Page start up on 26.02.2017.
Nu am găsit, și nu găsesc potrivit felul în care a fost tradusă și adaptată la limba română nici titulatura "Universal Declaration of Human Rights" și nici titulatura "European Convention on Human Rights (ECHR) (formally the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms) si am spus si spun asta si aici, și în trecute dar și în viitoare ocazii, pentru că în cazul în care raționamentul meu este valid, nu e exclus sa se constituie in scânteia care da, la bujie, ca să pornească (ca în "Pasarea Phoenix"), salvatorul motor.
Poate că cea mai corectă convertire a acestei concepute în engleză titulaturi, din engleza in limba română ar trebui sa aibă cam următoarea formă: "Universala Declarație asupra Omenescului Drept" (in care "Drept"-ul fiind o materie juridica în care sunt stipulate (ca în materia "circulației rutiere"), reguli de comportament, reguli ale căror respectare nu se premiază dar ale căror încălcare, se sancționează).
In această pagină, subiectul de abordat provine din pagina în limba spaniolă dedicată "Convenției Europene a Umanelor Drepturi" și am sa așez în doua coloane, față în față, ceea ce varianta pe care am găsit-o transmițând informații asupra acestei teme, în romanește, la 26 februarie 2017, iar în coloana vecina (traducerea, făcută de mine), conținutului explicativ al variantei spaniole a aceleiași teme.
O prima informație curioasa ar fi faptul ca in timp ce conținutul explicativ in limba romana l-am putut "congela" în 6 (sase) capturi, pentru "congelarea" conținutului explicativ în limba spaniola sunt necesare 17 (șaptesprezece) capturi, ca în timp ce la capitolul "Vezi si", varianta romanească iti indica 5 (cinci) linkuri de legătură cu pagini relaționate, varianta spaniola indica 9 (noua) astfel de linkuri.
Si în timp ce la caseta "Cuprins", la varianta spaniola găsim 27 de linkuri, la varianta in romana găsim doar 13 astfel de linkuri
Mai e mult de lucru, dar măcar si asa, se poate face o comparație, măcar ca volum de . . . marfa expusa,
Cuprins:
- 1) Despre creația acestei convenții
- 2) Structura și semnificația
- 3) Catalog de drepturi si libertati (Titlul 1 al Conventiei)
- 3.1) Art 2 Dreptul la Viata
- 3.2) Art 3 Interzicerea torturii
- 3.3) Art 4 Prohibicion de la esclavitud y del trabajo forzado
- 3.4) Art 5 Dreptul la libertate si la securitate
- 3.5) Art 6 Dreptul la un proces (juridic) echitabil
- 3.6) Art 7 Fara existenta legii, nu poate exista pedeapsa
- 3.7) Art 8 Dreptul la ați fi respectata viata privata si familiala
- 3.8) Art 9 Libertatea de gândire, de conștiință și de religie
- 3.9) Art 10 Libertatea de expresie (de exprimare)
- 3.10) Art 11 Libertatea de întrunire / reunire și de asociere
- 3.11) Art 12 Dreptul la a contracta casatoria
- 3.12) Art 13 Dreptul la recurs efectiv
- 3.13) Art 14 Discriminarea interzisa
- 3.14) Art 15 Restricționări și interpretări de drepturi
4) Internaționala protecție a drepturilor
5) Diverse modificări ale convenției
8) Vezi si:
8.1) Consiliul Europei (nu al UE)
8.2) Congresul de la Haga 1848
8.3) Universala Declaratie a Umanelor Drepturi
8.4) Pactul international al Drepturilor Civile si Politice
8.5) Pactul international al Drepturilor Economice, Sociale si Culturale
8.6) Carta internațională a Umanelor Drepturi
8.7) Convenția Americana a Umanelor Drepturi
8.8) Carta Africana a Umanelor Drepturi si a Popoarelor
8.9) Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene
10) Bibliografia
11) Legături externe
Conveniul (acordul, convenția) a fost dezvoltat și modificat prin diverse protocoale adiționale care au tot adăugat recunoașterea altor drepturi și libertăți la lista inițială sau au îmbunătățit garanțiile de control stabilite. Mai mult decât atât, numărul statelor membre a crescut pana la a acoperi aproape in întregime continentul european. Maturizarea, laolaltă cu perfecționarea au convertit acest conveniu/ acord/ convenție în cel mai important sistem de protecție a umanelor drepturi, din lume.
