților și viața lumii viitoare.

amin

Textul liturgic mozarab

Romană (text de corectat)

Credem într-un singur Părinte Atotputernic, făcător al cerului și al pământului, creator al tuturor lucrurilor vizibile și invizibile.

Și într-un singur Domn Iisus Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de toate secolele. Dumnezeul lui Dumnezeu, Lumină a Luminii, Dumnezeu adevărat al Dumnezeului adevărat, născut, nu făcut sau cu Tatăl, adică de aceeași natură ca Tatăl, prin care totul a fost făcut, în cer și pe pământ.

Că pentru noi, oamenii și pentru mântuirea noastră, a coborât din ceruri și prin Duhul Sfânt s-a întrupat ca Maria, Fecioara și a devenit om;

El a suferit sub puterea lui Pilat Pilat, a fost înmormântat, a înviat a treia zi, a urcat în ceruri, este așezat la dreapta lui Dumnezeu, Atotputernicul Tată. De acolo va veni să judece pe vii și pe morți, iar împărăția lui nu va avea sfârșit.

Și în Duhul Sfânt, Domn și dăruitor al vieții, care purcede de la Tatăl și Fiul, care împreună cu Tatăl și Fiul trebuie să fie închinați și slăviți și care au vorbit de către profeți.

Și în Biserica care este una, sfântă, catolică și apostolică. Mărturisim că există un singur botez pentru iertarea păcatelor, așteptăm învierea morților și viața lumii viitoare. Amin

Simbolul sau Crezul Apostolilor

Articol principal: Simbolul apostolilor

Aranjamente muzicale

Într-o masă cântată, Crezul (în forma tradițională a Simbolului Nicene-Constantinopolitic) este cel mai lung text din întregul Ordinar al Liturghiei sau solemnității duminicale. Acesta este motivul pentru care compozițiile polifonice ale Ordinarului Liturghiei, care nu includ Crezul, se numesc Missae Scurte. Acest termen nu se aplică în mod normal unui requiem polifonic: o masă de requiem nu are Creed, dar aranjamentul muzical include în general Dies irae, care este mai lung decât Creedul.

Printre compozitorii maselor muzicale se numără Josquin des Prés (care a perfecționat tehnica masei parodiene), Giovanni Pierluigi da Palestrina, Alessandro Scarlatti, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart (de exemplu, Creed Mass), Ludwig van Beethoven, Franz Liszt , Charles Gounod, Anton Bruckner și Igor Stravinski.

Vezi și

- Simbolul Nicenei

- Simbol Quicumque

- Creștinism

- Muzică sacră

- Masa (muzica)

- Kyrie

- Slavă

- Sanctus

- Sahada

- Agnus Dei