Conveniul (acordul) European pentru Protecția Umanelor Drepturi și ale Fundamentalelor Libertăți, mai bine cunoscut sub numele de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost adoptată de către Consiliul Europei la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare în 1953. Acesta are drept scop protejarea umanelor drepturi și ale fundamentalelor libertăți ale persoanelor aflate sub jurisdicția statelor membre, și permite un controlul jurisdicțional al respectării acestor drepturi individuale. Conveniul (acordul) acesta se inspira în mod explicit din Declarația Universală a Umanelor Drepturi, proclamată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 10 decembrie 1948.
Varianta tradusa, și pusă față în față (ca într-o oglindă) cu versiunea romanească.
Copie conforma cu originalul romanesc
Acest articol se referă la un document juridic. Pentru alte sensuri, vedeți Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Articol principal: Drepturile Omului.
Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.
Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional. Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.
Cuprins
1 Drepturile protejate prin convenție
1.1 Printre drepturile inalienabile cuprinse în convenție enumerăm:
1.2 Printre drepturile condiționale cuprinse în convenție enumerăm:
2 Convenția și protocoalele la Convenție
3 Importanța Convenției
4 Reclamații în baza Convenției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
5 Adoptarea Convenției în Franța
6 Adoptarea Convenției în România
7 Vezi și
8 Materiale video relevante
9 Referințe
10 Bibliografie
11 Legături externe
Drepturile protejate prin convenție
Literatura de specialitate clasifică drepturile protejate prin Convenție în două mari categorii; drepturi inalienabile ale persoanei umane și respectiv drepturi condiționale.
Printre drepturile inalienabile cuprinse în convenție enumerăm:
- dreptul la viață și dreptul de a nu fi torturat protejate de articolul 3,
- dreptul de a nu fi ținut în sclavie și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată protejate de articolul 4
- dreptul la neretroactivitatea legii penale protejat de articolul 4 din Protocolul nr. 7.
Printre drepturile condiționale cuprinse în convenție enumerăm
- dreptul la libertate individuală,
- dreptul la un proces echitabil
- dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și a corespondenței
- libertatea de gândire și conștiință
- dreptul la liberă exprimare
- dreptul la liberă asociere
- dreptul de proprietate
- dreptul la instruire
- dreptul la alegeri libere
- libertatea de circulație și interdicția expulzării naționalilor
- dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală
- dreptul la indemnizare în caz de eroare judiciară
- dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru săvârșirea aceleiași fapte penale
Convenția și protocoalele la Convenție
Textul original din 04.11.1950 - Roma - 59 de articole
Protocolul adițional din 20.03.1952 - Paris - protecția proprietății, dreptul la instruire și dreptul la alegeri libere
Protocolul nr. 4 din 16.09.1963 - Strasbourg - interzicerea privării de libertate pentru datorii, a expulzării propriilor cetățeni, a expulzărilor colective de străini precum și libertatea de circulație
Protocolul nr. 6 din 28.04.1983 - Strasbourg - interzicerea pedepsei cu moartea
Protocolul nr. 7 din 22.11.1984 - Strasbourg - dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. 3), dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori (art. 4), egalitatea între soți (art. 5)
Protocolul nr. 12 din 04.11.2000 - Roma - interzicerea generală a discriminării (art. 1)
Protocolul nr. 13 din 03.05.2002 - Vilnius - abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele
Importanța Convenției
Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului. Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:
Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din același număr de juriști cu cel al statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie prin unul din statele membre care denunță "orice nerespectare a deciziilor convenției", fie printr-o reclamație individuală (în această ipoteză, statul apărător trebuie să fi recunoscut acest drept). Comisia ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea poate căuta împreună cu celelalte părți o rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de rezolvare, comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniștri;
Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din același număr de avocați cu al statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați. Competența contencioasă a Curții nu se exercită decât față de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept. Curtea dă sentințe definitive. În cazul în care Curtea nu este sesizată, Comitetului de Miniștri îi revine dreptul de a decide asupra violării invocate.
Reclamații în baza Convenției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Numărul reclamațiilor continuă crească: în 1981, 404 în fața comisiei; în 1992, 1861; cât privește numărul de sentințe date de Curte, el crește de la 2 în 1975, la 7 în 1980 și la 81 în 1982. Această creștere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma sa cu ocazia summit-ului de la Viena din octombrie 1993. Comisia și Curtea fuzionează în cadrul unei curți unice și permanente (protocolul de la 11 mai 1994).
Adoptarea Convenției în Franța
Franța a întreținut relații dificile cu acest dispozitiv european. În noiembrie 1950 ea semnează convenția dar, din cauza evenimentelor din Algeria, nu o ratifică decât la 3 mai 1974. De la această dată până la 2 octombrie 1981, Franța, deși ratificase convenția, nu acceptă art.25, care stabilește condițiile reclamației individuale. Ea o va face până la urmă la 2 octombrie 1981, conform unei promisiuni făcute de candidatul socialist la președinția Republicii, Fraçois Mitterand. Sunt menținute trei rezerve privind legalitatea monopolului radioului și televiziunii, regimul de sancțiuni aplicat în armată și articolul 16 al Constituției din 1958.
Adoptarea Convenției în România
România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din partea persoanelor fizice și juridice române.
Vezi și:
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului
- Declarația Universală a Drepturilor Omului
- Listă de convenții internaționale privind drepturile omului
Materiale video relevante
Material video produs de Comisia Europeană, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Convenției
Referințe
a b Vezi și articolul de aici
Bibliografie
Philippe Moreau Defarges, Organizațiile internaționale contemporane, Institutul European, Iași, 1998.
Manual 01 - Dreptul La Respectarea Vieții De Familie - autor: Ursula Kilkelly (varianta în limba engleză se poate descărca de aici)
Manual 02 - Libertatea De Exprimare - autor: Monica Macovei
Manual 03 - Dreptul La Un Proces Echitabil - autori: Nuala Mole, Catarina Harby
Manual 04 - Dreptul La Proprietate - autor: Monica Carss-Frisk
Manual 05 - Libertatea și Siguranța Persoanei - autor: Monica Macovei
Manual 06 - Interzicerea Torturii - autor Aisling Reidy
Manual 97 - Culegerea de jurisprudență cu privire la respectarea vieții de familie, autor Drd. Violet Elena Georgescu
Manual 98 - Dreptul La Viață - manual editat sub egida programului PHARE
Manual 99 - Drepturile Omului în viața de fiecare zi
Opis de documente legislative cu privire la drepturile copilului
Opis de documente legislative cu privire la drepturile omului
Legături externe
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocoalele nr. 11 și 14, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13 (pe situl Curții Europene a Drepturilor Omului)
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocolul nr. 11, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 și 13
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale amendată de Protocolul nr. 11, însoțită de Protocolul adițional și de Protocoalele nr. 4, 6 și 7
LEGEA Nr. 30* din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție Publicată în Monitorul Oficial nr.135 din 31 mai 1994
FreeEx România - Jurisprudența europeana privind libertatea de exprimare, derulat de Agenția de Monitorizare a Presei – Academia Cațavencu cu finanțare din partea Uniunii Europene prin Inițiativa Europeană pentru Democrație și Drepturile Omului
Programul Național De Educație Pentru Cetățenie Democratică realizat de către Ministerul Educației și Cercetării - Serviciul Programe și Activități Educative
Wikibook Manualul de acordare a custodiei/Jurisprudența CEDO are o pagină despre subiectul: Cauze CEDO relevante pentru materia dreptului la relații personale
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale
10 ani de la intrarea în vigoare a Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru România, 2 iulie 2004, Amos News